PRECEDENT. Administratorul siteului-magazin “LEGENDE VII”, URMARIT PENAL, la sesizarea Institutului Elie Wiesel, pentru tricouri cu MIRCEA VULCANESCU, Pr. GHEORGHE CALCIU si RADU GYR

26-02-2016 12 minute Sublinieri

legende

  • ActiveNews: 

Administratorul magazinului care vinde produse cu portretele lui Gheorghe Calciu sau Mircea Vulcănescu este URMĂRIT penal, la sesizarea Institutului “Elie Wiesel”. Riscă 3 ani de închisoare

Administratorul magazinului “Legende Vii” este urmărit penal pentru încălcarea articolului 5 din legea 217/2015, arată un anunț postat pe pagina de facebook a magazinului.

Articolul 5 al legii 217/2015 afirmă: “Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.”

ActiveNews arăta ieri că magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a suspendat de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalități: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somația Institutului „Elie Wiesel”, se va renunța la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr.

Părintele Gheorghe Calciu a fost primit la Casa Albă de președintele american Ronald Reagan, după ce a denunțat încălcarea drepturilor și libertății religioase în România lui Nicolae Ceaușescu.

Institutul Elie Wiesel lovește din nou: Un magazin online își va retrage produsele dedicate lui Gheorghe Calciu, Mircea Vulcănescu și Radu Gyr. Versul “Ne vom întoarce într-o zi”, considerat instigator

Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a anunțat că suspendă de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalități: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somația Institutului „Elie Wiesel”, se va renunța la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr.

Ȋn această dimineață, pe pagina magazinului online a apărut următorul anunț: „Datorită faptului că Institutul Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deși nu există oficial o acuzație clară în acest sens referitoare la aceste personalități, ne vedem nevoiți ca, până la reglementarea legală a acestor chestiuni, să retragem de la vânzarea online următoarele produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu și Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto «ne vom întoarce într-o zi», considerat instigator de către autoritățile locale, va fi înlocuit.”

Reamintim că recent, răspunzând somației primite de la Institutul „Elie Wiesel”, consiliul local din Segarcea a retras titlul de cetățean de onoare conferit lui Horia Vintilă, iar consiliul local din Târgu Ocna a luat aceeași decizie în cazul lui Valeriu Gafencu.

Tot ca urmare a presiunilor făcute de Institutul „Wiesel” a fost cenzurată și expoziția de la Politehnică a d-nei Silvia Radu.

La câteva zile după ce din expoziţia „Grădina cu Îngeri” a Silviei Radu au fost scoase portretele lui Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan, administratorul paginii de Facebook “Legende vii”, care promovează produse imprimate cu chipurile unor personalităţi, printre care şi martiri ai închisorilor comuniste – este lovit şi el de Legea antilegionară.

Administratorul unei pagini de Facebook este urmărit penal, în urma unor acuzaţii aduse Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România (INSHR) Elie Wiesel, se arată pe pagina “Legende Vii.”

Acuzaţiile sunt făcute în baza articolului 5 din legea antilegionară, adoptată în 2015 la iniţiativa institutului Elie Wiesel. Acest act normativ, care reconfirmă, practic, deciziile tribunalelor poporului instituite de comunişti, bagă la pachet, alături de fascism, legionarismul, în ciuda faptului că procesul de la Nuremberg şterge orice legătură dintre ele. Legea 217 face din elogierea legionarilor – reali sau doar etichetaţi ca atare de regimul comunist instaurat după 1944 – un act pasibil de pedeapsă.

Ultima victimă a acestei legi este administratorul paginii de Facebook Legende Vii, pagină pe care miercuri, 24 februarie, a apărut următorul anunţ:

“Datorită faptului că Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deşi nu există oficial o acuzaţie clară în acest sens referitoare la aceste personalităţi, ne vedem nevoiţi că, până la reglementarea legală a acestor chestiuni să retragem de la vânzarea online a următoarelor produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto, “ne vom întoarce într-o zi” (titlul unei poezii a lui Radu Gyr n.r.), considerat instigator de către autorităţile legale, va fi înlocuit. Facem acest anunţ din respect faţă de clienţii noştri cărora le cerem scuze pentru eventualele inconveniente şi din dorinţa de a respecta legea ţării, dorind să fim în conformitate cu acestea”.

Potrivit unor precizări făcute ulterior pe aceeaşi pagină de Facebook, anunţul a fost făcută “în urma aflării în aceeaşi zi a punerii sub urmărire penală a administratorului firmei care administrează şi a produs proiectul legende Vii.”

Articolul 5 al legii 217/2015 afirmă: “Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Reamintim că acest eveniment vine la nici o lună după ce din expoziţia de pictură a Silviei Radu au fost scoase, se pare că la iniţiativa aceluiaşi Institut Elie Wiesel căruia i-au displăcut versurile lui Radu Gyr, portretele unor martiri ai închisorilor comuniste, respectiv Costache Oprişan, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu şi … Radu Gyr. Tablourile au fost scoase din expoziţie pe 3 februarie, la numai două zile de la vernisajul la care au participat Radu Boroianu, directorul ICR, şi actorul Dan Puric.

Victor Roncea a contactat-o autoarea expoziţiei, care i-a declarat: „O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea, dintr-o expoziţie de grup”. Despre scoaterea tablourilor din expoziţie, Silvia Radu a spus:„Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”!, scrie bucovinaprofunda.wordpress.com

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România condusă de Octavian Bjoza a condamnat acest act de cenzură:

“Expoziţia de pictură a d-nei Silvia Radu, în etate de 80 de ani, vernisată într-unul din holurile Institutului Politehnic Bucureşti, la care au participat Preşedintele ICR – d-l Boroianu, d-l Dan Puric, precum şi foşti deţinuţi politici, a fost cenzurată că în vremea anilor 50, bănuim, de reprezentanţi ai Institutului “Elie Wiesel”, fiind înlăturate patru portrete şi anume: Radu Gyr, Costache Oprişan, Valeriu Gafencu şi Mircea Vulcănescu. Aşa cum nu admitem extremisme, fie ele de stânga sau de dreapta, nu vom accepta niciodată falsificarea istoriei recente a României, respectiv diminuarea prin fărâmiţare a rezistenţei anticomuniste, înlăturând din această, personaje de primă mărime.Preşedintele AFDPR a luat atitudine fermă în acest sens, atât în presa scrisă, cât şi în cea televizată.” se arată în hotărârea adoptată în 19 februarie a.c. de AFDPR.

Reamintim că legea 217/2015 a stârnit ample controverse în rândul opiniei publice şi a fost sancţionată inclusiv de directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) Radu Preda, acesta catalogând-o drept o lege “pro-comunistă”.

“Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gândurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii, la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta „legionar” şi-n stânga şi-n dreapta”, declara la rândul său istoricul Marius Oprea, fondatorul Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului.

Administratorul magazinului “Legende Vii” este urmărit penal pentru încălcarea articolului 5 din legea 217/2015, arată un anunț postat pe pagina de facebook a magazinului.

Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a suspendat de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalități: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somația Institutului „ElieWiesel”, se va renunța la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr.

Părintele Calciu a fost primit ca un luptător la Casa Albă de către preşedintele Ronald Reagan; aici, unde a dorit să fie înmormântat, acasă la el, este prigonit de către progeniturile staliniştilor şi bolşevicilor, cei care au infectat și au distrus ţara, cei care au transformat-o într-o imensă închisoare.

Mircea Vulcănescu, condamnat în procesul Antonescu ca fiind “criminal de război” de către un tribunal popular ca director în Ministerul Fiantelor. Neostaliniştii consideră procesul ca fiind un act de justiţie valabil, iar martirul creştin trebuie scos din conştiinţa românescă. “Ne vom întoarce într-o zi” este un vers subversiv al lui Radu Gyr, spun urmaşii bolşevicilor. Trebuie şters din mintea noastră, iar portretul lui Gyr ars în efigie. Mâine, ascultaţi ce vă spun, îl vor scoate pe Eminescu din Istoria Culturii române.

Institutul “Elie Wiesel” este plătit din banii românilor. Suntem o colonie transformată în cea mai mare groapă de gunoi ideologic corect politic a Europei.

Consider a fi o degenerare, un cretinism, o iresponsabilitate, o incapacitate de a vedea prioritățile, în a da mai mare importanță subiectului unei televiziuni care ocupă un spațiu confiscat şi personalului ei, decât faptului că în România se arestează oameni pentru că se exprimă liber!

Administratorul firmei Legende Vii a fost pus urmărire penală pentru producerea și comercializarea de tricouri cu Radu Gyr, Mircea Vulcănescu şi părintele Calciu-Dumitreasa! Asta e țara ca afară? Asta e țara normală? Ăsta e statul de drept? Reprimarea liberei exprimări?

“Relaţia ta cu Dumnezeu, dacă ai simţit că ţi-a răspuns Dumnezeu, este o legătură specială, care nu poate fi explicată. Oricât aş încerca să definesc credinţa, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aş putea folosi decât cuvinte umane, raţionale, care n-au nimic de-a face cu supra-raţionalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste.” (Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)

Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a anunţat că suspendă de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalităţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somaţia Institutului „Elie Wiesel”, se va renunţa la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr. pe pagina magazinului online a apărut următorul anunţ: „Datorită faptului că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deşi nu există oficial o acuzaţie clară în acest sens referitoare la aceste personalităţi, ne vedem nevoiţi ca, până la reglementarea legală a acestor chestiuni, să retragem de la vânzarea online următoarele produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto «ne vom întoarce într-o zi», considerat instigator de către autorităţile locale, va fi înlocuit.” (sursa: http://www.activenews.ro/stiri-politic/Institutul-Elie-Wiesel-loveste-din-nou-Un-magazin-online-isi-va-retrage-produsele-dedicate-lui-Gheorghe-Calciu-Mircea-Vulcanescu-si-Radu-Gyr.-Versul-Ne-vom-intoarce-intr-o-zi-considerat-instigator-130420)

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: „FĂRĂ ACEASTĂ SUFERINŢĂ NU AM NIMIC!”

Viaţa mea aici, în România, a fost plină de evenimente şi mai bune, şi mai rele. Nu acuz pe nimeni, nu blamez absolut pe nimeni, pentru
că toate acestea au fost trimise de Dumnezeu pentru a mă lucra sufleteşte. M-a întrebat cineva dacă suferinţele din închisoare m-au ajutat cu ceva. Şi am răspuns: nu că m-au ajutat cu ceva, dar eu sunt produsul acestei suferinţe. Dacă fac ceva, dacă sunt ceva, dacă vedeţi în mine pe cineva, să ştiţi că este datorită suferinţei. Fără această suferinţă nu am nimic! Poate că din toate întrebările grele pentru persoana umană, suferinţa este cea mai inexplicabilă. De ce suferinţa este necesară? Eu am trăit o experienţă a suferinţei şi m-am îmbogăţit sufleteşte şi cred că suferinţa era necesară pentru mine. Dar este foarte greu să accepţi lucrul acesta.

Când eram în închisoare, ne întrebam unii pe alţii, toţi fraţii din închisoare: de ce suferinţă, de ce noi? Din toate milioanele de români, de ce ne-au ales pe noi ca să suferim? Care este sensul? Şi Dumnezeu nu ne descoperă nimic din intenţiile Lui. Strigam în fiecare zi către Dumnezeu ca să ne dea mai puţină suferinţă şi El parcă ne încărca mai mult cu suferinţă. Şi după ce am ieşit din închisoare am purtat în mine acest semn al durerii care parcă îmi marcase toată viaţa mea. După a doua închisoare am plecat în Occident, am călătorit prin toate ţările din Europa, America şi am vorbit despre ce s-a întâmplat în România. Intenţia mea a fost aceasta: nu pot să tac atâta vreme cât în România există suferinţă, există injustiţie, comunism, distrugerea bisericilor şi distrugerea personalităţii umane.

În această peregrinare a mea am ajuns la o mănăstire şi am dormit în biblioteca mănăstirii. Era o mănăstire catolică. Şi în bibliotecă am găsit, între mai multe cărţi, o cărticică mică de cugetări creştine, de apoftegme. Am deschis din întâmplare la un loc dintr-o pagină, unde am văzut o cugetare a lui Paul Claudel, un scriitor celebru francez. El zicea aşa: „Dumnezeu nu a venit în lume pentru a eradica suferinţa, Dumnezeu nu a venit în lume nici măcar ca să o explice. Dumnezeu  a venit în lume ca să umple suferinţa umană cu prezenţa Lui”. Aţi auzit? Să umple suferinţa umană cu prezenţa Lui!

Şi atunci am înţeles că în momentele când plângeam, sau când ne revoltam, sau când strigam „Doamne, ce faci cu noi?!…”, El era în noi
mai mult decât în toţi ceilalţi, cu toate păcatele noastre, cu neputinţele noastre. El umplea suferinţa noastră cu prezenţa Lui. Atunci am înţeles exact adâncul tâlcului acestei suferinţe: Dumnezeu este prezent în noi!

Îmi aduc aminte când eram mic: eram unsprezece copii şi erau vremurile grele… Iar mama se ruga lui Dumnezeu aşa cum vorbesc eu cu
dumneavoastră. I se plângea că i s-a îmbolnăvit copilul, că vaca n-a dat lapte, sau nu are viţel, că găina nu ouă… Toate I le spunea lui Dumnezeu, de parcă era în relaţie directă cu El. Şi Dumnezeu răspundea, să ştiţi. Nu era nici un fel de impietate. Mama ştia că Dumnezeu este cu noi şi vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbim noi între noi, ca prieteni. Îi spui fratelui tău sau prietenului tău toată durerea ta, până la cele mai mici amănunte. Dumnezeu le ştie, dar noi avem datoria să I le spunem şi să-I aducem laudă. Vreau să înţelegeţi că se
poate să ai cu Dumnezeu o relaţie de filiaţie, ca între fiu şi părinte, sau o relaţie de prieten, mai mare ori mai mic. Acest fel de relaţie îl cere Dumnezeu de la noi.

În tăcere, în simplitate, în umilinţă, noi putem să stabilim această relaţie cu Dumnezeu, ca să avem unde ne duce când suntem în necaz şi când nimeni nu ne primeşte. Când toată lumea ne abandonează, când viaţa noastră pare pierdută, Dumnezeu Îşi deschide braţele şi ne primeşte oricum. Este o taină extraordinară.

Aceasta vă spun: încercaţi să vă rugaţi! Încercaţi să vorbiţi cu Dumnezeu în permanenţă!

Fragmente din articolul publicat în Nr.70 (Noiembrie 2014) al Revistei Familia Ortodoxă /sursa – Familia Ortodoxă –

***

Filosoful Mircea Vulcănescu: “SĂ NU NE RĂZBUNAŢI!”

Ziaristul Gabriel Balanescu, fost coleg de suferinţă la Aiud cu Vulcănescu,
povesteşte în cartea “Din împărăţia morţii”:

“Rând pe rând, celulele se deschid şi echipele, gata formate, sunt îndrumate spre locul de îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un deţinut sdrenţăros, care freca cu terebentina scândurile. Mi-au atras atenţia ochii lui mari, sticloşi şi îndrăsneala cu care ne privea, ştiut fiind că deţinuţii politici, atunci când se întâlneau cu un alt deţinut sau grup de deţinuţi, era
obligat să privească în pământ. Am trecut chiar pe lângă el. Era Mircea Vulcănescu.

Îmi şopteste : “Mergeţi la muncă”. În privire i-am surprins un fel de bucurie, îmbinată cu amărăciune. Aplecat, îngenunchiat pe duşumea, doar ochii şi fruntea, care mi-a parut nimbată, îl mai aminteau pe cel de altădată. Corpolenţa lui era redusă la un schelet, îmbrăcat în haine vărgate. Coloana vertebrală se observa prin zeghea de puscariaş.

…Mai târziu – îmi este greu să-mi amintesc anul – am stat de vorbă cu un fost secretar de la YMCA – filiala Bucuresti – Zahiernic, în braţele căruia a murit Mircea Vulcînescu. Zahiernic mi-a mărturisit următoarele: Mircea Vulcănescu avea o cavernă la plămânul stâng. Mircea Vulcănescu aflase de la alţi deţinuţi că cei cu cavernă la plămânul stâng mor în timpul somnului. Voinţa de a avea conştiinţa a tot ce se petrece cu el era atât de mare, încât făcea eforturi supraomeneşti să nu doarmă – ceea ce îi slăbea mult rezistenţa.

Îngrijirea medicală îi era redusă la câteva aspirine pe zi şi nici acestea în fiecare zi. Cu toate că fusese internat în ultima fază a bolii în infirmeria penitenciarului, n’a primit nicio medicaţie specifică. Medicamentele străine, care erau în depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru îngrijirea delatorilor sau a celor de la drept comun, adică a criminalior de rând.

– Şi-a dat duhul, mi-a mărturisit Zahiernic, în braţele mele, cu ultimele cuvinte: “Spuneţi-i Aninii să mă ierte !” (Este vorba de Anina Rădulescu-Pogoneanu, care a fost prima lui soţie.) Asasinarea lui Mircea Vulcănescu şi a lui George Manu au fost două dintre cele mai monstruoase asasinate de la Aiud.”

Ion Constantinescu-Maracineanu, poveste în articolul “Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu” publicat în Revista
Memoria:

“Mircea Vulcănescu:

Rostul meu în viaţă s-a terminat. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărţit de studenţii pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei.

Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetăţean faţă de această ţară hăituită şi jefuită cu neruşinare, faţă de acest neam însângerat. M-am înşelat. N-am fost decât un vanitos. Am ţinut să vin aici lângă cei în suferinţă, cei care au visat libertatea şi au sângerat pentru ea. Studenţii mei nu mai pot aştepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăşte pentru ultima picatură de viaţă.

Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentaţii vremii n-au nevoie de cultură. Pseudocultura şi-a întins tentaculele ca o caracatiţă. Nu ştiu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier. Boala mi-a măcinat şi ultima fărâmă de vlagă. Sunt la capătul puterilor. Mă vedeţi în ce hal am ajuns. O caricatură de om. Charon mă aşteaptă să mă treacă Styxul. Corbii sunt gata să mă însoţească. Priviţi-i cum dau rotocoale croncănind în văzduh. Mă doboara tăcerea asta. Mă ucide suferinţa prin care trec prietenii de celulă. Ştiu că mă despart de ei. Îi rog să mă ierte că-i părăsesc…”

Fragment din articolul “Sfinţii închisorilor Mircea Vulcînescu: “Să nu ne răzbunaţi”/ sursa: – HOTNEWS –

***

Din poeziile lui Radu Gyr

 

Vecinul care-a murit

În celula de alături a murit alaltăieri unul.

Era un vieţaş ofticos.

Tusea-i sunase mai neagră de cum e ceaunul,

şi-o noapte-a vărsat sânge pe jos.

Sta zugrăvit cu vapsele sărace – sfânt pe şindrilă

când lacătu’n zori a svâcnit.

Amar, înlemnise obrazul în crâncena sila.

Gardianul aşa l-a găsit.

Au venit alţi doi paznici, trăgînd mohorâţi din ţigară,

şi’ntr-o pătură ruptă l-au pus.

Mâna-i curgea ca o zdreanţă din uniforma-i
murdară,

şi ei l-au luat şi l-au dus.

Galbeni, de după zăbrele pândeau, tăcuţi, osândiţii

cum leşul afară e scos.

Pe gardieni şi pe mort plouă vânăt, după tradiţii,

vânăt, tărăganat şi cleios…

În celula de alături a murit alaltăieri unul.

L-au luat şi l-au dus de la noi…

Dar, noaptea, când ploşniţa suge şi luna e ca
tutunul,

ocnaşul mort a venit înapoi.

Mi-a venit la vizetă cu paşii de frunze: – Hai,
frate.

Am sărit de pe scândura mea.

Obrazul şi ochii-i luceau de fericiri dilatate,

şi putreda-i gură zâmbea.

– Hai, frate, mi-a spus, şi-un freamăt parcă-l bătea
într-o dungă.

M-aşteaptă afar’ un landou.

Deasupra temniţei m-am plimbat cât e noaptea de
lungă,

şi plec cu landoul din nou.

Nu, nu m-au ros niciodată oftica, foamea, păduchii,

în stele am grajd de aur curat.

Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe
muchii,

noaptea’n celulă mi l-am lucrat.

Vecine, văzduhul ne cheamă vibrind din vechi
violoncele.

Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?

E drumul ocnaşilor: uite, i-am intâlnit printre
stele

din lanţuri sunînd, în convoi.

Vino cu mine. Din rogojină fă-ţi verde trăsura.

Sunt paturi albe sus, şi sunt pâini.

Ne-aşteaptă’n luceafăr Iisus, cu lapte cald şi
prescură

şi-un pahar plin cu lacrimi, în mâini.”

 

Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi, Ne vom întoarce neapărat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat, Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi… Şi cei de azi cu paşii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum, Uşori, ţinându-ne de mâni, Toti cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil, în toate dragostele noi şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii, după noi.

Ȋn zâmbetul ce va miji Şi-n orice geamăt viitor, Tot noi vom sta, tot noi vom fi, Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări, Cu vechiul nostru duh fecund, Ne-napoiem şi-n disperări, Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri, Tot noi vom curge, zi de zi, în tot ce mâine, ca şi ieri, Va sângera sau va iubi.

YOUTUBE:
Ne vom întoarce într-o zi, Radu Gyr/versuri. Mircea Rusu Band/muzica

Youtube: A venit
si-aici Craciunul – Radu Gyr

 

***

…între timp, în România postdecembristă şi aşa-zis democratică, membrii fostelor eşaloane 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, împreună cu rubedeniile şi slugile lor, ne interzic apelul la memoria jerftei celor ucişi de comunişti, elimină din şcoala românească orice demers prin care copiii noştri ar avea şansa să cunoască adevărata lor identitate naţională şi ne jefuiesc ţara cu o eficienţă diavolească de aproximativ o jumătate de milard de euro pe an. Restul e lacrimă la căpătâiul acestui neam batjocorit…

legende vii


Categorii

1. DIVERSE, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Iulian Capsali, Legea 217/2015 ("antilegionara"), Mircea Vulcanescu, Parintele Calciu, Preot Marcel Radut Seliste, Radu Gyr

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PRECEDENT. Administratorul siteului-magazin “LEGENDE VII”, URMARIT PENAL, la sesizarea Institutului Elie Wiesel, pentru tricouri cu MIRCEA VULCANESCU, Pr. GHEORGHE CALCIU si RADU GYR

  1. Este sinistru si revoltator. Cum putem oare tolera aceste lucruri? Ce blestem apasa oare asupra noastra de ne face atat de neputinciosi si resemnati in fata raului?

  2. http://basilica.ro/pelerinaj-al-a-s-c-o-r-cluj-pe-urmele-marilor-duhovnici-ai-neamului-romanesc-112078.html

    Zeci de tineri din A.S.C.O.R. Cluj redescoperă în acest sfârșit de săptămână, 27-28 februarie 2016, mănăstirile în care s-au nevoit mari duhovnici ai neamului românesc. Ei se reculeg la mormintele părinților Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Balan și Ioanichie Moroi, potrivit radiorenasterea.ro. Tinerii au pornit să cutreiere Moldova cu bicicleta sau pe jos pentru a vizita așezămintele monahale de la Sihăstria, Secu și Neamț. În drumul lor, vor poposi în noaptea de sâmbătă spre duminică la Mănăstirea Petru Vodă unde vor participa la sfintele slujbe și se vor închina la mormântul arhimandritului Iustin Pârvu. La întoarcerea spre casă, pelerinii vor merge și la mormintele părintelui Gheorghe Calciu și a lui Radu Gyr și vor vizita de asemenea, Mănăstirea Durău. Pelerinajele pe jos și cu bicicleta au devenit o tradiție pentru tinerii din Aociația Studenților Creștini Ortodocși din Cluj. Ei pornesc de cu noaptea cu autocarul, dar în drumul lor spre mănăstiri, au grijă să parcurgă cel puțin 20 de Km pe jos, sau cu bicicleta, din dragoste pentru natură și în semn de nevoință duhovnicească.

  3. Sa-i canonizeze BOR odata, ca nu mai e timp de flirturi. Macar asa sa ne dezicem de mizeria care atarna deasupra acestui neam si sa inchidem gura latratorilor, ca in curand o sa ne trezim ca si musca si va fi prea tarziu. Deja e prea tarziu…

  4. Ni se va induce, mai precis celor mai tineri, ideea ca romanii toti, in masa, sunt foarte vinovati de ceva de care unii nici nu au auzit si ca e plin de antisemiti printre noi. Pe vremea lui Ceausescu nu s-a vorbit despre cum au fost tratati evreii de catre romani in trecut. De cel mult 10 ani, de cand m-am intors in tara, am aflat ca au mai fost deraieri antisemite in trecut, si ca a existat o atitudine antisemita la nivel mai extins in unele locuri. In acele vremuri au dat rateuri la capitolul asta si francezii, si polonezii si ungurii si alte popoare, ceea ce evident nu scuza pe nimeni. Insa daca noi comparam antisemitismul si urmarile lui din Germania si incercarea de lichidare a evreilor din Europa de Vest cu ceea ce s-a intamplat la noi, eu cred ca totusi trebuie vazuta si atitudine populatiei de rand, nu numai a omenilor din anumite zone, instigati fiind de armata care executa ordine si aflati intr-o zona ca sa zic asa de conflict multicolor. Armenii au reusit sa dovedeasca genocidul din Turcia, dar daca numaram si noi victimele noastre… In Rusia au fost omorati “prin munca” foarte multi cetateni romani. Ii bag aici si pe nemtii din Romania care au fost dusi in lagarele de munca silnica din fosta URSS, ii bag aici si pe bucovineni, pe basarabeni, dar noi ne rezumam la a ridica monumente, pentru ca rusii de astazi nu sunt vinovati de aceste orori care s-au intamplat in trecut, doar daca ar pedala pe ideea ca ceea ce au facut cu lagarele lor e corect. Si, evident, la acelasi capitol intra victimele din inchisorile comuniste, pentru la fel cum a fost exportat nazismul si au avut loc orori in tarile cotropite, tot asa a fost exportat si comunismul. Polonezii isi repatriaza acum cetatenii ramasi sau dizlocati in URSS prin schimbarea granitelor. Noi nu putem sa repatriem toti basarabenii si bucovinenii romani si nimeni nu se gandeste la asa ceva, pentru ca ei reprezinta un numar foarte mare si ei traiesc pe pamant romanesc pana la urma si frumos ar fi sa ne reunim candva. La astfel de lucruri insa, dupa ce ne-au pustiit doua razboaie mondiale, trebuie gandit cu discernamant. Deci ce se doreste prin inducerea acestui sentiment de vina asupra unui intreg popor? Asta ar insemna sa interzicem si cartile Parintelui Arsenie Papacioc, pentru ca a fost candva legionar, dar mai apoi si-a renegat activitatea si crezul din acea perioada? Pentru ostasii rusi cazuti pentru eliberarea noastra am platit si cu bani si am stat si sub un jug destul de greu, dar cum vom plati noi toti acum pentru acesti oameni care sunt considerati indezirabili si dupa moarte, sau pentru cei care mai sunt in viata? Cred ca mai degraba ar trebui dezbatut ce s-a intamplat in trecut si nu bagat sub pres cu interdictia de a mai rosti sau asterne aceste nume pe hartie sau de a le reprezenta artistic. Daca exista o vina care a persistat ea trebuie dovedita macar la cei precum Parintele Calciu Dumitreasa.

  5. Erata: din Europa de Vest si Est…

  6. !!! Inregistrarea emisiunii Jocuri de Putere din data de Duminica -28 februarie 2016 -cu o dezbatere extrem de importanta despre “legea antilegionara”

    http://www.realitatea.net/jocurideputere.html

  7. Cata diferenta intre ascor Cluj si Bucuresti care nu are treaba cu acest fel de manifestari. E foarte frumos ce se intampla acolo, nu stiam asta, Sunt mai apropiati cei de acolo, in Bucuresti e o amestecatura de comportamente, insotita de un indiferentism din partea credinciosilor de a se apropia si cunoaste. Cei de acolo si din Bucovina cauta asta intentionat, sa afle de fiecare dintre ei, mai ales daca sunt intr-un oras strain.
    Ar trebui intrebat si primul ministru de ce colaboreaza cu acesti oameni, ce parere are despre ce se intampla.
    Poate ca aceste valori ale noastre nu au fost luate suficient in seama de oameni. Aici poate fi o pedeapsa pentru lipsa de informatie legata de trecutul nostru plin de marturisitori. Nu aveam interes pentru acestia, ci pentru ce ne intereseaza pe moment, eventual un serial turcesc…
    Intrarea in ilegalitate a memoriei acestor martiri poate face ca macar acum sa capatam interes pentru exemplul lor, zic asta ca sa gasesc un aspect ce ne-ar ajuta in timpul acestei prigoane a valorilor. Romanii protejau in mintea lor ceea ce comunistiii atacau, credinta. Unii au acceptat dar mentalitatea era de a nu accepta ceva ce vine de la “ei”. Poate asta va functiona si acum.

  8. Pingback: 14 MAI ZI NATIONALA DE CINSTIRE A MARTIRILOR ROMÂNI DIN TEMNITELE COMUNISTE. In expunerea de motive a legii, sunt invocati inclusiv RADU GYR si MIRCEA VULCANESCU
  9. Pingback: PRIMARIA CLUJULUI RETRAGE DE PE ORDINEA DE ZI SCHIMBAREA NUMELUI STRAZII "RADU GYR"/ Protestul lui Octav Bjoza
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare