CUTREMURUL DIN TURCIA – CEL PUTIN 1000 DE MORTI ESTIMATI (VIDEO)

24-10-2011 6 minute Sublinieri

Get Adobe Flash player

Update 12.40Cutremurul cu magnitudinea 7,2 produs duminică în provincia turcă Van s-a soldat cu 239 de morţi şi 1.300 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ, prezentat luni de vicepremierul turc Besir Atalay, citat de AFP.

Circa 217 persoane au murit şi alte 1.090 au fost rănite până acum în cutremurul produs duminică din Turcia, iar numărul victimelor ar putea creşte considerabil. Acesta este cel mai recent bilanţ anunţat, luni dimineaţa, de ministrul turc de Interne, Idris Naim Sahin, citat de AFP.

El a precizat că 100 de persoane au murit în provincia Van, situată în apropiere de graniţa cu Iranul, şi alte 117 decese au fost înregistrate în districtul Ercis, unde numeroase clădiri rezidenţiale s-au prăbuşit. Autorităţile turce se tem însă că bilanţul total ar putea ajunge la 1.000 de morţi.

Cei de la Crucea Roşie au dat şi ei o mână de ajutor celor loviţi de dezastru, oferindu-le pături şi corturi. De asemenea, şi fabricile de pâine din zonele afectate de seism au redeschis centrele, ca să facă paine pentru echipele de salvare şi pentru localnici, potrivit Antena 3.

Mai multe ţări, printre care şi Israelul şi-au oferit sprijinul autorităţilor turce. Relaţiile dinte cele două state sunt reci de anul trecut, atunci când un comando israelian a ucis nouă cetăţeni turci în urma raidului pe o navă care transporta ajutoare în Gaya. Premierul turc a refuzat ajutorul israelian, motivând că situaţia este sub control.

Deşi provincia Van este o zonă turistică apreciată, nu există informaţii despre români afectaţi de cutremurul din estul Turciei.

Potrivit corepondentului Antena 3, Petre Nechita, ajuns la faţa locului, în Van este un dezastru. Aici s-au înregistrat sute de morţi şi mai mult de zece clădiri s-au prăbuşit. Majoritatea construcţiilor au fisuri, dar au rămas în picioare.

Guvernul turc a mobilizat şi armata. În plus, foarte mulţi poliţişti sunt prezenţi la intersecţiile importante, fiind pregătiţi să mobilizeze traficul în cazul în care va fi nevoie.

Foarte mulţi salvatori – medici, paramedici, pompieri sunt pe teren şi caută supravieţuitori printre dărâmături.

Sute de oameni au murit şi zeci de clădiri au fost distruse în urma seismului cu magnitudinea de 7,2 care a lovit Turcia. Epicentrul a fost localizat la 19 kilometri nord-est de localitatea turcă Van, din estul ţării. Au urmat peste 20 de replici, cea mai puternică dintre ele având magnitudinea de 6,1.

Institutul american de geofizică (USGS) a estimat la 7,2 magnitudinea de moment a cutremurului produs duminică, fiind cel mai violent înregistrat în Turcia în ultimii ani.

Specialiştii în seismologie spun că seismul din Turcia nu prevesteşte un eventual cutremur în zona României.

Institutul american de Geofizică (USGS) a comunicat că seismul din estul Turciei a avut o magnitudine de moment de 7,2, producându-se la o adâncime de 7,2 kilometri. Seismul a avut loc la ora locală 13.41 (13.41, ora României), la aproximativ 20 de kilometri de oraşul turc Van, situat în regiunea cu acelaşi nume.

USGS a revizuit magnitudinea seismului la 7,2, după ce iniţial anunţase că a fost de 7,3. Pe de altă parte, presa turcă a relatat că seismul a fost de 6,6.

Centrul seismologic din Turcia estimează că bilanţul victimelor seismului de duminică ar putea fi cuprins între 500 şi 1.000 de morţi.

Este un cutremur puternic (…). Poate să provoace între 500 şi 1.000 de morţi“, a apreciat în cursul unei conferinţe de presă Mustafa Gedik, şeful Institutului de seismologie Kandilli, la Istanbul.

Cutremurul a fost resimţit puternic la Van (oraş cu 380.000 de locuitori) şi în împrejurimi, provocând victime şi pagube materiale, potrivit primelor informaţii“, a anunţat direcţia pentru situaţii de urgenţă, un organism oficial de la Ankara, fără să precizeze numărul morţilor.

Multe persoane sunt îngropate sub dărâmături, a subliniat presa.

Vicepremierul turc Besir Atalay a declarat că aproximativ 40 de clădiri, între care un internat, s-au prăbuşit în provincia Van, situată în estul Turciei şi locuită în majoritate de kurzi.

Cele mai mari pagube au fost constatate la Ercis, un oraş cu 100.000 de locuitori. Un fotoreporter al AFP a văzut la faţa locului pagube masive pe artera principală.

Numeroşi locuitori părăsesc oraşul, rămas fără electricitate, formând coloane pe austostradă. De teama replicilor, oamenii refuză să intre în case şi se pregătesc să petreacă noaptea sub cerul liber în jurul focurilor, în aşteptarea corturilor promise de autorităţi.

Televiziunea de ştiri NTV a anunţat că doar într-un singur oraş sunt 1.000 de răniţi.Am văzut trei sau patru cadavre extrase dintr-un imobil de opt etaje care s-a prăbuşit“, a explicat pentru AFP Salim, un locuitor în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Sunt 24 de apartamente în acest imobil“, a declarat el, temându-se pentru vieţile celorlalţi locatari.

Epicentrul cutremurului, care s-a produs la ora 10.41 GMT (13.41 ora României), a fost localizat la 19 kilometri nord-est de Van, a precizat USGS.

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, care se afla la Istanbul (vest) în momentul cutremurului, resimţit inclusiv în provinciile vecine dar şi în Iran, a mers în Van cu mai mulţi miniştri.

Seismul a provocat o mare panică“, a povestit primarul oraşului Van, Bekir Kaya, subliniind că reţeaua de telefonie a oraşului a fost puternic avariată.

Pe imaginile difuzate de NTV se văd câteva zeci de locuitori care caută cu târnăcoapele şi lopeţile printre dărâmăturile unei clădiri de opt etaje situate în oraşul Van, fără să aştepte să vină echipele de salvare.

Căderea nopţii a îngreunat operaţiunile de salvare care continuă la lumina generatoarelor, în timp ce temperatura nu va depăşi 3 grade Celsius în zona seismului, potrivit previziunilor meteorologice.

Semiluna Roşie s-a mobilizat şi a trimis corturi şi personal în zona sinistrată. Armata a trimis, de asemenea, echipe de salvare la faţa locului.

Un seism cu o asemenea magnitudine este cu atât mai susceptibil să provoace pagube substanţiale în Turcia cu cât numeroase locuinţe au fost construite fără respectarea normelor seismice, au avertizat seismologii.

Mai multe ţări, între care Israelul care cunoaşte o criză diplomatică cu Turcia, şi-au oferit ajutorul.

Două cutremure puternice produse în regiunile industrializate din nord-vestul ţării au provocat moartea a 20.000 de persoane, în august şi noiembrie 1999.

În 1976, un seism a provocat moartea a 3.800 de persoane la Caldiran, în provincia Van.

O replică seismică cu magnitudinea de 5,6 a avut loc la ora 14.32 (14.32, ora României), la o adâncime de 17,5 kilometri, epicentrul fiind situat la 22 de kilometri de oraşul Van.

O nouă replică de 5,1 pe scara magnitudinii de moment s-a produs duminică seara în estul Turciei, potrivit institutului american de geofizică USGS.

Încă o replică seismică având magnitudinea de 6,0 s-a produs duminică seara în estul Turciei, anunţă Institutul american de Geofizică.

Israelul şi-a oferit ajutorul Guvernului turc în urma cutremurului care a afectat această ţară duminică, în pofida tensiunilor diplomatice dintre cele două state, dar aceasta a refuzat, relatează AFP, scrie Mediafax.

Ambasada Israelului în Turcia a informat autorităţile turce că statul evreu este dispus să furnizeze ajutor umanitar după cutremurul violent care a afectat estul ţării, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

Ministrul Apărării, Ehud Barak, a anunţat într-un comunicat că Israelul este dispus să acorde Turcieiorice ajutor de care ar putea avea nevoie“.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Israelului la Ankara a declarat că preşedintele israelian Shimon Peres l-a sunat pe omolgul său turc Abdullah Gul, adăugând: Peres şi-a exprimat solidaritatea în urma cutremurului şi a oferit tot ajutorul necesar“.

Gul a răspuns căpentru moment crede că nu au nevoie de ajutor“. “Putem gestiona situaţia“, a precizat el, potrivit purtătorului de cuvânt.

Un cutremur violent, cu magnitudinea de 7,2 potrivit institutului american de geofizică USGS s-a produs duminică în provincia turcă Van, în apropiere de Iran, provocând pagube materiale considerabile şi un număr important de morţi.

Israelul şi-a oferit ajutorul Turciei şi în trecut, în urma cutremurelor, în special în 1999, când a trimis trei avioane cu material medical şi o echipă de salvare de 150 de persoane care au înfiinţat un spital de campanie.

Ankara a decis recent să îl expulzeze pe ambasadorul Israelului în Turcia şi să îngheţe relaţiile militare, altădată înfloritoare, pentru a protesta faţă de refuzul israelian de a-şi prezenta scuze pentru raidul împotriva unui feribot turc ce încerca să spargă blocada impusă Fâşiei Gaza, în mai 2010.

Echipele de salvare caută în continuare supravieţuitori

Echipele de salvare continuă să caute supravieţuitori printre clădirile prăbuşite în timpul cutremurului devastator din estul Turciei şi pe timpul nopţii. Localnici din provincia estică Van povestesc despre coşmarul prin care au trecut.

Lupta contracronometru pentru supravieţuire continuă în Turcia. Echipele de salvatori ajutate de armată caută printre dărâmăturile clădirilor orice urmă de viaţă.

Sapă cu mâinile goale după cei dragi

Localnici care au scăpat nevătămaţi sapă disperaţi, uneori cu mâinile goale, după cei dragi. Pentru că sistemul de electricitate a picat în urma seismului de 7,3 grade pe Richter, autorităţile folosesc generatoare pentru a avea lumină. Poveştile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare.

,,Am auzit ţipete de sub moloz”

Am auzit ţipete de sub moloz. Am încercat să săpăm noi, dar n-am reuşit mare lucru. Aşteptăm echipele de urgenţă să ne ajute“, a povestit un localnic din provinciaVan, pentru Reuters. ,,Clădirea aceasta a căzut sub privirile mele“, a povestit îngrozit Halil Celik. „A început să se cutremure pământul brusc şi am văzut cu clădirea de vizavi se prăbuşeşte. Am fugit împreună cu vecinii mei să ajutăm oamenii să iasă de sub moloz. Am scos doar doi supravieţuitori“, a mai povestit Celik.

Estimare: 500-1.000 de morţi

Cel puţin 12 clădiri s-au prăbuşit doar în oraşul Van (oraş cu 380.000 de locuitori), capitala provinciei estice cu acelaşi nume. Reprezentanţii Institutului de seismologie Kandilli, la Istanbul susţin că cel puţin o mie de clădiri au fost avariate de cutremur. „Este un cutremur puternic. Ar putea provoca între 500 şi 1.000 de morţi“, a apreciat în cursul unei conferinţe de presă Mustafa Gedik, şeful Institutului de seismologie Kandilli, la Istanbul.

Dorm în aer liber de teama unor noi replici

Cutremurul a avut cel puţin 40 de replici, unele peste 5 grade pe Richter. Numeroşi locuitori părăsesc oraşele Van şi Ercis, rămase fără electricitate, formând coloane pe austostradă. De teama replicilor, oamenii refuză să intre în case. Mulţi au hotărât să-şi petreacă noaptea sub cerul liber în jurul focurilor, în aşteptarea corturilor promise de autorităţi.

Cutremurul de astăzi este unul dintre cele mai puternice din istoria Turciei şi cel mai grav din 1999 încoace.

Echipele de salvare turceşti au început căutarea supravieţuitorilor în oraşele Erciş şi Van, situate în estul îndepărtat al Turciei, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a lovit zona duminică.

Bilanţul oficial al victimelor se ridică la 217 de morţi şi aproximativ 1.000 de răniţi, cei mai mulţi dintre ei provenind din Erciş, un oraş de 75.000 de locuitori, relatează BBC. Totuşi, autorităţile se aşteaptă ca numărul celor decedaţi să crească la aproximativ o mie de persoane.

Premierul turc Recep Erdogan a survolat regiunea cu un elicopter, declarând apoi că cele mai afectate localităţi sunt satele din apropierea oraşului Van, unde majoritatea clădirilor sunt construite din chirpici. Regiunea Van este locuită majoritar de kurzi şi este una dintre cele mai sărace zone ale Turciei.

Premierul a mulţumit comunităţii internaţionale pentru ajutorul oferit, însă a declarat că Turcia se va descurca singură să gestioneze dezastrul. Primarul din Erciş, Zulfikar Arapoglu, a fost însă de altă părere:

Avem nevoie urgentă de ajutor, avem nevoie de medici“. În Erciş, aproape 80 de clădiri s-au prăbuşit, inclusiv un cămin. Supravieţuitorii se plâng că autorităţile nu pun la dispoziţie utilaje pentru îndepărtarea bucăţilor mari de clădiri prăbuşite. Initial, oamenii au săpat prin ruine cu mâinile goale, pentru a-i salva pe cei prinşi sub ele.

Sunt mulţi oameni sub ruine. Le auzim strigătele de ajutor. Avem nevoie urgentă de ajutor“, a declarat şi Veysel Keser, primarul localităţii Celebibag, din apropiere de Erciş.

Medicii de la singurul spital din Erciş au fost nevoiţi să opereze oamenii în curtea clădirii, pentru că şocul cutremurului a afectat imobilul.

Spitalul a fost grav afectat, aşa că nu putem opera înăuntru. Acordăm asistenţă în grădina spitalului şi la o clădire din apropiere, care are un generator. Sunt cam 100 de cadavre aşezate lângă spital. Le-am lăsat acolo pentru că este întuneric şi nu am vrut să călcăm pe ele“, a fost declaraţia şocantă a surorii medicale Eda Ekizoglu, pentru CNN, citată de Daily Mail.

Şeful institutului turc de seismologie, Mustafa Erdik, a declarat că estimează numărul clădirilor afectate la 1.000, iar numărul victimelor între 500 şi 1.000.

Locuitorii din Van şi Erciş şi-au petrecut noaptea pe străzi, în jurul focurilor, după ce cutremurul a fost urmat de opt replici, dintre care două au atins 5,6 grade pe scara Richter. Liniile de electricitate, de gaz şi de telefon au fost distruse sau întrerupte intenţionat, pentru a evita incendiile. Între timp, echipe de salvare sosesc din toată ţara în zona afectată.

În prezent, sunt ridicate tabere, iar autorităţile, inclusiv armata, pun la dispoziţie oamenilor pături, mâncare şi apă.


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, Razboi Turcia Grecia Cipru Rusia

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “CUTREMURUL DIN TURCIA – CEL PUTIN 1000 DE MORTI ESTIMATI (VIDEO)

  1. Eu personal si intreaga mea familie sunt pur si simplu ingrozita de ce s-a intimplat duminica in Turcia. Devastatorul cutremur de 7,2 grade pe scara Righter a distrus acest oras si asa sarac cu oameni amariti, multi oameni simpli care munceau cinstit pentru a-si intretine familiile. Acum sunt disperati , multi morti, raniti ,sub cerul liber,fara apa, mincare,sunt alaturi de ei cu sufletul si speranta ca vor fi ajutati de cei din tara lor si de comunitatea internationala. In aceste momente de grea cumpana ,retraiesc parca clipele de goaza traite de mine si familia mea in timpul cutrmurului din 1977, martie petrecut in Romania. Ma gindesc cu groaza cind la noi se va produce alt seism de aceasi magnitudine si ce se va mai intimpla cu cladirile deja f vechi si neconsolidate din tara noastra . Dumnezeu sa fie alaturi de Turcia si Romania ,sa nu mai fie posibila o astfel de nenorocire curind. Suntem cu sufletul alaturi de acei oameni indurerati. 25 oct.2011.

  2. @Stanciu Mihaela Georgeta:

    Sunteti cumva din regiunea in care a avut loc cutremurul?

  3. Pingback: Seismologul George Purcaru: e posibil un CUTREMUR PUTERNIC in Romania in 2012
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare