ZIUA DE DUMINICA, dezbatuta la Bruxelles

23-06-2011 1 minut Sublinieri

La Bruxelles, a avut loc luni, 20 iunie 2011, o dezbatere asupra importantei protejării statutului de zi liberă a duminicii, precum şi a menţinerii numărului de ore de muncă la un nivel decent, printr-o legislaţie corespunzătoare. Evenimentul a fost organizat de către Alianţa Europeană pentru ziua de Duminică, o reţea de sindicate, organizaţii din societatea civilă şi comunităţi religioase care şi-au propus să crească, în rândul cetăţenilor europeni, conştiinţa importanţei respectării dreptului la timp liber.

Sociologi, psihologi dar şi specialişti în drept şi factori de decizie din cadrul institutiilor europene de la Bruxelles s-au reunit în cadrul unei conferinţe pe tema impactului muncii în ziua de duminică asupra sănătăţii, siguranţei şi integrarii sociale a angajaţilor. Participanţii au subliniat că Europa are nevoie de un model de viaţă bazat nu doar pe producţie şi consum, ci şi pe timp liber, necesar angajamentului şi interacţiunii sociale. Printre experţii prezenţi s-a numărat şi Dl. Prof. Friedhelm Nachreiner, psiholog german ale cărui studii au contribuit la promulgarea, în Germania, a unei legi ce impune ca toate magazinele să fie închise în zilele de duminică.

„La orice rezultate statistice te-ai uita, rezultatele sunt mereu aceleaşi: orice persoană care lucrează duminica este afectată negativ de acest lucru, atât în termeni de sănătate, cât şi de siguranţă”, a spus Prof. Nachreiner, potrivit europeansundayalliance.eu, citat de orthodoxero.eu. Participanţii au cerut ca atât legislaţia europeană, cât şi cele naţionale să acorde mai multă atenţie vieţilor personale ale angajaţilor, aceasta incluzând timp liber care să poată fi petrecut în familie, activităţi civice ori culturale.

Interesant ce discuta masonii de la Bruxelles… Parca propaganda zelotistilor duminicii de ziua a 7-a era ca vor sa o suprime ca zi libera? Ca doar asta era ”teoria”, ca Patriarhia a (re)declarat duminica prima zi a saptamanii ca sa faca agenda masonilor ce vor sa suprime duminica drept zi libera… Hm…

Sigur, discutia legata de duminica nu face ca institutiile europene sa fie mai putin masonice decat sunt si nici nu reprezinta vreo concesie facuta crestinismului de UE. Arata doar absurditatea ”legaturilor” facute de cei ispititi de duhul orb al zelotismului.


Categorii

1. DIVERSE, Data Pastelui (Pascalia), Duminica

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare