Iar cei prinşi în această luptă, după o mai scurtă sau mai lungă perioadă, prezintă semnele următoarei transformări: sabia Adevărului ne mai fiind folosită pentru curăţirea propriei inimi, ci doar pentru a opri răul din lume, lasă inima să se împietrească. Iar după ce s-a împietrit destul, devine piatră de altar, pe care sunt junghiaţi lucrătorii răului din lume… Răul îi livrează jertfe până lucrarea de ”preot al Adevărului”, care taie pe piatra propriei inimii duşmanii Binelui şi ai Bisericii, devine o a doua natură, ceva de neoprit şi, mai ales, o misiune sfântă…
Articole cu eticheta (tag): lupta duhovniceasca
Familia ortodoxa: Noi alegem să-I urmăm lui Hristos, iar El va alege pentru noi de Pr. Ciprian Grădinaru Vin alegerile, şi românii se tot întreabă, ca pe vremea lui Caragiale: „Dar eu cu cine votez?”. Tragicomedia poporului român surprins de …
Diac. Eugeniu Rogoti/ Ziarul Lumina: Credinţa noastră Ştim că Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa ca „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“. Această definiţie este atât de cuprinzătoare şi, în acelaşi timp, atât de ambiguă, încât, de-a lungul timpului, oamenii …
Roman Ortodox in Franta: Daca slabeste unirea noastra, diavolul se arunca asupra noastra ca o avalansa distrugatoare Dumnezeu ne da tot ceea ce Ii cerem atunci cand Ii cerem uniti, in timp ce, daca nu suntem uniti in dorintele noastre …
“Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată; în sufletul încrâncenat, acrit, tulburat nu încape nimic” Daca noi am sta, in sfarsit, sa ne coboram in noi insine, si sa ne corectam putin de toata avalansa asta de faradelegi, atunci …
Doxologia/ Paul Curcă: Lupta cu mine însumi Chiar dacă nu îl exclud cu totul pe Dumnezeu din cercul vast al preocupărilor mele, totuși eu sunt centrul propriei mele existențe. El mă ajută în măsura în care este un agent al …
Predica de la Putna la Duminica Mironositelor, 2012, a pr. Horia Nicolae Prioteasa (Biserica Spitalului Fundeni, Bucuresti): (transcriere partiala) “[…] Cum pot femeile de astazi sa devina asadar femei mironosite, purtatoare de mir? Este o lucrare foarte mare, este o …
Lumea credintei: «DUMNEZEU ARE CÂTE O LECŢIE PENTRU FIECARE». Actorul MIHAI COADĂ de La bloc spre Altar
Pemptousia: Cuvânt din Sfântul Munte – Introducere […] Prezenţa unui stareţ athonit în România Fără îndoială, importanţa Sfântului Munte Athos în viaţa duhovnicească a Ortodoxiei de pretutindeni, şi nu numai, este recunoscută. Nu mai este cazul să insistăm în rândurile …
Ziarul Lumina: Mănăstirea Petru Vodă şi-a sărbătorit ocrotitorii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost sărbătoriţi în mod cu totul deosebit ieri, la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, …
Pr. Ioan Valentin Istrati/ Doxologia: Maica Domnului este raiul Sfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, s-a născut astăzi. Răsare din lacrimile rugăciunii, din bătrâneţe binecuvântată de bunătate şi din curăţie sfântă. Străluceşte în lume ca rod a minunii lui Dumnezeu, o Pruncă …
Comentarii primite la: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului” *** iepurasul zelos – pe 08 Sep 2010 la 10:00 Mi-am tot pus intrebarea: de …