Bulgaria: sindicatele cer AUDIT pentru banii primiti de BISERICA ORTODOXA de la bugetul de stat
Autoritatile bulgare trebuie sa verifice modul in care Biserica Ortodoxa din Bulgaria a cheltuit banii primiti in ultimii ani, a declarat miercuri presedintele Confederatiei sindicale “Podkrepa”, Konstantin Trenchev, citat de Novinite. El a spus ca, in ciuda numeroaselor informatii privind incalcarea legii, de multi ani nu s-a realizat vreun audit la Biserica Ortodoxa.
Unele dintre plangeri au ajuns chiar la Biroul Procurorului General de la Sofia. Sindicatele sustin ca, in plus, preotii nu platesc contributii la bugetul de asigurari sociale. Trenchev a insistat de asemenea sa se dezvaluie numele preotilor si episcopilor care au fost colaboratori si/sau agenti ai fostei politii politice, DS. Novinite precizeaza ca, in ultimii cinci ani, circa 1.5 milioane de leva (circa 766.000 de euro) din bugetul de stat au fost acordati Bisericii Ortodoxe. Altii 700.000 de leva (358.000 de euro) au fost trimisi bisericilor din strainatate.
In plus, municipalitatile locale au voie sa acorde subventii institutiilor religioase. In acelasi timp, un control realizat de Inspectoratul de Munca a descoperit faptul ca in intreaga eparhie din Pleven un singur preot isi platise contributiile de asigurari sociale, iar in Vratsa doar 14 prelati. Novinite afirma ca controlul realizat de Inspectoratul de Munca a vizat mai putin de 10% din structurile Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, dupa ce Patriarhul Maxim a interzis verificarile din partea oricarei institutii de stat.
Solicitarea sindicatelor privind un audit a fost trimisa in scris vicepremierului si ministrului de Finante, Simeon Djankov. Informatiile sindicatelor arata ca singurul audit realizat pana in prezent a fost facut in 2000, la eparhia Sofia, dupa o reclamatie depusa la Procuratura Generala. Controlul nu a descoperit nicio neregula.
Nota noastra:
Atacul sindicatului vine la putin timp dupa isprava episcopului cu limuzina: UN EPISCOP DIN BULGARIA a aparut la slujba cu o limuzina pe care o mai are doar Obama, livrata special pentru el…
Si in Grecia exista atacuri la adresa finantelor Bisericii, ca si la noi, de altfel. Pentru ca suntem tarile ortodoxe …ale Uniunii Europene?
Atacurile asupra bisericii ortodoxe sunt din ce in ce mai vehemente, dar si biserica este vinovata de coruptie si lipsa de transparenta. Cred ca una este cand se ataca doctrina, sarbatorile,icoana si crestinismul in general, si alta e cand se ataca limuzina unui ierarh care nu intelege menirea lui in fruntea bisericii. Haideti sa nu fim ipocriti si sa recunosatem un neo-comunism veritabil in biserica ortodoxa. Am face si mai bine daca am sesiza si noi la randul nostru, ca mireni, neregulile din biserica. Si sa nu-mi spuneti ca nu sunt, ca vi le insir pe toate. Si eu sunt crestin practicant duminica de duminica, dar nu pot sa vad Spagoveni si Danieli in fruntea Sfantului Sinod, care nu se mai satura de averi, terenuri, limuzine, si alte desertaciuni ale desertaciunilor. Ca atare as incepe si la noi o actiune de curatire a fariseismului si a oportunismului clerical, “virtuti” neo-comuniste. Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne pe noi.