SUA FINANTEAZA REDUCEREA POPULATIEI/ Cehia: profesor universitar si consilier guvernamental propune EUTANASIEREA COPIIILOR CU DIZABILITATI/ Educatia copiilor intre STAT si FAMILIE. Strategia Nationala pentru Protectia Copilului: INCURAJAREA SEXUALIZARII SI AVORTULUI?/ Harvard si satanismul

• Cultura Vietii:

SUA: Încă 146 milioane USD pentru „planificare familială” în țările sărace

Fidel principiului „calea să scăpăm de sărăcie este să-i omorâm pe săraci”, guvernul federal al lui Barack Obama continuă hemoragia de fonduri publice spre lobby-ul și business-ul avortului. Încă 146 milioane USD au fost alocate prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, USAID, celor mai mari grupări internaționale pro-avort, cu sediul în SUA: International Planned Parenthood Federation (IPPF) și Marie Stopes International (MSI).

Reducerea populației continuă să fie o prioritate a administrației americane, după cum rezultă din „State Foreign Ops bill” – legea operațiunilor în străinătate – adoptată de comisia de specialitate din Senatul american (dominat de Democrați) zilele trecute. Conform acesteia, fondurile alocate „planificării familiale” prin cele 2 instituții amintite ar crește până la 644 milioane de dolari (5% mai mult decât în 2013).

Statele Unite au o lungă istorie de promovare a controlului populației în țările în curs de dezvoltare – circa 100 miliarde de dolari au fost folosiți în acest scop în ultimii 20 de ani. Că acum folosim termenul corect politic „planificare familială”, nu schimbă lucrurile – scopul e același.

Avocații „planificării familiale” argumentează că aceste contraceptive cu termen lung de folosință sunt justificate pentru a sprijini scăderea mortalității materne care este foarte ridicată în numeroase țări în curs de dezvoltare. De fapt, alocarea justă de fonduri pentru îngrijirea prenatală, nutriție, apă curată și acces la medicație modernă sunt cheia pentru reducerea dramatică a deceselor materne, după cum am arătat spre exemplu aici.

Însă deocamdată, până când Congresul american va reuși să oprească implementarea mentalității de reducere a populației, promovată de feministele radicale și eugeniști și pusă în operă prin guvernul Obama, va continua deturnarea activității USAID de la oferirea unor programe atât de necesare mamei și copilului.

CEDO, în cauză privind România: Nu există „dreptul de a muri” sau „dreptul de a nu fi născut”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis recent decizia în cauza „M.P. și alții contra ROMÂNIA” constatând că nu există un „drept de a muri” sau un „drept de a nu fi născut”, ci doar dreptul la viață.

Reclamanții: doi soți români și fiul lor, conceput prin inseminare artificială, născut cu o malformație (tibia agenesis), au solicitat în instanță despăgubiri pentru pierderea suferită prin faptul că copilul s-a născut cu o malformație genetică. Mama a pretins că, dacă medicii i-ar fi explicat pe parcursul sarcinii că fătul are această anomalie, ea ar fi putut alege dacă să facă sau nu avort și deci ar fi putut evita suferirea unui prejudiciu.

În numele copilului lor, părinții s-au la CEDO plâns că dreptul acestuia la viață ar fi fost afectat prin nașterea sa cu dizabilități din cauza unei neglijențe medicale, bazându-se pe articolele 2 (Dreptul la viață) și 8 (Dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, în numele lor, cei doi părinți s-au plâns că nașterea unui copil cu dizabilități le-a adus atingere dreptului la protecția vieții private și de familie.

În ceea ce privește „dreptul copilului a nu se fi născut”, Curtea a statuat că un astfel de drept nu există sub articolul 2, „Dreptul la viață”, al Convenției, arătând că acesta „nu poate fi interpretat ca oferind un drept diametral opus, adică dreptul de a muri; nici nu poate crea un drept la autodeterminare în sensul de a oferi unui individ dreptul de a alege moartea în fața vieții.” (un caz similar precedent fiind Pretty c. Marea Britanie).

Curtea a aplicat jurisprudența din cauza Costa și Walter Pavan contra Italia, constatând în același timp, că în Convenție nu este prevăzut un drept autonom la avort.

Însă, dat fiind că instanțele interne au recunoscut violarea (anume, că mama avea dreptul să fie informată asupra anomaliei) și considerând că astfel a fost reparat prejudiciul prin primirea de daune morale, Curtea a conchis că reclamanții nu mai pot fi priviți ca victime ale încălcării drepturilor lor. În concluzie, a declarat cererea reclamanților inadmisibilă (cu unanimitate pentru părinți și cu majoritate pentru copil).

* Conținutul articolului 2 din C.E.D.O.:
„Dreptul la viaţă
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;
b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

* Conținutul articolului 8 din C.E.D.O.:
„Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Apologia eutanasiei trebuie făcută doar într-un limbaj politicos

Au fost câteva momente în viaţa mea în care mi-am dorit să pot vorbi limba cehă, probabil cea mai dificilă dintre limbile slavone. Astăzi a fost unul dintre acele momente, în timp ce încercam să investighez o mică furtună academică stârnită de un articol publicat într-o revistă de bioetică de limbă cehă.

Un lector universitar care este şi consilier al guvernului ceh, Miroslav Mitloehner, în vârstă de 78 de ani, a fost demis din funcţia lui din cauza părerilor pe care şi le-a exprimat în Revista de Medicină Legală şi Bioetică  (Časopis zdravotnického práva a bioetiky).

Argumentul adus de domnul Mitloehner era unul cunoscut: copiii care sunt născuţi cu dizabilităţi grave ar trebui lăsaţi să moară.

În sumarul lucrării, el explică: „Ar trebui să putem renunţa la efortul de a salva vieţi (chiar şi atunci când există o şansă de supravieţuire) atunci când malformaţia nou-născuţilor este atât de severă încât se exclude posibilitatea unei vieţi plină de sens şi conştientă.”

Acestea nu sunt doar simple argumente. Această situaţie este efectiv legală în ţări precum Olanda şi o practică comună în multe alte ţări.

Din nefericire, tactul nu se numără printre calităţile domnului Mitloehner, el folosind un cuvânt pentru a-i descrie pe aceşti copii care se traduce ca „ciudăţenii”. (Aici s-ar dovedi utilă cunoaşterea limbii cehe: se pare că “podivín” a fost cuvântul ofensator, echivalentul englezescului „freaks”). Activiştii pentru drepturile persoanelor cu handicap au sărit în sus şi consecinţa a fost că domnul Mitloehner a rămas fără slujbă.

Din acest episod stânjenitor am tras următoarea concluzie: când vorbeşti despre pruncucidere, trebuie să fii atent la ce cuvinte foloseşti. Dacă numeşti copiii „ciudăţenii”, îţi pierzi slujba. Dacă, însă, vorbeşte despre uciderea lor într-un limbaj respectuos, o să primeşti (ca şi Peter Singer) recunoaştere din partea guvernului. (BioEdge, 21 iunie 2014 – în românește de Știri pentru Viață.ro)

Educația copiilor, între drepturile părinților și controlul Statului

În lume (cu excepția SUA, unde regimul drepturilor și libertăților este cu totul altul) și în Europa în special, se manifestă în ultimele decenii o tendință îngrijorătoare și crescândă a Statului de a înlocui, chiar prin forță, rolul rezervat în mod tradițional părinților în educarea copiilor lor. Reducerea vârstei minime de școlarizare obligatorie sau introducerea unor curicule școlare problematice – spre exemplu, „educația sexuală”, a cărei valențe deschid calea către sexualizarea precoce și relații sexuale pasagere – nu au un alt scop decât unul pur ideologic și intră adesea în conflict cu principiile și valorile multora dintre familii, mai ales creștine. La fel, interdicția sau barierele administrative ridicate în calea homeschooling-ului sau, în cazuri extreme, persecutarea părinților „dizidenți” (în Suedia și Germania se face închisoare pentru homeschooling); interpretarea exagerată a prevederilor Convenției ONU pentru Drepturile Copilului prin interzicerea oricărei forme de corecție corporală (legile nu mai fac diferența între bătaie și o simplă palmă, spre exemplu) despre care am scris aici; tendința către impunerea, fie și prin constrângeri indirecte, a vaccinărilor obligatorii ș.a.

Toate acestea sunt, în mod evident, demonstrații de forță ale Statului. Ele nu se petrec peste noapte, pentru a nu declanșa reacții de respingere, ci în etape, după modelul deja cunoscut al schimbărilor sociale de profunzime (vezi etapele prin care se ajunge de la legiferarea „parteneriatului civil” gay la căsătoria și adopția de copii, respectiv la suprimarea liberății religioase a creștinilor).

Și în România există semnale alarmante, precum reducerea treptată de la 7 la 6 ani, apoi la 5 ani, iar pe viitor la 3 ani, a vârstei de la care părinții sunt obligați să înscrie copilul într-o formă de învățământ, în ciuda opiniilor multor specialiști care arată că în primii ani de viață este esențial pentru copii să petreacă pe cât posibil mai mult timp cu părinții lor.

O altă situație periculoasă se naște prin modificarea adoptată anul trecut de Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției la art. 29(6), „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.” La propunerea Forumului Constituțional, dominat de ONG-urile de stânga ale lui Soroș et co., Comisia a găsit de cuviință să adauge în coada aliniatului sintagma „în conformitate cu principiul interesului superior al copilului”. Deși poate părea poztivă, schimbarea aduce cu sine întrebări suplimentare: cine decide care este acest interes superior al copilului, într-o chestiune atât de intimă și delicată? Statul sau familia? Nefirescul situației a fost sesizat și de Consiliul Legislativ, care a apreciat că interesul superior al copilului este deja recunoscut de România prin aderarea la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, iar a-l introduce la nivel de principiu constituțional atunci când se face referire la dreptul părinților de a-l îndruma pe copil în exercitarea dreptului la libertatea de gândire, de conștiință sau de religie (a se vedea și art. 14 al C.R.), ar putea duce la situații în care autoritățile publice ar impune, în contradicție cu opiniile și credințele religioase ale părinților, educarea copilului în spiritul anumitor opinii sau credințe religioase pe care Statul le-ar considera a fi „în interesul superior al copilului”. Este oare exagerat să considerăm că, dacă tendințele de secularizare și de marginalizare a actului de credință în societate vor continua, într-o bună zi un legiuitor sau judecător va găsi că botezul ortodox este contrar „interesului superior al copilului”, la cererea cine știe căror ONG-uri ateiste?

Totuși, legislația drepturilor omului nu a intenționat, la originile sale, să acorde Statului putere prin uzurparea celei a părinților sau tutorilor legali. Interpretările despre care am discutat mai sus sunt forțate de cercuri ideologice dominante care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generații – și cum se poate realiza acest deziderat mai bine decât lipsind de putere părinții și luând complet controlul școlilor? (Putem spune, din nou, că George Orwell a fost un vizionar, distopia sa „1984” tratând pe larg subiectul).

Cel puțin în domeniul instruirii și educației, inclusiv a celei religioase, mai există o întreagă serie de prevederi pe care orice părinte, indiferent de pregătire și nivel social, ar fi bine să le cunoască. Iată câteva dintre acestea:

DREPTURI PARENTALE ÎN ASIGURAREA EDUCAȚIEI COPILULUI LOR

(descarcă document în format pdf: Drepturi parentale in asigurarea educatiei copiilor)

• Constituția României
Art. 29 (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

• Declarația Universală a Drepturilor Omului
Art. 26 (3) Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori.

• Convenția Internațională cu Privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale
Art. 13 (3) Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ, altele decât cele ale autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri.

• Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Art. 14 (3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respectarea principiilor democratice, precum şi dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.

• Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
Art. 5 Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.
Art. 14 (2) Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.

• Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Art. 2 Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

• Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului
Art. 5 (1) Statele participante la prezenta Convenţie convin: b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali:
1. de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale statului, dar corespunzătoare normelor minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente;
2. de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor.

Strategia Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului – deficitară și ineficientă în abordarea sexualității

Față de proiectul Strategiei naţionale pentru protecţia și promovarea drepturilor copilului în perioada 2014-2020, supus dezbaterii publice de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, un grup de asociații pentru promovarea familiei și asociații de părinți au depus un memoriu care privește modalitatea în care sunt abordate provocările contemporane ridicate de sexualitate.

Semnatarii, printre care se numără Asociația Părinților pentru Educație Sănătoasă, Alianța Familiilor din România, Asociația PRO VITA – filiala București, Asociația Familiilor Catolice și Asociația Medicilor Catolici – București, apreciază că este cu neputinţă de admis ca un document de asemenea importanță să conţină, în privinţa sexualităţii, doar obiectivul de „prevenire a sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor”.

Sarcinile nedorite sunt un efect, şi nu o cauză a problemelor tinerilor de astăzi privind sexualitatea. Există sute de studii independente, realizate în Statele Unite şi Europa, care demonstrează că principala cauză a tulburărilor şi disfuncțiilor sexuale, psihologice, biologice şi de integrare socială o constituie începerea vieţii sexuale la o vârstă timpurie, precum şi promiscuitatea sexuală.

Astfel, rezumativ vorbind, scăderea vârstei primei relaţii sexuale şi frecvenţa schimbării partenerilor sexuali sunt proporţionale cu:

• incidenţa bolilor cu transmisiune sexuală;
• incidenţa crescută a cancerului cervical;
• creşterea de trei ori a ratei depresiilor, faţă de tinerii care practică abstinenţa sau se căsătoresc;
• creşterea de 5 ori a tentativelor de sinucidere la fete şi de 7 ori la băieţi faţă de tinerii care rămân abstinenţi sau de cei care se căsătoresc;
• creşterea consumului de alcool şi de droguri;
• creşterea incidenţei comportamentelor infracţionale;
• scăderea performanţelor şcolare şi profesionale;

Aceste probleme pot fi considerate la fel de importante cum este şi problema sarcinilor nedorite la adolescente.

Însă, apreciază organizațiile semnatare, niciuna dintre problemele de mai sus nu poate fi rezolvată cu contraceptive şi acces la avort, după cum sugerează, direct sau indirect, proiectul Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin promovarea „sănătăţii reproducerii” şi a aşa-zisei „planificări familiale”.

Mai mult, studiile statistice demonstrează că nici măcar ponderea sarcinilor nedorite nu scade prin această pseudo-soluție. Educaţia pentru contracepţie şi avort, care presupune cel puțin o tolerare, dacă nu o încurajare tacită a actului sexual la o vârstă timpurie şi a schimbării frecvente a partenerilor, nu face decât să stimuleze aceste comportamente. Dar o viaţă sexuală dezordonată, la vârsta adolescenţei, coroborată cu prezenţa unor comportamente de risc, va mări incidenţa sarcinilor nedorite, prin erorile și eșecurile inerente în folosirea mijloacelor contraceptive.

În Statele Unite, soluţia pentru prevenirea sarcinilor și a bolilor venerice a fost găsită în dezvoltarea programelor de educaţie pentru abstinenţă, care a constituit în majoritatea statelor americane, timp de aproape două decenii, singura educaţie sexuală acceptată în şcoală. Aceasta, coroborată cu o instruire inclusiv a părinţilor, a dat bune rezultate pentru sănătatea sexuală, psihologică şi biologică a tinerilor.

Având în vedere toate acestea, semnatarii memoriului apreciază că prin concentrarea strategiei exclusiv pe prevenirea sarcinilor nedorite, Strategia propusă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale se situează complet în afara problemei de fond: „Insistăm, aşadar, ca obiectivul principal să fie cu adevărat o educaţie pentru sănătate, care să aibă ca reper ultimele cercetări în domeniile educaţiei şi sexualităţii umane, precum şi a unicului loc propriu de manifestare a relaţiei sexuale, care este familia. Formularea obiectivului trebuie să acopere realitatea problemei şi nu să fie limitativă şi reducţionistă, cu o eficienţă minimă sau inexistentă pe termen scurt şi cu una negativă pe termen lung, cum este în prezent.”

O altă observaţie este necesitatea introducerii în documentul strategic a unui alt obiectiv specific: prevenirea şi combaterea expunerii copiilor şi adolescenţilor la pornografie. Efectele dezastruoase ale consumului de pornografie pentru sănătatea mentală și abilitățile sociale au fost foarte bine documentate în ultimii ani. În România, se constată o creştere alarmantă a incidenţei consumului de pornografie la copii şi adolescenţi; în acest context, lipsa unui obiectiv bine definit pentru lupta contra acestui flagel ne lasă mult în spatele celorlalte ţări europene. În Marea Britanie, de exemplu, pentru protejarea copiilor s-a recurs chiar la filtrarea și restricționarea accesului la materialele cu conţinut pornografic.

O altă problemă identificată de semnatarii memoriului este dezechilibrul dintre încurajarea creșterii participării copiilor, inclusiv prin structurile elevilor, la deciziile care îi privesc și tendința de a diminua puterea de decizie a familiei. „Reamintim că familia este cadrul social optim pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, tocmai din cauza lipsei de maturitate a acestuia din urmă. Nu putem fi deci de acord cu desconsiderarea drepturilor parentale, întărite de Constituție și tratatele internaționale, și cu ‘etatizarea’ copilului.”

Semnatarii memoriului își asumă continuarea dialogului cu structurile administrației centrale și locale și cu toți factorii de decizie și urmăresc să informeze corect și prompt părinții pentru luarea măsurilor optime de protejare a copilului și de promovare a drepturilor reale ale acestuia.

• StiripentruViata: Universitatea Harvard: dansând cu diavolul

de Michael Cook, MercatorNet, 13 mai 2014

Cea mai fierbinte chestiune dezbătură în această perioadă la Universitatea Harvard este satanismul. Dintre cele mai citite cinci articole apărute în ziarul Universităţii (The Harvard Crimson), patru tratează Liturghia Neagră, ritualul satanic care se dorea a fi celebrat pe proprietatea Universităţii. Al cincilea articol din acest top al celor mai populare se intitula “Cincisprezece dintre cei mai atrăgători boboci”, sugerând, totuşi, că studenţii de la Harvard nu sunt complet obsedaţi de religie. Litughia Neagră preconizată a fost anulată în ultimul moment, dar întâmplarea dezvăluie multe despre cea mai bogată şi celebră universitate din lume.

Controversa a izbucnit când Clubul de Studii Culturale de la Harvard Extension School a organizat celebrarea de către “Templul Satanic”, un grup newyorkez, a unei liturghii negre, ca parte a studierii tradiţiilor religioase.

Liturghia neagră constă din blasfemierea liturghiei catolice. Pentru satanişti, aceasta are scopul de a-I aduce insulta supremă lui Iisus Hristos. Se fură o ostie (n.red. – pâine nedospită sfinţită pentru împărtăşanie) de la o biserică catolică, aceasta urmând a fi pângărită în semn de fidelitate faţă de Satan. Pentru catolici, este ceva incalificabil.

Iniţial, organizatorii au spus că va fi folosită pâine sacră – pe care catolicii o consideră trupul lui Hristos. Apoi au revenit, spunând că va fi doar o simplă bucată de pâine.

Catolicii de la Harvard şi din Boston au protestat vehement. Arhiepiscopul catolic, cardinalul Sean O´Malley, a declarat pentru presă: “Este respingător. Este foarte dezamăgitor şi tulburător. Este o mare atracţie faţă de rău în lume şi asta nu duce la nimic bun.” Aşadar, nu a existat un răspuns violent. În schimb, studenţii au organizat o ora de glorificare euharistică în biserica locală.

Cum a răspuns Universitatea Harvard?

În primul rând, a încercat să trateze acest conflict ca pe ceva trecător. Decanul Robert Neugeboren a emis un comunicat de presă împăciuitor, în care îi chema pe satanişti să comunice cu catolicii. Chiar dacă evenimentul era ofensator, „noi apărăm dreptul studenţilor noştri de a vorbi şi a se aduna în mod liber”. Comunicatul de presă plin de clişee nu a reuşit, însă, să împace pe nimeni.

Totuşi, avalanşa de proteste a alarmat-o pe preşedinta Universităţii, Drew Faust. Ca să pară cât mai împăciuitoare, fără a admite însă nimic, ea a recunoscut că liturghia neagră este un ritual extrem de ofensator: „Decizia ca un club de studenţi să susţină înfăptuirea acestui ritual este respingătoare; reprezintă o insultă fundamentală faţă de valorile de acceptare, apartenenţă şi respect reciproc care trebuie să definească comunitatea noastră. Este regretabil că organizatorii acestui eveniment, conştienţi fiind de ofensa pe care o cauzează multor altora, au ales să acţioneze conduşi de o atitudine care este nerespectuoasă şi instigatoare”.

Ea a mai declarat că o să participe la ora de rugăciune organizată de studenţi, deşi nu este catolică, vrând astfel să arate respectul pentru credinţa catolică la Harvard şi să demonstreze că cel mai puternic răspuns pentru un discurs ofensator nu este cenzura, ci discursul raţional şi reacţia fermă de dezaprobare.

A fost un generos gest de solidaritate din partea ei, însă a refuzat să schimbe ceva (cel puţin în public), interzicând ritualul negru în perimetrul Universităţii Harvard.

„Discuţiile deschise şi fervente sunt esenţiale în vederea obţinerii de cunoştinţe şi trebuie să susţinem aceste valori chiar şi în clipe controversate. Libertatea de expresie… protejează nu numai gândirea liberă a celor care sunt de acord cu noi, ci şi libertatea opiniilor pe care le urâm”, a mai declarat preşedintele Drew Faust.

Spre uşurarea tuturor, Templul Satanic a anulat evenimentul, obţinând ceea ce se poate să fi fost scopul lor iniţial – notorietatea.

Însă deznodământul acestei situaţii nu satisface pe nimeni.

În plan politic, poziţia preşedintei Faust este slabă. Templul Satanic a fost cel care a anulat evenimentul, nu Universitatea. Totuşi, organizatorii frustraţi ar putea să se regrupeze şi să organizeze un eveniment similar şi la anul.

Sunt multe evenimente ofensatoare pe care Universitatea le-ar suprima fără nicio remuşcare. Dacă un grup de studenţi ar sponsoriza arderea publică a Coranului? Sau dacă anti-semiţii ar organiza o citire publică a „Protocoalelor înţelepţilor Sionului” sau a scrierii lui Hitler, „Mein Kampf”? Sau dacă un grup de studenţi ar organiza un marş al „homofobilor mândri”? Sau dacă studenţii s-ar pronunţa în favoarea mutilării genitale a femeilor? Harvard ar emite imediat un comunicat de presă prin care ar denunţa discursul incitator la ură şi ar interzice demonstraţiile respective în perimetrul universităţii. Dar, după ce a refuzat să interzică acest act notoriu de ură şi defăimare, ce motive ar mai putea oferi Universitatea pentru interzicerea altor evenimente similare?

Poziţia preşedintei Faust este slabă şi din punct de vedere intelectual. Apărarea ei pentru drepturile sataniştilor este inspirată de John Stuart Mill şi Oliver Mendel Holmes Jr. Dar „libertatea opiniilor pe care le urâm” a fost reiterată de atâtea ori în ultimii 150 de ani, încât nu mai înseamnă aproape nimic. A degenerat într-o bombăneală de birocraţi.

Ca să nu mai spunem că o liturghie neagră nu reprezintă „discuţii deschise şi fervente … în vederea obţinerii de cunoştinţe”. În realitate, aceasta este o ofensă gratuită adusă celor 2000 mii de ani de cultură creştină. Nu este rodul niciunei dezbateri fructuoase şi bine argumentate. A fost mai degrabă o scamatorie de publicitate care exploata renumele universităţii, fără niciun interes pentru discursul academic.

În orice eveniment, Universitatea Harvard este mai degrabă selectivă în a apăra libertatea de expresie. De fapt, predecesorul preşedintei Faust, Larry Summers, a fost concediat după ce şi-a exprimat o opinie care nu se prea bucură de popularitate, pretinzând că femeile sunt subreprezentate în facultăţile de inginerie şi ştiinţă pentru simplul motiv că de obicei acestea nu sunt atât de bune la matematică precum bărbaţii.

Aşadar, la Harvard există un crez şi există erezii. Iar ereticii îşi asumă anumite riscuri. Problema este că nimeni nu ştie exact care este crezul universităţii. Nu este libertatea radicală de expresie afirmată de preşedintele Faust. Mai degrabă, este un scepticism radical cu privire la adevăr – tocmai acel veritas care, în mod ironic, este chiar motto-ul instituţiei. Harvardul o să-ţi apere până în pânzele albe dreptul de a nu avea nicio opinie prestabilită sau chiar dreptul de a susţine o opinie neconvenţională. De exemplu, de curând, la Harvard s-a aprobat un club de entuziaşti ai sado-masochismului.

În perioade de consens şi pace, o universitate bogată şi prestigioasă care se ghidează după această filozofie poate să-şi târâie zilele fără probleme. Dar ce te faci când apar conflicte precum cel legat de liturghia neagră? Este, în acest caz, repetarea mantrei „libera circulaţie a gândurilor pe care le urâm” un reper moral de încredere? În acest caz, ce gând iubeşte Universitatea Harvard? Ce apără ea, dacă se teme să stabilească distincţia dintre bine şi rău, frumuseţe şi urât, sacru şi profan? Poate tocmai din cauza acestei lipse de repere Harvard, cea mai prestigioasă universitate din lume, se confruntă în prezent şi cu o epidemie de copiere la examene.

Traducere: Rebeca Bunculeţ

• Vremurivechisinoi:

Prim-ministrul polonez le cere doctorilor să îşi ignore conștiința în cazul avorturilor

Sursă: The Christian Institute, 19 iunie 2014

După ce medicul romano-catolic Bogdan Chazan a refuzat efectuarea unui avort în cazul unui făt diagnosticat cu handicap, susținând că acest fapt ar fi împotriva principiilor sale, prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a declarat că medicii ar trebui să își ignore conștiința atunci când este vorba practicarea unui avort și să urmeze legea.

Tusk a declarat: “Indiferent de ceea ce spune conştiinţa unui doctor, el trebuie să aplice legea.”

Bogdan Chazan este unul dintre cei 3000 de medici care au semnat o petiţie prin care se opun avortului și eutanasiei.

În Polonia, avortul este legal până în a douăzeci şi cincea săptămână de sarcină în cazul în care viața mamei este în pericol, fătul se dovedește a avea dizabilităţi sau în caz de viol.

Sinteză şi traducere de Tecla Maria Bădeliță