”Nu căutăm să impunem stilul nostru de viaţă nimănui”. TRUMP-ISTERIA. DIALECTICA UNEI SCHIMBARI. Demonstratii violente in ziua inaugurarii mandatului noului presedinte. MARSUL FEMEILOR – protest urias pentru “drepturile femeilor”/ DONALD TRUMP SI DISCURSUL SAU INAUGURAL ANTI-ESTABLISHMENT- “wahabism” american?/ SE VOR RESETA RELATIILE ROMÂNO-AMERICANE?

21-01-2017 15 minute Sublinieri

  • Digi24:

Discursul lui Trump: Sunt mame şi copii blocaţi în sărăcie. Acest masacru american se opreşte aici şi acum!

20 ianuarie 2017 va rămâne în memorie drept ziua în care oamenii obişnuiţi au redevenit conducătorii acestei naţiuni”. Este promisiunea pe care Donald Trump a făcut-o americanilor în primul discurs oficial ca preşedinte.

Noi suntem cetăţenii Americii. Noi suntem acum uniţi într-un uriaş efort naţional pentru a ne reconstrui ţara şi a respecta promisiunile pentru oamenii ei. Împreună, noi vom determina calea pe care o vor lua America şi întreaga lume pentru mulţi ani care urmează”, a spus Donald Trump.

„Astăzi, nu se realizează doar un transfer de putere de la o administraţie la alta sau de la un partid la altul. Astăzi transferăm puterea din Washington D.C. către voi, poporul! Prea mult timp un mic grup din capitală s-a bucurat de beneficiile guvernării, în timp ce costurile au fost pe umerii poporului. Washington a prosperat, dar oamenii obişnuiţi nu au avut parte de această bogăţie. Politicienii au prosperat, dar slujbele au dispărut, fabricile s-au închis. Sistemul s-a protejat, dar nu i-a protejat şi simplii cetăţeni. Victoriile politicienilor nu au fost şi victoriile voastre, triumfurile lor nu au fost şi triumfurile voastre şi, în timp ce ei sărbătoreau în capitală, erau prea puţine motive de bucurie pentru familiile dezavantajate din toată ţara”, a spus Donald Trump.

„Toate acestea se schimbă, chiar aici şi chiar din acest moment. Pentru că acest moment este momentul vostru, vă aparţine. 20 ianuarie 2017 va rămâne în memorie drept ziua în care oamenii obişnuiţi au redevenit conducătorii acestei naţiuni. Bărbaţii şi femeile daţi uitării nu vor mai fi ignoraţi de acum încolo. Toată lumea trebuie să vă asculte de acum încolo. Aţi venit cu zecile de milioane ca să deveniţi parte dintr-o mişcare istorică, una cum lumea nu a mai văzut până acum, a continuat Donald Trump.

În centrul acestei mişcări este o convingere crucială că o naţiune există să îşi servească cetăţenii. Americanii vor şcoli extraordinare pentru copiii lor, cartiere sigure pentru familiile lor şi slujbe bune pentru ei. Acestea sunt cereri juste şi rezonabile din partea unor oameni drepţi şi unui public drept”, a spus noul președine american.

„Dar pentru prea mulţi dintre cetăţenii noştri există o realitate diferită. Mame şi copii blocaţi în sărăcie în zonele sărace ale oraşelor, fabrici ruginite răspândite ca pietre de mormânt în ţara noastră, un sistem de educaţie plin de bani, dar care lasă elevii noştri tineri şi frumoşi fără cunoştinţe. Şi infracţionalitatea, şi bandele, şi drogurile care au furat prea multe vieţi şi au răpit ţării noastre atât de mult potenţial nerealizat. Acest masacru american se opreşte aici şi se opreşte acum!”, a adăugat el.

Donald Trump a vorbit și despre planurile sale privind economia SUA.

Timp de multe decenii am îmbogăţit industria străină în detrimentul industriei americane, am subvenţionat alte armate, permiţând epuizarea tristă a armatei noastre. Am apărat graniţele altor ţări, refuzând să le apărăm pe ale noastre şi am cheltuit mii de miliarde şi mii de miliarde de dolari în străinătate, în timp ce infrastructura Americii a căzut în ruină. Am îmbogăţit alte ţări în timp ce bogăţia, puterea şi încrederea ţării noastre au dispărut.

Una câte una fabricile s-au închis şi au plecat de pe teritoriul nostru, fără să se gândească la milioanele şi milioane de muncitori americani care au rămas în urmă. Bogăţia clasei noastre de mijloc a fost smulsă din casele sale şi redistribuită în toată lumea.

Dar acesta este trecutul, iar acum ne uităm numai la viitor. Ne-am strâns aici astăzi pentru a emite un nou decret, care să fie auzit în fiecare oraş, în fiecare capitală străină şi în toate forurile puterii. Din această zi, o nouă viziune va guverna ţara noastră, din această zi, va fi numai America pe primul plan! America pe primul plan!”, a spus el.

Toate deciziile, privind taxele, privind imigraţia, privind afacerile externe, va fi luată pentru a fi în beneficiul muncitorilor americani, pentru a fi în beneficiul familiilor americane. Trebuie să ne apărăm graniţele de distrugerile altor ţări care ne fabrică lucrurile, care ne fură companiile şi care ne distrug locurile de muncă. Apărarea va duce la prosperitate şi putere mare.

America va începe să câştige din nou, să câştige ca niciodată până acum. Vom aduce înapoi locurile noastre de muncă, vom aduce înapoi graniţele noastre, vom aduce înapoi bogăţia noastră şi vom aduce înapoi visele noastre!

Vom construi drumuri noi, şi poduri, şi aeroporturi, şi tunele, şi căi ferate, pe tot teritoriul naţiunii noastre minunate. Ne vom scoate oamenii din asistenţa socială şi îi vom duce înapoi la muncă, reconstruind ţara noastră cu mâini americane şi forţă de muncă americană. Vom respecta două reguli simple: cumpăraţi produse americane şi angajaţi americani”, a adăugat el.

Vom căuta prietenia şi bunăvoinţa naţiunilor lumii, dar vom face acest lucru cu înţelegerea că este dreptul tuturor naţiunilor să îşi pună interesele lor pe primul plan. Nu căutăm să impunem stilul nostru de viaţă nimănui, dar îl vom lăsa să strălucească drept exemplu, noi vom străluci pentru ca toată lumea să ne urmeze.

Vom consolida alianţe vechi şi vom crea unele noi şi vom uni lume civilizată împotriva terorismului islamic radical, pe care îl vom eradica în totalitate de pe faţa pământului.

La baza politicii noastre va fi credinţa totală faţă de Statele Unite ale Americii şi prin loialitatea faţă de ţara noastră vom redescoperi loialitatea noastră unii faţă de alţii. Când îţi deschizi inima pentru patriotism, nu există loc pentru prejudicii”, a mai spus Donald Trump.

Suntem la naşterea unui nou mileniu, pe punctul de a descifra misterele spaţiului, de a elibera Pământul de nenorocirile bolilor şi de a folosi energiile, industriile şi tehnologiile de mâine.

O nouă mândrie naţională ne va vindeca sufletele, ne va ridica privirile şi ne va vindeca diviziunile. Este momentul să ne amintim acea înţelepciune veche pe care soldaţii noştri nu o vor uita niciodată: că indiferent că suntem de negri, maro sau albi, cu toţi sângerăm acelaşi sânge roşu al patrioţilor. Cu toţii ne bucurăm cu toţii de aceleaşi libertăţi minunate şi salutăm cu toţii acelaşi măreţ drapel american.

Şi indiferent dacă un copil se naşte în suburbiile întinse ale Detroitului sau pe câmpiile bătute de vânt al Nebraskăi, se uită la acelaşi cer al nopţii, îşi umplu inimile cu aceleaşi vise şi primesc suflarea vieţii de la acelaşi Creator Atotputernic.

Deci, către toţi americanii, din orice oraş – aproape sau departe, mic sau mare, de la munte la munte, de la ocean la ocean – ascultaţi aceste cuvinte: Nu veţi mai fi ignoraţi niciodată! Vocea, voastră, speranţele voastre şi visele voastre vor defini destinul nostru american, iar curajul, bunătatea şi iubirea voastră ne vor ghida întotdeauna pe drum!”, a adăugat noul președinte american.

Împreună vom face America puternică din nou, vom face America bogată din nou, vom face America mândră din nou, vom face America sigură din nou şi, da, împreună, vom face America măreaţa din nou!”, a încheiat el.

Primele decrete semnate de Trump

Dacă marele semn de întrebare este în ce ţară va merge Donald Trump în prima sa vizită peste hotare, știm, în schimb, cu ce decizii şi-a început mandatul la Casa Albă. Primele documente semnate sunt decretele pentru numirea în funcţie a celor doi generali care vor conduce Departamentele Apărării şi Internelor, dar şi un ordin executiv care modifică Obamacare.

În vârstă de 66 de ani, Generalul James Mattis, cunoscut şi după porecla „Mad Dog” pe care a căpătat-o după acţiunile din lupte, este considerat o alegere bună pentru a conduce Pentagonul. Jurământul l-a depus în prezenţa vicepreşedintelui Mike Pence.

Un alt document semnat de Donald Trump în Biroul Oval a fost unul care modifică Obamacare, legea asigurărilor de sănătate promovate de fostul preşedinte.

Un ordin executiv care micşorează costurile Legii pentru protecţia pacienţilor şi servicii de sănătate accesibile, înainte ca aceasta să fie abrogată”, a explicat președintele.

Au mai fost şi alte schimbări făcute imediat după învestire. De pe pagina de Internet a Casei Albe au dispărut secţiunile referitoare la încălzirea globală şi la drepturile minorităţilor sexuale, două teme susţinute puternic de fostul preşedinte. De asemenea, conturile de Twitter şi de Facebook ale preşedinţiei americane au fost luate de la zero odată cu trecerea la echipa lui Donald Trump. Conturile vechi, din timpul mandalului lui Barack Obama, au fost arhivate şi redenumite.

Iar în materie de politică externă, Vladimir Putin îi întinde deja o mână lui Donald Trump, abia instalat la Casa Albă. Kremlinul a anunţat că preşedintele rus este gata să-şi întâlnească noul omolog de la Washington. Nu prea curând, totuşi. Pregătirile ar putea dura câteva luni. Până atunci cu siguranţă cei doi vor discuta la telefon, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

  • ActiveNews: 

Prima mutare a lui Trump: pagina dedicată LGTB de pe site-ul Casei Albe a dispărut

Donald Trump a devenit vineri cel de-al 45-lea președinte la SUA. Abia instalat la Casa Albă, fostul magnat a decis scoaterea de pe site-ul oficial al Casei Albe a paginii dedicate LGTB.

Totodată, au mai dispărut paginile referitoare la schimbările climaterice, drepturile civile și sănătate. Unele dintre acestea au fost redenumite.

Cea mai dură lovitură pentru presa de peste Ocean este dispariția paginii LGTB, whitehouse.gov afișând mesajul “The requested page ‘/lgbt’ could not be found”. Au fost șterse toate articolele care se refereau la LGTB.

Fostul președinte Barak Omaba a promovat asiduu persoanele LGTB. A angajat la Casa Albă o persoană transgen, iar Joe Bidden a oficializat mariajele intre persoane de acelasi sex,  angajați ai Casei Albe.

Recentele mutări de la Casa Albă fac parte din programul pe care Trump și vicepreședintele Mike Pence l-au anunțat în campania electorală. Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și s-a pronunțat de multe ori împotriva căsătoriilor între persoane de același sex.

Trump a CONCEDIAT toți ambasadorii SUA numiți de Obama! Pleacă și Klemm?

Schimbări masive după ce Trump a preluat puterea în SUA. După ce a anunțat că SUA se retrag din Parteneriatul Trans-Pacific, noua administrație a cerut ca toți ambasadorii SUA numiți de Barack Obama să își părăsească posturile până la miezul nopții, fără excepții, chiar dacă nu are deocamdată și nominalizările pentru succesorii lor, scrie www.independent.co.uk

Dacă informația publicată de presa engleză este adevărată, ar urma ca inclusiv Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, să plece.

În urmă cu două săptămâni, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat despre posibilitatea ca Hans Klemm să plece din România: „Tot ce vă pot spune este că anul acesta diplomațiilor de carieră, aflați în posturi de ambasadori, nu li s-a cerut demisia de către actuala administrație. Celor numiți politici li s-a cerut demisia”.

Publicația britanică amintește că este o practică obișnuită ca ambasadorii numiți politic să plece odată cu președintele care i-a numit. Sursa citată menționează că aproximativ 80 de ambasadori ar fi demisionat deja.

Printre ambasadorii schimbați se află reprezentanții din Germania, Marea Britanie, Canada, China, India, Japonia sau Arabia Saudită.

SUA se retrag din Parteneriatul Trans-Pacific: Americanii au fost forțați să accepte acorduri comerciale care pun interesele inițiaților și elitei de la Washington deasupra celor care muncesc din greu în această țară

Efectele venirii la conducerea SUA a noii administrații se văd, iar promisiunile încep să fie puse în aplicare. Casa Albă a transmis vineri că strategia sa pentru protejarea locurilor de muncă ale americanilor va începe cu retragerea din acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific TPP, la care au aderat 12 state, informează Agerpres.

În comunicat se subliniază că SUA “vor avea o poziție severă împotriva statelor care încalcă acordurile comerciale și îi afectează în acest proces astfel pe lucrătorii americani”.

Conform comunicatului, Trump vrea renegocierea unui al acord comercial, Acordul Nord-American de Comerț Liber NAFTA, care a fost semnat în 1994 de către SUA, Canada și Mexic.

“Prea mult timp americanii au fost forțați să accepte acorduri comerciale care pun interesele inițiaților și elitei de la Washington deasupra bărbaților și femeilor care muncesc din greu în această țară”, se arată în comunicat.

“Prin urmare, orașele industriale au văzut cum fabricile și locurile de muncă bine plătite se mută în străinătate, în timp ce americanii se confruntă cu un deficit comercial tot mai mare și cu o bază de producție devastată”, mai subliniază Casa Albă.

Comunicatul arată că ar putea fi folosite “acorduri dure și corecte” privind comerțul pentru a crește economia americană și a aduce în apoi în America milioane de locuri de muncă.

“Această strategie începe prin retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific și prin a ne asigura că orice noi acorduri comerciale sunt în interesul lucrătorilor americani”, se atrage atenția în comunicat.

Dacă partenerii din NAFTA vor refuza să le ofere lucrătorilor americani un acord corect prin renegocierea lui, atunci ‘atunci președintele îi va informa de intenția SUA de a se retrage din NAFTA’, a adăugat comunicatul.

TPP, pe care SUA l-au semnat, dar încă nu l-au ratificat, a fost principalul pilon economic al politicii de reorientare a Administrației Obama către regiunea Asia-Pacific în fața unei Chine care se dezvoltă rapid.

Cine sunt “tinerii” care protestează împotriva lui Trump. Soros, implicat în evenimentele de la Washington

Câteva sute de militanți anti-Trump, în mare majoritate tineri cu fețele acoperite de cagule sau fulare, au provocat violențe vineri, în ziua în care Trump devenea al 45-lea președinte al SUA.

Înarmați cu bare de metal, aceștia au spart vitrinele mai multor magazine și localuri, toate simboluri ale sistemului capitalist american. Forțele de ordine au intervenit în forță ca să-i împiedice să ajungă în zona în care au avut loc evenimentele prilejuite de preluarea mandatului de președinte de către Donald Trump. Doi polițiști au fost răniți și peste 90 de demonstranți au fost arestați. Cei mai mulți arestați au fost acuzați de vandalism.

Protestatarii anti-Trump sunt conduși de mișcarea Disrupt J20, o organizație care, conform presei, este susținută de George Soros.

Printre manifestanți mai sunt cei de extremă stânga, anarhiști sau cei care fac lobby LGTB.

„Avem mulți oameni, din diverse medii, care sunt împotriva imperialismului american și credem că Trump va duce mai departe moștenirea”, a spus vineri liderul Disrupt J20, Alli McCracken, în vârstă de 28 de ani. El a explicat că grupul său este nemulțumit de atitudinea lui Trump față de femei, imigranți și musulmani.

Regizorul Constantin Vaeni despre protestatarii anti Trump: Ce mult semănau, ca înfățișare, vestimentație și „recuzită consumabilă”, cu „tinerii frumoși și liberi” de prin piețele “universității” din București si Cluj-Napoca. Fiecare cu josul lor în cap !

Regizorul Constantin Vaeni, cunoscut și ironic comentator al realității politice și sociale, ale cărui postări pe Facebook sunt apreciate de zeci de oameni, face o comparație între cei care au protestat fata de gratiere, la noi, și manifestatiile violente împotriva lui Donald Trump, din 20 ianuarie.

Constantin Vaeni a comentat pe Facebook manifestațiile anti grațiere care au avut loc în unele orașe ale României, în ultimele zile, și protestele violente împotriva lui Donald Trump, din SUA. Vaeni spune că singura diferență între protestatarii anti Trump și românii care au ieșit în stradă strigând împotriva guvernului Grindeanu o reprezintă textele de pe bannere. În rest, recuzita și înfățișarea celor de aici și a celor de peste Ocean nu diferă cu nimic.

Reamintim că vineri, un protest față de învestirea în functie a lui Donald Trump a degenerat în violențe la Washington, iar poliția a intervenit cu gaze lacrimogene. Circa 500 de oameni au protestat în centrul orașului și au spart vitrina unei filiale a Bank of America, unui restaurant McDonald’s și a unei cafenele Starbucks.

Constantin Vaeni a postat vineri următorul mesaj:

„Fiecare cu.. “jos”-ul lor în cap !..

Mă uitam și nu-mi venea să cred :.. de fapt, toți apucații ăia, care spărgeau geamuri, aprindeau focuri și dărâmau coșuri de gunoaie prin Washington.. – vrând să pară – ca protestează de grija Americii,.. ei ce vroiau ?..
.- să se dea jos Donald Trump din mașina prezidențială și.. să-și depună.. “demisia” .. pe capota motorului ?!..

Și-al naibii ce mult semănau – ca înfățișare, ca vestimentație și ca “recuzită consumabilă”, cu.. “tinerii frumoși și liberi” de prin piețele “universității” din .. București, Cluj-Napoca.. și de prin alte orașe și sate europene !.. Doar textele de pe bennere, lozincile și cliseele pe care le scandau toți “supărații” ăia de la Washington, erau puțin diferite decât ale ciumpalacilor de pe la noi, desigur.. adaptate la unica “buba la cap” a celor care i-au scos pe aia de-acolo, pe străzi :.. “jos Trump” !

Asta e : fiecare cu “jos”-ul lor în cap !..“, a comentat cunoscutul regizor.

Constantin Vaeni a regizat filme antologice pentru cinematografia românească precum „Drumeț în calea lupilor” și „Buzduganul cu trei peceți”.

Purtand palarii si caciuli roz, pentru a-l ironiza pe presedinte, sute de mii de femei s-au strans in capitala Washingtonului si in alte orase din lume sambata, pentru marsuri si manifestatii prin care vor sa ii arate lui Donald Trump ca nu vor ramane tacute in urmatorii patru ani, relateaza agentia Associated Press, citata de News.ro. Actrite celebre si militante pentru drepturi civile au luat cuvantul la marsul de la Washington, in timp ce Hillary Clinton a transmis pe Twitter un mesaj de sustinere.

“Marsaluim astazi (sambata – n.r.) pentru baza morala a acestei natiuni, impotriva careia noul nostru presedinte poarta un razboi”, a spus actrita America Ferrera multimii stranse la Washington. “Demnitatea noastra, caracterul nostru, drepturile noastre au fost toate atacate, iar o platforma a urii si diviziunii a preluat puterea ieri (vineri – n.r.). Insa presedintele nu este America (…). Noi suntem America si ramanem aici”, a adaugat ea.

Hillary Clinton nu participa la mars, dar le-a multumit pe Twitter manifestantilor pentru ca “se ridica, vorbesc si marsaluiesc pentru valorile noastre”. “Intotdeauna impreuna suntem mai puternici”, a adaugat fosta candidata la presedintie, reluand unul dintre sloganurile sale de campanie.

Femeile au fluturat pancarte cu mesaje precum “Femeile nu dau inapoi” si “Mai putina teama, mai multa iubire”. Ele au criticat atitudinea lui Trump privind avortul, asigurarile medicale, diversitatea si schimbarile climatice.

Associated Press noteaza numarul protestatarilor de sambata de la Washington il depaseste pe cel al sustinatorilor lui Trump care au asistat la ceremonia de investire in functie.

Oficialii locali si organizatorii Marsului Femeilor de la Washington au estimat ca 500.000 de oameni au ajuns deja la manifestatie, iar multimea creste in continuare.

Rena Wilson, din Charlotte, Carolina de Nord, si-a exprima speranta ca femeile ii pot transmite lui Trump mesajul ca “nu pleaca nicaieri”.

Joy Rodriguez, din Miami, a venit la mars cu sotul ei, William, si cu cele doua fiice ale lor, in varsta de 10, respectiv 12 ani. “Vreau sa ma asigur ca drepturile lor nu sunt incalcate in urmatorii ani”, a explicat ea.

Organizatorii marsului au explicat ca femeile “sufera si sunt speriate” din cauza noului presedinte si vor o voce mai puternica in viata politica.

“In spiritul democratiei si onorand campionii drepturilor omului, demnitatii si justitiei care au trait inaintea noastra, ne alaturam (…) pentru a demonstra prezenta noastra intr-un numar prea mare pentru a fi ignorat”, se arata in manifestul protestului.

Marsul a atras numeroase celebritati. Pe langa Ferrara, urmau sa ia cuvantul celebritati precum Scarlett Johansson, Ashley Judd, Melissa Harris-Perry. De asemenea, la protest sunt asteptate Janelle Monae, Maxwell, Samantha Ronson, the Indigo Girls, Mary Chapin Carpenter, Cher, Katy Perry si Julianne Moore.

Ideea unui mars al femeilor a aparut cand mai multe femei au postat pe retelele de socializare mesaje de mobilizare, dupa victoria lui Trump in alegeri. Sute de grupuri s-au alaturat rapid initiativei, militand pentru cauze diverse, de la dreptul la avort, la controlul armelor, schimbare climatica si drepturile imigrantilor.

Desi declaratia de “misiune si viziune” a organizatorilor marsului nu il mentioneaza pe Trump si se concentreaza pe teme ample, inclusiv mesajul din campanie al lui Hillary Clinton, potrivit careia “drepturile femeilor sunt drepturile omului”, factorul unificator intre participanti pare sa fie dezaprobarea fata de noul presedinte.

Vineri, protestele izbucnite in cursul ceremoniei de investire au degenerat in violente. Manifestantii au spart vitrine si geamuri, iar politia a dispersat multimea cu gaze lacrimogene si grenade fumigene. Peste 200 de oameni au fost arestati.

Miliardarul american George Soros, foarte ostil faţă de Donald Trump, l-a criticat dur pe noul preşedinte al SUA cu doar câteva ore înainte de învestirea acestuia, catalogându-l drept un „ucenic-dictator” care va eşua în mandatul său, va submina influenţa Washingtonului în lume şi va genera un război comercial, relatează AFP.

Ca în fiecare an, miliardarul a invitat la un hotel de lux din staţiunea elveţiană Davos şefi de companii şi jurnalişti, ce participă la Forumul de la Davos, o reuniune a elitei economice mondiale.

Cu o voce uneori ezitantă, miliardarul octogenar, susţinător fervent al democratei Hillary Clinton în campania electorală americană, a lansat atacuri dure la adresa lui Donald Trump, pe care îl consideră un „ucenic-dictator” care va fi blocat, cel mai probabil, de sistemul de control reciproc al puterilor din SUA.

„Nici nu se aştepta să câştige (alegerile n.r.), a fost surprins şi el, era ocupat cu promovarea propriei mărci (…) şi doar după ce a fost ales a început să se gândească serios la ce va face”, a afirmat Soros.

Valoarea activelor deţinute de George Soros s-a redus cu circa 1 miliard de dolari după alegeri, potrivit relatărilor din presă.

„Va eşua (în mandatul său n.r.), pentru că ideile sale sunt contradictorii în esenţă”, a spus Soros, menţionând că membrii anturajului lui Trump vor susţine interese divergente.

Chiar dacă pieţele financiare par să salute victoria lui Trump, situaţia nu va dura mult timp, pentru că pieţele nu apreciază incertitudinea, consideră miliardarul american.

Soros a mai declarat, la Bloomberg TV, că Trump pregăteşte un război comercial cu China şi a avertizat că, atunci când Statele Unite sunt prea preocupate de bătălia politică internă, situaţie care s-ar putea înregistra în mandatul lui Donald Trump la Casa Albă, „influenţa pozitivă (a Washingtonului) în lume, în favoarea societăţii deschise, oricât de imperfecte ar fi, se va stinge şi acest lucru va avea efecte profunde în Europa şi în alte părţi ale lumii”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, transmite pe facebook imagini de la cina în format restrâns cu noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, și alte fotografii cu membri ai noii administrații americane, dar mai interesant pare să fie ce s-a petrecut la București. Pe 20 ianuarie, în chiar ziua învestirii președintelui Donald Trump, altfel spus în ziua în care vechea administrație liberală părăsește oficial scena, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu l-a primit pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, avertizându-l că stilul în care se amestecă în politica domestică de la Bucureștri trece dincolo de limitele misiunii sale.

Tonul comunicatului pe care l-a emis MAE are o severitate fără precedent: ”În cadrul discuțiilor, ministrul Afacerilor Externe a argumentat ferm necesitatea unui dialog direct al Ambasadei SUA şi nu prin intermediul mass-media, cu Ministerul Afacerilor Externe şi autorităţile guvernamentale, în conformitate cu spiritul relaţiilor de parteneriat strategic, cu respectarea standardelor şi practicilor diplomatice”. De obicei se transmit felicitări, urări de succes, asigurări de sprijin, după împrejurări, dar, de data aceasta, am asistat la o admonestare severă.

Contextul este și nu este cunoscut. Ceea ce știm este că ambasada SUA se transformase într-o instanță politică de ultim recurs, care decide ce este bine și ce este rău în politica românească. Ambasada SUA, de la misiunea lui Mark Gitenstein mai ales, devenise arbitrul suprem al politicii românești, indicând care sunt magistrații care trebuie să fie numiți în funcție, care sunt politicienii dezirabili și cei indezirabili. Ambasada nu a ezitat să dea comunicate în care dezavua adoptarea unei legi sau dimpotrivă încuraja adoptarea alteia. Amestecul acesta ”bineintenționat” nu ezita să se extindă la întreaga problematică a vieții publice, ambasadorii făcându-și o obligație din a oferi îndrumări de conduită publică prin intermediul unor dialoguri imaginare cu pretinși interlocutori din România.

Primul politician român care a denunțat acest stil tutelar a fost Traian Băsescu, după ce își încheiase mandatul, dar, din păcate, el nu era poate cel mai potrivit să o facă. Desigur avea dreptate în litera afirmațiilor sale, însă el contribuise din plin la crearea acestei raportări subalterne care, firește, a degenerat tot mai mult de la o zi la alta.

Se poate obiecta că, în destule privințe, reprezentanții diplomatici ai SUA au avut dreptate și, prin urmare, că aceste critici ar fi neavenite. Să admitem că a fost așa, dar faptul că o entitate exterioară democrației românești își asumă rolul de a decide și de a îndruma mersul lucrurilor în toate detaliile este cea mai proastă situație imaginabilă. Nicio persoană și nicio colectivitate umană nu vor reuși niciodată să atingă pe cont propriu nivelul reflecției morale dacă vor fi ținute într-o stare subalternă. Omul greșește, dar numai libertatea îl poate emancipa, numai procesul moral autonom în afara oricărei constrângeri exterioare îl poate cu adevărat înălța pe scara demnității. Starea de subalternat nu va face decât să perpetueze conduita iresponsabilă, transformând politica românească într-un etaj al argaților care petrec în absența stăpânilor.

În condiții de ”captivitate”, spiritul public degenerează. Astăzi, când România e aparent mai liberă și mai sigură ca niciodată, nu mai există nicio dezbatere publică serioasă, viața politică transformându-se într-o simplă mecanică a supunerii la autoritate. Integrarea prematură în Uniunea Europeană are și ea rolul ei negativ în aceasta privință. Anii 90 cu primele dezbateri parlamentare, cu partidele nou înființate, PNȚCD, PNL, PSD (Cunescu) care se opuneau marelui FSN,  par astăzi instalate pe soclul unei clasicități inegalabile. E cel putin trist că trebuie să costatăm acest lucru, cu atât mult cu cât, pe vremea aceea, ne plângeam de lipsa noastră de libertate. Presa însăși care își trăia euforic libertatea, denunțând permanent supraviețuirea cenzurii, nu bănuia că se va transforma, pe parcurs, într-o mohorâtă presă-jandarm.

Pe de altă parte, contextul acestei relații româno-americane nu ne este pe deplin cunoscut, căci nu știm care este platforma concretă de pe care trimișii SUA și-au asumat acest rol autoritar și care este ascendentul lor dincolo de ceea ce știe toată lumea. Starea morală proastă în care se găsea țara la admiterea ei în NATO, corupția generalizată, individualismul exacerbat și descurajarea colectivă au reprezentat cu siguranță condițiile de bază ale acestei subordonări, care a depășit însă cu mult relația de parteneriat mult invocată. Parteneri sunt și polonezii, ba ei au mai mult de profitat de pe urma sprijinului militar american, și totuși ei nu manifestă același spirit subaltern ca politicienii din România.

În sfârșit, vestea proastă este că nu putem fi deloc siguri că replica ministrului Teodor Meleșcanu va avea susținerea de care are nevoie în politica internă. Căci, așa cum spunea un clasic, o politică externă bună are nevoie în primul rând de o politică internă respectabilă.

In discursul de “ramas bun” Obama s-a referit la el insusi de 75 de ori. Practica obisnuita a masinii de propaganda care l-a propulsat. In contrast , discrusul inaugural al lui Trump a cuprins doar 2 referiri la persoana proprie :
1 “The oath of office I take today is an oath of allegiance to all Americans.”
2.“I will fight for you with every breath in my body – and I will never, ever let you down”. 45 de au fost calibrate pe “Together, We will ”
Aceasta este diferenta dintre lautar si compozitor . Dintre “self made man” si figuratia speciala.

Nu faceți ca Trump! Un discurs wahhabist la 10 grade Celsius.

Mesajul rostit de Donald Trump acum cîteva minute, la inaugurare, este cel mai radical și populist discurs care pe care l-au auzit vreodată Capitoliul, America și lumea.

E o retorica de 1916, cand Lawrence of Arabia isi alerta degeaba superiorii sa nu incurajeze fanatismul sectei wahhabitior.

E genul de discurs care îi face pînă și pe preoții budiști să-și persecute compatrioții din nordul Myanmarului sau să-i arunce peste granițe.

Și e discursul pe care, dacă l-ar fi rostit America acum 200 de ani, puțini și-ar mai fi riscat viața ca să ajungă peste Atlantic.

Dacă lumea ar face, în această noapte, ceea ce a pretins președintele Trump că va face el, atunci mîine dimineață Boeing, Google și Facebook s-ar trezi cu valoarea acțiunilor la jumătate!

Dacă România, Armenia, Franța, India și alte 200 de țări ar taxa local Google și Facebook, pe principiul ”Țara-Mea-First”, pînă la prînz ar dispărea sute de mii de locuri de muncă în SUA.

Donald Trump e un test pentru democrația americană.
Și pentru echilibrul, deschiderea și empatia unei lumi întregi.

Ce-i fratziware cu disperarea asta?

Discursul lui Trump este, desigur, populist. El nu poate fi inteles, insa, decat daca stii cat de eficient si fascinant a fost populismul – mai subtil, e adevarat – lui Obama.

TRUMP NU AR FI EXISTAT FARA OBAMA.

Sa explicam:

Doar un Trump putea castiga impotriva mostenirii Obama. Republicanii nu ar fi avut capacitatea de a inventa un lider care sa poata sparge “vraja” democrata. El e suficient de bizar si de “ousider” prin raportare fata de establishmentul politic pentru a juca rolul.

Acum, dl “Tolo” zice ca discursul trumpian e “wahabist”. Asa e cand cunostintele tale istorice sunt de data recenta, filtrata si asezonate, cel mult, cu ceva referinte cinematografice.

Nu, e un discurs american 100%. Care nu poate fi inteles in afara contextului american. Ce are in plus, elementul de “radicalitate”, este auto-definirea lui Trump drept unul care vine dincolo de partide, unul care intrupeaza “vocea poporului”.

Dar, cum spuneam, inceputul a fost facut, deja, de Obama, care s-a profilat ca un lider mesianic, dincolo de politica, care ii poate uni pe toti.

In rest, e vorba de pura dialectica. Asa cum spunea si Friedman, daca nu ar fi fost Trump, directiile principale ale orientarii sale ar fi fost, cumva, manifestate si exprimate public sau chiar de la varful puterii.

O dialectica simpla:

globalizare, mondializare vs protectionism

revolutie culturala (LGBT, gender, etc.) vs restauratie culturala (familie)

“idealism” in politica externa vs “realism”

moralism ipocrit, elitism vs mandrie nationala

Faptul ca acest tip de discurs a gasit ecou arata ca la nivel social, acolo unde conteaza, agenda progresist-liberala a produs o exasperare incat nu se mai putea continua asa.

Protectionismul este produs de globalizare. Restauratia conservatoare de paradele gay. Realismul este produs de ipocrizia costisitoare – nu doar moral – a hegemoniei americane. Mandria nationala, nationalismul, de autoflagelarea exacerbata.

Inapoi la Hegel!

PS: disperarea unora ca “Tolo” e stranie. O fi pe baze institutionale.


Categorii

America, Homosexualitate, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

25 Commentarii la “”Nu căutăm să impunem stilul nostru de viaţă nimănui”. TRUMP-ISTERIA. DIALECTICA UNEI SCHIMBARI. Demonstratii violente in ziua inaugurarii mandatului noului presedinte. MARSUL FEMEILOR – protest urias pentru “drepturile femeilor”/ DONALD TRUMP SI DISCURSUL SAU INAUGURAL ANTI-ESTABLISHMENT- “wahabism” american?/ SE VOR RESETA RELATIILE ROMÂNO-AMERICANE?

  1. http://www.paulcraigroberts.org/2017/01/20/trumps-declaration-war/
    Trump’s Declaration of War

    Paul Craig Roberts

    President Trump’s brief inaugural speech was a declaration of war against the entirety of the American Ruling Establishment. All of it.

    Trump made it abundantly clear that Americans’ enemies are right here at home: globalists, neoliberal economists, neoconservatives and other unilateralists accustomed to imposing the US on the world and involving us in endless and expensive wars, politicians who serve the Ruling Establishment rather than the American people, indeed, the entire canopy of private interests that have run America into the ground while getting rich in the process.

  2. Tolontan recită fals si scoate din context. Daaa’ să-l vedeti pe tov’ Cozmin Gușă cum delira sambătă seara – Alunecos ‘ăst analist de cand il stim dar acum, de cand cu Trump sau cu “binomul”, si-a dat arama pe față… Si iată ca primeste bobarnaci in conformitate.

    https://www.dcnews.ro/cozmin-gu-a-argumentele-care-vor-alimenta-contestatarii-lui-trump_530111.html
    http://adevarul.ro/news/politica/cozmin-gusa-donald-trump-presedinte-nu-deloc-statura-intelectuala-e-gigi-becali-presedinte-romania-1_5883b6655ab6550cb8a93eeb/index.html

  3. Alfaomega.tv,un site neoprotestant simpatizant al SUA (Trump) şi al Israelului,a publicat un interviu al unui domn guvernator,nu-i mai reţin numele,în care respectivul guvernator afirmă că Trump va muta sediul ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim,Cisiordania va reveni la denumirea biblică a teritoriului său component respectiv Iudeea şi Samaria,teritoriul/-ile componente ale Israelului nu “vor mai purta niciodată numele de teritoriile ocupate, deoarece sunt şi au fost ale Israelului de 4000 de ani”.
    Iată aşadar rolul desemnat lui Trump :aducerea Ierusalimului la rang de capitală a Israelului (ulterior a întregii lumi !!!) şi foarte probabil, începerea construcției templului lui Solomon…

  4. Cam greu sa lupte SUA impotriva globalizarii…e chiar ridicol.Zicea bine cineva:America asa cum o vedem acum e fara doar si poate rezultatul globalizarii.Firmele(ulterior devenind multinationale) globalizatoare au contribuit la formarea SUA.Ne putem intoarce la bunii amish….
    Pana si cei mai orientati spre SUA presedinti stiau ca rolul primordial al SUA e de jandarm mondial,protector al Israelului si adversar al socialistilor incomozi.

  5. @Romil

    Pai…ginerele e un mare evreus.

  6. Pingback: Vom asista din nou la ”salvarea” democratiei si a ”statului de drept” de popor? OPINII DESPRE (R)EVOLUTIILE PRO-SISTEM DIN SUA SI ROMÂNIA | Cuvântul Ortodox
  7. Dupa cum acesti “democrati” care protesteaza nu pot accepta un presedinte ales in mod democratic, imi pot da seama unde ajungea involutia lor dupa inca 8 ani cu Clinton la putere. N-ar mai fi acceptat decat ce vor ei, sau ce le spun altii ca ar trebui sa vrea. Mi se pare foarte grav, dar nu ma mira, ca cei de la Hollywood conduc astfel de miscari. Si multi am mai si platit ca sa vedem filmele lor. Fierbe fierea in ei ca undeva, la conducerea statului lor sta un nene care mai are curajul sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa creada. Si sunt turbati ca n-au reusit sa spele pe creier destula populatie, iar copiii pe care i-au distrus n-aveau inca drept de vot.

  8. http://www.zerohedge.com/news/2017-01-23/trump-signs-3-executive-orders-withdraws-tpp-freezes-federal-hiring-limits-overseas-
    And a third executive order saw President Donald Trump is reinstating a ban on providing federal money to international groups that perform abortions or provide information on the option.

    The regulation has been something of a political football, instituted by Republican administrations and rescinded by Democratic ones since 1984.

    Most recently, President Barack Obama ended the ban in 2009.

    Trump signed it one day after the Jan. 22 anniversary of the Supreme Court’s 1973 Roe vs. Wade decision that legalized abortion in the United States, the date which is traditionally when presidents take action on the policy.

    The policy also prohibits taxpayer funding for groups that lobby to legalize abortion or promote it as a family planning method.

  9. A se citi comentarile cititorilor:

    https://www.rt.com/usa/374618-lgbt-climate-change-white-house/

    Cresc inima si linistea in mine cand vad ca bunul simt nu doar ca nu a pierit din lume, dar, in luptele cu intunericul care ne-a cuprins in ultimii 10-15 ani, parca s-a ascutit mai abitir ca oricand!

    Chiar ca bate un suflu nou in lume dupa instalarea lui Trump.Nu stiu cat va dura, dar propun sa il respiram cu bucurie prin toti porii. Make The World Great Again! 🙂

  10. Absolut impresionant clipul postat de Ileana! Ma uimeste de fiecare data curajul acestor oameni, unii atat de tineri, altii – din contra – suficient de maturi pt a te astepta la un mai mare atasament de confortul unei vieti burgheze, cu bucuriile ei, decat la astfel de initiative riscante si extrem de neplacute. Intr adevar minunata poate fi fiinta umana in capacitatea ei de discreta dedicatie si sacrificiu!

  11. @partea feminista a articolului

    S-a intamplat sa citesc zilele astea o carte scrisa acum cativa ani despre feminism:

    “More Spirited Than Lions: Orthodox Response to Feminism and a Practical Guide to the Spiritual Life of Women”
    July 31, 2007
    by Sarah Elizabeth Cowie

    Am deschis-o din intamplare, sa zicem, ca sa o rasfoiesc si s-o pun deoparte, dar primul capitol, o poveste de care nu auzisem despre martiriul unor calugarite mai curajoase decat leii din gulagul sovietic, m-a facut sa citesc mai departe si m-am pomenit ca am terminat cartea, vreo doua zile mai tarziu.

    Cartea, in esenta, da si istoria si apoi si ideologia feminista, cu partila care suna normal si cu cele care-s deplasate, pe care le critica foarte bine (adica le face bucatele) si le plaseaza in mod corect in fenomenul nihilist de stanga, al vremurilor, facand paralele si inspirandu-se din cartea Pr. Serafim Rose despre subiect.

    In sfarsit, desi cartea mi se pare foarte buna, nu cred ca s-a tradus in romaneste, si nici nu pare usor de pus la dispozitia cititorilor, dar capitolul introductiv, cu maicutele din gulag, l-am gasit apoi pe internet in engleza, de exemplu la:
    http://deathtotheworld.com/articles/the-nuns-of-shamordino-prisoners-of-solovki/
    Mi se pare ca ar merita tradus in ro, si pus aici pe site. Ce ziceti, cunoscatori ai limbii engleze?

    P.S. am gasit ceva si in romaneste despre intamplarile respective, dar nu e o traducere completa, doar cateva puncte acolo…

  12. @stef
    Cea mai importanta decizie, so far si faptul ca va nomina pt curtea suprema de justiftie un judecator cu valori traditionale care se asteapta sa Ia atutudine impotriva legii avortului
    Urmeaza si marsul crestinilor pt viata vineri
    Nu am vazut niciodara America atat de divizata, daca te pronunti deschis pt viata chair risti sa fi linsat… sesibilitatea celor care slujesc tatalui minciunii a ajuns la limite de neimaginat
    Singurul judicator care a votat impotriva legii homosexualitatii annul trecut a murit la scurt timp de o moarte misteriosa pe care oficialitatile de atunci au refuzat sa o investigheze
    Se separa tot mai mult graul de neghina…

  13. Silviu, protestul miscarii feministe care a avut loc acum cateva zile a fost doar un protest contra Trump si am vazut un individ cum agresa un preot iar un grup de feministe imediat care erau langa ei i-l huleau pe Hristos pentru cateva minute bune.
    Ce nu s-a scris in acest articol este ca actritele sant platite de compania Planned Parenthood-o organizatie criminala si cel mai mare furnizor de avorturi din America care fac bani de pe seama copiilor avortati si vanduti pe bucati pentru profit pe piata neagra la companii de cosmetice si in industria alimentara. Una din aceste actrite (Scarlet Johansson) a vorbit foarte frumos despre aceasta organizatie, aducand vorba de sanatatea femeilor dar nici o vorba despre avorturi.
    Am urmarit miscarea pro si contra Trump de un an de zile si am constatat ca cei impotriva lui Trump sant si impotriva lui Hristos.

  14. Silviu mai vreau sa adaug ca miscarea feminista nu are nimic de-a face cu calugaritele. Miscarea aceasta este satanica iar acea carte nu merita tradusa daca in spatele acelor calugarite care au slujit lui Hristos sta miscarea draceasca a hulitorilor de Hristos. Nu putem amesteca apa cu uleiul.
    Scopul principal la care a avut loc aceste proteste a fost ca Trump urma sa interzica ONG-urile straine care sustin avorturile la care Trump a si semnat Luni (22 Ianuarie) un decret care interzice finantarea din fonduri federale a ONG-urilor internationale care sustin avorturile.
    Pana avum America a finantat organizatiile si clinicele criminale de avort in toata lumea pe banii taxelor publicului american. Deci si cei dintre crestini daca vroiau sa obtina asigurare medicala, automat obligat plateau pentru avorturi world wide.
    Asta le doare pe feministe, nu de dragul simplu al sanatatii femeii. Inca o actrita care urla in fata la protestatari se plangea ca femeile nu sant platite indeajuns si ca vor sa fie tratate la egal cu barbatii. Ei, zic eu lucrul acesta l-ar fi putut protesta si cand era Obama presedinte dar nu au facut aceste cerinte atunci pentru ca nu acesta a fost scopul principal ci ele doresc ca in continuare sa poata avorta pe banii altora.
    Cineva le-a pus intrebarea la aceste persoane daca tot tin atat de mult la dreptul femeii, cum facem cu copilul avortat de sex feminin ? Ele nu mai conteaza?

  15. @Veronica

    ‘Am urmarit miscarea pro si contra Trump de un an de zile si am constatat ca cei impotriva lui Trump sant si impotriva lui Hristos.’

    Cam asa…Trump reprezinta, cum spunea si Petra, acea elita care a inteles cat de departe au mers lucrurile. Nici un crestin demn de acest nume nu poate respinge pe cei care se opun avorturilor si lgbt, si nu poate sustine pe cei care le promoveaza atat de acerb. Iar daca ne scapa aceasta esenta – pt ca aceste doua ideologii releva dincolo de orice dubiu diabolismul primei elite – si cautam semne ascunse dincolo de evidente, se cheama ca ne scapa padurea din cauza copacilor.

    La fel vad si eu lucrurile: aici nu mai e vorba de optiuni politice, ci de optiuni duhovnicesti in toata regula.

  16. @Veronica

    Cartea nu e pro-feminism, e anti-feminism. 🙂
    Nu ziceam ca sa traducem cartea (desi aduce argumente bune impotriva celor care vin cu feminismul asta razvratit), ci articolul cu calugaritele…

    ( poate ca unii se exprima mai confuz (ma refer la mine) … )

    Doamne ajuta!


    un link care mi-a venit ieri prin email despre PP :
    https://www.youtube.com/watch?v=ekgiScr364Y

    ” Planned Parenthood Caught Lying About Providing Prenatal Care

    A new investigation by Live Action shows Planned Parenthood employees across the country admitting that, contrary to the claims of national Planned Parenthood leadership, the organization does not provide prenatal services for pregnant women. According to Live Action’s president Lila Rose, the pro-life group contacted all 41 Planned Parenthood affiliates in the United States, reaching out to 97 facilities, and discovered only five that offered any sort of prenatal care at all. Employees at 92 of the facilities confirmed that they did not provide prenatal care for pregnant women.

    “With the fight to defund Planned Parenthood in full force in Congress, we need to act quickly and share this information with more Americans so that, they too, know the truth: Planned Parenthood is not a “health care provider,” they are an abortion corporation,” said Lila Rose.

  17. Pingback: ACTIVISTII IDEOLOGIEI DE GEN IMPOTRIVA SOCIETATII CIVILE. Protocol incheiat intre INSPECTORATE SCOLARE JUDETENE si Ambasada SUA pentru actiuni privind ”ROLURILE” si ”IDENTITATEA DE GEN”/ Seful CNDC a cerut public OSTRACIZAREA formatorilor de opini
  18. Pingback: NAȚIONALISMUL ȘI IMPERIUL LIBERAL. De ce vor globaliștii să distrugă statele-națiune și vechile loialități?
  19. Pingback: PATRIARHUL DANIEL vizitat de Brad Parscale, directorul digital media al lui TRUMP. Ce a spus patriarhul despre presedintele american
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare