NAȚIONALISMUL ȘI IMPERIUL LIBERAL. De ce vor globaliștii să distrugă statele-națiune și vechile loialități?

16-12-2018 13 minute Sublinieri

Gheorghe Pătrașcu, Clopotnița din Târgoviște, pictură (1927)

Naționalismul și Imperiul Liberal

Cel mai sigur mod de păstra pacea este cooperarea între națiuni, nu guvernarea mondială

A afirma că naționalismul a devenit subiectul numărul unu în discursul politic și intelectual înseamnă a arată o evidență. Nu trece o zi în Occident fără un nou simpozion al unui (think-tank), un articol de jurnal, un contra-editorial ori un lung volum academic, avertizându-ne în privința înfloririi naționalismului. De la votul pro-Brexit din Anglia și alegerea președintelui Donald Trump, care promovează agenda „America pe primul loc”, suntem avertizați despre amenințarea pe care acest [contra-]curent politic global ar reprezenta-o la adresa supraviețuirii pe termen lung a societăților democratice liberale, a temeliilor așa-numitei ordini internaționale liberale și, poate, chiar supraviețuirii întregului Proiect al Iluminismului așa cum îl știm.

Ajutor!

Mare parte din această înfierare a naționalismului, care este la modă, pare să ia de bună ideea că naționalismul – care este, în esență, recunoașterea statului-națiune ca puterea centrală care oferă stabilitate ordinii politice interne și internaționale – este înrudit îndeaproape, dacă nu cumva chiar sinonim, cu protecționismul, nativismul, militarismul, intoleranța religioasă, și cu întruchiparea contemporană a tot răul din lume – rasismul. Ah, și am uitat cumva de Ku Klux Klan, fascism și nazism? Dacă-i contrazici pe birocrații Uniunii Europene sau dacă susții impunerea de taxe de către SUA pe importurile chinezești sau dacă te opui ideii de deschidere a granițelor spre imigrație liberă sau de crezi că străinii care vor să devină cetățeni americani ar trebui să învețe limba engleză, vei fi acuzat că vorbești aproape ca David Duke, Mussolini sau – ați ghicit – Hitler !

Ei bine, Yoram Hazony, un scriitor conservator care conduce în prezent Institutul Herzl din Ierusalim, nu acceptă toate aceste lucruri, iar noua sa carte „Virtutea Naționalismului” confruntă pe față isteria anti-naționalistă, adică cealaltă parte a monedei, anume dogma „sacră” a globalismului. El argumentează, contra „înțelepciunii” obișnuite care tronează în centrele intelectuale din Manhattan și Cambridge, Londra și Paris, că naționalismul a fost „motorul care a dus la formarea libertății politice moderne” și la o „sporire a diversității națiunilor”.

Potrivit opozantului din Ierusalim, această teorie politică sugerează că „lumea este guvernată cel mai bine când este împărțită în națiuni diverse, fiecare având independență și guvernare autonomă”.

Cum? După citirea volumului lui Hazony și estimarea a ceea ce el numește „o afirmare a motivațiilor de a fi un naționalist” am realizat brusc că mare parte din ce a avut de zis despre acest subiect părea atât de evident, cel puțin pentru mine. Și mă minunăm : de ce a-și afirma cineva opțiunea pentru naționalism crează o atât de mare controversă în aceste zile, încât e necesar a scrie o carte care celebrează „virtuțile naționalismului” ?

Răspunsul meu imediat la manifestul lui cu „cele patru urale pentru naționalism” a fost: „Păi, evident!” Apoi, am observat că, precum Hazony, și eu am fost născut în a doua jumătate a secolului al XX-lea, într-un timp când susținerea independenței naționale și a exprimării sentimentelor naționaliste erau cât se poate de prezente, precum erau și o manifestarea unei lărgimi de perspectivă intelectuale, pe care liberalii și progresiștii le-au prețuit. Într-un fel, nostalgicii după trecut și forțele anti-liberale ale lumii erau reprezentate de către cei care aderau la ideologia anti-naționalistă a imperialismului, în frunte cu Marea Britanie și Franța, care rezistau mișcărilor naționaliste din Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud, care se aflau sub controlul lor.

Ce voiau acele mișcări era „să-și traseze cursul lor independent, să-și cultive propriile tradiții și să-și urmeze propriile interese fără intervenții din afară”, ceea ce reprezintă, după cum arată Hazony, sentimentele esențiale ale naționalistului. Adversarul nationalistului nu este cel ce propune liberalismul ori progresismul, ci cel ce propune imperialismul.

Azi tindem să asociem imperialismul cu beligeranța, cu expansionismul teritorial și cu represiunea politică. Dar, cum ne amintește Hazony, imperialismul „caută să aducă pacea și prosperitatea în lume prin unirea umanității, pe cât posibil, sub un singur regim politic” care, dacă ar trebui, și-ar impune voința asupra națiunilor subordonate. Este deci, prin definiție, ostil acelor puteri care cred că națiunile trebuie să fie libere să-și „traseze propriul curs fără prezența unui astfel de guvern sau regim internațional”.

În secolul precedent, ca urmare a căderii Imperiilor Europene, acuza de imperialism a fost direcționată spre Statele Unite, care încerca să controleze forțele naționaliste în Vietnam și Cuba. Acuza a fost adusă și Uniunii Sovietice, un imperiu care suprima aspirațiile naționale ale polonezilor și ungurilor, georgienilor și armenilor (printre alții). Precum Hazony, și eu am fost crescut în Israel, pe atunci un stat nou, realizat de către mișcarea sionistă a ideii de naționalism evreiesc și care luptase îndelung pentru independența față de imperialiștii britanici care stapaneau pământul lui Israel sau Palestina. Și, apropo de naționalism: țara a fost dezmembrată mai târziu de către Națiunile Unite [ONU] – unde accentual ar trebui să cadă pe „națiunile” – între cele două popoare sau națiuni care o locuiau, evreii și arabii.

Ce vreau să spun e că naționalismul era considerat o forță a binelui de către cei mai mulți din generația iluminată a baby boomers-ilor, adică a exploziei demografice din Occident după cel de-al Doilea Război Mondial.  […]

Acel sistem vechi, cum arată Hazony, era bazat pe principiul suveranității și al dreptului și obligației guvernelor naționale de a urmări politici independente care să le protejeze siguranța națională și creșterea economiilor lor [naționale]. Din această perspectiva, președinții americani Franklin D. Roossevelt și Harry Truman, primul ministru britanic Winston Churchill, liderul francez Charles de Gaulle, erau naționaliști după modelul vechi, care au înțeles, în cele din urmă, că cel mai sigur mod de a evita pe viitor războaiele și a păstra pacea ar fi prin cooperarea dintre statele-națiune, iar nu prin stabilirea unui guvern universal căruia i-ar fi loial un imaginar cetățean al lumii. Iar instituțiile internaționale – adică „inter-naționale” – pe care le-au ajutat să se formeze, precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional și Organizația Tratatului Nord-Atlantic [NATO], precum și Comunitatea Economică Europeană au înțeles că națiunile independente vor putea continua să-și urmărească interesele lor naționale diplomatice, militare și economice – dar vor putea în același timp să colaboreze cu alte națiuni spre a-și atinge țelurile comune. Inter-naționalismul, opus globalismului, a continuat să considere loialitatea față de statul-națiune și nu față de vreo ordine mondială idealistă, ca aflându-se la temelia ordinii internaționale.

Într-adevăr, fiecare președinte a pus „America mai întâi” și l-ar fi aplaudat poate pe președintele Trump când, la ultima adresare a arătat, înaintea Adunării Generale a ONU, că „cea dintâi datorie a guvernului american este față de poporul său, cetățenii noștri – să le răspundem nevoilor, să le reasigurăm siguranța, să le apărăm drepturile și să le apărăm valorile”. Ce s-a întâmplat, atunci, atât de dramatic, cu zeitgeist-ul (spiritul) intelectual și politic care reflecta aceste principii, cărora Hazony și eu și președinții John F. Kennedy și Ronald Reagan, iar acum președintele Trump, suntem atașați? Când a început așa-numită elită globalistă să ceară aderarea noastră completă la principiile unei piețe deschise, mișcărilor de populație indiferente față de frontiere, și la edificarea de organizații supranaționale care, până la urmă, vor eroda puterea statelor-națiune, presupus a fi deja muribunde?

Rezultatul final e că, atunci când guvernul SUA face pași spre a-și proteja suveranitatea națională și interesele economice prin punerea unor restricții asupra imigrației ori prin urmarea unei strategii economice naționale, noțiuni care altădată ar fi fost de pur bun simt pentru președinții americani, este luat în derâdere pentru că ar susține conceptul reacționar de „naționalism”.

Hazony crede că punctul de cotitură a fost sfârșitul războiului rece și al luptei de atunci împotriva comunismului, moment care a cunoscut „înflorirea idealurilor și proiectelor politice imperialiste”, când liderii occidentali au devenit preocupați de două proiecte imperialiste. Mai întâi, ceea ce președintele francez Charles de Gaulle și primul ministru englez Margaret Thatcher înțelegeau ca Europă a Națiunilor cu o piață comună dominată de un bi-pol franco-german, a fost gradual transformat într-un proiect total diferit: o Uniune Europeană care „a păgubit progresiv națiunile membre de multe dintre puterile asociate în mod obișnuit cu independența politică”, totul în numele promovării ideilor liberale universale, în același timp zicând ‘adio’ anacronicei tradiții naționale.

Apoi, a fost proiectul stabilirii unei “ordini mondiale” americane sub umbrela căreia puterile diplomatice și militare ale Americii ar fi forţat alte națiunii – începând cu Irak și Afganistan și întregul Orient Mijlociu până la graniţele Rusiei – să se supună legislaţiei internaţionale şi să se integreze treptat într-un sistem international în care valori democratice similare cu cele americane şi mecanisme economice de piaţa liberă s-ar răspândi şi ar deveni dominante în cele din urmă.

Şi iată-ne, atfel, astăzi, puşi în faţa unui atac virulent împotriva “naţionalismului” lansat de promotorii globalismului. Aceşți promotori susţin extinderea imigrării, a comerţului liber, scăderea tarifelor, intervenţii militare în numele protejării drepturilor omului şi multe alte forme ale guvernanţei globaliste care au evoluat după sfârșitul Războiului Rece şi după intrarea Chinei pe scenă economiei globale.

[…] Exact acesta este „liberalismul” pe care liberalii occidentali și l-au asumat. Ar putea fi descris ca un Imperiu Liberal. În ultimă instanță, imperialistul nostru liberal descoperă cât de dificil este să exporte conceptele politice care susțin libertatea individuală în Occident, către statele arabe și musulmane și află că multe societăți naționale, inclusiv în locuri precum Ungaria sau Polonia, resping definiția sa a liberalismului. Mai mult, susținătorii proiectului universal liberal se confruntă, de asemenea, cu rezistența concetățenilor lor care continuă să fie atașați propriilor tradiții culturale și istorice naționale, pe care doresc să le păstreze și care insistă asupra faptului că orice persoană care dorește să se alăture propriilor lor națiuni, va trebui să adopte și să respecte aceste tradiții.

În cele din urmă, globaliștii liberali de astăzi au abandonat ceea ce, în multe privințe, Hazony consideră a fi elementul central al tradiției politice anglo-americane, și anume dorința de autodeterminare națională și opoziția puternică față de proiectele universaliste și imperialiste. Dar Hazony, spre deosebire de globaliștii liberali, poate că exagerează rolul pe care îl joacă ideile și cei care le avansează în determinarea rezultatului crizei politice și economice globale actuale. Succesul inițial al globalizării are mai puțin de-a face cu o bătălie a ideilor, cât cu interesele geostrategice și geo-economice americane.

Sprijinul pentru aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului, „eliberarea” Irakului și sprijinul pentru o UE puternică și unificată au fost toate considerate că fiind în interesul Statelor Unite și că au meritat costurile plătite. Este evident, astăzi, că mulți americani și europeni sunt reticenți să plătească aceste costuri și ceea ce este descris ca o accentuare a naționalismului în Occident reflectă sentimentele cetățenilor că guvernele și elitele lor ar trebui să revină la strategia inițială a proiectului postbelic. […]

integral pe ANALIZE

România Liberă:

Dacă vom căuta libertatea, aceasta se găsește numai în națiune, nu în imperii!

Oamenii nu mai reușesc să rămână căsătoriți în ziua de azi, deoarece aplică sistemul capitalist în relațiile de familie. Iar națiunea, care e practic o familie extinsă, se dezintegrează și ea atunci când cetățenii țării se raportează la națiune ca la o afacere, în termeni contractuali și capitaliști. Singura soluție pentru ca națiunea să poată rezista în fața capitalismului este cultivarea tradiției și a religiei strămoșilor, avertizează conservatorul Yoram Hazony. Gânditorul conservator israelian de religie mozaică a susținut recent o conferință în fața studenților Universității Yale, intitulată ”Virtutea Naționalismului”, după titlul ultimei sale cărți. Doctorul în filozofie politică Yoram Hazony, familist convins și tată a nouă copii, este fondatorul Institutului Herzl din Ierusalim, organizație dedicată promovării tradiționalismului in cultura iudaică și protejării identității evreiești. Redăm mai jos cele mai importante idei expuse de Yoram Hazony. Intertitlurile aparțin redacției.

”Îmi amintesc și acum fiorul pe care l-am simțit pe coloană atunci când l-am auzit pe președintele SUA George H. W. Bush vorbind de Noua Ordine Mondială”

Alegerea între naționalism și globalism e problema care definește perioada de timp pe care o trăim.Această alegere e cea mai importantă chestiune politică a prezentului. Fiecare dintre noi trebuie să luăm o poziție în această problemă. Politica americană s-a mutat foarte mult către stânga în ultimii ani. Când Ronald Reagan era președinte, iar Margaret Thatcher premier în Marea Britanie, naționalismul era un lucru normal. Însă după căderea URSS a apărut un moment de utopie extraordinară. A apărut o inundație de cărți care declarau finalul istoriei și teoria că întregul mapamond urma să devină o lume unică, unită, cu o singură economie mondială, iar toți oamenii se vor uni sub o singură lege. George H.W. Bush a declarat, în 1991, venirea Noii Ordini Mondiale. Și îmi amintesc și acum fiorul pe care l-am simțit pe coloană atunci când l-am auzit pe un președinte al SUA vorbind de această Nouă Ordine Mondială. Bush a spus atunci: ”Timp de o mie de generații, omenirea s-a străduit, dar a eșuat, să obțină ce vom obține noi acum.”Atunci când cineva se laudă că va rezolva el probleme nerezolvate de o mie de generații, orice conservator ar trebui să se îngrijoreze. Și ce va rezolva? Bush a zis că ”legea junglei” nu va mai domina pe planetă, ci ea va fi înlocuită de ”domnia legii”. Deci asta era viziunea lui Bush: întreaga planetă urma să fie acoperită de un spirit al legii care urma să fie stabilit de ONU.

Toți președinții americani până la Donald Trump, ca și toți liderii britanici până la Brexit au înghițit această idee. Atât republicanii, cât și democrații (în SUA), atât conservatorii, cât și laburiștii în Marea Britanie, absolut toți politicienii europeni s-au pus de acord în mod miraculos asupra acestei unanimități îngrijorătoare, cum că era nevoie de desființarea frontierelor și de crearea unei singure ordini politice și economice pentru întreaga planetă.Această nouă ordine a primit diverse nume: unii o numesc Globalism, alții Internaționalism Liberal, eu o numesc Imperiul Liberal.Viziunea de impunere a acestei ordini globaliste, cu forța puterii militare a SUA și cu aprobarea Europei, a fost viziunea politică a ultimilor 30 de ani. Eu cred că e o eroare groaznică.

Dumnezeu a dăruit oamenilor frontierele, ca apărare împotriva imperiilor

Istoria Occidentului poate fi văzută ca un fel de balansoar care înclină între imperialism și naționalism. Acest balansoar începe în Vechiul Testament, unde apare prima dată ideea statului național independent.

În istoria omenirii, zeii diverselor popoare veneau și spuneau regilor: ”Vreau să mergi și să cucerești alte popoare, ca să suprimi diviziunile inutile și violente din lume, pentru că oamenii se omoară fără motive, iar misiunea ta e să cucerești cele patru colțuri ale Pământului și să aduci pace și prosperitate întregii lumi”. Aceasta e viziunea imperială, adoptată de toate imperiile din istorie, de la Alexandru cel Mare la Imperiul Roman, de la Sfântul Imperiu Roman (de Națiune Germană – n.red.) și până la califatele islamice, de Napoleon, care promitea pace și prosperitate în lume prin aplicarea Iluminismului, și până la Hitler. Toate acestea au fost imitații ale Imperiului Roman.

Singurul text din Antichitate care se ridică împotriva acestei viziuni imperiale se găsește în Biblia ebraică, în Vechiul Testament. Dumnezeu, Cel care a făcut totul pe Pământ, vorbește cu Moise, dar nu îi spune ce le-au zis alți zei tuturor conducătorilor de imperii, nu îi spune să cucerească toate colțurile Pământului, ci din contră, îi arată care sunt granițele între care poporul lui Moise va trăi. Iar învățăturile biblice sunt destinate întregii umanități, nu doar poporului evreu. Dumnezeu îi spune lui Moise să respecte frontierele date, iar în Deuteronom Dumnezeu cere poporului evreu să nu își deranjeze vecinii, pentru că și popoarelor vecine le-a dat Dumnezeu un pământ al lor, ca moștenire; așa că Dumnezeu le cere evreilor să își lase vecinii în pace, altfel vor primi pedeapsă divină.

Dumnezeul lui Israel este primul caz din istoria zeilor umanității când Dumnezeu stabilește granițe propriului popor și le cere să nu își invadeze vecinii. Dumnezeul lui Israel stabilește că poporul evreu va avea un rege din propriul popor, dintre frații săi. Aceasta a fost o revoluție în istoria politicii și teologiei; Dumnezeul Vechiului Testament i-a zis poporului evreu că nu are dreptul să se ducă și să invadeze popare vecine, ci vecinii vor veni la evrei, în bună pace, când vor fi pregătiți.

Națiunea e pavăză în fața imperialismului

Deși istoria Occidentului  a fost dominată de imperii, Vechiul Testament nu se oprește niciodată să pună piedici acestei viziuni imperiale. Catolicii, francezii, englezii, polonezii, cehii au dezvoltat ulterior naționalismul ca rezistență la centralizarea imperiilor. Ulterior, englezii au adoptat această viziune a națiunii libere, apoi olandezii s-au desprins de Imperiul Spaniol. Apoi scoțienii, francezii, elvețienii și tot restul Occidentului au făcut la fel. Acestea sunt primele momente când statul național ia pentru prima dată ființă. În Biblie statul național era ceva potențial, dar protestanții chiar au reușit să înființeze stat național după stat național. Statele Unite sunt o astfel de țară.

E adevărat că europenii, în timp ce își construiau statele naționale, continuau să invadeze Africa, America, Asia, având deci și imperii. Nu încerc să idealizez ce au făcut ei. Dar în cele din urmă naționalismul a demolat imperiile. Statele naționale au devenit atât de puternice încât au desființat colonialismul. Nu există nici măcar un singur exemplu, în întreaga istorie a omenirii, al unui sistem de guvernare bun pentru oameni produs de un imperiu! Niciodată nu s-a întâmplat asta!

Libertatea se găsește doar în națiune, niciodată în imperiu

Ce e naționalismul? E acea viziune că cea mai bună guvernare a lumii se întâmplă atunci când mai multe națiuni diferite pot avea independența de a-și urmări interesele potrivit cu propriile tradiții și credințe.

Spre deosebire de această viziune, imperiul crede că cea mai bună guvernare a lumii are loc atunci când toate națiunile sunt supuse unei legi unice, sub o singură autoritate, care astfel va aduce cea mai mare cantitate de pace și prosperitate. Aceste poziții sunt ireconciliabile. Dacă vom căuta libertatea, aceasta se găsește numai în națiune, nu în imperii.

Ceea ce face democrația posibilă e loialitatea dintre oameni ca fiind membri ai aceleiași națiuni. Sentimentul că sunt o singură națiune e ceea ce face democrația posibilă. Iar dacă dispare loialitatea dintre oameni ca fiind membri ai unei națiuni, democrația nu mai funcționează. Iar atunci singurul mod de guvernare va fi prin forță, pentru că în nici un imperiu nu există loialitate între membrii, fiind mai multe națiuni. Așa că imperiile sfârșesc prin a guverna cu forța.

UE nu va funcționa niciodată

Priviți la ce se întâmplă în Europa. Acolo sunt cele mai liberale țări posibile, și cele 27 de națiuni nu sunt capabile să se adune într-o țară democratică. Nu se va întâmpla niciodată, pentru că nu există nici o legatură comună de loialitate între ele. Italia are un nou Guvern, vor un anumit ministru la Finanțe, iar cei de la Bruxelles au zis că nu se poate, au dictat cine anume va fi ministrul de Finanțe al Italiei. Poate că imperiile (de tipul U.E. – n.red) vor aduce mai multă pace și mai multă prosperitate, dar cu siguranță vor desființa libertatea.

Naționalismul e un principiu de auto-limitare a omului. Să ne gândim unde anume poate exista toleranța. America nu a fost niciodată mai intolerantă decât acum.Pe timpul generației mele, când eram student, nu ne era nicodată frică să discutăm un subiect sau să scriem un articol despre orice subiect. Puteam discuta despre orice, chiar dacă subiectul nu era popular, cu siguranță nu eram persecutați pentru ce credeam și pentru ce publicam în ziarul universității Princeton. Azi însă mi se face frică pentru că acele vremuri au trecut. Îmi e rușine că îmi învăț copiii să se ferească să spună deschis ceea ce cred. Îmi e rușine că îmi învăț copiii că uneori, atunci când crezi în ceva anume, trebuie să se ferească să o spună. De ce se întâmplă asta?

Naționalismul e un principiu de auto-limitare, de a crede că națiunea ta nu va purcede la cucerirea altor națiuni, de a crede că ai cel mai bun mod de viață, dar nu te duci și o impui altor națiuni. Acesta e de fapt un principiu al toleranței. Oamenii se concentrează pe importanța granițelor de a păstra oamenii să intre în țară, dar cel mai important aspect al granițelor e de a îi opri pe oameni să iasă din țară și să își impună ideile asupra altor națiuni.Prin ridicarea de frontiere, naționalismul creează posibilitatea toleranței în propria ta țară. Iar dacă se merge în direcția opusă, de a impune o ideologie cu forța altor națiuni, nu vei tolera diferențele nici la tine acasă. Dacă nu vei tolera felul de viață al oamenilor din Iugoslavia, Afganistan sau Irak, atunci nu vei tolera diferența de idei nici în propria ta țară.

Produsul ultim al statului imperial e reprezentat de oameni care ard de dorința de a distruge, peste tot în lume, orice sistem diferit de propriile lor valori. Asta s-a întâmplat în Revoluția Franceză sau în Germania nazistă sau în URSS, iar astăzi se vede același lucru la internaționaliștii liberali, care ard de nerăbdare să se impună ei asupra lumii, ca ultimă tentație a puterii.

Familia nu poate funcționa ca sistem capitalist

Există un conflict intre naționalism și capitalismul global. Încă de la Montesquieu, și trecând prin Irving Kristol, se știe că, dacă gândești strict economic, dacă vorbești doar în termeni de economie și comerț, atunci vei vedea întreaga lume ca pe o entitate unică, pentru ca vei dori să faci profit oriunde în lume. Nu e nimic în regulă cu asta, pentru că ăsta e scopul afacerilor, profitul. Problema nu e dorința de a fi capabil să cumperi și să vinzi oriunde în lume, problema e dorința de a cumpăra și vinde orice pe lume. Problema e faptul că ideile capitaliste, care sunt în mod fundamental bazate pe promiscuitate, adică sunt contractuale, invadează alte domenii decât afacerile. Companiile nu au loialitate față de angajați: chiar dacă faci o treabă bună, te pot concedia oricând, pentru că asta are logică economică. Loialitatea nu are vreo valoare în capitalism. La fel și angajații, dacă un angajator îți oferă un salariu dublu, din punct de vedere capitalist e foarte bine să pleci, pentru a putea obține mai mult.

Dar acesta e un sistem promiscuu, nu e un sistem bazat pe loialitate. Capitalismul nu se bazează pe loialitate. Sistemul capitalist are capacitatea extraordinară de a produce prosperitate și inovație. Dar dacă iei sistemul capitalist și îl introduci într-o familie, atunci în fiecare lună și în fiecare an soțul sau soția se vor gândi: e soțul meu atât de bun pe cât credeam? Pot să fac rost de un soț mai bun? (Râsete în audiență, n.red.) Acum râdeți, dar societatea noastră funcționează șocant de mult în acești termeni. Și despre copii la fel se pune problema în sistemul capitalist aplicat în familie, adică doar în termeni de alegere proprie: “poate că acum 20 de ani am fost de acord să am un copil, dar nu am fost de acord cu adolescentul care a devenit acum, dupa 20 de ani”. Ce poate dura într-o familie, dacă gândești în termeni capitaliști? Absolut nimic! Oamenii care vor să rămână căsătoriți nu mai reușesc, pentru că sunt prea capitaliști ca să reușească să păstreze o căsnicie.Cei mai mulți dintre voi (tinerii – n.red.) nu mai înțeleg azi ce trebuie să facă pentru a putea rămâne căsătoriți. Vouă nu vă mai spune nimeni astăzi că pentru a duce o căsnicie pentru 50 de ani sau pentru 100 de ani, trebuie să accepți o suferință enormă.

O căsătorie se poate păstra doar dacă soții își asumă suferința

Într-o căsătorie te schimbi tu însuți, se schimbă soția ta, totul se schimbă în decursul unei căsnicii, și nimic nu mai e la fel ca atunci când ai ales să te căsătorești. Pe parcursul vieții, căsnicia nu mai e deloc ceea ce era atunci când ai ales să te căsătorești. Nu e deloc ceea ce ai visat că va fi. Așa că singura cale de a rezista împreună e prin loialitate, nu prin evaluarea alegerii făcute, ci prin a iți spune că o căsătorie e mult mai dureroasă decât tot ce ți-ai putut imagina. Nu poți păstra o căsnicie decât dacă treci prin suferință extraordinară. Nu e posibil să crești copii decât trecând prin suferință extraordinară. Dar această suferință face parte din procesul de a fi căsătorit, iar la final soții reușesc să treacă de suferință. În schimb, în capitalism, atunci când suferi atât de mult, renunți la colaborarea respectivă. Într-o familie însă, atunci când treci prin suferință, îți amintești că te-ai legat cu jurământ să rămâi solidar în căsnicie. Iar acel jurământ face societatea să funcționeze.

La rîndul ei, o națiune e mult mai asemănătoare cu o familie decât cu o afacere. O națiune e ca o familie extinsă. Dacă membrii națiunii sunt dispuși să se sacrifice ca să reușească să țină națiunea unită, națiunea poate rezista sute de ani, mii de ani, și poate deveni o realizare extraordinară. Însă dacă oamenii se poartă într-o națiune ca într-o tranzacție, dacă oamenii se poartă ca pe baza unui contract și nu își vor mai îndeplini obligațiile față de țară, practic națiunea se auto-distruge. Deci problema capitalismului nu e partea economică, ci faptul că aceasta distruge tot ce nu e economic. Iar singurul răspuns pentru a opri această distrugere e cultivarea tradițiilor. Tradițiile naționale sunt răspunsul la ruina provocată de capitalism. Națiunea, tradițiile, religia strămoșilor sunt lucrurile care opresc capitalismul să sară din albia sa economică și să inunde întreaga lume.

”Nu căutăm să impunem stilul nostru de viaţă nimănui”. TRUMP-ISTERIA. DIALECTICA UNEI SCHIMBARI. Demonstratii violente in ziua inaugurarii mandatului noului presedinte. MARSUL FEMEILOR – protest urias pentru “drepturile femeilor”/ DONALD TRUMP SI DISCURSUL SAU INAUGURAL ANTI-ESTABLISHMENT- “wahabism” american?/ SE VOR RESETA RELATIILE ROMÂNO-AMERICANE?

CONFRUNTAREA DINTRE GLOBALISTI SI LOCALISTI SAU NOUA FALIE MONDIALA/ Intr-un complet dispret al interesului national, propaganda anti-TRUMP duduie in România/ NOUL NATIONALISM ECONOMIC SI VALORILE TRADITIONALE/ Da, votul crestinilor chiar a contat la alegeri/ DE CE NU VA EXISTA NICI DE ACEASTA DATA O REPREZENTARE POLITICA A PERDANTILOR ORDINII NEOLIBERALE DIN ROMÂNIA

“Vă rog să îmi demonstrați că idealul internațional al globalizării funcționează” – Discurs național-suveranist și LECȚIE DE ISTORIE NECESARĂ ale Profesorului IOAN-AUREL POP, PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, la conferința de la Cluj, “Marea Unire din sufletele românilor” (VIDEO)

“Vă rog să îmi demonstrați că idealul internațional al globalizării funcționează” – Discurs național-suveranist și LECȚIE DE ISTORIE NECESARĂ ale Profesorului IOAN-AUREL POP, PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE, la conferința de la Cluj, “Marea Unire din sufletele românilor” (VIDEO)

”MISIUNEA BISERICII ORTODOXE IN LUMEA CONTEMPORANA” – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica profetica a CONSUMERISMULUI, GLOBALIZARII LIBERALE SI A MANIPULARILOR OPINIEI PUBLICE. Documentul mentioneaza persecutia crestinilor, criza refugiatilor, condamna razboiul si inarmarea, atrage atentia asupra biotehnologiilor si biomedicinei

DECLARAȚIA DE LA PARIS – un document ca un ultim cuvânt: EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE. “Ne pierdem căminul. Adevărata Europă este în primejdie.” APEL ÎMPOTRIVA TIRANIEI TEHNOCRATE, CORPORATISTE și CORECTE POLITIC/ “Cea mai mare ameninţare cu privire la viitorul Europei nu este nici intervenţionismul rus, nici imigraţia musulmană”

Noua Ordine Mondiala: AGENDA INTUNECATA DIN SPATELE GLOBALISMULUI, A IDEOLOGIEI GRANITELOR DESCHISE: “Globalistii si portavocile lor vor argumenta ca prin refuzul de asociere cu cei care ne-ar putea submina valorile, NOI le violam LOR drepturile”. CARE AR FI PLANUL DE DISCREDITARE COMPLETA A CONSERVATORILOR SUVERANISTI stigmatizati ca “populisti” si “izolationisti”?


Categorii

Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Traduceri, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

8 Commentarii la “NAȚIONALISMUL ȘI IMPERIUL LIBERAL. De ce vor globaliștii să distrugă statele-națiune și vechile loialități?

  1. Problema este mult mai complexa si trebuie abordata de la radacini: nu poti eradica (adica scoate din radacini) nationalismul pana nu distrugi familia, ca baza si simbol al coeziunii sociale si nationale. Exact asta s-a intamplat in cele mai socialiste, multinationale si multiculturale state: Suedia si Canada.
    Prim-ministrul socialist Pierre Elliott Trudeau, care se vedea pe post de capitan, spunea ca toți cetățenii sunt ca pasagerii dormind pe punte. „Am știut că tot ce trebuie să fac este să schimb cursul astăzi un pic, mâine un pic și ei se vor trezi într-un alt port, mii de mile depărtare de cel spre care ei au crezut că se îndreaptă.„ (Pierre Elliott Trudeau – Federalism si canadienii francezi)
    http://www.culturavietii.ro/2016/05/31/lectia-suedeza-i/

    Metoda asta a schimbarilor mici si progresive mai este cunoscuta ca sindromul „broaştei fierte”. Teoria este bazată pe o observaţie – şi anume că un broscoi aruncat într-o oală cu apă încălzită zdravăn va sări imediat afară, însă dacă este pus într-o oală cu apă rece, dar care este încălzită treptat până în punctul de fierbere, va sta acolo până va fi fiert odată cu apa.
    “Goltz a crescut temperatura apei de la 17,5 °C la 56 °C în aproximativ 10 minute, aşadar cu o rată de 3,8 °C pe minut, în partea sa de experiment, care încerca să arate că broaştele vor încerca să scape. Pe de altă parte, Heinzmann a încălzit apa cu broaştele o perioadă de 90 de minute de la aproximativ 21 °C la 37,5 °C, cu o rată de sub 0,2 °C pe minut.
    O sursă din anul 1897 susţine că “într-unul dintre experimente, apa a fost încălzită cu o rată de 0,002°C pe secundă iar broasca din vas a fost găsită moartă după 2 ore şi jumătate, fără să încerce să scape”.
    http://epochtimes-romania.com/news/sindromul-broastei-fierte-cum-suntem-omorati-incet-dar-sigur—239237

  2. Un român din Stockholm, despre situația reală din Suedia:
    “În urma cu opt-zece ani mergeam liniștit în cartiere ca Rinkeby pentru a cumpăra produse mai apropiate de cele din bucătăria românească. Acum, nu mai am curajul. Obișnuiam sa merg destul de mult în Kista Galeria, un alt cartier cu majoritate imigrantă, pentru ca mall-ul este deschis până la 9 seara. După ce unui coleg i-au dispărut 3.000 de euro din cont după ce a făcut o plată la un restaurant din acel mall, după ce simți că tu, ca alb, ești privit într-un anume fel, deja ai rezerve în a mai merge acolo. Când nu te mai simți sigur, este vorba de o deteriorare a standardului de viață. Apoi, faptul ca o maternitate s-a închis într-un orășel suedez, iar localnicilor li s-a spus să meargă la cursuri de născut în mașină, faptul că încearcă să se ascundă evidențele, să se dea vina pe naționaliști, pe știri false, pe propaganda rusă, toate acestea te determină să te gândești înspre ce direcție merg lucrurile.”
    https://www.activenews.ro/stiri-diaspora/Un-roman-din-Stockholm-despre-situatia-reala-din-Suedia-O-maternitate-s-a-inchis-intr-un-orasel-suedez-iar-localnicilor-li-s-a-spus-sa-mearga-la-cursuri-de-nascut-in-masina.-Se-incearca-ascunderea-evidentelor-dandu-se-vina-pe-nationalisti-142213

    „Familia suedeză de astăzi… s-a depărtat de familia tradițională mai mult decât familia în oricare altă societate.„ ─ David Popenoe, Perturbarea Cuibului (Disturbing the Nest)

    În anul 1980, 33% din toate gospodăriile din Suedia erau locuite numai de către o singură persoană [nota traducătorului: în 2015 acest procent a fost de 47%]; 63% dintre locuitorii din Stockholm, capitala Suediei, locuiau singuri. Aceasta este cu siguranță un semn al succesului Statului-dădacă în transformarea unității sociale de bază (familia) într-o unitate politică de bază (persoane fizice autonome).
    In 1983 credința îi întărea doar pe 27% dintre suedezi și doar 5% dintre ei frecventau biserica, în comparație cu 79% dintre americani pe care credința îi întărea și aproximativ 40% care mergeau săptămânal la biserică.
    Pentru a elimina ‘egoismul de familie’, familia tradițională nu mai este favorizată în nici un fel de către guvern; pentru a oferi protecție „altor forme de conviețuire,” au fost create legi și autonomia economică a devenit noul standard național al bunăstării.
    http://www.culturavietii.ro/2016/06/02/lectia-suedeza-ii/

  3. @nimeni
    Fenomenul locuirii singulare nu a aparut chiar natural, ci a fost si incurajat de catre stat. In Suedia, pe baza impozitelor foarte mari, dar si al guvernarilor socialiste, fiecare cetatean, la majorat, primeste o locuinta din partea statului. Ideea este ca respectiva locuinta este dimensionata de asa maniera incat sa fie comoda pentru un singur om, dar stramta pentru doi. Asta face parte din masurile luate de suedezi pentru descurajarea casatoriilor, o recunosc chiar ei.

  4. @menumorut
    De fapt nimeni nu primeste o locuinta in proprietate, ci pe post de chirias. Sunt putini suedezi care au locuinte proprietate personala. In plus, statul a incurajat concubinajul, numit sambo, si multe astfel de cupluri au copii. Iar batranii nu au nici un sprijin din partea copiilor si ajung la aziluri unde-si sfarsesc viata. Cam asta este planul perfect pentru distrugerea familiei si ruperea copiilor de radacini, de bunici, traditiile si invatamintele transmise din batrani.
    In antichitate batranii erau foarte respectati si se tinea cont de sfatul lor, “sfatul batranilor”, ajuns senat la romani, de la senex (lit. camera batranilor)

  5. @nimeni
    De fapt, modelul cu copii in grija statului, adultii la munca (pana le sar ochii din cap) si batranii la azil a fost patentat de japonezi la scurt timp dupa restructuratia Meiji si este valabil si astazi. Societati feliate transversal ce sunt incapabile sa transmita mai departe traditiile, cultura. Tot din Japonia a fost preluat si modelul organizarii corporatiste (asa-zisele zaibatsu), in care fostul daimyo (nobil) a devenit patron (Mitsubishi, Nissan s.a. – ca doar vechile familii aveau bani, nu-i asa?) iar fostilor iobagi si actualilor angajati li s-a pastrat ascultarea oarba fata de sefi si relatii paternaliste fata de firma angajatoare.
    Perfect pentru statul global, nu?

  6. @menumorut
    Modelul ala a fost preluat de coreeni unde exista si acum. In Japonia a fost bazat pe un sistem de valori aferente codului bushido al samurailor, care nu mai exista, ca au fost americanizati, iar Japonia are acum un declin demografic masiv si o epidemie de barbati ierbivori, care nu mai sunt interesati de sexul opus.
    S-a ajuns intr-o situatie total nesustenabila la nivel global, din multe puncte de vedere, statul global este o utopie care va fi platita mult mai scump decat utopia comunismului. Globalizarea a dus la cresterea interdependentelor si eliminarea redundantelor, iar un sistem este cu atat mai fragil cu cat este mai putin redundant, adica cu cat are mai putine subsisteme paralele independente care sa preia socul in caz ca unul din subsistemele principale cade. Asa incat se ajunge la principiul dominoului: caderea unui subsistem antreneaza caderea in lant a tuturor celorlalte cu care este interconectat. Tabla s-a umplut si a venit vremea pentru tabula rasa.

  7. “The trouble is that this calamity arose not from any lack of civilization, backwardness, or mere tyranny, but, on the contrary, that it could not be repaired, because there was no longer any “uncivilized” spot on earth, because whether we like it or not we have really started to live in One World. Only with a completely organized humanity could the loss of home and political status become identical with expulsion from humanity altogether.” Hannah Arendt, Decline of the Nation-State and the End of the Right of Man

  8. @nimeni 6
    Asa este.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare