Moartea regizorului Sergiu Nicolaescu. INCINERAREA, TRANSPLANTUL DE ORGANE SI INHUMAREA
Cineastul Sergiu Nicolaescu, care a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la Spitalul Elias din Bucureşti, va fi incinerat conform propriei dorinţe exprese. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, precizează că incinerarea a fost “dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi solicită presei să trateze “cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei“, scrie Mediafax.
Contactată telefonic de jurnaliştii România TV, prof. dr. Monica Pop a susţinut faptul că regizorul Sergiu Nicolaescu a dorit să fie incinerat.
“Doamna Nicolaescu nu face decât să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu şi am avut de mai multe ori discuţii de genul acesta pentru că atunci când venea la spital la consultaţie şi la control şi stăteam de vorbă. Discuţia a pornit de la încercarea noastră de a convinge populaţia că este bine să ne transformăm în donatori de ţesuturi şi organe atunci când nu mai suntem ca să ajutăm pe alţi oameni şi decât să ne mănânce viermii. Bineînţeles, el întotdeauna mi-a spus că e perfect de acord şi că el îşi doreşte să fie incinerat şi nu altfel. Asta a fost dorinţa dumnealui. E un lucru pe care eu îl ştiu de 15 ani. În niciun caz doamna nu greşeşte, doamna nu face decât să respecte dorinţa pe care soţul ei a avut-o. Şi noi medicii, unii dintre noi avem această părere. Mi se pare anormal să ajungem acolo şi să fim devoraţi de nişte mici vieţuitoare şi cel puţin eu sunt de acord cu această poziţie a lui. Discuţia a pornit de la faptul că am spus că eu dacă aş fi într-o situaţie de genul acesta aş dori ca să mi se ia orice fel de organ sau ţesut ca să pot să ajut alt om. Şi în acest context a avut loc discuţia aceasta şi ştiu sigură că dânsul asta a dorit.”, a declarat Monica Pop.
Întrebată dacă în cazul în care există un testament, Sergiu Nicolaescu ar fi consemnat şi această dorinţă a sa de a fi incinerat după moarte, Monica Pop a precizat: “Nu ştiu şi nici nu cred că trece cineva în testament aşa ceva. Asta era dorinţa dânsului şi mie mi se pare foarte normal ca fiecare om să hotărască asupra organismului lui şi apoi să fie propriul lui stăpân“.
Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc într-un cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Preotul Valentin Fotescu spune că regizorul nu va putea avea o slujbă religioasă. “Trupul trebuie să se întoarcă în pământ, de asta se face înmormântare. Ca preot, eu nu pot merge să fac slujbă pentru cei incineraţi. Nu sunt de acord cu incinerarea nici ca preot, nici ca om“, a declarat preotul, la România TV.
Mai mult, şi Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox.
“Pentru a păstra renumele lui Sergiu Nicolaescu în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel către familia marelui regizor să-l înmormânteze creştineşte, iar în acest sens, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Parohia Parc Domenii din Bucureşti (Biserica Caşin) vor asigura jumătate din cheltuielile de înmormântare ale regretatului regizor. Incinerarea este o practică necreştină“, a precizat părintele Constantin Stoica, potrivit Mediafax. (…)
Pentru a păstra neştirbit renumele regretatului regizor Sergiu Nicolaescu în memoria poporului român, majoritar creştin ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut în cursul zilei de 3 ianuarie 2013 un apel către familia renumitului artist pentru ca el să fie înmormântat creştineşte.
În acest sens, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare a regizorului Sergiu Nicolaescu pentru ca mormântul său să devină loc de omagiere pentru numeroşii admiratori care i-au apreciat filmele de excepţie realizate de-a lungul unei cariere prodigioase. Cu toate acestea, familia domnului Sergiu Nicolaescu a ales să respecte dorinţa lui testamentară de a fi incinerat (ars la crematoriu).
Biserica Ortodoxă Română respinge practica necreştină a incinerării, deorece aceasta este contrară credinţei ortodoxe bimilenare pe care se întemeiază hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012. Întrucât Biserica Ortodoxă are numai servicii religioase pentru înmormântare (punere în mormânt), ea nu poate asigura funeraliile religioase pentru cei care sunt incineraţi. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)
- Apostolat in Tara Fagarasului: Înhumare sau incinerare?
Cristian Paţurcă, autorul „Imnului Golanilor”, cunoscut încă din anul 1990 pentru zelul său anticomunist din Piaţa Universităţii, a cerut în „testamentul” său ca după moarte să fie incinerat: „Vă implor să mă ardeţi, iar cenuşa mea să o puneţi la Troiţa din Piaţa Universităţii!”. Familia şi prietenii apropiaţi au ajuns la concluzia că este mai bine să fie înmormântat. Au procedat ei bine, nerespectându-i ultima dorinţă? Care este poziţia Bisericii faţă de această practică?
Practică milenară a creştinilor
Înhumarea a fost practica de început a oamenilor în legătură cu rămăşiţele pământeşti. Incinerarea a apărut mult mai târziu în viaţa unor popoare şi a constituit o practică separată de înmormântare sau unită cu aceasta. Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice, reiese fără îndoială că Biserica creştină a practicat de la început înmormântarea ca unică modalitate de tratare a rămăşiţelor pământeşti. Aceasta corespunde învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să se descompună în pământul
În privinţa incinerării, spune Pr Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru, pentru că această practică a apărut târziu, adică după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. Ea a venit o dată cu ideile secularizante ale revoluţiei franceze, încercând să înlocuiască o practică milenară cu una nouă, având un simbolism deosebit de cel creştin.
Pro şi contra
Din discuţiile purtate în jurul introducerii incinerării celor morţi, au rezultat o serie de argumente pe care se sprijină susţinătorii celor două practici. Şi unii şi alţii îşi susţin şi-şi apără poziţiile lor pe temeiuri de igienă, de economie, de justiţie, de ordin social, de ordin psihologic-sentimental şi de ordin religios.
Un argument neserios, folosit de susţinătorii incinerării, este faptul că prin incinerare se evită primejdia de a fi îngropat de viu, în caz de moarte aparentă, ignorând faptul că prin incinerare această primejdie e înlocuită cu riscul de a fi ars de viu. Şi într-un caz, şi în altul, aceste primejdii pot fi evitate cu totul, printr-un examen serios al celui mort. După incineraţionişti, mormintele şi cimitirele ar constitui focare şi centre de infecţie, însemnând o perpetuă ameninţare pentru sănătatea celor vii. Neîngrijirea cimitirelor, precum şi superficialitatea cu care se făcea îngroparea morţilor în unele ţări prin sec. XIX, a contribuit mult la succesul propagandei pentru incinerare. Totuşi, cercetările făcute până în prezent n-au putut dovedi realitatea primejdiei înmormântărilor pentru sănătatea publică, fireşte dacă acestea sunt executate potrivit rigorilor normelor igienice şi sanitare.
Din punct de vedere judiciar, înhumarea se recomandă şi este preferabilă incinerării, ba uneori chiar este necesară. Se ştie că, în caz de crimă, justiţia se adresează medicinii legale, care aduce servicii şi descoperiri deosebit de importante.
Cât priveşte meschinăria exprimată nu de mult în presă de către un parlamentar, care făcea apel la economisirea de haine, lemn şi ciment, recomandând incinerarea, considerăm că este cea mai grosolană sfidare şi ignorare a unei laturi atât de importante a spiritualităţii ortodoxe româneşti, care este cultul morţilor, şi o lipsă totală de respect faţă de oameni, care, pentru toată truda pe care şi-o dau sub soare, merită măcar un rând de haine şi patru scânduri cu care să plece din această viaţă.
Valoarea trupului
Pentru Biserică, trupul este templu al Sfântului Duh, este biserica cea vie în care omul este chemat să slujească şi să se închine lui Dumnezeu. Iar Sfinţii care L-au slujit şi s-au închinat cu adevărat lui Dumnezeu sunt, prin moaştele lor, temelia bisericilor zidite, în care slujesc credincioşii. De aceea Biserica cinsteşte rămăşitele pământeşti ale Sfinţilor şi le păstrează ca pe un tezaur de mult preţ.
Când trupul mort este considerat rămăşita pământească a existenţei umane, este firesc ca acesta să fie cinstit, iar îngroparea sau, mai apoi, păstrarea osemintelor, este ceva sacru. De altminteri, cunoaştem astăzi că osemintele, deşi uscate, menţin vie identitatea biologică a celui mort, pe când cenuşa nu. Acolo unde trupul omenesc mort este tratat ca un hoit macabru, este firesc să se urmărească dispariţia lui. În acest caz nu se mai disting simboluri, ci obiecte naturale cu valoare utilitaristă ori financiară. Şi, odată cu problemele marilor centre urbane, este considerată mai logică şi mai practică arderea morţilor.
Îngroparea păstrează nu doar amintirea (pomenirea) mortului, dar şi pe cea a morţii. Pentru a păstra cineva pomenirea aceasta, fără a fi obsedat de ea, are trebuinţă să creadă în biruinţa asupra morţii. Creştinul adevărat crede în această biruinţă şi aşteaptă învierea, care se refera la întregul lui ipostas psihosomatic, adică la omul întreg, trup şi suflet.
Trupurile celor incineraţi vor mai Învia?
Unii cred că, dacă trupurile lor vor fi incinerate, iar cenuşa va fi aruncată în mare sau văzduh, l-ar pune pe Dumnezeu într-o dificultate la A Doua Sa Venire. Ortodoxia nu a susţinut niciodată că o persoană al cărei trup e mistuit într-un incendiu sau chiar e vaporizat de o bombă nucleară, nu va mai învia din acest motiv. Acelaşi lucru trebuie afirmat despre martirii arşi pe rug. Deci şi cei incineraţi vor învia.
Alţii spun: cum învie şi recompune Dumnezeu trupurile celor înhumaţi în pământ şi putreziţi? Dumnezeu nu are nevoie de nimic de care să se folosească pentru a crea sau a da viaţă. Învăţătura Bisericii Ortodoxe, scripturistică şi patristică, spune că la Parusia (Venirea) Domnului va avea loc învierea generală, a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ (atât drepţi cât şi păcătoşi), când, prin atotputernicia lui Dumnezeu, sufletele oamenilor se vor reuni cu trupurile acestora, ca în viaţa pământească, dar cu însuşiri speciale, potrivite cu noul lor scop: viaţa veşnică. Învierea păcătoşilor – alături de cei drepţi – este consecinţa însuşirii naturii umane de către Hristos, Care prin întrupare a devenit frate al nostru (Evrei 2,11), ridicând natura umană, prin Învierea Sa, la nemurire. Deci păcătoşii nu înviază neapărat spre a-şi primi pedeapsa pentru faptele lor, ci, în baza identităţii de natură între toţi oamenii, ei vor învia împreună cu drepţii şi, asemenea acestora, îşi vor primi şi ei plata pentru faptele lor, putând astfel să-şi dea seama de posibilitatea ce au avut-o de a se mântui, pe care însă nu au fructificat-o datorită greşitei folosiri a libertăţii lor.
Care este poziţia BOR?
Biserica Ortodoxă Română s-a pronunţat încă din anul 1928 în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât următoarele:
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să li se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.
Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a făcut precizarea că „pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare”.
Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre. În cazul în care este chemat să oficieze slujba înmormântării celor care urmează a fi incineraţi, preotul trebuie să refuze categoric, cu atât mai mult cu cât ştie că solicitarea a venit şi din convingeri sau practici atee, care, în acest caz, arată dispreţ faţă de învăţătura Bisericii. Cazul este aproape identic cu sinuciderea, pentru care Biserica nu admite oficierea slujbei înmormântării, pe motiv că sinucigaşul s-a substituit lui Dumnezeu, curmându-şi viaţa pe care nu şi-a dat-o el, ci Dumnezeu. Aşadar, pentru cei care se incinerează nu se săvârşesc nici slujba Înmormântării şi nici slujbele de pomenire a celor morţi.
Ceea ce este mai dureros este însă faptul că, profitând de lipsa de informare a credincioşilor şi de buna lor credinţă, preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă săvârşesc slujba înmormântării în însăşi incinta crematoriului, fără ştirea şi controlul autorităţii bisericeşti şi civile. Este unul din abuzurile care se cer neîntârziat curmate.
Dorinţa muribundului de a fi incinerat
În chestiunea incinerării ortodocşilor poate apărea şi un alt aspect delicat. Se poate întâmpla ca cineva să ceară ca după moartea sa să fie ars. Motivele pot fi multe şi diverse: puţinătatea credinţei, necunoaşterea învăţăturii de credinţă ortodoxe, posibilele afecţiuni la nivelul gândirii datorate suferinţei şi bolii, delirul, considerente materiale, o mentalitate deficitară etc. Cum se va raporta familia celui repauzat la această situaţie? Vor putea fi obligaţi să îndeplinească dorinţa celui dispărut? În ce măsură dorinţa individuală a aceluia, care exprimă o anumită atitudine faţă de trupul omenesc, nu violează libertatea de conştiinţă a celor ce au o altă atitudine în această privinţă? În legislaţia justiniană există următorul exemplu. Un cetăţean roman l-a făcut pe cineva moştenitor al său, cu condiţia ca acela să îi arunce trupul în mare. Moştenitorul a refuzat să îl arunce în mare şi l-a îngropat. S-a pus atunci problema dezmoştenirii, pe motiv că moştenitorul nu a îndeplinit prevederea testamentară privitoare la trupul testatarului. Tribunalul a considerat fapta aruncării trupului în mare ca imorală şi neconformarea moştenitorului ca o acţiune lăudabilă, în acord cu morala creştină.
În limba greacă, aminteşte Profesorul Georgios Mantzaridis, mortul este numit adormit, iar locul unde sunt îngropaţi morţii – sălaşul celor ce dorm, „dormitor”. Nimeni nu se gândeşte să îl ardă pe acela despre care are sentimentul că „doarme”, în afara de cazul în care îl urăşte de moarte. Mai mult, celui mort i se spune şi iertat. Iar verbul neogrec „a muri” îl are ca sinonim pe „a fi iertat”; iertarea (literal: împreună-cuprindere, con-locuire) reprezintă o sinteză grandioasă a simţirii, pentru că cel ce este iertat este adăpostit în spaţiul vieţii personale al celui ce iartă, rămâne în amintirea sau în pomenirea acestuia. Mormântul este monument, adică loc de pomenire şi pelerinaj pentru toţi cei care l-au iubit şi l-au iertat/l-au împreună-cuprins pe cel mort. Minuciu Felix sublinia în scrierile sale că creştinii osândeau arderea, socotind îngroparea ca cel mai în cinste, vechi şi nobil obicei; Origen zice că trupul, locaşul sufletului, trebuie să se învrednicească de o îngropare potrivită demnităţii lui, iar Fericitul Augustin arată că îngroparea este o datorie de iubire, grija de îngropare este o datorie de umanitate.
Aşa că cei rămaşi în viaţă n-au de ce să-şi facă probleme de conştiinţă, pentru că nu-i fac un rău celui adormit, ci un bine, dacă din iubire, din respect, din compasiune, nu vor să-l lase pentru veşnicie fără rugăciunea şi mângâierea Bisericii, care se roagă pentru uşurarea şi mântuirea sufletului lui cel veşnic şi nemuritor.
Concluzie
În privinţa incinerării, Biserica Ortodoxă se bazează pe tradiţia milenară consacrată de aceasta, care consideră că înmormântarea este practica corectă pe care ea trebuie să o accepte şi să o cultive, socotind incinerarea ca pe o practică interzisă pentru credincioşii ei.
Biserica nu îşi impune credinţa şi ritualurile ei celor străini de ea, spunea Profesorul Georgios Mantzaridis. Dar nici cei străini de ea nu trebuie să îi ceară să binecuvânteze opţiunile făcute după bunul lor plac. Arderea trupului neînsufleţit poate fi aleasă în mod liber, dar nu poate fi transformată într-un act bisericesc. Se poate asocia funeraliilor civile. Însă poziţia Bisericii faţă de ea nu poate să nu fie una negativă.
Pr. Alexandru Stanciu
Nota noastra:
A se remarca si propaganda facuta transplantului de organe cu prilejul mortii regizorului Sergiu Nicolaescu, prin opiniile exprimate de dr. Monica Pop. Este inca o variatiune pe tema mortii “igienico-sanitare”, de aceasta data acompaniata si de pretextul “generozitatii”. Mai ca te simti vinovat si egoist daca nu esti de acord ca, dupa moartea ta, organele sa-ti fie ciopartite si cusute in trupurile altora. O mentalitate a eficientei maxime: nici nu mai “nutrim” viermii (niste paraziti), nici nu mai putrezim (ca avem naturelul simtitor) si functionam perfect pe baza principiului: nimic nu se arunca (ingroapa, in acest caz), totul se transforma, se recicleaza (totul se cioparteste si restul se arde, ca suntem cilivizati). Din pacate, in ceea ce priveste transplantul de organe, BOR nu are o atitudine la fel de clara si fara echivoc ca in cazul incinerarii…
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Dumnezeul sa-l ierte !
Din pacate, Monica Pop aparea la televizor foarte guresa impotriva Bisericii si in cazul Madalinei Manole, cand acuza cu multa obraznicie preotii ca nu vor sa-i faca slujba de inmormantare obisnuita…
Personal nu sunt impotriva donarii de organe dupa moarte si nu cred ca este nimic rau in a-ti dona un organ pentru a salva un om. Doar ca acest lucru trebuie foarte bine reglementat si in niciun caz nu mi se pare ca ar avea vreo legatura donarea unui/unor organe cu incinerarea.
Speculatii sigur se pot face…
Sergiu Nicolaescu era ateu, de aceea probabil ca si-a dorit incinerarea, dar decizia este a familiei. Nimeni nu poate fi obligat sa se comporte crestineste, daca nu doreste/simte asta…
Ma iertati, dar revin asupra acestei afirmatii :
“Din pacate, in ceea ce priveste transplantul de organe, BOR nu are o atitudine la fel de clara si fara echivoc ca in cazul incinerarii…”
Nu cred ca se poate face o paralela intre incinerare si donarea de organe.
Incinerarea este un act de distrugere a trupului, pe cand donarea de organe este un act de iubire de aproapele.
Este normal ca Biserica sa nu se pronunte impotriva donarii de organe, ca suntem vii sau morti. Si este normal sa se pronunta impotriva incinerarii, ca o neascultare fata de Dumnezeu, care din tarana ne-a facut si in tarana trebuie sa ne intoarcem.
Voi, frati admini, va referiti la faptul (asa cred, poate gresesc) ca donarea de organe a devenit o afacere materiala, care de multe ori poate degenera. Si desigur ca nu este de dorit, si acest lucru trebuie stopat. Dar,donarea constienta a unui/unor organe (sau parte de organ in cazul ficatului), cu acceptul personal, fara niciun castig material, in viata sau dupa moarte, cred ca este un act cat se poate de crestin.
Aceasta posibilitate nu exista pana nu demult, dar sunt convinsa ca multi sfinti nu s-ar fi inlaturat sa-si dea o parte din propria fiinta pentru a salva vieti….
De aceea cred ca BOR nu are cum sa se pronunte impotriva donarii de organe, repet, de buna voie si nu in scopuri oneroase.
In limitele de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/22/paisie-aghioritul-porfirie-sofronie-sahavor-hierotheos-vlachos-transplant-organ/
Frate admin,
Absolut de acord, cred ca s-a inteles din ce am afirmat ca nu sunt pentru, citez din lunkul pe care l-ai dat :
“Gheorge Mihalis din Ioanina, cu binecuvnatarea Staretului Paisie, a donat fiului sau Demostene un rinichi. Vazand ca transplantul nu a reusit, tatal copilului a cerut binecuvantarea de la Stret sa i-l doneze si pe celalalt. Dar Parintele Paisie nu l-a lasat….”
Si normal ca fara al doilea rinichi murea omul, desi atitudinea acestui tata este cat se poate de crestina, caci Sfanta Scriptura spune ca cea mai mare dovada de dragoste fata de aproapele este sa-ti dai viata pentru el…Dar desigur ca nu trebuie sa luam acest concept ca pe o sinucidere…
Sunt de acord cu voi, din acest punct de vedere.
Exista un text patristic, in care un sfant vazand un bolnav care sufera ar fi zis cam asa: “I-as fi dat trupul meu de ar fi fost cu putinta, ca prin asta sa-i inlatur suferinta.” Trebuie verificat atent pt ca s-ar putea sa fie vorba de un organ, ceea ce modifica radical afirmatia.
In baza analizei acestui text, se pot regandi concluziile finale. Transfuzia de sange este pana la urma un transplant.
A ucide un muribunt (“moarte clinica”) pt prelevarea de organe, cu sau fara acordul familiei este altceva. Exista cateva cazuri de oameni mentinuti in viata doar de aparate, care s-au insanatosit.
La emisiunea “Biserica azi” – Trinitas TV, s-a dezbatut problema in prezenta parintelui Vasile Raduca – responsabil cu bioetica in cadrul BOR – si un doctor specialist ( terapie intensiva ) care se ocupa cu asemenea cazuri. Doctorul specialist, care pe buna dreptate invoca costurile mari pt tinerea in viata a acestor oameni in conditiile lipsei de bani din sanatate, sugera alinierea la “standartele europene”.
Sustinea ca legile ce se vor da, vor veni dupa ce vor fi consultati specialistii si opinia publica.
Parintele Nicolae Dima a invocat cazul uni copil care a stat mult timp conectat la aparate, care a fost declarat ca irecuperabil de catre doctori, si care si-a revenit in urma rugaciunilo mamei la o icoana facatoare de minuni.
Doctorul a raspuns ca este posibil ca doctorii sa se fi inselat.
In principiu, Roamnia se va alinia la legislatoa europena. In momentul de fata nu exista legi care sa prevada deconectarea muribunzilor de la aparate.
Se pare ca Sergiu Nicolaescu a fost mason inca dinainte de 1989. Doar presupuneri pe baza unor fapte ale sale, inclusiv fata de atitudinea fata de Biserica, fata de incinerare:
Dacă citeşti condica de la Masoneria română, ai senzaţia că ai nimerit la o şedinţă de sumar de la Libertatea. Marian Vanghelie e mason („Am intrat într-o organizaţie etilistă“). Cristi Brancu este mason şi e surprinzător că Oana Turcu nu a lansat încă linia de creme hidratante pentru masoni. Dinu Maxer e mason, în condiţiile în care nimeni nu ştie ce altceva mai e el. Oreste este mason (dar în cazul lui e clar că au conspirat toate energiile oculte ale Universului). Masoni sînt şi Gheorghe Turda, Adrian Daminescu, Gheorghe Zamfir, Sorin Ovidiu Bălan sau Sergiu Nicolaescu, care a fost la revoluţie, deci măcar ştim de unde ni se trage. E mult loc în organizaţie: Piedone de la sectorul 4 e şi el mason, de unde putem deduce că deja a amplasat în faţa lojii un părculeţ cu 145 de băncuţe pentru pensionarii masoni, plus, din loc în loc, cîte un dinozaur cu neon, care reiterează vechimea ritului.
http://www.catavencii.ro/Monden-talking-sezonul-masonilor-2011_0_215.html
http://www.ioncoja.ro/publicistica-varia/sergiu-nicolaescu-a-murit-fara-sa-spuna-adevarul/
Cea mai mare fapta crestina nu este sa-ti dai viata, ci sa-ti pui sufletul pentru cineva. Iar fapta acelui tata s-a dovedit din interes (orice tata isi iubeste mai mult fiul decat pe sine din egoism) pentru ca nu s-a multumit cu tot ce este omeneste posibil, adica sa-si dea un rinichi, ci a dorit sa faca si ceva imposibil, adica sa-l doneze si celalalt. Dumnezeu stie ce era in sufletul lui, eu vorbesc doar din faptele exterioare.
Oricum, problema mare este ca ne credem niste atotputernici si mai tari decat moartea (pentru ca donarea de organe presupune moartea donatorului in majoritatea covarsitoare a cazurilor). Cautam sa tinem pe cei dragi in viata, dar de multe ori nu suntem in stare sa le purtam neputintele firesti, omenesti. Daca am face aceasta, sa avem dragoste care sa poarte sarcinile unii altora, poate Dumnezeu ar face si cele mai presus de puterea noastra. Dar noi ne schilodim incercand sa ridicam greutati peste puterea si chiar viata noastra, fara sa le ridicam pe cele absolut necesare.
Iarasi, Dumnezeu stie pe fiecare, deci nu absolutizez. Un lucru este cert, incinerarea si transplanul tradeaza mare prostie si fanatism. In loc sa fugim in timpul vietii de viermi, incercam sa fugim de ei in zadar dupa moarte. Nici nu stii ce sa simti: mila, compatimire, indignare…?
“Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.” (Viata Sfintei Sinclitichia – 5 ianuarie).
Unii isi dadeau trupul de vii viermilor ca sa creasca cu duhul, iar altii debiteaza prostii “mi se pare anormal să ajungem acolo şi să fim devoraţi de nişte mici vieţuitoare”.
Atitudinea Arhiepiscopiei mi se pare de toata jena – suportam noi jumatate din cheltuielile de inmormantare, ca sa ramana averea rudelor bogate.
Actorul Sebastian Papaiani a spus că nu înțelege cine a luat decizia ca sicriul să fie închis, pentru că Sergiu Nicolaescu nu și-ar fi dorit asta. ”Și nu știu dacă și-ar fi dorit să fie îngropat sau să rămână sub formă de cenușă comunistă”, a mai spus Papaiani.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/sergiu-nicolaescu-va-fi-incinerat-1017928.html
Dumnezeu sa-l ierte!
Cultul incinerarii este si impotriva cinstirii sfintelor moaste, daca stam sa ne gandim.
Dupa cate am inteles,el nu are voie sa fie trecut nici in pomelnic,precum sinucigasii,pacat!
Si-a ingopat toti talantii…
Atat timp cat SORA lui a zis clar ca dorea incinerarea, atata timp cat oameni apropiati lui sustin asta, nu vad de ce ne mai punem intrebari. Este o alternativa la inmormantare. Stiu ca romanii accepta greu noutatile, alternativele, stiu ca mentalitatile se dezvolta greu in tara asta, insa hai sa incercam sa nu ramanem in secolele trecute. Macar noi sa ne schimbam gandirea, daca Biserica se incapataneaza sa ramana intr-un trecut anacronic, in niste gandiri pe care numai oamenii batrani le mai respecta cat de cat si care contribuie numai la a indeparta Biserica de tineret si de societatea moderna.
Pentru cei ce nu au asistat niciodata la o slujba de inmormantare e bine de stiut ca nu vorbim de un ritual macabru ci de un buchet de rugaciuni rostite, in Biserica, de preoti si credinciosi pentru iertarea pacatelor si odihna cu sfintii a “robului lui Dumnezeu”. Asadar, slujba de inmormantare nu ar trebui sa se savarseasca nu numai in cazul sinucigasilor cu mintea intreaga ci la toti ateii declarati (fie ca se incinereaza sau nu), la toti cei morti in patimi grele (necununati, drogati, homosexuali) si fara pic de cainta. Nu mai vorbim de Sfintele Taine pe patul de moarte, ca si conditie fireasca pentru un crestin in drumul catre vesnicie.
Referitor la ransplant nu prea am auzit ca s-ar putea folosi organele unui mort, iar cei ce spun ca vor dona organele dupa moarte cam…bat campii. L-am intrebat,nu demult, pe un medic tanar, nu foarte evlavios, cat timp va asista copilasul muribund pe care tocmai il botezasem? “Pana cand scanteia din aparatele mele va mai intalni scanteia de viata din trupusorul lui”. Simplu, nu? Si va asigur ca de zeci de ori scanteia trupusorului a devenit, cu mila Domnului, rau de viata.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-13938750-incineram-discretia-alaturi-patriarhia-romana.htm
http://adevarul.ro/news/eveniment/constantin-stoica-parohie-capitala-cerut-patriarhiei-detalii-despre-posibila-slujba-sergiu-nicolaescu-1_50e69135596d7200916f4e28/index.html
eu cred ca este corecta decizia Bisericii aspura interzicerii incinerarii, pentru ca sunt sunficente dovezi in care Dumnezeu a ingaduit reainviarea unor oameni. De exemplu Mnatuitorul a inviat pe Lazar, pe fiul vaduvei, Sf Mina, daca cititi acatistul gasiti acolo cum a inviat un mort taiat trupul taiat in bucati, astea sunt doar cateva exemple simple, dupa cate stiu eu nu este nicio rugaciune in care sa se specifice ca a inviat cineva din cenusa.Pacat ca si-a ales o astfel de inmormantare Sergiu Nicolaescu, eu sincer sunt dezamagita de alegerea lui. Dumnezeu sa-l ierte!
Daca nevasta mea, bunicul/bunica mea sau oricare din neamul meu debiteaza vreo prostie inainte de moarte asta nu inseamna ca dupa ce moare eu trebuie sa fiu de acord cu acea prostie mai ales daca sarcina respectiva imi revine mie am dreptul sa procedez cum doresc si cum imi spune constiinta.
Singur nu se poate incinera, iar legea nu ma poate obliga sa fac ceva contrar cu vointa mea…
Tinand cont ca este un regizor si actor cu renume pot sa -i castig respectul inaintea poporului, pentru ca poporul crestin ortodox sa-i poata cinsti memoria in mod crestin,sa-i aduca cate o floare sau coroana de flori la mormant..
Este posibil ca daca s-a specificat in testament ca doreste sa fie incinerat atunci nevasta regizorului datorita faptului ca vrea sa devina unica mostenitoare a averii si drepturilor de autor ale regizorului, sa faca ceea ce scrie in testament ca sa poata sa puna mana pe avere trebuie sa-i respecte prostia.
Daca nu e scris nimic in testament despre incinerare atunci nimeni nu o poate obliga sa faca acest lucru.
Mai poate fi si motivul ca nu are banii necesari pentru o asemenea inmormantare dar motivul ar fi unul neintemeiat tinand cont de faptul ca patriarhia s-a ofeit sa suporte jumatate din cheltuieli pentru inmormantare desi nu avem de aface cu vreun simplu amarat din popor…
Sau poate ca nu se doreste ca lumea sa se stranga asa cum a fost la moartea lui Dolanescu…
Am lasat un mesaj, desigur ca nu a fost aprobat. Pentru ca o opinie diferita deranjeaza.
@Sand:
Deranjeaza, poate, superificialitatea ei. Nu am aprobat pt ca nu am vazut decat acum stirea cu sora regizorului si credeam ca e ceva inventat.
Sigur ca incinerarea e un mod alternativ fata de inmormantare si mai putem inventa alte zeci, tot mai fistichii. Pana la urma, facem si putin progres economic, ca dezvoltam o intreaga industrie si, pe baza de inovatie, cream locuri de munca, impulsionand servicii din ce in ce mai alternative la inmormantare.
Acum, daca chiar nu vedem bizareria, nu vedem (macar din poze) aspectul rece, hidos, al crematoriilor, fata de cel umanizat, familiar, al cimitirelor, asta e. Dar noi aveam datoria sa expunem care e semnificatia inmormantarii si de ce este UNICA modalitate de a trata trupul celui adormit in crestinism. Daca vrem sa fim crestini. Daca nu… calea e larga, alternativele sunt multe.
Daca Sergiu Nicolaescu este botezat ortodox si familia doreste sa faca slujba de inmormantare la biserica atunci nu inteleg de ce se refuza slujba de inmormantare.
Cred ca in baza botezului se poate face slujba de inmormantare urmand ca dupa slujba familia sa faca ce vrea cu el. Bineinteles, cu lucrare de convingere din partea preotilor cum ca inmormantarea este mai in duh ortodox, etc.
@mircea:
Ar fi cam bataie de joc. Adica te rogi pentru a se intoarce din pamantul in care a fost facut perfect constient ca va fi ars? Si, apoi, este o decizie si o practica a Bisericii in acest sens, deci o astfel de slujba i-ar situa pe slujitorii ei in afara Bisericii.
http://www.rtv.net/ultimul-mesaj-al-sotiei-lui-sergiu-nicolaescu-stii-tu-elf_60408.html
Tot mai dubioasa persoana asta…
Pacat, insa cred ca Mihai Viteazul ar fi pus o vorba buna si pentru el daca nu ar fi incinerat,
Insa nu stim nici macar daca regizorul a fost botezat…
Posibil.
Dar eu nu as vedea chiar asa o bataie de joc. Intreg sau ars tot in pamant se duce deci rugaciunile nu sunt invalidate de o practica sau alta. Ca inmormantarea este o practica a Bisericii si se sprijina “legal” si pe o decizie sinodala sunt intru totul de acord. Incercam doar sa ma gandesc si sa ma lamuresc cum se impaca faptul de a fi botezat cu refuzul slujbei de inmormantare. Una este decizia si alta este intelegerea/explicarea deciziei si aici lucrurile nu sunt tocmai clare (cel putin pentru mine).
@Mircea:
Este bataie de joc pentru ca nu ne putem face ca nu stim care e voia lui Dumnezeu, ce e, conform predaniei, inmormantarea, si ca incinerarea, din toate punctele de vedere, e incompatibila acestora.
In privinta botezului, totusi e ceva diferit, pentru ca inmormantarea survine in urma unei vieti asumate in care botezatul a avut tot timpul sa decida daca vrea, totusi, sa fie/ramana al Bisericii sau nu.
Slujba (inclusiv cea de inmormantare) ca spectacol…atat se cere.
Ma intreb: la ce ii foloseste o slujba inainte de incinerare ? De ce nu-i punem si o perfuzie , daca tot ne prefacem atata ?
Interesanta tema. Nu este inresanta insa, din pacate, si pt. Sergiu Nicolaescu. Pt. el este dramatica …
Dupa parerea mea, felul in care se pune problema este total gresit si aberant.
Aici ar trebui sa decida in primul rand Biserica a carui membru oficial a fost defunctul, nu “familia” (orice o fi insemnand acest concept de “familie”, f vag exprimat in acest caz).
Familia poate minti, poate avea interese sau mai stiu eu ce. Poate l-a otravit nevasta-sa si d-aia vrea sa-l arda. Poate sotia sau copii au alta religie decat cel decedat iar dupa moarte vor sa-si impuna propriul ritual, etc. Pot fi n-spe mii de posibilitati.
Poate suna ciudat dar legal vorbind, mortul ar trebui sa fie cumva protejat, nu asa, ca “mi-a zis mie la ureche in treacat cand vorbeam despre nu stiu ce cu totul alt subiect”. Asta e o aberatie si lucrurile nu ar trebui lasate asa. Ma rog, la noi Biserica nici nu are cadru legislativ pt. asta.
BOR a facut tot ce se putea face, si a facut FOARTE bine ceea ce avea de facut.
In felul asta insa, maine-poimaine o sa ne trezim ca nu stiu ce sotie care era certata cu barbatul ii da niste stricnina dupa care pune sa fie dat mancare la porci ca asa “i-a zis ei” ca vrea sa fie petrecut pe lumea cealalta.
Nastrusnicia asta cu incinerarea, parca ar fi regizata…Ce bine serveste intereselor unora – are romanul la ce cugeta in aceste zile in care guvernul are grija sa ne mai reduca un pic din “comfort”. Si iata cum marele actor, marele regizor si marele patriot isi joaca rolul si dincolo de moarte…Doamne, iarta-ma, dar imi vine sa cred ca pe unii dintre noi nici pamantul nu vrea sa ne primeasca…
Pana la urma, avea 82 de ani si ca orice om batran dar intreg la minte, se gandea si la moarte. Daca ar fi fost catusi de putin credincios, problema inmormantarii o discuta cu un preot, nu cu medicul si cu nevasta. In fata lui Dumnezeu, la Infricosata Judecata barbatul merge cu prima sotie cu care a fost cununat in Biserica, nu cu a n-spea.
http://www.rtv.net/rasturnare-incredibila-de-situatie-fiul-nelegitim-al-lui-sergiu-nicolaescu-cere-oprirea-incinerarii_60439.html
Daca a murit cu intentia aceasta de incinerare,pe langa pacatele celelalte personale, chiar daca l-ar inmormanta, mort fiind, nu il mai ajuta la mantuire..poate la usurare si ceva mangaiere in locasurile de chinuri. Sa nu uitam ca Dumnezeu tine cont si de intentia noastra, practic “dispozitia” sufletului in momentul mortii. Oare nu stim noi de la Sf.Parinti si din Pateric ca in ce te prinde moartea in aceea te va judeca Dumnezeu? La urma urmei, aceasta-i lupta cea mare a vrajmasului, ceasul mortii, ca sa pleci in vrajmasie cu Dumnezeu.
El si-a pecetluit soarta de dincolo de moarte inca din ..viata. S-a despartit de acest gand? Stia el sa poarte razboi nevazut in acele ceasuri de sfarsit de viata pamanteasca? Stia oare ce-l asteapta? Oare vrajmasul nu-i stia finalul bolii?
A dus cu el ultimul asalt, cel mai puternic, al vietii sale si..l-a biruit.
Insa, ca sa vedeti ce vor politicienii si probabil si televiziunile, sa faca acea “prelevare de tesut-adn” si sa prelungeasca cu 24 ore incinerarea..adica. la orele 12:00 in ziua de…socant…Boboteaza.(ca sa fie uraciunea si mai mare).
Pe romaneste, chiar ti-ai dat “foc” la ..valiza. aici, din nefericire, duce “piromania spirituala”.
În 1940, tot în luna ianurie, un fost ministru Grigore Trancu-Iaşi, a fost incinerat după moarte, conform propriei dorinţe. Cu acel prilej s-a exprimat Părintele Dumitru Stăniloae, pe atunci rector al Academiei Teologice din Sibiu.
http://www.doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/dupa-ce-este-parasit-de-suflet-de-ce-sa-mai-dam-vreo-consideratie
@Mircea
Si sinucigasii tot in pamant ajung.
Deci problema nu este doar una “fizica” (unde ajung “ramasitele” pamantesti, despre care stim totusi ca sunt deosebit de importante pt ca trupul e acea parte a noastra vazuta, simtita, fara de care nu am fi existat, trup luat de Insusi Hristos pentru a ne fi noua spre exemplu), ci si duhovniceasca, una de optiune de a fi IN INTERIORUL sau IN AFARA Bisericii, de a hotara peste limita normala ce se va intampla cu tine, dincolo de firescul hotarat de Biserica.
E o problema de contestare a autoritatii Bisericii, situand autoritatea noastra (sau a “familiei”) deasupra Acesteia.
http://www.ziaristionline.ro/2013/01/04/un-general-acuza-sergiu-nicolaescu-a-conspirat-cu-ion-iliescu-la-scenariul-si-regia-loviturii-de-stat-teroriste-din-decembrie-1989/
http://www.ziaristionline.ro/2013/01/04/general-r-sri-aurel-rogojan-sergiu-nicolaescu-a-plecat-lasand-in-urma-crime-crime-crime/
Pentru cei care pun sub semnul intrebarii deciziile Bisericii, in acest caz, in legatura cu inmormantarea:
Fratilor, cautati si cititi slujba inmormantarii sau macar a pomenirilor, veti primi raspunsurile acolo.
“Cu sfintti odihneste Hristoase sufletele robilor Tai” se spune la un moment dat. Daca omul acela chiar botezat fiind nu a vrut sa stie de Biserica toata viata lui pina la sfarsit, Ii poti cere Mantuitorului asa ceva?
Daca Biserica are regulile ei de care nici decedatul pe parcursul vietii lui, nici familia nu au vrut sa tina cont niciodata, nefiind adevarati fii ai Bisericii lui Hristos, de ce s-ar crampona cineva pentru o slujba de inmormantare crestineasca?
Incinerarea nu e o “metoda noua”, e destul de veche, cateva mii de ani la activ, si nu are nici o legatura cu “lumea civilizata”, daca prin “lume civilizata” ne referim la ce e la vest de tara noastra; obiceiul isi are originile si este masiv practicat in estul indepartat, India si China, vesticii fiind inca in proportie de 70% pentru ingropare (intamplator am citit luna trecuta niste sondaje facute in America de Nord, legate de asta).
Invocarea “lumii civilizate” mie una imi da deja fiori reci pe spinare caci de la o vreme joaca rolul argumentului suprem pentru orice ineptie care este impusa.
Cine e “lumea civilizata” si de ce mi-as schimba eu obiceiurile mele de credinta in favoarea acestui concept fantoma.
Ma opresc aici caci intram in alt domeniu.
Inchei spunand ca mi-a placut mult replica preotului din filmul “Preotul” cand a fost rugat sa faca slujba de inmormantare unor criminali nazisti. Pur si simplu a spus ca nu poate canta rugaciunea mentionata mai sus “cu sfintii odihneste…” ii era imposibil.
Ceea ce se pierde din vedere in motivatia faptului ca Biserica Ortodoxa nu este de acord cu incinerarea cred ca este faptul ca in teologia noastra vedem omul ca fiind o taina si care a fost creat de la inceput trup si suflet, intr-o unitate. Mai mult decat atat, asa cum afirama teologul Jean-Claude Larchet:
Moartea insasi nu desfiinteaza aceasta unitate a alcatuirii omenesti. Ea nu separa trupul de suflet decat in mod relativ, caci in moarte nici sufletul, nici trupul nu fiinteaza separat, ci sunt intotdeauna trup si suflet, si nu doar ale unui om oarecare, ci ale unui om anume, privit ca un intreg, din care ele continua sa ramana “parti” ale sale.
Altfel spus, chiar si dupa moarte sufletul va pastra cumva din caracteristicile trupului (nu este asa, ca un fel de sfera nedefinita) iar trupul va pastra si el ceva din caracteristicile sufletului. Legatura dintre trupul si sufletul omului continuand sa se pastreze cumva chiar si dupa moarte, ceea ce explica existenta sfintelor moaste in Biserica Ortodoxa.
Acuma este evident ca incinerand o persoana presupune si o intervenire violenta in separarea trupului de suflet, ceea ce cu siguranta va avea consecinte si asupra sufletului, care se va gasi in plus in lumea de dincolo, necunoscuta lui mai dinainte.
Din pacate in epoca in care traim omul nu este vazut ca taina, iar trupul si sufletul sunt cumva despartite, de parca ar fi cu putinta sa dai sufletul lui Dumnezeu si trupul vrasmasului.
Dar revenind la cazul lui Sergiu Nicolaescu – Dumnezeu sa-l ierte!- chiar si sa fi spus vre-o data ca ar fi vrut sa fie incinerat, este mai cu seama un cuvant al unui om care deznadajduieste, si prin urmare nu ar trebui luat in seama. Dar familia daca il iubeste cu adevarat, va trebui sa aleaga nu sa-i faca o toana, ci ceea ce ii va fi mai bine… atat cat se mai poate.
Chiar si faptul ca nu l-ar incinera ar ajuta foarte bine ca ar fi un exemplu fericit si poate ca lumea care priveste la tv ar invata cate ceva din asta si unii care gandesc gresit din punctul asta de vedere ar incepe sa-si puna intrebari.
Pe langa asta, ne-ar face si noua cinste ca popor ortodox daca s-ar respectat si s-ar lua o atitudine corespunzatoare din punct de vedere ortodox.
Banuiesc ca trebuie sa avem si noi demnitatea noastra crestina pe care sa o sustinem si sa ne sustinem punctul de vedere pe aceasta linie
Si de ce nu, daca ramane in istorie, dupa cateva sute de ani (daca mai tine lumea atat) prin rugaciunile ei Biserica va reusi sa-l scoata din chinurile iadului…
Sunt atatea pilde in traditia ortodoxa cand sufletele unor mari pacatosi s-au curatit in chinurile iadului (nu e vorba de purgatoriu) ci ajutati de rugaciunile bisericii au reusit sa se izbaveasca din aceste chinuri
Parintele Cleopa zicea:
Ai auzit ce spune un sfânt?
El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. “Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit.
Probabil “drepti” cu ghilimelele de rigoare de vreme ce ereau drepti nu aveau de ce sa ajunga in chinurile iadului, dar totusi zice ca s-au curatit in focul iadului…
Cred ca in cele mai multe cazuri este valabil ceea ce a scris parintele mai sus: se poate întâmpla ca cineva să ceară ca după moartea sa să fie ars. Motivele pot fi multe şi diverse: puţinătatea credinţei, necunoaşterea învăţăturii de credinţă ortodoxe, …
Am trecut printr-o situatie similara cu o prietena acum 2 ani, caruia i s-a descoperit un cancer terminal pulmonar (la o varsta inca tanara).
Aceleasi dorinte avea, incinerare, transplant de organe, etc.,
A fost o adevarata lupta (cu ea si cu familia ei…) a catorva prieteni crestini din jurul ei cand inca era pe patul de spital, de a aduce preotul… Multumim Dumnului (cat de bun este Domnul si cat ne iubeste pe fiecare) ca pana la urma a acceptat se vina preotul numai pt. o rugaciune, cum o convinsesem noi. Si am lasat-o singura cu parintele…
Ceea ce a urmat nici noua nu ne-a venit a credem: parintele prin harul Duhului Sfant dat oricarui slujitor al altarului, a reusit sa o convinga sa se spovedeasca si a si impartasit-o ca nu stia cat va mai trai. Dupa ce a plecat parintele am intrat din nou sa o vedem, totul era transfigurat in ea, parca nu mai era aceeasi pe care o cunosteam, radia de pace si bucurie si ne-a mai zis ceva ce nu putem uita: ca nu stie cum sa ne multumeasca pt ceea ce am facut pt ea si casi- ar dori sa fie inmormantata crestineste si poate se va gasi si pt ea un locusor/ mormant…
Acel preot care a castigat un suflet pt Domnul o pomeneste la fiecare sf liturghie si cred ca mare pomana si-a facut in ceruri…
Cu ani in urma i-am adresat o intrebare pr Gh Calciu, daca mai pot pastra relatia cu ea sau alte persoane din motive ca nu sunt in credinta. Raspunsul parintelui (profetic parca): cine te impiedica sa fi o biblie vie pt altii indiferent la ce nivel sunt, si apoi daca si tu o lasi cine-i mai aminteste de Hristos…
In spitalele din occident exista “pastoral care”. Este un serviciu gratuit oferit pacinetilor terminali mai ales, indiferent daca acestia cer sau nu; fara a forta cu nimic pretoul sau pastorul vine la patul bolnavului si ii spune un simplu “buna ziua”, se prezinta si apoi sta putin de vorba cu pacientul. Apoi mai vine cand bolnavul este pe moarte si face ceva rugaciuni. Eu cred ca si asta este o mila a lui Dumnezeu intr-o lume din ce in ce mai putiita de credita.
Dumnezeu sa-l ierte pe regizoul Sergiu N, stiu ca biserica nu il poate pomeni in slujbe, dar noi in rugaciunea personala putem.
Florin M, Admin,
Eu nu sustin aici ca incinerarea este o optiune, ca sa zic asa, pe picior de egalitate cu inhumarea. Este clar ca pentru un suflet ortodox nu exista alta optiune buna decat inhumarea.
Incerc doar sa ma pun in locul celor care admira cultura occidentala, a celor care au fobii legate de punerea in pamant sau a celor care au fost dezamagiti de anumite manifestari ale autoritatii in biserica. Cred ca si de acestia trebuie avut grija.
Era un comentariu mai devreme care spunea ca aspectul crematoriilor este rece, de gheata. Cred ca ata este un argument bun caci oricine a vazut unul nu poate sa nu fie de acord cum ca asa este. Deci asta este un argument care se tine in picioare chiar daca subiectiv insa poate fi priceput de un om cu un minim de sensibilitate. Si de aici cred ca se poate ajunge usor la constatarea ca prezenta Bisericii face un loc sa arate de suflet iar lipsa Bisericii sa il faca sa arate de gheata. Si de aici se poate ajunge la nevoia de a se respecta autoritatea Bisericii in materie.
Celelalte care trimit direct la autoritatea celor care iau decizii in biserica, se fundamenteaza pe credinta ca ei stiu mai bine, ca sunt inspirati de sus si altele nu pot functiona pentru acei ortodocsi care dintr-un motiv sau altul se regasesc in lista de mai sus.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/trupul-neinsufletit-al-lui-sergiu-nicolaescu-depus-la-crematoriul-vitan-barzesti-regizorul-aplaudat-de-sute-de-oameni-10429841
Nesimtire cu tupeu maxim:
http://www.rtv.net/familia-nicolaescu-acuza-patriarhia-ca-a-vegheat-ca-nicio-slujba-sa-nu-aiba-loc-la-crematoriu_60482.html