DE CE AM AVEA NEVOIE DE MACHIAJ SI BIJUTERII? CARE E ORIGINEA LOR SI CE PUTEM PUNE IN LOC?
Adevărul din spatele artificiilor de înfrumuseţare:
Virtuţile sunt singurele podoabe plăcute Domnului
de Eugenia GOLUB
Încă de la naştere luăm contact cu bijuteriile. Dacă vrem să ştim ce sex are un nou-născut, ne uităm la urechile lui, să vedem dacă are cercei sau nu. În treacăt fie vorba, părinţii nu fac un lucru creştinesc punând cercei fetiţelor încă din faşă. Când creştem, fetele privesc fascinate actriţele din filme, la cât de frumos sunt împodobite sau cum s-au transformat peste noapte din brune în blonde. Oare o femeie chiar are nevoie de astfel de artificii pentru a fi frumoasă? Fără o pereche de cercei sau un machiaj nu mai are feminitate?
Cu siguranţă, orice femeie reprezintă mult mai mult decât un astfel de artificiu de înfrumuseţare, numai că teama de a nu plăcea semenilor sau de a nu se simţi inferioară colegei de birou, care se machiază şi poartă bijuterii, o face să recurgă şi ea la astfel de trucuri.
Încă din cele mai vechi timpuri, femeile au simţit nevoia să se înfrumuseţeze prin diverse artificii, împodobindu-şi corpul cu felurite bijuterii, iar în Egiptul antic reprezentantele sexului frumos acordau o atenţie deosebită atât îngrijirii trupului, cât şi machiajului feţei. Multe dintre aceste trucuri ale machiajului şi îngrijirii pielii se păstrează şi în epoca modernă, regina Cleopatra fiind considerată un fel de pionier al tehnicilor de înfrumuseţare.
Originea păgână a bijuteriilor şi a machiajului
Cine a privit un atlas geografic sau o emisiune la televizor a observat că femeile din triburile africane sau aborigene care mai există şi astăzi în Australia poartă cercei în urechi, nas, buze, limbă, sprâncene şi au faţa vopsită. De aici putem trage concluzia că adolescentele zilelor noastre nu sunt deloc originale, cu asemenea obiceiuri ale piercingului. La unele popoare păgâne, femeile care erau împodobite cu bijuterii şi machiaj erau ridicate chiar la rangul de zeităţi sau erau puse în slujba unor idoli şi duhuri. Multe dintre podoabele popoarelor păgâne, dar mai ales din Egipt, se păstrează şi astăzi în muzee şi fiecare dintre noi a luat cunoştinţă de ele măcar din manualele de istorie. Aceste modele egiptene au fost chiar preluate cu succes de creatorii de modă contemporani: şerpi, motive solare, diferite păsări, animale şi plante cucerind publicul consumator de modă.
Aur pentru obiecte de cult
În Vechiul şi Noul Testament găsim multe referiri la podoabele feminine. Însuşi Dumnezeu a permis oamenilor să făurească podoabe:
“Iată, Eu am rânduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de in răsucit, să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri” (Ieşire 31, 2-5).
Oamenii au înţeles însă greşit folosinţa acestor obiecte, ele fiind oferite pentru a se folosi întru slava lui Dumnezeu, iar astăzi ar trebui utilizate la pictarea icoanelor şi confecţionarea obiectelor de cult bisericeşti, şi nu pentru înfrumuseţarea femeilor.
Virtuţi, nu machiaj şi podoabe
În zilele noastre, oriunde ai merge, fie la piaţă, uneori şi în biserică, rare sunt femeile care să nu poarte podoabe şi să nu fie machiate. E firesc să ne întrebăm ce determină o femeie să-şi aplice machiaj sau să poarte bijuterii, indiferent dacă este tânară, mai în vârstă, bogată, săracă, frumoasă sau mai puţin frumoasă. Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul şi alte tehnici de înfrumuseţare? Primul motiv, şi cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeşte este acela de a ieşi în evidenţă, de a se pune în valoare, iar un altul ar putea fi şi dorinţa de a-şi arăta condiţia socială şi materială bună, dacă ne gândim la multe reprezentante ale sexului frumos, care îşi pun pe ele o mulţime de bijuterii, care le fac să nu treacă neobservate.
Alte motive pentru care se machiază femeile ar fi să-şi ascundă imperfecţiunile tenului, fie că e vorba de semne ale unor boli de piele sau acnee, la cele tinere, ori semnele bătrâneţii, riduri şi pete, la cele trecute de prima tinereţe. Însă nu ne putem întreba de ce îşi aplică machiaj o femeie frumoasă şi tânără, fără imperfecţiuni ale tenului, pe care a înzestrat-o Dumnezeu cu trăsături armonioase. Răspunsul ar putea fi unul singur: în cazul acestora machiajul are rolul de a le înfrumuseţa şi mai mult decât sunt, de a le pune în evidenţă calităţile fizice, de exemplu frumuseţea buzelor, obrajilor sau a ochilor. Bineînţeles, cu toţii am văzut cazuri în care o femeie, printr-un machiaj excesiv şi nepotrivit, a reuşit să se transforme într-un fel de clovn de la circ, în nici un caz să fie mai atrăgătoare.
În timpurile pe care le trăim, femeia modernă pune accent foarte mare pe frumuseţe. Putem vorbi chiar despre un ritual al acestei frumuseţi. Există femei care alocă mai mult de jumătate din veniturile lor lunare pe şedinţe la coafor, la cosmetică, pe haine scumpe şi bijuterii preţioase. Cu siguranţă este mare lipsă de încredere în propria persoană, iar în spatele grijii pentru haine frumoase, tratamente corporale şi faciale şi podoabe se ascunde, totuşi, complexul de inferioritate şi teama de a nu plăcea.
“Împodobeşte-te cu fapte bune, cu blândeţe, cu bună-cuviinţă”
Femeile ar trebui să nu-şi pună nădejdea nici în machiajul şi bijuteriile lor, ci numai în propriile virtuţi. Cum frumos spunea Sfântul Apostol Pavel:
“Şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu”.
Ar trebui să luăm aminte la vorbele înţelepte pe care le spunea Sfântul Ioan Gură de Aur despre podoabele cu care se înfrumuseţează femeile:
“Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele şi a-ţi lipi inima de ele. Robia aceasta cumplită ajunge şi mai amară când îţi face plăcută robia. De care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, când va nesocoti grijile lumeşti cum se cuvine, o femeie care socoteşte că merită să se bucure când e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în închisoare nu va voi niciodată să scape de închisoare. Tot aşa şi femeia aceasta; ca un prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul şi râvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovniceşti şi nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îţi este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?… Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuinţă de asemenea lucruri. Voieşti, oare, cu ele să placi bărbatului tău? O, în loc de aur şi de mărgăritare, împodobeşte-te cu fapte bune, cu blândeţe, cu bună-cuviinţă”.
Legaturi:
-
Monahul Paulin de la Putna despre imbracaminte, machiaj si privire intr-o cultura a curviei
- SFATURILE SFANTULUI VALERIU GAFENCU CATRE SURORILE SALE DESPRE CUMINTENIE, NATURALETE, SIMPLITATE
- Sfantul Ioan Gura de Aur catre Cuvioasa diaconita Olimpiada despre virtutea simplitatii si patima ascunsa a impodobirii
- Cum o urmăm noi pe Maica Domnului?
- Vladica Augustin de Florina despre modelul Sfintei Mucenite Paraschevi (26 iulie) pentru crestinii de azi
- Boala si nebunia slavei desarte
- BOALA DUHULUI LUMESC
- E vremea sa ne trezim din somn!
- Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos
- “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“
- Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara
- Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”
- Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc – Sf. Ioan Gura de Aur
- In memoriam Parintele Constantin Mihoc: DESPRE PODOABELE FEMEILOR
- Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)
- Parintele Gheorghe Holbea despre MAICA DOMNULUI SI FEMEIA MODERNA
- Al cui chip să purtăm? Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă
- Machiajul – masca frumuseţii
Doneaza pentru filmul "Scrum"
La polul opus,barbatii isi rad barba in numele aceleasi frumuseti.Si totul se face in dispretul vechii porunci:”Sa nu-ti faci chip cioplit!”.Nici o incalcare a legilor divine nu poate fi considerata mica.
Sa stam bine,sa stam cu frica!
@ Cristi G.:
Totusi nu cu chipul cioplit are legatura, dar e amuzant 🙂
Sunt indreptare de spovedanie in care se face aceasta paralela intre vechea porunca si infrumusetarea(slutirea)noastra…
@ Cristi G.:
Se poate, dar e usor hilar, nu asta e talcuirea poruncii vechi-testamentare, nu la chipul fetei noastre se referea acolo Dumnezeu, ci la faurirea de idoli. Acum, siguri, se poate spune, prin extensie, ca pana si din propriul chip/trup oamenii au ajuns sa-si faca idol si sa se inchine lui…
femeile frumoase nu poarta bijuterii. Ele nu simt nevoia sa distraga atentia de la chipul lor cu stalucirea metalelor sau a diverselor pietre.
@ emanuela:
Si trebuie adaugat ca toate sunt frumoase 🙂 Tot omul e frumos… Niciunele deci nu au nevoie.
Problema e ca nu doar femeile pun accent pe frumusete, ci si barbatii din pacate, nu atat pe a lor cat… pe cea a femeilor, bineinteles. Cat priveste blandetea, faptele bune, buna cuviinta, nu poti sa nu te intrebi, exista si persoane care sa le aprecieze? Oare cati barbati (si femei, dar mai ales barbati) nu apreciaza mai intai frumusetea exterioara si de abia apoi pe cea sufleteasca? Foarte putini. Let’s face it. (Nu ca acest lucru ar fi o scuza… insa e o realitate.)
@ Mirela:
Da, pai e important, precum si in alte discutii, sa lucreze fiecare la partea sa si sa nu se scuze prin slabiciunile celuilalt (barbatul prin cele ale femeii, femeia prin cele ale barbatului). Iar cea/cel care cauta sa se conformeze aprecierilor celor trupesti si superficiale, va sfarsi in dezamagirea de a fi tratat ca un simplu trup (sau macar precumpanitor) si de a opta pentru aprecierea celor cu cugetare lumeasca, in locul celorlalti.
Da, exista. Nu e nevoie sa fie multi. Pentru ca se spune ca nu multi se vor mantui. Iar noi pe aceia ii cautam, impreuna cu care sa ne mantuim, nu sa ne pierdem sau sa ne adancim si mai mult in duhul lumii. E nevoie insa sa existe credinta si sa sa cautam mai intai sa placem lui Hristos si El, ca Un credincios ce este cuvantului Sau, ne va adauga si celelalte de folos.
@Mirela
“insa e o realitate” – da, dar e o realitate pagana, in timp ce crestinul ortodox nu e din lumea aceasta, drept urmare nu se ia dupa moda lumii pagane, asta daca vrea sa-i placa lui Dumnezeu si nu lumii (ptr ca daca va incerca sa placa lumii, mai devreme sau mai tarziu va fi tradat, pentru ca lumea aceasta e mincinoasa, reverie, nu e statornica) lucru care cere sacrificiu desigur, dar nimeni nu ne impune sa alegem, aici sta toata adancimea crestinului ortodox, virtutile fiecare le exerseaza din proprie vointa.
Cum spunea staretul nostru, nu te place cineva asa cum te-a lasat Dumnezeu, inseamna ca nu te iubeste pe tine. Daca vrea altceva nu are decat “sa se ia la cearta cu Dumnezeu” daca are curaj sau sa-si caute fata dupa mofturile lumii.
Restul variantelor nu sunt de discutat intr-un cadru ortodox.
De acord cu fratele Iulian. In afara de motivatia unei slave desarte nascuta din mandrie, femeia (in special) isi doreste frumusete dintr-un motiv simplu: nevoia de a fi iubita si respectata. Desigur, (in realitatea pagana) multe persoane se limiteaza doar la cele exterioare si din pacate, nu realizeaza ca se infrumuseteaza cu adevarat doar atunci cand cultiva virtutiile crestine, si in consecinta dobandesc Harul lui Dumnezeu, care cu adevarat infrumuseteaza si sfinteste pe om.
Admin, bine ca nu esti pus la detectorul de minciuni… 🙂
Exista si oameni urati, unii din motive pe care Dumnezeu le cunoaste, din nastere, ma refer la cei cu anumite defecte sau malformatii, insa majoritatea se uratesc la maturitate. Asa cum bunatatea si nobletea infrumuseteaza chipul omenesc, tot astfel, rautatea, invidia si alte patimi il uratesc. Cu cat omul se indeparteaza de Dumnezeu, cu atat mai mult se urateste. Si cu cat inainteaza in varsta, cu atat rautatea si uratenia i se imprima pe chip, sau dimpotriva. Si deci precum atatia oameni care nu renunta la patimi si rautati de tot felul, tot atatia oameni urati si chiar … femei urate. 🙂
@Mirela:
Dostoievski despre un bal al vremii sale:
Un idealist desigur (si cu unca unul, fac doi 🙂 )
Toti avem potential, totul e sa dorim sa il cultivam (in sensul bun, bineinteles). Si deci, cu totii putem fi frumosi, doar sa dorim…
Cum să vieţuim cu duh pustnicesc în lume
de Sfantul Teofan Zavoratul
Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume şi rămânând în lume: fugind de ea prin felul de vieţuire. Prima nu este potrivită pentru toţi şi nu le stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toţi şi trebuie împlinită de către toţi. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfăntul Andrei când ne-a sfătuit să fugim în pustie prin buna legiuire.
Leapădă năravurile lumeşti şi săvârşeşte orice faptă a ta, orice pas al tău, aşa cum porunceşte buna lege evanghelică, şi vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine şi lume această bună legiuire va sta ca un zid din spatele căruia nu vei vedea lumea, deşi va fi în faţa ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu – cinul şi rânduiala ta: lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deşert şi cu măscările, tu cu tăcerea şi cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deşarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu.
Trasează-ţi în toate privinţele reguli şi rânduieli de viaţă potrivnice năravurilor lumeşti, şi vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Astfel, şi în lume vei fi pustnic.
(Din Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sophia, Bucureşti, 2005, p. 125).
Slava lui Dumnezeu pentru ca prin Sfintii Sai ne arata cum sa nu cadem in capcanele vrajmasului .
Miluieste-ne , Doamne , ca intru Tine nadajduim !
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/01/10/din-corespondenta-sfantului-teofan-cu-o-tanara-ravnitoare-despre-viata-lumeasca-si-viata-duhovniceasca/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/01/09/sfantul-teofan-zavoratul-despre-tirania-opiniei-publice-impotriva-a-tot-ceea-ce-este-crestinesc-si-despre-renuntarea-la-obiceiurile-lumesti/
Greu accepta femeia din ziua de azi realitatea ca imbatraneste sau ca va imbatrani…..am avut discutii pe tema asta, foarte multe spun ca se fac frumosase pentru ele insele, ca atunci cand se uita in oglinda sa se simta bine.Asta se invata din revistele pentru femei care, toate, pledeaza pentru femeia moderna, pentru feminism, pentru puterea femeii singure care are cariera si care nu mai are nevoie de barbat- ca sot- , ca el e doar o anexa etc. nu intru in detalii…..
De barbatii care si ei au inceput sa frecventeze saloanele de infrumusetare nici nu merita sa vorbim ….
Foarte frumos pasajul din Dostoievski si cred ca asa trebuie sa gandim ca omul in esenta este bun pentru ca e creat de Dumnezeu, iar daca nu putem sa gandim asa despre oricine atunci macar sa tindem spre asta….Doamne ajuta!
@adm.
Oh, fratilor, iar ati deschis subiectul asta?!
Un subiect ca asta, in zilele noastre, si in context romanesc, nu poate fi tratat, simplist la modul: va machiati, va impopotzotzonati… pai hai, terminati cu chestia asta care tine de mindrie, de nemultumire cu privire la ce ti-a dat Dumnezeu, etc. Mirela spunea ceva ea acolo si cam avea dreptate. Un astfel de articol trebuie urmat si de altul(cu referire la barbati):
“Va uitati dupa machiate, dupa impopotzonate, dupa siliconate, dupa fuste scurte?! Va insurati cu ele?! Pai nu! Invatati sa apreciati si virtutea si cumintenia si frumusetea naturala!”. Pentru ca, impresia mea este ca la noi in tara ( si subliniez LA NOI IN TARA) sint muult mai multe fete cu bun-simt si credinta decit baieti care sa le aprecieze (cu toate ca statistic vorbind in palierul de virsta 18-40 de ani raportul numeric este echilibrat).
Cred ca baietilor ar trebui sa li se faca mai multa educatie despre cum SA RESPECTE o fata, iar fetelor sa li se povesteasca mai multe despre cum sa se faca respectate, si cum sa-i tina la respect pe cei din populatia masculina, si nu sa le dea impresia ca sint atit de disperate dupa maritis incit ar accepta orice individ cu grave lacune de comportament,educatie si sufletesti asa cum am vazut ca fac cele ami multe LA NOI IN TARA. Adica fetele ar trebui sa fie invatate sa-si mai ridice putin pretentiile inainte de casatorie, iar baietii sa si le mai coboare putin.
@ Petra:
Oh, soro, iar incepem cu: “ba voi sunteti de vina”? 😉
Articolul expune invatatura ORTODOXA si, tocmai, este valabil pentru ambele sexe, cel putin la nivel de schimbare a gandirii, a mentalitatii lumesti. Nu credem ca trebuie sa ocultam mereu nistre adevaruri pentru ca mereu se poate invoca un asa-zis “context romanesc”. Cred ca trebuie sa iesim din complexul acesta si sa putem accepta o discutie CRESTINEASCA deschisa, de principiu si fara indreptatiri mascate, fara convocarea rapida a cliseelor “de gen”. Articolul e, de altminteri, scris de o femeie. Dar sa nu uitam ca in Hristos toti suntem UNA. Si nu cred ca se pot plange persoanele feminine care citesc sau scriu pe acest blog ca au fost tratate inferiorizant.
Altminteri suntem de acord cu ce spui.
Despre ceea ce spui in ultimul paragraf a vorbit Avdeev, in ceea ce am redat aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/10/11/paradoxurile-concubinajului-raspunsuri-ale-psihiatrului-ortodox-dmitri-avdeev-despre-relatiile-dinaintea-casatoriei-si-despre-pastrarea-fecioriei/#more-18716
…Sa luam aminte!
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 7
1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.
10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!
11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.
12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.
13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?
17. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile.
18. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur.
19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.
21. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te!
22. Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos.
23. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.
24. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.
25. Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.
26. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.
27. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.
28. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.
29. Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.
30. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
31. Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.
33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.
34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.
35. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.
36. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.
37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.
38. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.
39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.
40. Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.
Of, ce atata psihologie, strategie etc. fara pic de duhovnicesc. Mai frati si surori dar Sf Ioan Gura de Aur nu va mai place ??!!! cand ne zice clar in Omiliile Maritale ca femeia si barbatul trebuie sa aiba in primul rand acelasi RITM ?
Sau nu ati vazut cazuri cand si femeia si barbatul, frumosi lumeste, statut social bun si totusi nu se inteleg si se despart ? Oare de ce?
Mai cugetati !!!!
Si inca ceva. Pretentiile nu cred ca trebuie coborate sau ridicate pe palierul de care spui, ci trebuie “convertite”. Marea problema a TUTUROR este duhul lumesc. Daca acesta sta la baza criteriilor noastre, atunci cladim pe nisip, pe temelie subreda si totul se va narui, mai devreme sau mai tarziu. Problema noastra, barabati si femei, baieti si fete, este ca am devenit extrem de TRUPESTI in gandire, in simtire, in gusturi, in comportament, in aspiratii si modele… Iar vina, daca tot dorim sa gasim o vina principala, originara, eu unul o vad, cum si Fer. Filotei Zervakos parca o vedea, in ceea ce spune si face preotul si in modelul pe care il da familia sa. De aici pleaca si secularizarea moravurilor in biserica.
Cand preotii insisi incep sa justifice pe cele ale lumii, care ii biruie pe ei, cand ei insisi judeca lucrurile deformat… nu te mai poti astepta apoi la nimic bun mai departe. Problema este daca DE AICI incepe sau nu CONVERTIREA AUTENTICA si, prin consecinta, si educarea in acelasi sens a credinciosilor de ambe sexe. Dar atata vreme cat etalonul de baza ramane MODA LUMII, fie si la nivelul cel mai “tolerabil” de “decenta”, atata vreme cat se predica NORMALITATEA cautarii slavei desarte si a placerii, normalitatea standardelor nebune ale societatii moderne in privinta frumusetii trupesti si a EXPUNERII TRUPULUI, uneori chiar normalitatea curviei intre anumite limite, atata vreme cat SE PROMOVEAZA duhul subtire al celor premergatoare curviei… mereu si mereu scuzandu-se prin “tinerete”, prin “nevoia de a nu ramane singuri sau izolati”, prin “faptul ca suntem mireni, si nu calugari”, prin “faptul ca suntem in sec. XXI, si nu in evul mediu”, etc., atunci totul este pierdut.
Cum zicea staretul Antonie, totul incepe de la cele mici. Intai s-a scurtat putin fusta, apoi inca putin, apoi si mai mult, dupa aceea s-a ajuns la generalizarea si “obligativitatea” fardurilor si a podoabelor (pana atunci apanajul doar a unor clase “de sus”), la moda pantalonilor si a bluzelor/maiourilor/etc. care pun in evidenta formele (feminitatea inteleasa lumeste), respectiv musculatura (virilitatea inteleasa lumeste), mai departe la normalitatea relatiilor sexuale libere si extra- sau ante-familiale, la despartirea sexului de nasterea de copii, etc.
Si in Biserica, dupa revolutie, am vazut aceasta “evolutie” si pana unde a mers acceptarea si compromisul, cel putin in ultimii 10-12 ani, mai accentuat, cu “mersul lumii”. S-a slabit extraordinar de mult constiinta pacatului si a faptului ca un crestin trebuie sa fie (si nu doar in teorie, nu doar idealist) dincolo de lume si cat mai strain de moda ei, iar ceea ce la inceput era ingaduit numai celor mai incepatori si slabi, acum este cvasi-generalizat. Pur si simplu astazi nu se mai considera pacat iubirea lumii si nu se mai vede o problema in coborarea la nivelul cel mai de jos a propriilor standarde si exigente, pana acolo unde esti socotita ciudata, ca fata, daca ti se pare normal sa porti numai fusta lunga, care nu dezveleste deloc picioarele… Asta fara a-i judeca in vreun fel pe cei care sunt altfel. Problema deci nici nu se pune la nivel de “cum esti”, cat mai ales la nivel de “cum gandesti”, “cum simti in inima ta ca e bine” (vezi fariseul si vamesul). Adica si daca suntem neputinciosi si gresim, cel putin sa nu ne indreptatim, sa pastram masura dreapta si nivelul mai inalt al stachetei normalitatii lasat de Biserica, si sa nu vrem sa-i facem si pe ceilalti ca noi…
@ admin,
perfect de acord !!! Subscriu !
Pai subscriu si eu :). Inclusiv cu “convertirea” standardelor.Ati spus-o mai bine decit mine. Ideea era insa ca tot asa cum la fiecare om exista un anume demon dominant(vezi materialul de pe site-ul vostru), tot asa intr-un anumit moment, intr-o anumia societate, intr-o anumita chestiune exista o porblema dominanta, adica ceva care-si iteste coltii mai mult…si atunci trebuie vorbit mai mult de ea. E ca si cum te duci la doctor pentru ca ti-ai rupt mina, dar doctorul iti face analize pentru deficienta de calciu pe care o ai din copilarie si care nu e chiar asa de urgenta.
Si de-asta am subliniat tara noastra…unde chiar cred ca exista o mare problema de dezechilibru de tratament intre sexe.De exemplu, nu cred ca cea mai mare problema a femeii din Romania este lipsa de ascultare fata de barbat! Din contra, cred ca cea mai mare problema a ei este prea marea ascultare de barbat…fara discernamint, idolatrizarea lui! Sau nu cred ca marea problema cu care se confrunta acum baietii din Romania(pe tema asta) este feminismul fetelor/femeilor (asa cum se intimpla prin alte parti), ci imaginea lor( a barbatilor) distorsionata si egoista apropo de ce inseamna o casnicie si indatoririle de barbat. Adica e o problema de accent. Sigur, lucrurile astea s-ar putea sa se vada mai greu din perspectiva masculina ( o spun fara ironie)….cu toate ca eu am asistat la o astfel de punere la punct excelenta facuta de un preot in biserica, in timpul predicii. Deci se poate…
Dar, nici o grija….pentru mine subiectul e incheiat. Presupun ca ne-am lamurit reciproc apropo de ce vroiam sa spunem….sau…
@ Petra:
De acord, dar de data asta chiar nu mai era subiectul ascultarii care de care in familie… Iar lumea… se schimba si la noi, generatia tanara e deja foarte occidentalizata. Trebuie vorbit despre toate, fiindca unii au nevoie de unele accente, altii de altele… Noi dam ceea ce gasim mai relevant pe un anumit subiect, dar abordarea e, inevitabil, mai restransa decat am dori. E bine insa ca o putem dezvolta si completa la comentarii, impreuna.
Asteptam impresii si la articolele cu parintele Calciu… 🙂
Agree! Este dificil intr-adevar. Probabil ca am fost cam…circotasa.
(… – parte eliminata de admin. pentru ca putea provoca certuri inutile intre comentatori, n.n.)
In schimb, la articolul acesta mi-a placut foarte mult punctul pe i al adminilor, DUHUL LUMII e de vina, laxismul.
Legile duhovnicesti sunt cu totul altele decat legile duhovnicesti si parintele Paisie Aghioritul, a aparte ca lui nu-i placea psihologia, ci ca omul se vindeca fara batai de cap, prin har si avea o pilda foarte frumoasa dintr-o intamplare adevarata si era cam asa:
O femeie casatorita cu un doctor stomatolog a indurat infidelitatile sotului, apoi se despartise de ea si se casatorise cu o alta mai tanara.
Sotia legitima de fiecare data incerca sa pastreze imaginea “neintinata” in fata copiilor, cautand mereu scuze sotului. Mai mult, a fost data afara din casa, retragandu-se cu copiii undeva la tara.
Intre timp sotul infidel s-a imbolnavit, concubina cea tanara aducea alti barbati in casa, iar acesta suferea cumplit infidelitatile actualei, mai mult il si parasise bolnav fiind.
Vazand sotia legitima aceasta i s-a facut mila si l-a luat sa-l ingrijeasca. El s-a pocait mult, si-a spovedit pacatul in fata preotului si asa a murit mantuit de sotia lui legitima, cea rabdatoare.
Femeia a fost si rasplatita de Dumnezeu primind o mostenire din SUA de la o ruda indepartata si putand sa-si creasca copiii linistita.
Aceasta femeie si-a mantuit sotul si este si considerata mucenica in fata lui Dumnezeu.
Legile duhovnicesti difera de legile lumii.
Nota pentru Anca H.: Sa evitam, pe cat putem, sub orice nume am scrie, adresarile prea personale, care pot sa jigneasca sau sa para provoacatoare catre alti comentatori/comentatoare si sa avem grija sa nu dam prilej la certuri. Multumim pentru intelegere!
@Admin,
multumesc, da da, desigur, mea cupla, desi nu a fost cu intentie. Facea cumva parte dintr-un limbaj viu, dar acesta poate fi adoptat doar fata catre fata, in scris e mai greu, poate fi interpretat.
http://www.ziarullumina.ro/articole;1435;0;48182;0;Micile-genii-sunt-copii-stresati.html
Mi-au trebuit ceva ani sa inteleg refuzul mamei si iritarea tatalui meu (Dumnezeu sa-l ierte!) sa ma machiez. Mama mea a imbatranit frumos, fara sa fi folosit tot arsenalul de infrumusetare de azi. De patima machiajului m-am lecuit relativ tarziu, pe la vreo 30 de ani. De m-as lecui si de alte patimi, la fel de usor…
Nu stiu cat infrumuseteaza machiajul, dar cu siguranta, schimba fizionomia omului. Uitati-va la actorii de teatru, de pilda, e ca o masca aplicata pe chip.
In epoca de tiranie a aparentei, masca a devenit regula stramba a prezentei publice. Dar, cum zicea Paunescu, pe urmele lui Eminescu: http://agonia.ro/index.php/poetry/119072/Actorul, mai cu seama ultima strofa.
O marunta constatare: desi se vorbeste foarte mult de adevarata frumusete a femeii ca fiind cea interioara, a virtutilor si cea exterioara, a faptelor, personal nu am vazut nici un tanar (si vorbim de cei din biserica) insurat cu o fata urata fizic (ei, sa nu-mi spuneti iarasi, ca nu e de fapt urata, ca inca nu i-a descoperit nimeni frumusetea adevarata,,, ca trebuie sa acceptam ca exista persoane ne-frumoase fizic , fete, baieti, barbati, femei)… chiar baieti uratei de-a dreptul au luat tot fete frumoase;
Iar in biserica vad multe fete ne-frumoase, modeste, cuminti, care ar doi sa se casatoreasca …. dar sunt totusi singure…
E drept, nu stim noi randuiala Domnului pentru fiecare…
O alta marunta constatare: in Romania, femeile sunt mai multe decat barbatii, asta poate fi o explicatie, acest fapt da un ATU baietilor ca au sanse mai mari sa-si aleaga consoartele.
Cat despre acele fete ne-frumoase, modeste, cuminti, care ar dori sa se casatoareasca..dar sunt totusi singure….are Domnul o pronie…cu siguranta.
Personal, nu am fost ahtiata dupa maritis, desi fata fiind. In schimb, am gasit oamenii asa cum mi-am dorit, cu o renozanta extraordiara de ritm sufletesc si trairi, de fapt eu asta cautam si asta era si implinirea mea, suprafirescul, pe care daca un crestin ortodox l-ar cauta si gasi s-ar implini si aici si in vesnicie. Desigur, acesta e cazul meu.
Dar cunosc o fata care isi doarea cu orice chip sa se casatoareasca si nu reusea sa se casatoreasca cu nici un chip, dar mergand intr-o zi la un pustnic, i-a spus ca nu e in pronia lui Dumnezeu lucrul acesta, deci tot spre binele ei. Sun taine, dincolo de aparente…asta e o concluzie verificata din experienta prin dialogul cu mai multe persoane.
PS. si apoi, daca pe cele ne-frumoase si cuminti si modeste nu “le ia nimeni”, ferice de ele!!! nici nu stiu ca lor le este foarte bine, ele nu au de pierdut nimic, ci doar cei care “nu le vad”.
La ce bun, ca am vazut cazuri, cand bella si belu’ se casatoresc si se despart dupa doi ani, unde e filosofia ? Si iar ne intoarcem la duhul lumii, crestinul nu trebuie sa se astepte la nimic de la lumea aceasta pagana cu mofturile ei, ci sa devina duhovnicesc, sa fie multumit daca ramane celib sau calugar sau casatorit, important este sa devina duhovnicesc si atunci nu-i va mai lipsi nimic, pentru ca va trai mereu cu dorirea Vesniciei.
Asta e un punct de vedere verificat si am si incheiat salomul conversatiilor. Ma retrag. Toate cele bune tuturor si fratilor admin, bineinteles, care ne gazduiesc si ne ajuta !!!
Doamne ajuta !
Ca o completare: scriam ca in Romania sunt mai multe femei decat barbatii si ca baietii au un atu’ in alegerea consoartelor. Pentru ca, spre exemplu in Italia este invers, acolo femeile sunt mai putine si barbatii mai multi. Si acolo cam femeia este capul familiei “in umbra”, barbatul ii cam stie de frica. 🙂
Avem iar o realitate din Norvegia, unde femeile sunt frumoase, dar barbatii nici nu se mai uita la ele si se apuca de bautura. Si ajung sa bea cot la cot cu barbatii din frustrare. Duhul lumii face ravagii !!!!
Tocmai de aceea trebuie sa ne ferim cat putem de el, cu atat mai mult de a nu-l aduce in Biserica, noi sa incercam sa traim DUHOVNICESTE si vom fi fericiti !
@ Angelica:
V-am putea contrazice cu multe exemple concrete, insa, oricum, ramanem prizonieri, se pare, acelorasi criterii lumesti de catalogare a frumusetii. Ba da, va spunem iarasi… 🙂 Frumusetea, altminteri, e foarte relativa… Iubirea descopera frumusetea.
“Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim .
Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.“.Cuv.Mitrop. AUGUSTIN DE FLORINA
BUCURA-TE, SF.ECATERINA , MARE MUCENITA A LUI HRISTOS!
Admin, foarte frumos spus… (ca si toate comentariile anterioare dealtfel)
Din pacate, nu toti gandesc asa, si mai ales nu simt asa. Omul tinde spre frumusete pentru ca este ceea ce a avut odata, inainte de cadere. Fiind trup, calitatile sufletesti nu il transforma pe om si fizic, decat poate partial si in timp. Fireste, putem spune ca frumusetea fizica nu conteaza. Dar atunci cand ne alegem un partener de viata, parca am dori sa nu ne speriem de el, sau de ea mai degraba. 🙂 Ce sa ne mai ascundem, am fi ipocriti… Oare ingerii din cer nu sunt frumosi? Si inca cum… Cine oare poate spune ca nu il bucura frumusetea, atunci cand uneori nu te mai saturi sa o privesti… Insa frumusetea adevarata nu este completa daca nu este innobilata de cea interioara. Ce folos sa fii frumos, daca ai o privire de gheata, aroganta, incruntata, nerusinata, rautacioasa? Poti trece si prin zeci de saloane de infrumusetare/operatii estetice, si tot respingator vei ramane (cu sau fara bijuterii).
Viata noastra pamanteasca este insa una scurta, daca ne-o traim implinind Voia lui Dumnezeu si ne vom mantui vom avea toti parte de frumusete, si inca ce frumusete…
@ Mirela:
Credeam ca se intelegea de la sine despre care gen de frumusete vorbeam. Iar cand am zis de frumusetea fizica relativa, ne refeream la faptul ca una este frumusetea trupeasca dupa standardele tot mai NEBUNESTI ale lumii, dupa modelele manechinelor si miss-urilor si altceva este sa pui problema la modul firesc (nu dobitocesc!) ca e normal sa vrei sa te casatoresti cu cineva care-ti place, care ti-e drag. Dar daca ceea ce iti place la el este IN PRIMUL RAND sau EXCLUSIV de ordin fizic, pe de o parte, iar acest “gust”/criteriu tine este modelat de duhul lumii, de etaloanele ei degradante, atunci e foarte rau, foarte grav.
Intr-adevar, din pacate foarte putini. Dar pot da marturie ca nu as fi ajuns nici sa-l cunosc pe Hristos si Biserica Sa daca nu as fi luptat sa raman, in ciuda marginalizarii, de partea celor putini si daca nu as fi CREZUT aproape nebuneste ca NORMALITATEA (care devenise un ideal personal) EXISTA si trebuie sa lupt pentru ea, ca Dumnezeu (despre care atunci stiam doar foarte vag) nu ma va lasa singur si imi va darui sa cunosc oameni care simt ca mine, ca nu se poate sa renunt la principiile mele pentru a ma adapta lumii. Nu totul este pervertit, nu toti oamenii sunt stricati… “Crede numai…”. Iar asta o spune cineva care a trecut prin experienta asta, nu vorbeste asa, lucruri mari, teoretice si gaunoase. Oamenii exista, ne trebuia doar credinta si… sa lucram noi cu noi insine mai ales.
Cand am dat peste aceste cuvinte ale Sfantului Valeriu, le-am regasit parca smulse din strafundurile sufletului meu:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/17/sfantul-valeriu-despre-gandurile-desarte-privind-casatoria/
De aceea si eu indraznesc sa rog pe fratii si surorile mele: nu faceti compromisuri de dragul lumii, nu cautati sa va vindeti pentru nimic curatia si simplitatea! Aveti credinta, smerenie, rugaciune si… Dumnezeu va va da ce va este de folos si ce va este pus deoparte…
Nu am inteles, mai explica-mi o data. Of,… Doar prima fraza se referea la comentariul citat. Ar fi trebuit sa scriu in paragraf separat, ca sa se inteleaga. Nu am priceput insa la ce se refera modul “dobitocesc” la care faceai referire…
Foarte grav, indeed. 🙂 Nu inteleg de ce eliminam o (sa zicem) extrema argumentand cu alta extrema. Si ce legatura are duhul lumii cu ce am scris eu? Daca asta ai inteles tu, ca fac apologia frumusetii lumesti si superficiale, sau ca acesta ar fi un criteriu… Ma intristeaza sa vad LA ALTII acest filtru. Atat de des incat imi este pur si simplu lehamite. Si ma frec la ochi cand vad ca exista si oameni care gandesc altfel. Iar cazul tau este unul fericit. Nu toti au aceasta bucurie. Chiar nu.
Da, acum s-a si adancit neintelegerea, din pacate, vad. Imi cer iertare pentru asta!
Sunt tare obosit, mi-e greu sa iau totul de la capat, punctual.
Nu era nimic critic fata de ideile exprimate de tine, o spun foarte, foarte sincer!
Incercam sa delimitez intre modurile de a intelege frumusetea, dar se pare ca mai rau am sporit ceata, pentru ca m-am exprimat si eliptic, si prost. Si mai ales voiam sa incurajez in directia increderii ca se poate si fara a ceda lumescului.
Deci… incerc, pe scurt: frumusetea inteleasa dobitoceste este cea care are in vedere carnalul, trupul in intelesul cel mai de jos, legat de astampararea poftelor si instinctelor (de multe ori, astazi, duse pana la un rafinament al perversiunii). Frumusetea care face din femeie/barbat un simplu OBIECT DE CONSUM, care vede in jur numai “masculi” si “femele”, cum citeam, ingrozit, candva, si pe un anume blog. Brrr… Groaznic!
Frumusetea “fireasca” de care vorbeam este cea care nu tine de nu stiu ce standarde de perfectiune exterioara, de imagine dupa moda zilei sau de “frumusetea” cautata a unei estetici lumesti. Tine de altceva, de o afinitate si de un farmec natural, simplu, neprefacut. Pot sa existe multe aparente defecte si neajunsuri in raport cu normele pe care le impune “opinia publica”, dar sa existe frumusete… Nu pot explica asta si nu cred ca este necesar sa intram mai mult cu ratiunea in taine.
Si exista si frumusetea duhovniceasca, reflectata si pe chip, dar si dincolo de el, in ceea ce conteaza INFINIT MAI MULT, in suflet, in vorba, in gest, in purtare… Acolo e omul frumos sau urat. Si de acea frumusete nu ne ingrijim sau nu o cautam. Si tu ai vorbit despre asta, si nu pot decat sa subscriu cu totul.
Multumesc pentru specificari, ai punctat foarte bine. Nu cred ca se mai poate spune nimic in plus. Acum inteleg (inca o data) de ce, cei mai buni scriitori si poeti (ca fini observatori) sunt… barbatii. 🙂