BASHAR AL-ASSAD reales presedinte in SIRIA. Votul MAJORITATII este pentru americani “UN MARE ZERO”/ Ucraina PREIA CONTROLUL in multe orase EST. Luptele continua in LUGANSK, DONETK, SLAVIANSK/ Seful Pentagon in Romania

6-06-2014 8 minute Sublinieri

ELECTIONS-master675

  • Gandul:

Bashar al-Assad a câştigat scrutinul prezidenţial din Siria cu 88,7 la sută din voturi

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru nou un mandat de şapte ani, obţinând 88,7 la sută din voturi în scrutinul prezidenţial, a anunţat preşedintele Parlamentului, citat de AFP.

Ceilalţi doi candidaţi, Maher al-Hajjar şi Hassan al-Nouri, au obţinut 4,3 la sută şi, respectiv, 3,2 la sută din voturi.

Peste 15 milioane de cetăţeni au fost chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale din Siria, catalogate de Occident drept “o farsă” şi “ruşine”.

Este prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria au candidat mai mulţi politicieni. Hafez al-Assad, care a condus ţara din anul 1970 până în 2000, şi fiul său, Bashar al-Assad, nu au mai avut până acum adversari în alegerile prezidenţiale.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru nou un mandat de şapte ani, obţinând 88,7 la sută din voturi în scrutinul prezidenţial, a anunţat preşedintele Parlamentului, citat de realitatea.net.

Ceilalţi doi candidaţi, Maher al-Hajjar şi Hassan al-Nouri, au obţinut 4,3 la sută şi, respectiv, 3,2 la sută din voturi. Peste 15 milioane de cetăţeni au fost chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale din Siria, catalogate de Occident drept “o farsă” şi “ruşine” Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a calificat scrutinul din Siria drept o “insultă la adresa sirienilor în căutare de libertate și a unei veritabile schimbări politice”, informează agenția France Presse. ‘Organizarea de alegeri în atare circumstanțe nu este decât un mijloc de a menține regimul său dictatorial, este o insultă la adresa sirienilor în căutarea libertății și a unei veritabile schimbări politice’, a continuat William Hague.

Este prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria au candidat mai mulţi politicieni. Hafez al-Assad, care a condus ţara din anul 1970 până în 2000, şi fiul său, Bashar al-Assad, nu au mai avut până acum adversari în alegerile prezidenţiale.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

 

Nota noastra:

Modul in care Occidentul se raporteaza la alegerea lui Bashar al-Assad in Siria este de o ipocrizie fara margini, deoarece prezenta la vot a fost uriasa – de 73%. Prezenta la vot este un indicator important si mult mai semnificativ decat scorul obtinut de Assad. De pilda, in Egipt, unde au avut loc, recent, alegeri organizate de noua putere militara, atentia tuturor a fost indreptata nu spre scorul dobandit de presedintele Sisi, absolut previzibil (care a ajuns undeva pe la 97%), ci spre prezenta la vot, care a fost de doar 47% din cele 74% asumate ca obiectiv de autoritati, lucru care arata, de fapt, o slaba sustinere a actualei conduceri (ca sa nu mai punem la socoteala ca Sisi a ajuns presedinte dupa o lovitura de stat in toata regula impotriva presedintelui ales Morsi, lovitura cautionata de americani).

E drept ca, in cazul Siriei, alegerile au fost organizate doar in zonele controlate de guvernul de la Damasc, insa chiar si asa, americanii stiu foarte bine, ca, de fapt, sustinerea lui Assad in societatea siriana este reala, nu fictiva. Asa cum se arata si in acest comentariu din The National, chiar daca alegerile siriene ar fi fost total corecte, adica nu genul de manopera demonstrativa organizata acum, rezultatul ar fi fost acelasi. Nu din mare dragoste pentru Assad, ci pentru ca oamenii prefera stabilitatea – asa precara cum e ea – haosului si luptelor sectare “promise” de opozitia siriana.

Declaratia lui Kerry, cum ca alegerile reprezinta, de fapt, “un mare zero arata cam cat pret pun americanii pe votul majoritatii si pe ce vrea poporul sirian. Si desigur, daca in Ucraina votul majoritatii este “o mare victorie pentru democratie”, caci e vot pro-Vest, iar “rebelii” din Est nu sunt freedom fighters, ci teroristi, in Siria acelasi vot, chiar mult mai legitimat de participare, este “o rusine”, “o insulta” si “un mare zero”, caci nu este unul pro-SUA, iar acum inclusiv teroristii Al-Qaida sustinuti oficial de americani cu arme, sunt “rebeli” luptatori pentru… cauza buna.

  • Mediafax:

Kievul PREIA CONTROLUL în peste 20 de oraşe din estul Ucrainei. Separatiştii se menţin în alte zece. Tensiunile continuă în Doneţk, Slaviansk şi Lugansk

Forţele militare ale Kievului au preluat controlul în peste 20 de localităţi din regiunile Lugansk şi Doneţk, încercuindu-i astfel în cursul operaţiunii “antiteroriste” pe separatiştii care ocupă în total zece oraşe în estul Ucrainei, anunţă postul de televiziune ucrainean TSN.

Astfel, potrivit presei ucrainene, a fost eliberat de insurgenţi oraşul Krasnîi Liman, unde deasupra administraţiei locale a fost arborat drapelul ucrainean. Conform unui

ordin al preşedintelui interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, în calitate de primar al oraşului a fost numit ofiţerul Konstantin Mateicenko.

Printre localităţile aflate sub controlul militarilor ucraineni se numără, de asemenea, satul Semionovka, unde se afla un depozit de armament al insurgenţilor.

Tensiuni se menţin în sudul regiunii Doneţk, în special în oraşul Amvrosievka, şi în localităţile Rubejnîi, Severodoneţk şi Lisiciansk, în regiunea Lugansk.

Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, lupte intense continuă şi în apropiere de Slaviansk. Aici separatiştii au rămas izolaţi, însă au reuşit să doboare un avion al forţelor armate ucrainene.

Joi seara confruntările dintre insurgenţi şi forţele de ordine ucrainene, la punctul vamal Marinovka, situat la distanţa de 3 kilometri de Rusia, s-au soldat cu rănirea a cinci vameşi. Insurgenţii au fost nevoiţi să se retragă, după ce serviciile vamale au primit susţinere din partea aviaţiei ucrainene. Militarii au distrus două camioane şi un vehicul blindat aparţinând separatiştilor.

Totuşi, separatiştii încearcă să-şi consolideze poziţiile, instituind puncte de control suplimentare între oraşele Harţîzsk şi Ilovaisk, în Doneţk, şi amplasând mai multe vehicule blindate în localităţi. Insurgenţii de la Doneţk au îndemnat joi populaţia locală să-şi păstreze calmul şi să aibă încredere în informaţiile furnizate de ei.

Totodată, aeroportul de la Donekţ, care a intrat sub controlul forţelor ucrainene în urma confruntări intense, soldate cu aproximativ 40 de morţi, este închis până la sfârşitul lui iunie. Operaţiunea “antiteroristă” lansată de Kiev în urmă cu două luni, cu scopul de a înăbuşi insurecţia armată prorusă în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat cu cel puţin 140 de răniţi în rândul militarilor ucraineni.

În total, peste 200 de persoane – militari ucraineni, separatişti şi civili – au fost ucise. Serviciul de presă al Gardei Naţionale a ţinut să sublinieze că niciun militar ucrainean nu este deţinut în prezent de insurgenţi proruşi.

În paralel cu desfăşurarea operaţiunii “antiteroriste”, autorităţile de la Kiev au ordonat închiderea parţială a frontierei cu Rusia. O decizie în acest sens a fost luată de Guvernul ucrainean joi. Potrivit Itar-Tass, Ucraina a închis cel puţin o pătrime din totalul puctelor de trecere a frontierei cu Rusia.

Medvedev: Susţinerea Ucrainei de către G7 este de un cinism fără limite

Premierul rus Dmitri Medvedev a catalogat joi de un “cinism fără limite” susţinerea exprimată de către G7 faţă de operaţiunea armată a forţelor ucrainene împotriva insurecţiei proruse în estul Ucrainei.

Evocând în Consiliul de Miniştri un aflux de refugiaţi în regiun ruse de la frontiera cu Ucraina, Medvedev a declarat că “aşa-zisul G7 vorbeşte după asta despre acţiuni măsurate ale armatei ucrainene împotriva propriului său popor”.

“Este de un cinism fără limite”, a adăugat el, potrivit agenţiilor ruse.

Într-o declaraţie adoptată miercuri la Bruxelles, G7 a încurajat Guvernul ucrainean să “menţină o abordare proporţionată în continuarea operaţiunilor pentru restaurarea legii şi ordinii” în estul ţării.

Rusia continuă să denunţe o intervenţie disproporţionată şi a afirmat, săptămâna trecută, că forţele ucrainene încalcă Convenţia de la Geneva din 1949 privind protecţia civililor.

“Oamenii sunt îngroziţi, le este frică, dar autorităţile ucrainene nu văd nicio problemă umanitară, afirmă că nu există refugiaţi. Aceasta este bienînţeles o minciună”, a declarat Medvedev.

El a apreciat că aproximativ 5.000 de persoane sosesc zilnic din Ucraina numai în regiunea Rostov-pe-Don, în sud-vestul Rusiei, bazându-se pe datele privind trecerea frontierei. “Diferenţa între ieşiri şi intrări este de aproximativ 5.000 pe zi”, a precizat Medvedev.

În opinia sa, majoritatea persoanelor care părăsesc Ucraina, mai ales femei şi copii, sosesc în această regiune, dar altele se refugiază şi în alte regiuni din Rusia. Unii cer statutul de refugiaţi. “4.000 l-au cerut deja. Este fără precedent”, a declarat premierul Rusiei pentru Itar-Tass.

Rusia a propus luni Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind crearea unor “culoare umanitare” în estul Ucrainei, pentru ca civili să poată să părăsească zonele de conflict şi în vederea livrării unui ajutor umanitar în aceste zone.

Occidentalii au exclus susţinerea acestui text, punând la îndoială gravitatea situaţiei umanitare descrise de către Moscova. În schimb, Statele Unite au acuzat Rusia că permite ca armament şi combatanţi să se alăture separatiştilor proruşi de pe teritoriul rus.

Liderii summitului G7 convocat miercuri la Bruxelles – în locul summitului G8 prevăzut iniţial la Soci, cu Rusia – au denunţat încă o dată “anexarea ilegală” a Crimeei şi “destabilizarea” estului Ucrainei de către Moscova.

Kerry şi Lavrov şi-au reafirmat, la Paris, angajamentul faţă de stabilitatea Ucrainei

Secretarul de Stat american John Kerry şi omologul său Serghei Lavrov şi-au exprimat joi seara dorinţa de a contribui la pace şi stabilitate în Ucraina, în cursul unei întâlniri la Paris, în ajunul ceremoniilor marcând Debarcarea în Normandia.

Această întâlnire, într-un mare hotel parizian, este o ocazie de a discuta “despre subiecte importante pentru relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia, încă şi mai importante pentru toţi cei care vor să vadă pace şi stabilitate în Ucraina”, a declarat Kerry, înainte de întâlnirea cu Lavrov.

“Preşedintele ales (Petro) Poroşenko şi-a exprimat clar dorinţa de a se adresa întregului popor al Ucrainei şi de a-şi concentra eforturile pe unirea în interiorul ţării”, a adăugat el.

“Vrem ca aceasta să fie o oportunitate pentru Rusia, Statele Unite şi alte (ţări) de a-şi uni eforturile, pentru a ajuta Ucraina să devină un stat puternic din punct de vedere economic, un stat a cărui suveranitate este respectată”, a subliniat Kerry.

Nu pot decât să subscriu la ce a spus” Kerry, a răspuns Lavrov.

“Vrem să vedem o Ucraină paşnică, stabilă, un loc în care cetăţenii să se simtă egali, respectaţi, auziţi şi ascultaţi”, a adăugat ministrul rus.

Şeful Pentagonului: Romania, un partener de încredere al SUA. Preşedintele Obama apreciază foarte mult sprijinul şi prietenia României

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat, joi, la Constanţa, că România este un partener de încredere al SUA şi că preşedintele Barack Obama apreciază foarte mult sprijinul şi prietenia României.

Şeful Pentagonului a mai spus că apreciază ospitalitatea poporului român oferită militarilor americani aflaţi în România, la Baza Kogălniceanu. “Este important şi pentru ei şi pentru noi, ca ţară”, a arătat oficialul american.

Secretarul american al Apărării a invocat parteneriatul strategic puternic dintre cele două ţări şi a spus că apreciază, totodată, contribuţia României la menţinerea securităţii în această regiune.

“Statele Unite apreciază contribuţia României la securitatea în această regiune”, acesta amintind, în acest context, implicarea militarilor români în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Şeful Pentagonului a mai spus că el şi ministrul român al Apărării, Mircea Duşă, au discutat inclusiv despre situaţia din Ucraina. Acesta a menţionat că preşedintele Obama a anunţat, în această săptămână, că va cere Congresului să aloce un miliard de dolari pentru a îmbunătăţi capacitatea SUA şi a forţelor aliate din Europa, inclusiv pentru exerciţii şi pregătire.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a sosit, joi, în Portul Constanţa, fiind întâmpinat de ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, cu care a avut discuţii la bordul navei de protocol a Statului Major al Forţelor Navale “Mureşul”. Potrivit programului oficial, după aceste discuţii, cei doi oficiali vizitează vasul american USS de la Vella Gulf, acostat în Portul Constanţa.

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, va avea, joi, o întrevedere şi cu premierul Victor Ponta, confirmată de către şeful Executivului, care însă a evitat să dea detalii despre întâlnire, spunând doar că mesajul Guvernului transmis către oficialul american va fi că România îşi îndeplineşte îndatoririle, fiind un aliat serios şi important al SUA şi un factor de stabilitate în regiune.

Ponta s-a întâlnit cu şeful Pentagonului, la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa, a anunţat Guvernul, care a postat pe site şi scurte imagini de la întrevederea oficială.

Ponta a declarat anterior că mesajul Guvernului transmis către oficialul american va fi că România îşi îndeplineşte îndatoririle, fiind un aliat serios şi important al SUA şi un factor de stabilitate în regiune. Secretarul american al Apărării a sosit, joi, în Portul Constanţa, fiind întâmpinat de ministrul Apărării, Mircea Duşă, cu care a avut discuţii la bordul navei de protocol a Statului Major al Forţelor Navale “Mureşul”.

Şeful Pentagonului a precizat că a discutat cu Duşa inclusiv despre situaţia din Ucraina, amintind că preşedintele Obama a anunţat, în această săptămână, că va cere Congresului să aloce un miliard de dolari pentru a îmbunătăţi capacitatea SUA şi a forţelor aliate din Europa, inclusiv pentru exerciţii şi pregătire. Hagel a susţinut că România este un partener de încredere al SUA şi că preşedintele Barack Obama apreciază foarte mult sprijinul şi prietenia României.

Hagel: Sper într-o cooperare SUA, Polonia şi România, după modelul unităţii aeriene americane din Lask

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat, miercuri, la Constanţa, că speră într-o cooperare între SUA, Polonia şi România, pe modelul detaşamentului de aviaţie american de la baza poloneză Lask, un hub regional pentru exerciţii şi antrenamente multinaţionale.

“Aşa cum i-am spus ministrului (Apărării, Mircea Duşă – n.r.), Statele Unite intenţionează să lucreze în continuare cu România în vederea întăririi capabilităţiilor aviaţiei sale militare. După ce am văzut rezultatele detaşamentului de aviaţie american din Polonia, sper să începem o cooperare similară între SUA, Polonia şi România”, a precizat Chuck Hagel.

Detaşamentul de aviaţie american a fost activat la baza aeriană Lask din sud-vestul Poloniei în noiembrie 2012, fiind prima prezenţă militară permanentă a SUA pe tărâm polonez. Prezenţa detaşamentului a permis transformarea bazei Lask într-un hub regional pentru exerciţii şi antrenamente multinaţionale.

Acesta este format din 10 membri ai aviaţiei militare americane, printre care un instructor de zbor pentru piloţii de C-130 Hercules şi F-16 Fighting Falcon.

În fiecare an fiscal, aici au loc în jur de patru antrenamente, prin rotaţie, un antrenament durând în jur de două săptămâni. Aflat într-o vizită în România, şeful Pentagonului, Chuck Hagel, s-a întâlnit, joi, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa.


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Rusia, Siria, SUA versus Rusia, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “BASHAR AL-ASSAD reales presedinte in SIRIA. Votul MAJORITATII este pentru americani “UN MARE ZERO”/ Ucraina PREIA CONTROLUL in multe orase EST. Luptele continua in LUGANSK, DONETK, SLAVIANSK/ Seful Pentagon in Romania

  1. Primul ministru ceh, Bohuslav Sobotka a afirmat, ca urmare a declaratiilor lui Obama in Polonia, ca tara sa nu are nevoie de trupe OTAN pe teritoriul sau si nu consimte intarirea prezentei militare a Aliantei atlantice in Europa. Afiramatia primului ministru a fost intarita de ministrul apararii, Martin Stropnicky care a tinut cont de punctele de vedere exprimate de cetateni cehi,ostili ideilor militariste vehiculate de americani.
    In urma cu cateva saptamani, Presedintele Cehiei a avut o intrevedere cu Presedintele Basescu, la Bucuresti. Dupa cum ne putem da seama in urma declaratiilor la care am facut referire, Traian Basescu si Milos Zeman nu au aceeasi conceptie in legatura cu interesele natioanale si nici acelasi osteopat.

  2. “Modul in care Occidentul se raporteaza la alegerea lui Bashar al-Assad in Siria este de o ipocrizie fara margini, deoarece prezenta la vot a fost uriasa – de 73%. Prezenta la vot este un indicator important si mult mai semnificativ decat scorul obtinut de Assad. ”

    admin:

    Din celalalt articol de mai sus reiese insa ca: “În aceste condiții, doar 1,6 milioane de sirieni au participat la votul organizat, mulți dintre ei fiind refugiați în țările vecine. ”

    cum ati ajuns la figura de prezenta la vot de 73%? Syria avea 23 mil de locuitori. Chiar atit de multi sint deplasati?

    “Peste 15 milioane de cetăţeni au fost chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale din Siria”, dar numai 1,6 milioane au participat–asta inseamna cam 10%. Si nu va grilez, US are singe pe miini, de acord, au redefinit termenul de “democratie” si l-au inlocuit cu “tiranie si mass murder”, dar cum ati ajuns la 73% prezenta la vot?

  3. @emma:

    Informatia am luat-o din newsletterul Foreign Policy:

    Syrian President Bashar al-Assad has been re-elected for a third term in office despite an over three-year civil war. Syria’s parliamentary speaker announced on Wednesday that Assad received 88.7 percent of the votes, with a turnout reported at about 73 percent. Polling took place only in government-controlled areas of the country and not in large portions of northern and eastern Syria held by opposition forces. Assad’s supporters celebrated in Syria and Lebanon, however, in a surprise visit to Beirut, U.S. Secretary of State John Kerry said the election was “a great big zero.” Kerry blamed Assad’s international allies for prolonging the conflict, but called on Iran, Russia, and Hezbollah “to engage in the legitimate effort to bring this war to an end.” Meanwhile, Sigrid Kaag, head of the joint U.N. and Organization for the Prohibition of Chemical Weapons mission tasked with eliminating Syria’s chemical weapons stockpile, said it is critical to remove the remaining 7.2 percent of the regime’s declared arsenal but noted that several countries have confirmed that Syria has “legitimate” security concerns about transporting the final shipment.

    Care cita din:

    http://www.bbc.com/news/world-middle-east-27706471

    The Supreme Constitutional Court had earlier announced that some 11.63 million Syrians voted out of a total of 15.85 million eligible to cast a ballot.

    The win is likely to boost Mr Assad’s supporters. Over the past year, the government has made significant military gains and rebel groups have fought among themselves.

    This is not an election that can be analysed in the same way as a multi-party, multi-candidate election in one of the established European democracies or in the US, says the BBC’s Jeremy Bowen in Damascus.

    It was an act of homage to President Assad by his supporters, which was boycotted and rejected by opponents rather than an act of politics, he adds.

  4. Pingback: DIPLOMATIA NOULUI RAZBOI RECE. Intalnire OBAMA – PUTIN: “Gheata nu a fost sparta nici macar la mal” [VIDEO]/ Porosenko, noul presedinte al Ucrainei, NERECUNOSCUT de Kremlin: “CRIMEEA ESTE SI VA RAMANE UCRAINEANA”/ Conflict in
  5. Admin:

    Da, multumesc, poate doxologia.ro nu are informatiile corecte. In acest caz, este o victorie extraordinara pentru Assad (ceea ce nu ma mira–era de asteptat). Iata insa ca Obama si Kerry au decis sa “Veto” rezultatele de la alegerile unei tari suverane, cu toate ca Assad a avut succes mai mare decit Obama cind a fost ales presedinte. In acest caz, Obama’s legitimacy ca presetinte as US este un si mai mare zero. Dumnezeu l-a ajutat pe Assad ca sa arate ticalosenia celor ce il razboiesc, pe fata, adevarul adevarat, fara ascunzisuri si politica si propaganda.

    Si un orb fara nici o iota de scoala poate sa priceapa ce se intimpla. Obama si Kerry si-au pierdut si ultimul gram de credibilitate. Nu stiu de ce il mai critica pe Putin, sint la fel ca el.

    Vor incepe telefoanele sa sune non-stop la Washington. Dar nu au urechi sa auda politicienii astia, sint surzi si orbi. Tiranie justificata printr-o logica lipsita de orice logica…

    Domnul sa ii apere si sa ii miluiasca pe sirieni… Sfintesc pamintul cu single lor…

  6. emma atit obama cat si putin sunt uneltele ocultei in care acestia trebuie sa faca ceea ce li se spune

  7. Pingback: Propaganda de razboi americana: BOMBARDAREA SIRIEI s-a bazat pe o FALSA AMENINTARE – gruparea KHORASAN care era “mai rea decat ISIS” si “ameninta direct” Europa si SUA - Recomandari
  8. “Aș vrea să încep întrebându-vă despre război. A început acum aproape patru ani și cunoașteți statisticile: peste două sute de mii de oameni uciși, un milion de răniți și peste trei milioane de sirieni au părăsit țara, conform UN. Forțele dumneavoastră de asemenea au suferit pierderi majore. Războiul nu poate dura la nesfârșit. Cum vedeți sfârșitul războiului?

    Președintele Assad:

    Toate războaiele, oriunde în lume au sfârșit în trecut cu o soluție politică, pentru că războiul în sine nu este soluția. Războiul este unul dintre instrumentele politicii. Așa că sfârșești cu o soluție politică. Așa vedem noi lucrurile. Așa este pe scurt.”

    Interviul complet: http://www.ziaristionline.ro/2015/02/02/interviu-presedintele-siriei-bashar-al-assad-sub-tirul-foreign-affairs-despre-state-client-si-oficiali-marionete-sa-provoci-razboaie-nu-te-face-o-mare-putere/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare