FEDERALISMUL EUROPEAN SI CONTROLUL MINTII. Masinaria de propaganda a Bruxelles-ului (studiu)

3-12-2012 20 minute Sublinieri

Acest studiu din 2002 din care am tradus, prin bunavointa unui frate, fragmente extinse si reprezentative, devoaleaza mecanismele propagandistice prin care “euro-miturile” sunt perpetuate in societatile nationale ale Europei pentru a impune mintilor noastre drept unica solutie construirea Statului European sau a Statelor Unite ale Europei. Autorii studiului sunt specialisti britanici din zona conservatoare iar metoda lor a constat in studierea bugetelor si a tehnicilor folosite de UE in propaganda sa. Concluzia? “Sumele sunt ametitoare” iar tehnicile de comunicare poarta “amprenta celor fasciste/comuniste”. Ceea ce este “sinistru” este faptul ca propaganda e indreptata intentionat, cu precadere, catre copii, identificati ca “multiplicatori de informatie” si ca presa mainstream este in mare parte subordonata acestui mecanism. Prin consultarea articolului original cititorii au acces si la tabelele detaliate cu proiectele, institutiile si fondurile pe care UE le foloseste pentru propaganda federalista. Cu siguranta, chiar daca unele s-au schimbat, avand in vedere ca studiul e de acum 10 ani, principiul si mecanismele, cel mai sigur si bugetele imense (aici nu se face caz de austeritate), au ramas la fel. 

Cuvant inainte

de Theresa Villiers MEP

In 1835, analizand succesul statului federal SUA in lucrarea sa „Democratia in America”, Alexis de Tocqueville a observat ca democratia la scara continentala are nevoie de ceva mai mult decat alegeri libere. Printre caracteristicile descrise de acesta ca decisive pentru succesul sistemului federal american era existenta unei clase politice unice, coerenta si identificabila.

Dupa aproape 200 de ani, ramane inca adevarat ca democratia nu este doar o chestiune de alegeri. Pentru ca o institutie sa fie cu adevarat democratica, aceasta trebuie sustinuta de interesul, loialitatea si implicarea oamenilor pe care doreste sa-i reprezinte. Democratia necesita un demos – un grup de oameni care au suficient de multe in comun pentru a acepta guvernarea altcuiva. Nu va putea exista niciodata o democratie pan-europeana daca nu vom avea o singura natiune europeana, o singura constiinta europeana, o singura opinie publica europeana si un singur discurs politic european.

Acest document discuta cateva dintre incercarile facute, artificial si deliberat, de a crea atat o clasa politica europeana, cat si un demos european, prin generarea unui sentiment de identitate si apartenenta europeana necesar ambelor scopuri.

Exista multi pe continentul european (printre care si eu) care considera ca niciunul dintre aceste scopuri nu este posibil, nici de dorit. Insa acestea se regasesc in centrul oricarui apel al UE la consimtamantul popular autentic si al legitimitatii democratice. Astfel, ele sunt o parte integrala a incercarii de creare a tarii numita Europa. Acestea sunt ultimele doua piese ale fierestraului mecanic pe care federalistii l-au construit timp de aproape jumatate de secol si de aceea ar trebui sa atraga luarea aminte a tuturor celor dintre noi care pretuiesc existenta in continuare a natiunilor Europei.

Autorii documenteaza proiectul pe termen lung de convingere a oamenilor asupra meritelor integrarii europene tot mai accentuate si de schimbare a loialitatilor pentru institutiile nationale catre cele europene. Ei arata cum sunt directionate in acest scop sume mari din banii publici, documentand atat dimensiunea imensa a proiectului, cat si orchestrarea sa deliberata.

Aceasta lucrare isi propune ca scop scoaterea la lumina si expunerea pentru cercetare publica a exercitiului de propaganda aflat in plina desfasurare. Examineaza folosirea banilor contribuabililor  pentru a forma si manipula opinia publica inspre aprecierea meritelor integrarii europene.

Autorii analizeaza bugetul Uniunii Europene, incluzand cei 7 milioane de euro dedicati modelarii diverselor si dispersatelor grupari politice pan-europene intr-o singura clasa politica, de tipul celei descrise de Tocqueville. Este analizata o parte din vastul material trimis publicului, avansand treptat catre documentarea modurilor mai putin vizibile, dar mult mai influente de modelare a opiniei publice: reteaua de organizatii sustinute din banii contribuabililor care promoveaza o agenda integrationista. O caracteristica  recurenta descoperita de autori este vizarea formatorilor de opinie, cu scopul de modelare a opiniilor in organizatiile in care acestia sunt implicati.

Un interes special il reprezinta accentul asupra celor vulnerabili si a celor tineri. Dupa cum arata autorii, proiectele concepute pentru modelarea expresa a ideilor politice a scolarilor„multiplicatori de informatie” utili pentru propagandistii UE –, nu sunt doar nedemocratice, ci si ilegale conform Legii Educatiei din 1996.

Concentrarea repetata a UE asupra tinerilor este demonstrata prin documentarea catorva din cele cateva mii de proiecte educationale concepute pentru promovarea integrarii europene.Pe langa insuflarea directa a meritelor integrarii tot mai complete, astfel de finantari ajuta la contruirea bazelor unei clientele UE in cadrul universitatilor. Este examinata totodata si munca paralela depusa pentru cultivarea unei baze de sustinatori intre jurnalisti.

Bineinteles, nu toate proiectele culturale sau educationale finantate de UE au o nuanta sau motivatie sinistra. Multe dintre proiectele sale educationale si de tineret, precum orchestrele, ofera oportunitati laudabile pentru tineri de a invata despre alte culturi si limbi, fie ca aceste proiecte sunt imprimate cu semnatura integrarii europene sau nu. Nici nu ii acuz pe cei care desfasoara astfel de proiecte de intentii sinistre. Si ei sunt la randul lor victime ale manipularii subtile facuta pe spinarea contribuabilului. Nuanta politica discrediteaza si compromite rezultatele valoroase pe care aceste proiecte le-ar putea obtine.

In ultimul rand, autorii ne prezinta sugestiile personale de tratare a problemelor dezvaluite de lucrarea lor, incluzand reguli noi ce necesita o dedicare impartialitatii si obiectivitatii, supravegheate de o organizatie independenta. Majoritatea statelor membre au implementata o forma de verificare a cheltuielilor in scopuri politice si propagandiste, dar un astfel de organism nu este aplicat si Uniunii.

Problema se extinde, in unele feluri, mult mai departe de implicatiile prezentate in aceasta lucrare, catre o intreaga gama de arii de cheltuiala a UE. De exemplu, cei care au conceput diversele proiecte UE de dezvoltare regionala, precum Fondul Social European, au avut in minte un scop politic explicit. Au cautat in mod deliberat sa creeze o clientela de formatori de opinie care sa vada in Bruxelles o sursa de finantare si asistenta – „originea unei binefaceri specifice”, in formularea autorilor.

In concluzie, in timp ce ezit in a merge intr-atat de departe incat sa desenez o paralela intre tehnicile de comunicare ale UE si cele ale regimurilor totalitare din ultimul secol, sunt in totalitate de acord cu ei in ce priveste faptul ca directionarea fondurilor publice pentru o integrare europeana tot mai sporita pericliteaza insasi functionarea corecta a democratiei.

Exista o distantare din ce in ce mai mare intre oamenii de rand de pe continentul european si elita lor politica. In timp ce o proportie substantiala – probabil majoritatea – dintre oamenii de rand sunt sceptici vizavi de continuarea integrarii, elita politica este dedicata aproape universal acestui scop. In cele trei cele mai recente ocazii cand oamenilor li s-a permis sa-si exprime opinia intr-un referendum, acestia au votat impotriva continuarii integrarii: in Elvetia impotriva apartenentei la Uniune, in Danemarca impotriva adoptarii monedei unice, iar in Irlanda impotriva Tratatului de la Nisa.

In asemenea circumstante, devine tot mai importanta asigurarea ca oamenilor li se va permite o alegere corecta si informata a deciziilor pe care le iau vizavi de o si mai mare integrare. Este vital ca banii contribuabililor sa nu fie folositi abuziv in cadrul unei campanii pentru referendum cu scopul de a oferi un avantaj nedrept „Da”-ului. Binecunoscutul dezechilibru din referendumurile precedente este subliniat pe buna dreptate de catre autori.

A continua sau nu cu sporirea integrarii Uniunii Europene este un subiect deosebit de politic. Indiferent de viziunea asupra subiectului, orice democrat ar trebui sa condamne folosirea banilor publici intr-un mod partinitor intr-o dezbatere politica atat de intensa. Cei care adopta idealuri federaliste si integrationiste au dreptul de a-si exprima opiniile, insa nu e corect ca acestia sa primeasca milioane de la contribuabili pentru a-i ajuta in indeplinirea scopului.

Introducere

Acest pamflet nu-si propune sa se pozitioneze ca si enciclopedie definitiva a propagandei UE. Si exista un motiv foarte bun pentru aceasta. Pentru a atinge un asemenea scop, ar fi nevoie de serviciile pe termen lung al unui contabil experimentat si mult mai multe pagini decat pot tine copertele unei carti. Mai degraba, autorii intentioneaza sa expuna un rezumat, o evaluare generala a locului unde se regaseste forta principala a politicilor UE si sa demonstreze un numar de exemple specifice esentiale. In principal, acest pamflet va incerca sa ofere o cifra exacta a enormitatii resurselor financiare pe care Uniunea Europeana le consuma pentru auto-promovare ca entitate separata, superioara, care va „inlocui pe buna dreptate” identitatea nationala a statelor sale membre.

Ce intelegem prin propaganda? Este suficient sa afirmam deocamdata ca vorbim despre un angajament esential in prezentarea politicilor, o batalie pentru inimile si mintile celor 376 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Aceasta are loc, bineinteles, intr-o varietate de forme practice. Exista, in cea mai evidenta forma, managementul marcii, prin arborarea steagului cu 12 stele, prin imn, prin pasaportul visiniu.

Mai in adancime, exista initiative publicitare care demonstreaza audientei pasive ca actiunile izvorasc din bugetele Comunitatilor, si ca, prin extensie, UE in intregul sau este o binecuvantare a societatii – omitand in mod deliberat faptul ca, de fapt, insesi statele membre ii asigura fondurile si legitimitatea. Aceste actiuni ii permit Uniunii sa fie privita ca origine a unei bunavointe specifice, fie ca idee – o lege, sa spunem, asupra orelor de lucru sau a curatirii plajelor – , sau o constructie fizica cu pancarte ce afirma ca UE a platit pentru ea.

In sfarsit, exista campania de „informare”, vizand grupuri sociale sau economice cu material selectiv conceput sa inoculeze audientei acceptarea UE ca si corp politic legitim.

Cea mai perfida si tipatoare forma de propaganda, pe care ne vom concentra, variaza de la castigarea politicienilor si a formatorilor de opinie, mai ales cei din media, pana la provizionarea de fonduri publice catre organizatii ce sustin integrarea si adoptarea monedei unice. In  mod sinistru, UE a ajuns sa-si raspandeasca propaganda pana si in salile de clasa prin furnizarea de jocuri, filme si carti desenate ce „explica” Europa copiilor.

Aceste actiuni sunt orchestrate si deloc aleatorii. Exista in desfasurare o campanie deliberata de vizare particulara a acelora care sunt percepute ca si grupuri vulnerabile in societate. Copiii au fost deja mentionati, insa batranii si handicapatii se afla si ei pe lista. Cele mai inspaimantatoare dintre texte justifica in mod deschis educarea copiilor ca si „multiplicatori de informatie”, capabili sa explice, de exemplu, beneficiile monedei Euro membrilor mai varstnici si mai conservatori din familie.

Bineinteles, guvernele nationale pot folosi campaniile de informare in scopuri personale, si este imposibil de afirmat ca orice document emis de Bruxelles poate fi numit propaganda. Totusi, volumul imens de materiale propagandistice este ametitor. Mai mult, in cazul guvernelor nationale, parlamentele nationale furnizeaza o forma sau alta de contrapondere/echilibru. Insa o asemenea protectie nu exista la nivel european si de aceea propaganda continua sa inunde.

Aceasta nu reprezinta numai un abuz strident al banilor contribuabililor; sunt la bataie democratia si viitorul Europei. Un referendum britanic asupra monedei Euro este iminent. Conventia pentru Viitorul Europei este in curs de organizare si, desi incarcata cu o majoritate imensa de integrationisti, va fi vanduta publicului in lunile ce urmeaza ca atelierul de discutii populare democratice din spatele avantului federalist. In final, va fi tinut un congres in stilul Maastricht, Amsterdam si Nisa. De aceasta data va produce o constitutie scrisa a constructiei federale europene si toate acestea se vor desfasura in timp ce cativa posibili aspiranti la UE isi vor ratifica aderarea in parlamentele nationale, in unele cazuri prin referendum. Exista, de asemenea, si alte plebiscite importante unde propaganda UE ar putea indrepta votul popular catre o si mai mare integrare, determinand soarta intregului continent timp de o generatie. Irlandezii se confrunta cu Nisa II, danezii ar putea avea un nou referendum pe tema adoptarii monedei unice. Suedezii s-ar putea confrunta si ei cu un referendum vizand adoptarea Euro iar votul cel mai important, cel de salvare a lirei sterline, va avea loc in Marea Britanie.

Am vazut deja efectele propagandei integrationiste. In 1975 in Marea Britanie, latura pro CEE (Comunitatea Economica Europeana) a cheltuit de aproape zece ori mai mult decat latura impotriva, schimband opinia publica pentru suficient timp incat sa castige votul. Putem vedea din nou acelasi lucru. Multumita legislatiei Guvernului Laburist legata de finantarea unui referendum pe tema Euro, nu va exista o paritate intre parti deoarece finantarea va fi hotarata in functie de afilierea politica. Avand in vedere atat afinitatea laburistilor, cat si a liberal-democratilor fata de Uniunea Economica si Monetara, exista o favorizare clara a monedei unice. In acest context nedemocratic, propaganda UE contribuie la subminarea unei dezbateri libere si corecte.

Obiectivul nostru de a cerne miile de pagini de exemple de propaganda si de a scrie acest pamflet – fara a mentiona disecarea celor mai mult de 1000 de pagini ale bugetului anual al UE – se imparte in trei parti. Mai intai, dorim sa demonstram o parte dintre mecanismele ce se pun in miscare pe masura ce referendumul se apropie. Aceasta va permite jurnalistilor si politicienilor sa riposteze in cazurile mai flagrante, iar cetatenilor obisnuiti sa asigure un minimum de impartialitate in mass-media, publicatiile finantate de guvern si in scolile de stat. In al doilea rand, la nivel practic, dorim infiintarea unei arhive in cadrul birourilor Bruges Group – o colationare a rezultatelor obtinute in urma mai multor ani de supraveghere si investigatie – care sa fie accesibil pentru consultare oricui este interesat. Si in final, avem ca scop nu numai denuntarea acestor activitati propagandistice, ci si franarea masinii de propaganda a Bruxelles-ului, care le instiga. Daca totusi nu vom putea opri propaganda UE, speram macar ca publicul va deveni mai vigilent in legatura cu aceasta amenintare.

* * *

Propaganda si Uniunea Europeana?

Unii, mai ales in Marea Britanie, unde telul final al integrarii europene a fost ascuns publicului in mod traditional, s-ar putea indoi de existenta propagandei si ne-ar putea contrazice teza cum ca aceste campanii de informare au ca scop subminarea opozitiei politice si fabricarea unei constiinte publice europene.Nu exista totusi nici o urma de indoiala in ce priveste evenimentele ce au loc in numele edificarii europene.

Nu trebuie sa ne credeti pe cuvant. Uniunea Europeana insasi crede ca are misiunea de a educa publicul. Spre ajutorul nostru, au existat chiar reprezentanti seniori ai Comisiei Europene care nu s-au sfiit sa-si aroge un rol in campania de „educare” a publicului in ce priveste avantajele apartenentei la Uniune. Intr-un interviu pentru emisiunea Micul dejun cu Frost a postului BBC, fostul presedinte al Comisiei Europene, Jacques Santer, a afirmat: „Ca politicieni, trebuie sa informam populatia si sa o instruim in aceasta directie.” Mai mult, cei care inca au dubii ca UE este angajata intr-un proiect pe termen lung de schimbare a loialitatii publicului dinspre statul national catre institutiile sale, punand astfel bazele viitorului Stat European, ar trebui sa ia in considerare urmatoarele detalii, regasite in multimea tratatelor, rapoartelor si planurilor de hranire a „constiintei europene”:

  • Raportul Adonnino din 1985, unde Pietro Adonnino, membru al Parlamentului European, a propus numeroase metode de promovare a integrarii,
  • Tratatul de la Maastricht din 1992, vehicul al ambitiilor culturalistilor europeni, care propunea scopuri precumdiseminarea culturii si istoriei popoarelor europene”. Finantarea a fost pusa la dispozitie celor care puteau demonstra ca activitatile lor aveau o dimensiune europeana.
  • Raportul de Clercq din 1993 a imaginat initiative pentru a se asigura ca:

„… Identitatea europeana trebuie sa fie insamantata in mintile oamenilor ca produs bun prin folosirea tehnicilor de marketing, iar anumite categorii sociale, in special femeile si copiii, ar trebuie sa devina grupuri prioritare.” Mai mult, se sugera ca reporterii si prezentatorii de stiri ar trebui la randul lor vizati, convinsi de Uniunea Europeana… astfel incat sa devina mai apoi sustinatori ferventi ai cauzei.

Toate acestea pot fi corelate cu un raport al Directoratului de Media si Cultura al Comisiei, care arata cum au fost sponsorizate canalele media pentru a promova „o linie mai pozitiva vizavi de Europa”.

  • Raportul Pex din 1998 a cerut masuri de „crestere a constientizarii realizarilor si avantajelor Uniunii Europene si hranirea sustinerii publice pentru etapele viitoare ale integrarii. In particular, s-a propus vizarea „elementelor defavorizate” ale societatii pentru a-i convinge de gloria UE.In acelasi an, un raport despre strategia de comunicare si informare in legatura cu Euro a Comisiei Europene afirma ca acceptarea monedei unice va fi decisiva pentru continuarea edificarii Europei. A cerut finantare suplimentara, unele dintre fonduri fiind directionate catre Marea Britanie. Au fost stabiliti „mediatorii Euro” pentru portiunile dezavantajate ale societatii, iar rolul copiilor de „multiplicatori de informatie” a fost recunoscut. Femeile au fost vizate deoarece ele „administreaza resursele financiare ale familiei, fac cumparaturi, etc.
  • Includerea in Tratatul de la Amsterdam din 1998 a unor  prevederi  vizand subiecte culturale a demonstrat determinarea UE de a „adanci solidaritatea dintre popoarele sale” prin „stabilirea” unei „cetatenii comune tuturor cetatenilor” statelor membre. Integrarea culturala sta la baza inaintarii catre o „tot mai stransa unire intre popoarele Europei”. Cheia acestui proces este prevederea care obliga UE sa ia in considerare aspectele culturale in toate celelalte politici ale sale.
  • Agenda 2000 a observat cum „consimtamantul si sprijinul opiniei publice europene este o prerecuzita esentiala realizarii acestui proiect. Va fi nevoie, in perioada pre-aderare, de un efort substantial de informare a publicului atat in statele membre, cat si in cele in curs de aderare.”

Avem deci confirmarea chiar din gura lupului: UE este foarte hotarat sa declare un razboi propagandistic oricui i se opune ambitiilor integrationiste. Totusi, inainte de a examina in detaliu punerea in practica a acestei filozofii, ar fi util sa avem o masura a ceea ce putem tehnic defini ca propaganda si ce reguli are guvernul britanic in ce priveste folosirea banilor publici in scopul promovarii politicilor proprii.

Ce este propaganda?

Termenul „propaganda” are origini religioase, luand nastere in 1597, odata cu infiintarea de catre Biserica Catorlica a „Congregatiei pentru propagarea credintei” – Congregatio de propaganda fidei. Totusi, acesta si-a capatat sensul actual – de incercare a regimurilor totalitare de a subordona stiinta in totalitate politicilor statului prin biruirea hegemoniei culturale a regimurilor antecedente – abia in al doilea sfert al veacului trecut.

In dezbaterile politice moderne, nu este neobisnuit ca oamenii sa catalogheze orice mesaj cu care nu sunt de acord drept „propaganda”. Totusi, acest pamflet ia in considerare doar publicitatea si campaniile de informare care pot fi identificabile tehnic drept propaganda. Deci ce intelegem prin propaganda? Pentru scopurile acestui studiu vom folosi ca si criteriu de identificare urmatoarele trei definitii ale propagandei:

  1. Smith, Laswell, si Casey (1946) au sugerat ca diferenta dintre educatie si propaganda este aceea ca prima preda informatii necontroversate, in timp ce a doua vizeaza aspecte controversate.
  2. Pritkanis si Aronson (1992)  au folosit urmatoarea definitie: „Cuvantul ‚propaganda’ a evoluat catre sensul cunoscut azi de sugestie sau influentare a maselor prin manipularea simbolurilor si a psihologiei individului”.
  3. O’Shaughnessy (1999) credea ca propaganda

„…Simplifica si exagereaza; este pusa in miscare de catre o ideologie clara, teleologica si coerenta. Sponsorii sai ar putea fi motivati de idealism sau chiar utopism, acestea caracterizandu-i adeseori imagistica. Propaganda evita argumentatia; rareori vom gasi un element lasat in voia intamplarii.”

Daca aceste definitii pot fi aplicate unei anumite campanii de informare a Uniunii Europene, va fi inclusa in studiu. In caz contrar, va fi ignorata.

Cand analizam activitatile propagandistice ale UE, este util sa le judecam dupa regulile proprii guvernului britanic vizavi de campaniile de informare sustinute de Serviciul Social. Acestea pot fi gasite pe site-ul www.gics.gov.uk si furnizeaza regulile de baza pentru cheltuirea corecta a banilor publici. Le vom enumera mai jos:

„Aceste resurse nu pot fi folosite pentru finantarea publicitatii in scopuri politice: aceasta regula se aplica atat deciziilor legate de ce poate sau nu poate fi publicat, cat si continutului, stilului si distributiei respectivelor materiale.”

„Subiectul trebuie sa fie relevant responsabilitatilor guvernamentale.

„Acestea ar trebui sa fie obiective si explicatorii, nu tendentioase sau polemice. Tratarea informatiei ar trebui sa fie cat mai obiectiva cu putinta.”

„Resursele nu ar trebui sa fie politice sau interpretabile ca fiind politice.”

„Ar trebuie sa fie folosite intr-un fel economic si potrivit, avand in vedere nevoia de a putea justifica cheltuiala fondurilor publice.”

Mai tarziu, cand vom aduce in discutie materialele furnizate de UE scolilor, vom introduce inca o metoda de evaluare a termenului „propaganda”. La momentul acela ne vom intreba daca astfel de activitati sunt permise de prevederile Legii Educatiei din 1996, legislatie special conceputa pentru a preveni indoctrinarea.

Contextul istoric

Propaganda nu este un element nou al Uniunii si a fost parte integranta a sa inca din primele ei zile. Membrii Parlamentului European dispun astazi de alocatii de vizitator pentru a-si impresiona electoratul cu activitatile desfasurate. Mai mult, este binecunoscuta incercarea de castigare a factorilor cheie de decizie – politicieni, academicieni, sindicalisti, presa etc – in perioada dinaintea aderarii Marii Britanii. Castigarea increderii formatorilor de opinie a fost intotdeauna o prioritate in cazul tarilor aplicante.

Cand participarea continua a Marii Britanii in Comunitatea Economica Europeana a fost pusa in 1975 sub semnul intrebarii, masina propagandistica a intrat in overdrive – dezechilibrul de finantare dintre cele doua parti este bine documentat.

Astfel de activitati sunt mai putin evidente decat rolul clar pe care insasi Comisia l-a jucat in cadrul referendumurilor. Veteranii campaniilor din Danemarca s-au plans de multe ori de favoritismul aratat in finantarea cu bani europeni, mai ales in actiunile Miscarii Europene Daneze, mereu in centrul campaniei „Da”.  Multumita luptei neobosite a parlamentarului european Patricia McKenna, in Irlanda aceasta finantare a fost redusa. Judecatorii irlandezi au hotarat ca finantarea trebuie sa fie egala de ambele parti, iar incercarile Comisiei si Guvernului Irlandez de a impiedica aceasta in contextul referendumului Nisa au fost contestate in salile de judecata.

 (…)

Propaganda ca informare gratuita a publicului

Un numar impresionant de publicatii ce furnizeaza informatii despre UE sunt produse si disponibile publicului. Materialele contin intrebari si raspunsuri, rapoarte tehnice, video-uri etc. (…)

Cand va fi euro in buzunarele noastre? pretinde ca guvernele care nu devin membre ale zonei euro isi refuza dreptul de a influenta viitorul Europei. Politica de Securitate si Externa comuna a UE afirma ca “interesele nationale ale statelor membre deseori stau in calea unei abordari comune”. (…) Reprezentanta Comisiei Europene din Marea Britanie produce o serie de Stiati ca? prin care raspunde unor atacuri politice prezentand diverse factualitati din zona politicilor publice. Materialele contin afirmatii ca: “un supra-stat centralizat european nu se afla pe agenda tuturor”, si “euroscepticii se bazeaza, in propaganda lor, pe premisa falsa ca decizia o iau comisarii de la Bruxelles. Nu ei decid. Ministrii decid si liderii nationali fac agenda”. Aceasta afirmatie, bineinteles, trece cu vederea rolul Comisiei in propunerile legislative (rol primordial – n.n.).

Aceste materiale nu le-ar fi de niciun ajutor daca nu ar exista si mijloacele de distribuire a lor. UE a dezvoltat o retea de librarii si centre de informare pentru a asigura distributia materialelor sale. (…) Daca nu ajungi la informatia UE atunci ajunge ea la tine, prin caravane expozitionale care calatoresc prin scoli, colegii, universitati si centre de invatamant, invitand vizitatorii sa se joace cu video-urile interactive care fac apologia beneficiilor apartenentei la UE. (…)

Propaganda prin intermediul organizatiilor de tip Calul Troian

UE finanteaza, fie direct, fie indirect, o gama intreaga de organizatii pro-UE si pro-EURO atat in Marea Britanie cat si peste tot in Europa.

Sectia din Bruxelles a Secretariatului International pentru Miscarea Europeana recunoaste faptul ca “din cand in cand, primeste mici granturi de la Comisia Europeana pentru proiecte de informare specifice”… O parte din acesti bani sunt trimisi in Marea Britanie, pentru sectiunea locala ce duce “campania pentru votul DA in referendumul ce va urma asupra aderarii la moneda unica euro”. [Ceea ce este mai putin stiut si cercetat, din motive evidente, este rolul documentat pe care CIA l-a jucat in sprijinirea activitatii Miscarii Europene in anii 1950 si 1960. Arhiva se gaseste la  George Town University Washington, D.C – n.a.]

Miscarea Europeana a Tinerilor din Marea  Britanie a produs Join – campania de aderare la EURO, cu suportul programului CE Departe de Bruxelles. Miscarea, care s-a descris ca fiind parte a colalitiei istorice care “crede ca Marea Britanie nu-si poate permite sa stea in afara zonei EURO“, propaga mesajul pro-EURO la evenimente ale tineretului, festivaluri si conferinte. Sunt parte a Tinerilor Federalisti Europeni, care propun “sa transforme Comisia intr-un Guvern, responsabil in fata unui Parlament inzestrat cu puteri legislative complete in toate domeniile Uniunii”.(…)

Alte organizatii, ca Federal Trust sau Local Government Group for Europe primesc, de asemenea, finantari. Federal Trust, care vrea “o largire si o adancire a UE”, foloseste bani de la Comisie pentru a raspandi materiale despre cetatenia europeana in stabilimente educationale. Materialele incurajeaza “profesorii si elevii sa exploreze dimensiunea europeana si internationala in viata lor.” (…) Unul din materialele lor despre EURO pretinde ca moneda era necesara pentru ca “nu mai e posibil pentru orice stat natiune sa gaseasca solutii pe cont propriu problemelor economice, sociale si ecologice ale timpului nostru.”
( …)

Este corect sa spunem ca nivelul finantarii europene al gruparilor pro-EURO ca Miscarea Europeana, Federal Trust, LGE si altele este in asa fel incat ele sunt organizatii artificiale de prima linie pentru promovarea intereselor Comisiei Europene. Si sa nu uitam ca fondurile pe care aceste organizatii le primesc provin de la contribuabili – ceea ce constituie o stridenta folosire nepotrivita a banilor publici.

Propaganda in salile de clasa

In ochii Bruxelles-ului, tineretul european reprezinta o tinta legitima pentru indoctrinare si are parte de un tratament special. Aceasta deoarece se spune despre scolari ca sunt o parte „foarte receptiva” a populatiei si pot „purta functia de mesager in raspandirea mesajului in familie si printre prieteni. Este populatia activa a Europei de maine. Atitudinea scandaloasa a UE este cel mai bine ilustrata de un document sustinut de DG XXII, care observa ca Euro reprezinta:

„…o minunata oportunitate de a implanta ideea cetateniei europene, prin plasarea Euro in perspectiva istorica, prin folosirea naturii simbolice a Euro ca si simbol al pacii si al prosperitatii economice, prin atribuirea Euro a unei dimensiuni civice.”

Cel mai important, documentul afirma ca:

„…sistemul educational – profesorii in mod special – vor avea un rol major in formarea si comunicarea cu tinerii. Tinerii vor actiona adeseori ca intermediari pentru generatiile in varsta, ajutandu-i sa se familiarizeze cu si sa imbratiseze Euro”.

Pentru a-si atinge telul, UE a creat module educationale pentru raspandirea mesajului. Merita sa amintim cateva dintre ele. (..)

Una dintre publicatiile mai perfide este „Sa desenam Europa impreuna”, o carte distractiva. A fost publicata prima oara in 1997 de catre DX G pentru elevii mai in varsta din scolile primare. Introducerea poarta titlul „Tara mea: Europa”, fapt ce vorbeste de la sine. Contine pagini de colorat, cuvinte incrucisate, harti, un joc despre datele istorice ale Uniunii, povesti pentru copii. Euro este mentionat in termeni stralucitori.

Apoi avem „Sa exploram Europa”, o carticica lucioasa in care geniul si diversitatea statelor membre sunt folosite pentru a vinde ideea de „Europa” – de exemplu, in invatarea mai multor lucruri despre alte tari, UE este mesajul suprem – UE si Europa reprezinta acelasi lucru. Acest lucru este subliniat de paginile de incheiere, despre „Calea catre integrarea europeana”. O tema de baza este aceea ca nationalismul a fost o bataie de cap suparatoare pentru dezvoltarea unui continent unit.

Cea mai renumita dintre publicatiile adresate copiilor este „Razboiul inghetatei de zmeura”, o carte colorata de 32 de pagini ce poarta subtitlul de „O revista pentru tineri despre o Europa pasnica, fara frontiere”. Povestea vorbeste despre niste scolari care ajung intr-un univers medieval. Trebuie sa mituiasca un vames si sa-i explice regelui de ce Uniunea Europeana este un loc atat de minunat. Unul dintre personaje spune: „Granite si bariere peste tot si oameni purtand razboaie pentru motive prostesti. Exact asta putem vedeai aici. Cam ciudat.” Tinerilor cititori li se mai spune: „Vom avea pana si aceeasi moneda in curand. Se numeste Euro si nu va mai trebuie sa ne schimbam banii tot timpul.”

In Marea Britanie au fost distribuite doar cateva dintre cele 75.000 de exemplare. Revolta publica a condus guvernul britanic la recunoasterea faptului ca „aceasta a fost o publicatie gandita gresit, partial marcata de inexactitati”. Fara sa se simta vinovata, Comisia a replicat:

„Este adresata tinerilor si de aceea termenii folositi sunt in mod necesar simpli.[…] Comisia nu crede ca isi depaseste atributiunile sau ca aluneca inspre indoctrinare politica atunci cand se adreseaza tinerilor pentru a le reaminti de insusi raison d’etre-ul Uniunii Europene.”

Acesta este un exemplu de monitorizare cu succes a propagandei.

Ne-am putea intoarce catre „Euroquest (n.tr. Aventura Euro) – O urma de de intrebari si raspunsuri despre Uniunea Europeana”, cu a sa coperta ocupata de un centiped vesel ce flutura stegulete. Aceasta ii invita pe copii sa „fredoneze imnul european”, facandu-le cunostinta cu pasaportul UE care le „face vacantele mai usoare”.

Apoi avem filmuletul despre proiectul dintr-o scoala belgiana privind dezvoltarea unui sistem de troc in sala de clasa, in care s-a decis, „pentru simplificarea lucrurilor, folosirea unei singure valute”, astfel incat, „toata lumea sa fie fericita; vedeti – e mai bine asa.”

Aceasta poate fi comparata cu o brosura pentru studiu aprofundat – „Uniunea Europeana : Ghid pentru studenti si profesori” –, care vorbeste despre pastrarea culturilor nationale in timp ce construim una europeana, comuna. In capitolul intitulat „Guvernarea UE”, putem gasi din nou mult repetata minciuna ca regulile Uniunii sunt gandite de ministri si nu de birocrati. Mai apoi, cititorul este incurajat sa demonstreze ce a invatat cu ajutorul unui test (bineinteles ca raspunsurile sunt acelea corespunzatoare interpretarii Comisiei asupra istoriei).

Concluzia emisiunii TV dedicate profesorilor „In interiorul Europei” reia comentariul vizavi de nevoia ca elevii sa creasca gandind in termeni tot mai europeni si tot mai putin nationali. Genericul emisiunii ne infatiseaza un grup de elevi pe scena, fluturand amestecat steagurile nationale cu cel al UE, incheiandu-se cu mesajul: „Scoala ne largeste orizonturile, purtandu-ne dincolo de granitele nationale”.

Guvernul britanic nu s-a aratat nici el mai prejos atunci cand pachetul sau educational „Parteneri in Europa” (o mica valiza de plastic umpluta cu brosuri lucioase), distribuita pentru a sublinia preluarea presedintiei Europei de catre Marea Britanie, a sugerat ca scolile care nu consimt la predarea identitatii europene ar putea avea probleme. Se afirma:

„Implementarea unei dimensiuni europene in educatie nu face parte explicit din programa de inspectie. Un inspector va judeca totusi efortul depus de scoala in promovarea dezvoltarii spirituale, morale, culturale si sociale a elevilor sai in vederea pregatirii lor pentru viata de adult. Avand in vedere ca planurile si politica de dimensiune europeana a scolii contribuie la aceste aspecte ale vietii scolare, ele vor fi raportate atat direct, cat si indirect in urma unei inspectii. Scolile care au depus eforturi pentru includerea unei dimensiuni europene in educatia elevilor sai, vor dori sa atraga atentia inspectorului asupra acestui fapt.”

Exista si cursuri pentru pregatirea profesorilor in promovarea cetateniei EU. Programul Socrates ofera profesorilor finantarea necesara pentru a-si imbunatati cunostinta limbilor straine, pentru vizite de studiu, pentru planificarea proiectelor sau alte instruiri.

Proiectele educationale scolare, al caror scop principal este „promovarea dezvoltarii cetateniei europene”, sunt si ele finantate de Socrates. Acestea sunt administrate in Marea Britanie de catre Biroul Central pentru Vizite si Schimburi Educationale. Schimburile educationale sunt aranjate prin programele Erasmus, in cazul universitatilor si Comenius, in cazul scolilor. Lingua promoveaza invatarea limbilor si Eurydice, reteaua de informare educationala. Biroul central este responsabil pentru zece Centre de Resurse Europene in Anglia si Wales, care ofera „indrumare in dezvoltarea dimensiunii europene in cadrul curriculumului” pentru scoli si facultati.

Toate proiectele enumerate in paragrafele precedente isi au meritul lor. Totusi, aceste initiative foarte admirabile poarta asocieri politice, datorita finantarii lor de catre UE. Competitii precum „Celebrarea Europei” au fluturat in fata scolilor si a facultatilor posibilitatea de a castiga 5.000£. Alte competitii ofereau computere in schimbul unor proiecte „de interes general pentru intreaga Europa”.

O intrebare pertinenta pe care o putem pune este aceea daca legile britanice elimina astfel de indoctrinari evidente. Legea Educatiei din 1996 este limpede in legatura cu felul in care ar trebui rezolvate chestiunile politice, asta daca ar fi aplicata. Aceasta stipuleaza ca sistemul educational are un numar de datorii si responsabilitati importante.

„Autoritatea educationala locala, corpul de conducere sau profesorul sef vor interzice promovarea in scoala a opiniilor politice partizane in predarea oricarui subiect.” Sectiunea 406 a Legii Educatiei 1996

„…astfel incat elevilor sa li se ofere o prezentare echilibrata a diferitelor opinii.” Sectiunea 407 LE 1996

In ciuda unui document parlamentar care interzice indoctrinarea politica si care stabileste o „datorie de a oferi un tratament echilibrat chestiunilor politice”, este clar ca aceste principii si legi importante sunt incalcate cu nesimtire. Profesorii care se bazeaza doar pe materialele UE in discutarea subiectului european esueaza in prezentarea intr-un mod echilibrat si impartial a subiectului, incalcand astfel legea.

Ceea ce distinge lucrarile educationale de comunicarea propagandistica este faptul ca argumentele sunt tratate in mod onest, iar contra-dovezile sunt recunoscute si examinate. Insa te vei chinui mult sa descoperi o astfel de viziune in materialele emise de Bruxelles.

Continutul publicatiilor UE poarta adeseori amprenta tehnicilor de comunicare fasciste / comuniste.

Propaganda in sala de lectura

In numele luptei pentru mintile de maine, universitatile se bucura de finantare pentru intemeierea de catedre ce poarta numele parintelui Europei, Jean Monnet si se ocupa „in mod exclusiv de problematica integrarii europene”.

Intre 1990 – 1997 aproape 1500 de proiecte au obtinut sprijinul in peste 800 de universitati europene, iar pana in mai 1998 existau deja 409 catedre Jean Monnet de-a lungul Uniunii. Acestea au fost impartite in 40% Lege Comunitara, 23% Stiinte Politice Europene, 28% Economie European si 9% Istoria Procesului de Constructie Europeana. In Directorul proiectelor Jean Monnet pentru anii 1990-98, lista cursurilor din Marea Britanie se intindea pe 38 de pagini, ia 23% dintre proiecte erau conduse de britanici. Cu cinci Centre de Excelenta, Marea Britanie se clasifica pe primul loc intre statele membre. Centrele de Excelenta necesita un nivel mai avansat de constiinta europeana in cadrul universitatilor si determinarea de continuare a planului chiar si dupa terminarea finantarii.

Jurnalistul Christopher Booker crede ca exista trei motive pentru finantarea studiilor superioare. In primul rand, este fixata notiunea unei singure arii europene de cercetare. In al doilea rand, se construieste o clientela de baza a carei participanti au sanse mai mari de a realiza ce are Europa sa le ofere, ca membri. In al treilea rand, academicienii sunt efectiv cooptati in procesul de creare al politicilor UE, iar includerea lor in constructia proiectului ii transforma in sustinatori mai infocati.

Nu numai academicienii se pot baza pe sustinerea europeana. Sudentii britanici sunt finantati pentru a scrie documente de cercetare despre aspectele pozitive ale UE si pentru a promova stiinta si constientizarea integrarii europene.

Propaganda ca serviciu pentru tineret

Au fost eliberate fonduri pentru crearea unui Serviciu European de Voluntariat pentru Tineret, care isi propune sa ofere posibilitatea tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani sa „acumuleze o experienta formativa” in „activitatile in folosul comunitatii din UE sau al tarilor non-membre”. Proiectul s-a bucurat de un buget de 15 milioane de Euro in 1996, la care s-au adaugat inca 9,4 milioane de Euro in 1997. La sfarsitul perioadei de proba din iulie 1998, a fost aprobat un buget de 47,5 milioane de Euro, proiectului fiindu-i alocat un consultant special in cadrul Comisiei Europene.

Printre incercarile de castigare a tineretului mai putem enumera oferirea participantilor la competitii de tipul „Ambasador pentru o zi” a posibilitatii de a petrece o zi in cadrul cluburilor sportive sau a caselor de moda, sau in prezenta politicienilor UE.

Propaganda prin simboluri europene

UE si-a dezvoltat propriile simboluri statale, prin propriul steag si imn, pentru a se lauda public cu identitatea sa. Asadar, stemele de identitate nationala sunt inlocuite cu cele supranationale. Pentru a se asigura ca prezenta sa nu va ramane neremarcata, UE a investit in doua baloane cu aer cald, decorate cu 12 stele, care sa se prezinte la evenimentele importante. UE are si propria „zi de nastere”, Ziua Europei din 9 mai, pentru a aniversa apelul din 1950 al lui Robert Schuman adresat Frantei, Germaniei si altor natiuni de unificare a industriei fierului si otelului.

Infratirea oraselor ca propaganda

UE a corupt ce era odata un schimb reciproc de salutari, cu o istorie ce se intinde pana in timpul aliantei din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial dintre orasele Coventry si Stalingrad, prin finantarea oraselor dispuse sa organizeze dezbateri pe teme de genul introducerii Euro.Procesul de infratire a devenit un dispozitiv de promovare a integrarii iar primarilor li se furnizeaza un exemplu de juramant pe care sa-l pronunte in timpul ceremoniei de infratire. Chiar daca formularea originala nu este respectata, primarul trebuie sa „se asigure ca publicul sa inteleaga ca unificarea europeana este principalul scop si motivul infratirii”. Versiunea oficiala se incheie cu promisiunea ca cele doua orase „isi vor uni fortele pentru a asigura, in masura posibilitatilor, succesul acestei aventuri pentru pace si prosperitate – Uniunea Europeana”.

Gratuitatea ca propaganda

Orice jurnalist iti poate spune despre petrecerile generoase oferite elitei in cadrul summit-urilor europene, insa oamenii de rand au si ei parte de gratuitati. In timpul summit-ului european de la Cardiff au fost organizate evenimente pentru cativa oaspeti selectati si public. Acestea au inclus o Zi a Tineretului pe probleme de mediu, un Proiect de Aventura Europeana ce implica decorarea incaperilor unei cladiri in stilul statelor membre, concerte gratuite, o receptie cu bauturi si un spectacol de artificii. Copiii au putut participa la Ziua Distractiei Euro, cu papusi uriase, drapele, picturi murale, povesti, cafenele si o vanatoare europeana de comori.

Exista de asemenea fonduri pentru intalniri de genul Europa Natiunilor din 1998, care a adus la un loc reprezentantii unei largi varietati de organizatii in scopul „promovarii si largirii dezbaterii publice cu privire la incercarile cu care se confrunta Europa”. Scopul declarat al organizatorilor de a asigura o varietate de puncte de vedere nu a fost atins si, in ciuda prezentei unui numar mic de voci sceptice, Robin Cook a remarcat ca s-a aflat intr-o audienta prietenoasa. Neil Kinnock s-a folosit de momentul sau pentru a categorisi discursul lui William Hague Fontainebleau ca fiind „ciment sovin de consolidare a unui partid politic”.

Exista si calatoriile in strainatate pentru politicieni, oameni de afaceri si jurnalisti, in timp ce „cetatenii” UE sunt ispititi sa viziteze Parlamentul „lor” European. Mai mult, dupa cum am mai spus, toti parlamentarii europeni au alocatii de vizitator pentru a-si impresiona votantii cu activitatile lor.

Propaganda pentru castigarea presei

Centrul de Jurnalism European, situat in Maastricht, joaca un rol de baza in subminarea presei. Scopul sau declarat este acela de promovare unor legaturi europene mai stranse si de integrare a unei dimensiuni europene in toate domeniile de informare, conlucrand atat cu organizatii europene, cat si cu organizatii internationale. Una dintre sarcinile sale este aceea de a functiona ca loc de pregatire a jurnalistilor in vederea integrarii europene, fie ca acestia provin din interiorul UE, ori din afara. Centrul se lauda cu primirea a peste 7000 de jurnalisti din toata lumea, din Albania pana in Zimbabwe, cu un efect considerabil: „Pentru jurnalistii din statele membre si cele in curs de aderare, CJE a devenit, in cei cativa ani de existenta, un simbol al progresului.”

Se pare ca eforturile depuse in curtarea jurnalistilor dau roade. In discursul sau la o dezbatere despre presupusa prejudecata anti-europeana din media, discurs aparut ulterior in presa scrisa, redactorul sef de la The Daily Telegraph, Charles Moore, l-a dat ca exemplu pe un purtator de cuvant al UE care afirma ca „aproape jumatate dintre jurnalistii europeni care scriu articole despre aria sa ii trimit spre aprobare textul inainte de a-l publica.” Este ingrijorator, deoarece, dupa cum afirma Moore: „Sunt 1200 de jurnalisti acreditati in Bruxelles si majoritatea isi obtin materialele de la sedinta zilnica de la pranz a Comisiei Europene.”

Povestile care reusesc totusi sa iasa la suprafata sunt contorizate. Revista Presswatch a lui Geoffrey Martin, omul Uniunii in Marea Britanie, catalogheaza ceea ce el numeste „euro-miturile” raspandite de jurnalisti. Revista este impartita politicienilor, bibliotecilor publice si jurnalistilor pro-UE.

Propaganda ca promovare a culturii europene

UE a fost un promotor indelungat al cooperarii dintre artistii creativi, oamenii de cultura si institutiile culturale. Unele dintre aceste proiecte in desfasurare sunt cunoscute si includ: Orasul Cultural European (din 1985), Luna Europeana a Culturii (din 1990), Orchestra Tineretului UE (din 1976) si Orchestra Baroca a Comunitatii Europene (din 1985).

 (…)

Concluzie

UE doreste imprimarea in mintile oamenilor gandul ca integrarea europeana este singura solutie de viitor. Cheltuieste milioane pentru convingerea populatiei ca modelul integrationist este singura cale de inaintare pentru natiunile Europei.

Sumele implicate sunt ametitoare. O cercetare a parlamentarului european de origine franceza Hervé Fabre-Aubrespy, prezinta o cifra de 250 de milioane de Euro pe an. Oricare ar fi suma finala, aceasta este colosala pe langa cea permisa celor care se impotrivesc masinii propagandistice a UE.

Nu avem nimic impotriva studierii altor culturi, societati, natiuni sau limbi. Dimpotriva, astfel de actiuni sunt valoroase din punct de vedere cultural si indispensabile pentru largirea mintii. Noi ne impotrivim punerii acestor studii sub egida steagului UE si tratarea Europei ca fiind sinonima Uniunii Europene. Nu exista loc pentru indoctrinarea elevilor din scoala primara ca viitori euro-cetateni, iar orice proiect scolar autorizat trebuie sa fie echilibrat.

Va fi dificil sa se puna frau cheltuielilor abuzive pe spuza contribuabililor, in conditiile in care aceasta practica este raspandita in intreaga Uniune. Povestile despre coruptie, ca cele ale lui Bernard Connolly si Paul van Buitenen ne arata ca UE nu poate fi de incredere in furnizarea de informatii impartiale, mai ales cand Gruparea Socialista din Parlamentul European a fost gasit vinovata pentru folosirea banilor contribuabililor in scopuri politice. Curtea de Audit, propriul mecanism al UE de supraveghere a finantarii, a observat ca: „Distinctia dintre activitatile politice si cele de informare pare a fi foarte teoretica, din moment ce activitatile de informare a gruparilor au o natura politica.”

Am fost deja victimele propagandei pro-integrare europeana. La inceputul anilor 70 publicul britanic era constant linistit cu mesaje ca Marea Britanie va intra doar intr-o zona comerciala, fara nicio eroziune a suveranitatii. Chiar si Lordul Jenkins of Hillhead, spre meritul lui, si-a exprimat ingrijorarea majora fata de sprijinul BBC pentru campania „Da”. Sa nu cadem din nou in aceeasi cursa.

Pentru ca democratia sa infloreasca, cetatenilor Europei trebuie sa li se permita o alegere informata. Insa o alegere bazata pe fapte si nu pe valul de campanii europene „de informare” care, daca nu vom fi atenti, vor alunga dezbaterile libere din Europa. (…)


About the Authors

Martin Ball works as the public affairs officer of a national charity. He is the author of The Conservative Conference and Euro-sceptic Motions 1992-95, and co-authored Conservative MEPs and the European People’s Party: Time for Divorce, both published by the Bruges Group.

He has a degree in Politics from the University of Nottingham and a Master’s degree in Political Economy from the University of Sheffield. His articles, book reviews and letters appear regularly in a wide range of publications.

Robert Oulds is the Director of the Bruges Group. He has done much research and analysis in the field of Political Communications and Marketing and has researched the communication strategy of the europhile Britain in Europe organisation. He has a degree in Politics, from the University of Portsmouth, and a Master’s degree in Communications Management, which he studied at London Guildhall University.

In May 2002 he became a Conservative Councillor in Chiswick for the Chiswick Homefields ward.

Robert Oulds has also worked for an interior design magazine, as a freelance broadcast football journalist and has been actively involved in the hospital radio movement, volunteering for charity hospital radio services to entertain patients.

Dr Lee Rotherham was special adviser to three Shadow Foreign Secretaries and a Conservative Party Parliamentary Candidate in the 2001 general election, where he fought the butler-strewn seat of St. Helens, South. He is currently working for the Rt. Hon. David Heathcoat-Amory, MP – UK Parliamentary delegate to the Convention on the Future of Europe.

He is Secretary of Conservatives Against a Federal Europe and regularly writes for the European Journal.

He has widely written on European issues. He is the author of EMU Understood and All At Sea; he has co-authored the Bluffers Guide to the EU, and the Centre for Policy Studies booklet Bloc Tory. He edited Who Represents Rural Britain and Professor Patrick Minford’s cost/benefit analysis of EU membership, Britain and Europe: The Balance Sheet.

Legaturi:


Categorii

Traduceri, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “FEDERALISMUL EUROPEAN SI CONTROLUL MINTII. Masinaria de propaganda a Bruxelles-ului (studiu)

  1. Iar astazi apare pe hotnews un articol intitulat “O viziune puternica asupra viitorului. De ce avem acum nevoie de Statele Unite ale Europei” de Viviane Reding.
    Q.E.D.

  2. “UE doreste imprimarea in mintile oamenilor gandul ca integrarea europeana este singura solutie de viitor.”

    Q: exista alta solutie intre USA si URSS ?

    Daca nu cumva UE este compromisul dintre USA si URSS. Doar n’o fi fost eroismul vreunui maret popor care sa ne fi eliberat de comunism..s-a negociat la sange cu Ursul estic. Ce ? ..pai, VIITORUL europei

  3. N-am inteles nimic din articolul asta. In plus, luat pe bucatele (caci doar asa am putut pricepe cate ceva), anumite abordari nu se deosebesc de abordarile pe care si noi in biserica le avem in legatura cu cele ale credintei.
    Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Doar vreau sa spun ca argumentele astea nu imi par convingatoare si nu cred ca pot convinge pe nimeni ci din contra.

  4. @Mircea:

    Nu stim ce nu e de inteles. Definitia propagandei, instrumentele ei sau continutul?

    Sa avem iertare, dar uneori parca vrem cu tot dinadinsul sa pipaim un papagal mare rosu si sa strigam este!

  5. Nici o suparare. Daca idea este sa vada papagalul rosu vizitatorii fideli ai site-ului atunci inteleg desi aceia nu cred ca mai au nevoie sa fie convinsi.
    Daca insa ne propunem sa convingem pe cineva neconvins inca atunci nu mai inteleg si pe aceasta idee am facut primul comentariu.

  6. @Mircea:

    Ai intors replica, dar nu ne va fi de niciun folos daca ne tot invartim in jurul cozii. Ceea ce am vrut sa spunem, inclusiv cu intrebari ajutatoare, este ca pana si neintelegerea poate fi exprimata rational ca prin dialog sa se lamureasca. Atunci cand respingi pur si simplu ceva, fara sa arati argumentat ce anume nu merge si fara sa ai scopul lamuririi, ci de dragul contrazicerii in sine, atunci… asta e.

  7. Doua exemple alese la in tamplare din text:

    “Propaganda prin simboluri europene
    UE si-a dezvoltat propriile simboluri statale, prin propriul steag si imn, pentru a se lauda public cu identitatea sa. Asadar, stemele de identitate nationala sunt inlocuite cu cele supranationale.”
    Crestinismul a facut la fel.

    „Propaganda in salile de clasa
    …sistemul educational – profesorii in mod special – vor avea un rol major in formarea si comunicarea cu tinerii.”
    Si noi facem la fel cu orele de religie.

    Daca ne dorim ca cei ce nu sunt convinsi inca sa devina convinsi ca abordarea crestina este cea buna si cealalta este propaganda atunci va trebui sa argumentam diferit. Asta vreau sa spun.

  8. @Mircea:

    Aoleu, devine mai clar de ce nu s-a inteles nimic. 🙂

    “Propaganda prin simboluri europene
    UE si-a dezvoltat propriile simboluri statale, prin propriul steag si imn, pentru a se lauda public cu identitatea sa. Asadar, stemele de identitate nationala sunt inlocuite cu cele supranationale.”
    Crestinismul a facut la fel.

    Crestinismul nu este miscare politica si nu si-a propus sa creeze suprastate la scara continentala. Diferenta e intre… credinta si politica. Deci comparatia este nula si neavenita. 🙂

    „Propaganda in salile de clasa
    …sistemul educational – profesorii in mod special – vor avea un rol major in formarea si comunicarea cu tinerii.”
    Si noi facem la fel cu orele de religie.

    E selectat ceva neconcludent. Nu asta e propaganda in salile de clasa, anume ca profesorii au un rol major in formarea tinerilor, ci faptul ca ii indoapa pe copii cu materiale de indoctrinare despre UE, sub pretextul INFORMARII, fara existenta alternativelor. Nu exista posibilitatea pentru parintii copiilor sa depuna o cerere prin care sa nu invete asa ceva, nici nu se pot inscrie la cursuri de euroscepticism. 🙂 Ora de religie nu si-a propus sa pacaleasca pe careva in privinta scopului sau, nu pretinde ca informeaza asupra religiei ortodoxe, ci isi propune sa transmita prin mijloace pedagogice crestinismul rasaritean in virtutea faptului ca suntem o societate ortodoxa. Insa parintii au dreptul sa isi retraga copii de la aceste ore si sa-i inscrie la altele, unde considera ei necesar. Institutional, asadar, iarasi nu e comparatie, ca sa nu mai zicem, totusi, de problema continutului…

  9. Pingback: LIMBAJUL ORWELLIAN AL NOII ORDINI MONDIALE: jefuirea se numeste “austeritate”, dominarea colonialista “reforme structurale” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Parlamentul European vrea MONITORIZAREA INTERNETULUI pentru identificarea "OPINIILOR EUROSCEPTICE". Antena 3 isi concediaza corespondentul de la Bruxelles pentru COMENTARIILE ACIDE fata de COMISIA EUROPEANA [video] - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: Marea Britanie: lectiile despre Uniunea Europeana, SCOASE DIN PROGRAMA SCOLARA - Razboi întru Cuvânt
  12. Pingback: Demostene Andronescu despre UNIUNEA EUROPEANA CA PRELUNGIRE TOTALITARA “SOFT” A COMUNISMULUI BOLSEVIC. Si despre colonizarea euro-americana, prin instrumente ca FMI si Banca Mondiala -
  13. Pingback: Hubert Vedrine critica utopia federalista: AR TREBUI SA SE RENUNTE LA IDEEA STATELOR UNITE ALE EUROPEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: PATRIARHUL DANIEL la Bruxelles, ALATURI DE BARROSO SI VAN ROMPUY, "uitand" de Hristos si preslavind "zeul" Europa, cu morala "echitatii", a "moderatiei si vigilentei in folosirea banilor"(!) si a luptei cu... "
  15. Pingback: “ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE“- [VIDEO - subtitrare in limba romana]. Un film documentar britanic despre istoricul si agenda MEGA-GUVERNULUI de la Bruxelles - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare