ARHIEPISCOPIA CIPRULUI mustra Patriarhia Moscovei, dar NU recunoaste noua structura ecleziastica din Ucraina. Mai mult decat atat, pune problema VALIDITATII TAINELOR noilor episcopi kieveni!/ Episcopul Victor al BOU – PM reclama PERSECUTII asupra parohiilor pentru a le determina sa adere la noua structura autocefala (Video)/ Situatia ingrată românilor din Ucraina

20-02-2019 16 minute Sublinieri

Comunicat al Ședinței extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului

(18 februarie 2019)

Traducere de Ierom. Lavrentie Carp | sursa online

    Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului s-a adunat astăzi, marți, 18 februarie 2019, în ședință extraordinară sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom și a cercetat pe larg subiectul care privește autocefalia Bisericii Ucrainei și care, după cum a evoluat, este atinsă tema unității din sânul Bisericii Ortodoxe.

    Analizând responsabilitatea Bisericii Ciprului, ca una din cele mai vechi Biserici Autocefale care au autocefalia de la un Sinod Ecumenic, față de întreaga Biserică Ortodoxă, dincolo de orice înrudire rasială și de amestec în jurisdicții și drepturi și fără a viza un folos așteptat, Sfântul Sinod a decis să să-și expună opiniile asupra tezelor-principiilor care trebuie să guverneze relațiile dintre Bisericile Ortodoxe, crezând că respectarea acestor principii poate să conducă la ieșirea din această criză.

1. Fiecare neam este îndreptățit, prin dobândirea independenței sale naționale, să ceară și autocefalia bisericească. Aceasta este consolidată și de sfintele canoane. (Este obiceiul ca cele bisericești să se schimbe odată cu cele politice).

2. Dacă sinceritatea este ceva de neocolit pentru conviețuirea lină între credincioși, în vreme ce disimularea dinamitează relațiile lor, cu mult mai mult sunt valabile acestea în relațiile dintre Biserici. Cât de stabilă și sinceră este, prin urmare, relația dintre Bisericile noastre când, în ciuda deciziilor de comun acord de la consfătuirile dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din 2014 și 2016 despre convocarea Sfântului și Marelui Sinod, patru Biserici nu au participat la Sinod fără nici un motiv substanțial? Cum răspundem la îndemnul Domnului: «la voi da să fie da și nu – nu» (Mt. 5, 37)? Cu mult mai mult este stranie invocarea «consensului» (acordului) ulterior din partea Bisericilor care-l anulează și recurg la el după cum li se pare. A fost dat și pentru această definiție un răspuns satisfăcător din destul, care a fost primit de toți la consfătuirea Întâistătătorilor din 2016. Consensul (acordul) se referă la Bisericile prezente atunci și nu are sensul împiedicării după bunul plac a luării deciziilor de către alții. Dacă una sau două Biserici sunt în dezacord într-o decizie, este consemnat dezacordul lor, totuși semnează decizia. Glasul canoanelor este clar: «să stăpânească părerea celor mai mulți».

3. Câtă seriozitate transmitem ca ortodocși restului lumii creștine și necreștine când suntem în divergență în privința modului semnării acordurilor când soluționăm unele probleme foarte serioase? Cum convingem despre aplicarea în viața noastră a poruncii Domnului: «Oricine vrea să fie primul între voi să fie ultimul dintre toți!» (Mc. 9, 35)? Dacă acordul care a fost atins la a cincea Conferință Presinodală despre proclamarea autocefaliei nu ar fi fost declarat nevalid pe motiv de neatingere a unanimității în privința modului de semnare a tomosului autocefaliei, ar fi existat problema de astăzi?

4. Cum să facem acrobații cu privire la credință când întrerupem comuniunea euharistică între Bisericile noastre? Este posibil ca o poruncă bisericească să anuleze lucrarea Sfântului Duh în bisericile unde se slujește sub jurisdicția altei Biserici? Sfântul Apostol Pavel este lămuritor cum demonstrăm că «ne silim să ținem unitatea Duhului întru legătura păcii» și că demonstrăm că suntem «un trup și un Duh… un Domn, o credință, un Botez» (cf. Ef. 4, 3-5). Dumnezeiasca Euharistie prin care se sfințește poporul ar trebui să rămână în afara disputelor bisericești.

5. Întreruperea pomenirii unui Întâistătător de altă Biserică pentru un motiv oarecare administrativ sau jurisdicțional nu dă mărturie de obiceiul ortodox al smereniei. Când atâtea ispite și sminteli îi chinuie pe credincioșii noștri, le dăm un exemplu foarte rău de conducere bisericească. Acest lucru, din păcate, nu se întâmplă pentru prima dată. Există și împrejurarea Patriarhiilor de Antiohia și Ierusalim, după cum și împrejurările anterioare dintre Patriarhia Ecumenică și Ierusalim, după cum și între Patriarhia Ecumenică și Atena.

6. Practica bimilenară a Bisericii Ciprului, dar și a întregii Biserici Ortodoxe ne creează dubii cu privire la posibilitatea validării ulterioare a hirotoniilor care s-au făcut de episcopi caterisiți, afurisiți și anatematizați. Toți ortodocșii am primit caterisirea, afurisirea și anatematizarea unor persoane care au fost în frunte în criza ucraineană. Dreptul de apel, atunci când subzistă, ar trebui să aibă unele limitări de timp cu privire la depunerea și cercetarea lui.

    Dacă ne situăm sincer mai presus de principiile de mai sus și arătăm dispoziție de conformare cu canoanele Bisericii Ortodoxe, nu numai subiectul ucrainean, ci și toate celelalte care chinuie Biserica s-ar dezlega.

    Cu privire la tema concretă a autocefaliei Bisericii din Ucraina considerăm că:

    Vestirea acordării autocefaliei pentru Biserica Ucrainei de către Patriarhia Ecumenică s-a făcut cu scopul împăcării și atingerii unității Bisericii de acolo. Nu ne îndoim de acest scop. Până în această clipă, scopul acesta nu a fost atins. Este firesc să fie dată o perioadă de timp binecuvântată pentru a se vădi rezultatul. Dacă ținta aceasta nu este atinsă, așteptăm din partea Patriarhiei Ecumenice, care utilizează rolul său reglator pe care i-l oferă poziția sa de prim rang în Ortodoxie, să convoace fie un Sinod Panortodox, fie o Sinaxă a Întâistătătorilor pentru ca să fie asumat subiectul. Frământarea principală a tuturor ar trebui să fie mântuirea poporului lui Dumnezeu care locuiește acolo.

    Dar chiar și în situația atingerii unității în privința noii conduceri, ar trebui iarăși ca Patriarhia Ecumenică să găsească un mod de liniștire a conștiinței credincioșilor cu privire la validarea hirotoniei și Tainelor care se săvârșesc de această Conducere. Chiar și așa, având în vedere sensibilitatea poporului rus față de ținutul în care au fost botezați strămoșii săi, să se îngrijească de consolidarea unei jurisdicții corespunzătoare a lui acolo.

    Biserica Ciprului se pune pe sine la dispoziția tuturor celor interesați cu scopul împăcării Bisericii «pe care a câștigat-o Domnul cu propriul Său sânge».

Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului, 18 februarie 2019

Sursa: http://churchofcyprus.org.cy/50112

Observații ale traducătorului:

Foarte corect  a fost făcută observația că situația din Ucraina atinge unitatea Bisericii pe ansamblu și fiecare Biserică autocefală este datoare să reacționeze. Totuși principiile pe care le enumeră că ar sta la baza reglementării disensiunilor nu sunt foarte ușor de primit de către restul Bisericilor Locale sau chiar de credincioșii simpli. Astfel,

Într-adevăr, fiecare națiune are dreptul să aibă autocefalie bisericească. Dar principiul în sine nu decurge din faptul că există obiceiul ca cele bisericești să urmeze schimbărilor politice. Exemplul elocvent este chiar al Ciprului, care și-a dobândit autocefalia în ciuda situației politice. Tocmai pentru că rânduielile din Biserică nu urmează automat situația politică.

Afirmația că Bisericile care nu au participat la Sinodul din Creta nu sunt sincere și cooperante pentru că nu au avut motive substanțiale este de-a dreptul provocatoare. Modul de organizare a acelui Sinod a fost strident neortodox prin felul cum au fost luate deciziile și discutate subiectele. Iar principiul majorității în probleme de credință este cu totul nemaiîntâlnit în istoria bisericească. Doar în problemele administrative stăpânește acest principiu, nu în adoptarea unor hotărâri de natură dogmatică sau morală. Credința și morala creștină nu sunt democratice, negociabile, nu țin de majoritate, ci de inspirația Duhului Sfânt, a cărui prezență se vădește în unanimitatea Bisericii. De aceea sunt excomunicați cei care încalcă astfel de canoane (dogmatice sau morale).

Pentru cei mai mulți este neclară referința la divergențele legate de modul semnării unui tomos de autocefalie. Pe scurt, la Conferințele Presinodale unde a fost discutat modul acordării autocefaliei, s-a ajuns la un acord că ea poate fi declarată de către toate Bisericile Locale cu acceptul prealabil al Bisericii mamă (din care provine noua Biserică autocefală). Disensiunea a apărut cu privire la cine semnează acest tomos. Patriarhia Ecumenică a avut pretenția să fie cea care-l semnează deoarece este prima în diptice, celelalte Biserici doar exprimându-și acordul, pe când toate celelalte nu au acceptat acest rol de lider absolut, ci au exprimat convingerea că toate sunt egale în luarea acestei decizii și acest lucru trebuie să se evidențieze prin semnarea tomosului de către toate. Certurile pe marginea acestui subiect sunt sterile și vădesc aroganță, nu smerenia lui Hristos. Dacă este vizată pretenția de întâietate a Constantinopolului, atunci acest principiu exprimat de ciprioți este foarte adevărat și bine venit.

4-5. Este adevărat că întreruperea comuniunii între Biserici autocefale pe motive administrative a devenit o obișnuință care nu are un temei foarte clar. Este evident că un eventual litigiu duce spre o ruptură, totuși ea nu se poate produce decât printr-o hotărâre luată de o instanță competentă. Iar competența unilaterală a unei Biserici asupra alteia este discutabilă. Ar trebui să fie la mijloc o hotărâre pan-ortodoxă, căci jurisdicția nu permite nici unei Biserici autocefale să ia decizii în teritoriu străin. Desigur că are autoritate în teritoriul său care este încălcat, dar este discutabilă aplicabilitatea într-un areal străin. Personal, consider că întreruperea comuniunii la nivel de ierarhie superioară este justificată, pe când la nivel de credincioși nu are acoperire.

Este decisivă observația cu privire la imposibilitatea stabilirii unei ierarhii canonice formată din episcopi care nu au succesiune apostolică.

Hotărârile concrete pe marginea autocefaliei din Ucraina nu mi se par limpezi.

– Rolul reglator al Patriarhiei Ecumenice sugerează o întâietate jurisdicțională, nu onorifică. În cazul de față, când tocmai ea este cea care generează probleme, acestea sunt greu de soluționat dacă rezolvarea lor trebuie să vină tot din partea ei.

– Perioada de timp care să vădească oportunitatea acordării autocefaliei este deja folosită de autoritățile ucrainene pentru a ajunge la o „unitate” prin violență și intimidări nenumărate. Este acceptabilă stabilitate eventuală obținută prin astfel de mijloace? Concesia aceasta nu este egală cu închiderea ochilor în fața nedreptăților și lăsarea problemei la discreția unor factori mult prea lumești?

– Nu este limpede la ce jurisdicție se face referire că trebuie așezată de Patriarhia, a rușilor sau a ținutului? Cel mai probabil este vorba de ruși, dar acest lucru este practic de neîmpăcat cu existența unei Biserici autocefale. În plus, dacă acest lucru trebuie să-l facă Patriarhia Ecumenică, atunci îi este recunoscut dreptul abuziv asupra teritoriului ucrainean și raptul din Patriarhia Moscovei? Sau cumva vreo autoritate absolută asupra tuturor Bisericilor? În ambele cazuri, afirmația nu stă în picioare.

Per ansamblu, este îmbucurătoare decizia Bisericii Ciprului de a nu accepta noua structură autocefală, dar ea este plină de multe elemente care mai mult subminează unitatea Bisericii. nu doar mântuirea credincioșilor ucraineni trebuie avută în vedere, ci o stabilizare a toată Ortodoxia, care este dezbinată, cum bine a fost observat parțial, de la Sinodul din Creta încoace. Problemele sunt mult mai mari și structurale ca să poată fi cârpite din condei.

Un mesaj video al Episcopului Victor (Kotsaba) de Baryshevka, conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la forurile internaționale, către oficialii ONU (Organizația Națiunilor Unite), OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), UE (Uniunea Europeană) și ai altor țări, cauzat de violarea la scară largă a drepturilor omului în Ucraina și de pericolul real al escaladării conflictelor religioase.

 Stimați reprezentanți ai Comunității Europene și Internaționale,

În numele credincioșilor din Biserica Ortodoxă din Ucraina, apelez la toți reprezentanții comunității internaționale interesați de situația din Ucraina. Biserica noastră este cea mai mare confesiune religioasă din Ucraina, cu mai mult de 12.000 de parohii. Bisericile și mănăstirile Bisericii Ortodoxe din Ucraina sunt vizitate de milioane de cetățeni ucrainieni, care își iubesc poporul și țara și care se roagă în continuu pentru încetarea războiului și pentru instaurarea păcii în țara noastră.

Din păcate, însă, credincioșii ortodocși din Ucraina au devenit ostaticii unui joc politic al conducătorilor țării noastre, care l-au implicat și pe Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, în acest proces, un joc care a condus deja la numeroase confruntări pe motive religioase.

S-ar fi părut că o faptă bună, precum încercarea de a crea o singură Biserică Locală în Ucraina, va duce la împăcare. Dimpotrivă, țara noastră este lovită de noi confruntări și conflicte.

În clipa de față, locașurile de cult ale Bisericii noastre milenare sunt confiscate în mod ilegal, credincioșii bătuți, iar oficialii guvernamentali forțează clericii Bisericii Ortodoxe din Ucraina să se înscrie în „noua biserică”, susținută de Președintele Ucrainei. Serviciul de Securitate al Ucrainei îi cheamă pe preoții noștri la interogatorii, iar episcopii noștri nu pot călători în afara țării dacă în prealabil nu sunt interogați și investigați de organele speciale ale statului. În acest material veți vedea imagini șocante cu credincioși de-ai noștri bătuți și cu confiscări de biserici în prezența ofițerilor de poliție, un lucru care devine comun în țara noastră. În final, facem trimitere la rapoarte asupra drepturilor omului și la adresele noastre oficiale către OSCE și ONU, care conțin dovezi detaliate asupra acestor fapte.

De cinci ani încoace politicieni de cel mai înalt nivel și-au exprimat deschis dușmănia față de Biserica noastră, dând semnale către întreaga societate ucraineană că este posibil să comiți nelegiuiri împotriva Bisericii Ortodoxe din Ucraina și a credincioșilor ei fără a fi tras la răspundere în fața legii.

Foarte recent, Parlamentul Ucrainei a adoptat o lege prin care toate organizațiile noastre religioase sunt obligate să-și schimbe numele istorice și să includă informații care nu corespund cu realitatea. Această lege este un amestec direct al statului în treburile Bisericii, care violează nu numai drepturile fundamentale ale omului ci și principiul european al autonomiei organizațiilor religioase. Nu am negat niciodată comuniunea spirituală cu Biserica Ortodoxă Rusă, de la care Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a dobândit autonomia în treburile administrative, financiare și economice, potrivit Tomosului de autonomie și auto-guvernare dat Bisericii noastre în 1990. Timp de 29 de ani, centrul administrativ al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost în capitala statului nostru – orașul Kiev.

Cu toate acestea, Președintele și alți politicieni încearcă să ne acuze de inexistente „legături cu Moscova”, „separatism”, „propagandă a lumii rusești”, și aplică etichete politice asupra credincioșilor noștri, etichete care nu au nimic în comun cu viața Bisericii.

Astăzi în Ucraina se dă o bătălie pentru ultima graniță a dimensiunii umane – cea spirituală. Fără nicio îndoială, aceasta va avea implicații negative nu numai pentru țara noastră care este în proces de integrare în Europa, ci și pentru toate țările din Uniunea Europeană și din lumea întreagă. Niciodată persecuțiile împotriva creștinilor nu au rămas fără urmări pentru cei care le-au comis, căci știm că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

Noi suntem deplin conștienți de faptul că puteți influența semnificativ evenimentele din țara noastră, căci ucrainienii sunt prin natura lor un popor iubitor de pace și care stă departe de conflicte și dezbinare; a incita la ura religioasă este un proces artificial inițiat de oameni care merg împotriva valorilor legale, europene, democratice și umane.

Invităm pe toți cei implicați – jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, oficiali ai ONU, UE și ai altor țări – să vină în Ucraina și să vadă la fața locului tot ce se întâmplă, pentru a cerceta în detaliu situația noastră complicată.

În ce ne privește, în ultimii ani am informat în mod constant mecanismele internaționale ale drepturilor omului, sistemul special de raportare al ONU în privința (încălcării) libertății religioase și de credință, Consiliul Drepturilor Omului al ONU și OSCE asupra încălcărilor drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina și vom continua să o facem.

Vă mulțumesc pentru atenție.

România Liberă/ Ștefan Cervenschi: Vor fi românii din Ucraina în atenția Sfântului Sinod?

Credincioșii creștin ortodocși, majoritari în Ucraina, s-au împărțit în trei biserici diferite. Anul acesta, Patriarhia de Constantinopol a încercat să soluționeze schisma, unificând două dintre cele trei biserici, însă nu a reușit să o convingă pe a treia, dependentă de Patriarhia Moscovei, să se alăture, pentru a forma o singură biserică a Ucrainei. Pentru unii ucraineni decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu a adus mare bucurie, pentru alții – mare durere, iar pentru românii din Ucraina poate să fie începutul sfârșitului. De aceea, înainte de Sinodul BOR din 21 februarie, întrebarea pe care și-o pun toți cei care cunosc realitățile este cea din titlu.

Când pierzi scaunul de Patriarh al Moscovei, înființezi unul la Kiev

Povestea schismei începe banal: în 1990 moare Patriarhul Pimen al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar al doilea om în Patriarhia Moscovei, mitropolitul Filaret al Kievului, candidează pentru scaunul de patriarh. Sinodul rus îl alege însă pe Alexei, care venea din Estonia. Filaret se întoarce la Kiev și, peste doi ani, își spune că drumul bisericii din Ucraina este altul decât cel spre Moscova. Pe care el mersese când a dorit să devină patriarh al Bisericii Ruse. Ca în fabula cu vulpea care nu ajunge la struguri, Filaret devine conducătorul unei părți a episcopilor din Ucraina, care se rup de Biserica Rusă, la al cărei scaun de întâistătător candidase fără succes.

Inițiativa bisericească a căzut pe un teren etnic fertil: ura dintre ucraineni și ruși. O ură care este greu de înțeles pentru cineva din afara acestor două popoare care în vechime au fost unul singur. O ură ce a fost alimentată de foametea provocată în Ucraina de către Stalin în anii ’30, în care au murit trei milioane de ucraineni. Dar și de numărul mare de ucraineni colaboratori cu armata nazistă care a invadat URSS în al Doilea Război Mondial. O ură atât de mare încât, în vremea URSS, închiși de puterea comunistă în lagărele Gulagului, deținuții politici ucraineni se omorau cu deținuții politici ruși. Ca să ne dăm seama cât de greu este să înțelegem aceasta, să spunem că, de exemplu, conflictul de sute de ani dintre români și maghiari în Transilvania nu a dus la niciun act de violență între deținuții politici români și deținuții politici maghiari din închisorile comuniste.

După divizarea din 1992 au urmat diferite scindări și conflicte între cei care s-au rupt de Moscova, unele ducând chiar la crime, dar până la urmă au rezultat două biserici schismatice, numite Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei și, respectiv, Biserica Ortodoxă a Ucrainei – Patriarhia Kievului. În popor, ambelor li se spunea „autocefale“, adică independente, diferențiindu-le de „canonici“, adică cei rămași acolo unde erau în 1992, numiți Biserica Ortodoxă din Ucraina – Patriarhia Moscovei.

Pentru schisma pe care au făcut-o, capii autocefalilor au fost caterisiți și apoi anatematizați de canonici, din rândul cărora veneau, iar celelalte biserici ortodoxe din lume au recunoscut ca justă decizia împotriva lor. Ultima dată când a fost confirmată această decizie a fost în 2016.

Asta până anul trecut, când Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirile și anatemele, a unificat cele două biserici autocefale, pe care le-a pus sub jurisdicția ei și le-a dat un Tomos de recunoaștere a unei autocefalii limitate, cu promisiunea tacită că în viitor vor fi complet independenți și vor avea patriarh. Până atunci, conducător al noii biserici autocefale este mitropolitul Epifanie, care a trăit printre români la Storojineț, dar îi iubește la fel de mult ca Filaret, al cărui secretar a fost.

De ce au rămas românii din Ucraina în biserica Moscovei?

În Ucraina sunt mai bine de 100 de preoți români, care păstoresc circa 500.000 de români din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Când unii dintre episcopii ucraineni au făcut o biserică separată de Moscova, niciun preot român nu a mers cu ei. Și asta până în ziua de astăzi.

Acest lucru pare de mirare, știind câte au avut de suferit românii de la ruși în timpul țarismului și apoi de la comuniștii sovietici. Explicația este simplă: rău cu rușii, dar și mai rău cu ucrainenii.

Pe când țineau de URSS, românii au fost deportați, li s-au confiscat proprietățile ca în orice stat comunist, preoții au fost prigoniți pentru credință, intelectualii au fost nevoiți să fugă ca să nu moară în Siberia. Dar sovieticii nu s-au atins de limba română! Acolo unde erau biserici deschise se slujea în limba română. Acolo unde erau sate românești era și școală în limba română.

Ce a urmat pentru români atunci când URSS s-a destrămat și Ucraina a dobândit independența? O asuprire națională mai mare. Tânărul stat își afirma identitatea și încerca să se coaguleze pe baza coalizării în fața unui dușman extern, care erau… românii. Pe vremea când încă nu izbucnise conflictul din Donbas, nu rușii, ci românii și România erau înfierați în media ucraineană ca principalii dușmani ai noului stat. România, care ar fi stat cu ochii ațintiți asupra nordului Bucovinei, cu armele pregătite să ocupe cea mai mică regiune a Ucrainei. România, care a semnat fără nicio negociere Tratatul cu Ucraina în 1997 și îl reînnoiește periodic fără să sufle o vorbă despre drama deznaționalizării românilor de acolo.

Ca dovadă, dintre cele 93 de școli cu predare în limba română care existau în 1991 în regiunea Cernăuți, azi au mai rămas doar 57, iar dintre cele 18 școli din regiunea Odesa, azi mai sunt doar două!

Când a apărut schisma, preoții români au fost invitați să se alăture autocefalilor. Preoții au întrebat: Vom fi lăsați să slujim în limba română în continuare? Răspunsul nu a fost un „niet“ rusesc, ci un răspicat „ni“ ucrainean. Nici gând de limba română în bisericile românești, în viziunea autocefalilor. Răspuns valabil până în ianuarie 2018, când un episcop a promis că, dacă românii vor cere, se va discuta și probabil că se va accepta – ca și cum nici usturoiul negării dreptului de a sluji în română nu l-au mâncat autocefalii, nici gura nu le miroase de aproape 30 de ani.

Și așa, din două rele, preoții români au ales răul cel mai mic: să rămână cu Moscova. Când a venit la Cernăuți primul episcop desemnat de autocefali, preoții români l-au așteptat pe podul de intrare în oraș, podul peste Prut, și i-au întors cu mâinile mașina în direcția opusă. Ei sunt cei care au amânat o perioadă apariția autocefalilor în regiunea Cernăuți.

Până la urmă, autocefalii tot au venit și, ca peste tot, au beneficiat din plin de sprijinul statului: au școli teologice la Cernăuți, iar biserica de la Universitatea din Cernăuți le-a fost dată lor. Trebuie amintit faptul că biserica și întreg sediul Universității sunt făcute de români, care l-au construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca sediu al Mitropoliei de Cernăuți. Această lucrare de excepție, o capodoperă de arhitectură ce dăinuie și astăzi, a fost realizată cu bani românești, în speță cu banii Fondului Bisericesc al Bucovinei, adică ai proprietăților mănăstirilor bucovinene.

Statul român i-a abandonat pe românii din Ucraina. Măcar Biserica să nu-i abandoneze

Românii din Ucraina sunt paria românilor din afara granițelor României și ei știu asta. Chiar dacă statul român nu face prea multe pentru ei, măcar despre românii din diaspora se vorbește, la fel și despre cei din Basarabia. Chiar și românii din Valea Timocului apar pe agenda convorbirilor cu Serbia. Dar cei din Ucraina au parte de câteva articole în presă când mai închid câteva școli românești și cam atât.

Nepăsarea statului a făcut ca românii din România să nu aibă cunoștințe elementare despre românii din regiunea Cernăuți, iar despre cei din regiunile Transcarpatia și Odesa majoritatea nici măcar nu cunosc faptul că acești români există. Ce mai spun, nu unui om obișnuit, ci unui intelectual numele bucovinenilor Eudoxiu Hurmuzachi – „eliberatorul Bucovinei“, Ion Grămadă – „eroul Bucovinei“, Iancu Flondor – artizan al Unirii Bucovinei, Ioan Mihaly de Apșa – cercetătorul „Diplomelor maramureșene“, care arată vechimea românilor în Maramureș, Ilie Motrescu – poetul ucis de KGB în 1969?

Nepăsarea statului face ca unul dintre cele mai murdare venituri legale pe care le încasează statul român să fie din dobândirea cetățeniei de către românii din Ucraina și cei din Republica Moldova.

Nepăsarea statului face să nu existe curse de avion sau de tren din România spre Cernăuți, face ca în ultimii ani să fie închise mai mult de 10 puncte de trecere a frontierei care funcționau în regim de mic trafic de frontieră. Singurul lucru care funcționează bine la graniță este traficul cu țigări.

Orice român din Cernăuți știe că nu există în capitala regiunii nicio grădiniță în limba română, știe că statul român a fost silit să nu înființeze un Institut Cultural Român la Cernăuți prin tertipuri de genul: cumpără un teren, dar nu vei primi autorizație pentru Institut, pentru că pe sub el trec cabluri de interes național.

România a fost subordonată intereselor euroatlantice din Ucraina, abandonându-și fiii.

Speranța românilor din Ucraina este Biserica

Paradoxal, în plină libertate a cuvântului și de mișcare, în momentul în care România este membră a UE și a NATO, iar Ucraina aspiră să intre în aceste organisme, în epoca în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, România pare legată la mâini în ceea ce-i privește pe românii din Ucraina.

Iarăși, explicația există. Din 1997 și până în prezent, statul român consideră că poate și trebuie să facă un „sacrificiu istoric“ (președintele Emil Constantinescu, 1997), să-i sacrifice pe românii din Ucraina pe criterii cantitative: în Ucraina sunt doar 500.000 de români, față de 20.000.000 în țară. Același sacrificiu l-a făcut în iunie 1940, când a cedat Basarabia, nordul Bucovinei și Ţinutul Herța în fața ultimatumului sovietic.

Statul român s-a ascuns în spatele Tratatului cu Ucraina, semnat pentru intrarea în NATO și UE, și al obtuzității părții ucrainene.

Dar românii din Ucraina au un testament scris. Este testamentul politic al boierului bucovinean Doxachi Hurmuzachi, publicat în „Telegraful Român“ de la Sibiu în 1857:

„Să nu uitați că aveți de îndeplinit trei datorii mari și sfinte, pentru care aveți a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor și a urmașilor voștri. Aceste trei datorii sunt: patria, limba și biserica.

Românească este țara aceasta în care trăim, câștigată și păstrată cu sângele străbunilor noștri și înzestrată cu drepturi românești, care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naționalității noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii noștri în timpii barbariei chiar cu răpunerea vieții, a fost totdeauna și este adevărata limbă a acestei țări, niciun drept nu s-a aflat în putere ca s-o desființeze. Biserica țării noastre este Biserica Ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletelor noastre.“

Abandonați de stat, românii din Ucraina își pun speranța în Biserică pentru că știu că – sub diverse ocupații străine, otomană, austriacă, sovietică – Biserica a fost cea prin care și-au salvat ființa națională, prin credință și limbă. Dacă și BOR va uita de românii din Ucraina, așa cum a uitat statul, atunci sub ochii generației de azi românii din Ucraina vor dispărea, prin deznaționalizare.

Recunoașterea acum a autocefalilor înseamnă sfârșitul identității românești în Ucraina

Primul principiu în medicină este ca, atunci când vrei să tratezi ceva, să nu faci rău. Chiar dacă nu știu ce anume ar dori, concret, să facă Biserica pentru a le salva identitatea națională, românii din Ucraina știu ce nu vor să facă Sinodul BOR.

Dacă Sinodul BOR va recunoaște biserica autocefală, prima consecință va fi că preoții români din Ucraina nu vor mai putea sluji împreună cu preoți din BOR. Această interdicție a fost hotărâtă de Patriarhia Moscovei pentru oricine va recunoaște noua biserică din Ucraina și ea se aplică deja în cazul mănăstirilor din Athos, care sunt în jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

A doua consecință a recunoașterii ar fi pierderea încrederii în Patriarhia Română. Ucraina se află în plină campanie electorală, turul 2 al alegerilor prezidențiale fiind programat pe 21 aprilie. Președintele în funcție, Petro Poroșenko, se luptă pe toate fronturile să obțină un al doilea mandat, deși în primul mandat nu a reușit să-și îndeplinească principala promisiune din campania din 2014, că va opri războiul din Donbas, și, în plus, a pierdut Crimeea. Sloganul său din ultimii ani este „Limba, Biserica și Armata“, adică impunerea limbii ucrainene minorităților etnice, unificarea autocefalilor și eliminarea Bisericii dependente de Patriarhia Rusă și întărirea armatei. După acordarea Tomosului de autocefalie de către Patriarhia Ecumenică, panourile publicitare cu el și cu Mitropolitul Epifanie au împânzit Ucraina. În același timp, a participat cu Mitropolitul Epifanie la numeroase prezentări publice ale Tomosului. Dacă Mitropolitul Epifanie îi e dator lui Poroșenko și îi face campanie, cu ce și de ce ar fi dator Sinodul BOR lui Poroșenko pentru a-i face campanie?

Președintele Poroșenko este un om care își cunoaște scopurile. Dar printre scopurile lui nu se numără binele românilor, a căror limbă o știe, dar o alungă din școli. Este un bun diplomat sau un om alunecos, depinde cum vrei să-l privești: s-a împărtășit și la greco-catolici, și la autocefali.A mers des la Mănăstirea Poceaev, dar acum trimite administrația de stat să o șicaneze; se luptă cu Rusia, dar are mare parte din afacerea Roshen în Rusia; este un om pe care Occidentul îl folosește în conflictul cu Rusia fără a-i chestiona corupția și metodele totalitare de acțiune. Din diplomație sau interes, el putea să curteze măcar cu o promisiune minoritatea română din Ucraina, dar nu a făcut-o. E prea evident că o folosește pe post de inamic de serviciu, de care el păzește Ucraina. Așa că românii nu îl vor vota.

În plus, ce fel de ortodoxie ar mărturisi Sinodul BOR când sunt cunoscute violențele și minciunile pe care autocefalii le folosesc pentru a-și lua biserici de la canonici?

A treia consecință a recunoașterii este dezbinarea minorității românești. Asociațiile culturale românești din Ucraina sunt dezbinate, extrem de puținii oameni politici români sunt irelevanți din punct de vedere al apărării identității românești, singura care este unită este Biserica. Faptul că niciun preot român nu a trecut la biserica autocefală a dat o forță extraordinară românilor din Ucraina de a rămâne uniți. Dacă Sinodul BOR va intra în legătură cu biserica autocefală, această unitate va fi distrusă rapid, căci unii preoți se vor ghida după Sinodul BOR și vor trece la autocefali, dar cei mai mulți vor rămâne la canonici și vor acuza Sinodul BOR că a trădat interesele naționale, dar și adevărul de credință.

Ce va face Sinodul BOR?

La cele de mai sus ar mai fi un post scriptum de adăugat, care pe viitor ar putea să devină începutul unui nou capitol pentru românii din Ucraina. O consecință a Tratatului cu Ucraina este că nimeni nu se întreabă cât de canonică este Biserica Rusă canonică în teritoriile ocupate în 1940 și 1944 în urma pactului Ribbentrop-Molotov. Atunci, tancurile sovietice care au invadat nordul Bucovinei, Ţinutul Herța și Basarabia au adus și Patriarhia Moscovei aici, în locul BOR.

După destrămarea URSS, statul român și BOR fiind absenți din peisaj, meciul jurisdicțiilor s-a jucat între ruși și ucraineni.

Atunci când statul ucrainean îi trimitea în mod special pe tinerii români să lupte în conflictul ucraineano-rus din Donbas, mamele și soțiile lor au blocat drumurile în Cernăuți: de ce să moară românii într-o luptă pe care nu au provocat-o și în care nicio tabără nu urmărea binele lor? Este evident că nu Sinodul BOR îi va împăca pe ruși și ucraineni, însă el poate să îi apere acum pe românii aflați între cele două tabere bisericești. Iar pentru cei care se tem că aceasta îi va deranja pe unii sau pe alții este valabilă mustrarea pe care țăranca Anița Nandriș o adresează fratelui ei, profesor universitar, care se temea să treacă peste graniță, în România, manuscrisul cărții „20 de ani în Siberia“, mărturie extraordinară pe care Anița avusese curajul să o scrie despre cele două decenii cât fusese deportată de sovietici.

Sperăm ca Sinodul BOR să își amintească pilda cu păstorul cel bun care, atunci când i se pierde o oaie din turma de 100 de oi, se duce după ea. Românii din Ucraina trebuie să simtă grija vlădicilor noștri, iar atitudinea acestora poate să le insufle nădejdea că nu sunt uitați.

STARETUL EFREM VATOPEDINUL A SUFERIT UN ATAC DE CORD LA KIEV. Participarea sa la intronizarea Mitropolitului EPIFANIE, primatul noii structuri ecleziale a UCRAINEI, fusese poruncita de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

UPDATE: Staretul Efrem Vatopedinul, unul din cei doi stareti athoniti care vor participa la intronizarea lui Epifanie/ Sfantul Munte Athos nu va participa la ceremonia de intronizare a noului primat al Kievului, Epifanie/ Mitropolitul Serafim al Pireului cere Sinodului Bisericii Greciei sa nu recunoasca noua structura autocefala a Ucrainei

PF BARTOLOMEU a semnat TOMOSUL de acordare a AUTOCEFALIEI Ucrainei. Autonomia noii structuri ecleziastice este LIMITATA, iar DIASPORA ucraineana se afla sub controlul Fanarului/ Ex-schismaticii din Kiev, la discutii pentru o „foaie de parcurs” cu Greco-Catolicii din Ucraina/ Porosenko ar pregati PRELUAREA Lavrelor Pecerska si Poceaev

Parlamentul Ucrainei obliga Biserica Ortodoxa subordonata Patriarhiei Moscovei sa-si schimbe numele/ Se pregateste PRELUAREA bisericilor si parohiilor „rusilor”?/ Patriarhul Kirill cere, intr-o scrisoare adresata TUTUROR primatilor ortodocsi, sa nu recunoasca noua „pseudo-biserica”. „Este cert ca SCENARIUL UCRAINEAN poate fi repetat in oricare alta biserica locala”

Later Edit: Ce vor face comunitatile românești?/ „SINODUL UNIFICARII” din Ucraina si-a ales primatul: Mitropolitul Epifanie, vicar al „Patriarhului” Filaret/ Patriarhul Kirill denunta „INCEPUTUL UNOR PERSECUTII MASIVE” la adresa clericilor subordonati Moscovei/ Mitr. Kallistos Ware nu e de acord cu Patriarhul Bartolomeu in cazul Ucrainei

Politia si Securitatea Ucrainei au PERCHEZITIONAT biserici ortodoxe afiliate Patriarhiei Moscovei si resedinta Staretului LAVREI PECERSKA

Sinodul Bisericii Serbiei NU RECUNOASTE reabilitarea canonica a liderilor schismatici din UCRAINA de catre Patriarhia Constantinopolului

AUTOCEFALIA UCRAINEI – TACIUNELE FIERBINTE CARE RISCA SA INCENDIEZE INTREAGA ORTODOXIE. Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Rusiei – TEXT INTEGRAL/ Analize si comentarii despre implicatiile conflictului dintre Patriarhia Constantinopolelui si Patriarhia Moscovei


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), Ierarhi din Cipru, Ierarhi rusi, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ARHIEPISCOPIA CIPRULUI mustra Patriarhia Moscovei, dar NU recunoaste noua structura ecleziastica din Ucraina. Mai mult decat atat, pune problema VALIDITATII TAINELOR noilor episcopi kieveni!/ Episcopul Victor al BOU – PM reclama PERSECUTII asupra parohiilor pentru a le determina sa adere la noua structura autocefala (Video)/ Situatia ingrată românilor din Ucraina

  1. Deși problema întreruperii comuniunii între Patriarhii este una canonică, se pare că în spațiul rusesc este pusă la un alt nivel, al gravității situației. Spre exemplu, articolul acesta (http://orthochristian.com/119456.html) nu abordează reglementările legale canonice care ar permite această acțiune, ci gravitatea faptelor Constantinopolului. Este o mare dispută să fie înțelese corect acțiunile fanarioților, că sunt foarte grave și subminează unitatea întregii lumi ortodoxe, nu doar că validează o schismă în Ucraina. În acest punct autoarea articolului are perfectă dreptate. Totuși baza legală rămâne încă în discuție. Nu este foarte limpede dacă pedeapsa pentru comuniunea cu schismaticii se aplică unor persoane/clerici sau chiar și unei structuri bisericești întregi. Mult mai simplu ar fi dacă s-ar invoca motive de erezie.
    Oricum, până una-alta, ar fi bine cât mai mulți dintre noi să semnalăm Sfântului Sinod neliniștile noastre cu privire la unitatea și puritatea Ortodoxiei. Un demers în acest sens este și semnarea acestei petitii: https://www.petitieonline.com/memoriu_catre_sinodul_bor_cu_privire_la_problemele_create_prin_aparitia_unei_structuri_autocefale_in_ucraina. Chiar dacă astăzi se întrunesc sinodalii în ședință, sesizarea este de bun augur și pe viitor pentru a fi luată în considerare.

  2. http://orthochristian.com/119457.html

    Nu toti ierarhii Bisericii Cirpului au semnat actul tradus de parintele Lavrentie.

  3. Mai există o poziție, probabil exprimată tot în timpul ședinței Sinodului, care critică printre altele și greșelile Constantinopolului: http://aktines.blogspot.com/2019/02/blog-post_409.html.
    Nu mai este clar în ce fel s-a ajuns la formula finală și cât de asumată este. Ciprul face carieră în astfel de atitudini. Oare cât de valide mai sunt hotărârile și până când vor merge așa?

  4. Pingback: Sinodul BOR nu recunoaste autocefalii Ucrainei. Se cere garantarea drepturilor lingvistice ale românilor ortodocști din Ucraina, Vicariat românesc și clarificarea statutului clericilor necanonici din Occident
  5. Pingback: Sinodul Albaniei respinge noua biserica autocefala din Ucraina și CONTESTĂ canonicitatea hirotoniilor ex-schismaticilor/ Biserica Greciei AMÂNĂ pronunțarea pe tema ucraineană/ Sfânta Chinotită NU a luat o decizie unitară privind noua structură.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare