FAMIGLIA GOLDMAN SACHS: reteaua tehnocratilor bancari plasati in roluri cheie: PAULSEN (Federal Reserve), DRAGHI (BCE), PAPADEMOS (Grecia), Romano PRODI (Comisia Europeana), MONTI (Italia), ZOELLICK (Banca Mondiala)

• Incomemagazine.ro/Robert Comanioiu: Famiglia Goldman Sachs. Reţeaua care influenţează finanţele mondiale

Goldman Sachs, „sepia-vampir” ale cărei tentacule adulmecă orice potenţială sursă de profit. Goldman Sachs, „templu al banilor”, unde bonusurile anuale sunt religia neoficială, ce câştigă tot mai mulţi adepţi. Goldman Sachs, „chintesenţă a finanţelor mondiale evreieşti”. Sunt multe felurile în care banca a fost descrisă. Lansate din invidie sau bazate pe adevăruri de necontestat, toate aceste apelative creionează imaginea unei bănci de investiţii a cărei sete pentru profit a devenit emblematică. Reţeta secretă a succesului băncii: modul unic, imposibil de replicat, în care a înţeles să jongleze cu finanţele.

De la banca mică, fondată în 1869 de Marcus Goldman, până la gigantul de acum, condus de Lloyd Blankfein, Goldman Sachs a reuşit să depăşească toate perioadele dificile din istoria finanţelor şi să mai facă şi profit. Cei care au urcat treptele ierarhiei interne şi care au învăţat să mânuiască banii „the Goldman way” au atras constant atenţia marilor instituţii financiare ale lumii. Încet, dar sigur, banca s-a transformat într-o veritabilă pepinieră ce a exportat constant bancheri pentru mari instituţii financiare internaţionale, fie ele publice sau private.

Această veritabilă reţea de „foşti angajaţi Goldman” a căpătat de-a lungul timpului o influenţă imensă pe scena finanţelor internaţionale, alimentată de munţii de bani pe care firma îi generează şi astăzi.  Aproape indiferent de ţara despre care vorbim, vom găsi angajaţi ai băncii, foşti sau actuali, în poziţii cheie.

Income Magazine vă prezintă o serie de figuri legendare ale băncii, care şi-au pus amprenta asupra istoriei recente a zbuciumatei scene a finanţelor mondiale.

„Hank” Paulson

Fost preşedinte şi CEO al Goldman Sachs, Henry Merritt „Hank” Paulson Jr. a devenit cel de-al 74-lea Secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, în iunie 2006. S-a făcut remarcat în timpul mandatului printr-o serie de măsuri şi declaraţii ce aveau să devină emblematice pentru perioada crizei economice şi financiare. Astfel, în aprilie 2007, Paulson declara că piaţa imobiliară şi-a atins punctul minim de scădere, însă economia este „foarte sănătoasă”. Un an mai târziu, în iulie, Paulson asigura publicul american că sistemul bancar este „sigur”, iar autorităţile de supraveghere deţin controlul asupra situaţiei.

Simbolică pentru mandatul său rămâne tranşarea problemelor legate de Lehman Brothers. Astfel, atât Paulson, cât şi Timothy Geithner, pe-atunci preşedinte al Federal Reserve Bank of New York, au refuzat să ofere sprijin gigantului britanic Barclays, care vroia să cumpere Lehman. Aceştia au pus presiune asupra conducerii băncii, pentru a cere falimentul, în contextul în care considerau că efectele nu vor fi sistemice.Falimentul băncii a creat panică în piaţă şi a afectat serios celelalte bănci de investiţii, în contextul în care clienţii acestora au vrut să-şi lichideze poziţiile.

Un alt episod pentru care Paulson va rămâne unul dintre personajele emblematice ale crizei financiare este cererea adresată guvernului SUA de a aloca sute de miliarde de dolari pentru curăţarea bilanţurilor băncii. Documente publicate ulterior arată că Paulson i-a forţat pe bancherii americani să accepte sprijinul acordat de guvern, „fie că le place sau nu.”
Revista Time a vrut să îl numească în 2008 pe Paulson „Personalitatea Anului”, considerând că „deşi este groaznic în a explica alegerile pe care le-a făcut, nu există opţiuni mai bune pe care să le fi avut la îndemână”.

Mario Draghi

Fost guvernator al băncii centrale a Italiei şi, în prezent, preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a deţinut poziţia de vicepreşedinte şi director al Goldman Sachs International, până în 2005. Ca mulţi dintre colegii săi de top, de la Goldman Sachs, Draghi a ocupat funcţii în cele mai importante instituţii financiare mondiale. Astfel, acesta a fost membru în conducerea Băncii Mondiale, după care a preluat şefia Bank of Italy. A făcut parte din consiliul de guvernare al Băncii Centrale Europene şi a fost membru al comitetului director în cadrul Băncii Internaţionale a Reglementelor. De asemenea, face parte din consiliul guvernatorilor din cadrul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi al Băncii Asiatice pentru Dezvoltare.

La finele lunii iulie, autoritatea internă de supraveghere a Uniunii Europene a lansat o investigaţie în centrul căreia se află Draghi şi care se referă la un posibil conflict de interese. Reprezentanţii Corporate Europe Observatory l-au acuzat pe Draghi de lipsă a independenţei faţă de poziţia ocupată, în contextual în care acesta este membru al Grupului celor 30, ce reuneşte mai mulţi lideri din finanţele mondiale. G30 include membri ai autorităţilor de supraveghere, şefi ai unor importante bănci şi persoane din mediul academic. În ceea ce priveşte mandatul deţinut acum, de acesta se leagă supravegherea programului de 489 miliarde euro, pe trei ani, destinat finanţării băncilor europene, similar cu cel iniţiat de Paulson.

Lucas Papademos

Guvernator al băncii centrale a Greciei şi prim ministru al statului elen între 2011 şi 2012, Papademos este un mai vechi angajat al Goldman Sachs. În timpul mandatului de guvernator al băncii centrale, Papademos a luat parte la procesul de trecere de la drahmă la euro. Cel mai controversat episod al carierei sale rămâne cel referitor la afacerile cu produse derivate, din timpul mandatului său de guvernator. Acestea au permis statului grec să ascundă adevărata mărime a datoriilor publice. Şi, ca pură coincidenţă, Petros Christodoulou, şeful agenţiei de administrare a datoriei publice a Eladei, şi-a început cariera de finanţist tot în cadrul Goldman Sachs.

Astfel, Goldman Sachs a aranjat o serie de tranzacţii swap ce permiteau Greciei să împrumute un miliard de euro fără ca acest lucru să se reflecte în datoria publică. În timp ce aranja aceste operaţiuni, Goldman s-a asigurat împotriva riscului de neplată a datoriilor de către statul elen. În cele din urmă, banca de investiţii a vândut tranzacţiile swap băncii centrale a Greciei. Şi alte state, precum Italia, au folosit astfel de metode pentru micşorarea datoriei publice.

Romano Prodi

Preşedinte al Comisiei Europene şi prim ministru al Italiei, Romano Prodi a fost consultant al Goldman Sachs, poziţie la care a renunţat doar în perioada mandatului de premier. Numele lui Prodi este legat de controversata fuziune Siemens – Italtel, din anii ’90. Compania italiană de telefonie a fost privatizată de guvern, iar gigantul Siemens era interesat de preluarea acesteia. La cârma holdingului de stat însărcinat cu privatizarea Italtel şi denumit IRI se afla, la acea vreme, Romano Prodi. În urma unor investigaţii ample, procurorii au găsit probe care indicau că 400 de milioane de euro au fost plătiţi pentru ca afacerea să reuşească. În cadrul investigaţiei a fost identificată o plată de 10 milioane de mărci germane, făcută într-un cont Goldman Sachs. Ancheta a luat urma acestor operaţiuni şi o percheziţie făcută la sediul din Milano al băncii avea să scoată la suprafaţă documente care făceau legătura între sumele plătite de Siemens şi Prodi.

Procurorii au ţinut să sublinieze după aceea că Prodi nu face obiectul anchetei lor, însă analizează plăţile primite de el din partea Goldman Sachs. Acesta primise 1,4 milioane de lire sterline în perioada 1990-1993 printr-o companie italiană de consultanţă.O altă serie de acuzaţii vizează vânzarea de către Prodi a unor proprietăţi de stat la sume sub preţul pieţei. Cea mai controversată astfel de acțiune vizează un producător alimentar, achiziţionat de grupul Unilever. Goldman Sachs a fost banca prin care tranzacţia respectivă s-a realizat.

Mario Monti

Ministru al Economiei şi actualmente premier al Italiei, Mario Monti a fost consilier al Goldman Sachs, dar şi al gigantului Coca-Cola. Monti este unul dintre cei mai mari economişti ai Italiei, în contextual în care şi-a petrecut o mare parte a carierei în mediul academic. Silvio Berlusconi l-a propulsat în cadrul Comisiei Europene, în 1995, moment în care Goldman Sachs a început să fie interesată de strălucitul economist.Mai întâi comisar pentru pieţele interne şi apoi însărcinat cu portofoliul concurenței, acesta avea poziţia perfectă pentru a anula sau aproba fuziunile şi achiziţiile de care se ocupau bancherii de la Goldman.

În acest context, numirea în poziţia de consilier pare un gest firesc. Cei peste 20 de consilieri ai băncii fac lobby pentru diversele interese ale Goldman, scena politică europeană fiind prima vizată. Un alt consilier este Otmar Issing, fost membru al Bundesbank şi al BCE, unul dintre arhitecţii trecerii la euro.

Robert Zoellick

Secretar Adjunct de Stat şi preşedinte al Băncii Mondiale, Zoellick a avut o lungă relaţie cu Goldman Sachs. Acesta a fost vicepreşedinte al Goldman Sachs Group, pentru ca mai apoi să preia funcţia de preşedinte al comitetului de consilieri internaţionali ai băncii.

Numirea lui Zoellick la şefia Băncii Mondiale, având în vedere pedigriul său marca Goldman Sachs, a ridicat câteva semne de întrebare în acel moment. Astfel, un oficial UE declara pentru New York Times, sub anonimat, că „reţeaua Goldman este una foarte restrânsă. Deşi Zoellick este nou în familia Goldman, are un viitor strălucit în faţă, având în vedere că Paulson l-a recrutat pentru această poziţie. Şi dacă vom analiza cercul restrâns de persoane promovate de administraţia Bush şi privite cu ochi buni de Europa, atunci vom vedea că Zoellick se integrează perfect în acest tablou”. De mandatul lui Zoellick la şefia Băncii Mondiale se leagă o serie de ajutoare financiare substanţiale acordate mai multor state, pentru a face faţă efectelor crizei economice şi financiare, dar şi o serie de reforme implementate în interiorul băncii, pentru a creşte influenţa economiilor emergente în structura de vot a instituţiei.

Lloyd Blankfein

Nu puteam încheia lista personalităţilor care au marcat istoria băncii fără Lloyd Blankfein, „prinţul casino-capitalismului”, cum a fost denumit de o jurnalistă americană, şi actualul şef al Goldman Sachs. Născut într-o familie săracă de evrei din Bronx, Blankfein ilustrează perfect istoria fondatorului băncii, Marcus Goldman. Ambiţios, acesta a urcat toate treptele ierarhiei, până la cea mai de sus. La 13 ani şi-a luat prima slujbă. „Îmi aduc aminte cum mergeam printre tribune, cărând lada cu băuturi răcoritoare. La un moment dat, cineva mi-a cerut un suc. Era la câteva rânduri distanţă şi lada pe care o căram era foarte grea. Mi-am dat seama în acel moment că va trebui să car lada aceea câteva rânduri mai sus, pentru câţiva bănuţi. Ia ghiciţi, ce am făcut? Am luat lada aia cu sucuri şi am mers până acolo sus, pentru a câştiga acei câţiva bănuţi”, povestea şeful Goldman Sachs.

În 2006, Blankfein a încasat un bonus de 54,4 milioane de dolari, cel mai mare de pe Wall Street. Îl merita? Cu siguranţă! Banca raportase un profit net anual de 9,5 miliarde de dolari. „Am fost invizibil în cadrul băncii cam 24 de ani din cei 27 petrecuţi în sânul ei. Aşa că nu e ca şi cum am cerut să fiu preşedintele Goldman Sachs”, spunea cinic Blankfein. Să ajungi şeful acestei bănci e o probă mai solicitantă decât maratonul, mai complicată decât plănuirea unei misiuni pe Lună şi mai dificilă ca o problemă foarte complicată de matematică. Dacă vă veţi uita atent la feţele celor care au condus de-a lungul timpului banca, nu prea veţi găsi trăsături care să ilustreze mila sau compasiunea. E un joc pe bani şi e cel mai dur din lume.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Într-o seară geroasă de iarnă, anul trecut, stăteam de vorbă la o cafea cu un angajat al Goldman Sachs, venit în România să încheie câteva dealuri cu statul şi cu principalii jucători din finanţele private. Conversaţia despre filosofia de afaceri a băncii curgea firesc şi, la un moment dat, acesta m-a întrebat de ce admir aşa de tare banca asta de investiţii.

„Pentru că, aşa cum spun americanii, aţi învăţat să mergeţi prin ploaie fără să vă udaţi”, i-am spus eu. „Ooo, but we do get wet (ooo, dar ne udăm şi noi), nu este chiar aşa de simplu,” a replicat acesta. „Atunci aţi învăţat să vă uscaţi foarte repede”, am continuat eu. A zâmbit. Nu a mai spus nimic pe această temă şi am continuat discuţia. Am plecat din acea cafenea cu o privire fixă. Cât stătusem de vorbă avusesem permanent senzaţia că în faţa mea se aflase un rechin, un luptător de greco-romane venit să identifice şi să stoarcă profit din orice sursă încă neexplorată aici, în România. Cine ştie, poate chiar o fi făcut asta!

Marile scandaluri în care Goldman Sachs a fost implicată:

1. Criza europeană a datoriilor: Banca ar fi ajutat guvernul elen să ascundă dimensiunea uriaşă a datoriilor acumulate

2. Obligaţiunile emise de California: Angajaţii băncii şi-ar fi sfătuit o serie de clienţi să recurgă la o serie de inginerii financiare ce aveau să le sporească câştigurile din vânzarea obligaţiunilor

3. Insider Trading: Rajat Gupta, Robert Freeman sau David Brown sunt doar câţiva din angajaţii băncii, acuzaţi de insider trading. Aceştia au câştigat sume considerabile de pe urma tranzacţiilor bazate de informaţii privilegiate

4. Ajutorul acordat AIG: banca ar fi primit miliarde de dolari, în contextul sprijinului acordat colosului financiar american

5. Abacus: Banca a fost acuzată oficial că nu a declarat autorităţii americane de supraveghere a pieţei de capital o serie de informaţii legate de obligațiuni garantate prin creanțe, ce au cauzat pierderi unora dintre clienţii băncii.