MINUNEA UNEI DUBLE SALVARI IN INCENDIUL DE LA COLECTIV. Marturisirea Corinei Ioniță, o tanara atee, care L-a descoperit pe Dumnezeu strigandu-L pentru prima data in foc: ”DE ATUNCI II VORBESC. CU SIGURANTA M-A TRIMIS ACOLO CA SA INVAT O LECTIE” (video)

20-12-2015 1 minut Sublinieri

sursa video: Antena 3/ Observator TV

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze.

Era în club cu prietena ei, când a izbucnit incendiul. A fost arsă și a leșinat printre cadavre, dar s-a trezit în brațele unui erou necunoscut.

A fost salvată și, după săptămâni de luptă într-un spital din Anglia, s-a întors acasă. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Observator, cum, în fața morții, l-a descoperit pe Dumnezeu.

Mi-a luat întâi părul foc, apoi spatele și mâna. Am simțit cum efectiv telefonul mi se topește în mână. În momentul în care focul m-a cuprins, am fost sigură că voi muri. Eram prinsă la mijloc, nu aveam scăpare. Eram sigură că voi muri. Mădălina Strugaru, care a murit, m-a invitat la concertul iubitului ei. Erau acolo oameni de toate vârstele: de la puști, la oameni de 40 de ani“,

a povestit tânăra jurnaliștilor de la Observator.

Cât despre momentul izbucnirii focului și al întâlnirii cu divinitatea, Corina își amintește:

Abia când am văzut cât de repede înaintează am realizat pericolul. Mi-am tras tricoul peste gură, apoi am căzut jos. Eu nu sunt credincioasă. Sunt atee. Și a fost pentru prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnnezeu și I-am cerut ceva: I-am cerut să mă salveze. Și m-a salvat!”,

spune tânăra care, odată cu infernul prin care a trecut în ziua de 30 octombrie, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.

De atunci, Îi vorbesc lui Dumnezeu. Nu știu dacă mă aude, dar mie îmi face bine. Cu siguranță m-a trimis acolo ca să învăț o lecție și cu siguranță m-a salvat pentru că mai am ceva de făcut aici!”,

mărturisește Corina.

M-am trezit în brațele unui bărbat care respira destul de greu“,

a continuat tânăra, care nu a văzut chipul salvatorului ei. Speră însă că acesta este in viață.

  • Corina Ionita (Facebook):

Poate nu am mulțumit suficient în această perioadă, celor ce m-au ajutat în mod necondiționat. O fac acum: mulțumesc din suflet tuturor celor ce au rezonat cu durerea mea şi a familiei mele, în momentul greu prin care am trecut. Mulțumesc oamenilor cu suflet din județul Ialomița, care prin intermediul parohiilor, au donat bănuți pentru mine, mulțumesc localnicilor din comuna mea, Bărcăneşti, care au putut ajuta, mulțumesc românilor minunați din Marea Britanie, mulțumesc celor ce au donat în contul Mereu Aproape, pentru victimele ‪#‎Colectiv‬, mulțumesc celor ce s-au interesat într-un fel sau altul de soarta mea, în această perioadă. Nu voi uita niciodată gestul vostru, oameni buni!

Să aveți sărbători liniștite, alături de cei dragi vouă şi multă sănătate!

vlcsnap-2015-12-20-21h58m56s638


Categorii

1. DIVERSE, Clubul Colectiv, Minuni, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “MINUNEA UNEI DUBLE SALVARI IN INCENDIUL DE LA COLECTIV. Marturisirea Corinei Ioniță, o tanara atee, care L-a descoperit pe Dumnezeu strigandu-L pentru prima data in foc: ”DE ATUNCI II VORBESC. CU SIGURANTA M-A TRIMIS ACOLO CA SA INVAT O LECTIE” (video)

  1. Un ghivol d’acesta mai tinerel era foarte indignat .De ce? El cica “a salvat” o fata de la Colectiv,iar la iesire ea ii multumea lui Dumnezeu.Saracul s-a simtit foarte ofensat.El in momentele alea se simtea “dumnezeu” si vroia probabil o intalnire cu noua cucerire.Dar ia uite ca nu i-a mers planul.
    Minte putina!Minte putina…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare