Mario Draghi, seful BCE: MULTE TARI NU REALIZEAZA CA SI-AU PIERDUT SUVERANITATEA!/ Euroforicii, cei mai periculosi/ FMI, Banca Mondiala si “SAMARITENII” RAI

29-10-2012 8 minute Sublinieri


Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, se declara in favoarea ideii promovate de Germania care propune acceptarea interventiei Uniunii Europene in proiectele de buget national ale statelor membre, informeaza AFP. “Multe guverne nu au realizat inca faptul ca si-au pierdut suveranitatea nationala cu mult timp in urma. Pentru ca sunt extrem de indatorate, sunt acum dependente de vointa pietelor financiare”, a mai spus Draghi.

“Sustin pe deplin” ideea propusa de ministrul german de finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat Draghi intr-un interviu publicat duminica de saptamanalul german Der Spiegel. “Sunt sigur ca, daca vrem sa restabilim increderea in Zona Euro, tarile trebuie sa transfere o parte din suveranitatea lor la nivel european. Guvernele au luat deja masuri care ar fi parut de neconceput cu un an in urma. Este un progres, dar nu este suficient”, a precizat Draghi.

Potrivit presedintelui BCE,  normele UE privind guvernanta economica trebuie sa fie, de asemenea, respectate cu strictete, lucru care nu s-a intamplat intotdeauna in trecut. De la inceputul crizei datoriilor suverane din Zona Euro, in urma cu trei ani, Uniunea Europeana a luat masuri fara precedent, inclusiv realizarea unui tratat fiscal, instituirea unui fond de urgenta si pasi catre o uniune bancara.

La inceputul lunii octombrie, ministrul german de finante, Wolfgang Schauble, a sugerat ca atributiile comisarului european pentru Afaceri Economice si Monetare ar trebui extinse, propunand ca acesta sa poata respinge bugetele nationale, intorcandu-le in parlamentele respective, daca acestea nu corespund criteriilor europene de stabilitate financiara, relata la acea vreme agentia EFE.

Liderii europeni se intalnesc la Bruxelles, pe 13 si 14 decembrie, pentru a elabora noi norme pentru UE, pe baza unui raport redactat de Mario Draghi si de alti trei oficiali europeni.

Există eurosceptici, eurofobi dar și euroforici. Ultimii se regăsesc atât printre intelectuali, cât și printre politicieni și sunt cel puțin la fel de periculoși ca primii, pentru că ei abuzează de UE pe post de Weltanschauung, estimă Die Zeit. Extrase.

Europa este ultima ideologie permisă. Mai precis: ea este transformată în așa ceva de unii dintre cei mai vehemenți propagandiști ai ei. Continentul nu merită asta. El trebuie apărat de cei mai aprigi adepți ai săi, pentru că, înainte de toate, Europa este o țesătură filigranată, cu o bătrânețe demnă și în același timp atât de fragilă. Și se mai află și în mijlocul crizei Uniunii Europene.

Continentul a găsit o casă profund transformatoare a istoriei și viitorului său. Din cauza crizei există mai multe schimbări decât de obicei, ca de pildă hotărârile de la ultimul summit de criză de la Bruxelles [18-19 octombrie]. Acum aranjamentele provizorii trebuie înlocuite cu un cadru solid. Ca de obicei, există mai multe păreri contradictorii despre cât de exact trebuie să fie el.

Dar Europa mai este și altceva. Ea servește ca sperietoare de ciori inamicului de mulți dintre cei cărora globalizarea le produce stări de anxietate, care n-au chef să plătească pentru alte țări și regiuni, cât și de cei cu o furie interioară permanentă, și care au ales UE ca obiect al urii lor.

În cele din urmă, mai există o a treia Europă, aceea a euroforicilor, a celor care vor mereu mai multă Europă, cât mai repede posibil. Ei transformă UE într-o Weltanschauung și abuzează de ea ca ideologie.

Tablou apocaliptic

Spre deosebire de populiștii eurofobi precum Umberto Bossi din Italia, Geert Wilders din Olanda sau Adevărații Finlandezi, euroideologiile nu sunt în niciun caz marginalizate, ele marchează puternic dezbaterile. Argumentele lor apar într-o formă foarte puțin moderată și în discursul multor politicieni aflați la putere, ca de exemplu la șeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker sau la [ministrul german de Finanțe] Wolfgang Schäuble. Adesea, paradigmele de gândire ideologice provoacă dispute, iar în cel mai rău caz ele dau muniție populiștilor de dreapta.

Purtătorii de cuvânt ai acestor euroforici sunt intelectuali respectați, precum Ulrich Beck, Robert Menasse [scriitor austriac] sau Daniel Cohn-Bendit. În încercarea lor de a scăpa de demonii trecutului printr-o Europă complet integrată, cu state naționale fără însemnătate, ei aterizează tocmai acolo, în trecut, în ideologie și în Wilhelminism [ dorința de grandoare națională caracteristică domniei împăratului Wilhelm al II-lea (1888-1918)].

Acum, ei colorează continentul, în manifestul lor pentru Europa [în cartea “Debout l’Europe!” apărută recent la editura André Métaillé, 2012]., în cele mai negre culori și șoptesc că ar putea să iasă mult mai rău, dacă nu se începe imediat unificarea europeană completă. Suntem amenințați cu “ștergerea completă a culturii noastre care datează de două mii de ani”.

Dar nu doar Europa însăși este amenințată cu dispariția, ci lumea întreagă este în mare primejdie, pentru că ne așteaptă “conflicte comerciale în stil mare și noi războaie internaționale”. De ce fac oameni rezonabili așa ceva? În prezent euroforicii încearcă să facă ceva paradoxal: ei vor să realizeze saltul înainte în cel mai depresiv și dificil punct, moment, în care se află UE. Argumentul lor sună așa: tocmai pentru că este atât de greu, trebuie să înaintăm cu atât mai repede. Asta este în mod clar extrem de contraintuitiv, pentru că orice cetățean obișnuit crede că atunci când ceva nu funcționează bine, este preferabil să fii mai precaut. Tocmai de aceea Cohn-Bendit și Guy Verhofstadt cresc doza apocaliptică. Karl Popper, marele filozof al rațiunii critice, a dat drept caracteristică a ideologiilor faptul că ele nu sunt falsificabile, deci sunt irefutabile. Așa stă treaba și cu euroforicii.

La orice deranj în UE, la orice îndoială rațională în legătură cu faptul de a ști dacă ești pe drumul cel bun, ei răspund: pentru a combate slăbiciunile UE nu ajută decât mult mai multă UE! Este evident că oamenii nu urmează o asemenea gândire decât dacă nu mai cunosc nicio altă ieșire, dacă nu mai au nicio alternativă.

Și tocmai această lipsă de alternativă trebuie să le fie indusă. A fi sau a nu fi, sau-sau, acum ori niciodată, cine, dacă nu noi? – așa au vorbit toți conducătorii ideologici ai ultimului secol. În cazul celor doi europarlamentari înflăcărați, Cohn-Bendit și Verhofstadt, asta duce la gesturi revoluționare curioase. Ei își strigă înfocați tovarășii europeni imaginari la arme spunând: Doar șefi de state și de guverne lași, leneși și mărginiți nu pot înțelege asta. Scutură-i ca să se trezească. Nu-i lăsa nicio zi în pace”.

Interesant este că termenul “laş” trebuie să sugereze aici că Angela Merkel sau preşedintele Franţei, François Hollande, nu doresc să facă marele salt înainte tocmai pentru că se tem să nu piardă alegerile. Dacă este într-adevăr aşa, atunci asta se explică prin faptul că nu există majorităţi în Europa care să susţină mai multă Europă deoarece teama oamenilor nu este destul de mare şi ei nici nu vor să se lase înfricoşaţi.

Singura soluţie, o altă revoluţie

Şi Robert Menasse ne oferă o dovadă a furiei sale interioare. El şi-a pierdut răbdarea şi vrea să măture totul din cale: Pe termen mediu pot fi desfiinţate şi Parlamentele naţionale. Într-o astfel de Europă, n-ar mai trebui să ne luptăm cu fenomene iraţionale ca de pildă faptul că domnul Cameron poate bloca o întreagă politică financiară europeană, chiar dacă ţara sa nu participă nici măcar la Uniunea monetară europeană, pentru a-şi proteja piaţa de speculaţii financiare, City-ul londonez. Deci, aceasta este ideea: Menasse crede că poate reduce la tăcere interese şi oameni prin faptul că-i împiedici să-şi aleagă parlamentarii şi să se pronunţe asupra unor chestiuni.

Şi anti-reformismul se întoarce în această ideologie europeană. La fel ca în vremurile Republicii de la Weimar Zeiten, atunci când social-democraţii au fost înfieraţi de comunişti pe motiv de reformism, în prezent Cohn-Bendit şi Verhofstadt îndeamnă masele europene revoluţionare să nu se lase niciodată potolite de sistem: “O răsturnare radicală este necesară. O veritabilă revoluţie. Opuneţi-vă reformelor prea lente”.

Argumentul că numai o Europă unită se poate afirma într-o lume schimbată cu centrele de putere SUA, India, Brazilia, Rusia şi China poate avea sens. Doar că autoafirmarea este un argument rece ca gheaţa al şcolii realiste, puţin wilhelmin ca gust. Europa vrea să-şi asigure un loc sub soare. Foarte bine, dar nu trebuie să facă atâta tam-tam pe asta. Până la urmă, statele cu care Europa are treabă acum sunt predominant state naţionale.

A fi sau a nu fi naţiune”

Aşa că în realitate nu se pune întrebarea ”A fi sau a nu fi naţiune”, ci este vorba despre mărime şi importanţă. În mod evident statul naţional le stă în gât euroforicilor, deşi îl admiră uneori. La acest complex de inferioritate se adaugă – din nou ca în cazul lui Wilhelm al II-lea, din păcate – puţină megalomanie.

Dacă Europa nu se uneşte, atunci toată lumea va fi ameninţată de războaie, fără Europa nici o catastrofă climatică nu poate fi împiedicată, spun Verzii, de exemplu. Nu putem să spunem pur şi simplu că Europa îşi caută drumul, ceilalţi pe al lor, iar apoi să vedem ce şi cum?

Ciudat este că oameni în fond rezonabili şi raţionali vorbesc astăzi din nou atât de ideologizat, şi asta tocmai despre Europa, sărmanul nostru continent care a devenit într-o anumită măsură înţelept prin prea multele pagube pe care şi le-a făcut singur. În Europa poţi vorbi într-adevăr despre totul, despre orice reformă indiferent cât de departe merge ea. Nu e nicio problemă, serios. Dar nu pe acest ton. Terminaţi cu asta!

Ha-Joon Chang este un economist de origine coreeană, prof de economie la Cambridge, cu o specializare extrem de fierbinte (drepturile de autor) şi cu o viziune economică din ce în ce mai populară după criza din 2007 (economia heterodoxă, un curent critic la adresa neoliberalismului omniprezent). Omul scrie un eseu istorico-economic de popularizare cît se poate de onestă şi de vioaie a unor întrebări dure adresate maimarilor care fac astăzi politică şi, implicit, politică economică. I-am recenzat şi cealaltă carte tradusă în română, însă Samaritenii cei răi ne vine mănuşă (e o carte publicată înainte de 23 de lucruri…).

Într-un moment în care FMI, Banca Mondială, UE sînt tot timpul invocate împreună cu valorile lor piaţă liberă, stat de drept, democraţie, această carte, accesibilă oricui are chef să citească, indiferent de pregătirea economică, pune în 200 de pagini toate întrebările importante. Am ales cîteva paradoxuri din nenumăratele indicaţii ale ţărilor bogate către cele care aspiră la ceva bunăstare.

Ha-Joon Chang începe cu un studiu de caz chiar asupra Coreei de Sud natale. Amintirile din copilărie şi adolescenţă, anii 60-70, ne aduc în faţă o Coree confruntată cu realităţi mai dure decît România acelei epoci. 60 de copii în clasă, totală interdicţie la importuri, dictatură militară urmată de un preşedinte ultra-autoritar, asasinat şi înlocuit apoi de o guvernare militară. Coreea s-a apucat de industrii fanteziste pe care nimeni nu dădea doi bani, mai ales experţii economici. Acum cine rîde de industria coreeană de electronice sau maşini trebuie să fie nebun.

Însă nu se opreşte la Coreea. Autorul caută exemple pentru a contrazice principalele versuri din poezia economică a Vestului: piaţa trebuie să fie cît mai liberă, drepturile de autor cît mai stricte, democraţia presupune automat prosperitate economică şi ea nu există fără piaţă, privatizarea e singura soluţie. Le ştiţi cam pe toate din ştirile despre „ce-a mai zis raportul FMI despre România”. Ei bine, voluntar sau involuntar, instituţii precum FMI, OMC, Banca Mondială dau nişte sfaturi proaste, bazate pe premize dacă nu greşite, cel puţin nesusţinute de realităţi.

Vestul însuşi şi-a început ascensiunea şi şi-o continuă după reguli pe care nu le spune celor în curs de dezvoltare să le urmeze. Protecţionism cît cuprinde, monopol, subvenţii, naţionalizare. Au făcut tot ce ne spun nouă să nu facem.

Ţări precum Coreea, Japonia, Brazilia, la rîndul lor, au avut momente în care au fost neascultătoare şi le-a ieşit ceva mai bine decît atunci cînd au încercat direct „hora neoliberală”. Mari companii precum finlandeza Nokia sau Samsung au început cu industrii complet diferite de cele care le-au consacrat, au fost susţinute puternic de stat. Dacă FMI (sau un acţionar străin obişnuit) ar fi consiliat acum 40 de ani state precum Finlanda sau Coreea de Sud primul lucru pe care l-ar fi spus ar fi fost: închideţi diviziile electronice de la Samsung şi Nokia. Finlanda nu a lăsat investitori străini să pătrundă în domenii cheie pînă acum 25 de ani – e şi explicaţia pentru care Nokia şi-a permis să meargă în pierdere 17 ani pînă să se lanseze în boomul de profit cunoscut în anii 90-2000.

Un capitol simpatic este acela despre legătura dintre „cultură” şi succesul economic. E o credinţă extrem de răspîndită că o anumită matrice culturală generează ordine, disciplină şi muncă. Ne-am săturat cu toţii de exemplul cu „etica protestantă” al lui Max Weber (mult citat şi puţin citit). Ha-Joon Chang vine cu nişte citate delicioase din călători străini pe tărîmul leneşilor. Un australian scria la începutul secolului XX că n-a văzut popor mai leneş şi mai indolent decît… cel japonez! În secolul 19, de asemenea, se scria despre germani că sînt înceţi, egoişti, incapabili de lucru în comun (mai ales englezii şi francezii). Asta mi-a amintit cum îi făcea albie de porci Vasile Alecsandri de cîte ori alegea drumul spre Paris prin Germania şi nu pe malurile Mediteranei.

(…)

Încă un exemplu provocator şi gata: e vreo legătură între corupţie şi avans economic? Două exemple de dictatori ultracorupţi – Mobutu Sese Seko (Zair) şi Mohamed Suharto (Indonezia) -, o demonstraţie dusă la extrem. Pînă şi în aceste cazuri limită de furt totatal de ordinul zecilor de miliarde a existat o evoluţie diferită. Mobutu şi-a ruinat ţara. În Indonezia, calitatea vieţii a crescut de trei ori în două decenii. Vrea autorul să încurajeze corupţia cu asta? Evident că nu. Însă constată cît de complicată e situaţia „pe teren” şi că exemple precum Mobutu sînt mai des folosite de vestici pentru a-şi justifica lipsa de ajutoare pentru lumea a treia.

În general, în ţările sărace corupţia e şi una de supravieţuire, inclusiv în faţa marii corupţi. Vesticii spun că e principala piedică în calea dezvoltării economice. Ha-Joon Chang spune că nu e chiar aşa. Şi trece de la exemple extreme la unele mai „soft”: nici una din ţări precum Italia, Japonia, Coreea, Taiwan, China nu a fost vreo campioană a anticorupţiei, dar economic au mers incontestabil bine. Iar dacă intrăm puţin în istorie şi vedem exemple din SUA şi alte ţări exemplare vestice despre corupţia politică şi funcţionărească ne înfiorăm instant. Asta nu e o recomandare ca în reclama cu „murdărirea este bună”: „corupţia este bună”. Însă observaţiile colaterale sînt subtile şi utile.

Şi în criticile FMI sau Comisia Europeană se întîmplă ceva ciudat. Corupţia există doar pe banul public. Ha Joon Chang face o observaţie esenţială: şi zona privată geme de corupţie şi e taxată mult mai puţin. Dacă nu plăteşti bine funcţionari în administraţie şi nu le asiguri continuitate, dacă vrei austeritate şi tăieturi de la buget, aceştia vor ieşi din sistem şi se vor angaja la privaţi ca să sugă mai eficient din sistemele din care au făcut parte. Şi aşa se naşte un amestec nociv de lobby şi monopol privat care erodează profund societatea.

Întrebări esenţiale, contestări ale politicilor oficiale care ne apasă din ce în ce mai direct. Şi răspunsuri ceva mai subtile decît ce auzim acum în media oficiale.

Legaturi:


Categorii

Criza datoriilor suverane, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Mario Draghi, seful BCE: MULTE TARI NU REALIZEAZA CA SI-AU PIERDUT SUVERANITATEA!/ Euroforicii, cei mai periculosi/ FMI, Banca Mondiala si “SAMARITENII” RAI

  1. Acum inteleg cum acestia au cumparat tarile prin asa zis fonduri europene care defapt erau bani cu care sa fie cumparate tarile pe 2-3 lei.Oare cati vor intelege ca defapt mesajul suna cam asa: NU MAI VA ZBATETI CA DEGEABA VA ZBATETI SUNTETI DEJA CUMPARATI.De aceea fac ei ce vor cu europa in numele DEMOCRATIEI.Greu abia acum incepe iar efectele ce vor urma vor fi greu de suportat ptr omul de rand.

  2. Pingback: Vrajeala FMI, colonialismul abject al lui Gitenstein si imparteala prazii Romania. NI SE PREGATESTE A TREIA INDATORARE? [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: LEGATURI PRIMEJDIOASE: Revoltele secesioniste si STATELE UNITE ALE EUROPEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: “ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE”- [VIDEO - subtitrare in limba romana]. Un film documentar britanic despre istoricul si agenda MEGA-GUVERNULUI de la Bruxelles - Recomandari
  5. Pingback: Parlamentul TURCIEI a votat pentru INTERVENTII MILITARE in SIRIA si IRAK/ George Friedman la CHISINAU. Raspunsuri ambigue despre REVIZIONISMUL MAGHIAR ale sefului Stratfor/ Arsenalul NUCLEAR al RUSIEI l-a depasit pe cel al SUA - Recomandari
  6. Pingback: JUNCKER, TIMMERMANS, ȘANTAJUL "STATULUI PARALEL" EUROCRAT, LEGILE JUSTIȚIEI și posibilul JOC DUBLU AL LUI IOHANNIS (cu VIDEO și FOTO) - Cuvântul Ortodox
  7. Samaritenii cei rai. Mitul liberului schimb si istoria secreta a capitalismului
    de Ha-Joon Chang
    https://books.google.ro/books?id=NhVrDAAAQBAJ&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare