Bogdan Manolea despre directiva Big Brother si actele electronice: NU MAI E MULT PANA LA IMPLANTAREA CIPURILOR DE CONTROL TOTAL

• Cotidianul: Bogdan Manolea, directorul Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet: Decât să încalce drepturile omului cu legea Big Brother, Germania a preferat să plătească amenda!

Ce înseamnă această lege Big Brother?

Înseamnă practic că toate datele de trafic informaţional ale tututor cetăţenilor României – numărul de pe care sunaţi, numărul la care sunaţi, durata convorbirii , locaţia, datele tehnice ale telefonului – se vor păstra pe o durată de şase luni de zile de către fiecare operator. În rândul furnizorilor de internet e vorba despre adresa de IP a utilizatorului de internet, data şi durata conectării, numărul de kilobyţi traficaţi şi alte detalii prevăzute în lege. Oricum, vorbim despre date de trafic, şi nu despre conţinutul comunicării.

Consideraţi că este o încălcare a drepturilor omului?

Fără doar şi poate! Curtea Constituţională deja s-a pronunţat cu privire la acest aspect. Noul proiect de lege care s-a adoptat nu rezolvă niciuna din problemele pe care Curtea le-a ridicat şi care sunt legate în special de dreptul la viaţă privată a celui care iniţiază convorbirea, a celui care primeşte convorbirea, apoi vorbim de îngrădirea libertăţii de exprimare şi despre prezumţia de vinovăţie, prin faptul că toată lumea este considerată vinovată ”ab initio”, fără începerea unei investigaţii penale în cazurile respective. Datele tuturor cetăţenilor sunt păstrate pentru că s-ar putea vreodată ca ele să fie de folos într-o anchetă penală. Retenţia tuturor datelor, pentru toţi cetăţenii, pentru o perioadă de şase luni, este o măsură excesivă faţă de dreptul la viaţă privată şi inutilă în mare parte.

Suntem şantajaţi cu plata a 30.000 de euro pe zi, adică zece milioane pe an, o vilă ceva mai răsărită a vreunui abonat la contractele cu statul. De ce fac parlamentarii din nou sluj?

Pentru că nu le pasă. Simplu! Pentru că din 2009, de când a fost decizia Curţii, până în ziua de astăzi, niciunul din guvernele României nu a reacţionat în faţa Comisiei Europene cu privire la acest subiect. Şi nicio reacţie publică! Adică noi trei ani am stat şi-am dormit şi bineînţeles că vine Comisia şi ne spune: ’’Ce faci, implementezi directiva aia sau ce faci?’’. Pe de altă parte, nu suntem singurii în situaţia asta: în Germania şi în Cehia există decizii ale Curţilor Constituţionale care au declarat legile respective neconstituţionale. Germania a anunţat public că nu va implementa directiva, deci în cazul lor s-a putut să se decidă că preferă să plătească amenda respectivă decât să se încalce drepturile omului.

Ce urmează? Care sunt căile de atac?

Mai sunt câteva zile în care un număr minim de parlamentari sau instituţii, precum Avocatul Poporului, pot cere Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea legii; dacă lucrul acesta nu se întâmplă, legea ajunge la preşedinte, care ori o promulgă, ori o retrimite Parlamentului pentru modificări.

Există posibilitatea unor excese având în vedere faptul că suntem într-o campanie electorală prelungită?

Mi-e greu să apreciez. Ceea ce este neclar prin prisma acestei legi şi ridică o mare problemă este modul în care se păstrează aceste date, cine are acces la ele şi în ce împrejurări. Pe legea veche era o procedură destul de clară prin care doar judecătorul putea să dea dreptul la acces, pe când acum lucrurile sunt mult mai vagi. Iarăşi rămâne semnul de întrebare cu privire la modul în care instituţiile care au atribuţii în domeniul securităţii statului pot avea acces la aceste date.

Probabil va urma în curând şi implantarea cipurilor de control total…

Nu cred că mai e mult. Este clar că acum avem de-a face cu o măsură aplicată tuturor cetăţenilor. În mod normal, dacă avem ceva cu o persoană şi trebuie să fie începută o investigaţie, trebuie anchetată persoana respectivă, şi nu toţi cetăţenii.

• Drept&Internet [Bogdan Manolea]: Supravegherea cetatenilor – de la necesitate la obsesie

Modul in care tehnologia poate urmari ceea ce fac cetatenii reprezinta o problema serioase nu doar strict juridica (prin raportarea la practica CEDO si a dreptului la viata privata sau la legislatia privind protectia datelor personale), ci si etica.

De multe ori motivatia este legata de actiuni necesare intr-o societate democratica: asigurarea securitatii cetatenilor, aplicarea legii, depistarea actiunilor teroriste. Doar ca toate acestea au efecte asupra noastra. In fond este doar o alegere pe care trebuie sa o explicam clar: cit de departe dorim sa mergem?

• Trebuie sa inregistram toate masinile de scris pentru a vedea cine scrie impotriva regimului? (asta au facut-o comunistii)
• Trebuie sa inregistram toate persoanele intr-o baza de date cu ADN-uri pentru ca orice persoana sa poate fi identificata usor daca este autorul unei incalcari a legii? (spre asta se indreptau britanicii, a fost declarat ilegal de CEDO – vezi cazul Marper vs. UK)
• Trebuie sa supraveghem intreg traficul de Internet pentru a vedea cine incalca drepturile de autor? (asta au cerut organismele de gestiune colectiva si a fost declarata ilegala de CEJ)

facind intrebarea sa sune de obicei in sensul:
“Trebuie sa supraveghem TOT, pentru a-l prinde pe X sau Y?”

Desi, personal, cred ca raspunsul trebuie sa fie un NU hotarit, observ cu dezamagire nu doar ca exista noi initiative legislative propuse care nasc intrebari similare, ci ca problema juridica si etica este ignorata cu desavirsire. Si pe urma ne uimim cind vedem cetateni in strada care striga: “Va rugam sa ne scuzati/Ne simiti supravegheati”.

1. Trebuie sa-i inregistram pe toti cetatenii ce se cazeaza la un hotel pentru a-i prinde pe urmaritii general care s-ar putea caza acolo?
De parca daca ai fi urmarit general te-ai duce sa stai la hotel si iti arati si buletinul…

Propunerea de lege a Ministerului Turismului (MDRT) care dorea sa faca acest lucru a disparut de pe site-ul acestuia, dar sistemul informatic deja a fost facut. (asa cum ne confirma un raspuns dat CJI). Nimeni nu a intrebat daca are rost sa fie facut si cum sa fie facut astfel incit sa ceara mai multe date personale si sa nu aiba o baza de date unica.

MDRT zice ca el are acces la date statistice si ca MAI are acces la toate datele. Si ca si inainte avea acces. Diavolul este insa in detalii. Daca inainte de baza de date, fisele se trimiteau catre organele de politie locale (care nu se stie exact ce faceau cu ele), acum ele o sa intre intr-o baza de data unica unde orice poate sa faca nitel “data mining”.

Evident ca softul putea fi conceput ca sa respecte prin design principiile vietii private (de ex. datele sa fie pastrate local, verificarea sa se faca automat pe baza datelor publice ale persoanelor cautate – cu raspuns da sau nu, etc.). In termeni juridico-tehnici se numeste privacy by design si care apare in noile reglementari propuse de Uniunea Europeana.

Nu exista o analiza juridica sau etica cu privire la impactul acestei reglementari asupra vietii private.

2. Trebuie sa facem cumpararea unei cartele pre-pay legata de dezvaluirea datelor de identitate pentru a-i prinde pe descreieratii care suna la 112 pentru farse prostesti?
De parca acestia nu ar putea suna de la telefoanele publice cu plata (de unde e gratuit sa suni la 112) sau sa cumpere un telefon pe numele altuia?

Dupa ce o propunere a fost respinsa de Camera Deputatilor la finalul anului trecut, un al doilea proiect apare in aceiasi perioada cu acelasi scop.

Evident, fara o analiza juridica sau etica cu privire la impactul acestei reglementari asupra vietii private. Argumentatia puternica este ca “alte state europene deja o fac”.

Oare nu ar trebui ca sanctiunea sa fie direct adresata celor ce sunt suficienti de batuti in cap pentru a folosi abuziv accesul la 112? Cum ar fi dezactivarea cartelei si pierderea banilor?

3.Trebuie colectate si pastrate toate datele de trafic de comunicatii ale tuturor cetatenilor pentru a le avea in cazul unor cercetarii infractiuni grave?
De parca cei care ar face aceste infractiuni nu ar sti si nu ar putea folosi servicii care nu au obligatia pastrarii datelor (Gmail, Yahoo Mail, etc.) sau servicii de criptare.

Discutia asta legata de pastrarea datelor de trafic este deja veche, iar proiectul actual a fost respins de Senat, dupa ce legea veche a fost declarata neconstitutionala in 2009 tocmai pentru ca incalca dreptul la viata privata.

Daca acum aproape 2 ani presa romana s-a inflamat in mod ciudat si stupid si a scris despre legea asta vreo 2 luni la rind (sustinand in cele mai multe cazuri ca este vorba de interceptarea continutului, nu despre pastrarea datelor de trafic), acum nu mai zice nimic, desi este cel mai propice moment: pentru ca legea se afla in momentul critic – in dezbatere la Camera Deputatilor – camera decizionala pe aceasta lege, in Comisia de ITC si cea Juridica, care nu isi dau seama ce sa faca cu ea.

Evident, nici in acest caz nu avem nicio analiza a intrebarii nici dpdv juridic, nici etic.

Concluziile le trageti voi: Cit este necesitate? Si cit este obsesie? si poate cit este ignoranta…