Opinii despre consecintele atentatelor teroriste. IN FAȚA LEVIATHANULUI MONDIAL/ Era suspendarii drepturilor si libertatilor/ STRATEGIA HAOSULUI BINE CONTROLAT/ Decivilizarea si nihilismul apocaliptic

24-11-2015 15 minute Sublinieri
Sursa foto: www.blacklistednews.com

Sursa foto: www.blacklistednews.com

Dacă istoria contemporană are enervantul obicei de a ilustra cele mai negre profeții ale lui Zamiatin sau Orwell, nu este pentru că vreunul din scriitorii amintiți ar fi parte din vreo cabală, ci pentru că oamenii devin pe zi ce trece mai orbi. Iar Zemiatin, Orwell, Huxley și mulți alții au intuit acest lucru fără dificultate și nu au făcut altceva decât să prezinte consecințele finale ale desființării omulului începute odată cu Epoca Luminilor.

Din acest punct de vedere, oferit de literatura distopică, se citește oarecum inevitabil spectacolul atentatelor și tentativelor din ultimele două săptămâni. Imediat, în descendența atacului, un stat cu atribuții gigantice de securitate a intrat din nou în scenă pentru a cere și mai multă putere pe fondul unei frici instaurate, în principal, cu ajutorul propagandei dezlănuțuite.

După cum remarca un cercetător contemporan, imediat ce pe ecranul televiziunilor de știri internaționale apare sintagma “under attack” este limpede că avem de-a face cu o operațiune psihologică de masă. Lumea și-a pus imediat steagul Franței peste poza de profil, s-au ținut momente de reculegere, s-a cântat Marseilleza pe stadioanele din Anglia (oare ce ar fi spus Burke?), toate acte mai mult sau mai puțin admirabile, dar de neînțeles într-un context mai larg.

Nu demult, mai precis la începutul lunii noiembrie, un avion rusesc de pasageri a fost doborât de ISIS, iar 224 de persoane și-au pierdut viața. Atunci, nu doar că nimeni nu a catadicsit să cinstească memoria celor dispăruți, dar bastionul european al presei progresiviste a scris despre “aventurismul militar lui Putin care pune în pericol viața cetățenilor ruși”, în timp ce ministrul de externe britanic a găsit necesar să recomande Moscovei mai multă flexibilitate în privința Siriei.

Explicația tratamentului diferit nu are în acest caz legătură directă cu mefiența generală față de Rusia, ci cu strategia de tensiune declanșată în Apus de elitele europene. Obiectivul de a distruge sistematic și rapid ce a mai rămas din drepturile și libertățile continentale nu poate fi atins decât pe fondul unei panici totale manipulată cu iscusință. Primul lucru clamat și obținut de autoritățile franceze a fost instaurarea stării de urgență pentru o perioadă de trei luni.

Așa că pe străzile Parisului au apărut încă 10.000 de soldați înarmați, pe lângă cei 7.000, care deja patrulau străzile după atacul din ianuarie asupra Charlie Hebdo, iar acesta pare a fi doar începutul. Poliția din Franța are acum puteri sporite și poate ține oamenii în arest fără niciun fel de judecată, doar pe baza suspiciunilor… poate închide siteuri cu o lejeritate similară, poate bloca zone întregi de blocuri, poate confisca arme, poate intra în casele oamenilor… în fine, poate face aproape cam tot ce dorește, fără ca nimeni să se poată opune legal.

Deși în prezent există legi pentru supravegherea indivizilor, autoritățile continentale doresc un control și mai amplu, prin eliminarea caracterului privat al datelor, majorarea bugetor de securitate și înființarea unei armate europene, cu tot cu serviciul secret auxiliar. Și e foarte probabil că vor obține toate aceste lucruri, care altfel ar trece drept abuzive.

În continuare, marota ISIS și a terorismului islamic va fi agitată până la sațietate pe toate canalele media, atentate se vor mai produce, astfel încât lumea va alerga disperată să se ploconsească în fața Leviathanului mondial. Asta, cu toate că, nu mai există niciun dubiu pentru cine are ochi să vadă că ISIS a fost creat, finanțat și antrenat de statele occidentale, inclusiv Franța, pentru a destabiliza Siria, că există mai multe precedente notabile de atentate ale NATO împotriva propriilor cetățeni, și a faptului că supravegherea nu a contribuit cu nimic până acum la împiedicarea unor acte teroriste de amploare.

Privită astfel, bătălia decisivă se dă nu contra teroriștilor musulmani, ci împotriva europenilor, supuși unui asalt general prin relativism cultural, sărăcire deliberată, multiculturalism și, bineînțeles, terorism cu îngăduința autorităților.

Visul iluzoriu al apusenilor a fost nu doar că politicile impuse de guvernele lor în (fostele) colonii vor avea repercursiuni minore asupra libertăților de acasă, dar și că pot trăi fără constrângeri morale într-o fantezie Disney. Însă până să ajungă la revelația faptului că întreaga modernitate stă așezată pe o filozofie calpă, (în pofida succesului remarcabil al unor aplicații tehnologice) omul zilelor noastre ar putea face un imens pas spre ieșirea din peșteră dacă ar ajunge să realizeze că salvarea nu vine niciodată de la cel care stăpânește lanțurile. Mai mult, desfășurarea de forțe mediatice arată că puterea adevăraților vinovați pentru teroare, în pofida unor aparențe, nu este nici pe departe atât de mare pe cât ar lăsa să se înțeleagă o impresie sumară. În fond, ea depinde doar de îngăduința indivizilor pentru că nicio autoritate nu poate guverna fără consimțământul populației.

Din nefericire, oamenii nu pot avea prea multe reacții sănătoase deoarece așezarea lor interioară este strâmbă și confundă libertatea interioară cu sclavia, și înlănțuirea patimilor cu libertatea. În aceste condiții, supravegherea și controlul oamenilor au loc nu atât prin sistemele sofisticate de tehnologice, cât pur și simplu prin condiționarea stimulilor.

Înțelegerea acestui lucru, banal pentru antici, oferă și ieșirea din panopticon.

Suspendarea libertatii de a calatori fara controale in spatiul Schengen este reactia de panica a unor politicieni derutati. Asa se dovedeste a fi un politician cand nu gestioneaza situatia decat pe vreme buna, nu si pe vreme rea. Depasita de criza greceasca, de valul de refugiati si de actele de terorism de pe teritoriul sau, Uniunea Europeana reactioneaza baricadandu-se, cum a mai facut-o si in trecutul nu prea indepartat. In mai toate vechile puncte de frontiera, cazarmile vamesilor au ramas in picioare. Acum, s-a dat unda verde ca ele sa fie renovate si redeschise, pentru a se controla si inregistra tot ce pune piciorul dintr-un stat in alt stat.

Doua elemente au contribuit la evaporarea peste noapte a ceea ce se credea a fi batut in cuie, un fundament al constructiei pacii si bunastarii care este UE. Primul, chiar si in ordine cronologica, este valul de refugiati din “tarile terte”, care au tabarit peste Europa caci la ei in tara mureau de foame, de bombe, sau de amandoua.

Al doilea este “terorismul de bulevard”, care pune in pericol cafenele, sali de spectacole, si in general lumea in plin proces de socializare, pe strazile din Paris sau Bruxelles.

Institutiile statului n-au fost atacate cu bombe, bistrourile insa da. Iar in panica lor extrema, politicienii si fortele de ordine strang randurile, suspendand drepturi greu dobandite, in decenii de lupta pentru democratie si drepturile fundamentale ce tin de ea.

Pericolul terorist, reactivat la maximum datorita atacurilor de saptamana trecuta din tarile sale vecine, a dat un argument in plus Germaniei de a-si intari institutiile de forta si de a incerca sa readuca situatia refugiatilor sub control. Dupa caderea Zidului Berlinului din 9 noiembrie 1989, au venit in Germania de Vest din si prin fostul RDG, pana in martie 1990, in medie 50.000 de oameni pe zi: estici germani, dar si repatriati tarzii sau solicitanti de azil politic din fostele tari comuniste ale Europei de Est, printre care si Romania. […]

Daca Franta, Belgia sau Germania declara unele situatii de urgenta drept relevante din punct de vedere al inchiderii frontierelor, atunci si alte tari isi pot lua “libertati europene”, inacceptabile dupa tratatele in vigoare. Teoretic, fiecare regula europeana poate fi incalcata sau eludata, daca decidentii din tarile UE constata oficial si la unison o situatie de urgenta.

Italia si Grecia pot lua in considerare recenta imigratie ca situatie de urgenta relevanta in defalcarea obiectivelor bugetare ale UE.Italienii isi pot extinde acum bugetele, in scopul de a-si proteja frontierele proprii si ale UE. Francezii pot cheltui bani in plus pentru interventia militara in Siria si de combatere a terorismului in tara lor. Iar exemplele pot continua. Comisia Europeana a semnalat deja posibilitatea aparitiei unor pretentii de acest fel. Iar in aceasta situatie, dreptul Germaniei si al CE de a solicita disciplina bugetara se duce si el pe apa sambetei, cum o face si libertatea de miscare in Schengen. Acest lucru ar putea conduce chiar si la descompunerea pietei unice europene.

La inceputul lui 2015, nicipauza de euro si nici de Schengen nu a fost vreun moment in discutie. Acum stim ca este posibil, cel putin teoretic, ca tarile sa poata solicita un time-out de la apartenenta lor la zona euro. Aceasta a fost pozitia ministrului de finante german Wolfgang Schauble, in luna iulie, in negocierile privind pachetul de ajutor pentru Grecia. Acesta a fost, de asemenea, parte din propunerea oficiala a Consiliului de Ministri. Desi propunerii nu i s-a dat curs, un EURO-OUT pe termen limitat nu mai apare de neconceput.

[…]/ integral pe hotnews.ro

China se va implica direct cu armata în războiul din Siria – nu ca până acum, când a avut doar consilieri – în urma uciderii acum câteva zile a unui ostatic chinez de către ISIS.

Pas cu pas, asistăm la edificarea unui război mondial, timp în care Europa se găsește extrem de slăbită.

Atacurile teroriste care se vor ține lanț, grefate pe distrugerea nucleului care a fondat continentul, cel creștin, pe politicile multiculturaliste, pe ideologiile anti-familie (LGBT) dar și pe crizele economice care vor lovi economia lumii, vor avea efecte teribile.

În primul rând, se va întări până la totalitarism statul, inclusiv prin legi Big Brother și prin suspendarea libertăților cetățenești.

Vocile publice cele mai radicale vor găsi în sfârșit o “piață de desfacere”, fiind exploatată mai ales islamofobia, deja elementul fiind folosit pe meridian românesc în manipularea zonelor creștine și/sau extremiste, sensibilizate de subiect.

Nemulțumirile vor exploda și vom ajunge probabil la criza alimentară mondială, anunțată de mai multe ori până acum de rapoartele ONU, Băncii Mondiale sau UNESCO.

În urma conjugării acestor turbulențe, țările europene vor acționa probabil haotic.

E posibil ca frontul ucrainean să fie reactivat și să intervină și Polonia, poate și Țările Baltice și România, pentru că o posibilă apropiere dintre Franța, Germania și Rusia este complet împotriva dorinței de hegemonie absolută a SUA, care va acționa în consecință.

Nu trebuie uitat că moneda națională a Chinei, yuanul, a depășit că pondere în tranzacțiile internaționale, încă de anul trecut, moneda europeană, devenind conform Societății pentru Telecomunicații Financiare Interbancare (SWIFT) cea de-a două cea mai tranzacționată monedă a lumii, iar China și Rusia colaborează deja în banca BRICS.

Crizele financiare pot fi lesne induse, deoarece principala moneda de tranzacționare economică a lumii este încă dolarul, tipărit de Federal Reserve, banca națională a SUA, care este în fond una privată, fiind în mâinile câtorva familii de bancheri.

Astăzi speculațiile financiare se fac mai ales prin practica rezervelor fracționare, care înseamnă că băncile pot să ofere împrumuturi fără a avea acei bani în rezervă, creând astfel bani falsi, din nimic.

Economia lumii, inclusiv a SUA, este o ruină spoită cu un lichid de aur fals, după anularea unilaterală a convertibilității directe a dolarului la aur (sistemul Bretton Woods).

Băncile centrale pot să tipărească bani, însă asta nu înseamnă creștere economică, ci doar inflație sau prelungirea agoniei.

La această oră, speculațiile financiare depășesc de mii de ori economia reală.

De fapt aici este principala vulnerabilitate a economiei mondiale, pentru că o criză datorată unor bule financiare, așa cum este cea care a pornit acum 7 ani din SUA și care a cutremurat și a fisurat economiile mondiale, pauperizând populația, poate fi oricând produsă.

Bogățiile, asta o arată orice studiu, s-au acumulat deja în câteva mâini, iar clasa de mijloc este pe cale de dispariție in SUA și UE, ca și ideea de antreprenoriat. Câștigurile “sigure” sunt în marile corporații, în care libertatea de a acționa și de a te dezvolta personal este aproape nulă.

Nu, nu este un scenariu apocaliptic!

Acum când vedem că fără patalamaua Fundației Soros aproape că este imposibil să deții o funcție în conducerea serviciilor secrete și în executivul de la noi, trebuie să vedem care ar putea fi măsurile de salvare a României din conflictele care vor veni, alta decât salvarea personală.

Întrebarea nu este dacă există oameni politici capabili să găsească soluții, pentru că sunt unii care se chinuiesc la periferia propriilor partide. Care partide ar putea să se deschidă spre oameni capabili care încă nu au fost înregimentați politic.

Întrebarea este dacă vor fi lăsați să conducă, pentru că nimeni nu vrea competențe: globalismul dorește un stat slab și vulnerabilizat.

Iar în cazul în care câteva atentate vor atinge în viitor sensibilitatea publică, așa cum s-a întâmplat după incendiul de la Colectiv (nu spun că acolo a fost un atentat, spun doar ca impactul poate fi comparabil sau chiar mai mare), sau atunci când un război la graniță va fi iminent, masa de oameni va fi puternic manipulată prin mass media și internet în direcția dorită.

Iar direcția dorită este haosul bine controlat.

Parisul a fost însângerat de barbarie. 130 de morţi, 350 de răniţi. În Franţa, precum în lumea întreagă, tragedia a stârnit o emoţie teribilă, care ne împarte între tristeţe şi revoltă. Clopotele au bătut la Notre-Dame. Țara a fost în doliu naţional pentru trei zile – pentru primă dată în istoria noastră –, şi a fost proclamată starea de urgenţă, care, din pricina circumstanţelor excepţionale, instituie timp de trei luni stare de excepţie. Însă, reluând formula într-un alt sens, starea de urgenţă este prezentă de mult în Franţa, într-un fel zilnic şi obişnuit, chiar dacă mulţi nu sunt pregătiţi să admită această evidenţă. Dincolo de traumatism, dincolo de stupoarea care ne învadează în faţa terorii islamiste, capabilă să asasineze cu sânge rece atâţia inocenţi, trebuie să lămurim fără ocolire realităţile care au prefăcut Franţa într-o ţară bolnavă, fragilă, expusă, realități ce ar trebui să îi insufle curajul să înfrunte în sfârşit şi de urgenţă, gravitatea situaţiei.

O primă întrebare se impune: de ce s-au întâmplat aceste atentate, când erau previzibile, chiar anticipate de mult – de săptămâni, de luni, de ani ? Deja în anii 2000 amicul meu Kostas Axelos, mare filosof acum stins din viaţă, care cunoscuse Rezistenţa şi războiul civil din Grecia, îmi spunea mereu că în curând oameni înarmaţi vor veni de la periferie şi din suburbie în Paris ca să deschidă foc asupra mulţimii. […]

Aceasta atitudine este cu atât mai gravă cu cât în momentul de faţă Franţa nu este înzestrată cu energia unei ţări luptătoare. Suntem la ani lumină de Franţa din 1914 !  Nu mai avem serviciu militar, dar, mai grav, Franţa de astăzi este divizată, uneori dezbinată, mistuită de îndoială şi de şovăială; o ţară aproape depresivă, cu recorduri în consumul de produse antidepresive şi de somnifere. Pe scurt, din lipsă de utopii, Franţa actuală – toate generaţii împreună – are nevoie să se ameţească pentru a nu-şi privi semnele declinului, realitatea somajului, dezmăţul bugetar, greutatea taxelor mereu mai mari, fuga tinerilor învăţaţi care pleacă în străinătate, descurajaţi de o societate pe care o consideră blocată şi lipsită de perspective… Iată paradoxul narcisismului unei ţari care pretinde statutul de mare putere, când forţele ei materiale şi morale nu îi permit să fie la înălţimea ambiţiilor!

Dintre îngrijorările care chinuiesc ţara noastră, o a treia urgentă, care nu este nouă, dar ajunge acum la obsesie : realitatea suburbiilor (« banlieues »). În jurul Parisului, dar şi al oraşelor Grenoble, Toulouse, şi aşa mai departe, suburbiile noastre sunt locurile unde propaganda islamistă şi-a facut mai uşor drum.  Politicienii cunosc de mult urgenţa problemei, mai ales de când au avut loc unele răscoale violente, în 2005. De la acea dată încoace, în ciuda câtorva semne de bunăvoinţă şi a unor mărunte decizii, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Viaţa imigranţilor este izolată în blocuri triste, cangrenate de traficuri de toate felurile, trafic de droguri, trafic de arme, cărora li se dedică tineri lipsiţi de ocupaţie. De mai bine de 20 de ani, e bine cunoscut că mai multe zone sunt interzise poliţiei însăşi, ce nu are nicio dorinţă să intre în ele, cu toate că stocuri de arme sunt îngrămădite în pivniţele blocurilor. Încă și mai rău : știm că există un fel de cumpromis tacit, dacă poliţia nu deranjează traficanţii, ei oferă garanţia că nu va fi niciun fel de răscoală în zonă.

E recunoscut acum eşecul tuturor « politicilor pentru oraş », care au fost duse de treizeci de ani. Cine trece prin suburbiile pariziene este străbatut deseori de un fior de groază. Totul pare străin în aceste no man’s land fără orizont. Te întrebi daca locuitorii au cunoscut vreodată placerea de a trăi. De asemenea şcoala nu oferă niciun fel de viitor. Mă încumet să afirm că şcoala franceză, republicană, mândră de sine, a pierdut partida. Școlile din suburbii au reputaţia – pe bună dreptate – să fie foarte dificile: deci sunt clasate în « zone prioritare », unde majoritatea elevilor sunt destinaţi ghetourilor. Dacă sunteţi o dată la ora de iesire din orice şcoală primară din suburbie (dar şi în anumite cartiere din Paris): aţi aterizat în mijlocul femeilor voalate, care îsi asteaptă copilul, şi aveţi impresie apăsătoare că străinul, cel exclus acum, este copilul bălai cu ochi albaştri : el trebuie să se adapteze la un mediu care nu este al său şi care uneori i-o dă de înţeles, în ciuda rămăşitelor persistente de prietenie. Acest fapt explică succesul instituţiilor de învăţământ privat, în Franţa întreagă. Aşadar soluţia cea mai simplă de supravieţuire care se oferă tinerilor de suburbie este delincvenţa şi traficul ; puţini au norocul să iasă din aceste locuri de excludere, unde viaţa se desfăşoară pe un fundal al eşecului economic şi şcolar, pe fundalul unor răni istorice şi de suferinţă identitară.

Prin urmare nu e uimitor că aceste suburbii alcătuiesc un fel de pepinieră pentru islamismul radical. Micii delincventi se radicalizează în contact cu imamii ce-și fac prozeliţi, uneori în moschei clandestine, uneori chiar în puşcărie, unde recrutatorii au prilejul  să convingă şi să convertească pe îndelete. Unul dintre teroriştii de săptămâna trecută nu face excepţie de la regulă : a fost un mic delincvent în oraşul Chartres, cu un cazier judiciar care se limita la infracţiuni minore ; era fişat în secţiuna « Securitate », dar nu fusese niciodată după gratii. În jurul oraşului Chartres frecventase un islamist radical ajuns aici ca să facă propagandă. Se bănuieste că apoi s-ar fi dus în Siria, fără să-i ceară nimeni vreo socoteală când s-a întors. Acest caz este exemplar şi frecvent. Toţii teroriştii au acelaşi profil, sunt în general cunoscuţi de serviciile de informaţie şi trec la acţiune fără nicio dificultate. În Franţa precum în Belgia.

Această realitate a islamului în suburbii, foarte bine cunoscută, a devenit mai primejdioasă de când delincvenţii radicalizaţi au hotărât să ajungă în Siria (via Turcia), unde primesc o instruire militară accelerată. Ea pune în chestiune marea idee franceză, renumita « laicitate » (laïcité), de care se vorbeşte întruna ca despre o formulă magică, cu o îngâmfare universalistă, când această idee nu este decât un caz de excepţie şi care deseori este prost definită și prost înțeleasă chiar de cei ce se reclamă de la ea. […]

Aşadar, o altă urgenţă ţine de situaţia reală a legaturilor între Franţa şi ţările arabe, cu diversitatea şi complexitatea lor. Pentru că politica noastră externă ne-a pus de mult în stare de urgenţă, cu rătăcirile sale până la contradicţie. În această direcţie, o primă întrebare : care sunt relaţiile Franţei cu ţările din Golf, mai ales cu Qatar? Omniprezent la Paris, cumpărând hoteluri de lux şi clubul parizian de fotbal (PSG), Qatar-ul și-a propus să dea bani pentru suburbii. Or această ţară nu e deloc – sau nu numai – o instituţie de caritate, care pune bani la dispoziţia săracilor din suburbie. Anumiţi experţi au denunţat deja strategia de « disimulare » a Qatar-ului, prin care pragmatismul economic este partea vizibilă a activitaţii, iar prozelitismul religios partea ascunsă. Or, în acest caz, prozelitismul se face în profitul unui aşa-zis « neo-wahhabism », adică a unui integrism musulman nou, specific qatari, care ţintuieşte să impună influenţa wahhabismului asupra islamului. Interesele economice şi financiare i-au orbit pe guvernanţii noştri : ar trebui să se gândească mai mult la natura relaţiilor noastre cu ţările din Golf, al căror liberalism economic iartă prea adesea poziţiile şi acţiunile fundamentaliste. Cum se poate ca numai câteva zile după atentate preşedintele nostru să îl primească oficial pe premierul din Qatar ?

În general, Franţa este prea naivă în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu şi cade într-un simplism care o condamnă la greşeli. De fapt, ţara noastră a intrat fără circumspecţie în capcana libiană şi, de asemenea, astazi, în capcana siriană : s-a încurcat, ignorând complexitatea mizelor pe care nu le putem lămuri aici – îndeosebi, în ceea ce priveşte luptele istorice între suniţi şi şiiţi. Dincolo de realitatea forţelor, de când Franţa a intrat în război, trebuie să constatăm că până acum acţiunea a rămas fără eficienţă, chiar are urmări primejdioase. Ea a alimentat o adâncire a crizei economice ce loveşte musulmanii atât în Europa cât în Orientul Mijlociu, şi, peste tot, conduce minorităţile să se solidarizeze în numele unui islam radical, care îi atacă şi pe musulmani tradiţionali şi pe europeni, priviţi drept degeneraţi. Avem aici de a face cu ideologia numită « takfirism », alcătuită în anii ‘70.

Sigur că Daesh este un monstru care s-a născut şi s-a dezvoltat datorită pescuitorilor în ape tulburi, Arabia Saudita îndeosebi, dar în acelaşi măsură Siria şi anumite ţări occidentale, ce au încercat să folosească jihadismul pentru interesul lor; însă rămâne evident că rădăcinile « statului islamic » sunt lungi şi puternice. Sunt alcătuite de visul vechi de a fi restaurat califatul, desfiinţat în 1924, şi hrănesc planul unui stat care ar fi în stare să stăpânească finanţele, organizaţia administrativă şi puterea militară. Controlând astăzi o zonă mai extinsă decât Marea Britanie, Daesh devine acum o formă puternică, capabilă să adune toate neliniştile şi tulburările identităţii musulmane, toate înjosirile istorice şi prezente, în numele unei solidarităţi care se întăreşte cu o dimensiune apocaliptică şi nihilistă : moartea este valoare şi biruinţă. În acest sens, Franţa a ignorat – şi tot ignoră – realitatea islamică a Daesh, şi nu a înţeles bine că războiul intern şi extern împotriva acestei organizaţii cere mijloace mai numeroase și mai complexe, mai abile decât cele ce au fost folosite până acum. […]

Devine evident că UE nu a fost concepută ca să evolueze în faţa sfidarilor din lumea contemporană. Este aşezată pe schemele unei situaţii istorice depăşite ; nu a fost în stare, într-un mod clar, să-şi pună fundamentele, nici să-şi gândeste graniţele, nici să contureze articulaţia între naţional şi european, amestecând de la început naţiune şi naţionalism. Nu are gândirea, nu are structura, nu are oamenii, nu are putinţa să se schimbe şi să dea un răspuns la situaţii noi pe care trebuie să le înfrunte. […]

În sfârşit, ultimă urgenţă, care ar trebui să fie cea întâi, dintr-un punct de vedere filosofic. Ar fi potrivit astăzi să reluăm pe baze noi gândirea despre faimoasele valori pe care Franţa are tendinţa să le afişeze, în faţă lumii, drept dovezi ale unei superiorităţi istorice. O sarcină urgentă, pentru că nu trebuie de acum încolo să mai amestecăm valori şi mitologii, nici să ne hrănim cu iluzii sau cu vrăji care sunt de două ori vinovate : din cauza lor minţile se amestecă şi ţara trăieşte într-un fel de negare a realitaţi. Gândirea trebuie neapărat să-şi reia drepturile, în loc să lase ideologii şi politicienii, toţi alcătuiţi după acelaşi model, să manipuleze minţile în serviciul intereselor de castă.

E timpul să înceteze acest narcisism tipic francez, care trebuie să recunoască realitatea unui declin evident. Sistemul şcolar este pe cale să se prăbuşească şi, de asemenea, cultura fundamentală ce îi era asociată – la care ideologii ne-au cerut să renunţăm în numele egalitarismului, pe motiv că cultura ar fi elitistă. De asemenea, şi limba este în pericol la noi, pentru că nu mai e predată cum trebuie, din aceeaşi pricină a egalitarismului  care nivelează totul. De exemplu administratia trimite circulare cerându-le funcţionarilor să renunţe la folosirea anumitor cuvinte franceze! Vai de noi, ameninţaţi, de-acum înainte, de limba de lemn şi sabir, urmări ale analfabetismul funcțional înfloritor, care face imposibilă gândirea personală și exprimarea fiecăruia. Suntem ameninţaţi deopotrivă de gândirea unică, răspândită de autoproclamate şi pretinse elite, înfiripate de aceleaşi veşnice figuri, omniprezente în mass-media, care împun o cenzură invizibilă, un fel de « cenzură albă », nu departe de spalarea de creier într-un regim totalitar.

O sa trebuiască să deschidem alte dezbateri, despre care, în acest context, vom da numai o scurtă listă. O să trebuiască să reluăm dezbaterea despre laicitate, un cuvânt nelămurit (mot-valise) care autorizează toate simplificările şi chiar laşităţile demagogice. Deşi complexitatea subiectului depăşeşte cadrul acestui articol, putem afirma că va fi necesar să ne dăm de seama cât este de limitată sau chiar cât este de primejdioasă o ideologie laică foarte şovăitoare între o toleranţă minimală asupra faptului religios şi o adevărată duşmanie împotriva concepţiilor religioase de viaţă (în tradiţia legii din 1905, care s-a nascut intr-un context istoric de duşmănie declarată împotriva creştinismului catolic).

O să trebuiască să reluăm subiectul religiei, pe cel al creştinismul îndeosebi, care enervează neîncetat la noi ateismul integrist manifestat de cea mai mare parte a politicienilor. Aici să cităm pur şi simplu declaraţia Monseniorului Nona, arhiepiscopului catolic caldean din Mosul, declaraţia prevestitoare deoarece datează din luna august 2014 : « Durerile noastre sunt preludiul durerilor pe care voi, europeni şi creştini de la Vest, le veţi avea de suferit într-un viitor apropiat. Principiile voastre, liberale şi democratice, nu au nicio valoare aici. Sunteţi şi voi în pericol. Trebuie să luaţi unele decizi tari şi curajoase, chiar dacă sunt opuse principiilor voastre… »

O să trebuiască să reluăm, în paralel, problema islamului, şi cea a imigraţiei, cea a toleranţei, cea a limitelor multiculturalismului, care în momentul de faţă rămâne ideologia in vogă.  În sfârşit, şi mai pe larg, o să trebuiască să repunem întrebarea civilizaţiei şi a barbariei, ale căror forme nu sunt atât de uşor de priceput astăzi.

Invers, o să trebuiască să întrebăm ce speranţă are societatea franceză de oferit tineretului său. Dacă Franţa doreşte să aibă din nou un destin şi să nu renunţe la sine, o să trebuiască să depăşească obsesia creşterii economice drept unicul remediu pentru toate falimentele sale şi să nu se mulţumească cu aşa-zisă deschidere culturală, ca unica incantație şi destinație. Franţa trebuie să-şi gândească din nou viitorul : dacă nu, riscă să termine ca o ţară muzeală şi turistică, cu vinuri şi brânzeturi, redusă la celebrarea rituală patrimoniului său. Ce are Franţa de oferit, dacă într-adevăr viitorul nu poate fi limitat la TGV si la energia nucleară ? Societatea franceză trebuie să întrebe : ce speranţă are de oferit ? Prin urmare, ea trebuie să se întrebe asupra semnificaţiei plăcerii consumului: nu poate să fie unicul orizont de viaţă.

Trebuie să ne întrebăm asupra unui fenomen mai grav : suferinţa psihică a numeroșilor tineri, aparţinând generaţiei expuse fricii de boli sexuale transmisibile, hrănită cu toate formele de adicţie, lipsită de orice ideal, şi, pe deasupra, ostatică a unei lumi virtuale, închisă din ce în ce mai mult într-o solitudine aproape schizofrenică. Această pierdere a simţului realităţii este un infern, care devine un loc comun, adică nu rezervat doar tinerilor din suburbie. Deodată am fost copleşit de o similitudine ciudată, între drogurile de toate felurile pe care le iau tot mai mulţi oameni în ţările lipsite de orice viaţă spirituală, şi droguri (îndeosebi « captagonul ») pe care le consumă tinerii djihadişti ca să uite frica şi să își amelioreze performanţele criminale. Aici şi acolo, societăţi drogate, unele capabile de crima rece, altele incapabile de a înfrunta viaţa.

Acest teribil rezumat al situatiei ne lasa să întrevedem și puterea unui fenomen contemporan care ne învadază pe toţi şi ne pune pe toți în pericol, adică nihilismul. Am avut de-a face deja cu nihilismul teroriştilor din Rusia, la sfârşitul din secolul al XIX-lea ; este nihilismul pe care Nietzsche l-a conturat şi lămurit foarte bine. Nihilism, apocalipsă. Pe de o parte triumful unei culturi a morții, în numele unui profetism morbid ; pe de altă parte prăbuşirea spiritului şi a sensibilităţii în hedonismul consumator, în irealitatea adicţiei şi în lumea virtuală…

Și Franta şi Europa întreagă trebuie urgent să se întrebe asupra orizontului viitorului şi semnificaţiei vieţii. Imperativ categoric, obligaţia civilizaţiei de a redefini sensul existenţei umane, la răspântia intre viaţa personală şi viața comună, materială şi spirituală, imanentă şi transcendentă. Suntem fară vreo îndoială în pragul unei « decivilizări » inedite. 

[…]/ integral pe contributors.ro


Categorii

Dani Rockhoff, Iulian Capsali, Panopticon, Servicii secrete, Stat politienesc, Statul Islamic (ISIS), Teroarea "terorismului", Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Opinii despre consecintele atentatelor teroriste. IN FAȚA LEVIATHANULUI MONDIAL/ Era suspendarii drepturilor si libertatilor/ STRATEGIA HAOSULUI BINE CONTROLAT/ Decivilizarea si nihilismul apocaliptic

  1. Partea de lume aflată sub “democrația” ameri-ue, este contolata de forțe ce de multa vreme au puteri tot mai depline, forte care nu se vad dar se simt cumplit de real. Ploliticile şi oamenii politici sunt foarte bine filtrați, şi fac doar ce li impune. Economia, finanțele, mijloacele media… doar pentru aceia lucrează şi prezintă ca democrație cele ce doar au apareța democrației.
    Se impune şi democratizeaza lumea în chipul cel mai agresiv şi mai distrugator posibil, pin razboaie civile, activate, controlate şi finanțate de aceste structuri acoperite. Practic, ce se vede este condus si controlat prin ce nu se vede dar se simte şi se cunoaste tot mai deplin. Democratia de care vorbeam, se prezinta precum fostul comunism, ca binele desavârşit, ca puterea împotriva careia nu se poate face opoziție, nu se poate aduce alternativa, care este un dumnezeu de care doar asculți şi caruia te supui.
    Aceasta democrație, şi-a creiat condițiile prin care devine putere suprema si totalitara cu acceptul şi susținerea mulțimii.
    1. Anularea libertații prin supravegherea si controlul cetațeanului. Motivata de securitatea ce i-o asugura contra teroriştilor. Terorism şi terorişti care exact pentru asta au aparut si există.
    2. Contolul şi stapânirea financiara si economica a lumii prin FMI, BM, BE, şi corporatismul care aduna totul pe fata şi în ascuns.
    3. Manipularea prin media, prostirea completa a lumii prin aceste mijloace ce speculeaza, totul, de la emoții, pâna la cele mai adânci cai de contol al sufletului.
    Ceea ce vedem este ce trebuie sa prosteasca, sa convinga, sa linisteasca. Sa credem ca avem Presedinti, premieri, miniştrii, institutii, ONG-uri, care ne reprezinta si fac ce ne este de folos, dupa posibilitați. Este un teatru. Lucrurile stau exact invers. Fortele ascunse fac şi desfac, lasând la vedere doar ce au programat, potrivit etapei in care am ajuns.
    Nu e teoria conspiratie, ci concretul zilei.
    Politicul se misca dupa cât spatiu i s-a mai lasat si face doar ce se mai poate in acest spatiu. O vedem prea bine.
    Se lucreaza la saracirea populatiilor drastic, la prostirea deplina si la controlul total.
    Vor aparea alte tipuri de amenințari, mai grozave. Monstrul subteran are putere din ce in ce mai mare si control.

  2. Ca de obicei, excelenta selectia articolelor. Bravo, CO! 😉

  3. @T.w.C Asa este.

  4. Pingback: FRANTA SUSPENDA CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI/ SUA vrea sa trimita VAMESI in aeroporturile europene/ Atentat in Tunisia | Cuvântul Ortodox
  5. Deja a devenit un abuz pronuntarea acestui cuvant democratie, pentru ca pentru unii sensul a devenit ceva diferit de ce inteleg oamenii in general. De ex ar putea insemna sa-i lasi pe acei austrieci sa defriseze cat vor… a nu-i lasa inseamna incalcarea valorilor democratiei. Alt sens atribuit ad hoc orientat dupa sensul evenimentelor este sa aduci cat mai multi musulmani si sa nu te uiti la ce au de gand sa faca, sa nu acorzi o importanta mai mare propriilor cetateni fata de straini, eventual sa nu arati ce au facut prin alte tari. Democratie “inseamna” sa fie indoctrinati copii cu idei considerate peste noapte “valori” dar care nu au constituit niciodata in istorie o valoare ci un lucru detestabil. A fi democrat azi, este pentru unii, echivalent cu a te lasa controlat de altii, a ti se lua orice tip de avutie a tarii, resurse etc, a lasa sa fie cumparat pamantul si sa nu spui nimic, pentru ca daca spui ti se aplica eticheta ce nu merita mentionata nici ca examplu.
    A fi democrat inseamna a te lasa distrus de altii… asa se intelege astazi prin acest simplu cuvant ce tot apare in discursul unora.

  6. Pingback: DE LA STATUL DE DREPT LA STATUL SECURITAR. Instalarea noilor regimurilor totalitare prin permanentizarea stării de urgență | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: ATENTATE IN SERIE LA BRUXELLES (Video). In plina epoca de RESTRANGERE A DREPTURILOR si de expansiune a SERVICIILOR SECRETE… | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: TERORISMUL – PRETEXTUL PERFECT PENTRU CONTROL SOCIAL sau… EUROPEI CAT MAI MULT “BIG BROTHER” si CAT MAI PUTINA LIBERTATE! Atentatele de la Bruxelles – “operatiune interna sub steag fals” sau VESNICA, TICALOASA SI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare