IN APARAREA DOCTORULUI VASILE ASTARASTOAE. Despre agresiunea DNA-ANI asupra unui promotor al valorilor vietii si stigmatizarea sa de catre “intelectuali” oportunisti

11-08-2014 8 minute Sublinieri

vasile-astarastoae11

N-am ştiut cât de greu este să scrii despre un om pe care-l cunoşti de 25 de ani. O viaţă. Se întâmpla imediat după Revoluţie. În strâmtul areal al speranţelor mele de devenire profesională părea, ca şi acum, singura lumină. Pentru că, aşa cum aţi simţit de multe ori, revoluţiile adună, la fel precum îmbogăţirea bruscă sau succesele strălucitoare o fac pentru o persoană, toată pleava de oportunişti. Nu aveam experienţă de viaţă atunci, poate nici acum nu am suficientă, dar i-am „mirosit” repede pe cei care declamau apeluri pentru orice credeau ei că înseamnă „ţară”: Vasile Astărăstoae era singurul în care puteam avea încredere. Şi a avut un sfert de secol la dispoziţie să infirme această „naivitate” a mea. Nu a făcut-o. Un om pe care, în atâta amar de vreme, l-am văzut în sumedenie de ipostaze – protestând, acuzând, iertând, umflându-se în pene, temându-se, bucurându-se, judecând strâmb sau explicând ca nimeni altul, iniţiind, inventând, aruncându-se cu capul înainte, imprudent, sau dând înapoi pentru o clipă – toate diferite, dar toate asuprite de un sentiment extrem de periculos pentru un om: dragostea faţă de cei din jur. Şi, peste toate, credinţă şi respect pentru valorile vieţii. Efectul uimitor al unui asemenea fel de a-ţi trăi viaţa (şi pe care nu l-am mai întâlnit la altcineva în aşa măsură) a fost că a atras mereu în preajma lui cei mai buni oameni din jur, cei care au clădit alături de el succesele de-a lungul vremii. Ei nu veneau pentru ceea ce le spunea, pentru planurile cu alură uneori utopică, ci pentru că simţeau, la fel ca mine la Revoluţie, că în acest om se poate avea încredere. Dacă în toţi aceşti ani, în situaţii critice sau în momente de împlinire, în momente de glorie sau în altele de groază, în care natura umană îşi arată şi umbrele ascunse, o dată nu l-am văzut sau auzit că încearcă să înşele pe cineva, să nedreptăţească sau să trădeze, nu e şi ăsta un certificat de curăţenie al unei cariere?

De multe ori a fost şi singur. Da, aţi intuit bine, atunci când era lovit din toate părţile. Similitudinile cu un personaj politic al zilelor noastre mă fac să-mi amintesc de anii ’90, când derbedei academici emanaţi din vâltoarea aducătoare la suprafaţă de deşeuri uşoare – aşa cum se întâmplă la orice revoluţie – au votat de şapte ori în Senatul IMF Iaşi să-l dea afară din universitate pe conferenţiarul rebel, pe motiv că li se opunea. Chipuri caricaturale – care îndepărtaseră brutal o generaţie magnifică de profesori „de modă veche”, adevărate repere morale pentru generaţia mea – caractere schilodite de anii de lepră comunistă, conduse, îmi amintesc, de poate cel mai sinistru personaj al vieţii academice ieşene din ultimii 50 de ani – un „profesor” numit Florin Topoliceanu – chintesenţă a mizeriei morale (ba chiar şi corporale), a spiritului malefic, tenebros, viciat, ca un furuncul al mediului universitar, îşi închipuiau că au şi dreptul de a ucide destine, ba chiar o făcuseră deja. Pentru acele vremuri, a te ridica în apărarea unui coleg nedreptăţit devenise un act de mare curaj. Surprinzător, au existat voci care au făcut-o. Vasile Astărăstoae a rămas cadru didactic şi probabil atunci şi-a dat seama că singura cale, în lumea noastră, de a putea să faci bine unei comunităţi, este să ai puterea conducerii. Este de presupus că asta l-a determinat să-şi propună, încă de atunci, să lupte pentru a deveni Rector. A reuşit după 12 ani, în 2008.

Asta, însă, nu l-a ferit de agresiunea sistemului, ba din contră. Al doilea moment major de singurătate a venit în 2011, după ce Astărăstoae reuşise să ridice Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi de pe locul 21 pe locul 4-5 între toate universităţile din ţară, fiind prima dintre cele de medicină. În acelaşi timp, şi tot deranjant pentru protipendada neoproletcultistă, Colegiul Medicilor din România, al cărui Preşedinte este Vasile Astărăstoae, a avut un impact important, mai ales în guvernările care au precedat-o pe cea de-acum, nu numai în politica sanitară, ci şi în principala lui menire, aceea de a apăra breasla medicilor. Aşadar, în octombrie 2011, hoardele DNA şi ANI, asmuţite de topolicenii vremii, acum naţionali, Traian Băsescu şi Gabriel Oprea (identici structural cu topoliceanul primordial), susţinuţi frenetic de „factorii locali” care acumulaseră destule frustrări raportate succesului conducerii UMF, şi-au abătut copitele peste Universitatea de Medicină, dar, mai ales, către Rectorul acesteia. Un opozant făţiş şi ferm al regimului Băsescu, dar mai ales o voce sonoră şi ascultată, trebuia eliminat. De data aceasta, cei care au încercat să-l apere au fost mult mai puţini; dinastia impostorilor, aflată de şapte ani la putere, rarefiase rămăşiţele de curaj postdecembriste. Din lumea academică, doar o singură personalitate cunoscută s-a ridicat în apărarea colegului de breaslă – nu, nu un ieşean, că ai noştri erau „prudenţi”, să nu-şi piardă privilegiile, ci un clujean! – Rectorul de atunci al UMF Cluj, profesorul de chirurgie Constantin Ciuce. Restul au rămas în expectativă mioritică, urmând să se bată cu pumnii în piept după doi ani, atunci când Curtea de Apel a hotărât desesizarea instanţei în făcătura de dosar al DNA Iaşi. Da, profesorul Astărăstoae a câştigat, dar cu ce preţ? Mocirla în care ai fost odată târât nu poate să nu lase urme. Iar „sistemul” nu capitulează niciodată, e ca un balaur căruia îi cresc mereu alte şi alte capete, chiar dacă au frunţi înguste şi doar urme de circumvoluţiuni sub crustă. Ceea ce DNA nu a reuşit, rămâne să rezolve ANI care deja a câştigat la ÎCCJ, în urmă cu o lună, un proces – singurul verdict nefavorabil în trei ani de lupte cu DNA şi ANI (absolut toate celelalte fiind câştigate de el) – împotriva lui Vasile Astărăstoae, pe motiv de conflict de interese.

Vasile Astărăstoae se pregăteşte să plece din funcţia de Rector al UMF Iaşi. A obosit. Oricât am fi de optimişti, teama că standardele la care ne-a ridicat se vor duce repede de-a berbeleacul nu are cum să nu apară. Poate ar fi trebuit să scriu acest articol mai demult, acum câţiva ani, când nevoia de trezire a conştiinţelor ar fi trebuit anticipată. Dar nu puteam, pentru că atunci era în plină ascensiune şi forţă şi aş fi fost bănuit de osanale întru propria-mi mărire. Deşi e un fapt cunoscut acela că în jurul unui om puternic roiesc liliecii de nici nu-i mai poţi vedea chipul. Un astfel de articol nu poate apărea, din păcate, în vremuri de bucurie, ci doar în cele de restrişte.

Şi poate că nu l-aş fi scris niciodată dacă nu aş fi dat, din întâmplare – căutând pe Google reflectarea în presă a ultimului proces împotriva ANI, câştigat (surprinzător) de Vasile Astărăstoae în urmă cu o săptămână, într-o speţă privind incompatibilitatea între funcţia de Rector al UMF, cea de Preşedinte al CMR şi cea de Director al IML Iaşi – peste o abjecţie* publicată în Adevărul de un cadru didactic (un confrate, adicătălea) al unei universităţi particulare ieşene, domnul Daniel Şandru. Când profesorul Vasile Astărăstoae era anchetat de DNA, acum trei ani, în iminenţă de a fi arestat, sau acum o lună, când a pierdut singura dată într-un proces împotriva instituţiilor statului poliţienesc (deşi acest fapt nu reprezenta o „condamnare”, aşa cum greşit au formulat „specialiştii” din presă, ci respingerea de către Curtea Supremă a cererii petentului de anulare a unui Raport ANI privind conflictul de interese şi confirmarea în consecinţă a temeiniciei acelui raport privind o abatere administrativă care va fi judecată pe fond la Curtea de Apel Iaşi), presa vuia! Părerologi, deontologi, specialişti sanitari şi ai vieţii medicale, impotenţi ideatici, nerealizaţi profesional, publicişti de renume internaţional sau blogger-i de renume comunal, sărit-au toţi să înfiereze monstrul: „Ahaaaa, v-am spus eu, Astărăstoae e un infractor! De asta a avut mereu succes şi mereu a construit pe unde a trecut! Linşaţi-l!” Când omul câştiga proces după proces, fără, desigur, nicio reparaţie morală, la fel şi acum, când a cîştigat din nou împotriva ANI pe 22 iulie, nimeni nu a scris nimic. Păi de ce?

În articolul din Adevărul, ziceam, domnul Daniel Şandru „vede monstruos şi simţeşte enorm”, aproape venal, ocazia de a se afla în treabă, plătind totodată şi o poliţă. Politolog ieşean mai puţin cunoscut (spre deloc), Preşedinte al Senatului Universităţii „Petre Andrei” (ştiu, nu aţi auzit, dar există), dar şi Profesor asociat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, domnia sa îşi manifestă satisfacţia că ANI a doborât, în sfârşit, demonul universitar al Iaşului – pe Vasile Astărăstoae, adică – şi se lasă moleşit de tentaţia de a se urca puţin pe tancul eliberator, măcar pentru poză. Cândva, o va arăta urmaşilor ca pe o confirmare a clipei sale de glorie, unica. Deocamdată stă la oglindă cu articolul din Adevărul şi-şi spune: „Doamne, ce tare sunt!” Dar să vedem ce scrie în acest articol:

1)„Caracterul profesorului de medicină legală este unul modelat pe profilul conştiinţei totalitare.” I-auzi! Conştiinţă totalitară – adică vocaţia unei dictaturi care lasă majoritatea lipsită de drepturi de libertăţi! Al naibii dictatorul ăsta ales la UMF de peste 80% din cadrele didactice, iar la CMR de 70% din medicii din România. Noroc că vine un cadru didactic de la altă universitate să le spună cum vine problema cu totalitarismul! Ce vrei, dom’le, oi bugetare! – votează ca patrupedele, cu faţa-n pământ!

2) Domnul Daniel Şandru, deşi nu pare, are simţul umorului dezvoltat: „Aş spune că şi acest personaj este unul comic, aşa cum mai avem pe la Iaşi…” Ce e comic la profesor, domnule profesor? Că se opune de zeci de ani imbecilităţii guvernanţilor şi nu se mai învaţă minte – cu riscul de a-şi atrage mânia concurentă a instituţiilor de forţă ale statului –, spre deosebire de comentatorii cărora le tremură nădragii numai cât se uită la televizor şi critică doar pe cei stigmatizaţi de regim?

3) În opinia domnului Daniel Şandru, doctorul Astărăstoae este un “…slujbaş la stat, poziţie din care NU A FOST ÎN STARE DECÂT să săvârşească cel puţin o ilegalitate…”. Dacă până aici m-am mărginit doar la a nu fi de acord, despre pasajul ăsta trebuie să spun că este o măgărie. Domnule Daniel Şandru, vorbiţi despre singurul om care a reuşit, prin efortul său şi pe riscurile sale, să facă ceva pentru medici în ultimii 20 de ani! Au mai fost unii, au publicat scrisori deschise, au dezbătut vehement pe la emisiuni TV, au determinat efuziuni populare… dar ceva efectiv pentru corpul medical doar el a reuşit. Vă dau un exemplu recent: bursa suplimentară de 670 de lei, acordată fiecărui medic rezident din România, obţinută abia în februarie anul acesta, după lupte grele la Ministerul Sănătăţii şi ca urmare a „Marşului tăcerii” din 2 noiembrie 2013, nu ar fi existat fără ideea, insistenţa şi forţa lui Vasile Astărăstoae. Cum adică „nu a fost în stare”? Aţi reuşit dumneavoastră mai multe pentru comunitate? doriţi să punem într-un tabelaş, faţă-n faţă, eventualele reuşite? „Cel puţin o ilegalitate”? Mai aveţi cunoştinţă de altele? Vă reamintesc că celebrul dosar în care conducerea UMF era acuzată, în 2011, de fraudă în proiectul european pentru platforma e-learning – şi la care, tot aşa, mulţi doritori de decese ale caprelor vecinilor se bucuraseră ca veveriţele la alune – s-a soldat cu… desesizarea instanţei! Adică nu numai că nu există elemente de vinovăţie, dar rechizitoriul (colorat de retrogradatul – între timp, de la DNA Iaşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi – procuror Emilian Eva) fusese făcut prost. Pentru că pare că nu prea vă pricepeţi, vă explic că speţa în care ÎCCJ a dat sentinţa definitivă nefavorabilă profesorului Astărăstoae, conflictul de interese, este o abatere administrativă (generatoare de consecinţe tot administrative) şi nu o infracţiune, nici măcar o contravenţie. Probabil că ar fi corect ca şi eu să mă autodenunţ deoarece, în scurta perioadă în care am fost manager la IGH, a fost nevoie de reînnoirea contractelor medicilor şi eu – recunosc smerit – am semnat pe contractul doctorului Constantinescu şi ca angajator, şi ca angajat. Probabil ar fi fost nevoie să solicit ajutorul superiorului ierarhic (în cazul meu, doar ministrul) pentru a evita dubla semnătură. În cazul proiectelor europene (bănuiesc că aveţi habar cât de cât), lucrurile se petrec aşa: directorul de proiect (în cazul respectiv – Vasile Astărăstoae) propune modalitatea de desfăşurare şi schema de personal; urmează o multitudine de filtre (comisii externe) care verifică legalitatea şi corectitudinea documentelor; în final, directorul semnează. Dacă angajatul Astărăstoae nu avea dreptul să figureze în schema de personal propusă sau nu avea aptitudinile necesare, atunci filtrele de care spuneam l-ar fi exclus. Aşadar, el trebuia sau să nu se implice, sau să lucreze neremunerat, sau să pună pe altcineva (cine?) să semneze la final. Cam asta e „ilegalitatea” care v-a stârnit mânia proletară. Să continuăm.

4) Domnul Daniel Şandru este şi un justiţiar, dar şi un moralist. Domnia sa decide că „…la capăt de carieră, încurcat în fărădelegi şi dovedindu-se că e doar o efigie lipsită de conţinut sub aspect moral, dl Vasile Astărăstoae ratează, înainte de a pleca în anonimatul care l-ar caracteriza cu mult mai bine, întâlnirea sinceră cu propriu-i sine” (mă rog, licenţe poetice altoite pe tulpină de politolog), dar se bălăceşte în metafore până ajunge la nonsens cu clăbuci: „…dacă Tribunalul Raţiunii l-ar aduce în faţa sa, dl Vasile Astărăstoae ar fi în stare să respingă chiar şi acuzaţia de malpraxis asupra propriei conştiinţe”, nepricepând prea bine ce înseamnă „malpraxis” sau lăsându-se purtat de aburii patetismului poetic născut din suferinţă.

5) Aversiunea organică a „poetului” faţă de cariera profesorului Astărăstoae se relevă în toată splendoarea abia în ultimele versuri, premonitorii prin abjecţie: „…şi poate că, după ce va pleca şi din poziţia de Preşedinte al Colegiului Medicilor, şi din aceea de Rector al UMF, nu altfel decât ruşinos, aşa cum merită…”!

De ce am redat pasaje extinse din gândirea năclăită de ură a ilustrului politolog ieşean? Pentru că este foarte educativă antiteza între caractere şi păduchi oportunişti. Trăim vremuri în care refulaţii care nu au făcut mai nimic pentru cei din jur pot scuipa oricând cu talent peste repere şi mentori, peste creatori de şcoală. Ei nu o fac atunci când cei vizaţi sunt adulaţi şi în plin succes (atunci se gudură!), ci doar atunci când par învinşi. Laşitatea intelectualului de tranziţie este mai scârboasă decât a coiotului de preerie.

Şi poate că această pildă n-ar fi completă fără următoarea scurtă istorioară: Acum vreo doi ani, în plin scandal DNA-UMF, conducerea Universităţii private „Petre Andrei”, aflată în insolvenţă, i-a propus Rectorului Astărăstoae vânzarea către UMF a unor clădiri, evaluate de către AVAS la 2 milioane de euro, cu 8 milioane de euro (!). Vasile Astărăsoae a refuzat (exact o tranzacţie de acest fel mai lipsea pofticioşilor de la DNA). Ei, se leagă lucrurile?

* http://adevarul.ro/news/eveniment/impunitatea-constiinta-libertarianului-astarastoae-1_53c1158d0d133766a85a4ef7/index.html


Categorii

1. DIVERSE, Justitie, Stat politienesc, Vasile Astărăstoae

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “IN APARAREA DOCTORULUI VASILE ASTARASTOAE. Despre agresiunea DNA-ANI asupra unui promotor al valorilor vietii si stigmatizarea sa de catre “intelectuali” oportunisti

  1. >Din lumea academică, doar o singură personalitate cunoscută s-a ridicat în
    >apărarea colegului de breaslă – nu, nu un ieşean, că ai noştri erau
    >„prudenţi”, să nu-şi piardă privilegiile, ci un clujean!

    Epoca Basescu este o epoca de distrugere sistemqatica si agresiva, cu sprijin sau la comanda din afara tarii, in care institutii “independente politic” au preluat atributii de politie politica, alaturi de “presedintele jucator”.

    Daca a fost bine sau nu ca au fost prudenti ramane de dezbatut, insa exista un principiu duhovnicesc mai ale pt vremurile ce vor veni: la vreme de prigoana faci binele smerit, in taina si-i influentazi astfel pe cei din jurul tau; chiar rai fiind exista sansa sa-i schimbi.

    In vremea lui Ceausescu asa a lucrat par Sofian la Antim: fara zarva, dar cu tenacitate. Dupa 1945, par Roman Braga, ca student a vrut sa iasa pe strada si sa-l marturiseasca pe Hristos. L-au oprit niste duhovnici si l-au invatat cum se lupta din catacombe.
    Parintele Nicodim Mandita, impreuna cu ucenicii adistribuit literatura religioasa fara zarva pana in 1959 cand a fost arestat.

    La Frasinei, a venit un profesor la par Ghelasie si i-a spus ca are necazuri de la un director sectant. Parintele l-a intrebat: poti sa lupti pe fata cu el ? I s-a raspuns: Nu ca ma da afara si am copii de crescut.
    Atunci parintele i-a dat o pravila…

    Astazi e bine sa marturisesti adevarul pe fata, dar vor fi tot mai dese situatiile cand este mai eficient ca binele sa se faca smerit.

    Problema epocii basescu este ca si-a lasat ucenici fanatici la diverse nivele – un fel de structuri militarizte. Acum s-au dat la fund dar cand se va putea vor reveni in forta cu mai multa incredere si cu aceeasi inversunare.

    Cunosc un caz concret: la santierul naval Drobeta Turnu Severin (pe vremea cand exista), directorul tehnic, un ardelean foarte competent, exasperat de incompetenta si ticalasiile unora din directori, le-a spus niste adevaruri dure in fata. A fost imediat demis. El s-a dus in Spania, la Bilbao, si cu ajutorul autoritatilor locale si a cateva sute de muncitori din Drobeta Turnu Severin, a ridicat un santier naval de la zero.

    Marele santier naval din Severin -producea nave maritime- nu stiu daca mai exista, dar in principiu urma se fie parcelat si sa se transforme in depozite – propritati ale unor lideri locali sau din Bucuresti.
    Cateva sute de muncitori ai santierului faceau naveta zilnic la Cladova, la sarbi, unde niste atelere de reparatii deveneau santier naval.

  2. @Ioan:

    Frate, tu ai citit macar o secunda ce ai dat? Ce legatura intre acele fragmente de conversatie si cei doi doctori, vasile astarastoae si Razvan Constantinescu? Nu avem macar asa, catusi de putin, frica lui Dumnezeu, sa colportam toate barfele si calomniile?

  3. Imi pare rau ca nu am fost inteles. De acum cand voi mai posta nu voi mai nominaliza situatii concrete, pt ca exista intr-adevar riscul de a coloporta informatii deformate.

  4. Pingback: CRESTINII DE AZI – APARATORI AI TIRANILOR si lepadatori sau chiar ucigasi ai celor slabi si ai celor nedreptatiti? CINE II MAI CERCETEAZA SI II MAI APARA PE CEI CAZUTI IN DIZGRATIA CELOR PUTERNICI? - Recomandari
  5. Pingback: TUDOR GHEORGHE – luat in colimator si linsat public de agentii neo-bolsevici ai TERORISMULUI “CORECTITUDINII”: “Este o puritate agresiva, folosita pe post de ciomag pentru tot ce se incapataneaza sa iasa in afara sistemului. Nu est
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare