CONSTANTIN SI ELENA – FILM DOCUMENTAR. Fresca remarcabila despre viata de zi cu zi a unor bunici “de la tara” (VIDEO)

19-10-2015 5 minute Sublinieri

Constantin si Elena este un documentar despre naturalete, despre o frumusete simpla a vietii traite din plin. De la o simpla filmare de familie, a ajuns un documentar nominalizat si premiat la numeroase festivaluri. Andrei Dascalescu a reusit sa transforme viata bunicilor sai intr-o poveste in care ne regasim toti.

1.       In timpul in care ai lucrat la montajul filmului Youth Without Youth, te preocupai de alte proiecte?

Am lucrat 14 luni la filmul lui Copolla, de luni pana sambata si s-au adunat destul de multi bani cu care mi-am cumparat o camera video, abia aparuse HDV-ul si primul lucru pe care am vrut sa il filmez au fost bunicii. Cand mai aveam un week-end liber, fugeam langa Piatra Neamt si ii filmam. Banuiam un potential, poate ceva de festivaluri, dar nu facusem decat sa filmez de cateva ori, timp de 6 luni sau nu mai stiu exact, de cand mi-am cumparat camera pana cand am terminat filmul lui Copolla. Si atunci, cand lucrul pentru Youth Without Youth s-a terminat, am adus cate o carpeta facuta de bunica sa le fac cadou lui Copolla, lui Murch si producatoarei. Atunci mi-a venit ideea sa pun cap la cap cateva imagini, sa vada de unde a venit carpeta, sa pretuiasca darul mai mult decat ceva cumparat de la un magzin de suverniruri. Asa s-a nascut un montaj de 30 de minute despre care Murch a spus ca ar putea fi un film.

2.       Si cum ai facut structura filmului?

Structura a fost cel mai mare challenge pentru ca am adoptat tehnica documentarului observational, si cred ca intr-o forma destul de pura, chiar nu am intervenit. Efectiv, am alergat cu camera dupa ei si i-am urmarit zi de zi. Exista un tip de film care se numeste fly on the wall in care camera nu intervine in poveste, nu merge dupa personaje, nu le urmareste prin camera. Tehnica mea e dusa la extrem, e invisible fly on the wall.Asta a fost si ideea mea, sa fie exact asa cum sunt ei in viata de zi cu zi, sa fie si in film. Si desi prezenta mea nu se vede acolo, in acelasi timp cred ca iti dai seama, sau ai impresia ca esti in camera si te uiti la ei. Daca te gandesti ca te uiti la un film, realizezi ca exista o relatie de incredere de afetciune, daca ignori lucrul asta, relatia devina directa dintre personaje si spectator.

3.       Camera de filmat era lasata in incapere pentru ca bunicii tai sa se obisnuiasca cu prezenta ei. Celelalte personaje cum au reactionat, spre exemplu, atunci cand ai filmat secventa din biserica?

Aici au fost mai multe etape, in prima faza ma chemau sa ii fotografiez sa ii filmez, nu stiu cati isi dadeau seama ca e o camera de filmat. Voiau sa fie si ei in poza si chiar la biserica, m-au rugat de exemplu sa iau camera si sa alerg pe la diverse familii sa le fac poze. O poveste nostima: cand am filmat la cor, cand am filmat sus si jos se vede slujba, una dintre cele mai bune secvente din punct de vedere vizual, cu o saptamana inainte sa filmez asta, am tras secventele de la inmormantarea si praznicul si i-am spus sefei corului ca vreau sa filmez corul si sa anunte sa vina toata lumea. Si a strans bani de la membrii corului ca vin sa ii filmez. Au strans cate 1 leu, 2 lei pe care mi i-au bagat efectiv in buzunar. Am incercat sa le explic ca fac asta pentru mine dar imi spuneau ca tinerii trebuie incurajati, ca stiu ca noi tinerii nu avem bani. Bineinteles a trebuit sa fac un  montaj special cu ce am filmat la cor, un DVD, nu am putut sa ii refuz. Dupa, s-au obisnuit si nu au mai reactionat.

4.       Constantin si Elena, membrii familiei tale, cum s-au obisnuit?

S-au obisnuit sa ma ignore, faceau glume pe seama faptului ca trebuie sa ma ignore, secvente de altfel incluse in film: intrebari ca “de ce ai adus doar doua pahare, poate mai vine cineva in vizita”, Constantin tot facea misto de prezenta mea, iar Elena incerca sa il scoata, sunt foarte multe astfel de moment, unele au ramas, altele nu. El are intr-adevar secvente cand se uita in camera, imi plac foarte mult, le-am lasat pentru ca altfel, filmul ar fi fost considerat fictiune si in acele momente iti aduci aminte ca filmul a fost un documentar, ca  a fost acolo camera, nu e un big brother, camera ascunsa.

5.       Ai facut filmarea, ai fost la workshop la Timisoara, si dupa ai ajuns in Portugalia sa iti prezinti filmul.

La Timisoara am fost cu filmarea de jumatate de ora aratata lui Murch si am mers sa mai primesc si o a doua parere, m-am gandit ca poate Murch a fost impresionat de viata bunicilor mei, care sunt si un pic artisti. Am vrut sa vad daca oamenii de documentar sunt de aceeasi parere cu Murch. Raspunsul a fost pozitiv, erau foarte multi invitati straini care ne-au evaluat proiectele. Ca urmare, am fost invitat la Lisabona, l-am cunoscut pe Roberto Blatt care a devenit producatorul filmului. Am fost la Lisabona imediat dupa ce Mungiu a castigat Palme D’Or, am simtit ca lucrul asta atrage, ii face pe cei prezenti sa imi acorde atentie, apoi ca ma obliga sa vin cu ceva bun si imi arata ca se poate.

6.       Tu ai fost si operator, regizor si monteur si producator, care au fost celelalte puncte de vedere care ti-au evaluat proiectul?

Eu nu tineam neaparat sa fac eu totul, am incercat sa am de exmplu un sunetist, insa in momentul in care a fost cu mine si cu personajele in camera, s-a schimbat relatia si n-a mai functionat nimic. Nu m-ar fi deranjat sa am un alt monteur, desi dintre functiile enumerate, e cea care ma reprezinta cel mai bine Dar a fost si o chestie de ordin material, am avut minin de buget, nu mi-as fi permis sa il platesc pe Catalin Cristutu, care  e un monteur pe care il respect de la noi, sa imi monteze filmul. Si chiar daca as fi avut bani sa il platesc, avand in vedere ca am avut mult brut, peste 60 de ore, sa il fac sa fie atat de motivat incat sa scoata tot ce e mai bun din acele 60 si ceva de ore in timp scurt. In schimb, facand eu singur totul, nu am avut grija banilor si am avut motivatia cea mai puternica. Ce-am facut, in schimb, dupa ce am avut un prim rought cut, am apelat la mai multi prieteni care l-au vazut si care m-au sfatuit cu privire la structura, secvente care sa ramana sau nu. Prieteni din domeniu: unul dintre ei a fost Corneliu Porumboiu, mi-a fost de foarte mult ajutor, principalul a fost Walter Murch, care a vazut un rough cut de 3 ore si jumatate si mi-a trimis 4 pagini de feedback, Peter Siems, seful de la Discovery Master School,  Michelle Reiaque, director la Arte Cinema, alaturi de mai multe persoane care mi-au dat feedback si au fost de mare ajutor. Dupa care, in ultima etapa de montaj, l-am avut aproape pe Roberto Blatt. Practic, m-am instalat cu statia de montaj in biroul lui din Madrid, unde a fost foarte interesant, pentru ca el e directorul a mai multor canale de televiziuni, era un haos in biroul lui, discutii, sedinte. In acest timp si in aceste conditii, incercam sa lucrez si el cand mai avea timp venea sa discute. Mi-a fost de mare ajutor sa am o pereche de ochi proaspeti care sa ma vegheze.

7.       Ai terminat filmul si a inceput circuitul festivalier.

Am inscris un rough cut, din el am taiat o varianta de 90 minute alese aleatoriu, nu era structura filmului, pe care am trimis-o la IDFA (International Documentary Film Festival) la Amsterdam, desi nu avea mult sens, pentru ca nu avea structura pe care o are acum. Dar filmul a fost selectat si din acel moment am intrat oarecum in priza, trebuia sa termin filmul intr-o luna, iar eu nu aveam nici macar structura finala. Aceasta a fost finalizata cu o saptamana inainte de premiera de la Amsterdam, am lucrat zi si noapte, am ajuns sa fac mixajul de sunet si corectia de culoare cu o seara inainte sa plec la Amsterdam, adica cu o zi inainte de premiera filmului din festival, asta fiind o exceptie si o mare favoare din partea festivalului, care are nevoie de casete cu cel putin 2 saptamani inainte de inceputul festivalului. Acesta deja incepuse, eu aveam premiera in 2 zile si inca lucram la film. Culmea ca atunci cand am inceput sa facem caseta pe la 5 dimineata, la 7 aveam avion, a dat o eroare undeva la mijlocul casetei, asta insemna ca am pierdut avionul. Am cumparat un bilet pentru a doua zi, cei de la festival erau un pic ingrijorati, am ajuns cu caseta, care avea premiera a doua zi si am aflat ulterior ca in ziua in care am ajuns, era in ultima zi de proiectie pentru juriu si ca filmul a fost proiectat pentru juriu la 30 de minute dupa ce am aterizat. Anul urmator am fost in juriu si am vazut cum stau lucrurile, acolo sunt proiectii separate pentru juriu care vede filmele in primele zile de festival, deci am ajuns in ultimul moment cu filmul, deoarece de fapt premiera nu era in urmatoarea zi, ci proiectia de juriu era chiar in ziua aia.

8.       Si in anul urmator ai fost in juriu? Cum a fost sa fii de partea cealalta?

Am avut colegi foarte interesanti, am fost in juriu cu directorul festivalului de la Toronto, Cameron, cu un profesor britanic, cu o infatisare pitoreasca, tipica de professor britanic, cu o tanara activista din Africa de Sud, cu un director de festival din Olanda, am fost o echipa foarte colorata, fiecare dintre noi era ca un fel de personaj. Am urmarit toate filmele, unele foarte proaste, altele foarte bune, nu am intrerupt nici un film, nu aveam voie sa vorbim cu nimeni. A fost un film pentru care m-am luptat sa primeasca nominalizare si colegii mei de juriu au avut alte preferinte si as fi vrut foarte tare sa le spun realizatorilor ca desi nu au primit nominalizare, filmul a fost foarte bine vazut, iar dupa premiera nu i-am mai gasit. A fost o experienta foarte interesanta, de a fi in juriul care ma premiase cu un an in urma, al celui mai important festival de film documentar din lume.

9.       A fost singurul festival de film in care ai fost in juriu?

Am mai fost in juriul unui festival din Croatia dedicat filmelor facute de adolescenti si acolo am fost inainte de Amsterdam si a fost interesant, am avut niste surprize foarte placute, filme facute de amatori, de adolescenti si unele dintre ele foarte bune si ma astept ca la un moment sa iasa ceva reusit din mana lor.

[….]/ integral la sursa

sursa foto: adevarul.ro

sursa foto: adevarul.ro


Categorii

1. DIVERSE, Agricultura/ Satul romanesc, Documentare/ Reportaje, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “CONSTANTIN SI ELENA – FILM DOCUMENTAR. Fresca remarcabila despre viata de zi cu zi a unor bunici “de la tara” (VIDEO)

  1. Pingback: Viata la Țara… Hațegului a unor tineri bucureșteni. POVESTEA FAMILIEI CIOBANU, care, dupa ce au facut o nunta “atipic” de TRADITIONALA, au ales mutarea definitiva la DENSUȘ (video) | Cuvântul Ortodox
  2. Multumim frumos, fratilor !

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare