Parintele Savatie: “Oare cand suferinta mucenicilor va deveni durerea noastra, a tuturor?”

13-11-2008 1 minut Sublinieri

Am citit aseara un articol tulburator al parintelui Savatie Bastovoi referitor la sfintenia celor care au patimit in temnitele demonice ale comunismului si la compromisurile Bisericii oficiale din acele vremuri. Articolul se gaseste publicat pe blogul sau, sub numele: Despre martiri şi compromisul “necesar”. Va invitam sa-l cititi integral de la sursa, dar am considerat important sa preluam si noi aici cel putin a doua sa parte, deoarece impartasim trairea si gandul parintelui si socotim ca, daca este bine inteles, poate strapunge si alte inimi pana in adanc, precum si pe ale noastre a reusit din plin:

 sfintii-aiudului-detaliu1.jpg

“(…) Am încercat atunci să-mi închipui, în trupul meu iubitor de păcate, suferinţa sutelor de mii de martiri, îndurate în zeci de ani, şi m-am întrebat dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să gîndesc aşa. M-am întrebat dacă este drept să cred că Biserica cea întemeiată pe Sîngele Scump al lui Hristos a fost salvată graţie compromisului, sau dacă nu cumva sîngele şi oasele celor care gemeau în temniţe i-au salvat şi pe cei de afară, cu întreaga lor înţelepciune preocupată de lucruri neporuncite de Hristos. Ce lucru nedrept a fost ca atîta vreme să gîndesc că sîngele şi compromisul pot sta pe acelaşi cîntar înaintea lui Dumnezeu.

Pe urmă m-am gîndit la călăii care au apărut printre sfinţi. Voi spune un lucru greu, pe care cred că Dumnezeu mi-l va ierta, dacă nu este adevărat, şi mă rog să mi-l ierte, dar cred că numai văzînd suferinţele acelor oameni te sfinţeai. Mă tem că mulţi din cei rămaşi afară, mişcaţi de înţelepciunea acestui veac, s-au lipsit de această cunună a sfinţeniei tocmai pentru că au închis ochii şi nu au vrut să vadă suferinţa fraţilor mai mici, pe care călăii o vedeau în fiecare zi.

Nici eu, şi poate mulţi dintre cei ce citesc, nu am suferit nimic pentru Hristos. Şi acest lucru îl poate ierta Dumnezeu. Dar să nu fim nepăsători faţa de suferinţele martirilor, pentru care se revarsă harul peste acest pămînt şi peste acest neam. Poate ne mîntuieşte Hristos, ca şi pe călăii din vedenia lui Valeriu Gafencu, doar pentru că ne-am îndurerat împreună cu sfinţii.

Am văzut, deasemenea, în emisiunea lui Rafael Udrişte „De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?” mărturisirea vlădicăi Iustinian, care cu demnitate şi smerenie (căci una fără de alta nu există) a zis, de la adînca vîrstă la care a ajuns: „Cea mai mare durere a vieţii mele e suferinţa pe care aceşti oameni au îndurat-o pe nedrept în închisorile comuniste“. Nu-mi iese din cap această spovedanie capabilă să răstoarne o Românie înţepenită într-o rînă. Oare cînd suferinţa mucenicilor va deveni durerea noastră, a tuturor?”

psavatie.JPG


Categorii

Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare