Ce spune despre noi, ORTODOCȘII, momentul COVID și care este VOIA LUI DUMNEZEU? “De vreme ce tu ai lepădat cunoașterea, și Eu te voi lepăda pe tine”. REFLECȚII ORTODOXE DIN AMERICA, la fel de valabile în România: “Neo-bolșevicii sunt la ușă. Care este rolul nostru, de a fi acomodanți sau de a ne împotrivi răului iminent?”

22-06-2021 9 minute Sublinieri

Orthodox Reflections:

Asemănatu-s-a poporul Meu ca și cum n-ar fi avut cunoaștere

23 aprilie 2021

Asemănatu-s’a poporul Meu

ca și cum n’ar fi avut cunoaștere.

De vreme ce tu ai lepădat cunoașterea,

și Eu te voi lepăda pe tine,

așa ca tu să nu-Mi slujești ca preot;

și de vreme ce ai uitat legea Dumnezeului tău,

și Eu îi voi uita pe fiii tăi.” (Osea 4 :6)

Propria noastră ignoranță ne ucide: ca și păcatul, ignoranța își este propria răsplată. Dacă acest lucru a fost vreodată adevărat pentru poporul lui Dumnezeu, el este mai mult decât oricând valabil acum. Unde este această „înțelepciune” despre care cântăm cu toții la fiecare slujbă? Cum vom naviga printre problemele actuale puse de COVID, de măști și de vaccinuri?

Ca ortodocși, știm că tot ce ni se întâmplă este voia lui Dumnezeu. În fiecare dimineață ne rugăm: „În toată vremea, să-mi amintesc că totul este de la Tine.”[1] Desigur, tot ce se întâmplă se întâmplă pentru că Dumnezeu a îngăduit să se întâmple, însă, dacă ducem această idee prea departe, cădem de partea cealaltă. Doar pentru că Dumnezeu a permis să se întâmple nu înseamnă că Dumnezeu a vrut să se întâmple. Dacă apare o încercare, Dumnezeu a îngăduit-o, dar nu aceasta este problema. Întrebarea este ce trebuie să fac în condițiile date, cum voi răspunde la ceea ce mi se întâmplă acum? Trebuie să accept totul ca reprezentând „voia lui Dumnezeu” sau trebuie să mă opun la ceea ce se întâmplă?

„Și nu vă potriviți acestui veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu: ce este bun și bineplăcut și desăvârșit.” (Romani 12: 2).

Concluzie: doar o minte reînnoită poate scruta voința „perfectă” a lui Dumnezeu. Trebuie să testăm să vedem dacă ce se întâmplă este doar îngăduit de Dumnezeu sau este cu adevărat ceea ce El a dorit pentru noi. Trebuie să căutăm înțelepciunea cu orice preț. Adeseori, protecția lui Dumnezeu împotriva răului este asigurată prin înțelepciune împărtășită.

Tratând problemele moderne, trebuie mai întâi să dobândim imaginea de ansamblu. Prea des combatem simptomele, dar nu reușim să abordăm cauzele care stau la baza lor. Nu este vorba doar despre vaccinuri, nu este vorba doar despre măști. Dezintegrarea credinței ortodoxe se întâmplă de ceva timp. Problemele cu care se confruntă acum Biserica Ortodoxă nu sunt cauzate de COVID, dar momentul COVID dezvăluie ce fel de oameni am ajuns să fim. Înainte de era COVID, nivelul nostru de confort era nesustenabil, erau prea multe lucruri greșite pe care acesta se sprijinea. Asemenea unui un cancer, coruperea se instalase deja. Această maladie a confuziei și a amăgirii, alături de incapacitatea de a pătrunde cu mintea ceea ce se întâmplă în lume dezvăluie o stare spirituală inerentă lipsită de discernământ. Este timpul pentru un „control medical ortodox”. Ne luptăm oare cu adevărat „pentru credința care o dată pentru totdeauna le-a fost dată sfinților.” (Iuda 1: 3)? Sau ne-am complăcut în bula noastră culturală, șezând pe binecuvântata noastră siguranță? Confuzia actuală doar arată ce hram purtăm. Evenimentele actuale doar expun cine și ce am devenit în ultima sută de ani.

Explicând, în continuare, „Asemănatu-s’a poporul Meu ca și cum n’ar fi avut cunoaștere”, să facem un excurs istoric. În secolul al XIV-lea, cea mai mare parte a Europei creștine a fost devastată – milioane au murit – de ciuma neagră sau de orice altă boală molipsitoare era în trecere pe acolo. Interesant este faptul că unde erau comunități evreiești – care tindeau să se izoleze în enclave mici – , ele au fost în mare parte neafectate. De ce? Fără îndoială, creștinii credeau că ciuma este „judecata lui Dumnezeu”. Anticipându-și pieirea, mulți și-au pregătit sufletele pentru moarte – un lucru bun, nu-i așa? Dar cum mai exact a reprezentat aceasta voința lui Dumnezeu? Sau nu a reprezentat-o? Cred că nu, în nici un caz dorința Lui. Doar pentru că se întâmplă ceva – avem cancer, primim COVID sau primim (în ignoranță) „vaccinul” și suferim reacții adverse – nu înseamnă neapărat că Dumnezeu a voit aceasta. Doar pentru că Dumnezeu le îngăduie, nu înseamnă că ele au fost dorința Lui în ceea ce ne privește. El așteaptă ca noi să ne folosim înțelepciunea și să fugim de „mânia ce va să fie” [2] ca să nu fim condamnați împreună cu lumea.

Iată ce vreau să spun: dacă nu schimb niciodată uleiul din mașină, este oare voia lui Dumnezeu când motorul crapă? Da și nu. Dumnezeu a îngăduit-o, dar El, în niciun caz, nu a dorit-o. Să sperăm că reușim să vedem diferența.

Cum ar fi putut evreii să scape de ceea ce alții credeau a fi „judecata lui Dumnezeu”, în timp ce nici chiar un bun creștin nu putea scăpa de secera bolii? Concluzie: evreii – urmând Legea lui Moise și tradițiile orale – au tratat gunoaiele, cadavrele, mâncarea, prepararea alimentelor, persoanele bolnave și mucegaiul colorat care crește pe pereți foarte diferit de europenii „creștini”. În plus, evreii au fost întotdeauna îmbăietori compulsivi. Spălatul trupului a făcut parte din purificările rituale din care derivăm botezul. Când intră în spațiul sacru pentru închinare, esenienii (de exemplu) – secta evreiască (consideră unii) a Sfântului Ioan Botezătorul, Ioachim și Ana și Elisabeta – se spală. Acesta este motivul pentru care botezul are loc la ușa naosului din pronaos, spălarea rituală avea loc afară înainte de a intra. Spălatul era parte integrantă a credinței evreiești. În mintea ebraică veche, purificarea trupului mergea mână în mână cu pocăința, deoarece trupul și sufletul sunt distincte, dar inseparabile. Acesta este motivul pentru care Sfântul Ioan a botezat – spălat în apă – și a chemat la pocăință în același timp. Curățarea trupească și purificarea sufletului erau o singură ceremonie. Aceste practici simple au salvat multe vieți evreiești.

Pe de altă parte, în orașele europene „creștine”, străzile erau canalizări deschise. Oamenii își aruncau gălețile de gunoi pe fereastră. Medicii care tratau victimele ciumei asistau apoi la nașterea unui copil fără să se spele pe mâini. Nu e de mirare că mortalitatea infantilă și maternă a fost scăpată de sub control. Ceva îi ucidea: ignoranța asupra lucrurilor nevăzute.

Cu toate acestea, înțelegerea era: a fost voia lui Dumnezeu, a fost judecata lui Dumnezeu și totul trebuie luat ca parte a vieții. Dar cum puteau evreii să scape de judecata lui Dumnezeu? „Asemănatu-s’a poporul Meu ca și cum n’ar fi avut cunoaștere ”. Ceva îi ucidea, dușmanul lor era ascuns, el lucrează de fiecare dată ca un fur. Au murit de ignoranță. E ceva diferit acum?

Aceasta ne pune în fața întrebării: ce nouă ignoranță se ascunde în această societate care se pregătește să aducă moartea, distrugerea și nenorocirea? Sunt noile vaccinuri? Unii savanți foarte informați, educați și cunoscuți spun că acestea sunt mult mai nocive decât boala pe care pretind că o vindecă. Cine îndrăznește să își asume riscul? Nu ar fi mai sigur să aștepți ca acest „vaccin experimental” să-și arate adevărata față? Majoritatea problemelor legate de vaccin durează decenii pentru a fi descoperite. Caz concret, după decenii de utilizare, medicii au aflat în cele din urmă că vaccinurile cultivate în proteine ​​de arahide au provocat alergia la arahide care a produs la mii de tineri șoc anafilactic, adesea fatal. V-ați întrebat vreodată de ce s-ar folosi țesutul fetal pentru a produce vaccinuri? De aceasta: țesutul fetal nu pregătește corpul pentru o reacție autoimună, spre deosebire de proteina de arahide sau de celelalte medii noi în care se cultivă vaccinurile. Când chiar și vaccinurile împotriva bolilor copilăriei prezintă pericole, de ce și-ar asuma cineva riscul unui vaccin clar definit drept „experimental”? Unde este înțelepciunea aici?

Avem doar întrebări, întrebări fără răspunsuri: de ce autoritățile sunt atât de hotărâte să forțeze acceptarea vaccinului dacă, într-adevăr, salvează vieți? Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: este, de fapt, necesar acest vaccin? Dacă nu, atunci care este scopul lui, de ce să riști, oricât de mic ar fi acest risc? De vreme ce COVID are zero mortalitate în rândul copiilor, de ce se vaccinează acum copiii? Fără îndoială, este ceva greșit cu acest scenariu, ceva nu este în regulă, lucrurile nu sunt așa cum par a fi. Trebuie să existe altceva care să justifice toate acestea, un alt scop care nu are legătură cu sănătatea. Poate fi mai clar de atât?

Lucrurile nu sunt ce par a fi, niciodată nu sunt astfel

Mulți îi acuză pe aceia dintre noi care tragem semnalul de alarmă în privința vaccinurilor și a măsurilor evidente de control global ca fiind „conspiraționiști”. Dar, stați puțin: nu a fost căderea primului om în păcat o conspirație? Nu a conspirat Satan cu Eva să răstoarne autoritatea lui Adam în determinarea direcției umanității? Adam și Eva nu au conspirat atunci împotriva lui Dumnezeu mâncând din pomul interzis? Mai târziu, nu a fost Turnul Babel o conspirație împotriva lui Dumnezeu, crezând că se putea construi ceva mai înalt decât nivelul potopului lui Noe?

Cum ar putea Satana – în ispitirea lui Hristos – să-i ofere Domnului nostru ceea ce era deja al Lui – națiunile lumii? Nu este întregul sistem mondial – așa cum a fost el întotdeauna, așa cum este și va fi întotdeauna – o mare conspirație creată artificial? Tot ce este al lumii este o minciună, este matricea realității false (în ce realitate trăim?). Dacă întreaga lume – prin însăși natura sa – este o conspirație, cum ar putea lumea – așa cum o cunoaștem noi – să nu fie plină de o grămadă de conspirații? De fapt, o conspirație ar fi să spui că nu există conspirații, aceasta ar vrea conspiratorii – aceasta este ceea ce Satan ar dori – să crezi. El fură, ucide și distruge prin furt. „Asemănatu-s’a poporul Meu ca și cum n’ar fi avut cunoaștere.”

Concluzie: vaccinurile moderne nu sunt ceea ce par a fi, nici măcar nu sunt vaccinuri în sens clasic, nici măcar nu seamănă de la distanță cu descrierile utilizate în textele legale. COVID nu este ceea ce pare a fi. Carantinele nu sunt ceea ce par a fi. Sistemul medical care susține vaccinarea are un motiv alternativ: profitul. Cum să avem încredere în ei?

Concluzie: nu puteți lăsa aceste decizii pe seama medicului de familie sau a preotului de parohie. Rugați-vă pentru înțelepciune. Fără Dumnezeu suntem pierduți navigând printre aceste întrebări foarte serioase.

Semnele vremurilor

„Și apropiindu-se fariseii și saducheii și, ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.

Iar El, răspunzând, le-a zis: „Când se face seară, voi ziceți: Va fi timp frumos, că e cerul roșu.

Iar dimineața ziceți: Cerul e roșu-posomorât, așa că azi va fi furtună. Fățarnicilor, fața cerului știți s’o tălmăciți, dar semnele vremilor a nu puteți.

Neam viclean și desfrânat cere semn, și semn nu i se va da, fără numai semnul lui Iona“. Și, lăsându-i, a plecat.” (Matei 16: 1-4, subl. aut.)

Cerând un semn din cer, Domnul nostru i-a trimis să deosebească semnele vremurilor. I-a condamnat pentru lipsa lor de înțelegere, că nu au putut pătrunde ceea ce se întâmpla în jurul lor, nu au înțeles cine era Iisus și distrugerea completă care urma să vină în curând a Ierusalimului și a templului care se afla în centrul culturii, credinței și etosului lor. Ceva se apropia de sfârșit pentru că la orizont apărea ceva nou – Biserica.

În prezent, lucrurile nu mai stau ca acum cinci ani sau chiar ca acum doi ani. Răul s-a arătat în moduri niciodată experimentate de omenire până acum. Ieșind la iveală, puterile globaliste își dezvăluie pe deplin planurile privind „Marea Resetare” și „Noua Ordine Mondială”. Nu e nimic ascuns, ele sunt pe deplin încrezătoare că vor reuși. Avertismentele privind evoluția iminentă către un control total sunt emise cu putere de zeci de ani.[3] Acum, că lucrurile merg înainte, suntem extrem de neîncrezători privind adevăratele lor intenții chiar și atunci când explică public ceea ce fac. Vor reuși ce-și propun? Poate ca da, poate ca nu. Întrebare mai importantă este: îi vom lăsa? Vom face și noi parte din această conspirație?

Din păcate, ierarhia nu a descifrat încă semnele vremurilor. La fel ca fariseii din vechime, nu avem nici o idee și ignorăm atâtea avertismente cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat în acest moment. Desigur, Biserica este pentru totdeauna aceeași. Bineînțeles, este singura care va continua în veșnicie. În același timp, dacă ne vârâm capul în nisip, cum putem preveni împlinirea avertismentului profetului: „Asemănatu-s’a poporul Meu ca și cum n’ar fi avut cunoaștere”?

După căderea Cortinei de Fier, Biserica Ortodoxă Rusă a trecut printr-o perioadă de căutare interioară serioasă. Puțini încă în viață la acel moment experimentaseră cele trei forme de guvernare: țarismul din vechime, comunismul și un capitalism în plin avânt. Retrospectiv privind, sfinții ruși au pus câteva întrebări pătrunzătoare cu privire la rolul Bisericii în timpul revoluției ruse. Au înșelat ei așteptările acelei generații? Care este rolul Bisericii în societate, de voce care să condamne răul? De busolă morală? Din acest creuzet de introspecție, pocăință și îndreptare a reieșit Baza Concepției sociale (doctrina socială a BORu – n.n.). Acceptând o parte din vină pentru revoluția rusă, BORu a reușit să își clarifice viziunea asupra societății moderne, producând un document epocal cu impact cutremurător.

Dintr-un motiv neînțeles, credem că ceea ce s-a întâmplat în Rusia nu se poate întâmpla în Occident. Fără îndoială, rușii din acea epocă au crezut același lucru. În America, suntem acum la aceeași răspântie. Neo-bolșevicii sunt la ușă. Care este rolul nostru, de a fi acomodanți sau de a ne împotrivi răului iminent?

Interesant este faptul că întregul plan al lor pentru dominația lumii – așa cum l-au prezentat ei înșiși – se sprijină pe un singur pilon și încă unul foarte slab: vaccinarea universală. Tot ce a venit înainte a fost pregătirea pentru a induce acceptarea universală a vaccinurilor. Acum avem aceste vaccinuri, dar multe altele sunt deja în lucru, unde se va termina totul? Acesta este instrumentul lor suprem de control. Planul lor răsărit din fundul iadului cere și depinde de cooperarea din partea noastră, fiecare conspirație începe astfel. Dacă extrageți vaccinul ca instrument suprem de control, întregul castel din cărți de joc se prăbușește în irelevanță și „taina fărădelegii” este pus înapoi la rece pentru încă o generație. Strigătul de luptă trebuie să răsune: „Nu pe tura mea de pază!”

Oile Mele cunosc glasul Meu

Ca ortodocși, atunci când avem nevoie de îndrumare, primul noastru reflex este să ne uităm la duhovnici, la părinții noștri spirituali și la ierarhi.

În cea mai mare parte, majoritatea episcopilor trimit mai mult sau mai puțin la responsabilitatea personală insistând să nu existe nici o discriminare între cei care se vaccinează și cei care refuză. Aceasta înseamnă că nu reușesc să discearnă și nu pot pătrunde până la esența a ceea ce se întâmplă. Desigur, datorită răspunderii, majoritatea deciziilor eparhiale sunt luate de avocați, nu prin rugăciune și post sau „cercetarea Domnului”. Este calea lumii moderne, toată lumea se teme de a fi dată în judecată și vrea să evite aceasta cu orice preț.

În vreme ce noi, ortodocșii, nu avem nicio problemă de a face ascultare – Biserica este definită, legitimată și guvernată de episcop conform Sfântului Ignatie -, totuși, în străfundul inimilor noastre, alarma se declanșează constant, avertizând: „pericol, pericol, pericol”. Definind îndrumarea duhovnicească, Sfântul Pavel a spus astfel: „Și-n inimile voastre să domnească pacea lui Hristos” (Coloseni 3:15). Cum să înțelegem această îndrumare? Când ceva ne tulbură pacea interioară, trebuie să ne oprim, să o luăm ușurel și să trecem în revistă ce ni se întâmplă. Dumnezeu ne dirijează din interior prin pacea interioară. Aceasta nu înseamnă a da deoparte îndrumarea din afară printr-un duhovnic, Dumnezeu le folosește pe ambele în călăuzirea noastră personală. Chiar și în haosul modern, putem și trebuie să avem pacea interioară, pacea pe care o dă Hristos, nu pacea dată de liniștea obișnuită, ci pacea care depășește orice înțelegere.

Studiind istoria ortodoxă, găsim un fenomen interesant. Adesea, minoritatea a fost cea care a înțeles mai bine. În timpul controversei legate de Arie, arianismul era evident majoritar. Deci chiar și majoritatea poate greși. Minoritatea a fost cea care s-a luptat cu dezinformarea pentru a triumfa, în cele din urmă, în adevăr. În timpul controversei nestoriene, patriarhul și majoritatea episcopilor săi au greșit. Nu avem papă dintr-un motiv anume, știm bine că ierarhia ortodoxă este failibilă, întrucât întreaga omenire este failibilă. În aceste vremuri, ar trebui ca ierarhia să țină seama de mirenii care sunt alarmați de ceea ce văd să aibă încredere în trupul Bisericii. Deși toată înțelepciunea este a Bisericii, ea nu este toată pusă în ierarhie, Dumnezeu pune o parte din aceasta în laicat, astfel încât să avem nevoie unii de ceilalți. Dacă toată autoritatea ar fi pusă în vârf, Biserica noastră s-ar răsturna. O parte din mecanismul de apărare provine de jos. Avertismentele privind protocoalele COVID sau vaccinurile reprezintă un astfel de caz.

În cele din urmă, simțul echilibrului și al adevărului din Biserică va triumfa, dar de multe ori aceasta poate lua decenii și ne poate costa foarte mult.

În prezent, se pare că minoritatea susține din nou adevărul atunci când vine vorba de vaccinurile COVID. Dar, în această epocă, aceste voci sunt în mare parte înăbușite în același mod în care multe voci politice care trag un semnal de alarmă sunt înăbușite în domeniul public.

Citirea unor scrieri publicate recent de autoritățile ortodoxe[4]  declanșează numeroase semnale de alarmă. Cum poate fi în regulă administrarea unui vaccin experimental unei femei însărcinate? Evident că nu este, ci este o nebunie. Toată lumea recunoaște acest adevăr, că vaccinurile sunt încă experimentale și adevăratele lor consecințe nu vor fi cunoscute decât în anii următori.

Judecata de Apoi

În final, dacă ierarhii noștri ne induc în eroare și vaccinurile se dovedesc a fi dăunătoare sănătății credincioșilor, cum să nu fie ei trași la răspundere la judecata finală? În timp ce toți producătorii de vaccinuri sunt absolviți de orice răspundere, nu pot fi considerați responsabili conform legilor adoptate de Congres pentru vreo reacție adversă sau deces provocate de vaccinuri, ierarhii nu vor fi atât de norocoși. Credincioșii sunt răspunderea lor. Ignoranța nu este o scuză, am fost avertizați cu toții: „Asemănatu-s’a poporul Meu ca și cum n’ar fi avut cunoaștere.”

John, membru al Bisericii Ortodoxe din America, Colorado

[1] Cartea de rugăciuni a Sf. Tihon din 1982

[2] Luca 3:7

[3] A se vedea „Ziua în care moare dolarul” de Willard

[4] De exemplu: https://www.otsamerica.net/wp-content/uploads/2021/03/Covid19-VaccineTech.pdf


Categorii

Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Traduceri, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Ce spune despre noi, ORTODOCȘII, momentul COVID și care este VOIA LUI DUMNEZEU? “De vreme ce tu ai lepădat cunoașterea, și Eu te voi lepăda pe tine”. REFLECȚII ORTODOXE DIN AMERICA, la fel de valabile în România: “Neo-bolșevicii sunt la ușă. Care este rolul nostru, de a fi acomodanți sau de a ne împotrivi răului iminent?”

  1. Da, plandemia asta declansata de cei INTERESATI, ne arata UNDE SUNTEM si CUM SUNTEM noi ceilalti, in primul rand crestinii care sustinem ca noi cunoastem Adevarul de 2000 de ani.

    “Aceasta înseamnă că nu reușesc să discearnă și nu pot pătrunde (majoritatea episcopilor) până la esența a ceea ce se întâmplă”.
    Lucrul acesta se vede clar si in divergentele pe care episcopii le au asupra “noului virus” si a “vaccinului salvator” si a modului in care multi preoti isi insusesc spusele lor.

    “- Arhimandritul Zaharia Zaharou, ucenic al Sfantului Sofronie ne invata sa respectam regulile in materie de Kovid pentru ca apoi daca ne imbolnavim ne ducem in spitalele lor”, ne predica parintele nostru.
    “- Dar nu sunt spitalele lor, oamenii platesc pentru sanatatea lor”, incerc sa argumentez.
    In cele din urma concluzia este ca “sunt panicat (si panicard, dar nu se mai spune) si ca pacea Lui Hristos nu este in mine”.
    ” – Eu nu sunt panicat, ci doar imi este ciuda ca multi se fac partasi de buna voie la aceasta marsavie blestemata si se pierd”, mai zic, obosit de atata argumentat care provoaca doar nemultumire.
    Bineinteles ca in sprijin se aduce si cuvantului Sfantului Apostol Pavel care ne invata “sa ne supunem stapanirilor”. As vrea sa mai raspund, insa prefer sa tac, oricum vorbesc degeaba, insa nu cred ca a ne supune stapanirilor inseamna sa lasam aceste stapaniri indracite sa ne otraveasca sufleteste si trupeste, este de ajuns ca platim dajdiile hotarate si respectam reguli si legi care s-au respectat si inainte, de-a lungul istoriei.

    La Cincizecime unii credinciosi au venit purtand ultimul racnet in materie de masca protectoare: o masca aducand cu un rât de porc si fara sa vreau mi-am adus aminte de filmul “Planeta maimutelor”…

  2. “vaccinurile moderne nu sunt ceea ce par a fi…COVID nu este ceea ce pare a fi. Carantinele nu sunt ceea ce par a fi. Sistemul medical care susține vaccinarea are un motiv alternativ: profitul. Cum să avem încredere în ei?

    Concluzie: nu puteți lăsa aceste decizii pe seama medicului de familie sau a preotului de parohie.”

    Da. S-a pus punctul pe i! Daca acum 1 an sau 8-9 luni mai puteam avea scuza ca inca nu stim, ca om vedea, ca o fi, c-o pati… acum scuza asta nu mai este valida. Deja am 2 cazuri intre cunoscutii mei apropiati, la prima mana care au patit-o urat cu vaccinul. Unul era sa moara datorita nr. de trombocite foarte scazute. Si in ciuda transfuziilor masive tromobocitele continua sa scada… deci nu se stie. Celuilalt is s-au inflamat si agravat toate bolile pe care le avea inainte in asa fel in cit medicul de familie a trebuit sa recunoasca ca nu poate sa fie decit de la vaccin. Ori ca sa ai la prima mana in cercul de apropiati, care nu este foarte mare, deja doua cazuri foarte grave in conditiile in timp ce in contrast, toti cunoscutii mei care au avut COVID s-au refacut, toti fara exceptie…. asta spune ceva la nivel macro. Cam asa am inceput sa ma orientez. Nu ma mai uit la statistici prea mult. Ma uit la ce se intimpla in jurul meu, direct la prima mana.

    Scuze, Divaghez. Lucrurile deja sint clare. Si vor fi din ce in ce mai clare. Pentru ca asa dupa cum spuneam nu vom avea scuza ca “n-am situt” sau ca “am nevoie de un doctorat in virusologie ca sa inteleg ce se intimpla”.

    Asa ca de acum inainte…. asa cum se spunea si aici a mai face gafe de genul – purtati masti in biserica si faceti-va vaccinul nu prea mai au nici o scuza! Si nici noi nu mai avem daca acceptam lucrurile astea!

  3. “Din păcate, ierarhia nu a descifrat încă semnele vremurilor. ” Da…de altfel IPS Neofit de Morfou a descoperit acest fapt printr-una din intrebarile pe care ar trebui sa si le puna orice credincios, atunci cand se gadeste la pozitia sa fata de vaccinurile care sunt genetice, in acord cu multi specialisti care le-au studiat : “Este cu putință ca la toate acestea lucruri inumane și anticreștine pe care le plănuiește Noua Ordine Mondială, patriarhii, arhiereii și preoții să transmită fiilor lor duhovnicești faptul că problema noastră este doar medicală, iar nu duhovnicească?”

  4. @Titus

    Da… si dacă ai știi câți sunt cei care nu cred ca exista stirea (si altele despre ce e la ruși acum)…

  5. @admin:
    Vestea este rea, foarte rea. Asta este clar.
    Dar ce spui fratia ta este bine. Increderea in Biserica este bine sa ramana nezdruncinata, indiferent de calauzitorii ce-i avem. Si in acelasi timp asta exclude increderea necritia in arhierei. Oamenii dovedesc incredere in Biserica Universala atemporala, si nu in vremelnicii ei pastori.
    Presupun ca indemnul va fi ignorat in timp ce enoriasii se vor inghesui sa-i sarute poalele acestui episcop.
    Sa tina minte el si toti cei care au uitat: Dumnezeu lucreaza bine si judeca drept. E o vreme pentru toate.

  6. Da, in Rusia e rau! O stiu chiar de la rusii de aici care sint ingroziti. Se pare ca dupa intilnirea cu Biden, Putin s-a decis sa le vare vaccinul Sputnik pe gat ca vor – ca nu vor. Se pare ca daca n-ai vaccinul nu prea mai ai acces la seriviciile medicale, iti fac probleme la serviciu, copiii nu sint lasati la scoala.

    daca intr-adevar ce am auzit este adevarat inseamna ca Putin este si el de aceeasi parta a baricadei – si stau si ma intreb pentru a suta oara de ce mai EXACT, este atit de important pentru astia, vaccinul. Oare sa fie numai reducerea populatiei? Sa fie numai pregatirea platoformei pentru urmatorul pas – anularea concreta a liberului arbitrului? O mai fi si altceva?
    Oricum primele doua ar fi suficient de motivante pentru satanisti… dar parca totusi ….

  7. Parerea mea umila este ca vaccinul anticovid modifica adeneul uman si ca antichristul bate la usa.

  8. Da, Biserica si Sfintii sai sint solutia, iata ce poveste frumoasa despre un copilas care s-a imbolnavit in urma unui vaccin, dar a fost facut sanatos de un sfant episcop roman:

    https://orthochristian.com/140426.html

    De ce ni se impune sa credem ca vaccinul este singurul tamaduitor?

  9. Pingback: PĂRINTELE DAN BĂDULESCU (video, text): “Avem nevoie de un „rapel” față de VIRUSUL DICTATURII. Să fim cu trezvie, fără panică, nici cu încrederea prostească în autorități!”. PANDEMIA DUHOVNICEASCĂ și “PĂCATUL” NE
  10. Ma intriga faptul ca unii preoti si-au facut vaccinul.

  11. IN CARTICA ASTA SE SPUNE CA IN AMERICA DEJA OAMENII CEREAU TATUAREA SEMNULUI FIAREI BENEVOL.

  12. In ce carticica ? Deja nu mai văd bine ce citesc

  13. @petra:
    Da, foarte ciudat Putin dupa ce s-a intalnit cu Biden… La ce face si cum se comporta cred ca singurul lucru despre care NU s-a vorbit acolo a fost relatia SUA-Rusia. Foarte, foarte ciudat… pentru un conducator rus al Rusiei sa fie ceva mai presus de Mama Rusia?

  14. @ petru. cartea se numeste ,,Semnu fiarei” primita de la un preot ortodox din America.
    Nu trebuie facut vaccinul anticovid .Sunt indignata ca unii preoti si-au facut acest vaccin.

  15. Pingback: SCRISOAREA DESCHISĂ explozivă duhovnicește a “FRĂȚIEI RUGULUI APRINS” cuprinzând preoți ortodocși din America de Nord, asumând CRIZA BISERICII SUB PANDEMIE: “L-am uitat pe Dumnezeu, încrezându-ne mai mult în puterile acestei
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare