AUTOCEFALIA UCRAINEI – TACIUNELE FIERBINTE CARE RISCA SA INCENDIEZE INTREAGA ORTODOXIE. Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Rusiei – TEXT INTEGRAL/ Analize si comentarii despre implicatiile conflictului dintre Patriarhia Constantinopolelui si Patriarhia Moscovei

18-10-2018 20 minute Sublinieri

Imagine: România Libera | https://romanialibera.ro/aldine/autocefalia-ucrainei-interesele-rusesti-si-patriarhia-romana-751217

În urmă cu o lună, publicam în „România liberă“ o analiză a conflictului dintre Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului și Patriarhia Moscovei. Arătam că nu se întrevede nicio ieșire din conflict, ci o blocare pe poziții de război.

Și, într-adevăr, am fost martori ai unei escaladări fără precedent a confruntării dintre cele două patriarhii. O escaladare care realmente introduce o schismă fără precedent în ortodoxie.

E necesară o clarificare a termenilor folosiți, având în vedere că majoritatea materialelor de presă au făcut referire la „ruperea“ relațiilor dintre cele două Patriarhii. Or, de fapt, nu întreruperea relațiilor este elementul „fără precedent“ și cel care introduce o falie în interiorul ortodoxiei. Pentru a înțelege mai adecvat ce se întâmplă, o să prezentăm deciziile luate de fiecare parte implicată în conflict, consecințele acestora, precum și o scurtă recapitulare a contextului în care se desfășoară acesta.

Patriarhia Ecumenică repune în canonicitate schismaticii ucraineni

Între 9 și 11 octombrie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice (Fanar) s-a întrunit într-o ședință de lucru în urma căreia a luat câteva decizii importante în dosarul ucrainean: a reiterat decizia de a acorda autocefalie „Bisericii Ucrainei“; a reînființat Stavropighia (mănăstire aflată în altă eparhie, dar care depinde canonic de patriarhul întemeietor) Patriarhului Ecumenic la Kiev; a repus în canonicitate principalii lideri ai facțiunilor schismatice ucrainene, „Patriarhul“ Filaret și „Mitropolitul“ Macarie (formula exactă este „restabiliţi canonic în rangul lor ierarhic sau preoţesc“) și a revocat Scrisorea Sinodală din 1686 prin care Constantinopolul i-a acordat Patriarhului Moscovei dreptul să hirotonească pe Mitropolitul Kievului.

Așadar, autocefalia a fost asumată și reiterată ca decizie, însă ea nu a fost acordată efectiv. De altfel, încă nu există nicio structură eclezială adecvată în Ucraina care să primească autocefalia.

De departe, decizia cea mai importantă a Sinodului a fost restabilirea canonică a celor doi lideri religioși, Filaret Denisenko și Macarie Maletici, care conduc organizații diferite, în rangurile lor ierarhice. Există încă unele neclarități, nelămurite până în prezent de către Patriarhia Ecumenică. Cea mai importantă: la ce rang au fost restabiliți cei doi? Filaret Denisenko, în prezent auto-intitulat „patriarh“, a fost depus din treaptă și anatemizat de ruși în anii ‘90 din postura de mitropolit al Kievului. În schimb, Macarie a fost preot al Bisericii Rusiei, din care a ieșit încă din anii ’80, devenind episcop în cadrul structurii necanonice pe care o conduce în prezent. Așadar, în cazul lui Macarie, în mod normal, restabilirea canonică ar însemna că este (doar) preot în prezent. Cel puțin în cazul lui Filaret lucrurile au fost clarificate de Arhiepiscopul Iov al Patriarhiei Ecumenice, care a afirmat, recent, că Fanarul îl consideră pe acesta drept „fostul mitropolit de Kiev“.

La fel de ambiguă este formula „dimpreună cu ei“ folosită de Sinodul Constantinopolitan în privința celor doi. Acceptă Sinodul hirotonirile celor doi ierarhi făcute din rangurile de patriarh, respectiv mitropolit, pe care nu e clar dacă le mai au din punct de vedere canonic? Potrivit Arhiepiscopului Daniel, unul din cei doi exarhi ai Patriarhiei Ecumenice în Ucraina, tainele săvârșite de „schismatici” sunt considerate valide de Fanar, ceea ce, prin implicație, semnifică și o recunoaștere a canonicității clericilor și ierarhilor „Patriarhiei Kievului“ și „Bisericii Autocefale a Ucrainei“.

Mai departe, cum anume vor reacționa bisericile autocefale la această decizie a Patriarhiei Ecumenice? Vor intra în relații canonice cu Filaret Denisenko și Macarie Maletici? Și dacă da, din ce postură?

În ceea ce-l privește, Filaret s-a exprimat tranșant în ceea ce privește statutul pe care ar trebui să-l aibă viitorul conducător al ipoteticei, încă, Biserici autocefale a Ucrainei. „Ucraina e vrednică să aibă propriul patriarh“, a afirmat acesta pe 14 octombrie, în fața catedralei Sfânta Sofia din Kiev, respingând, astfel, ideea ca viitorul primat de la Kiev să aibă doar rang de mitropolit. Cu același prilej, Filaret a afirmat că scopul este crearea unei unice Biserici independente a Ucrainei, care să unifice cele trei facțiuni majore din țară, anume „Patriarhia“ Kievului (PK), „Biserica Autocefală a Ucrainei“ (condusă de Macarie – BAU) și Biserica Ortodoxă a Ucrainei (dependentă de Moscova – BOU-PM). Lucrul nu va fi ușor, de vreme ce Filaret este puternic antipatizat în structura dependentă de Moscova, inclusiv de acele figuri arhierești care privesc cu simpatie o mai mare autonomie locală față de centrul rus.

Filaret cere scoaterea limbii române din cult

În discursul amintit, justificând crearea unei Biserici ucrainene independente, Filaret a arătat cu degetul la o a „cincea coloană“ a Rusiei lui Putin, principal suporter al conflictului militar din estul Ucrainei. Vizată este, desigur, BOU-PM. Anterior, Filaret a îndemnat BAU și BOU-PM să se pregătească pentru un apropiat sinod special al unificării a cărei sarcină va fi și alegerea unui primat. Lăsând, poate, o posibilă ușă deschisă pentru soluționarea conflictului eclezial din Ucraina, liderul PK a arătat că participarea la sinodul de unificare va fi voluntară, parohiile și eparhiile fiind lăsate să-și aleagă libere subordonarea: față de Kiev sau față de Moscova.

În ceea ce îi privește pe românii din Ucraina, aceștia au primit cu neliniște afirmațiile lui Filaret legate de necesitatea ca în viitoarea biserică independentă să se slujească în ucraineană, singura concesie anunțată fiind aceea de a fi permisă și folosirea slavonei vechi. În prezent, numai în regiunea Cernăuțiului sunt 126 de parohii și șapte mânăstiri românești afiliate BOU-PM în care se folosește limba română.

Interesant este faptul că în PK Filaret este pomenit, în cadrul slujbelor, în continuare, drept „patriarh“, rang pe care acesta nu îl are (ar urma să fie ales un patriarh abia după unificarea facțiunilor separate), iar sursele pro-rusești informează că în cadrul liturghiilor săvârșite de acesta, nu e pomenit Patriarhul Bartolomeu, așa cum ar fi firesc, având în vedere restabilirea canonică decisă din Fanar.

Răspunsul rușilor: chiar și mirenii se vor separa de Patriarhia Constantinopolului

Răspunsul rușilor a venit în cadrul Sinodului ținut la Minsk pe 15 octombrie. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis că e „imposibilă aflarea în continuare în comuniune euharistică cu Patriarhia Constantinopolului“. Ierarhii ruși au adus aminte că Patriarhul Bartolomeu a sprijinit în ’92 și ’97 caterisirea și, respectiv, anatemizarea lui Filaret Denisenko, acuzând că în spatele deciziei de restabilire canonică a acestuia din urmă s-ar afla „motivații politice“.

Adevărata noutate a deciziei luate de ruși nu este, însă, întreruperea comuniunii ca atare, ci gradul la care a fost dusă aceasta: Sinodul a afirmat explicit că întreruperea comuniunii euharistice se aplică ierarhiei, clerului, dar și mirenilor.

Într-adevăr, au mai existat antecedente în ceea ce privește ruperea relațiilor între patriarhiile ortodoxe. Chiar între Moscova și Constantinopol a existat precedentul estonian, din 1996, când, pentru scurt timp, s-a ajuns la întreruperea comuniunii euharistice. Dar o asemenea criză a implicat, recent, chiar și Patriarhia Română, a cărei comuniune euharistică cu Patriarhia Ierusalimului a încetat la inițiativa unilaterală a acesteia din urmă. Ierusalimul a comunicat, atunci, că pelerinii români sunt în continuare bineveniți la locașurile de închinare din Țara Sfântă, ceea ce însemna, implicit, că sunt admiși și la săvârșirea Sfintelor Taine.

Or, decizia rușilor este fără precedent pentru că merge până acolo încât frecventarea reciprocă a bisericilor, indiferent de circumstanțe și la nivel de simplu mirean, este oprită și sancționabilă canonic. Or acest lucru ridică o serie de dificultăți și neclarități pentru Moscova. În primul rând, Muntele Athos, aflat sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, devine nefrecventabil pentru pelerinii ruși, deși acolo există inclusiv o mănăstire rusească (Mănăstirea Pantelimon). Într-adevăr, reprezentanții Patriarhiei Moscovei au arătat că pelerinii ruși se pot închina la mănăstirile athonite, dar nu se pot spovedi și împărtăși. Este greu de înțeles cum va fi respectată o astfel de decizie în mod concret. Anual, aproximativ 50.000 de ruși vizitează Muntele Athos. În plus, situația pare cu atât mai complicată cu cât relațiile dintre Biserica Rusiei și Sfântul Munte Athos au fost foarte bune până în prezent.

De asemenea, există unele teritorii canonice unde singura biserică ortodoxă disponibilă pentru mireni aflați, jurisdicțional, în curtea uneia dintre patriarhii, este fie cea a Moscovei, fie cea a Constantinopolului. De pildă, Biserica Finlandei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, și-a declarat deja speranța că decizia luată de Sinodul Rus nu va duce la întreruperea legăturilor sale cu Biserica Rusiei. În Finlanda numeroși credincioși ruși nu au acces teritorial decât la biserici aflate sub jurisdicția Constantinopolului.

Război fără menajamente

Mai mult decât atât, după cum au lăsat să se înțeleagă unii reprezentanți ai Patriarhiei Moscovei, încetarea comuniunii euharistice ar putea fi extinsă și asupra altor biserici autocefale care intră în relații canonice cu cei doi lideri „restabiliți“ de Constantinopol. Astfel, un reprezentant al Patriarhiei Moscovei a declarat că, dacă Patriarhia Ierusalimului le va permite schismaticilor ucraineni să participe la slujbele de la Mormântul Domnului, Biserica Rusă nu va mai participa la acestea.

De altfel, chiar în decizia Sinodului Bisericii Ruse există un pasaj ambiguu în această privință: „mutarea ierarhiei sau a clerului de la Biserica canonică la schismatici sau comuniunea euharistică cu aceștia din urmă este o fărădelege canonică ce atrage suspendarea corespunzătoare“. Deși pare menit prevenirii unui exod al clericilor din Ucraina subordonați Moscovei la structurile conduse de Filaret sau Macarie, pasajul lasă sub semnul întrebării și chestiunea relațiilor pe care rușii le vor avea cu bisericile autocefale care vor recunoaște decizia Constantinopolului și vor intra în comuniune euharistică cu liderii schismatici.

Sinodul pan-ortodox, o soluție?

Pariul rușilor este că decizia drastică de a se separa euharistic de Patriarhia Constantinopolului o va izola pe aceasta din urmă în cadrul ortodoxiei universale. Rușii se bazează în acest calcul pe faptul că 164 milioane din cele 250 ale ortodocșilor din întreaga lume se află sub autoritatea lor. Așadar, după cum în repetate rânduri au ținut să afirme, Patriarhul Bartolomeu nu va mai putea pretinde că are autoritate universală asupra ortodocșilor, de vreme ce mai bine de jumătate din aceștia nu îl mai recunosc. De asemenea, rușii mizează pe potențialii aliați din rândul bisericilor autocefale. Până în prezent, cei mai apropiați de pozițiile rușilor au fost patriarhii Antiohiei și ai Serbiei. Voci favorabile rușilor s-au mai făcut auzite și din Ierusalim și din Bulgaria. Însă, până în prezent, nicio biserică autocefală nu s-a pronunțat oficial și sinodal asupra chestiunii autocefaliei Ucrainei.

Opțiunile rămase bisericilor autocefale nu sunt foarte multe. Fie vor accepta acțiunile Fanarului, fie vor sprijini Biserica Rusă. O cale de mijloc poate fi căutarea unei soluții sobornicești sau sinodale, adică cererea de a se întruni un Sinod pan-ortodox în cadrul căreia să se discute dosarul ucrainean. Însă și această cale, cel puțin în prezent, are dificultățile sale: Patriarhia Ecumenică nu o agreează, demersurile sale fiind strict unilaterale, de vreme ce consideră că este singura îndreptățită canonic să gestioneze dosarul, iar Patriarhia Moscovei nu ar vedea o altă utilitate a unui astfel de Sinod decât în respingerea demersului constantinopolitan și restaurarea statu-quo-ului, adică reafirmarea Ucrainei drept teritoriu canonic al Moscovei.

Kremlinul și „interesele ortodocșilor“ din Ucraina

Primele reacții oficiale ale Kremlinului la mutările Patriarhiei Constantinopolului nu s-au lăsat așteptate. Dmitri Pskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia va proteja interesele credincioșilor ortodocși din Ucraina, deși statul nu se va implica în chestiunea religioasă. Evocând declarațiile anterioare ale lui Putin despre protejarea intereselor rușilor, dar și a credincioșilor ortodocși din toată lumea, Pskov a arătat că, dacă se va ajunge la preluarea forțată a proprietăților BOU-PM, Rusia va proteja „exclusiv prin mijloace politice și diplomatice“ interesele ortodocșilor din Ucraina. În plus, Consiliul de Securitate al Rusiei a promis, de asemenea, să „protejeze interesele ortodocșilor din Ucraina“, fără a detalia maniera în care va proceda, acuzând amestecul SUA în chestiunea acordării autocefaliei Ucrainei.

De ce (abia) acum?

Dosarul autocefaliei Ucrainei este, de departe, cea mai mare provocare din istoria recentă pentru unitatea lumii ortodoxe. Dincolo de argumentele canonice și de fond, problemele țin mai ales de momentul ales de Fanar pentru a tranșa chestiunea, într-un stil destul de neobișnuit pentru spațiul ortodox de tăiere a nodului gordian, indiferent de consecințe. După ce a sprijinit acțiunile Patriarhiei Moscovei din anii ’90 din Ucraina, Patriarhia Constantinopolului a decis unilateral să acorde autocefalie înainte ca în Ucraina să se fi ajuns măcar la un acord comun cu facțiunile schismatice. Toate acestea în condițiile în care nici Sinodul pan-ortodox de la Creta, o altă inițiativă a Fanarului, nu a fost încă acceptat de toate bisericile autocefale. Autocefalia Ucrainei este un tăciune foarte fierbinte de care nimeni dintre patriarhiile ortodoxe nu va fi nerăbdător să se atingă.

Conflictul dintre Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Rusă are rădăcini adânci în istorie, aşa cum toate conflictele legate de jurisdicţia ecleziastică în cadrul Ortodoxiei au o vechime îndelungată, premerg formării statelor moderne şi continuă chiar şi după formarea acestora.

Aceste conflicte au fost îngheţate în timpul Războiului Rece, status-quo-ul politic fiind îndeobşte respectat de Biserici. Destrămarea a două mari federaţii de state pe teritoriul cărora trăiesc comunităţi ortodoxe, URSS şi Iugoslavia, a dus la „dezgheţarea“ conflictelor legate de jurisdicţia canonică. Pe teritoriul fostei Iugoslavii s-a pus problema dacă Biserica locală din Macedonia (de Nord, mai recent) are dreptul la o existenţă proprie, autonomă (autocefalie).

Pe teritoriul fostei URSS, BORu a disputat cu BOR jurisdicţia asupra teritoriului Republicii Moldova, ajungându-se la un compromis, în sensul coabitării celor două jurisdicţii (un compromis artificial, din moment ce pe un anumit teritoriu ar trebui să existe o jurisdicţie unică). Ȋn Estonia, BORu şi-a apărat jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi, în marea lor majoritate de etnie rusă dar, pentru prima data după destrămarea URSS, Patriarhia Ecumenică a ales calea confruntării directe, considerând că are jurisdicţie asupra tuturor credincioşilor ortodocşi, indiferent de etnie.

După proclamarea jurisdicţiei Patriarhiei Ecumenice în Estonia, Patriarhul Bartolomeu a fost scos din dipticele BORu (exact ca în prezent, după proclamarea autocefaliei Bisericii Ucrainei) dar, după îndelungate discuţii, s-a ajuns la un compromis (la fel ca cel din Republica Moldova): credincioşii au putut opta de care Biserică să aparţină. Trebuie remarcat faptul că puterea politică din Estonia nu a intervenit în niciun fel în sprijinul pretenţiilor Patriarhiei Ecumenice. Bartolomeu a fost invitat la Tallinn abia în 2013 de către Preşedintele Estoniei, la o dată la care conflictul de jurisdicţie canonică îşi găsise o rezolvare.

Conflictul de jurisdicţie ecleziastică din Ucraina a fost un demers politic căruia i s-a alăturat un demers din partea bisericilor ortodoxe din Ucraina care se opun BORu. Preşedintele Poroşenko l-a vizitat la data de 7 aprilie 2018 pe Bartolomeu la sediul Patriarhiei Ecumenice din Istanbul şi a cerut intervenţia acestuia pentru crearea unei Biserici Ortodoxe Ucrainene unificată. Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Kiev) au afirmat într-o scrisoare comună adresată lui Bartolomeu că susţin acest demers. Rezultatul convorbirilor de la Istanbul a fost prezentat de Preşedintele Poroşenko în Rada ucraineană. Iniţial se sconta ca proclamarea autocefaliei să fie făcută înainte de 27 iulie, data la care în Ucraina s-au sărbătorit 1030 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene.

Cu acea ocazie, Poroşenko declara că Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei) constituie o „ameninţare directă la securitatea naţională“ a ţării sale. Probabil datorită ezitărilor Patriarhiei Ecumenice, Poroşenko a efectuat o a doua vizită la Istanbul pe data de 25 august, cu acelaşi scop. La două zile după această vizită, au apărut revelaţii despre violarea corespondenţei electronice a Patriarhului Bartolomeu de către hackeri ruşi. Tot acest complex de împrejurări pare a fi fost decisiv în decizia Patriarhiei Ecumenice de a merge mai departe cu problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

La data de 7 septembrie, Patriarhia Ecumenică a făcut anunţul mult aşteptat în Ucraina: „În cadrul pregătirilor pentru oferirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Patriarhia Ecumenică i-a numit ca exarhi la Kiev Excelenţa Sa Arhiepiscopul Daniel de Pamfilion din SUA şi PS Episcop Ilarion de Edmonton, Canada.“ Devenise clar că următorul pas va fi proclamarea solemnă a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Reacţia BORu a venit imediat: la data de 14 septembrie, Sinodul BORu a suspendat relaţiile cu Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Moscovei a suspendat participarea sa la liturghii împreună cu reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice, iar Patriarhul Bartolomeu a fost scos de la pomenirea în rugăciuni.

Chiar şi în acest context extrem de tensionat, mai era loc de dialog între cele două Biserici. Tensionarea relaţiei dintre Patriarhia Ecumenică şi BORu a dus la poziţionarea altor Biserici Ortodoxe: Biserica Ortodoxă a Serbiei, interesată de menţinerea status-quo-ului său în Macedonia de Nord, s-a arătat a fi în dezacord cu atitudinea Patriarhiei Ecumenice, în timp ce Patriarhia de Ierusalim a luat partea BORu. Ce rol au celelalte Biserici Ortodoxe atunci când Patriarhia Ecumenică vrea să acorde autocefalia unei Biserici? Ȋn 2011, atunci când Bisericile Ortodoxe dezbăteau textele ce urmau a fi discutate la Sfântul Sinod din Creta, a existat o propunere ca la acordarea Tomosului de autocefalie să fie introdusă formula „Patriarhul Ecumenic semnează («proclamă»), iar ceilalţi întâi-stătători contrasemnează («coproclamă»)“, BORu a cerut ca şi ceilalţi Patriarhi să semneze, nu doar să contrasemneze Tomosul.

Ȋn cele din urmă, chestiunea nu a fost tranşată, Patriarhia Ecumenică luându-şi angajamentul ca, în cazul unei solicitări de autocefalie din partea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, să se consulte cu BORu înainte de a lua o decizie şi afirmând că va ţine cont de punctul de vedere al acesteia. Această promisiune a fost încălcată de Patriarhia Ecumenică cu ocazia recentelor evoluţii. Astfel, rolul celorlalte Biserici în contracarearea unei iniţiative a Patriarhiei Ecumenice a rămas limitat, ceea ce nu a fost în favoarea BORu în actuala conjunctură. BORu a ales să nu participe la Sfântul Sinod din Creta. La Moscova s-a scontat că poziţia BORu va fi prezentată şi apărată de alte Biserici Ortodoxe apropiate BORu. Aşa s-a şi întâmplat dar chestiunea naturii Tomosului de acordare a autocefaliei a rămas suspendată. De abia acum, BORu a început să admită că a greşit prin neparticiparea la Sfântul Sinod din Creta.

Paradoxal, neparticiparea a fost generată de intenţia de a izola Patriarhia Ecumenică. Rezultatul, în acest moment, s-a dovedit a fi însă cu totul altul decât cel scontat. Pe data de 11 octombrie, Patriarhia Ecumenică a ales să întrerupă orice consultări cu celelalte Biserici Ortodoxe şi să proclame unilateral autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice a fost extrem de dură: nu numai că s-a acordat autocefalia, dar au fost reintegraţi schismaticii – autoproclamatul patriarh Filaret şi ceilalţi episcopi ucraineni aflaţi în aceeaşi situaţie. Patriarhia Ecumenică a revocat Scrisoarea Sinodală din 1686 prin care se acorda dreptul Patriarhiei Moscovei de a numi Mitropolitul de Kiev. Totodată, a făcut un apel „tuturor părţilor implicate să evite orice intrare în posesie a bisericilor, mânăstirilor şi a altor proprietăţi, ca şi orice act de violenţă şi măsuri de retaliere“. Ucraina a mai fost confruntată cu acţiuni violente de intrare în posesie a lăcaşelor de cult, după dobândirea independenţei în 1991 şi se aşteaptă ca problema patrimonială să fie pusă în acest moment cu şi mai mare intensitate. Patriarhia Moscovei nu va renunţa de bunăvoie la proprietăţile pe care le deţine, prin intermediul credincioşilor ce îi sunt afiliaţi, în Ucraina. Patriarhia Ecumenică a dorit să preîntâmpine o situaţie ce se anunţă a fi foarte tensionată.

Nu este clar cum se va poziţiona Ucraina în cazul unor posibile conflicte inter-confesionale, dat fiind faptul că în 2007 a fost condamnată la CEDO pentru intervenţia sa directă într-un astfel de conflict, considerându-de că a fost încălcată autonomia cultelor (Svyato-Mykhaylivska Parafiya v. Ucraina).

Punctul final al acestui conflict a fost marcat în data de 15 octombrie, când Sfântul Sinod al BORu a decis să rupă complet comuniunea euharistică cu Patriarhia Ecumenică. Chiar dacă există anumite reguli de drept canonic referitoare la dobândirea autocefaliei, în practică nu există un consens. Ȋntr-un comentariu la situaţia actuală, s-a făcut observaţia corectă că până acum avem de-a face cu două modele: „Biserica Mamă“ acordă autocefalia sau Patriarhia Ecumenică o acordă, problema este însă că, în cele mai multe situaţii, Patriarhia Ecumenică era şi „Biserică Mamă“.

Autocefalia este dorită, mai mult sau mai puţin explicit, de toate Bisericile Ortodoxe din Ucraina, chiar şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei) nu este împotriva acestei idei. Formarea unui nou stat a dus întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, la formularea dorinţei de autocefalie. La fel s-a întâmplat şi în Bulgaria după dobândirea independenţei la 1877 – BORu susţinea autocefalia, în timp ce Patriarhia Ecumenică se opunea. Problema este însă că Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei) nu a solicitat autocefalia. Patriarhia Ecumenică se comportă în prezent ca şi cum nu ar exista o Biserică Ortodoxă care să funcţioneze potrivit canoanelor în Ucraina. Patriarhia Ecumenică declară că este preocupată de unitatea Ortodoxiei în Ucraina dar ignoră Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei).

Autocefalia este un termen din vocabularul dreptului canonic. Se referă la structurile unei Biserici, nu la cele ale unui stat. Demersul elitei politice de la Kiev de a avea o „Biserică naţională ucraineană“ este un demers strict politic, prin care actualul preşedinte Poroşenko doreşte să se menţină la putere. Ucraina nu este o ţară formată dintr-o singură etnie (ucraineni) şi o singură confesiune (ortodoxă). Ucraina este multi-etnică şi multi-confesională. Modelul acordării autocefaliei unor Biserici doar pe baza ideii că un nou stat a apărut iar în interiorul graniţelor sale trăieşte o naţiune majoritară, având o confesiune majoritară, ceea ce justifică o Biserică naţională, mai poate fi aplicat astăzi? Ezitările Bisericilor Ortodoxe în a discuta problema autocefaliei cu ocazia Sfântului Sinod din Creta arată că această întrebare nu are deocamdată un răspuns agreat consensual.

Patriarhia Ecumenică a acţionat unilateral, profitând de dorinţa vremelnică a unor politicieni ucraineni. Consecinţele se vor vedea dar în orice caz nu există o bază solidă pentru crearea unei biserici „naţionale“. Ȋn niciun caz nu va fi instaurată pacea confesională în Ucraina. Transferurile de credincioşi de la o Biserică la alta nu vor fi numeroase. Este foarte posibil ca Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscova) să îşi păstreze acelaşi număr de credincioşi. O Biserică Ortodoxă ucraineană autocefală ar putea fi un avantaj pentru Ortodoxie în general, devenind un exemplu de implicare în social sau în domeniul liturgic pentru alte Biserici Ortodoxe. Este important însă cum se obţine această autocefalie. Obţinerea ei nu este un scop în sine. Alianţa cu puterea politică, acţiunea unilaterală din partea Patriarhiei Ecumenice, legi adoptate în Rada de la Kiev şi acţiuni pe teren în forţă nu reprezintă deloc cea mai indicată modalitate de acţiune.

O Biserică autocefală care să-i reunească pe toţi credincioşii ortodocşi din Ucraina rămâne deocamdată la stadiul de utopie. A venit momentul de a reflecta mai profund asupra implicaţiilor unui conflict de jurisdicţie canonică şi a unei situaţii tensionate referitoare la minoritatea maghiară din Ucraina asupra situaţiei etnicilor români din această ţară. Cea mai inadecvată cale de a aborda acest conflict de jurisdicţie canonică este de a crede că el se suprapune unui conflict geopolitic: BORu anti-occidentală, partener de nădejde a lui Vladimir Putin şi noua Biserica Ortodoxă Ucraineană, autocefală şi pro-europeană. Nu există nicio garanţie că noua natură a acestei din urmă Biserici, din punct de vedere al statutului apartenenţei ecleziastice, va aduce noi credincioşi şi nici că actuala orientare politică a Ucrainei va rămâne aceeaşi, ori că o eventuală schimbare de orientare a statului ucrainean în direcţia abandonării cursului pro-european va atrage mai mulţi adepţi ai Patriarhiei de la Moscova. Cele două planuri, politic şi canonic, nu trebuie amestecate.

Ȋn acest moment, statele europene, cu democraţii consolidate, au înţeles că rolul unei Biserici nu este să susţină demersurile puterii politice, indiferent cât de întemeiate sau consensuale ar fi acestea. Acelaşi lucru ar trebui înţeles la Moscova şi la Kiev deopotrivă. BOR a evitat să se poziţioneze în acest conflict de jurisdicţie canonică şi a procedat foarte corect, pentru a-şi păstra nealterată puterea de negociere în eventualitatea în care disputele între Patriarhia Ecumenică şi BORu vor deveni şi mai vizibile. Marea problemă o reprezintă însă soarta etnicilor români din Ucraina care nu mai ştiu sub ce jurisdicţie se află. Aceştia riscă să devină, fără voia lor, parte a unei Biserici Ortodoxe Ucrainene, „naţionale“.

Ar fi fost momentul, încă de la începutul acţiunii politice a Preşedintelui Poroşenko din luna aprilie a acestui an, să fie iniţiate discuţii cu toate părţile implicate pentru crearea unui Vicariat Ortodox Românesc în Ucraina, pe modelul Vicariatului Ortodox Ucrainean care funcţionează în România pentru etnicii ucraineni de confesiune ortodoxă, aflat în subordinea Patriarhiei Române. Un asemenea Vicariat ar oferi protecţia necesară etnicilor români care riscă să fie angrenaţi într-un război confesional pe care nu îl înţeleg. Situaţia din Transcarpatia pare a fi scăpată de sub control, tensiunile dintre Ucraina şi Ungaria fiind mai mari ca niciodată după declararea ca persona non grata a consulului maghiar de la Beregovo.

Ce se va întâmpla în scenariul în care, în contextul unui conflict intra-confesional, se va suprapune şi un conflict inter-etnic în Ucraina, aproape de graniţa cu România? Se pare că la Bucureşti acest scenariu nu a fost luat în calcul. A venit momentul de a reflecta mai profund asupra implicaţiilor unui conflict de jurisdicţie canonică şi a unei situaţii tensionate referitoare la minoritatea maghiară din Ucraina asupra situaţiei etnicilor români din această ţară. Aceştia au fost semi-abandonaţi de România în contextul noii legi a educaţiei din Ucraina. Riscul unui alt semi-abandon, de data aceasta confesional, a devenit demn de a fi luat în calcul datorită evoluţiei relaţiei tensionate dintre „A Doua Romă“ şi „A Treia Romă“.

Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse după intruziunea Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul canonic al Bisericii Ruse

Declarația a fost adoptată în timpul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 15 octombrie 2018, la Minsk.

Cu profundă tristețe Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a primit noile decizii ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, publicate pe 11 octombrie 2018 de către Patriarhia Constantinopolului:
– prin care se confirmă intenția “de acordare a autocefaliei Bisericii Ucrainiene”;
– privind deschiderea unei “Stavropighii” a Patriarhiei Constantinopolului la Kiev;
-„restabilirea canonică în rangul ierarhic sau preoțesc“ a conducătorilor schismei ucrainiene și a susținătorilor ei și „întoarcerea credincioșilor lor în comuniune cu Biserica“;
– privind „revocarea validității“ actului Sinodal al Patriarhiei Constantinopolului din 1686, cu privire la transferul Mitropoliei de Kiev Patriarhiei Moscovei.

Aceste decizii ilegale, Sinodul Bisericii Constantinopolului le-a luat în mod unilateral, ignorând apelurile Bisericii Ortodoxe Ucrainiene și pleroma Bisericii Ortodoxe Ruse, precum și ale celorlalte Bisericilor Ortodoxe locale surori, a Întâistătătorilor și ierarhilor lor, de a iniția o discuție panortodoxă asupra problemei.

Restabilirea comuniunii cu Biserica schismatică și, cu atât mai mult excomunicată [anatemizată – n.n.], echivalează cu formarea unei schisme și este puternic condamnată de canoanele Sfintei Biserici:

„Dacă … cineva dintre episcopi, presbiteri, diaconi sau oricine din cler rămâne în comuniune cu cei excomunicați, trebuie să fie el însuși excomunicat, pentru că el tulbură disciplina bisericească” (al 2-lea canon al Sinodului din Antiohia; Canoanele Apostolice 10, 11).

Decizia Patriarhiei Constantinopolului privind „restabilirea“ statutului canonic și primirea în comuniune a fostului Mitropolit Filaret Denisenko, excomunicat, ignoră mai multe decizii consecutive ale Sinoadelor episcopale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a căror valabilitate nu suferă îndoială.

Mitropolitul Filaret Denisenko a fost caterisit și readus la starea de mirean printr-o decizie a Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Harkov, pe 27 mai 1992, pentru că nu a respectat jurămintele făcute pe cruce și Evanghelie, în timpul precedentului Sinod episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse, printr-un decret din 11 iunie 1992, a confirmat decizia Sinodului din Harkov, și a caterisit pe Filaret Denisenko, lipsindu-l de toate rangurile sale ecleziale după următoarele capete de acuzare:
– „tratament crud și trufaș față de clerul subordonat, autoritarism și șantaj (Tit 1: 7-8; canonul apostolic 27);
– a scandalizat credincioșii prin comportamentul său și viața lui privată (Matei 18: 7; al treilea canon al primului Sinod Ecumenic; al 5-lea canon al celui de-al șaselea Sinod Ecumenic);
– sperjur (al 25-lea canon apostolic);
– calomnie publică și blasfemie împotriva Sinodului Episcopilor (al 6-lea canon al celui de-al doilea Sinod Ecumenic);
– slujirea ritualurilor, inclusiv hirotoniri preoțești, fiind în stare de interdicție (al 28-lea canon apostolic);
– formarea unei schisme în Biserică (al 15-lea canon al Sinodului Prime-Second). “
Toate hirotoniile făcute de Filaret după caterisirea sa, din 27 mai 1992, cât și suspendările pe care le-a impus sunt recunoscute ca fiind invalide.

În ciuda apelurilor constante la pocăință, după ce a fost dezbrăcat de demnitatea sa arhiepiscopală, Filaret Denisenko a continuat activitatea sa schismatică, în special pe teritoriul altor Biserici locale. El a fost anatemizat de un decret al Sinodului episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1997.

Scrisoarea prin care PF Bartolomeu recunoaște caterisirea lui Filaret

Aceste decizii au fost recunoscute de toate Bisericile Ortodoxe locale, inclusiv de Biserica Constantinopolului. Pe 26 august 1992 Sanctitatea Sa, Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, a răspuns scrisorii Sanctității Sale, Patriarhul Alexei, al Moscovei și al Întregii Rusii, anunțând caterisirea Mitropolitului Filaret al Kievului:
„Sfânta și Marea noastră Biserica a lui Hristos, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Sfintei voastre Biserici Ruse, asupra acestei chestiuni, ia act de decizia sinodală cu privire la subiectul sus-menționat”.

Într-o scrisoare din data de 7 aprilie 1997 a Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu către Patriarhul Alexei, cu privire la anatemizarea lui Filaret Denisenko, se spune:
„După ce a primit avizul deciziei de mai sus, am informat ierarhia Tronului nostru Ecumenic și l-am rugat să nu mai aibe nicio comuniune eclezială cu persoanele menționate mai sus.”

Acum, după mai bine de două decenii, Patriarhia Constantinopolului și-a schimbat poziția din motive politice.

Luând decizia de a achita liderii schismei și a „legaliza“ ierarhii acesteia, Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului se referă la „privilegiile canonice ale Patriarhului Constantinopolului“ inexistente, constând în a „primi petiții de la ierarhii și clericii tuturor Bisericilor autocefale”. Aceste pretenții, sub forma în care acestea se desfășoară în prezent de către Patriarhul Constantinopolului, nu au avut niciodată sprijinul pleromei Bisericii Ortodoxe: ele sunt fără nici un fundament în sfintele canoane și contrazic în mod direct, în special al 15-lea canon al Sinodului din Antiohia:

„Când un episcop a fost acuzat de diverse greșeli și toți episcopii din teritoriu au fost în unanimitate de acord ca el să primească o hotărâre nefavorabilă, acesta nu va mai putea să apără în fața unei alte instanțe, ci decizia episcopilor teritoriului va rămâne irevocabilă”.

Ele sunt, de asemenea, contrazise de practica deciziilor Sfintelor Sinoade Ecumenice și Locale și de comentariile canoniștilor cu autoritate, bizantini și actuali.

Astfel, Ioan Zonaras scrie:

„[Patriarhul] Constantinopolului este recunoscut ca judecător nu asupra tuturor mitropoliților, în general, ci numai pentru cei care îi sunt subordonați lui. Astfel, nici mitropoliții Siriei, nici cei ai Palestinei, Feniciei, Egiptului nu pot fi aduși împotriva voinței lor în fața tribunalului său, ci mitropoliții sirieni depind de judecata Patriarhului Antiohiei, cei din Palestina de Patriarhul Ierusalimului, iar cei din Egipt sunt judecați de cel din Alexandria, prin care sunt hirotoniți și cărora le sunt subordonați”.

Cel de-al 116-lea (118-lea) canon al Sinodului din Cartagina subliniază imposibilitatea primirii în comuniune a unei persoane condamnate de către o altă Biserică locală:

„Oricine este înlăturat de la împărtășire … și merge în secret peste mări pentru a se împărtăși, va primi ca pedeapsă caterisirea”.

Regăsim aceeași idee în scrisoarea canonică a Sinodului către Papa Celestin:

„Cei care, în eparhia lor, sunt înlăturați de la comuniune, să nu fie primiți în comuniune de Sfinția Ta … Oricare ar fi afacerile începute, ele trebuie puse la locul lor”.

Sfântul Nicodim Aghioritul în lucrarea sa ,„Pidalion“, sursă a dreptului eclezial cu autoritate pentru Biserica Constantinopolului, interpretează canonul al 9-lea al celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic, respingând eroarea dreptului Constantinopolului de a se pronunța în privința altor Biserici:

„Întâistătătorul Constantinopolului nu are dreptul de a acționa în eparhiile și în regiunile altor Patriarhii, iar această regulă nu-i dă dreptul de a se pronunța în privința oricărui fel de probleme din Biserica universală …”

Enumerând diferite argumente pentru a sprijini această teză, referindu-se la punerea în aplicare a deciziilor Sinoadelor Ecumenice, Sf. Nicodim trage următoarea concluzie:

“Astăzi… Întâistătătorul Constantinopolului este primul, singurul și ultimul judecător pentru mitropoliții care îi sunt subordonați, dar nu și pentru cei care sunt subordonați altor patriarhii. Căci, așa cum am spus, judecătorul ultim și comun al tuturor Patriarhilor este Sinodul Ecumenic și nimeni altul”.

Prin urmare, se pare că Sinodul Bisericii din Constantinopol, canonic, nu are nici un drept de a anula sentințele judiciare emise de Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

Însușirea puterii de a anula deciziile, judiciare sau de altă natură, a altor Biserici Ortodoxe locale, nu este decât o manifestare a noii false doctrine proclamate de acum de Biserica Constantinopolului, atribuind Patriarhului Constantinopolului drepturile unui “prim fără egal” (primus sine paribus) cu jurisdicție universală.

„Această viziune pe care o are Patriarhia de la Constantinopol asupra propriilor drepturi și puteri depline intră în contradicție totală cu tradiția canonică de secole pe care se bazează existența Bisericii Ortodoxe Ruse și cea a altor Biserici locale“
avertizează Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 2008 în actul său “Despre unitatea Bisericii”. În același document, Sinodul  cheamă Biserica Constantinopolului:
„să dea dovadă de prudență până la analiza pan-ortodoxă a inovațiilor enumerate, și să se abțină de la acțiuni ce ar putea rupe unitatea ortodoxă. Aceasta se referă în special la încercările de a revizui granițele canonice ale Bisericilor Ortodoxe locale”

Actul din 1686, confirmând translatarea Mitropoliei de la Kiev, în jurisdicția Patriarhiei Moscovei, semnat de Sanctitatea Sa, Patriarhul Constantinopolului, Dionisie al IV-lea și de Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului, nu este un subiect supus revizuirii. Decizia de a “revizui” acest document este nulă. În caz contrar, ar fi posibil să se anuleze orice document care definește teritoriul canonic și determină statutului unei Biserici locale, indiferent de vechimea ei, autoritatea sa și recunoașterea acesteia de către comunitatea eclezială.

Nici actul sinodal din 1686, nici alte documente însoțitoare nu spun nimic despre caracterul provizoriu al transferului Mitropoliei de Kiev către jurisdicția Patriarhiei Moscovei, nici posibilitatea de a anula acest act. Încercarea ierarhilor Patriarhiei Constantinopolului de a revizui acest act după mai bine de trei ani de la data publicării, deoarece ar urmări obiective politice și corupte, este contrar spiritului Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care nu admit posibilitatea revizuirii frontierelor ecleziale delimitate, și care nu au fost discutate de o perioadă lungă de timp. Astfel, canonul 129 (133) [119 n.n.] al Sinodului de la Cartagina proclamă:

„Dacă cineva (…) convertește un loc la unitatea sobornicească și l-ar deține timp de trei ani fără ca cineva să-l pretindă, nu îi va mai fi cerut, cu condiția, totuși, ca în acești trei ani să fie un episcop care să îl revendice și nu a făcut-o”

Cât, în ce privește al 17-lea canon al celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic, acesta stabilește o perioadă de treizeci de ani pentru a reexamina în Sinod controversele de apartenență, chiar și cu privire la parohii:

“Parohiile de la țară sau ale satelor, aparținând unei Biserici, trebuie să rămână fără schimbare ale episcopilor care le dețin, mai ales dacă le-au administrat fără a fi contestate timp de treizeci de ani”.

Cum este posibil anularea deciziilor care au fost aplicate timp de trei sute de ani? Aceasta ar reveni la o tentativă de a considera “ca nulă și fără de cale” întreaga istorie consecutivă a dezvoltării vieții bisericești. Patriarhia Constantinopolului pare să nu observe că frontierele Mitropoliei de Kiev din 1686, care, după cum anunță acum, a revenit în sânurile sale, diferă în mod semnificativ de granițele actuale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, și că n-ar îngloba decât o mică parte din aceasta. Astăzi, Mitropolia de Kiev, ca atare, cuprinde orașul Kiev și unele districte din jurul său. Majoritatea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în special în estul și sudul țării, au fost fondate și s-au dezvoltat în cadrul Bisericii Ruse Autocefale, fiind rodul muncii sale misionare și pastorale. Manevra de astăzi a Patriarhiei Constantinopolului este o încercare de a răpi ceea ce nu i-a aparținut niciodată.

Actul din 1686 a pus capăt celor două sute de ani de diviziune forțată în istoria seculară a Bisericii Ruse, care, în ciuda circumstanțelor politice schimbătoare, a avut întotdeauna conștiința de a constitui un întreg. După reunificarea Bisericii Ruse în 1686, și timp de peste 300 ani, nimeni nu s-a îndoit vreodată că ortodocșii din Ucraina fac parte din credincioșii Bisericii Ruse, și nu din Patriarhia Constantinopolului. Astăzi, în ciuda presiunii forțelor anticlerice, aceste milioane de credincioși prețuiesc unitatea Bisericii întregii Rusii și sunt credincioși față de ea.

Tentativa Patriarhiei Constantinopolului de a decide soarta Bisericii Ortodoxe Ucrainiene fără consimțământul ei, este o încălcare anticanonică a teritoriilor ecleziale străine. Regula canonică proclamă:

„Aceeași regulă va fi, de asemenea, observată în alte eparhii și în toate provinciile, astfel ca nici un episcop iubit de Dumnezeu să nu pună stăpânire pe o altă provincie, care să nu fi fost deja și de la început sub autoritatea sa sau a predecesorilor săi; și dacă și-a însușit-o  prin forță și a supus-o, o va reda, astfel încât canoanele Părinților să nu fie încălcate, și nici ca, sub pretextul actelor sfinte, să se strecoare mândria puterii lumești și, fără să ne dăm seama, să pierdem treptat libertatea pe care ne-a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos, prin Însuși scump Sângele Său, tuturor oamenilor.” (Canonul al 8-lea, al celui de-al III-lea Sinod Ecumenic).
Decizia Patriarhiei Constantinopolului de a-și ridica o „stavropighie“ în Kiev, cu acordul autorităților civile, fără consultarea sau acordul ierarhiei canonice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene cade sub incidența acestui canon.

Justificându-se ipocrit prin dorința de a restabili unitatea Ortodoxiei Ucrainei, Patriarhia Constantinopolului provoacă o diviziune și mai mare prin deciziile sale nesăbuite și politic interesate; ele agravează suferința Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Primirea în comuniune a schismaticilor și a unei persoane anatemizate de o altă Biserică locală, cu toți „episcopii“ și „clericii“ pe care i-a hirotonit, invazia pe teritorii canonice străine, încercarea de a nege propriile decizii și obligații istorice, toate acestea pune Patriarhia Constantinopolului în afara spațiului canonic și, spre marele nostru regret, face să ne fie imposibil de a mai rămâne în comuniune euharistică cu ierarhi, clerul și mirenii săi. De acum înainte, și până ce Patriarhia Constantinopolului dezaprobă deciziile sale anti-canonice, este imposibil tuturor slujitorilor Bisericii Ortodoxe Ruse de a sluji împreună cu clerul Bisericii Constantinopolului, și mirenii să participe la slujbele oficiate în bisericile lor.

Transferul de ierarhi sau clerici ai unei Biserici canonice la un grup schismatic sau partajarea comuniunii euharistice cu aceștia este o crimă canonică și atrage după sine sancțiunile care se impun, dacă este cazul.

Ne amintim cu durere profeția Domnului nostru Iisus Hristos cu privire la timpurile ispitelor, când creștinii vor suferii în mod special, căci „din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci“ (Matei 24, 12). Într-un context în care bazele relațiilor inter-ortodoxe sunt atât de profund erodate, înaintea unei astfel de ignorări totale a normelor dreptului canonic bisericesc, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră de datoria lui să se ridice pentru a apăra fundamentele Ortodoxiei, pentru apărarea Sfintei Tradiții a Bisericii, căruia i se substituie doctrine noi și străine, sub autoritatea universală a primului inter pares.

Chemam Întâistătătorii și Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale, să evalueze în mod corespunzător actele anti-canonice mai sus menționate de către Patriarhia Moscovei și de a căuta împreună o cale de ieșire din criză extrem de gravă care rupe trupul Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolică.

Ne exprimăm întregul nostru sprijin Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine și pleromei Bisericii Ortodoxe Ucrainene în aceste vremuri dificile pentru ea. Ne rugăm ca fiii Săi credincioși să fie fermi în apărarea curajoasă a adevărului și a unității Bisericii canonice în Ucraina.

Cerem ierarhilor, clericilor, monahilor și mirenilor din toată Biserica Ortodoxă Rusă de a-și intensifica rugăciunile pentru frații și surorile noastre în credință, în Ucraina. Fie ca paza Preasfintei Împărătese a Cerului, a Cuvioșilor Părinți ai Peșterilor din Kiev, a Sfântului Iov de Potchaiev, a noilor mucenici, mărturisitori și a tuturor sfinților Bisericii Ruse să fie cu noi cu toți.

Traducere ROF, după Biserica Ortodoxa Rusa, Departamentul de Relatii Exterioare, Déclaration du Saint-Synode de l’Église orthodoxe russe à la suite des empiétements du Patriarcat de Constantinople sur le territoire canonique de l’Église russe

Patriarhia Moscovei intrerupe TOTAL, inclusiv la nivel de mireni, COMUNIUNEA EUHARISTICA cu Patriarhia Constantinopolului. Reactia Parintelui Savatie Bastovoi

PATRIARHIA ECUMENICA acorda canonicitate schismaticilor din Ucraina

Mitropolitul Ilarion ameninta Constantinopolul cu intruperea comuniunii: PATRIARHIA ECUMENICA A INCEPUT UN RAZBOI IMPOTRIVA UNITATII ORTODOXIEI. Reactii dure ale Patriarhiei Moscovei fata de decizia Constantinopolului de a trimite doi exarhi in Ucraina

Patriarhia Moscovei a suspendat pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Sinodul Bisericii Rusiei face apel la bisericile autocefale

SPRE O RUPTURA IN ORTODOXIE? Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-a transmis Patriarhului Kirill ca a decis acordarea AUTOCEFALIEI Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Patriarhul Irineu trimite o scrisoare de protest, acuzand sprijinirea SCHISMATICILOR de catre FANAR

Presedintele Ucrainei declara BISERICA ORTODOXA subordonata Patriarhiei Moscovei AMENINTARE LA ADRESA SECURITATII NATIONALE/ Tezele de la Tusnad ale lui VIKTOR ORBAN: fiecare tara are dreptul sa-si apere cultura crestina si modelul familiei traditionale. CE A SPUS LIDERUL UNGARIEI DESPRE CENTENAR

UCRAINA va cere oficial Patriarhiei Constantinopolului infiintarea unei Biserici Ortodoxe AUTOCEFALE. CUM A REACTIONAT IPS ILARION ALFEYEV, reprezentatul extern al BORu

“MASACRU CULTURAL” in UCRAINA. Kievul a votat o lege in urma careia vor fi DESFIINTATE toate scolile românești

STRUCTURILE SCHISMATICE DIN UCRAINA PREGATESC REUNIFICAREA. Patriarhul Bartolomeu sprijina demersul, spre iritarea Patriarhiei Moscovei

BISERICA ORTODOXA SI CONFLICTUL DIN UCRAINA. Patriarhia Ecumenica, implicata in tentative de creare a unei BISERICI UCRAINENE AUTOCEFALE

Care vor fi efectele conflictului geopolitic din Ucraina asupra Bisericii Ortodoxe Ruse si asupra intregii lumi ortodoxe?


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), Ierarhi rusi, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Kirill, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “AUTOCEFALIA UCRAINEI – TACIUNELE FIERBINTE CARE RISCA SA INCENDIEZE INTREAGA ORTODOXIE. Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Rusiei – TEXT INTEGRAL/ Analize si comentarii despre implicatiile conflictului dintre Patriarhia Constantinopolelui si Patriarhia Moscovei

  1. Doar 0,3% dintre ucrainieni se declarau ca apartinand de Biserica Ortodoxa Ucrainiana Autocefala.
    Situatia din Ucraina este haotica si poate exploda oricand.

    Ucraina şi opt ţări din NATO desfăşoară în vestul ucrainean exerciţii militare aeriene, prevăzute să aibă lor până la 19 octombrie
    „Este prima dată când avioane (din Ucraina şi NATO n.red) vor acţiona împreună pentru a se antrena să apere spaţiul aerian”
    SUA participă la aceste exerciţii cu circa zece avioane de vânătoare F-15 Eagles, avioane de transport C-130 Super Hercules şi cu drone.
    De partea ucraineană, vor fi angajate în jur de 30 de aparate, printre care avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere Su-24.
    https://blacknews.ro/ucraina-si-opt-tari-din-nato-desfasoara-in-vestul-ucrainean-exercitii-militare-aeriene/

    About 67.3% of the population declared adherence to one or another strand of Orthodox Christianity (28.7% of the Kiev Patriarchate, 23.4% just Orthodox, 12.8% of the Moscow Patriarchate, 0.3% Ukrainian Autocephalous Orthodox Church, and 1.9% other types of Orthodoxy)
    https://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Ukraine

  2. @nimeni

    ”Biserica Ortodoxa Ucrainiana Autocefala” este o structura schismatica ce e condusa de Macarie Maletici. Nu inseamna ca doar 0,3% vor sau se declara ca apartinand bisericii ucrainene autocefale.

    Iata, insa, aici, un sondaj recent pe tema autocefaliei:

    https://www.unian.info/society/10301736-majority-of-ukrainians-support-autocephaly-of-ukrainian-church-poll.html

    The majority of Ukrainians (54%) support the autocephaly of the Ukrainian Church, while 19% of respondents adhere to the opposite opinion. Another 19% remain indifferent on the issue, according to the study by the Rating sociological group. Residents of Ukraine’s western and central regions mostly support the creation of the single local church, that is, 68% and 58%, respectively. Supporters of the idea account for at least 45% in the southern regions and 37% in the western regions. However, there is a relatively large number of those who are indifferent or negative about the move (a quarter of respondents in each category).

    In terms of confessions, the initiative of autocephaly has the greatest support (over 75%) among the parishioners of the Ukrainian Greek Catholic Church and the Ukrainian Orthodox Church of the Kyiv Patriarchate (UOC-KP). Such respondents account for about 50% among representatives of other confessions. The idea of establishing the single local church has the greatest resistance among the parishioners of the Ukrainian Orthodox Church of the Moscow Patriarchate (UOC-MP), where more than half of respondents have a negative attitude toward this. Nevertheless, almost a third of the parishioners (28%) spoke in favor of the autocephaly. The poll was conducted from September 27 to October 4 through personal formalized interviews (face-to-face). The study involved 2,000 respondents aged 18 and older. Earlier, the exarchs of the Constantinople Patriarchate reaffirmed their readiness to cooperate with the clergy of UOC-KP and UOC-MP to grant the tomos on autocephaly to the Ukrainian Orthodox Church.

  3. @admin

    54% dintre ucrainieni sprijina autocefalia
    19% dintre ucrainieni sunt impotriva autocefaliei
    19% dintre ucrainieni sunt indiferenti
    Asta inseamna ca studiul a cuprins 92% (73% fara indiferenti) dintre ucrainieni in conditiile in care doar 67.3% dintre ucrainieni se declara ortodocsi, iar 23.4% nu s-au afiliat la vreuna dintre cele 3 biserici ortodoxe (de Kiev, de Moscova sau autocefala)!
    It doesn’t add up!

  4. Bisericile surori care nu iau pozitie ferma vor fi de partea factiunii care-l va inscauna pe conducatorul globului pamantesc (in care este toata rautatea din veac sub pielea de oaie).

  5. Cum se pozitioneaza statele fata de ideologia globalist-marxista in privinta drepturilor nebunilor si a supravegherii omului, asa vor fi si aliantele religioase. Ultimul razboi va fi ideologic nu pe resurse.

  6. Ruptura asta se datoreaza iezuitilor, dar sunt multe piese de pus cap la cap in puzzle…

    16.10.2018
    Comandantul ordinului iezuit spune ca papa nu este “seful” bisericii (evident, fiind un iezuit i se subordoneaza lui!)
    https://www.catholicnewsagency.com/news/jesuit-superior-says-pope-is-not-the-chief-of-the-church–what-did-he-mean-76169

    2.2.2018
    Ucraina devine o misiune a provinciei iezuite din sudul Poloniei
    https://jesuits.eu/news/620-ukraine-to-become-mission-of-the-southern-polish-province

    July 31, 2018, the feast of St. Ignatius Loyola, was marked by an important change in the organizational structure of the Jesuits in Eastern Europe.
    On February 2, 2018, Father Arturo Sosa SJ, Superior General of the Society, issued a decree, under which the Jesuit District of Ukraine is separated from the Independent Russian Region and becomes as the Ukrainian Mission an integral part of the Province of South Poland, with its seat in Krakow.
    We can look at it as a small laboratory for developing mutual ties and cooperation between Ukraine and Poland, rising across borders, across prejudices, across divisions. Nobody needs to be convinced how important and up to date this challenge and task is.
    https://jesuits.eu/news/782-ukraine-and-poland-closer

    Former Vatican’s adviser & Jesuit converted to Orthodox Christianity exposes russophobic Vatican and talks about Vatican’s aggressive plans against Russia and Ukraine
    https://www.youtube.com/watch?v=AOtG6Gb5zyA
    Comentarii:
    Raffaello Sacchetti: I know him personally. I believe him. And at the Papal Oriental University in Rome they have a new Rector, David Nazar, who is of Ukrainian origin and a russophobic person.

    The East Slavs basically thought of the Jesuits who were seen as “Soul snatchers” who not only destroyed the sense of loyalty to the Slavic Kyivan Church in the souls of the people – but also their cultural identity.
    Let’s remember that religious identity formerly indicated one’s national identity.
    Thus, to be “Orthodox” in E Europe meant one was “Ruthenian” in language, cultural identity and customs. To be “Catholic” meant one was Polish.
    To change religions was to become a traitor to one’s historic national community whose spiritual/cultural identity and worldview were ultimately and supremely contained in the Church and expressed via her liturgy, saints and miraculous icons.
    This the Austro-Hungarian empire understood very well which is why it, at one time, ordered the GC Metropolitan of Lviv in the 19th century to remove certain Icons and Saints from the GC calendar.
    For Ukrainians and Russians, “Jesuit” is synonymous with “imperialist agent.”
    http://www.byzcath.org/forums/ubbthreads.php/topics/101908/The%20Jesuits%20and%20the%20East

  7. Proorociile cuviosului Lavrentie din Cearniogov despre ereziile şi dezbinările din Biserica Ucraineană

    Părintele cel iubitor ne spunea nouă: ”Când va apărea puţină libertate, bisericile, mănăstirile se vor deschide şi vor fi restaurate, atunci toate învăţăturile înşelătoare vor ieşi la suprafaţă împreună cu dracii şi ateiştii tainici (catolicii, uniaţii, ucrainenii-de sine sfinţiţi şi alţii) şi în Ucraina, cu mare îndârjire, se vor năpusti asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, împotriva unităţii şi sobornicităţii ei. Aceşti eretici vor fi sprijiniţi de puterea cea fără de Dumnezeu, iar apoi vor lua cu de-a sila de la ortodocşi bisericile şi-i vor bate pe cei credincioşi.

    Atunci Mitropolitul Kievului (nu este vrednic de acest nume) împreună cu adepţii săi – arhiereii şi iereii – foarte puternic vor zdruncina Biserica Rusă. Lumea întreagă se va uimi de nelegiuirea lui şi se va înspăimânta. El se va duce în veşnica pierzare, precum Iuda*.

    Însă toate aceste defăimări şi învăţături înşelătoare vor dispărea din Rusia şi va fi Una singură Biserică Ortodoxă Rusă”.

    Protoiereul Alexandr (Kraskovski), schiarhimandritul Antonie şi ieroschiminahul Teodosie

    *Cuvintele prooroceşti ale Cuviosului se împlinesc în zilele noastre, mai ales în privinţa Bisericii Ucrainene. Cu adâncă nelinişte duhovnicească suntem nevoiţi să cităm Actul de lepădare de la Biserică a monahului Filaret (Denisenko), fostul Mitropolit al Kievului, care a aruncat în dezbinare multe suflete: „Sfinţitul Sobor Arhieresc a făcut aprecierea activităţii antibisericeşti a monahului Filaret (Denisenko), acesta find lipsit de toate gradele preoţeşti de Acţiunea Judecătorească a Soborului Arhieresc de la 11 iunie 1992 şi atenţionat de Soborul arhieresc din 1994 că „dacă va mai continua… fărădelegile, va fi lepădat de Biserică prin anatemizare”.

    Sfinţitul Sobor Arhieresc este nevoit să constate cu durere, că monahul Filaret n-a luat aminte la adresarea Bisericii-mame care îl chema la pocăinţă şi, în răstimpul dintre soboare, şi-a continuat activitatea schismatică (de dezbinare), pe care a răspândit-o departe de hotarele Bisericii Ortodoxe Ruse, contribuind la aprofundarea schismei în Biserica Bulgară şi primind în comuniune schismatici ale altor Biserici Locale, ignorând în mod criminal interdicţiile întemeiate din partea puterii bisericeşti legale – lipsirea de cinul bisericesc, – el continua să săvârşească slujbe blasfemiatoare şi hirotonii nelegiuite; neavând cin preoţesc, monahul Filaret, spre ispita multora, a îndrăznit să se numească „patriarh al Kievului şi al întregii Rusii şi Ucraine” (în vreme ce vechea catedră a Kievului este ocupată în mod legal de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care se află în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă şi prin ea cu toată Biserica Ortodoxă Universală), continuând prin acţiunile sale criminale să aducă daune Ortodoxiei din Ucraina. Date fiind cele expuse mai sus, Sfinţitul Sobor Arhieresc în temeiul pravilei Apostoleşti 28 care spune: „Dacă un episcop, sau preot, sau diacon, fiind afurisit cu dreptate pentru fărădelegi vădite va îndrăzni să se atingă de slujirea care cândva i-a fost încredinţată, unul ca acesta să fie cu totul lepădat de la Biserică”, la fel şi conform pravilei a 14-a a Soborului din Sardichia, pravilei a 4-a a Soborului din Antiohia şi pravilei a 88-a a sfântului Vasile cel Mare, într-un glas confirmă: monahul Filaret (Mihail Antonovici Denisenko) să fie lepădat de Biserica lui Hristos. Să fie dat anatema înaintea întregului popor (Aнафемa. История и XX век, 1998, pag. 396–397) – nota alcăt.

    […]

    Cuvintele Cuviosului Lavrentie despre Rusia, despre ceea ce este „rusesc”, despre erezii şi credincioşie Bisericii-Mame

    Părintele Lavrentie vorbea insistent şi cu severitate, preîntâmpinând că Rusia şi rusesc sunt cuvinte natale. Şi trebuie de ştiut neapărat, ţinând bine minte că a fost Botezul Rusiei, iar nu botezul Ucrainei. Kievul – este al doilea Ierusalim şi maica oraşelor ruseşti. Rusia Kieveană a fost dintotdeauna împreună cu Marea Rusie. Kievul fără Marea Rusie şi separat de Rusia este de neînchipuit în nici o situaţie şi în nici un caz.

    Capitala Poloniei în taină era jidovească. Jidovii îi sileau pe polonezi să cucerească Rusia. După ce o parte din Rusia a fost cotropită de polonezi, ea a fost dată în arendă jidanilor împreună cu mănăstirile ortodoxe, bisericile şi preoţii. Preoţii şi creştinii ortodocşi, fără permisiunea lor, nu aveau voie să săvârşească nici un fel de trebuinţe. Pe ortodocşi îi constrângeau şi îi oprimau din toate părţile, favorizând Polonia, catolicismul şi unia. Nu în zadar Griţi „Auraşul”, fericitul nebun pentru Hristos Grigore, striga în piaţă atunci când îl băteau: „Vai, dor pumnii jidoveşti!”.

    Jidovilor foarte tare nu le plăceau cuvintele Rusia şi rusesc, şi, de aceea, au numit pământurile cucerite de polonezi şi luate de ei în arendă Malorosia (Rusia mică). Apoi şi-au dat seama că acest cuvânt conţine cuvântul Ros şi au numit aceste teritorii Ocraina (margine). Cuvântul ocraina este defăimător şi înjositor! Ce fel de margine? A cui margine, de ce margine? Doar după această părelnică margine jidanopoloneză se află alte ţări şi state. Şi mai târziu, după indicaţiile lor, polonezii au legiferat termenii de Ucraina şi ucraineni, pentru ca noi cu mai multă uşurinţă să ne uităm numele rusesc şi să ne rupem pentru totdeauna de Sfânta şi Dreptmăritoarea Rusie.

    Cuviosul Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor, scria, ca noi să nu lăudăm credinţa străină şi în nici un caz să nu ne unim cu catolicii şi să nu părăsim Credinţa Ortodoxă. Cei apropiaţi nouă duhovnoceşte, marii Arhiepiscopi Lazăr Baranovici şi Teodosie al Cernigovului, ale cărui moaşte sunt în faţa noastră (zicând acestea Părintele Lavrentie făcu o metenie în direcţia Catedralei), şi Sfinţitul Ioan de Tobolsk, se străduiau din răsputeri după cuvântul Domnului Iisus: „Ca toţi să fie una”, să fie cu Rusia Ortodoxă, ca împreună să formeze Sfânta Rusie. Şi ca pentru totdeauna să se elibereze de stăpânirea poloneză şi asuprirea jidovilor, de arenda lor şi să se izbăvească de catolicismul străin şi de unia pierzătoare de suflet, introdusă şi implantată prin ameninţări, torturi, violenţă şi moarte. Părintele a mai spus: „Aşa precum nu poate fi despărţită Preasfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, care este Unul Dumnezeu, la fel nu pot fi despărţite Rusia, Ucraina şi Bielarusia. Împreună ele constitue Sfânta Rusie. Să ştiţi aceasta, ţineţi minte şi nu uitaţi!

    În oraşul Kiev niciodată nu a existat Patriarh. Patriarhii erau din Moscova şi locuiau în Moscova. Păziţi-vă de grupul ucrainesc autosfinţit (biserica) şi de unie”.

    Stareţul Lavrei Peşterilor din Kiev, părintele Kronid l-a contrazis pe Părinte zicând că autosfinţiţii şi uniaţii deja au dispărut din Ucraina. Părintele a răspuns cu mahnă şi tristeţe: „Diavolul va intra într-înşii şi ei, cu o răutate satanicească, se vor oşti împotriva Credinţei şi Bisericii Ortodoxe, dar sfârşitul lor va fi ruşinos şi adepţii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul Împăratul puterilor”.

    Cât sunt de scumpe şi fără de preţ cuvintele Părintelui – el pe toate le-a prevăzut şi le ştia din timp. Nu demult a apărut un arhiereu ucrainean autosfinţit care s-a numit pe sine Patriarh al Kievului şi încă unde? În America. El nu ştie sau a uitat că în Kiev niciodată nu a existat Patriarh… Iar noi trebuie să ne întrebăm de unde se poate lua în America un Patriarh Kievean?! Dar unii, sortindu-se la munci veşnice, spre propria lor ruşine, îl aclamau ca nişte posedaţi: „Patriarhul nostru!”.

    Părintele ne preîntâmpina să rămânem credincioşi Patriarhiei Moscovei şi în nici un caz să nu aderăm la nici un fel de dezbinare. Iar acei arhierei şi preoţi, care au semănat tulburări în sufletele credincioşilor, şi-au provocat mare daună şi au dus multe suflete la pieire.

    […]

    Schiarhimandriţii Teofan, Nichifor şi Varlaam

    Sursa in limba engleza: http://orthochristian.com/77399.html

  8. Rusii au procedat la fel cu mitropolia lui IPS Vladimir din Basarabia !
    Se ne mai intrebam de ce Dumnezeu ingaduie o asemenea ispita ?

  9. “KIEV PATRIARCHATE” DECLARES KIEV CAVES AND POCHAEV LAVRAS TO BE UNDER PHILARET Lavra Poceaev si Pesterile din Kiev trecute de Filaret sub ,,jurisdictia” sa

  10. Pingback: SINODUL BOR s-a pronuntat asupra AUTOCEFALIEI UCRAINEI. "Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, păstrându-se unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală"
  11. Stati linistiti, ca nu mor caii cand vor cainii! Patriarhul Bartolomeu si Filaret sunt uneltele lui uncle $am, iar Trump o sa achite nota de plata.

    Șeful Serviciului de Securitate a Ucrainei poartă în piept vulturul bicefal, stema Bizantului si a Rusiei
    https://www.timpul.md/articol/%28foto%29-eful-serviciului-de-securitate-a-ucrainei-poarta-in-piept-stema-federaiei-ruse-52676.html

    Filaret asks USA to protect Patriarch Bartholomew against the Russian Orthodox Church attack
    https://spzh.news/en/news/56148-filaret-prosit-ssha-zashhitity-patriarkha-varfolomeja-ot-napadenija-rpc

  12. Pingback: Noi evolutii in dosarul autocefaliei Ucrainei. Acord intre Patriarhul Bartolomeu si Porosenko. Presedintele Ucrainei: REPREZENTANTII PATRIARHIEI MOSCOVEI SA PLECE DIN TARA!/ Interviu halucinant al unui ierarh ecumenic: Constantinopol NU a recunoscut Patri
  13. Pingback: SINODUL UNIFICARII din Ucraina si-a ales primatul: Mitropolitul Epifanie, vicar al „Patriarhului” Filaret/ Patriarhul Kirill denunta „INCEPUTUL UNOR PERSECUTII MASIVE” la adresa clericilor subordonati Moscovei/ Mitr. Kallistos Ware nu e de acord c
  14. Pingback: Parlamentul Ucrainei obliga Biserica Ortodoxa subordonata Patriarhiei Moscovei sa-si schimbe numele/ PF Kirill: scrisoare adresata primatilor ortodocsi. „Este cert ca SCENARIUL UCRAINEAN poate fi repetat in oricare alta biserica locala”
  15. Pingback: ZELENSKI, actor de comedie, castiga zdrobitor alegerile in UCRAINA in fata lui Porosenko/ "UKRAINIAN COLLUSION" la orizont?
  16. Pingback: Biserica Greciei decide RECUNOAȘTEREA AUTOCEFALIEI noii structuri ecleziastice din Ucraina
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare