Articole cu eticheta (tag): neoliberalism

Odată cu instalarea noii administrații Biden, în SUA se declanșează NOUL RĂZBOI INTERN împotriva „teroriștilor domestici”. Americanii conservatori, asimilați cu terorismul de tip Al Qaeda și ISIS

1. Odată cu instalarea noii administrații Biden, în SUA se declanșează NOUL RĂZBOI INTERN împotriva „teroriștilor domestici”. Americanii conservatori, asimilați cu terorismul de tip Al Qaeda și ISIS 22-01-2021

De ce ar fi necesare astfel de noi legi privind terorismul într-o țară care întemnițează deja mai mulți cetățeni decât orice altă țară din lume, ca urmare a unui set foarte agresiv de legi penale? Ce acte ar trebui incriminate de noile legi privind „terorismul intern” care nu sunt deja considerate criminale? Ei nu spun niciodată, aproape sigur pentru că – așa cum a fost adevărat pentru primul set de noi legi ale Războiului împotriva Terorii – scopul real al acestora este de a criminaliza ceea ce nu ar trebui criminalizat : discurs, asociere, proteste, opoziție față de noua coaliție de guvernământ.

<i>“Vin vremuri grele”.</i> Se pregateste MAREA RESTAURARE a politicilor AUSTERITATII. FMI, Comisia Europeana si BNR desfiinteaza politicile economice dezvoltationiste din ultimii ani/ Ilie Șerbanescu: <i>“Ai grijă ce-ți dorești!”</i>

2. “Vin vremuri grele”. Se pregateste MAREA RESTAURARE a politicilor AUSTERITATII. FMI, Comisia Europeana si BNR desfiinteaza politicile economice dezvoltationiste din ultimii ani/ Ilie Șerbanescu: “Ai grijă ce-ți dorești!” 08-06-2019

Redus la esență, FMI și BNR vor să pună pe butuci modelul de dezvoltare „wage growth” aplicat de guvernarea PSD-ALDE și explicat de Catalin Socol deseori. Ce mă irită e ipocrizia și fariseismul BNR și FMI. Nu au curajul să spună că vor să fie mai puțin venit la muncă și mai mult la capital, așa că vin ipocriți să plângă pe umărul pensionarilor și al săracilor, care, vezi Doamne, vor suferi din cauza inflației, căci consumul alimentează deficite, inclusiv cele comerciale. Sigur, nici prin gând să reparăm aceste deficite prin a cumpăra ceapă și cartofi din România, nuuuuuuu, ferească Dumnezeu! Ceapa olandeză trebuie să fie importată în continuare, nu facem niciun fel de rabat de la liber-schimbism.

Lobby netransparent pentru gazele din Marea Neagra. Reprezentanti ai EXXON si OMV, intalniri ”discrete” la Parlament cu Liviu Dragnea. OBIECTIVUL: LEGEA OFFSHORE SI REDEVENTELE/ CARREFOUR scoate 40 milioane de euro din România, profit declarat

3. Lobby netransparent pentru gazele din Marea Neagra. Reprezentanti ai EXXON si OMV, intalniri ”discrete” la Parlament cu Liviu Dragnea. OBIECTIVUL: LEGEA OFFSHORE SI REDEVENTELE/ CARREFOUR scoate 40 milioane de euro din România, profit declarat 06-09-2018

O delegație a ExxonMobil Exploration and Production l-a vizitat miercuri pe Liviu Dragnea la Parlament, întâlnirea având loc în biroul liderului PSD – transmite agenția Mediafax. Cu o zi înainte, tot în biroul său de la Parlament, Liviu Dragnea l-a primit și pe Reiner Seele – CEO-ul OMV.

<i>“Suntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. DEJA AM INTRAT ÎN LUMEA LUI KAFKA”</i>. Cui și în ce scop a folosit ALIBIUL “LUPTEI ANTICORUPȚIE”, împinse până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de “Justiția” stalinistă? NEOCOLONIALISMUL, ANTANTA ANTI-ROMÂNEASCĂ și PLANUL DE CONTROL, DEZBINARE și DISTRUGERE SISTEMATICĂ A ȚĂRII folosind ciomagul “PARADELII” instituționalizate

4. “Suntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. DEJA AM INTRAT ÎN LUMEA LUI KAFKA”. Cui și în ce scop a folosit ALIBIUL “LUPTEI ANTICORUPȚIE”, împinse până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de “Justiția” stalinistă? NEOCOLONIALISMUL, ANTANTA ANTI-ROMÂNEASCĂ și PLANUL DE CONTROL, DEZBINARE și DISTRUGERE SISTEMATICĂ A ȚĂRII folosind ciomagul “PARADELII” instituționalizate 09-03-2018

Aici se ascunde miza susținerii cu orice preț la putere a unei persoane pe care poporul ei nu o mai dorește: în scopurile anexioniste ale antantei. Laura Kovesi nu este nicidecum o persoană de neînlocuit. Ea doar este prezentată astfel, pentru a putea fi valorificată mai bine ca instrument și pretext. Instrument de epurare politică și pretext de dezbinare națională. Strategie care, până în prezent, a funcționat. Prima fază a procesului anexionist a fost slăbirea țării prin dezbinare și deznaționalizare. Apoi a urmat distrugerea mediului de afaceri autohton. În prezent ne aflăm în faza de transfer total al controlului politico – economic asupra țării în mâinile de încredere ale „aliaților” de antantă.

Răspuns unei manipulări. Consensul pro-occidental și demersul Coaliției pentru Familie

5. Răspuns unei manipulări. Consensul pro-occidental și demersul Coaliției pentru Familie 25-09-2017

Este indecent să demonizezi oponentul doar pentru că are o viziune diferită despre tine cu privire la căsătorie. Este indecent și iliberal să încerci să anulezi politic oameni care își exercită, fără a le încălca pe ale altora, drepturile constituționale legate de libertate de gândire, de asociere, de exprimare. Dar la acest fenomen vom reveni, poate, în alte materiale. Deocamdată trebuie să lămurim o nouă manipulare.

BANKSTERII. Despre semnificatia RAIFFEISENLEAKS: acuzatii grave aduse practicilor bancilor straine din România/ CAPITALISMUL DE GROTA si REPUBLICA EXPERTILOR

6. BANKSTERII. Despre semnificatia RAIFFEISENLEAKS: acuzatii grave aduse practicilor bancilor straine din România/ CAPITALISMUL DE GROTA si REPUBLICA EXPERTILOR 12-07-2017

Băncile nu au avut scrupule, nu au fost interesate de binele clientului, de un parteneriat corect și reciproc avantajos. În anii 2007-2008 creditarea a explodat. Băncile au simțit și speculat apetitul crescut al românilor pentru împrumuturi, au simțit oportunitatea și au început să profite de acest lucru. Clienții erau de bună-credință și încrezători și ca atare nici nu-și citeau contractele. Nici nu aveau timp deoarece acestea li se puneau la dispoziție doar în momentul semnării acestora. Și oricum nu ar fi înțeles mare lucru. Și chiar dacă ar fi înțeles, pe vremea aceea, o virgulă din contract nu se putea schimba. Dar cine-și imagina la vremea aceea că o bancă se poate comporta ca un cămătar?

APOSTOLATUL ANTISOCIAL… n-a murit, ci doar putin s-a odihnit. Despre o carte utila pentru a intelege gaunosenia neoliberalismului teologic

7. APOSTOLATUL ANTISOCIAL… n-a murit, ci doar putin s-a odihnit. Despre o carte utila pentru a intelege gaunosenia neoliberalismului teologic 28-05-2017

Apostolatul antisocial este o carte, acum, esentiala pentru o necesara dezbatere in interiorul Bisericii, pentru publicul crestin din Romania.* De ce? Pentru ca, prin mecanisme ce inca nu sunt clare, dar pot fi banuite, intelectualii care au instrumentalizat conservatorismul crestin pentru a-l pune in slujba unui regim astazi numit inclusiv de fostii sustinatori dictatorial – deci abuziv -, un regim agresiv fata de categoriile sociale precare ale tarii, un regim spoliator care corespunde definitiilor de manual ale neocolonialismului, sunt reciclati si repusi in uz de infrastructura mediatica a Patriarhiei si a Mitropoliei Iasilor.

CONFLICT PUTERNIC IN GRECIA INTRE BISERICA SI GUVERNUL SYRIZA. Planurile Ministerului Educatiei de a elimina “PREJUDECATILE NATIONALISTE” si de a introduce EDUCATIA SEXUALA au starnit opozitia vehementa a ierarhiei. Arhiepiscopul Ieronim: <i>“PARTIDELE DE STANGA SE UNESC CU PARTIDELE NEOLIBERALE SUB DIRECTIVELE UNEI NOI ERE SI ALE UNEI NOI ORDINI”</i>

8. CONFLICT PUTERNIC IN GRECIA INTRE BISERICA SI GUVERNUL SYRIZA. Planurile Ministerului Educatiei de a elimina “PREJUDECATILE NATIONALISTE” si de a introduce EDUCATIA SEXUALA au starnit opozitia vehementa a ierarhiei. Arhiepiscopul Ieronim: “PARTIDELE DE STANGA SE UNESC CU PARTIDELE NEOLIBERALE SUB DIRECTIVELE UNEI NOI ERE SI ALE UNEI NOI ORDINI” 07-10-2016

Mitropolitul Procopie al Neapolisului a caracterizat la randul sau reforma educationala drept “un experiment periculos si inutil, capabil de a ucide traditia educationala greceasca si identitea sa religioase. Biserica nu poate ramane indiferenta si fara grija cu privire la astfel de experimente anti-ortodoxe.”

<i>WINTER IS COMING</i>. Avocatul Gh. Piperea despre GLOBALISMUL NEOLIBERAL, care <i>“a avut ca rezultat hipsterii, emo kids-ii, abandonarea ideii de familie, propaganda LGBT, aberaţia “drepturilor” pedofililor şi ale altor dezaxaţi sexual”</i>/ UN SFERT DIN POPULATIA ROMÂNIEI SE ZBATE IN SARACIE SEVERA. Cati copii români merg la culcare flamanzi? Cifrele SARACIEI si DEPOPULARII unei tari

9. WINTER IS COMING. Avocatul Gh. Piperea despre GLOBALISMUL NEOLIBERAL, care “a avut ca rezultat hipsterii, emo kids-ii, abandonarea ideii de familie, propaganda LGBT, aberaţia “drepturilor” pedofililor şi ale altor dezaxaţi sexual”/ UN SFERT DIN POPULATIA ROMÂNIEI SE ZBATE IN SARACIE SEVERA. Cati copii români merg la culcare flamanzi? Cifrele SARACIEI si DEPOPULARII unei tari 12-07-2016

În ultimii 40 de ani, economia a fost covârşită de banii-datorie, de banii privaţi, care nu se mai emit de state suverane, ci de instituţii financiare, entităţi private care devin creditori ai statelor şi ai cetăţenilor împrumutaţi şi care “emit” bani prin simplul act juridic al împrumutului, fără un fapt economic care să-l justifice. Nu mai dăm cezarului ce-i al cezarului şi suntem manipulaţi să nu mai dăm nici lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Globalismul şi desfiinţarea ideii de graniţe şi suveranitate au avut ca rezultat hipsterii, emo kids-ii, abandonarea ideii de familie, propaganda LGBT, aberaţia “drepturilor” pedofililor şi ale altor dezaxaţi sexual. Dumnezeu a fost exclus din ecuaţie. Marxiştii nici că puteau visa o astfel de lume.

Discrepanta de tara bananiera: 70% dintre salariatii români castiga SUB PRAGUL SALARIULUI MEDIU/ Cei mai mari investitori straini – CAPSUNARII/ ”Sustenabilitate” si ”productivitate” – tezele neoliberale ale CRESTERII PROFITURILOR CAPITALULUI PRIVAT PE SEAMA NEOIOBAGILOR LOCALI/ Mugur Isarescu ne crede prea prosti pentru a intelege economia. SEFII BNR AU FOST INDEAJUNS DE DESTEPTI INCAT SA RECOMANDE TAIEREA SALARIILOR, IN 2009, CU EXCEPTIA CELOR PROPRII

10. Discrepanta de tara bananiera: 70% dintre salariatii români castiga SUB PRAGUL SALARIULUI MEDIU/ Cei mai mari investitori straini – CAPSUNARII/ ”Sustenabilitate” si ”productivitate” – tezele neoliberale ale CRESTERII PROFITURILOR CAPITALULUI PRIVAT PE SEAMA NEOIOBAGILOR LOCALI/ Mugur Isarescu ne crede prea prosti pentru a intelege economia. SEFII BNR AU FOST INDEAJUNS DE DESTEPTI INCAT SA RECOMANDE TAIEREA SALARIILOR, IN 2009, CU EXCEPTIA CELOR PROPRII 10-05-2016

BNR a avut în 2010 un specialist detașat pe lângă guvernarea Băsescu, consilieru’ Croitoru de la BNR. Cum angajatorul BNR a reușit un exercițiu de lobby prin care salariile lor au fost exceptate de la tăieri, nu a existat niciun motiv “economic” să nu se susțină validitatea economică a tăierii salariilor și a pensiilor pe lângă fostul președinte Băsescu.

GRECIA: CIRC GAY SI DISPERARE SOCIALA. SYRIZA a CAPITULAT TOTAL in fata TROICII, batandu-si joc de ideea de ALTERNATIVA la NEOLIBERALISMUL AUSTERITATII/ AUSTRIA cere excluderea GRECIEI din SCHENGEN, in timp ce GERMANIA face concesii TURCIEI/ De ce nu este exemplul grec util propagandei LGBT?

12. GRECIA: CIRC GAY SI DISPERARE SOCIALA. SYRIZA a CAPITULAT TOTAL in fata TROICII, batandu-si joc de ideea de ALTERNATIVA la NEOLIBERALISMUL AUSTERITATII/ AUSTRIA cere excluderea GRECIEI din SCHENGEN, in timp ce GERMANIA face concesii TURCIEI/ De ce nu este exemplul grec util propagandei LGBT? 24-01-2016

In concluzie, agenda “drepturilor gay”, contrar propagandei lobby-ului LGBT, nu va consolida statutul unei tari in cadrul UE, nu va duce la o imbunatatire a raporturilor dintre tarile periferice si cele eurocrate si nici nu va scuti respectiva tara de umilinte repetate in cadrul negocierilor internationale. Cu atat mai putin vor ajuta parteneriatele gay la prosperitatea si modernizarea unei tari!

Mihai Gheorghiu, reprezentantul Coalitiei pentru Familie: <i>SUNTEM CU TOTII INTR-O SITUATIE FOARTE GRAVA, IN CARE MINORITATI AGRESIVE, LIPSITE DE LEGITIMITATE DEMOCRATICA, ISI IMPUN AGENDA IDEOLOGICA STATULUI</i>. Spectrul “teocratiei atee” instaurata prin revolutia elitei corporatiste si raspunsul crestin al societatii

13. Mihai Gheorghiu, reprezentantul Coalitiei pentru Familie: SUNTEM CU TOTII INTR-O SITUATIE FOARTE GRAVA, IN CARE MINORITATI AGRESIVE, LIPSITE DE LEGITIMITATE DEMOCRATICA, ISI IMPUN AGENDA IDEOLOGICA STATULUI. Spectrul “teocratiei atee” instaurata prin revolutia elitei corporatiste si raspunsul crestin al societatii 13-01-2016

Democraţia nu poate exista fără demos, fără popor, fără implicarea acestuia în viaţa socială. Constituţiile, legile sunt pentru oameni, trebuie să‑i slujească pe aceşti oameni, vii, adevăraţi, care au probleme de viaţă, care au memorie, care vor să trăiască normal, să îşi poată iubi şi creşte copiii aşa cum cred de cuviinţă, fără a‑i expune la experimente sociale sau ideologice.

Cum iese la suprafata agenda “influencerilor” #COLECTIV: PROPAGANDA PENTRU ASIGURARI SI AMBULANTE PRIVATE. La Cotroceni se pregateste deja proiectul legislativ!/ Raed Arafat: “PRIVATII VOR SA SE CUPLEZE LA FONDURILE PUBLICE ALE INTERVENTIILOR DE URGENTA. Nu doar ambulantele, ci si pompierii sunt o miza!”

14. Cum iese la suprafata agenda “influencerilor” #COLECTIV: PROPAGANDA PENTRU ASIGURARI SI AMBULANTE PRIVATE. La Cotroceni se pregateste deja proiectul legislativ!/ Raed Arafat: “PRIVATII VOR SA SE CUPLEZE LA FONDURILE PUBLICE ALE INTERVENTIILOR DE URGENTA. Nu doar ambulantele, ci si pompierii sunt o miza!” 18-12-2015

Se tot zice că România nu are servicii private în sănătate. Fals! Dializa e a privaților. În provincie, transporturile între spitale sînt ale privaților. Acesta este adevărul: ei ar vrea să se cupleze la fondurile publice ale intervențiilor de urgență. Nu doar ambulanțele, ci și pompierii sînt o miză. Și acolo sînt fonduri!

“DEPARTAMENTUL DE STAT”, prin portavocile sale, NU NE MAI VREA ORTODOCSI: <i>“Invazia ideologică vine ca un corolar al celei economice și militare”</i>/ FALSITATEA ANTICLERICALISMULUI FISCAL/ Ierarhia, intre popor si elita de doi lei/ PERICOLUL MAI MARE – DEMOLAREA BISERICII PRIN ”REFORMARE INTERNA” SI RELATIVISM MORAL SI DOGMATIC: <i>“Adevăratul și singurul păcat constă acum în a crede că Ortodoxia este credința adevărată. Tradiția trebuie pusă la pământ”</i>

15. “DEPARTAMENTUL DE STAT”, prin portavocile sale, NU NE MAI VREA ORTODOCSI: “Invazia ideologică vine ca un corolar al celei economice și militare”/ FALSITATEA ANTICLERICALISMULUI FISCAL/ Ierarhia, intre popor si elita de doi lei/ PERICOLUL MAI MARE – DEMOLAREA BISERICII PRIN ”REFORMARE INTERNA” SI RELATIVISM MORAL SI DOGMATIC: “Adevăratul și singurul păcat constă acum în a crede că Ortodoxia este credința adevărată. Tradiția trebuie pusă la pământ” 13-12-2015

Toți aplică legea, toți spun că unde e lege nu e tocmeală, toți spun că nu e de competența lor să o interpreteze, toți își declină responsabilitatea. Gândirea lor e abolită, discernământul lor e amputat: “De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept?” (Luca 12;57) Pentru ei, legea e sfântă, chiar dacă e ilegitimă; legea e sfântă, chiar dacă e absurdă; legea e sfântă, chiar dacă e criminală. Nu le putem reproșa torționarilor comuniști ori naziști că nu au respectat legea, nu?

ANCA DRAGU, sinistra finantelor FMI in România NE VREA SCLAVI PE PLANTATIE: <i>Românii sa ia exemplu de la indieni, chinezi sau africani, care muncesc ”pe doi lei”</i>. MODELUL NEOLIBERAL DE “DEZVOLTARE”: SARACI PENTRU PROFITUL ALTORA. Logica antisociala a “tehnocratei” de la Finante si REFUZUL CRESTERII SALARIULUI MINIM

16. ANCA DRAGU, sinistra finantelor FMI in România NE VREA SCLAVI PE PLANTATIE: Românii sa ia exemplu de la indieni, chinezi sau africani, care muncesc ”pe doi lei”. MODELUL NEOLIBERAL DE “DEZVOLTARE”: SARACI PENTRU PROFITUL ALTORA. Logica antisociala a “tehnocratei” de la Finante si REFUZUL CRESTERII SALARIULUI MINIM 07-12-2015

1.747.000 persoane ocupate din Romania se afla sub pragul se saracie. 427.000 de salariati merg la slujbe chiar daca veniturile obtinute nu ii ajuta sa depaseasca pragul de saracie. Peste 1.500.000 de persoane asteptau cresterea salariului minim la 1 ianuarie 2016. Asteaptă degeaba.

<i>”De ce atata ura?”</i> sau SECULARIZARE PRIN REEDUCARE. Campania mediatica agresiva pe tema ”finantarii” Bisericii abia a inceput. “BUGETUL” SOCIAL AL BOR – ADEVARATA TINTA A SISTEMULUI DE PROPAGANDA

17. ”De ce atata ura?” sau SECULARIZARE PRIN REEDUCARE. Campania mediatica agresiva pe tema ”finantarii” Bisericii abia a inceput. “BUGETUL” SOCIAL AL BOR – ADEVARATA TINTA A SISTEMULUI DE PROPAGANDA 07-12-2015

Mijlocul folosit pentru atingerea scopului este incitarea la ura, pentru a cita din Codul Penal. Explicatia pentru exagerarea irationala a mizei bugetelor alocate BOR, care, cum spuneam, sunt INSIGNIFIANTE la modul concret, prin raportare la celelalte cheltuieli bugetare, este o incercare premeditata, deliberata, sistematica, de a incita si directiona cantitatea de frustrare sociala si resentiment uriase in corpul social, cauzate de problemele structurale mari ale Romaniei, impotriva Bisericii. De aceea, masinile de lux, mantiile largi arhieresti, raspunsurile in doi peri, sunt mana cereasca pentru agitprop. Ei au nevoie de imagini simple, de impact, nu de realitati concrete, de subiecte solide. Pentru clasa de mijloc corporatista coplesita de facturi, pentru poporeanul care injura printre dinti cand e stropit de limuzine, BOR devine tapul ispasitor ideal.

MAREA CACEALMA NEOLIBERALA. GUVERNUL TEHNOCR(E)AT CIOLOS – ca o shaorma cu de toate. La JUSTITIE – o ONG-ista sorosist-macovist-basista fara studii juridice, CORPORATIILE la ECONOMIE, FMI & Comisia Europeana la FINANTE, sociologul SRI din “grupul de la Cluj” – vicepremier: <i>“Avem un guvern de executanţi. Ce vor executa?”</i>

18. MAREA CACEALMA NEOLIBERALA. GUVERNUL TEHNOCR(E)AT CIOLOS – ca o shaorma cu de toate. La JUSTITIE – o ONG-ista sorosist-macovist-basista fara studii juridice, CORPORATIILE la ECONOMIE, FMI & Comisia Europeana la FINANTE, sociologul SRI din “grupul de la Cluj” – vicepremier: “Avem un guvern de executanţi. Ce vor executa?” 15-11-2015

Mare parte din concluzie e că da, e un guvern “tehnocrat”, cu multe legături cu o zonă a experţilor transpartinici, dar fundamental de dreapta. Nu-mi place descrierea aia cum că “măcar ştiu o meserie”. Oamenii ăştia sînt experţi în birocraţie, într-o majoritate covîrşitoare. Şi sînt obişnuiţi să fie conduşi, să aibă trasate liniile deja. Cine-i va conduce?

CU CINISMUL DE HIENE PE MOARTE CALCAND: secularisti, agenti propagandisti ai “luptei anticoruptie” si trusturi media anti-BOR cauta sa MANIPULEZE si sa CONFISTE emotia publica starnita de INCENDIUL TRAGIC din clubul COLECTIV

20. CU CINISMUL DE HIENE PE MOARTE CALCAND: secularisti, agenti propagandisti ai “luptei anticoruptie” si trusturi media anti-BOR cauta sa MANIPULEZE si sa CONFISTE emotia publica starnita de INCENDIUL TRAGIC din clubul COLECTIV 01-11-2015

Alta pancarta strategica plasata in multimea ce marsaluia, intr-un context in care, chipurile, tacerea era cea mai importanta, a fost “vrem spitale, nu catedrale”. Sunt cei care in orice se intampla in Romania gasesc vinovatul in BOR. Au sustinerea sistemului de propaganda neoliberal descris mai sus, intr-o alianta care doar aparent e incompatibila, pentru ca secularistii pretind ca vor ca statul sa dea bani la spitale. Sustinerea de care beneficiaza din partea unui sistemul de propaganda antisocial si antistatal ii arata insa in fariseismul lor cras: nu lipsa spitalelor doare, ci prezenta Bisericii. Propagarea mesajului anticrestin este favorabila sistemului de propaganda si pentru ca ofera o “explicatie” pentru starea precara a spitalelor, indepartand atentia si revolta publica de la reformele neoliberale catre Biserica.

<i>“PUTERNICA SI NECONTROLATA: TROIKA”</i> (documentar Video-ARTE). Yanis Varoufakis, actualul ministru de finante al Greciei: INDATORAREA GRECIEI A FOST O CRIMA IMPOTRIVA UMANITATII. ELITELE POLITICE AU FACUT UN PACT FAUSTIC CU BANCHERII

24. “PUTERNICA SI NECONTROLATA: TROIKA” (documentar Video-ARTE). Yanis Varoufakis, actualul ministru de finante al Greciei: INDATORAREA GRECIEI A FOST O CRIMA IMPOTRIVA UMANITATII. ELITELE POLITICE AU FACUT UN PACT FAUSTIC CU BANCHERII 27-02-2015

Cinci ani au trecut deja de cand statele aflate in criza din zona euro traiesc chinurile supra-indatorarii. Pentru a obtine imprumuturile de care au nevoie de urgenta, trebuie sa se supuna exigentelor – faimoaselor memorandumuri – celor trei institutii ce formeaza troica: FMI, CE, BCE. Masurile de austeritare impuse de ele nu au avut, pana acum, efectele scontate, ci dimpotriva.

25. BASESCU SI ȚARA. 10 ani de desfigurare a României 22-12-2014

Activenews/ Iulian Capsali: Antibăsescu Exact la 25 de ani de la martiriul unor tineri care au vrut sa aibă șansa unei lumi libere, iese din serviciu cel mai toxic personaj al politicii românești din ultimele decenii, cel care a transformat țara …

<b>CAPITALISMUL SI MAREA TRANSFORMARE</b> – recenzia lui Alexandru Racu la filmul documentar ARTE (video). In plus: <i>SUNT ORTODOXIA SI CAPITALISMUL COMPATIBILE?</i>

26. CAPITALISMUL SI MAREA TRANSFORMARE – recenzia lui Alexandru Racu la filmul documentar ARTE (video). In plus: SUNT ORTODOXIA SI CAPITALISMUL COMPATIBILE? 18-12-2014

Documentarul ne ajută să înțelegem faptul conform căruia capitalismul nu este o poveste romantic-moralizatoare cu greieri, furnici și stat de drept, ci una cu stăpâni, sclavi și deziderate ale marilor puteri impuse prin forța armelor, în care statul joacă un rol activ în demantelarea brutală a ordinii socio-economice precapitaliste și în instituirea și conservarea represiv-coercitivă a noii ordini economice.

“EXPERTII” OENGISTI – veriga lipsa din lantul CAINILOR DE PAZA ai PUTERII. <i>“Care e rolul acestor oameni? Să controleze opinia publică, să nu permită ridicarea unor lideri neșantajabili, să manipuleze subiecte-cheie”</i>

32. “EXPERTII” OENGISTI – veriga lipsa din lantul CAINILOR DE PAZA ai PUTERII. “Care e rolul acestor oameni? Să controleze opinia publică, să nu permită ridicarea unor lideri neșantajabili, să manipuleze subiecte-cheie” 25-09-2014

Voxpublica/Costi Rogozanu: Noul oportunism Cam ce era mai romantic-oengistic în anii ’90 a suferit mutaţii birocratice şi ideologice pe care beneficiarii continuă să le autoeticheteze drept progresism, europenism. Istoria s-a sfîrşit, deci să facem „politici”. Noii oportunişti au amestecat nişte …

Carti

Documentare

Articole Recomandate