BISERICA GEORGIEI NU A RESPINS documentul Sinaxei Panortodoxe despre “Relațiile Bisericii Ortodoxe restul lumii crestine”

19-03-2016 2 minute Sublinieri

ilia

Site-ul bulgar “Dveri na Pravoslavieto” ( “Porțile Ortodoxiei”) publică informația următoare, potrivit căreia Biserica Ortodoxă din Georgia n-ar fi respins textul presinodal “Relațiile Bisericii Ortodoxe  restul lumii creștine“.

Luna trecută, mass-media bisericească rusă a publicat informația conform căreia, în cadrul reuniunii sale din 12 februarie a acestui an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia a respins proiectul de documentRelațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” precum și alte proiecte de documente destinate Sinodului Panortodox. 

Mai târziu, agenția greacă Romfea a publicat acestă informație ca provenind din surse proprii.Reieșea din aceste informații că Sfântul Sinod al unei Bisericii Ortodoxe locale a anulat post factum o decizie luată de conducerea ei bisericească supremă, în prezența reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, la o reuniune pregătitoare pentru Sinodul Panortodox. Nici o informație oficială din partea Bisericii din Georgia nu a exprimat o astfel de decizie.

In urma reuniunii sale din 12 februarie, Patriarhia Georgiei a difuzat un comunicat în care s-a spus că tema fundamentală a sesiunii a fost de a informa Mitropoliții de rezultatele reuniunii de la Geneva. Mitropolitul Andrei Gori a informat Mitropoliții prezenți de documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și despre  “Importanța postului“. Se spune doar în comunicatul despre acest subiect că, în cadrul reuniunii Întâistătătorilor, “observațiile Bisericii Georgiei cu privire la primul document au fost luate parțial în considerare“.

Următorul punct este raportul Mitropolitului Teodor de Akhaltsikhe  cu privire la proiectul de document “Taina căsătoriei și impedimentele sale“. Tocmai în ceea ce privește acest document, în comunicatul de presă al Sinodului din Georgia, se spune că acesta nu este semnat de Biserica Georgiei, ceea ce se reflectă în toate documentele de proiect semnate de Întâistătători. Aceasta este singura informație oficială pe site-ul Patriarhiei Georgiei cu privire la acest subiect.

Pe 16 februarie a avut loc o a doua reuniune a Sfântului Sinod al Bisericii Georgiei, în timpul căreia  tema principală a fost legată de documentele referitoare la relațiile cu creștinii heterodocși și Căsătoria. Au fost desemnate comisii pentru a pregăti propuneri de modificare a celor două texte. Nu au fost date comunicate despre această a doua întâlnire. 

În același timp, siturile bisericești ruse au publicat un film scurt cu Patriarhul Ilia al II-lea la televiziunea georgiană, în care a spus cu privire la reuniunea de la Chambésy: “Biserica noastră a respins documentele pe subiectul calendarului și ecumenismului“. Pe baza acestor observații succinte și în afara contextului, informația a început să se răspândească rapid, conform căreia Biserica Ortodoxă din Georgia a respins post factum documentul pe care ea l-a semnat cu puțin timp înainte. Acest lucru nu corespunde adevărului. 

Patriarhul Ilia al II-lea vorbește despre două documente care, în urma unor discuții, au fost retrase de pe ordinea de zi, și anume cele referitoare la calendar și mișcarea ecumenică. Astfel, până în prezent, Sinodul Bisericii din Georgia nu a respins proiectul de document “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Singurul document care nu a fost semnat de Biserica Ortodoxă din Georgia este cu privire la Taina Căsătoriei. Biserica Ortodoxă din Georgia participă activ la Sinodul Panortodox și pregătește propuneri pentru a fi aduse precizări la proiectele de document aprobate.

Traducere de Roman Ortodox in Franta dupa Orthodoxie.com, Selon le site bulgare «Dveri na Pravoslavieto», l’Église orthodoxe de Géorgie n’aurait pas rejeté le texte pré-concilaire «Relations de l’Église orthodoxe avec le reste du monde orthodoxe»

Obs: Reamintim că inițial erau prevazute 10 teme pentru a fi dezbătute în cadrul Sinodului Panortodox, după cum urmează:

1. Diaspora ortodoxă;
2. Autocefalia şi modul declarării acesteia;
3. Autonomia şi modul declarării acesteia;
4. Dipticele (Ordinea pomenirii Întâistătătorilor bisericilor ortodoxe la slujbe n.r.);
5. Calendarul comun; 
6. Impedimente la căsătorie;
7. Rânduielile bisericeşti privind postul;
8. Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine;
9. Ortodoxia şi mişcarea ecumenică; 
10. Contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la promovarea idealurilor creştine ale păcii, libertăţii, frăţietăţii şi dragostei între popoare;

Dintre acestea, au rămas doar 6, în urma reuniunii Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Chambesy, în luna ianuarie 2016:

1.​​ Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană,
2. Diaspora ortodoxă,
3. Autonomia și modul proclamării ei,
4. Taina Căsătoriei și impedimente sale,
5. Importanța postului și respectarea lui astăzi,
6. Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), 1. DIVERSE, Patriarhul Ilia al Georgiei

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “BISERICA GEORGIEI NU A RESPINS documentul Sinaxei Panortodoxe despre “Relațiile Bisericii Ortodoxe restul lumii crestine”

  1. Se pare a totusi Biseria Georgiei a respins doumentul respeti:

    “Alăturându-ne analizelor teologice făcute de unele personalități de vază ale Ortodoxiei, cum ar fi mitr. Serafim de Pireu, mitr. Anastasie de Limassol, mitr. Hieroteos (Vlachos) de Nafpaktos, protopresbiter Theodoros Zissis, prof. Dimitrios Tselenghidis, precum şi scrisorii adresate patriarhului Neofit al Bulgariei de către clericii şi mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare şi hotărârii sinodale a vrednicei de laudă Biserici Georgiene, ținem să mărturisim că în textele proiectelor de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod” se conține un şir de încălcări grave ale învățăturii bisericești.”

    https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/01/8-manastiri-din-rep-moldova-declara-ca-vor-intrerupe-pomenirea-patriarhului-si-a-episcopului-locului-daca-pana-pe-4-aprilie-nu-se-va-lua-atitudine-de-osandire-a-textelor-pentru-sfantul-si/

    Totusi pozitia BOR?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare