Curente si forte politice EUROSCEPTICE tot mai puternice in Olanda si Finlanda

• RFI: Viitor guvern eurosceptic în Olanda?

Olanda ar putea vira către euroscepticism după alegerile generale de pe 12 septembrie. Chestiunile europene ţin capul de afiş pentru toate partidele, iar sondajele arată că cel mai bine clasat în intenţiile de vot este Partidul Socialist, declarat eurosceptic. În plus, majoritatea olandezilor este divizată în privinţa rămânerii ţării lor în Eurozonă.

Cine conduce de fapt Uniunea Europeană? Partenerii de Eurozonă ar trebui ajutaţi pe mai departe? Bugetul ţării este stabilit la Bruxelles sau la Haga? Sunt temele care au dominat alegerile electorale din Olanda. Toate, pe fondul unei stagnări a economiei şi o creştere a şomajului până la 6,5%, un nivel neobişnuit de ridicat pentru Olanda.

“Alegătorii vor să ştie clar în ce măsură deciziile sunt luate de eurocraţi şi în ce măsură la nivel naţional”, spune Andre Krouwel, expert politic la Universitatea din Amsterdam, citat de AFP. Pe 12 septembrie, au loc din nou alegeri parlamentare – pentru a două oară în decurs de doi ani. A trebuit organizat din nou un scrutin după eşecul din aprilie al discuţiilor despre cum ar trebui redus deficitul pentru a ajunge la nivelul de 3% solicitat de Uniunea Europeană. Lovitura decisivă a fost dată de liderul de extremă dreapta Geert Wilders, care s-a retras de la negocieri. Partidul său, PVV, ajutase până atunci coaliţia. Wilders a refuzat însă să accepte măsurile de austeritate necesare pe motiv că ar fi fost “dictate de Bruxelles”. De atfel, politicianul a cerut chiar ieşirea Olandei din Eurozonă şi revenirea la vechea monedă – guldenul. Neînţelegerile au dus în cele din urmă la căderea cabinetului lui Mark Rutte.

Majoritatea olandezilor sunt divizaţi în privinţa rămânerii ţării lor în Eurozonă. În principal deoarece asta înseamnă că Haga trebuie să continue să ajute statele mai afectate de criză din sudul Europei, potrivit cercetătorului Philip Van Praag.

Ce spun însă ultimele sondaje? Cele mai importante arată că partidul liberal al lui Mark Rutte, VVD, este cot la cot cu Partidul Socialist, de extremă stânga şi cu o platformă clar eurosceptică.

Socialiştii lui Emile Roemer vor ca un referendum să fie organizat dată când e vorba de un posibil transfer de atribuţii către Bruxelles. “Europa trebuie să facă ceea ce era vorba să facă: să coopereze. Dar asta e ceva total diferit de a fi comandaţi de către Bruxelles”, a explicat liderul socialist în cursul unei dezbateri televizate a celor mai importanţi candidaţi.

Chiar logoul partidului are trimiteri clare. O roşie, cu o stea albă deasupra. Pentru socialişti, roşia reprezintă un protest faţă de actuala situaţie din Olanda. Iar steluţa – e o referinţă la rădăcinile maoiste ale partidului, notează “Der Spiegel”. Liderul partidului, Emile Roemer, e pe locul trei în topul popularităţii în Olanda, după Regina Beatrix şi o cântăreaţă pop. Iar liderul îşi datorează popularitatea tocmai eurosceopticismului său, mai remarcă “Der Spiegel”. Iar dacă Roemer va deveni premier, cancelarul german Angela Merkel îşi va pierde unul dintre cei mai importanţi aliaţi, care a luptat cot la cot cu Germania pentru programul de austeritate adoptat pe plan european. Roemer vrea să organizeze un referendum inclusiv pentru pactul fiscal semnat de 25 de membre. Olanda nu a semnat încă acordul.

Şi, în vreme ce liberalii lui Mark Rutte pledează pentru austeritate, socialiştii au o abordare complet diferită. Ei intenţionează ca, odată veniţi la putere, să folosească trei miliarde de euro pentru a stimula economia şi a crea locuri de muncă. Iar reducerea deficitului poate aştepta până în 2015. Până atunci, Olanda va refuza să plătească eventuale amenzi impuse de Bruxelles, promite liderul socialistul Emile Roemer.

Influenţat însă de o opinie publică tot mai ostilă ajutării Greciei şi de curentul eurosceptic din propriul partid, chiar şi Mark Rutte a adoptat un ton mai puţin favorabil Bruxelles-ului. Deşi e în continuare avocatul unei pieţe europene comune şi al unei monede comune puternice, Rutte susţine acum că se opune oricărui transfer pe mai departe de puteri către Bruxelles, dar şi unor noi ajutoare financiare pentru Grecia. Dintre formaţiunile aflate pe primele patru locuri, doar Partidul Laburist – PvdA – este deschis unei integrări europene mai solide. “Pentru a rezolva criza euro, trebuie să cedăm mai multe atribuţii Bruxelles-ului decât ne convine”, spune liderul acestui partid, Diederik Samsom.

Concret, în acest peisaj politic, un sondaj publicat de Ipsos arată că liberalii lui Rutte ar obţine 34 de locuri din cele 150 ale Camerei Deputaţilor, faţă de 31 câte a avut în 2010. Socialiştii eurosceptici ar obţine 30 de mandate (şi, potrivit unui alt sondaj), chiar 35. Laburiştii ar lua 22 de locuri, faţă de 30 în 2010, iar extrema dreaptă a lui Wilders – 19 locuri, faţă de 24 în 2010. Cu alte cuvinte, socialiştii ar putea da viitorul premier – adică pe Emile Roemer.

• Capital: THE ECONOMIST: Finlanda, țara care vrea să evadeze din zona euro

Finlanda este statul care are cel mai puțin de câștigat din salvarea monedei unice. Un stat mic, dar care poate pune probleme imense

În Europa, deci, automat, și în necăjita zonă euro august este, tradițional, luna concediilor. Totuși, la nivelul autorităților, câ­teva lucruri s-au mișcat. O declarație făcută de președintele BCE, Mario Draghi, la finalul lunii iulie, conform căreia va face „tot ce-i stă în putere“ pentru a păstra moneda unică, a contribuit la scăderea costurilor de împrumut ale Italiei și Spaniei, cele mai mari piețe cu probleme. Premierul grec, Antonis Samaras, și-a organizat, de asemenea, un șir de întâlniri cu omologii săi de la Berlin și Paris pentru a obține amânări privind atingerea țintelor, și nu, așa cum s-au temut mulți, pentru a mai cere bani.

Totuși, cine crede că inerția din zona euro se va prelungi în continuare este naiv. Economia elenă este tot în recesiune, iar Berlinul este în continuare decis să n-o mai finanțeze. Banca centrală germană se opune planului BCE de achiziție de bonduri pentru a reduce costurile de creditare ale Spaniei și Italiei. Probleme deja vechi, la care se mai adaugă însă una nouă: eforturile de salvare a monedei euro s-ar putea lovi de un zid greu de trecut. Nu al Berlinului, ci al altei capitale nordice atașate de principiile austerității – Helsinki.

Luna trecută, ministrul finlandez de finanțe, Jutta Urpilainen, a făcut valuri cu afirmația conform căreia țara sa „nu va ține de euro cu orice preț și nu este în poziția în care să mai susțină datoriile altor state“. Acum câteva zile, ministrul de externe Erkki Tuomioja a dezvăluit că Finlanda are câteva planuri de rezervă în cazul prăbușirii euro. Vorbim de aceeași țară care a cerut, în premieră, garanții în schimbul acordării de fonduri Greciei și Spaniei. Dacă, așa cum se prefigurează, pentru salvarea euro va fi nevoie de un compromis-mamut, prin care statele să-și partajeze datoriile, este foarte posibil ca Finlanda să-l blocheze. Ba chiar au apărut deja câteva voci care sunt de părere că un „Fixit“ (ieșirea Finlandei din zona euro) este mai plauzibil în momentul de față decât un Grexit.

Ne mai străduim sau fugim?

Adevărul este că Finlanda ar avea cel mai mult de pierdut din punerea datoriilor suverane la comun. Potrivit statisticilor FMI, datoria totală a statelor din zona euro va ajunge, anul viitor, la o medie de 91% din PIB, în condițiile în care Finlanda va raporta o pondere de doar 53%, cea mai mică din regiune, cu excepția Estoniei și a Luxemburgului.

Finlanda se împrumută la aceeași dobândă ca și Germania. În rândul statelor bogate, doar Japonia și Italia o depășesc când vine vorba de ritmul de îmbătrânire al populației, așa că trebuie să fie extrem de precaută cu gestionarea datoriilor. În plus, după ce au reușit, pe cont propriu, să-și revină dintr-o criză bancară oribilă în anii ’90 (bine, cu un mic impuls din partea restului economiilor), finlandezii nu prea înțeleg necesitatea pachetelor de asistență financiară.

Este posibil ca Finlanda să aibă cel mai puțin de câștigat inclusiv de pe urma menținerii euro. Spre deosebire de situația Germaniei și a Franței, băncile sale au o expunere foarte mică pe statele din periferia zonei euro. În plus, economia sa este mult mai puțin integrată în cea a regiunii decât a altor nordici nemulțumiți de pachetele de salvare – cum este cazul olandezilor.

Doar 31% din exporturile finlandeze se duc în zona euro, o pondere mai mică decât a Marii Britanii, cel mai eurosceptic stat european. Cinci din cele mai mari șapte piețe de export ale Finlandei nu se află în zona euro. Apoi, cel mai mare furnizor al său este Rusia, iar cel mai mare client – Suedia, a cărei economie arată mai bine decât a Finlandei. Mai bine o duce și Norvegia. Iar finlandezii, sătui să tot arunce bani spre economii cu care nu au nicio legătură, observă, cu siguranță, cum vecinii lor înfloresc în afara zonei euro.

Sunt, totuși, șanse mari ca Germania să convingă guvernul de la Helsinki să accepte o formă a „marelui compromis“. Opinia publică favorizează în continuare păstrarea euro, în mare parte de teama – adânc înrădăcinată – că îndepărtarea de Occident ar putea însemna întoarcerea pe orbita rusească. Totuși, cancelarul Angela Merkel ar trebui să vadă în frustrarea finlandezilor un nou indicator că abordarea sa treptată a crizei euro nu face decât rău.

Cu cât doamna Merkel evită să dezvăluie „marele compromis“, cu atât Europa pare să se destrame. Între timp, costurile de împrumut cresc, mai ales că programele de austeritate ale doamnei Merkel lovesc în creșterea economică a continentului. Oare ar mai putea fi convinși finlandezii să rămână în zona euro dacă datoria medie va depăși 100% din PIB? Sau dacă o coaliție condusă de patridul de extremă dreaptă Adevărații Finlandezi ar ajunge la guvernare? Sunt întrebări la care doamna Merkel trebuie să găsească răspunsul cât mai repede, și nu îi va fi ușor.