Cuvantul IPS TEOFAN la sfarsitul sarbatorilor inchinate Cuvioasei Parascheva: “SA LASATI MOSTENIRE ACEASTA CREDINTA COPIILOR VOSTRI, ASA CUM SI NOI AM PRIMIT-O DE LA PARINTII NOSTRI”/ Dand in… ne-stire cu piciorul hulelor in tepusa sfinteniei/ Din cuvintele Parintelui Paisie Olaru: „La călugărie şi la căsătorie să nu sileşti pe nimeni!”/ DESPRE IMPORTANTA PROGRAMULUI

19-10-2015 10 minute Sublinieri
Foto: Oana Nechifor | Doxologia

Foto: Oana Nechifor | Doxologia

  • Doxologia:

Îndemn la recunoștință pentru Dumnezeu și dragoste de țară, la sărbătoarea Sfintei Parascheva

Mulțumirea primă și ultimă se adresează acestor minunate chipuri binecuvântate de răbdare, de stăruință și, mai presus de toate, de credință în Dumnezeu și iubire față de sfinții Săi. Dumneavoastră susțineți Biserica, neamul, lumea întreagă, Dumnezeu să vă aibă în pază pe toți, să plecați la casele dvs. cu chipurile Sfinților Parascheva, Maria Magdalena cea Întocmai cu Apostolii și Sfântului Ioan Gură de Aur, cu binecuvântarea și cu icoanele cu chipul lor, cu prezența lor în inimile dvs. a binecuvântării rugăciunii lor. Să mergeți la casele dvs. având bucuria ca ați participat și anul acesta la marele hram al Sfintei Parascheva.

Întorcându-vă acasă, să amintiți și celor care nu au putut fi prezenți alături de noi cât de bun este Domnul pe care l-ați simțit în aceste zile la Iași.

Să lăsați moștenire această credință copiilor dvs., așa cum noi am primit această credință de la părinții noștri. Să aveți grijă de pruncii cu care v-a binecuvântat Dumnezeu, să-i nașteți și să-i creșteți cu frică de Dumnezeu, cu rușine de oameni și cu dragoste față de acest pământ binecuvântat.

Mulțumind lui Dumnezeu și celor de față pentru tot și pentru toate, ne îndreptăm spre casele noastre purtând in inimile noastre rugăciunea sfinților lui Dumnezeu.

Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău!”

(Cuvântul Înaltpreafințitului Teofan, la încheierea Sfintei Liturghii prilejuită de sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași)

Pr. Constantin Sturzu: În (ne)ştire

Mai intâi, o constatare: deşi ne lăudăm cu un Caragiale sau cu un Birlic, devenim, pe zici ce trece, subiectul a tot soiul de… „miştocăreli”. Asta, ca să folosesc un termen mai pe înţelesul jurnaliştilor care se pretează la astfel de texte. Îngrijorător e faptul că genul acesta prinde teren nu doar la emisiuni TV de (pretins) divertisment, ci şi la unele buletine de ştiri din “prime time” sau în texte ale unor autori cu pretenţii. Iată o mostră: Bisericile cu moaşte în dotare sunt infinit mai profitabile decât cele fără. Cu cât sfântul e mai tare, cu atât afacerea merge mai bine. N-ai moaşte, n-ai parte”.

Ca preot al unei parohii care nu are astfel de odoare sfinte „în dotare”, încep să cad pe gânduri. Şi eu, care credeam că „am parte”: am parte de o comunitate în care trei sferturi sunt tineri, oameni care au învăţat să vină la biserică şi în alte zile, nu doar în duminici şi în sărbători, care se cunosc între ei şi se sprijină reciproc, învăţaţi fiind să „investească” din agoniseala lor în studenţi provenind din orfelinate, în familii cu mulţi copii sau în cei mai săraci locuitori ai Iaşului, cei din zona numită ironic (sau „la mişto”, dacă vreţi) – Dallas.

***

Nu numai în perioada aceasta, ci şi în alte momente ale anului sunt foarte atent la criticile din presă. Orice critică e o şansă foarte bună de a mai îndrepta ceva (ca să nu mai punem la socoteală faptul că face bine la smerenie). N-am înţeles, însă, niciodată pe cei care aruncă, cu aplomb, o săgeată ascuţită înspre tine, apoi dispar brusc din peisaj. Precum tânărul în jurul căruia s-au agitat cameramanii unei televiziuni naţionale – secvenţa aceasta fiind completată cu imagini de la un rând al pelerinilor aflat în bună ordine şi din care a ieşit o tânără slăbită de oboseală, dar conştientă, ce a primit imediat îngrijiri de la personalul medical. Propoziţia asupra căreia insista televiziunea cu pricina era exclamaţia acestui tânăr: „organizarea e varză”. De ce, cum, în ce constă această varză… nu ni se spune mai departe. Şi, nici din imagini nu reiese. Şi eu, care credeam că urma să aflu unul dintre „punctele slabe” ale organizării, o informaţie realmente de folos pentru orice gazdă. Or fi devenit cumva şi buletinele de ştiri de la acest post un soi de telenovele, precum cele pe care le difuzează zilnic şi care sunt filmate pe malul Bosforului? În cazul acesta, va trebui să urmăresc ştirile din 14 octombrie 2016, ca să aflu continuarea ştirii.

***

Acelaşi post de televiziune constată, cu uimire, că „în curtea Mitropoliei nu se filmează decât cu acreditare”. Iar unul dintre cameramanii săi interpelează pe unul dintre organizatorii MMB, ce-l ruga – politicos, dar ferm –, să filmeze din spaţiile destinate presei: „Arătaţi-mi, vă rog, pe acreditarea asta, unde scrie că NU am voie să filmez din colţul ăsta de unde mă aflu acum”. Înţeleg că nu e suficient să precizăm doar de unde este permis să se filmeze, care este spaţiul rezervat presei. În cazul acesta, pentru a mulţumi pe supăratul nostru jurnalist şi pentru a include toate locurile de unde nu se poate filma, va trebui ca, la anul, să facem nişte acreditări de presă de dimensiunea „Dicţionarului explicativ al limbii române”, ediţia din 2009. O singură problemă: nu ştiu, însă, cum s-ar putea purta la gât o astfel de acreditare.

***

Deşi extrem de puţine faţă de anii anteriori, şi anul acesta s-au făcut unele speculaţii pe seama sumelor de bani pe care le donează pelerinii. Recordul absolut este consemnat de un jurnal naţional ce consideră că pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva atrage circa 300.000 de credincioşi anual, ei lăsând peste 5 milioane de euro în conturile Bisericii Ortodoxe Române” (sic!). Dar, nu asta m-a intrigat cel mai mult, ci un calcul pe care eu, personal, nu l-am mai văzut până acum în presă, anume acela al costurilor pe care le-ar avea casele de asigurări de sănătate din România, în urma acestui pelerinaj. Citez:„Statul decontează circa 3 milioane de lei pentru 10% dintre pelerinii care se îmbolnăvesc, după ce stau chiar şi 12 ore la cozi de până la 5 kilometri, în frig şi ploaie”. Da, aţi citit bine, 3 milioane! Să fie 3 milioane de lei vechi? E imposibil, e clar că se cheltuie mai mult pentru zecile de persoane care ajung, chiar şi pentru puţină vreme, la spital. Dar, chiar 3 milioane de lei noi (adică 30 de miliarde de lei vechi)?!

***

Un alt jurnalist, urmărind traseul „obscur” al banilor donaţi (deşi există rapoarte anuale ale Bisericii, publicate pe internet, cu modul de repartizare a sumelor pentru opera misionară, caritabilă, culturală, educaţională, medicală etc.), este ferm convins că„orice cutie a milei dintr-o biserică dotată cu moaşte vandabile se sigilează şi se deschide la Patriarhie”. Încerc să-mi imaginez un pelerinaj al cutiilor milei către Bucureşti, dar nu-mi reuşeşte. Deşi, într-o altă publicaţie, o jurnalistă mă asigură că ar trebui, ca preot, să cunosc totul despre bani. Căci dumneaei susţine că „noi (adică dânsa şi un taximetrist cu care vorbea, n.m.) suntem cu Dumnezeu”, iar „popii îs cu banii. (…) Treaba asta e de mii de ani aşa”. Îmi vine în minte o glumă care spune că, la poarta raiului, bancnotele de 100 de lei au fost oprite, pe când cele de 1 leu au intrat fără probleme, cele dintâi nefiind prea duse la biserică… Dar dânsa nu glumeşte, chiar crede asta. Sper doar să nu se sperie prea tare când se va întâlni în rai cu „popi” precum Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Ioan de Kronstadt, Nectarie din Eghina sau Iosif Naniescu, ca să dau exemplu şi de un fost Mitropolit al Moldovei.

Creștinii sunt neamul lui Hristos

Din punct de vedere pur ontologic, Dumne­zeul-Om nu este o minune, ci o necesitate a acestei lumi şi a omului. Astfel, se spune în Sfânta Evanghelie faptul că, atunci când Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat, El întru ale Sale a venit” (Ioan 1, 11). Totuşi, cum suntem noi ai Săi, dacă nu datorită sufletului nostru celui după chipul lui Dumnezeu? Mai departe se spune:Căci al Lui neam şi suntem (Fapte 17, 28) ‒ nu în alt chip, decât datorită sufletelor noastre celor zidite după Chipul lui Dumnezeu.

În plus, stă scris faptul că Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, este „Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Prin urmare, atunci când S-a întrupat, El nu a venit printre străini, ci printre ai Săi. Recunoscându-L pe Dumnezeu-Omul, noi recu­noaştem, în mod indirect, creştinismul omului, des­cendenţa dumnezeiască a omului, grandoarea divină a omului şi, prin urmare, valoarea dumnezeiască şi inviolabilitatea Personalităţii umane.

Dacă nu ar fi fost aşa, de ce am fost noi numiţi „cei” ai lui Dumnezeu Cuvântul şi „neam” al lui Dumnezeu? (Sfântul Iustin Popovici)

(Lupta pentru credință și alte scrieri ale Sfântului Nicolae Velimirovici și ale Sfântului Iustin Popovici, traducere de Prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 143-144)

Sfaturile Părintelui Paisie Olaru ‒ „La călugărie şi la căsătorie să nu sileşti pe nimeni!”

A fost întrebat Părintele: Cum se poate reînnoi duhovniceşte monahismul pe viitor?

– Nu depinde de noi reînnoirea monahismului, ci mai ales de Duhul Sfânt. Căci Duhul Sfânt alege oameni sfinţi, păstori şi stareţi luminaţi şi duhovnici buni, care pot forma călugări îmbunătăţiţi, iubitori de rugăciune, de nevoinţă şi smerenie. Cu aceste virtuţi întotdeauna se înnoiesc monahismul, viaţa duhovnicească, iar fără acestea – niciodată. Dacă stareţii şi duhovnicii vor fi ca făcliile în sfeşnic şi vor merge ca Păstorul cel bun înaintea turmei, atunci mănăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii. Iar dacă nu, nicidecum!

Iarăşi a fost întrebat: Cum putem birui cugetul desfrânării?

– Respingerea gândurilor pătimaşe înainte de a intra în imaginaţia minţii şi păzirea ochilor de la privirea cea rea sunt cele dintâi arme împotriva acestei patimi. Să privim femeile bătrâne ca pe nişte mame ale noastre, iar pe cele tinere – ca pe surorile şi fiicele noastre. Apoi, să nu judecăm pe aproapele şi să ne înfrânăm de la mâncăruri alese şi de la vin, care aprind firea. Peste toate acestea să ne rugăm mai mult, ca să ne acopere Dumnezeu cu darul Duhului Sfânt, că, fără ajutor de Sus, nimeni nu poate birui.

Doi tineri au întrebat ce să aleagă: Căsătoria sau viaţa monahală?

– Amândouă căile sunt binecuvântate, dar depinde de voinţa lor. Mai întâi trebuie să cunoască bine ispitele, greutăţile şi obligaţiile ambelor căi de viaţă, că fiecare drum are crucea lui, încercările şi bucuriile lui. Apoi să se roage mult înainte de a se hotărî. Să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicii lor şi să ceară sfaturi de la cei mai iscusiţi duhovnici. După 40 de zile de rugăciune şi post, Dumnezeu le va descoperi, prin conştiinţă şi duhovnic, pe ce cale să apuce. Dacă iubesc fecioria, liniştea, tăcerea şi rugăciunea, calea cea mai bună este călugăria. Iar dacă iubesc viaţa de familie mai mult, adică copiii, lucrul mâinilor şi toate grijile acestei vieţi, să intre în viaţa de familie. Amândouă căile duc la mântuire, dacă sunt respectate datoriile creştineşti obligatorii. Domnul a binecuvântat amândouă căile, dar nu putem noi hotărî ce cale să aleagă fiecare. Numai Dumnezeu şi omul singur hotărăsc. Bătrânii noştri aveau această vorbă înţeleaptă: „La călugărie şi la căsătorie să nu sileşti pe nimeni!”.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 710)

Pune-ți ordine în rugăciune și-ți pui ordine în viață!

Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătăcuță.

Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua.

Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă ‒ că mai am asta de făcut, că mai am și treaba astălaltă ‒, apoi nu-ți merge bine toată ziua. Așa că, să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui.

(Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999, pp. 69-70)

Resfințire la Trestiana: „Destinația omului nu este mormântul”

Credincioşii  din localitatea botoșăneană Trestiana au găzduit duminica aceasta un semnificativ eveniment religios – resfinţirea Bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului “. Slujba de târnosire, succedată de slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor format din zeci de preoţi și diaconi, în prezența a numeroşi credincioşi.

Evenimentul a debutat cu primirea tradiţională cu pâine şi cu sare, după care a urmat slujba de resfinţire a locașului de cult prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu apă sfinţită, atât la exteriorul, cât şi la interiorul bisericii. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea locaşului de închinăciune. La eveniment au participat şi membri ai autorităţilor locale și județene.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre trei adevăruri pe care ni le înfățișează Evanghelia:

„Primul și marele adevăr este acela că Domnul Hristos este Domnul Învierii, Domnul vieții, Domnul veșniciei. A arătat acest lucru prin Învierea Sa din morți, prin învierea fiului văduvei din Nain, cât și prin tot ceea ce a făcut și mărturisit. A arătat că destinația omului nu este mormântul.

Al doilea mare adevăr este acela că în noi, oamenii vii, există multă moarte. Păcatul îl transformă pe om din viu în mort; desfrânarea îl transformă pe om viu în mort, avortul, înjurătura, hoția de toate felurile, necredința, batjocura de cele sfinte – toate acestea îl transformă pe omul viu în om purtător de moarte.

Cel de-al treilea mare adevăr este acela că Dumnezeu ne-a lăsat Biserica Sa, care suntem noi, credincioșii – poporul lui Dumnezeu, trupul cel tainic al Domnului, cei chemați la mântuire și sfințire, și Biserica de zid, care ne adăpostește duminică de duminică, când săvârșim și participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Taină”.

Spre finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele Stelian Ciurciun, protoiereu al Protopopiatului Dorohoi, a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba târnosirii în piciorul Sfintei Mese din Altar.

La sfârşit, IPS Mitropolit Teofan i-a oferit părintelui paroh Petru Georgel Chichioacă distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat atât pe părinte, cât şi pe enoriaşi pentru felul în care au ştiut să-şi împodobească biserica, oferind distincţie de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la renovarea locaşului de cult.

Parcurgând textele Sfinţilor Părinţi despre viaţa duhovnicească, cititorul are deosebita bucurie sufletească de a face cunoştinţă cu o varietate extraordinară de subtilităţi şi de accente, să constate că fiecare dintre aceştia are tendinţa de a pune în lumină o anumită latură a nevoinţei, pe care a socotit-o a fi mai potrivită la anumite vârste duhovniceşti sau mai de folos în funcţie de personalitatea fiecărui nevoitor în parte sau de locul nevoinţei.

Unul vorbeşte mai mult des­pre rostul postului, altul despre rugăciune, altul despre trezvie, altul despre paza simţurilor şi a gândurilor etc., astfel că este cu neputinţă să nu găsească iubitorul de duhovnicie ceva care să fie potrivit cu sufletul şi cu felul său de a fi. Unul dintre marii nevoitori contemporani, Gheron Iosif Isihastul, de pildă, insistă, între altele, foarte mult pe ţinerea cu acrivie a programului. Biograful şi ucenicul său consemnează următoarele ­de­spre el: „Îşi respecta programul ascetic cu multă acrivie. Când să se culce, când să se trezească, când să lucreze, când să mănânce, toate se făceau după un program exact, astfel încât trupul şi cugetul să nu-i fie îngreunate pentru privegherea de noapte. Scopul privegherii sale era acela de a atrage mila şi Harul lui Dumnezeu” (Efrem Filotheitul, „Stareţul meu Iosif Isihastul”, Ed. Evanghelismos, 2010, p. 260).

Iată că programul nu este neapărat o formă seacă, ci o matrice, esenţială aş zice, pentru desfăşurarea ulterioară a vieţii duhovniceşti, cu un ţel bine determinat: dobândirea harului. Programul are calitatea de a distribui în mod eficient timpul omului, care este foarte limitat, în aşa fel încât folosirea lui să aducă roade. În lipsa acestui program există riscul instaurării haosului în lucrurile duhovniceşti, al pierderii definitive a orientării spre finalitatea firească a căii ce duce spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar oare nu observăm în chip limpede efectele lipsei de program sau, mai degrabă, a bombardamentului cu programe invazive în viaţa cotidiană? Există o adevărată bătălie pentru impunerea programului unor entităţi din afara noastră, străine de lumea, de ideile, de credinţele şi de aspiraţiile noastre cele mai intime.

Vedem cum toate aceste grupuri lansează necontenit programe, care-şi propun să ne impună, să ne convingă, ca în cele din urmă să ne alipim cu fidelitate de un anumit program, de o anumită reţetă de viaţă: ce să mâncăm, ce să bem, la ce să ne uităm, ce să iubim, cu cine să votăm, ce să gândim, în cine să credem, şi lista poate continua foarte mult. Vedem aceste sâcâitoare propuneri peste tot, de când ne începem ziua, în drum spre serviciu, la metrou, pe stradă, pe blocuri, pe maşini, în sălile de aşteptare, în mijloacele de transport, în discursul mimetic al oamenilor obişnuiţi, care recită semiconştient reţete şi programe de viaţă, pe care nu le înţeleg şi a căror autenticitate nu o verifică, deoarece subconştientul lor e ticsit până la refuz de aceste reţetare şi de imaginile aferente lor.

Aici este pus la lucru un adevărat aparat de persuasiune, care presupune alegerea atentă a discursului, a imagini­lor, a emoţiilor, apte să convingă şi să pară veridice, care constituie, după cum se ştie, fondul industriei reclamei. Iar miza a­cestor reţete, aşa cum lesne se poate constata, este cucerirea timpului omului şi prin acesta a sufletului său, apoi a replăsmuirii lui după chipul acestor scheme materiale moarte, prin care ia naştere omul-consumator.

În toată această zbatere pentru impunerea unui program adecvat este nevoie cu siguranţă de o selecţie după un criteriu sănătos. De aceea, atenţia ar trebui totdeauna îndreptată nu spre frumuseţea discursului, a imaginilor sau a emoţiilor implicate, ci spre cu totul altceva. Mântuitorul nostru Hristos ne-a lăsat singurul criteriu valid de evaluare a lucrurilor şi acesta este „cunoaşterea după roade” (cf. Mt. 7, 16). Acest mod de evaluare, care din păcate este practic eliminat prin multitudinea sufocantă a ofertelor, ar trebui să fie exerciţiul necesar premergător oricărei alegeri, oricărei opţiuni, iar nu atragerea fidelităţii omului prin mascarea voită a roadelor.

Prin urmare, dacă pentru viaţa cotidiană programul joacă un rol atât de important, oare nu s-ar cuveni să problematizăm un pic valoarea adâncă a ţinerii cu acrivie a unui program duhovnicesc? Nu cumva aceasta este arma prin care putem respinge agresiunea programatică a lumii asupra noastră? Merită măcar să ne întrebăm!


Categorii

IPS Teofan, Parintele Constantin Sturzu, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Cuvantul IPS TEOFAN la sfarsitul sarbatorilor inchinate Cuvioasei Parascheva: “SA LASATI MOSTENIRE ACEASTA CREDINTA COPIILOR VOSTRI, ASA CUM SI NOI AM PRIMIT-O DE LA PARINTII NOSTRI”/ Dand in… ne-stire cu piciorul hulelor in tepusa sfinteniei/ Din cuvintele Parintelui Paisie Olaru: „La călugărie şi la căsătorie să nu sileşti pe nimeni!”/ DESPRE IMPORTANTA PROGRAMULUI

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare