BRANCOVENII NEAMTULUI/ Cardinalul Schonborn: ORIENTAREA SEXUALA NU E IMPORTANTA/ Houston: predicile despre HOMOSEXUALITATE ale pastorilor sunt cerute la “CONTROL” de catre PRIMARIE/ Marile corporatii: “oferte” de CONGELARE a ovulelor pentru AMANAREA MATERNITATII/ Dreptul la moarte/ EDUCATIA SEXUALA DE LA 4 ANI versus argumentele studiilor si stiintei

• Jurnalul/ Cristinel C. Popa: Brâncovenii Neamţului. Cei 15 membri ai familiei Popa din Roznov

Cel mic, Andrei are trei ani. Se pregăteşte pentru grădiniţă. Matei, la şase ani, deja se găteşte de şcoală. Emilian (8 ani), Paula (11 ani), Iuliana (14 ani) şi Mihaela (17 ani) sunt elevi în clasele a II-a, a V-a, a VIII-a şi a XII-a la şcoala din Roznov. Cristina (16 ani) învaţă la Colegiul “Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Silvia (19 ani) este studentă în anul I la Facultatea de Pedagogie, Estera (21 de ani) în anul III la Facultatea de Farmacie, iar Gabriela este în anul IV la Medicină, în Iaşi. Cel mare, Cornel a absolvit un profil economic, tot la Iaşi, iar Ligia (25 de ani) a terminat Facultatea de Arte. Ultima, Rebeca, deja doamnă, cea mai mare dintre copiii familiei Popa, are deja pruncii ei, pe Iustina şi Teofil. Este şi singura căsătorită, fiind soţie de preot. Are de gând să dăruiască mulţi nepoţi celor doi părinţi, Eugenia (48 de ani) şi Neculai (52 de ani). De altfel, nici mama şi tata nu se opresc aici. Vor face copii atâţia cât va vrea Dumnezeu. “Dacă ne mai gândim la vreun prunc? Dacă dă Dumnezeu, ce ne-ar împiedica! Şi nu ne oprim la un număr anume. Nu, ce rost are! Dacă era să avem gânduri din astea, o făceam mai devreme!”, spune Neculai Popa, capul familiei.

Cea mai frumoasă carieră este aceea de a fi mamă

Vin din părţile Neamţului. Roznov. Cu preotul în frunte, ţinându-se de mână, păşesc cu sfială pe asfaltul proaspăt. Praful grădinii, ţărâna dezvelită, e mediul mult mai familiar pentru numeroasa familie de agricultori. Pentru că Neculai şi Eugenia se ocupă cu agricultura, ajutată de cei treisprezece copii ai lor. Domnul Neculai Popa, inginer de profesie, odată cu colapsul post-revoluţionar al industriei, a ales calea să lucreze pământul şi să-şi hrănească pruncii săi cu roadele grădinii. Distinsa sa doamnă, Georgeta a ales să rămână în sânul familiei şi să înţeleagă că pentru o familie binecuvântată cea mai frumoasă “carieră” este aceea de a fi mama copiilor săi. Pentru faptul că îşi duc viaţa cu demnitate şi credinţă, neacceptând niciun fel de ajutor de la semenii săi ce au încercat de mai multe ori să-i sprijine, Patriarhia Română i-a onorat cu două înalte distincţii: Ordinul Sf. Constantin Brâncoveanu pentru Neculai şi Crucea Maria Brâncoveanu pentru Eugenia. Sute de mii de români i-au aplaudat la Iaşi deunăzi.

“E mai uşor să ai mulţi copii decât unul sau doi” 

I-am întrebat cum s-au descurcat şi cum se descurcă cu atâţia copii. Mi-au răspuns cu seninătate că le-ar fi fost mai greu dacă ar fi avut mai puţini. Singurul impediment remarcat de tatăl Neculai este că se trezeşte mai devreme şi se culcă mai târziu decât un părinte obişnuit. “N-am de ce să mă plâng, trebuie să mă scol dimineaţa mai devreme şi să mă culc seara mai târziu. E o activitate mai intensă. Dacă eşti sănătos, totul e uşor, Doamne fereşte de o boală!”, mi-a spus Neculai Popa. Cum au fost cei 25 de ani cât a trecut de la naşterea primului copil? “Cu ajutorul lui Dumnezeu le-am trecut pe toate, nu putem zice că a fost aşa uşor, pentru că sunt şi încercări şi greutăţi, dar nu putem spune că a fost greu. Am fost o familie unită şi le-am trecut pe toate. Suntem bucuroşi că suntem daţi exemplu. Noi fiind alături de biserică şi avându-l pe Dumnezeu aproape am trecut cu bine peste toate”, a spus Eugenia Popa, mama copiilor. Fiind mereu cu copii mici prin preajmă ea n-a reuşit să ajungă până acum la Iaşi la sărbătorile oraşului. I-am rugat să le dea un sfat celor care, cu un copil sau doi, se plâng că e greu. “Când ai trei copii, e mai uşor decât cu doi. Când ai patru, e mai uşor decât cu trei şi tot aşa. Ştiu persoane care au avut mult mai puţini copii şi au avut mult mai multe greutăţi decât noi…Sfinţii sunt ajutorul nostru, credinţa nu este o proteză, este o putere; aşa cum sunt politicenii cu consilierii, aşa suntem noi cu sfinţii, rugându-ne la ei, ne ajută să ne descurcăm”, a mai spus Neculai Popa.

Surplus de bani din munca pământului

Familia Popa se descurcă foarte bine din munca pământului, de pe cele câteva hectare pe care le cultivă la Roznov. “Din agricultură ne întreţinem, banii nu sunt suficienţi, ci chiar sunt mai mulţi decât trebuie”, spune roznoveanul, şi asta dacă scade toate cheltuielile obişnuite cu şcoala, întreţinerea la facultăţi, drumurile, hrana. “Dumnezeu când îţi dă un lucru de făcut, îţi dă mai întâi puterea şi mijloacele necesare. Nu îţi cere mai întâi să urci Golgota! Trebuie să îndrăzneşti, să te laşi în mâna lui Dumnezeu. Cei care s-au încrezut în Domnul nu au dat faliment, ei tot au ieşit biruitori şi împliniţi la sfârşit”, completează bărbatul, care este de părere că în România nu numai agricultura te ajută să supravieţuieşti, ar putea-o face şi industria, el fiind, cum am mai spus, inginer care nu mai practică meseria. “Industria trebuie repusă pe picioare. Alături de agricultură, ele să fie aripile cu care România să zboare din nou”, a adăugat la final vrednicul părinte Neculai Popa.

Copiii Popa, cu o mână pe sapă şi cu alta pe mapă (a şcolilor pe care le urmează) 

Se poate spune că familia Popa e o parte din România tăcută, România profundă. Sunt un fel de Brâncoveni ai zilelor noastre. Când au aflat câţi copii au, autorităţile locale, inclusiv cele bisericeşti din părţile locului, şi nu numai, au îndrăznit să le ofere sprijinul. “Nu este ceva să ne lipsească. N-am acceptat ajutor niciodată. A venit şi biserica acum câţiva ani şi am spus să dea la cei care au nevoie şi nu pot să muncească…Dacă ne ajută şi copiii la agricultură? Cum să nu, fiecare îşi face partea lui, la tot ce e nevoie. Cei mici mai mult în joacă, au şi ei grădina lor, cei de vârsta liceului sunt baza”, a spus părintele erou Neculai din Roznov. ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost impresionat de povestea lor. “În ciuda multor lucruri exterioare reprobabile, naţiunea română se arată o naţiune creştină. Duhul civilizaţiei, în toate componentele sale, se arată astfel manifestat…Această familie, în ciuda vremurilor care sunt şi în ciuda greutăţilor care ne ating pe fiecare, reuşeşte să rămână dreaptă, cu toţii verticali în faţa istoriei muncind un petec de pământ. Două hectare de teren. Nu întind mâna nici la autorităţile locale, nici la organismele bisericii. Şi cu braţul şi mintea lor demonstrează un adevăr, că acest lucru în cele din urmă este posibil. Şi ne întrebăm cum a reuşit Constantin Brâncoveanu să fie un şef de stat atât de harnic şi destoinic, un diplomat abil, un iubitor al românilor din afara graniţelor. Răspunsul nu poate fi decât că a avut o credinţă de cremene în Dumnezeu. Nimic altceva decât credinţa puternică în Domnul, participarea lor la viaţa parohială, implicarea tinerilor din familie în organizaţiile creştine de tineret, au dat celor doi părinţi Neculai şi Georgeta forţa să răzbată în lume, să arate că acest lucru este în cele din urmă posibil. Cei mai mulţi dintre românii care nu au copii sau au un singur copil zic: e prea grea viaţa, suntem prea săraci, avem prea multe lucruri de făcut, nu ne putem permite să avem mai mulţi copii. Însă Dumnezeu a binecuvântat această zonă a ţării, prin slava numelui său, cu familii cu mulţi copii. De aceea i-am cerut PF Daniel, Patriarhul României să binecuvânteze acordarea celor două ranguri bisericeşti acestei familii. Le urez să se bucure de mulţi nepoţi, care deja au început să vină”, a spus ÎPS Teofan. Mulţi ani trăiască, i-au cântat în cor miile de credincioşi prezenţi la Sărbătorile Iaşului.

Cincisprezece porumbei pe cerul Iaşului

I-am urmărit după ce au coborât de pe scenă. Îmbrăcaţi în costume populare, parcă coborâseră din frescele lui Tonitza de la mănăstirea Durău. Le lipseau doar opincile. Încolonaţi, ca la şcoală, îl urmau pe preotul lor din localitatea Roznov. Au stat cuviincioşi la rând să se închine. Apoi au plecat cu capul plecat spre casă, adulmecând parcă încă de pe acum înălţimile munţilor, scrutând zarea senină, pământul ce urmează să-l lucreze din urmaşi în urmaşi, în vecii vecilor. Nu e o exagerare, pentru familia Popa din Roznov, un stol de porumbei albi au străbătut cerul Iaşilor. Coincidenţă sau nu, erau cincisprezece, atât cât numără şi părinţii cu pruncii lor din munţii Neamţului.

• EVZ: 

Scandal la Vatican pe tema gay

Cardinalul austriac Christoph Schönborn a mărturisit ieri toată stima sa pentru un cuplu de gay, care trăiesc împreună în armonie, precizând că în calitate de om al bisericii nu poate fi de acord cu asemenea relații. Cardinalul Christoph Schönborn, considerat un apropiat al precedentului Papă a povestit, cu ocazia unei conferințe de presă despre familie, cât de minunată este legătura între cei doi parteneri și în ce mod s-au susținut reciproc atunci când unul dintre ei a fost bolnav.

În cadrul unei dezbateri pe această temă Cardinalul a susținut că este importantă calitatea umană a unui enoriaș și nu orientarea lui sexuală. Precizând că relația dintre un bărbat și o femeie trebuie protejată de biserică Christoph Schönborn a afirmat, atunci când se judecă o persoană nu trebuie să privim în dormitor ci în sufragerie. Cardinalul a mai abordat și probleme legate de divorț și de cupluri care trăiesc în concubinaj stârnind multe controverse la Vatican, unde se preconizează că va începe un scandal.

Primărița lesbiană din Houston somează pastorii să aducă la tribunal predicile despre homosexualitate

Primăria din Houston, Texas, a emis în luna mai o ordonanță pentru protejarea drepturilor homosexualilor, care s-a lovit de o puternică opoziție din partea bisericii. Mai bine de 400 de pastori au început o campanie de strângere de semnături pentru o Petiție împotriva ordonanței și au făcut plângere la tribunal pentru suspendarea acesteia.

În apărarea sa, Primăria a solicitat în instanță ca cinci dintre pastori să prezinte în instanță, printre alte documente, și predicile ținute în bisericile lor. Mai exact, citațiile vorbesc despre „toate discursurile, prezentările, predicile legate de HERO (numele ordonanței – n.r.), Petiție, primarul Annise Parker, homosexualitate sau identitate de gen, pregătite de, susținute de, corectate de sau aprobate de dvs. sau aflate în posesia dvs.”

Annise Parker, o lesbiană declarată, este primul primar al unui mare oraș din Statele Unite care și-a recunoscut public orientarea homosexuală, potrivit Religion News Service.

Între altele, ordonanța emisă în mai de primărie permite travestiților să depună plângere dacă nu li se permite accesul la toaletă sau sunt discriminați la angajare sau în mediul casnic.

„Pentru autorități, să intre în biserici și să le ceară pastorilor să vină cu predicile la tribunal, este deja prea mult. S-a mers prea departe! Asta nu mai este America!”, s-a plâns la un post TV local pastorul Herman Castano, unul dintre cei care au primit citații.

• Cultura Vietii:

New York Times: Atracţia pedofilică este o „tulburare mintală” care ar trebui protejată prin lege

Pedofilia, înţeleasă ca atracţia sexuală persistentă către copii, reprezintă o afecţiune, şi nu o infracţiune, şi necesită să fie protejată prin lege. Aceasta este premisa de la care porneşte un articol apărut recent în New York Times, scris de profesorul de drept Margo Kaplan, care afirmă că “stigmatizarea” de care au parte adulţii atraşi de copii îi împiedică să apeleze la un psiholog.

Kaplan afirmă că pedofilii ar trebui să fie protejaţi prin legi antidiscriminare, asemănătoare pe care societatea le-a adoptat în cazul altor „dizabilităţi”.

„Conform unor estimări, 1% din populaţia de bărbaţi resimte, mult după pubertate, o atracţie către copii. Aceşti bărbaţi suferă de pedofilie, o atracţie sexuală către copii care n-au ajuns la pubertate, care reprezintă deseori o tulburare mintală”, a declarat Kaplan. „Din nefericire, legile noastre nu ţin cont de ei şi astfel ignoră o oportunitate de a preveni abuzul asupra copiilor.”

Kaplan consideră că pedofilia ar trebui inclusă în legea federală care interzice discriminarea oamenilor cu diferite competenţe profesionale, ce prezintă tulburări mintale, în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă, la educaţie şi la servicii medicale. Până acum, Congresul American a refuzat acest lucru.

Kaplan afirmă că e timpul ca aceste categorii, protejate prin lege, să fie revizuite. „Fără protecţia legii, un pedofil nu poate risca să caute tratament sau să-şi facă cunoscută afecţiunea pentru a găsi ajutor. El îşi poate pierde slujba dacă este văzut într-un grup de terapie, dacă se duce la psihiatru sau dacă solicită să ajungă mai rar în apropierea copiilor. Îndepărtatea acestor oameni de un loc de muncă potrivit sau de tratament creşte riscul ca ei să ajungă infractori.”

Kaplan spune că ideea că pedofilii aleg să se gândească la copii ca obiect al dorinţei sexuale reprezintă o prejudecată. Ea a făcut referire la Asociaţia Pedofilii Virtuoşi, un forum online unde bărbaţi care se luptă cu atracţia pe care o resimt faţă de copii se sprijină unul pe altul în efortul lor de a se stăpâni să nu comită un abuz.

Kaplan vorbeşte de cercetările neurologice făcute asupra pedofililor condamnaţi, ce arată că ei prezintă diferenţe ale structurii creierului faţă de bărbaţii sănătoşi.

„Cercetări recente, deşi au fost limitate deseori doar la cei care au abuzat sexual de o altă persoană, din cauza stigmatizării pedofililor, ne sugerează că această tulburare ar putea avea o cauză neurologică”, afirmă Kaplan. „Pedofilia ar putea reprezenta eşecul creierului în a determina corect stimulii din mediul exterior care ar trebui să producă un răspuns sexual. Pe RMN-ul cerebral al celor care abuzează sexual copii apar mai puţine conexiuni la nivelul substanţei albe din creier. Bărbaţii care suferă de pedofilie sunt de trei ori mai des stângaci sau ambidextri, semn care ne arată că există o cauză neurologică.”

Psihiatrul Keith Ablow este de acord că pedofilia este o tulburare mintală, dar, spre deosebire de Kaplan, nu crede că trebuie renunţat la „stigmatizarea” pedofililor. „Ruşinea bine focalizată are rolul ei, chiar şi pe sălile tribunalului şi ale spitalului. Nevoia de a-ţi ascunde pornirile, cum ar fi impulsul de a viola un copil şi de a te simţi vinovat de asta şi de a te strădui să te stăpâneşti pentru a nu ajunge la închisoare, poate face parte dintr-o strategie raţională, în plan juridic şi al sănătăţii publice, pentru a preveni abuzul sexual.” (după Life Site News)

Organizația Mondială a Sănătății recomandă începerea educaţiei sexuale „la vârsta de 0-4 ani”

În urma unor ştiri apărute de curând în presă, este momentul să le reamintim părinţilor din România ce se întâmplă de câţiva ani în spatele uşilor închise.

Publicul larg nu cunoaşte încă cele mai recente Standarde de Educaţie Sexuală în Europa, publicate în 2010 de biroul european al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate, care spun că educaţia sexuală ar trebui să înceapă de la naştere.

La finele anului 2010, reprezentanţii statelor est-europene şi central-asiatice s-au întâlnit la Köln, în Germania, unde au agreat să promoveze în ţările lor aceste noi standarde.

Noile standarde de educaţie sexuală recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii definesc fiinţa umană ca pe una exclusiv sexuală şi pleacă de la premisele că plăcerea sexuală şi imaginea de sine ca persoană sexuală trebuie predate de la naştere. La pagina 34, punctul „1.3 De ce ar trebui educaţia sexuală începută înainte de vârsta de patru ani?” se susţine: „Un copil este înţeles ca fiinţă sexuală de la bun început… Din acest punct de vedere, educaţia pentru sexualitate înseamnă mult mai mult decât să predai informaţii despre reproducere şi prevenirea bolilor. Ea ajută la dezvoltarea simţurilor copilului, a unui simţ corporal şi a unei imagini corporale”.

În ceea ce priveşte conţinutul didactic conceput după aceste principii, pentru vârsta de 0-4 ani, la pagina 38 a documentului citat, emis de OMS-Europa, se specifică predarea următoarelor informaţii:

• „descoperirea propriului corp şi a propriilor organe genitale, masturbarea infantilă precoce”
• „faptul că bucuria apropierii fizice este o parte firească din viaţa tuturor”
• „tandreţea şi apropierea fizică – expresii ale iubirii şi afecţiunii”

Societatea civilă italiană le-a cerut deja autorităţilor să renunţe la introducerea noilor directive OMS de educaţie sexuală. În petiţia adresată guvernului italian la finele lui 2013, italienii sesizau faptul că aceste directive pot încuraja şi justifica pedofilia: „Cum poate fi, de fapt, informat în mod eficient un copil de 2 sau 3 ani despre plăcerea masturbării infantile precoce fără a deschide posibilitatea de a efectua cu copilul sau a reprezenta acte sexuale în prezenţa lui? Mai ales atunci când se recunoaște că educația la vârsta respectivă trece prin stadii incipiente, ale mesajelor non-verbale, care constau din gesturi și imagini?”

În concluzie, nu putem spune decât că părinţii din România ar trebui să asculte sfatul oferit de curând în exclusivitate pentru ei de Sharon Slater, activistă americană pentru drepturile familiei pe lângă ONU: să fie cu ochii pe ce studiază copiii la şcoală (ba chiar şi la grădiniţă, în curând!). Îi aşteaptă surprize de proporţii. (de Ştefana Totorcea – StiriPentruViata.ro)

Stahanov e viu. Și e capitalist

Apple şi Facebook își încurajează angajatele, prin congelarea ovulelor, să amâne maternitatea – ca să poată munci mai mult

Stahanov s-a întors și este capitalist! Iată concluzia noastră, după ce am aflat că Apple şi Facebook plătesc pentru servicii de recoltare şi congelare a ovulelor angajatelor care vor să amâne momentul în care vor avea un copil, într-o cursă pentru a atrage cei mai buni specialişti în rândurile salariaţilor lor.

Mediafax: Începând din ianuarie 2015, Apple va plăti până la 20.000 de dolari pentru proceduri de recoltare şi stocare a ovulelor angajatelor, inclusiv celor care lucrează cu program redus, care doresc să folosească astfel de servicii din alte motive decât medicale.

Digi24.ro preia un comunicat al Apple: „Continuăm să extindem beneficiile oferite femeilor, cu o nouă politică privind concediul de maternitate, pe lângă congelarea şi stocarea ovulelor ca parte a implicării noastre în tratarea infertilităţii.  Vrem să le ajutăm pe femeile care lucrează la Apple să realizeze cel mai important lucru din viaţa lor având grijă de cei dragi şi crescându-şi familiile.”

Iar NBC News scrie că și Facebook a demarat de curând un program prin care achită costurile procedurilor de recoltare şi congelare a ovulelor din motive non-medicale, devenind unul dintre cei mai mari angajatori din industria IT care oferă aceste beneficii. Facebook a început să plătească pentru aceste servicii din luna ianuarie, ca urmare a cererilor venite din partea angajatelor, printre alte motive.

Traducând din limba de lemn corporatistă, femeile fără probleme medicale sunt încurajate să-și amâne voluntar maternitatea, eventual până la vârsta la care apar într-adevăr problemele de fertilitate. Cum nu avem de-a face cu instituții de caritate, scopul este, evident, ca femeile să muncească pe cât posibil mai mult timp, fără ca în cariera lor să apară enervantele „sincope” provocate de concediile de maternitate și creștere a copilului. Fenomenală ipocrizia comunicatorilor corporatiști – dar de așteptat în „societatea eficienţei” în care totul gravitează în jurul principiului cost-eficienţă, inclusiv fiinţa umană și activitatea sa.

Concluzia noastră? Stahanov s-a întors. E mai viu ca niciodată. Și este corporatist.

Un nou drept: dreptul la moarte

Europa se transforma intr-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenascuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fara a lua in seama severitatea crimei, daca ucigasul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori daca crima e premeditata, facuta cu cruzime, ori din ura pentru cei ucisi. Unele tari europene au legiferat eutanasia si suicidul asistat, practici care deja rezulta in uciderea intentionata a multor bolnavi si varstnici fara ca autoritatile sa intervina. In ultimii ani se vorbeste tot mai des despre o obligatie a varstnicilor sa accepte eutanasierea voluntara la 75 de ani pentru a nu deveni o povara pentru norocosii lor copii pe care nu i-au avortat si carora le-au permis sa vada lumina zilei.

Si tot in ultimii ani se cere insistent recunoasterea unui nou drept, dreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la suicid asistat care, cel putin in teorie, e disponibil in unele tari occidentale doar la cerere si cu acordul expertilor medicali. E vorba de un “drept” la moarte in sine, pentru toti cei care o cer, cu sau fara motiv. In alte cuvinte, daca cineva cere sa i se ia viata, societatea trebuie sa-i implineasca doleanta si sa-l ucida. Un caz recent care exemplifica acest trend bizar parvine din Belgia, tara mortii care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un detinut belgian, condamnat la inchisoare pe viata pentru omor, a cerut sa i se permita sa fie eutanasiat iar tribunalele i-au admis cererea. Bizar, nu? Adica, Europa, socotindu-se civilizata, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigasului sa fie, intr-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii si aberatii in numele “drepturilor omului” pot apare doar in Europa zilelor noastre, in Europa declinului moral si al confuziei valorice de inceput de Mileniu Trei.

Comentariul de astazi va informeaza privind geneza si evolutia, in gandirea si practica Europei, a presupusului “drept” la moarte. Anticipam ca e doar o chestiune de timp pina cind Curtea Europeana a Drepturilor Omului va recunoaste acest drept. Ne asteptam, de asemenea, ca unele din tarile “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) sa enunte, in constitutiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale si constrangere economica, sa-l exporte in restul Europei si in tarile sarace. Au facut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, casatoriile homosexuale, si transgenderismul. De ce nu, deci, si “dreptul la moarte”?

Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Adoptata de comunitatea internationala in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma, in Articolul 3, ca fiecare persoana are dreptul la viata. Niciunde in Declaratie nu se mentioneaza un “drept” la moarte – cuvintul “moarte” nu apare de fel. Declaratia a fost adoptata la 3 ani dupa terminarea celui mai oribil conflict armat din istoria omenirii, cind omenirea era satula de moarte si infometata dupa viata, privind cu incredere reinnoita spre viitor, nu spre un final oarecare. Citeva decenii mai tarziu, insa, gandirea europeana incepe sa fie dominata de reversul acestei perspective: priveste spre moarte nu spre viata. Nici Nietzche, nici ideile lui tenebroase nu au murit…

Cum era de asteptat, notiunea de “drept la moarte” a pornit din Olanda “progresista”, tara de adoptie a fondatorului ateismului modern, Baruch Spinoza, si prima tara din lume care a legalizat eutanasia. Straniu, zicem noi, considerind ca vreme de multe secole Olanda protestanta si calvinista a fost un bastion al gandirii, practicilor si valorilor crestine traditionale. Lucrurile insa s-au schimbat radical in anii 1960, cind cultura traditionala a abandonat spatiul public, cauzind un vid moral care a fost umplut de o cultura noua impregnata de o sexualitate anormala, promiscuitate, droguri, nonconformism, ateism, si un cult al mortii. In 1969, medicul olandez J.H. Van den Berg a publicat o carte influenta despre impactul tehnologiei medicale moderne asupra eticii medicale. Juramintul hipocratic, afirma el, devenise incompatibil cu progresul medical. Berg a lansat ideea eutanasierii voluntare, dar si uciderea involuntara a persoanelor suferinde de boli incurabile, ori a batrinlor suferinzi de dementie. La scurt timp dupa publicarea cartii lui Berg, sondajele de opinie olandeze deja indicau ca tot mai multi olandezi devenisera toleranti fata de eutanasie si uciderea varstnicilor suferinzi.

Cu toate acestea, Olanda a continuat sa interzica eutanasia prin lege, dar cazurile de eutanasiere, voluntara ori involuntara, au devenit tot mai numeroase. Punctul de turnura, insa, a fost cazul doctorului Geertrudia Postma, care si-a ucis mama. Tribunalele olandeze au decis ca eutanasierea fiintelor umane e permisa atita timp cit e motivata de eliminarea durerii pacientilor, dar interzisa daca e motivata de uciderea in sine a pacientilor. Postma a fost gasita vinovata de omucidere, motivatia ei fiind uciderea mamei ei. Cu toate acestea, Postma a fost condamnata la o pedeapsa foarte lejera: o saptamina de inchisoare cu suspendare. Cazul Postma a propulsat miscarea pro-eutanasie olandeza, iar numarul cazurilor de eutanasiere a crescut vertiginos. Mesajul tribunalelor olandeze din anii 70 a fost clar: eutanasia in Olanda e ilegala dar tolerata. Reactia publicului olandez la decizia tribunalelor a fost pozitiva.

Olanda anilor 1990

In 1990, guvernul olandez a lansat o investigatie oficiala privind eutanasia in Olanda, descoperind ca in anul acela 2.300 de persoane au fost eutanasiate, cu toate ca, strict vorbind, eutanasia era inca ilegala. A descoperit, in plus, ca in 1990 peste 20.000 de persoane au fost ucise in Olanda prin proceduri medicale fara consimtamintul expres al pacientilor. In plus, un numar neidentificat de persoane au fost ucise involuntar, printre ele copii nou nascuti dar bolnavi ori cu disabilitati, copii cu boli incurabile, ori persoane bolnave psihic. In 1993, Parlamentul Olandei a promulgat reguli stringente pentru a asigura ca eutanasierea e facuta doar voluntar. In acest fel, de facto, Olanda a transformat eutanasia dintr-un delict penal intr-o simpla chestiune birocratica.

In 1995, 3.600 de persoane au murit in Olanda gratie asistentei medicilor. Pe linga ele 238 au murit prin suicid asistat, si 913 au fost ucise involuntar de catre medici, adica fara consimtamintul pacientilor. Studii facute in 1996 indicau ca 60% dintre cazurile de eutanasiere nu erau raportate la autoritati de fel. Eutanasia deja era practicata fara aplicarea pedepselor penale cu toate ca, in teorie, eutanasia inca era interzisa in Olanda prin lege. Un sondaj de opinie din 1999 indica ca 56% dintre pacientii care cereau sa fie eutanasiati o faceau pentru a nu-si “pierde demnitatea”, iar 47% pentru a-si “opri suferinta si durerea”. Doar in aprilie 2001 a fost eutanasia dezincriminata in mod oficial in Olanda.

O panta alunecoasa

Inca din anii 70 eutanasia in Olanda a luat-o pe o panta foarte alunecoasa si, din nefericire, intr-o singura directie: spre moarte si justificarea uciderii oamenilor pe motive tot mai numeroase, triviale si de la o varsta tot mai redusa. Cu permisiunea parintilor, copiii olandezi intre 12 si 16 ani au dreptul la sucid asistat. Initial, copiii puteau fi eutanasiati fara acordul parintilor, dar dupa ce comunitatea internationala a vociferat numind aceasta practica barbarism, legislatia Olandei a fost modificata sa permita sinuciderea asistata a copiilor doar cu acordul parintilor. In 2004 un spital renumit din Olanda a cerut guvernului olandez modificarea in continuare a legii sa permita eutanasierea copiilor sub 12 ani in conditiile in care suferinta lor e “atit de severa incit nou nascutii nu au speranta de viitor”. Un caz cu totul bizar a implicat o tinara anorexica care a cerut sa fie eutanasiata din acest motiv. A fost eutanasiata.

Majoritatea covarsitoare a publicul olandez agreeaza legislatia: un sondaj de opinie efectuat in 1998 indica faptul ca 77% dintre olandezi erau de acord cu eutanasierea involuntara si doar 76% cu eutanasierea voluntara.

La orizont, insa, apare un nou concept, o noua tendinta – eutanasierea la cerere, cu sau fara motiv; asa numitul “drept la moarte”. Acesta e promovat de Societatea Olandeza pentru Eutanasia Voluntara, care cere sa-i fie acordat oricarei persoane care “e satula de viata”. Din 2003 incoace se vorbeste in Olanda despre “pilulele de sinucidere” care sa fie vandute oricarei persoane care nu mai vrea sa traiasca. Un incident care ajuta la intelegerea acestei mentalitati s-a petrecut, insa, cu ani inainte, in 1991. Fiul de 20 de ani al unei femei s-a sinucis dupa ce a fost respins de prietena lui, iar celalat fiu al ei a murit de cancer. Mama a cazut in depresie si a cerut doctorului sa o eutanasieze si sa fie ingropata intre cei doi fii ai ei. Dorinta ei a fost implinita. Terapeutii olandezi, de fapt, spun ca daca o persoana deprimata nu isi poate reveni prin terapie si vrea sa fie eutanasiata, medicii au obligatia sa o asculte. Cu alte cuvinte, dreptul la moarte trebuie acordat fiecarei persoane care “sufere prin faptul ca este in viata”.

• Stiripentruviata:

Există o relaţie între educaţia pentru abstinenţă şi o promiscuitate scăzută în rândul adolescenţilor

Potrivit unui studiu publicat de Asociaţia Americană de Medicină în numărul din februarie al revistei „Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine”, educaţia teoretică despre abstinenţă a dus la scăderea procentului de contacte sexuale în cazul adolescenţilor afro-americani, care manifestă o predispoziţie ridicată în acest sens.

Un colectiv de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania, condus de John B. Jemmott III, a realizat un studiu randomizat controlat pentru a evalua un program teoretic de opt ore despre abstinenţă care îşi propunea să reducă numărul de contacte sexuale.

Studiul a constatat că probabilitatea de a mai avea contact sexual a scăzut cu 15% în rândurile adolescenţilor care au participat la program faţă de cei care au luat parte la cursuri ce promovau utilizarea prezervativelor sau care nu au făcut deloc educaţie sexuală la şcoală.

În cadrul studiului, 662 de adolescenţi afro-americani (cu vârsta medie de 12,2 ani) au fost distribuiţi aleatoriu într-unul din următoarele patru programe: educaţie pentru abstinenţă; educaţie pentru sex protejat, care îşi propune creşterea gradului de utilizare a prezervativului; educaţie sexuală comprehensivă, care îşi propunea atât prezentarea de informaţii despre actul sexual, cât şi despre utilizarea prezervativului; educaţie pentru sănătate, care abordează teme fără legătură cu comportamentul sexual.

Cercetătorii au urmărit apoi gradul de implicare în activitate sexuală raportat de subiecţi în următoarele 24 de luni de evaluare de după participarea la unul din programele menţionate. Ei au descoperit că probabilitatea de a mai avea contact sexual în această perioadă a fost astfel: de 33,5% la cei care au făcut educaţie pentru abstinenţă; de 48,5% la cei care au făcut educaţie pentru sănătate; de 52% la cei care au făcut educaţie pentru sex protejat; şi de 42% la cei care au participat atât la modulele de educaţie pentru sex protejat, cât şi la cele de educaţie pentru abstinenţă.

În plus, în perioada de trei luni dinaintea celei de evaluare de 24 de luni, doar 20,6% dintre participanţii la programul de educaţie pentru abstinenţă au relatat că au întreţinut relaţii sexuale, faţă de 29% în cazul participanţilor din celelalte grupuri. După educaţia pentru abstinenţă nu s-a modificat procentajul celor care folosesc prezervativul. S-a mai constatat o legătură între programele de opt şi 12 ore de educaţie sexuală comprehensivă (care include informaţie despre actul sexual, despre sexul protejat şi contracepţie) şi relatările despre reducerea numărului de parteneri multipli.

Autorii studiului, care a fost finanţat de Institutul Naţional de Sănătate Mentală, au concluzionat că programele de educaţie pentru abstinenţă „pot face parte din melanjul” de metode care pot reduce incidenţa bolilor cu transmitere sexuală în rândul adolescenţilor.

Liderii mişcării pro-viaţă din SUA, citaţi de LifeSiteNews.com, au salutat studiul şi consideră că rezultatele sale reflectă o abordare rezonabilă pentru iniţiativele de educaţie sexuală. „Ştim de mulţi ani că predarea abstinenţei schimbă vieţi”, a spus Leslee Unruh, fondatoarea organizaţiei National Abstinence Clearinghouse. „Educaţia pentru abstinenţă abordează persoana ca un întreg, învăţându-i pe tineri să se respecte, să-şi stabilească ţeluri, să evite comportamentul riscant şi să aibă un viitor sănătos”. Şi Wendy Wright, de la Concerned Women for America a remarcat: „Încă o dată, ştiinţa validează un adevăr moral – că promovarea castităţii are drept rezultat o viaţă mai sănătoasă”.

Wright a mai declarat: „Singurii care vor fi dezamăgiţi de aceste rezultate – că încurajarea abstinenţei îi face pe tineri să se abţină de la relaţii sexuale – sunt cei care ar profita de pe urma acestei stări de fapt. Prea mulţi adulţi îşi câştigă existenţa sau caută justificare pentru propriul comportament nepotrivit încurajând copiii să fie activi sexual”.

Tony Perkins, de la Family Research Council, consideră nefericit faptul că „Administraţia actuală şi Congresul American au înlocuit educaţia pentru abstinenţă cu programe de educaţie sexuală care susţin un comportament sexual riscant, ale cărui consecinţe le suferă copiii şi adolescenţii”.

Urmând recomandările bugetare ale Preşedintelui Obama de anul trecut, Congresul a votat tăierea a 99 de miliarde de dolari din fondurile alocate educaţiei pentru abstinenţă şi a alocat mai multe fonduri iniţiativelor educaţionale bazate pe contracepţie.

„Guvernul nu promovează consumul de droguri sau consumul de alcool în rândul minorilor şi nu ar trebui să promoveze nici comportamentul sexual riscant”, a declarat Perkins. „Dovezile arată clar că abstinenţa sexuală este cel mai sănătos comportament pentru tineri”.

Traducere: Adina Serediuc

Educaţia pentru sănătate trebuie să promoveze castitatea şi căsătoria – argumentele studiilor şi ale ştiinţei

Louise Kirk a studiat istoria la Universitatea Oxford din Marea Britanie şi a lucrat la Londra pentru Camera Lorzilor a Parlamentului englez şi pentru Academia Britanică. Având patru copii, a făcut parte adesea din consiliile de administraţie ale şcolilor. Astfel şi-a descoperit interesul pentru educaţia sexuală. I-a atras atenţia lipsa de materiale adecvate despre acest subiect, ceea ce a încurajat-o să răspundă la invitaţia primită de la Christine Vollmer, preşedinta Asociaţiei Latino-Americane pentru Familie, de a conduce echipa editorială care a publicat şi acreditat seria educaţională Alive to the World în Anglia. (Redacţia)

Falsele promisiuni ale contracepţiei

Ce ni s-a promis că avea să fie contracepţia?
Nu cumva:

• posibilitatea de a avea copii când vrei
• pentru o căsătorie mai fericită?

Merită reamintit că pilula contraceptivă a fost prezentată ca o soluţie de uşurare a familiilor care aveau deja copii. Nu a fost niciodată gândită pentru cei aflaţi la începutul vieţii reproductive şi în niciun caz pentru copiii de vârstă şcolară, ale căror organisme nu sunt pe deplin maturizate. Dr. Ellen Grant, care a lucrat la dezvoltarea pilulei contraceptive la Londra în anii 1960, era entuziastă cu privire la acest subiect.

Am întâlnit-o după aceea de câteva ori la Londra, în perioada în care ajuta oamenii să se recupereze în urma folosirii pilulei. Cartea ei, The Bitter Pill –„Pastila amară” – [1] este revelatorie. Arată cu claritate că pilula nu funcţionează ca un comutator care porneşte sau opreşte anumite funcţiuni ale corpului, ci afectează organismul în întregime.

Ce ne-a oferit în realitate contracepţia?

• Copii când nu ni-i dorim, cel mai adesea în cele mai nepotrivite momente. Dar, foarte adesea, ne-a şi împiedicat să avem copii atunci când ni-i doream.
• Cât despre relaţiile de parteneriat sexual, acestea încep mult prea des la vârste prea fragede şi nu reuşesc să se consolideze nici la maturitate în căsătorii care să dureze.

Contracepţia a distrus cele două părţi ale actului marital cu o forţă similară unei explozii nucleare. Consecinţele au fost mai devastatoare decât cele mai negre previziuni ale noastre şi probabil că nici în ziua de astăzi nu le cunoaştem pe deplin.

Ceea ce ştim, însă, este că cei care au avut cel mai mult de suferit au fost copiii. Aceştia au primit o triplă lovitură:

• Provin din familii distruse şi despărţite
• Se confruntă cu sarcină la adolescenţă, cu boli transmisibile sexual (BTS-uri), au probleme cu drogurile şi cu toate celelalte substanţe otrăvitoare despre care auzim tot mai des.
• Şi, un lucru despre care se vorbeşte mai rar, dar care este posibil să fie mult mai grav decât orice altceva, au perspectiva unei bătrâneţi în singurătate, suferind de infertilitate şi de lipsa siguranţei pe care o oferă viaţa de familie.

Cum reparăm această teribilă încurcătură? În mod evident, nu există o singură soluţie, dar singurul meu răspuns este că trebuie să începem cu copiii, iar un mod de a face aceasta este învăţându-i despre căsătorie în cadrul programei de Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate.

Ce este Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate?

Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate (Personal, Social and Health Education – PSHE), materie şcolară care se predă în şcolile britanice, se subintitulează şi Bunăstare Personală. Materia a fost introdusă în programa şcolară naţională de guvernul laburist englez în anul 2000. Vă voi face o istorie pe scurt a acestui demers.

În 1972, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) a publicat un raport despre sarcinile neplanificate. Printre recomandările acestuia, puse în aplicare de un guvern cooperant, se numărau liberalizarea contracepţiei indiferent de vârstă sau venituri, precum şi introducerea educaţiei sexuale în şcoli. În 1991, situaţia nu se îmbunătăţise, iar acelaşi colegiu al medicilor ginecologi a publicat un al doilea raport, care recunoştea eşecul primei iniţiative. Principala soluţie recomandată, preluată de guvern cu mare tam-tam în presă, a fost să se facă mai multă educaţie sexuală în şcoli şi contracepţia să devină şi mai accesibilă decât era deja.

La finele anilor 1990, problema specifică a sarcinii la adolescente devenise atât de gravă, încât guvernul a început să lucreze la o strategie de abordare. Raportul Sarcina la Adolescenţă, care lansa noua campanie, avea o prefaţă scrisă de însuşi Tony Blair, în care acesta deplângea faptul că Marea Britanie avea cea mai mare rată din Europa în ceea ce priveşte sarcina la adolescente, un record cu care nu ne prea putem mândri. S-au cheltuit foarte mulţi bani, contracepţia a devenit şi mai accesibilă, cu alte şi alte produse noi lansate, iar în şcoli s-au introdus materiale agresive de educaţie sexuală, cele vechi fiind în cele mai multe cazuri distruse.

Totuşi, la finele mileniului trecut, au apărut ameninţări din cauza altor probleme comportamentale, printre care ţiile transmisibile sexual (BTS-uri), droguri, băutură şi multe altele asemenea. Era clar că unele familii nu le mai transmiteau valori sănătoase copiilor şi de aceea o materie şcolară-umbrelă a fost introdusă, sub numele de Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate (Personal, Social and Health Education – PSHE). Consumul de substanţe nocive era asociat şi cu alte probleme, precum lipsa de stimă de sine sau incapacitatea elevilor de a-şi controla temperamentul. Materia respectivă aborda toate problemele percepute ca atare. Pe parcurs, s-a propus adăugarea de noi litere la acronimul PSHE prin includerea de alte tipuri de informaţie: C pentru Cetăţenie, E pentru Economie (datoriile pe cardul de credit sunt alt tip de consum nociv care trebuie abordat). Dar, ca să nu ni se împleticească limba în gură, s-a rămas la prescurtarea iniţială.

Este important de notat că, în afara educaţiei sexuale din anii de gimnaziu, care este obligatorie, restul informaţiilor din programa PSHE sunt opţionale. În practică, inspectoratele se asigură că materia se predă, dar în teorie cel puţin, şcolile au libertatea de a preda această materie fiecare în felul lor. La clasele primare, singura cerinţă cu privire la educaţia sexuală este ca şcolile să aibă o politică în acest sens. O politică poate fi să nu aibă deloc acest tip de educaţie în programă.

Mulţi creştini – atât părinţi, cât şi profesori –, nu privesc cu ochi buni această materie şi, dat fiind că are o astfel de istorie în spate, e uşor de înţeles de ce. În orice caz, nu este o premieră în sine faptul că şcolile ar trebui să le predea elevilor anumite valori morale. Multe din şcolile noastre au fost la origine fundaţii creştine create cu scopul misionar explicit de a transmite credinţa şi o formare completă din punct de vedere moral. Într-un fel, noua disciplină şcolară a Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate nu este decât înlocuitorul secular al acelei educaţii morale, iar standardele oficiale elaborate în acest scop sunt surprinzător de bune. Mulţi dintre dumneavoastră vor fi mândri de ceea ce reuşesc să facă şcolile şi nimic din ceea ce voi spune aici nu intenţionează să nege aceasta. Într-adevăr, munca bună depusă de multe şcoli individuale şi de unii profesori vine în sprijinul argumentului meu că materia acesta şcolară poate fi folosită cu rezultate bune.

Totuşi, Cardinalul a spus în această dimineaţă că trebuie să ne cunoaştem adversarul, de aceea, acum voi vorbi în termeni generali despre cum se predă cel mai adesea această materie sub presiunea unor agenţii guvernamentale. Ceea ce spun este extras din Evaluarea Ofsted a materiei PSHE pe anul 2010, care subliniază ce i-a interesat pe inspectorii şcolari.

Pentru început, materia şcolară este centrată pe obiective. Alcoolul este o problemă, deci copiii trebuie învăţaţi ce efect are asupra organismului, apoi se presupune că vor deveni foarte rezonabili şi îşi vor însuşi strategiile propuse pentru evitarea abuzului de alcool. Problema cu acest tip de educaţie este că e foarte negativă. Şi nici obiectivele nu sunt aceleaşi pentru toţi copiii: unii nici nu sunt prea atraşi de băutură, mai ales dacă nu au decât zece ani, astfel că informaţia poate fi foarte plictisitoare. Copiilor nu le place să fie dădăciţi astfel, îşi bat joc de acest tip de abordare şi, dacă le rămâne ceva din ce li se spune – ceea ce nu prea este cazul –, adesea le rămâne convingerea că e mai distractiv să facă exact pe dos.

Trebuie să ne amintim că obiectivele sunt adesea stabilite de agenţii guvernamentale, pentru a se asigura că toţi copiii ajung să ştie anumite lucruri până la o anumită vârstă, chiar dacă la vârsta respectivă interesul multor copii este în altă parte. Copiii se trezesc portretizaţi ca potenţiali dependenţi sau, dacă nu sunt agresori, atunci apar în postura de victime. Stima de sine, sau mai degrabă lipsa acesteia, este şi ea un obiectiv important de remediat. Totuşi, motivaţia care stă la baza acestei tentative de îmbunătăţire a caracterului copiilor este foarte negativistă: teamă, dorinţa de securitate cu orice preţ, lipsă de încredere, mândrie.

Aşa cum am mai zis, în cadrul acestei materii este inclusă şi educaţia sexuală şi pentru relaţionare. Tot din evaluarea Ofsted, se poate obţine o impresie generală. Programa oficială arată că acest tip de educaţie trebuie să includă şi căsătoria, dar aşa ceva nu apare nicăieri în evaluarea Ofsted. În cele 46 de pagini ale acesteia, cuvântul „căsătorie” este menţionat doar o dată, în următorul context:

În 48 din gimnaziile vizitate, educaţia sexuală şi pentru relaţionare a fost bună sau foarte bună. Majoritatea elevilor cunoşteau şi înţelegeau bine contracepţia şi prevenirea ţiilor cu transmitere sexuală şi ştiau de unde să ceară ajutor sau sfat. Într-o măsură mai mică, elevii au fost capabili să identifice şi să discute despre relaţii precum căsătoria, calitatea de părinte, relaţii între persoane de acelaşi sex şi viaţă de familie şi despre impactul acestora asupra vieţii lor.

Efectiv, aceşti copii sunt învăţaţi cum să facă sex, dar nu cunosc nimic din ingredientele unei căsnicii bune. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici în şcolile catolice nu mai există profesori pregătiţi să predea căsătoria ca standard normal. Când atât de mulţi copii – şi chiar şi profesorii lor – provin din familii destrămate, nu e greu de înţeles de ce. Eu numesc asata „sindromul găoacei”:

• Societatea nu face faţă sentimentului de vinovăţie;
• ci încearcă să îl alunge, raţionalizând.
• Făcând astfel, proiectează valori distorsionate asupra altora, în acest caz, asupra copiilor.
• Oamenii evită să spună adevărul, deoarece se tem să stabilească astfel o punte către durerea, vinovăţia sau ruşinea altora, care poate stârni emoţii stânjenitoare şi ameninţătoare.

Există acum cerere pentru a preda mai mult subiectul relaţiilor. Majoritatea părinţilor presupun că aceasta înseamnă că copiii lor învaţă bunele maniere sociale: cum să te înţelegi bine cu ceilalţi şi mai ales cum să te înţelegi bine cu reprezentanţii sexului opus. Priceperile evaluate de Ofsted pentru Educaţia pentru Relaţionare sunt:

gestionarea riscurilor, cum să spui nu, negocierea în relaţii, divorţul şi despărţirea, cum să trăieşti în familii reconstruite

Evaluarea mai comentează că, în şcolile unde această materie este predată în mod abia „satisfăcător sau chiar inadecvat”, predarea

rar atinge subiecte precum reflectarea sexualităţii în mass-media, violenţa domestică sau conflictul în relaţii

Iată că şi educaţia pentru relaţionare apare, în evaluarea Ofsted, foarte negativă şi – ceea ce e şi mai îngrijorător – copiii sunt învăţaţi neîncrederea în alţii ca prim instinct. Ceea ce e foarte departe de învăţătura lui Hristos despre iubire şi jertfă de sine.

Educaţia pentru sexualitate şi relaţionare şi eşecul contracepţiei

Rădăcina problemelor educaţiei pentreu sexualitate este, desigur, faptul că se bazează pe premisa că este normal ca tinerii şi chiar copiii să fie activi sexual, ba chiar că este prerogativul lor, cu condiţia să se manifeste „responsabil” şi să folosească metode contraceptive.

Această teorie, care dă deoparte orice consideraţii morale, este o calamitate, deoarece contracepţia în sine eşuează foarte des. Eşuează şi în cazul adulţilor, într-un grad mult mai mare decât se recunoaşte de obicei. Iar în cazul copiilor, care nu sunt maturizaţi nici psihologic, nici trupeşte, este un dezastru.

Voi cita câteva statistici, deoarece acestea ne furnizează muniţia necesară:

• Pilula contraceptivă este promovată ca având eficienţă de 99% în evitarea sarcinii (cifra-standard este chiar de 99,6%).
• Despre prezervative se spune că „au eficienţă de 98% dacă sunt folosite corect” [2]
• Aceste cifre sunt obţinute din studii pe eşantioane de adulţi bine motivaţi şi sunt aplicate şi în cazul copiilor, părinţii însuşindu-şi-le.
• Ceea ce nu li se spune părinţilor este că, în cazul copiilor, aceste cifre optimiste sunt irelevante.

După cum am mai spus la început, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) a fost cel care a convins guvernul să introducă educaţia sexuală contraceptivă la nivel extins în şcoli. Cu toate acestea, în raportul acestui organism profesional se menţionează, pentru utilizatorii cu vârsta sub douăzeci de ani, următoarele rate de eşec al contraceptivelor:

• 11% pe an rată de eşec la pilula contraceptivă
• 14% pe an rată de eşec la utilizarea prezervativului

Este evident că, pe măsură ce te expui unui pericol pe o perioadă mai lungă de timp, rata de probabilitate a respectivului pericol devine tot mai mare. Şi este evident că, un copil, odată ce îşi începe viaţa sexuală, va adopta un comportament care va necesita protejare împotriva sarcinii pe o perioadă mai lungă de timp, de câţiva ani.

Dacă extrapolăm pe cinci ani rata anuală de eşec a pilulei, de 11% pe an, obţinem o rată de eşec de 44%, adică două şanse din fiecare cinci expuneri la risc de a se produce o sarcină nedorită în respectiva perioadă de cinci ani. Dacă facem la fel cu rata de eşec a prezervativelor, vom obţine o rată de eşec de 53% pe cinci ani, care este mai mult de jumătate. Ţin să subliniez că aceste cifre sunt menţionate într-un document pregătit pentru guvern, cu scopul de a-l convinge să adopte contracepţia. Aşadar, acestea sunt cele mai „bune” statistici cu care s-a putut veni.

În practică, aproximativ 20% dintre utilizatoarele pilulei contraceptive care au vârste cuprinse între 12 şi 18 ani rămân gravide în primele şase luni de la începerea „protecţiei” [3]. Cel puţin aşa susţine un alt studiu. În realitate, cifrele reale sunt foarte greu de obţinut, deoarece tinerii sunt incoerenţi în utilizarea contracepţiei, graniţele dintre utilizarea şi neutilizarea mijloacelor de protecţiei de către ei fiind foarte greu de definit. Ce este sigur e că tinerii ştiu despre contracepţie şi că marea majoritate a celor care rămân gravide au folosit o metodă contraceptivă la un moment dat.

Dar de ce tinerii utilizează atât de prost aceste metode? Există multe motive: copiii uită să se spele pe dinţi. Nu le plac pastilele şi se simt stânjeniţi când trebuie să meargă la medic. Nu au relaţii stabile, care să le permită o planificare familială făcută din timp. Unii au fost beţi la momentul actului sexual. Câteva se poate să-şi fi dorit sarcina. Adesea, copiii neagă faptul că au o astfel de relaţie – atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de ei înşişi. Adevărul este că, în ciuda eforturilor făcute de şcoli pentru a combate aceasta, copiii totuşi se simt vinovaţi în mod instinctiv când au relaţii sexuale.

De fapt, nici nu are importanţă dacă este un eşec al pilulei sau al utilizatorului: efectul rămâne acelaşi. Cei care promovează educaţia sexuală sunt perplecşi în faţa acestei realităţi – dar în acelaşi timp profită de eşecul adolescenţilor, pentru a promova începerea educaţiei sexuale la vârste tot mai mici.

Dezvoltarea creierului adolescenţilor

Perplexitatea educatorilor sexuali poate fi acum rezolvată datorită progreselor ştiinţei în scanarea creierului. Apărută în anii 1990, această investigaţie imagistică le permite oamenilor de ştiinţă să vadă cum lucrează şi se dezvoltă creierul din punct de vedere fizic.

Studierea creierului adolescenţilor a adus câteva rezultate remarcabile. Între vârsta de 15 şi cea de 25 de ani, creierul înregistrează o intensificare a activităţii de creştere şi reorganizare. Acum ştim că abilitatea de a gândi strategic se desăvârşeşte abia după vârsta de 24 sau 25 de ani. Vă rog să notaţi că este vorba de 10 ani mai târziu decât vârsta la care copiii sunt determinaţi să ia decizii „responsabile”, care le vor afecta întreaga viaţă.

În mod deloc surprinzător, tinerii sunt predispuşi să-şi asume riscuri, şi obţin acum mai multă satisfacţie din aprobarea celor de o vârstă cu ei decât la oricare alt moment din viaţa lor. Şi, din cauză că creierul lor creşte într-un ritm atât de rapid, ei nu acţionează întotdeauna foarte constant. Cel puţin, avem o explicaţie fizică pentru binecunoscutul comportament specific adolescenţilor.

Şi putem spune cu certitudine că orele de educaţie sexuală începând de la vârsta de cinci ani nu vor schimba acest lucru.

Riscurile de sănătate ale contracepţiei hormonale

Mă voi referi acum pe scurt la un subiect de o importanţă crucială care este trecut cu vederea în documentele oficiale, şi anume riscurile de sănătate ale contracepţiei hormonale. Am pomenit mai devreme de dr. Ellen Grant şi pasionata ei pledoarie că pilula contraceptivă a fost inventată pentru femei mature, nu pentru fete, ale căror organisme nu sunt pe deplin dezvoltate. Ea mai precizează că nu se mai poate inventa o nouă pilulă contraceptivă hormonală. În anii 1960 s-au încercat toate combinaţiile posibile, experimentând cu concentraţii cât mai mici posibil de substanţă pentru a obţine efectul dorit. Dar realitatea este că fertilitatea este în natura organismului uman şi nu poţi trece peste o parte intrinsecă a feminităţii fără ajutorul unui medicament puternic şi cât se poate de contra naturii. Este de la sine înţeles că un astfel de medicament va avea efecte secundare.

Poate că aţi auzit de cancer şi de riscurile de boli cardiovasculare. Dar poate că nu aţi auzit de cercetările făcute de dr. Erik Odeblad.

Îmi amintesc că am fost la o conferinţă de-a lui când a recunoscut că şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii profesionale studiind un organ de 2,5 cm lungime. Dacă studiezi un organ de 2,5 cm lungime timp de 50 de ani, vei şti o mulţime de lucruri despre acesta. Iar dr. Odeblad ne spune despre acesta, mai precis despre colul uterin, care produce mucusul cervical atât de necesar fertilităţii, că îmbătrâneşte şi devine mai puţin fertil odată cu trecerea anilor. Însă acţiunea lui se regenerează cu fiecare sarcină. De aceea, o femeie care a născut deja va fi mai fertilă la mijlocul vieţii decât una care nu are copii. Prin contrast, pilula contraceptivă îmbătrâneşte colul uterin, astfel încât o tânără care ia pilula de mai mult timp poate avea colul unei femei mai vârstnice. Odată ce renunţă la pilulă, colul se poate revigora, dar uneori aceasta nu se întâmplă, iar fertilitatea poate avea de suferit.

Voi sumariza posibilele riscuri de sănătate ale pilulei cu cuvintele unui medic de a Oxford. Michael Gillman a fost expertul care a scris un manual care e amplu citat, Contraception: Science and Practice („Contracepţia. Ştiinţă şi practică”). Acest manual a fost singurul document ştiinţific citat de Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) în raportul prin care guvernul era îndemnat să pună pe scară largă la dispoziţia adolescentelor pilula contraceptivă şi să le înveţe cum să o folosească. Iată ce a spus acesta:

Se împlinesc peste 25de ani de când contraceptivele orale sunt disponibile pentru uzul clinic general. În acest timp, gradul nostru de cunoaştere cu privire la efectele metabolice ale acestora, atât benefice, cât şi adverse, au progresat de la starea de profundă ignoranţă la cea de relativă ignoranţă. Având în vedere faptul că pastilele contraceptive steroidiene orale au fost studiate mai extins decât orice alte medicamente, această afirmaţie pare inadecvat de pesimistă. Cu toate acestea, din nefericire, este adevărat că rămâne nesigură semnificaţia multor efecte metabolice observate la administrarea acestor puternice medicamente la femeile tinere şi sănătoase. [4]

Bolile cu transmitere sexuală (BTS)

Dacă prezervativele au o rată mare de eşec în prevenirea sarcinii, în ciuda faptului că femeile sunt fertile doar timp de câteva zile pe lună, este logic că vor fi suspecte şi în cazul BTS-urilor, care se pot transmite în orice moment al lunii.

În anul 2000 a avut loc în SUA un seminar de importanţă majoră cu privire la BTS-uri şi utilizarea prezervativului. Au participat 180 de delegaţi şi s-au trecut în revistă numeroase articole publicate în reviste de specialitate după ce au fost revăzute de specialişti independenţi. Apoi 28 de experţi au redactat un raport publicat la cel mai înalt nivel. Singura concluzie fermă la care s-a ajuns a fost că prezervativele reduc cu 85% riscul de tare cu HIV şi pot reduce ţia gonococică la bărbaţi. Nu s-au obţinut dovezi suficiente cu privire la eficienţa acestora în protejarea de ţia cu Chlamydia, cu herpes genital şi papilomaviruşi [5].

Dar nu aceasta li se spune copiilor. Nici măcar în şcolile catolice. „Pune-ţi prezervativ şi o să fii în regulă.” Cu sau fără prezervativ, rata de boli transmisibile sexual în rândul tinerilor a crescut exponenţial – şi vorbim doar de cazurile raportate. O astfel de ţie poate afecta pe viaţă un tânăr şi poate produce infertilitate pe termen lung. Este un flagel.

Infiltrări ideologice

E destul de rău că educaţia sexuală se bazează pe folosirea contraceptivelor, despre care se ştie că eşuează şi că au efecte secundare grave. Ceea ce face educaţia sexuală şi mai periculoasă este faptul că este foarte mult infiltrată de ideologia hedonistă şi propaganda homosexuală. Chiar în 1991, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) spunea:

Credem că (educaţia sexuală) va duce la o atitudine mai deschisă şi mai puţin vinovată faţă de sexualitate, care la rândul ei, va duce la o utilizare mai bună a contracepţiei şi la o reducere a sarcinilor nedorite şi neplanificate.

Raportul continuă arătând că, pentru a folosi eficient metodele contraceptive, cuplurile trebuie să creadă că comportamentul lor sexual este legitim. Educaţia sexuală a fost de la bun început gândită să modeleze atitudini. Aceasta a devenit tot mai evident de-a lungul anilor. Nu minţim dacă spunem că cea mai mare parte a educaţiei sexuale este la ora actuală guvernată de lobbyul homosexual.

Educaţia sexuală afectează Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate

Distrugerea făcută prin educaţia sexuală contraceptivă nu se opreşte aici. Toate celelalte aspecte ale materiei Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate îi avertizează pe copii cu privire la comportamentul nepotrivit – numai în privinţa educaţiei sexuale şcolile ajung să le spună: „Ştim că o să o faceţi oricum, aşa că vă oferim posibilitatea să o faceţi mai bine”.

Această abordare subminează celelalte obiective ale Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate. A condus la o confuzie a clarificării valorilor, care era construită în jurul auto-determinării şi a moralităţii sexuale.

Şi influenţează şi altfel buna purtare pe care se presupune că o induce Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate. Sexul nu garantează fericire, nici măcar plăcerea. Mai degrabă este un instrument de reglaj fin care, dacă e folosit în mod greşit, poate produce probleme uriaşe. Aşa se întâmplă în cazul adulţilor. Atunci nu e de mirare că la copiii care devin activi sexual vedem abuz de droguri, de alcool şi alte probleme. Acum, în vizorul Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate apare un nou element: înţelegerea depresiei.

Vulnerabilitatea oponenţilor

Fiindcă organisme precum Forumul pentru Educaţie Sexuală au captat atenţia guvernului şi a presei, unii nu mai observă că acestea au traista goală. Nu mai au nimic de oferit. I-au părăsit ideile.

Pilula contraceptivă nu a mai evoluat de zeci de ani. Şi nici prezervativele. Evoluţiile care s-au mai observat au constat dintr-un accent mai mare pe contraceptivele hormonale de durată – livrarea pilulei sub o altă formă. Dar chiar şi acestea sunt pe piaţă de destul de multă vreme şi au efecte secundare grave.

Singurul răspuns a fost să se predea educaţia sexuală la vârste tot mai fragede şi într-un mod tot mai explicit. Şi apoi să se deplângă faptul că comportamentul copiilor se înrăutăţeşte. Educatorii sexuali au reuşit să scape basma curată cu asta deoarece materia pe care o predau nu este măsurată prin rezultate, ci prin bifarea unor căsuţe care arată că s-au acoperit anumite subiecte.

În timp ce sistemul educaţiei sexuale se prăbuşeşte dinăuntru, ştiinţa a progresat, în avantajul nostru. Întreaga mentalitate contraceptivă nu mai ţine pasul cu mişcarea ecologistă. Pilula otrăveşte râuri la propriu, afectând nu doar peştii, ci şi fertilitatea masculină, existând probabilitatea de a provoca cancer de prostată. Se poate ajunge într-o bună zi să constatăm că există şi un efect al contracepţiei pasive, aşa cum este un efect secundar a fumatului pasiv. Din acest punct de vedere, avem acum metode bune pentru a învăţa cuplurile să îşi gestioneze fertilitatea în mod natural, făcând contracepţia de prisos. De exemplu, în China comunistă, unde există încă politica copilului unic, sunt vreo 40.000 de profesori de Planificare Familială Naturală.

De asemenea, a apărut între timp şi o cantitate uriaşă de informaţie cu privire la beneficiile căsătoriei nu numai pentru copii, ci şi pentru cei doi soţi. Aceştia trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi, având o viaţă mai bogată în satisfacţii. În plus, s-a dovedit că, dacă tinerii trăiesc în castitate, au toate şansele să aibă o căsnicie fericită. De fapt, a nu învăţa tinerii despre căsătorie înseamnă a-i expune dezavantajelor sociale.

La toate acestea se adaugă noua înţelegere a creierului, care explică şi mai bine de ce contracepţia nu li se potriveşte tinerilor. Descoperim, tot prin ştiinţă, şi că aspectul unificator al actului sexual ţine tot de chimia creierului: sexul eliberează substanţe chimice care unesc cuplurile într-un mod fizic. Dacă tot schimbi diferiţi parteneri sexuali, îţi pierzi capacitatea de a te mai ataşa de cineva.

/ […]/ integral pe stiripentruviata.ro