CARDUL DE SANATATE SI TRANSPLANTUL DE ORGANE: o modalitate de a impune ACORDUL PREZUMAT? Sefii transplantului vor ca refuzul donarii de organe sa fie valabil doar prin DECLARATIE NOTARIALA

8-05-2014 3 minute Sublinieri

Human-organ-donations-007

„Legea sănătăţii prevede înscrierea în cardul naţional de sănătate a acceptului sau refuzului donării de organe în cazul în care o persoană a suferit un accident şi a ajuns în moarte cerebrală. Noi cerem autorităţilor ca acest lucru să nu poată fi făcut decât dacă o persoane are o declaraţie notarială, atât privind acceptul, cât şi refuzul ce au fost date în timpul vieţii”, a spus doctorul Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant, citat de Mediafax.

Potrivit medicului, orice reglementare privind acceptul sau refuzul donării făcută în timpul vieţii este foarte importantă, întrucât nu poate fi lăsată numai la latitudinea medicului de familie.

„Aş vrea să fac precizarea că nu putem lăsa la latitudinea medicului de familie o atât de mare responsabilitate. Medicul de familie va putea înscrie pe cardul naţional de sănătate acceptul sau refuzul unei persoane de a deveni, după moarte, donator de organe, dar acest lucru trebuie foarte bine reglemnetat din punct de vedere legal. Mă refer la o declaraţie dată la notariat cu privire la acest aspect”, a mai spus Zota.

Din 2015 suntem obligaţi să prezentăm medicului cardul de sănătate

Pacienţii vor prezenta cardul de sănătate, obligatoriu, de fiecare dată când merg la control, începând din ianuarie 2015.

Informaţiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional, precum şi cele înscrise pe cipul cardului sunt, printre altele, diagnostice cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh, acceptul exprimat în timpul vieţii pentru prelevarea, după deces, de organe, ţesuturi şi celule.

De altfel, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că documentul electronic va fi distribuit în primă instanţă bolnavilor care fac dializă. Ele vor ajunge la pacienţi chiar în această lună, potrvit lui Radu Ţibichi, şeful CNAS, prezent la Medical Forum.

Oficialul a precizat că 5.000 din cei 8.000 dependenţi de dializă vor primi cardurile, care sunt deja tipărite. „Urmează să elaborăm un ordin prin care să se deruleze acest program şi considerăm că e necesar ca înainte de a implementa acest sistem informatic să testăm câteva luni pentru a vedea dacă sistemul are vreo problemă”, a spus Ţibichi.

Dosarul electronic ajută la eliminarea birocraţiei

In ceea ce priveşte dosarul electronic al pacientului, preşedintele CNAS a spus că acest proiect se află în faza finală, el fiind deja testat cu succes, iar facturarea electronică va ajuta la eliminarea birocraţiei.

„Medicii nu vor mai fi nevoiţi să se plimbe între Casa de asigurări şi cabinet pentru a mai depune hârtii în vederea decontării serviciilor. Factura electronică e posibilă, fiecare medic are o semnătură electronică extinsă şi poate certifica orice document”, a completat Ţibichi.

El a declarat că din luna iunie acest sistem va fi operaţional în sistemul informatic unic integrat şi că facturile se vor plăti la termenele din contracte.

1 iunie – data la care intră în vigoare contractul cadru

Contractul cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază, care se aplică din 1 iunie, aduc mai multe noutăţi, printre care faptul că peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionat de medicii de familie, a spus preşedintele CNAS.

„Aşa cum este pachetul de servicii de bază revizuit, dar şi contractul cadru şi normele de aplicare a acestuia, care vor intra în vigoare la 1 iunie 2014, putem spune că am ajuns la o formă optimă. Concret, va fi mutat centrul de greutate de la spital la ambulatoriul de specialitate, astfel încât cazurile care se rezolvau în spitalizare continuă să fie rezolvate în ambulatoriu, pacienţii să efectueze analize, iar acestea să poată fi interpretate şi să primească tratament de la medicul din ambulatoriu”, a declarat Ţibichi.

Peste 300 de diagnostice nu vor mai ajunge în spital

Preşedintele CNAS a precizat că, potrivit noilor reglementări în ceea ce priveşte spitalul, pentru peste 300 de diagnostice pacienţii nu vor mai fi internaţi în spital. „În legătură cu spitalul, există o reglemnetare conform căreia aproximativ 300 de diagnostice nu vor mai fi internabile, fiind considerate ca specializări evitabile. Totodată, va exista o listă a diagnosticelor şi serviciilor care se vor face numai în spitalizare de zi şi pentru care au fost stabilite tarife diferenţiate. Este un sistem creat să permită specialiştilor şi spitalelor să rezolve anumite probleme în ambulatoriu”, a mai spus Ţibichi, făcând menţiunea că majoritatea acestor boli se regăseşte şi în proiectul iniţiat de fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Potrivit preşedintelui CNAS, această formă finală a noului pachet legislativ a fost negociată, ajungând deja în forma finală, astfel încât după 25 mai va putea începe contractarea de servicii cu furnizorii.

„Avem un buget suficient care să susţină acest pachet de servicii de bază, dacă se va simţi nevoia să suplimentăm, vom avea posibilitatea să o facem. Acestea nu vor fi singurele modificări, o altă noutate ar fi aceea privind managementul bolilor cronice de către medicul de familie”, a mai spus preşedintele CNAS.

Medicii de familie vor gestiona cinci boli cronice

Potrivit lui Ţibichi, prin noul pachet de servicii, medicii de familie vor gestiona cinci boli cronice, respectiv hipertensiunea arteriară, diabetul zaharat de tip II, boala cronică de rinichi, bronhopneumopatia obstructivă cronică şi astmul bronşic.

„Pentru cele cinci boli cronice, vom da posibilitatea medicilor de familie să facă mai multe analize. Numărul de analize de laborator şi investigaţii de radiologie a crescut, sunt reglementări cine poate prescrie şi cine nu. O altă componentă foarte importantă este serviciul de prevenţie, care a fost regândit pe categorii de vârste. Faţă de vechiul prioect, există o excepţie, respectiv la categoria 18-39 de ani exista recomandarea să se facă investigaţii o dată la trei ani, dar dacă riscograma arată o boală posibilă, atunci frecvenţa se reduce la un an de zile”, a mai spus preşedintele CNAS.

Nota noastra:

Ce propune Zota inseamna efectiv impunerea acordului prezumat: adica a ideii ca, daca in timpul vietii, omul nu si-a declarat explicit, la notar, intentia ca trupul sau sa nu fie folosit pentru transplant, atunci “se pune” din oficiu ca, de fapt si de drept, organele sale pot fi folosite dupa voia medicilor. Un tertip care confirma toate temerile…

 Introducerea acordului prezumat nu creste numarul de organe disponibil (concluzia unui raport din Anglia, facauta de o comisie formata din membri adepti chiar ai consimtamantului prezumat).

– Nu este S.F. ceea ce se spune despre abuzurile care pot sa apara! Trebuie sa existe un control etic. Exista un comert ilicit de organe de transplant, este dovedit, iar acordul prezumat ridica aceasta problema.

– Medicii sunt si ei oameni. Daca ne uitam la istoria sec. XX,  o sa vedem ca medicii erau cei care faceau experimente in lagarele de concentrare naziste, medicii erau cei care faceau abuzuri in psihiatria societica…

– Acolo unde exista posibilitate de abuz e bine sa ne retinem.

*

Vezi si:


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “CARDUL DE SANATATE SI TRANSPLANTUL DE ORGANE: o modalitate de a impune ACORDUL PREZUMAT? Sefii transplantului vor ca refuzul donarii de organe sa fie valabil doar prin DECLARATIE NOTARIALA

  1. de aici denota daca nu ma insel ca traficanti de organe vor lucra legal

  2. si pt cei care nu vor avea card? (neasiguratii si cei care vor refuza cardul)

  3. Din nefericire, unii funcționari din fruntea BOR au devenit trâmbițe ale cezarului lumesc, nu ale Adevărului Hristos și s-au grupat într-un nou departament al statului care are ca misiune docilizarea și chiar imbecilizarea oamenilor. Iată ce promovează ziarul oficial al BOR:

    http://ziarullumina.ro/actualitate/oamenii-pot-salva-si-imbunatati-vieti

    Deci dacă oficina patriarhiei ne îndeamnă să ne hulim templele Duhului Sfânt carene-au fost plăsmuite de El (adică trupurile) și să acceptăm ciopârțirea lor odată cu sinuciderea benevolă (că asta înseamnă prelevarea de organe și consimțirea=grăbirea la această crimă), atunci sufletele nepocăite și neinstruite a-L cunoaște pe Dumnezeu unde vor merge? Cu toate justificările „teologice” care le-au amețit mai ceva ca farmecele sirenelor din mare, sufletele acelea tot în iad vor ajunge…

    Calea firească (naturală, din porunca lui Dumnezeu) a trupului după moartea fizică (despărțirea sufletului de trup și încetarea activității cardio-respiratorii) este aceasta: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 19) și „Şi se va întoarce ţărâna în pământ, de unde s-a luat, şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, Cel ce l-a dat pe el” (Eccl.12,7). Deci orice intenție de a abate o zidire de la porunca lui Dumnezeu, cu orice părute bune justificări, este o șmecherie diavolească ce contestă planul lui Dumnezeu și trebuie evitată complet.

    Noi nu trebuie să uităm nici o clipă faptul că scopul nostru nu e o viață terestră prelungită cu orice chip (incusiv prin moartea și jefuirea trupurilor altor semeni), ci dobândirea vieții veșnice, a cunoașterii lui Dumnezeu prin pocăință și credință lucrătoare prin iubire (inclusiv prin asumarea bolii incurabile și transformarea ei în „scurtătură” către rai prin răbdarea suferinței, întristării și a morții). Căci gândul la moartea iminentă ne ferește de păcat și ne dă smerenie mai mult decât toate reușitele în viață…

  4. este adevarat ca unii preoti nu gasesc nimic in neregula in donarea de organe, ba mai mult, actul este considerat unul de jertfa facut pentru semeni, deci o fapta buna – ultima – care poate conta in balanta judecatii noastre in viata de dincolo. Astfel argumentat, trebuie sa fii teolog ca sa reusesti sa combati o astfel de teorie, iar cum noi enoriasii nu suntem teologi, facand ascultare fata de duhovnicii nostri, se poate considera acest gest responsabilitatea noastra? Destul de greu de cantarit.

  5. Totusi in articol scrie Noi cerem autorităţilor ca acest lucru să nu poată fi făcut decât dacă o persoane are o declaraţie notarială, atât privind acceptul, cât şi refuzul ce au fost date în timpul vieţii, propunerea este deci ca acceptul sau refuzul sa poata fi scris pe card de catre medicul de familie doar cu declaratie notariala, nu doar verbal sau prezumat. E insa doar o propunere, o declaratie, ce-o sa iasa in final vom vedea, cum zicea si Pr. Justin solutii omenesti nu mai sunt

  6. @altul:

    Ceea ce trezeste suspiciuni este cerinta ca declaratia de refuz sa fie valabila doar prin act notarial. Asta inseamna ca refuzul… nu va fi considerat refuz, si se va incerca, asa cum se face in prezent, obtinerea acordului familiei, adica o forma soft a acordului prezumat.

  7. @gherasim

    “Astfel argumentat, trebuie sa fii teolog ca sa reusesti sa combati o astfel de teorie, iar cum noi enoriasii nu suntem teologi, facand ascultare fata de duhovnicii nostri, se poate considera acest gest responsabilitatea noastra? Destul de greu de cantarit”

    unii zic de cel din burta ca este un morman de celule, eventual sursa de celule stem salvatoare daca este fecundat in eprubeta, altii zic despre oamenii vii ca sunt deja morti, buni de donat organe, dar fiecare are constiinta ca sa judece si sa fie responsabil….Desigur, mare va fi responsabilitatea noastra.

  8. @gherasim

    Pozitia multor duhovnici fata de transplant vine din necunoasterea a ceea ce inseamna “moartea cerebrala” si din faptul ca dau credit (doar) medicului, el fiind cel care hotaraste daca un om este sau nu in moarte cerebrala, care este DIFERITA de moartea propriu-zisa! O pozitie pe tema transplanturilor are si BOR, dar este inacceptabil de ambigua, deci insuficienta si nu poate fi luata in consideratie ca atare. Trebuie citit “un pic” mai mult pentru o mai intelegere a problematicii transplanturilor, si in afara articolelor recomandate de admin, il puteti consulta si pe acesta: http://piersicuta.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html

    Veti afla, de exemplu, ca un om este declarat in moarte cerebrala pe baza unor criterii DIFERITE de la o tara la alta: http://4.bp.blogspot.com/-DHgyqijzpYY/UtPZqhQkGRI/AAAAAAAAXjk/lQvIitHfI8U/s1600/European+brain+death+codes.JPG

    Ori, in mod normal, nu se poate ca intr-o tara un om sa fie mai “mort” (trecand peste aspectul principal: ca moartea cerebrala nu este tot una cu moartea propriu-zisa!) decat in alta tara (inclusiv intre tarile majoritar crestine sunt diferente), nu?
    In pozitia oficiala a BOR se pare ca nu s-a sesizat aspectul acesta si s-a preferat formularea: “Moartea, ca despartire a sufletului de trup, nu justifica ideea considerarii trupului ca un obiect, care sa poata fi folosit dupa bunul plac al unor terte persoane”, care ar trebui (?) sa excluda abuzurile. De fapt, s-au gandit mai mult la comertul cu organe, dar mai putin spre deloc la alte aspecte. Bineinteles ca este insuficient, dar din lipsa de alte informatii, pe aceasta “pozitie” se fundamenteaza parerile multor duhovnici. Am putea sa-i ajutam, informandu-i mai bine.

  9. @admin:
    destul de interpretabil. Poate la fel de bine sa fie refuzul prezumat. Iar in acest caz, de ne-stiinta, acordul va fi al altora, dupa cum bine ati remarcat intr-un comentariu.
    Dar, asa cum omul chibzuit isi face testamentul tot la notar, cred ca o declaratie notariala necesara pentru acordul sau refuzul donarii de organe nu este rea pentru ca responsabilizeaza. Sau sa scriu asa: RESPONSABILIZEAZA. Pentru ca daca pana si in ziarul Lumina apare un articol ca cel pus in link mai sus, atunci, daca noi ortodocsii avem vreun pacat real care ni se poate imputa este LIPSA DE RESPONSABILITATE. Pentru ca pentru noi sa faci voia Domnului inseamna (si nu de ieri, de azi) sa nu faci nimic si sa lasi totul in seama proniei divine si sa ne spalam pe maini ca Pilat din Pont. Asadar, pentru ca eu stiu (si n-am nevoie de teologi sa-mi demonstreze nimic pe tema asta) ca donarea de organe este un pacat impotriva Domnului imi voi asuma efortul de a merge pana la un notar si a plati din salariul meu (mic) suma necesara declaratiei ca nu sunt de acord nici sa mi se ia, nici sa mi se dea. Plus ca este o forma de marturisire publica a faptului ca sunt crestin. Voi fi un crestin explicit, caci de crestini impliciti, personal m-am saturat si abia ca mi se ofera ocazia de a nu mai fi confundat cu ei.

  10. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Minciunile si manipularile autoritatilor: CONFORM “FISEI EXPLICATIVE”, ACORDUL PENTRU DONAREA ORGANELOR E INCLUS IN CARD! Conform Legii, ACORDUL DE DONARE NU figureaza pe lista INFORMATIILOR NECESARE - Recomandari
  11. @Florin M.

    http://piersicuta.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html
    Link-ul pus de catre tine a devenit si este esential pentru familia mea. Am aflat tot ce simteam si intuiam, cu mult timp inainte. Dumnezeu sa te mantuiasca pentru faptul ca ai dat mai departe, si altora, ADEVARUL. Dumnezeu a lucrat prin tine cand ai pus acel link si avem datoria, fiecare, sa dam mai departe ADEVARUL. Prin faptul ca ai postat acel link, am aflat tragedia crimei, a crimei impotriva unui om foarte bolnav, dar VIU – donatorul de organe.

    Niciodata nu se spune ca se macelareste un OM VIU atunci cand i se preleveaza organele, cum niciodata nu se va spune ca schimbarea definitiei mortii a fost facuta in cel mai indracit si criminal mod cu putinta, in 1968.

    Niciodata nu se va spune ca aceasta abominabila industrie nu serveste, de fapt, nici donatorului si nici primitorului… ci doar rularea BANULUI in conturile casapilor. Cel care este donator, va fi ucis la final, fara ezitare, dupa ce il va fi golit (el este VIU), cel care este primitor nu va putea acoperi medicatia imunosupresoare, oricat de bogat ar fi (exorbitant de scumpa, vorbim de sute de mii de euro, in mod constant si repetat) si nici nu va fi lipsit de efectele fatale ale acestor imunosupresoare si, in final, se demonstreaza, ca este doar un balet odios si malefic, cu scop final BANUL.

    Lipsa credintei aduce oamenii in auto-distrugere, din orice punct de vedere. De la lipsa claritatii mintii si pana la impotmolirea profunda. Cand nu vezi “ceva” sau “multe” este fiindca te legi singur la ochi. Prin necredinta. Mi-as dori ca fiecare suflet sa Il aduca pe Dunmezeu langa el si sa vada mai limpede si mai clar Cuvantul Domnului. Doamne, ajuta-ne pe toti sa intelegem si sa urmam numai Caile Tale, caci aceasta este unica LUMINA care ne lipseste.

    Inca o data, multumesc, in numele familiei mele, pentru link-ul postat unde am citit documentarea si ne-am cutremurat.. putin spus.

    Dumnezeu sa ne mantuiasca,
    Amin.

  12. O mica completare:
    Multumirile erau, deopotriva, si site-ului cuvantul-ortodox.ro, prin abordarea si aducerea in prim-plan a unor astfel de teme; multumirile erau implicit incluse si pentru cuvantul-ortodox.ro, atunci cand am scris pentru @Florin M.

    De ce multumiri? De ce atatea multumiri? Pentru simplul fapt ca omul contemporan este atent la retele sociale, la maimutareala, la muzica, la fotbal, la desantare morala, la achizitii de orice fel, la cluburi, la parveniri, la desuet, la orice altceva cu exceptia mantuirii (unicul nostru dor, aici) – IAR site-uri ca ale Dumneavoastra aduc in atentie adevaruri esentiale. Si, pentru munca asidua si efortul mult depus in scopul binelui si al credintei, nu poate exista decat un dezinteresat si curat Multumesc pentru cuvantul-ortodox.ro.

    Dumnezeu sa ne ierte si sa ne mantuiasca pe toti,
    Amin.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare