Reflectii si intrebari dureroase despre starea Bisericii ale PREOTULUI-REGIZOR CIPRIAN MEGA: “Lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii HOMOSEXUALI AU AJUNS IN FUNCȚII CHEIE ȘI DAU TONUL”

13-11-2017 6 minute Sublinieri

Ciprian Mega (32 de ani) este singurul preot român care a ales să se exprime artistic, şi nu numai, cu ajutorul celei de-a şaptea arte. Exilat în Cipru – un exil asumat, după cum singur mărturiseşte – pentru că a deranjat cu un roman în care a avut curajul să scrie prea multe despre problemele grave din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, Ciprian Mega a finalizat filmările la cel de-al treilea lung metraj al său în care semnează atât regia, cât şi scenariul şi în care abordează din nou scandalurile care macină BOR.

Cu o distribuţie de excepţie, filmul urmează să aibă premiera anul viitor. Preotul-regizor a reuşit să aducă la un loc, pe platoul de filmare amenajat într-un sătuc uitat de lume din Dobrogea, nume mari ale cinematografiei româneşti: Răzvan Vasilescu, Dorel Vişan, Magda Catone, Nuami Dinescu, Manuela Hărăbor, Ela Ionescu, Ana Maria Moldovan, Doru Ana, Sebastian Bălan, Costel Caşcaval şi Ovidiu Crişan.

„Weekend Adevărul“: Cum se numeşte cel mai nou film pe care l-aţi turnat în această vară în Dobrogea? Ce temă abordează şi când îl vom putea viziona pe marele ecran? 

Ciprian Mega: „21 de rubini“ se numeşte filmul. Deşi povestea e mai complexă şi, dincolo de primul ei strat, priveşte până în profunzimile societăţii româneşti din acea vreme, filmul se dezvoltă pe dorinţa unui adolescent de a urma Seminarul Teologic.Numai că dorinţa băiatului deschide un drum greu, marcat de inevitabile compromisuri, pentru familia lui. Încă de la începutul poveştii, simţi dilema morală din sufletul mamei. Bolnavă de cancer şi suferindă de tulburare bipolară, mama ţine cont de sfaturile părintelui Alexie, un preot pensionar, marginalizat de şefii lui, dar foarte iubit de credincioşi. Filmul va fi lansat anul următor.

Prezenţa preotului marginalizat de confraţi pare a fi o constantă în filmele regizate de dumneavoastră. Îl regăsim şi în pelicula „Dimineaţa care nu se va sfârşi“. Fără a vă provoca să intraţi într-un conflict cu BOR, nu mă pot abţine să nu întreb: de ce revine această temă?

Valoarea e singulară pe lumea asta, în orice domeniu. Dacă vrei să dai valoare lucrului pe care-l faci, atunci te delimitezi de cei mulţi, care vorbesc la unison, şi mergi pe drumul tău. În cazul preotului, oricare ar fi el în lumea asta, dacă are minte, conştientizează că duce o misiune care-i mai presus de el. E, de fapt, preoţia Singurului Preot, Care e Domnul Hristos. Ori Hristos a fost Întâiul marginalizat.

N-am căutat neapărat să aduc în prim-plan personaje din zona celor izolaţi de aparatul bisericesc, însă când văd lucrurile acestea urâte care se-ntâmplă şi-n spaţiul destinat sacrului, inevitabil caut puncte de reper, ca să pot identifica, în fapt, Biserica. Eu ştiu că ea nu e o utopie. Eu ştiu că există, că slujesc în ea şi că e o realitate dincolo de imediatul pe care-l vedem la ştiri. De-aceea am încercat, în special în acest film, să prezint întâi perdeaua aceasta pestriţă, pe care o vedem adesea în faţa ochilor. Şi-am prezentat-o aşa cum este ea: opacă, greoaie, murdară. Dar mi-am permis s-o dau şi la o parte, ca să prezint spectatorului o realitate ascunsă, tăcută, luminoasă. De fapt, acea realitate pe care o cunosc şi pentru care dau mărturie că există, ea fiind şi raţiunea pentru care mi-am dorit să fiu preot. Acea realitate, de dincolo de perdeaua fariseismului ieftin şi a decăderii morale, aceea e Biserica!

Cum aţi lucrat cu actorii, având în vedere că scenariul, implicit rolurile nu sunt deloc comode?

Toţi actorii mi-au spus că au fost încântaţi de rolurile propuse şi că scenariul, în sine, e o scriitură puternică. De fiecare dată când i-am propus un rol unui actor, am ştiut că-l va accepta. Fiecare personaj duce cu sine o dramă, fiecare are o justificare pentru sine însuşi. Nu vă ascund că am căutat, mai ales pentru anumite roluri, actori de o anumită factură sufletească, oameni cu care să împărtăşesc aceleaşi valori şi care să iubească Biserica. Fiindcă acesta este principalul vector: dragostea de Biserica lui Hristos. Or, când iubeşti pe cineva, îl vrei sănătos, luminos, cuminte. Dacă Biserica aceasta, pe care o iubim, are nevoie de o primenire, o facem noi. Refuz să cred că, în România, Biserica va merge pe calea celei din Apus sau a celei din Bulgaria. Are nevoie Biserica de o exorcizare? S-o facem noi, cei care o iubim! La „21 de rubini“ am lucrat din nou cu Ela Ionescu, care e o actriţă de mare forţă. Din nou cu Valer Dellakeza şi Ovidiu Crişan, prietenii mei şi actori de profunzime. Sebastian Bălan e la primul rol în film. Nici teatru n-a prea făcut, dar am ales ca, în distribuţia aceasta atât de sonoră, un rol principal să-i încredinţez acestui actor la început de drum. Dorel Vişan e un primar, din cei atotputernici în epocă. Ştie şi rezolvă tot. Şi are grijă să-l ponegrească pe preotul denigrat de episcopie. Magda Catone e o mătuşă, cadru didactic, care ştie cum să te descurci în viaţă. Am lucrat cu Doru Ana, cu Răzvan Vasilescu, cu Costel Caşcaval, cu Sorin Tofan, Manuela Hărăbor, Nuami Dinescu, Ana Maria Moldovan şi încă mulţi alţii.

[…]De când slujiţi în Cipru şi de ce tocmai în această ţară?

E un exil pe care mi l-am şi asumat. Când eram student, am scris un roman, o poveste istorico-ficţională care surprindea pasaje din istoria BOR în interbelic şi în comunism. Nu am realizat atunci dimensiunile poveştii care va urma. Un episcop, astăzi răposat, care inspirase un personaj din carte, s-a asigurat ca primul tiraj să nu ajungă-n librării. Momentul acela m-a aşezat în umbra aceasta de nonconformist. De aceea nu am încăput în ţară. În Cipru, slujesc din 2010. Am întâlnit un mitropolit cumsecade, care m-a încurajat. Mi-a oferit o bursă pentru un doctorat în Anglia şi m-a angajat, în acelaşi timp, preot la o parohie de limbă greacă. Ulterior, cu acordul dumnealui, am format o comunitate românească în insulă şi am construit singura biserică românească din această ţară, cu un mic aşezământ social pe lângă ea.

„Preoţii români rezistă eroic şi fac misiunea Bisericii lui Hristos, de multe ori asupriţi de ierarhii lor“

Cunoaşteţi scandalurile cu care s-a confruntat BOR în ultima perioada, îndeosebi cel de la Huşi. Credeţi că BOR mai are credibilitate în lupta în care s-a angajat, alături de Coaliţia pentru Familie, atâta timp cât un înalt ierarh a fost subiectul unui asemenea scandal?

Paradoxal, acum Biserica are cea mai mare credibilitate şi cel mai puternic cuvânt de spus! Un episcop a fost dovedit cu lucruri urâte. Ştim cu toţii detaliile, nu-mi face plăcere să detaliez.Înainte de a se afla aceste lucruri, episcopia respectivă a fost măcinată de scandaluri: preoţilor li se opriseră salariile, cei care-şi ceruseră drepturile salariale au fost caterisiţi abuziv. Parohiile se ocupau doar cu şpăgi. Respectivul episcop îi discrimina pe preoţii căsătoriţi şi pe călugării de vocaţie. Acest om vedea duşmani şi conspiraţii la tot pasul. Şi încrederea le-o oferea doar celor ca el. Sigur că el e un caz sfâşietor. Nu trebuie să-l judecăm, ci să ne fie milă. E şi el fiul Bisericii şi trebuie încredinţat grijii unui duhovnic iscusit.

Dar tema pentru societatea românească din faţa referendumului pentru familie e aici: când oamenii măcinaţi de acest păcat strigător la cer dau tonul în societate, acea societate se va confrunta cu un dezastru asemănător celui din Episcopia Huşilor. Preoţii din acel judeţ se plâng de multă vreme. Îmi spunea un preot că, la o sfinţire, le îmbrâncea pe bătrânicile evlavioase care se apropiau să-i sărute mâna. La fel, jignea preotesele şi profesoarele de religie. Am citit undeva că o pedagogă de la seminar a sesizat forurile superioare, adică inspectoratul şi mitropolia. Au catalogat-o nebună şi au concediat-o, iar plângerile le-au redirecţionat către episcopia Huşilor, adică în atenţia episcopului pedofil.Şi mă întreb: ce-a fost în sufletul mitropolitului respectiv, când a înăbuşit glasul suferind care-i scria. Cum a mai slujit dumnealui Sfânta Liturghie, ştiind că subalternul său perverteşte sufletele şi trupurile unor copii, pe care părinţii îi trimiseseră să înveţe carte şi dragoste de Dumnezeu?

Iar Ministerul educaţiei nu a demarat niciun fel de anchetă, adică au muşamalizat cazul. De gura presei, Patriarhia l-a convins să se retragă. Sinodul nu a amintit însă de caterisirile abuzive, de preoţii pe care respectivul i-a scos cu mascaţii din casele parohiale şi care au rămas pe drumuri. N-au empatizat deloc cu familiile, cu copilaşii preoţilor respectivi. Nu, singura grijă a Sfântului Sinod este traiul regesc al episcopului pederast, care a primit o vilă de protocol în care să locuiască. Repet, această solidaritate cu fostul episcop de Huşi e o temă pentru societatea românescă de azi: lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii homosexuali au ajuns în funcţii cheie şi dau tonul. De aceea cred că dacă se schimbă paradigma istorică a familiei, întreaga societate va arăta ca episcopia Huşilor.

„Mi s-a spus să nu fac acest film“

BOR  a fost adesea acuzată de corupţie, atât de mass-media, cât şi de unii preoţi care s-au confruntat cu aceste probleme. Există corupţie în Biserica Ortodoxă?

Chiar luna trecută am întâlnit, la o slujbă, un preot grec, care mi-a spus că, recent, a absolvit facultatea de teologie în România. „Înseamnă că vorbiţi româneşte“, i-am zis. „Eu nu, dar ştiu un limbaj internaţional“ mi-a spus el, pe greceşte. Mi-a povestit, apoi, cum el şi alţi câţiva cunoscuţi, în trei generaţii, au obţinut licenţa în România, fără să cunoască limba română şi fără să fi venit la examene. Totul cu bani. Profesorii care n-au vrut să facă aceste compromisuri – foarte puţini – au cedat presiunii ierarhului local. Nu vreau să spun numele facultăţii, ca să nu izbucnească un nou scandal. În România, marea şansă a Bisericii stă în preoţi. Preoţii români sunt minunaţi. Poporul nu intuieşte ce presiuni se fac asupra preoţilor astăzi. Dar preoţii rezistă eroic şi fac misiunea Bisericii lui Hristos, de multe ori asupriţi de ierarhii lor.

Aţi trecut, printr-o asemenea experienţă, legată de fapte de corupţie, cu un episcop din vestul ţării, experienţă care a şi inspirat câteva secvenţe din film. Ce reacţii credeţi că va avea Patriarhul Daniel?

Părintele Patriarh a luat cunoştinţă de secvenţele respective. Eu însuşi i-am scris, mărturisindu-i convingerea că Biserica trebuie să se delimiteze de astfel de oameni pentru a nu se depărta de menirea ei. Părintele Patriarh, care pare să-l ocrotească pe respectivul episcop, mi-a transmis, prin Mitropolitul Nifon, să nu fac acest film. Înaltpreasfinţitul Nifon, cu eleganţa discursivă pe care i-am apreciat-o mereu, a încercat să mă convingă că toate aceste cazuri nu vor avea impact în istoria mare a Bisericii şi că, de dragul păcii în Biserică, ar trebui să le trecem cu vederea. Eu nu cred în acest raţionament, iar ultimele scandaluri din Biserică îmi întăresc convingerea. Astăzi cred că şi Înaltul Nifon, pe care îl cunosc ca om de o anumită anvergură,  e îndurerat că imaginea Bisericii a fost murdărită astfel. Ştiu că Domnul Hristos aşteaptă altceva de la noi.

Ce părere aveţi despre Patriarhul Daniel?

Nu m-am dumirit ce legătură are cu ce se-ntâmplă pe teren, de aceea încă nu mă pronunţ. Vreau să cred şi îi doresc din tot sufletul să lupte pentru Biserica Domnului Hristos! Dacă va reuşi să redea demnitatea Bisericii în aceste vremuri tulburi, abia atunci va fi un patriarh mare, aşa cum se vede că-şi doreşte.

[…]/ integral pe adevarul.ro


Categorii

1. ȘTIRI, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “Reflectii si intrebari dureroase despre starea Bisericii ale PREOTULUI-REGIZOR CIPRIAN MEGA: “Lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii HOMOSEXUALI AU AJUNS IN FUNCȚII CHEIE ȘI DAU TONUL”

  1. “De aceea cred că dacă se schimbă paradigma istorică a familiei, întreaga societate va arăta ca episcopia Huşilor.”

  2. uite o fraza interesanta: “lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii homosexuali au ajuns în funcţii cheie şi dau tonul”.

    Dar nu numai in Biserica, ci absolut peste tot! Cauta mereu adepti noi, corup si promoveaza doar pe cei ca ei. Cei ajunsi in posturile cheie, fac la fel. Practic, se trag unii pe altii. In politica, justitie, armata, Biserica, sau companii multinationale ei sunt la conducere si numai daca esti ca ei poti ramane acolo. Astfel pot sa controleze tot, print-o retea de relatii oculta. Si nu, nu sunt masoni, dragi frati crestini, desi au intrat si acolo. Pur si simplu pervertesc tot ce ating si tot ce isi propun sa atinga. Pe urma, atunci cand au interes sa compromita vreo institutie simbol sacrifica pe cate unii dintre ei aratandu-i in public, sau lansand zvonuri cu iz de credibilitate pe piata. Asa a aparut Bombonel, asa l-au dat in vileag pe asta de la Husi, pe Pomohaci, si altele si altele.
    Iata, institutiile politice au inceput sa fie compromise odata cu aparitia lui Bombonel. Au atins in treacat si masoneria, ca deh!, oculti si ei, ar putea avea ceva putere sa le puna bete in roate, asa ca le-au dat semnalul sa stea cuminti. Acum Biserica, si daca lumea inca nu se “lamureste” o sa mai cada ceva capete “incoronate” din Biserica.
    Stiti unde nu apar niciodata? In justitie, companii si sistemul de sanatate. Pentru ca de acolo conduc. Ce Bilderberg?! Mici copii!

  3. Titus, subscriu.
    Aș vrea să adaug că din cercetarea pe care am făcut-o și eu și alții, cei mai mulți dintre homosexualii de mare influență din istoria ultimelor două-trei sute de ani (și mai mult), promotorii și finanțatorii lor sunt cei care au ajuns la aceste practici deviante ale homosexualității, pedofiliei, necrofiliei și canibalismului tocmai prin intermediul organizațiilor oculte; și mult mai rar s-au petrecut lucrurile invers.

    Inițierea ritualică a conținut elementul sexual pervertit încă din istoria străveche, de la primii oameni care iar au căzut, după timpul Patriarhului Noe, în idolatrie, în slujirea demonilor. Dacă cercetăm cu răbdare cultele păgâne și eretice de-a lungul istoriei, descoperim că toate au ca ingredient esențial în ritualurile inițiatice acest element de sexualitate deviantă, coruptă. În fapt, de mutilare a chipului lui Dumnezeu din om și din manifestările lui.

    Viețile Sfinților sunt un bun reper aici, pentru că arată cum au luptat oamenii lui Dumnezeu împotriva unora ca aceia.

    În masonerie sunt oameni căscați, care nu prea știu ce-i cu ei pe acolo, desigur – sunt mulți. Dar cercetarea arată că nu aceasta este esența ocultismului. Esența tuturor grupărilor oculte este slujirea satanei, într-o formă sau alta. Iar testul pentru cooptarea celor care urmează să fie primiți în cercurile interioare ale acestor grupări/organizații/culte conține întotdeauna acest criteriu determinant: acceptarea practicării unei sexualități deviante. Dacă nu primești, nu ești primit – este o practică din străvechime. Dacă nu primește omul un grad de pervertire, rămâne în cercurile exterioare, unde e considerat ca plebe de cea mai ieftină manevră (deși poartă numele de mason, păgân, scientolog, etc.).

    Cu alte cuvinte, acela nu are șansa de a fi inițiat în treburile intime ale slujirii demonului, nu i se dă rang, nu i se importanță și nu i se “descoperă învățături secrete, inițiatice”. Ci face doar treaba care i se ordonă, fără vizibilitate, în schimbul unor facilitări mărunte, de obicei în legătură cu patimile sale, oricare ar fi acelea.

    În toată istoria aceasta a cultelor păgâne și eretice, homosexualitatea și celelalte deviații au fost cu precădere un produs al practicilor cultului, al ritualurilor inițiatice, nu invers. Și când descoperim câte praguri și ramuri intermediare au aceste ierarhii satanice și că la fiecare nouă treaptă pretendentului la accedere i se mai dă un test de trecut, de tot mai joasă speță diavolească……
    Să mai pomenim de numărul mare de culturi și zone și timpuri ale istoriei, fără întrerupere, în care oamenii și-au oferit și-i oferă pe proprii lor copii spre ucidere pentru a “îmbuna” idolul, zeul – dracul. Cu atât mai mult și mai ușor îi supuneau pe copii abuzului sexual și sufletesc în practicile lor cultice de zi cu zi.

    Concluzia la care am ajuns este că mai degrabă se ajunge la homosexualitate din cauza ocultismului, decât la ocultism din cauza homosexualității (deși și aceasta se petrece; după cum se petrece și cu oameni neimplicați în astfel de culte – conștient, cel puțin ).

    În viața Sfântului Antonie cel Mare (îmi amintesc că) este relatată o întâlnire a Sfântului cu preoții păgâni, pe care îi numește “stricători de copii”.
    Iar după numărul de canoane și alăturarea cuvintelor folosite de Sfinți ne putem da seama cine cu cine s-a adunat de-a lungul veacurilor în aceste practici.
    Sfântul Efrem Sirul are cuvânt despre osânda oamenilor care își petrec viața intrând în aceste medii (în)umane, și este evocat de Părintele Cleopa în predica asta (de exemplu):
    “Acolo se vor topi ochii bețivilor, acolo se vor veșteji cărnurile judecătorilor, acolo se vor chinui cu foame cumplită și groaznic vor pătimi cei ce în alăute și fluiere beau vinul; acolo cu mare durere se vor tângui și cu dinții lor vor scrâșni și cu amar își vor bate fețele lor desfrânații și preadesfrânații, furii, ucigașii de oameni, vrăjitorii, fermecătorii, descântătorii, scriitorii de mincinoase scrisori, stricătorii de copii, vrăjitorii, mâncătorii de sînge. Aceștia toți, și cei asemenea lor, care fără pocăință au păcătuit până la sfârșitul lor și pe calea cea lată și desfătată au umblat, care duce la pierzare, acolo în chinurile iadului își vor afla negreșit sălășluirea” (Sf. Efrem Șirul, Tomul III, București, 1910, p. 39).

    http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_duminici/dumin14rusalii_n.html

    https://www.crestinortodox.ro/canoane/Desfranare/

    https://www.activenews.ro/externe/Franta-legalizeaza-pedofilia-13-ani-ar-putea-deveni-varsta-minima-pentru-consimtamantul-sexual-147438

  4. Cu tristete, dar parintele coboara dealul la volanul unei masini fara frane. Tot artistic s-a exprimat si un alt fost preot ortodox care, dupa 11 ani de slujire a decis sa denunte dogmele ortodoxe dar sa elogieze credinta. Si-atunci si acum, Adevarul (ziarul) prezenta pe larg problema si dilema.

  5. @ Carmen:

    Unde vi se pare ca pr. Mega a pierdut frana sau ca a denuntat dogmele?!

  6. Asa este, exact asa, frate Lucian. Ca sa spun pe nume, tot un cult dintr-asta pagan ne conduce si pe noi astazi. Din 2007. Si de frica lor tremura, vad, pana si patriarhul cu sfant sinod cu tot.
    Dar noi sa nu uitam: Domnul e luminarea si mantuitorul nostru, de cine ne vom teme? Dumnezeu este aparatorul vietii noastre, de cine ne vom infricosa?

  7. @Titus L
    Nu stiu daca din 2007, dar sigur din 2009. Atunci a aparut simultan peste tot in lume moda cravatelor violete, la toti politicienii de top (bluze violete la femei).

    Băsescu a fost ajutat de “Flacăra violetă” la dezbaterea cu Geoană, susţine Viorel Hrebenciuc
    “Cei din PD-L purtau cravate şi pulovăre violete”
    Potrivit lui Hrebenciuc, joia este a Flăcării violete, iar Băsescu a purtat mai mereu violet. Aşa s-ar explica şi succesul acestuia.
    Jurnalista Sorina Matei susţine că Hrebenciuc este practicant un iniţiat într-ale clarvăzătorilor şi că mai nou, chiar şi şeful PSD Mircea Geoană ar fi ajuns să creadă în aşa ceva.
    https://www.realitatea.net/basescu-a-fost-ajutat-de-flacara-violeta-la-dezbaterea-cu-geoana-sustine-viorel-hrebenciuc_692027.html

  8. @ admin: raspunzand la intrebarea din titlul articolului, as spune ca nu, Biserica n-a avut si nu va avea niciodata nevoie de nici o exorcizare; slujitori ne-vrednici (in sensul de a nu se ridica la inaltimea misiei lor) au fost si vor mai fi, la fel cum au fost si vor mai fi preoti marginalizati de catre confratii lor. Insa rezolvarea pe care eu o vad nu este nici pe departe acea singularitate, acea delimitare intru constientizarea valorii fiecaruia in parte. “Dacă vrei să dai valoare lucrului pe care-l faci, atunci te delimitezi de cei mulţi, care vorbesc la unison, şi mergi pe drumul tău.” – spune parintele. Acum insa, tocmai asta se intampla cu cei ce contesta Sinodul din Creta si, mai grav, arunca cu generozitate anateme asupra celor ce nu le impartasesc punctul de vedere.

    Apetitul acesta pentru a readuce in atentia publicului scandalurile Bisericii mi se pare bizar (cu atat mai mult cu cat el va fi imortalizat pe o pelicula cinematografica) si, oricate bune intentii ar avea autorul sau, nu va putea controla reactiile ulterioare, stiut fiind ca omul zilelor noastre consuma informatii succinte prezentate tocmai de catre cei ce abia asteapta ocazia de a mai arunca inca o piatra in curtea Bisericii.

    Faptul ca regizorul incearca sa prezinte ” spectatorului o realitate ascunsă, tăcută, luminoasă”, dand la o parte “perdeaua aceasta pestriţă”, “opacă, greoaie, murdară”, s-ar putea sa nu fie receptionat ca atare si sa fie lasat in plan secund. Nu exista realitate ascunsa, tacuta, in Biserica. Cand omul intra in relatie cu Dumnezeu si Sfintii Sai stie in inima sa cine si cum il ajuta, simte acel ceva mai presus de puterea omeneasca care aduce pace si liniste in sufletul sau.

    “Acea realitate, de dincolo de perdeaua fariseismului ieftin şi a decăderii morale, aceea e Biserica!” Ce pot sa inteleg eu de aici? Ca fariseismul ieftin si decaderea morala e ambalajul sub care se afla Biserica mea? Oare nu mai este Biserica formata din oameni cu tot cu neajunsurile si pacatele lor ca si pana acum? De cand pacatele oamenilor Bisericii intineaza Biserica astfel incat sa aibe nevoie de o exorcizare?

    Inversarea rolului Bisericii – acela de a o apara in loc de a cauta eu refugiu si adapost in Biserica, mi se pare ciudat si nelalocul lui. Dar, intr-o lume a inversarii valorilor, atunci cand diavolul lucreaza cu materialul clientului (vorba Doroteei), nimic nu ar mai trebui sa ma surprinda.

    (Ma refeream la spovedania publica a unui fost preot ortodox care, nici mai mult nici mai putin, “propune o reconsiderare a valorilor care ar mai putea să ne mobilizeze în acest punct al civilizaţiei noastre, chemând totodată la un alt nivel de credinţă”. Citeste mai mult: adev.ro/oq1s1h )

  9. In inchisoare am fost si nu m-ai cercetat…
    https://www.activenews.ro/stiri-social/Fenomenul-care-ia-amploare-in-penitenciarele-din-Romania-Detinutii-romani-se-convertesc-in-masa-la-islamism-pentru-a-primi-mancare-mai-buna-147472

    las’ ca-I cerceteaza altii.

    Carmen, hai sa vedem mai intai filmul, ce zici? poate ca tu ai dat la o parte perdeaua, dar unii inca nu, si atunci trebuie sa o dea altul pentru ei, ca sa vada. Altfel, vad doar ce se vede…

  10. Ce zice Carmen este drept și îndreptățit.
    O doare că s-a ajuns să se pună așa problema de către preoți în relație cu instituția bisericească (nu cu Biserica cea Vie și lucrătoare prin Har). Și nu e Carmen singura care simte această strângere de inimă – o împărtășesc. Pericolul de care zice ea, în legătură cu superficialitatea cu care va fi primit mesajul acelui film este real.

    Dar reală este și starea creștinilor, care ar face astfel de superficial lucrurile.
    Reală este și situația de nesuportat în care trăiesc preoții (și ierarhii) care își mai poartă răspunderea înaintea lui Dumnezeu cu toată conștiința în instituția aceasta, așa cum e ea (la noi sau în cele patru zări). Precum și neînchipuitul război pe care îl duce antihristul pentru amestecarea lucrurilor este foarte real – războiul pe care îl duce ca să-i împingă pe oameni când la cădere de-a stânga, când la cădere de-a dreapta. Acest război este extraordinar și neînchipuit de viclean – după cuvântul Părintelui Efrem Filotheitul – că vrăjmașul aleargă azi necontenit pe fața întregului pământ întinzându-și curse peste curse, în care să-i amestece și să-i prindă pe oameni.

    Însă fiind vremea aceea și ceasul întunericului, nu trebuie să ne descurajeze starea lucrurilor, nici să deznădăjduim, precum nici să refuzăm să înțelegem, să vedem. Trebuie să iubim oamenii așa cum sunt, nu cum ne-am dori să fie. Și să vedem viețile noastre și starea lucrurilor așa cum e, nu cum ne-am dori sau cum ne-o imaginăm. Pe o iluzie nu se poate construi nimic. Dacă ne păstrăm luciditatea fără să pierdem nădejdea, atunci cred că vom face lucrul cel mai bun într-o situație foarte grea. Alternativele le socotesc în afara Căii, fie că e ignorarea realității (din noi și) din jurul nostru, fie că e fărâmițarea tot mai mare între ortodocși (de se poate, să nu fie!).

    “Binele va slăbi și răul va crește.” E cuvântul Sfântului Ioan Maximovici, în același glas cu tot cuvântul Sfinților lui Dumnezeu pentru vremurile de sfârșit al veacului acesta.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-ioan-maximovici-despre-sfarsitul-lumii-si-dulceata-compromisului-la-ultimii-crestini/

    Sfântul Ioan Iacob prin cuvântul Sfântului Moise Arapul vorbește în amănunt despre aceste vremuri, precum atâția și atâția alți Sfinți, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți:

    “După aceea a văzut robul lui Dumnezeu Moise că a trecut iarna aceea a necazurilor şi ispitirilor şi prigoana acelor înfricoşate eresuri şi s-a făcut linişte. Şi, după ce vor trece câţiva ani, iarăşi se va dispreţui ceata monahilor cea îngerească şi vor veni ispite asupra lor mai multe şi mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele, şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirănia căci şi cei ce nu vor voi se vor batjocori cu de-a sila.

    Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele.

    Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul cel viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic.

    Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei care este mai silnică şi mai grea decât uciderea, ci se vor împotrivi şi vor mustra fărădelegea ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi vor stărui mustrând amestecarea de sânge şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege şi spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea, şi se vor odihni în sânul lui Avraaam, al lui Isaac şi al lui Iacob, al prea slăviţilor Patriarhi şi vor locui întru Împărăţia cerurilor cu toţi sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi cu darul lui cel Sfânt. Amin…”

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-moise-arapul-profetie-calugari-vremurile-din-urma/

    Toate se leagă de toate, în lanț(uri nevăzute)…
    Sfântul Paisie Aghioritul despre distrugerea credinței, a copiilor și a neamurilor prin învățământul actual:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/cuv-paisie-aghioritul-despre-distrugerea-credintei-si-neamurilor-prin-invatamantul-actual/

  11. @ Titus: sa dea Domnul sa fie perceput mesajul corect.

  12. Da, frate Lucian, si eu am simtit ca are dreptate Carmen. Dar ea are dreptate la nivelul starii, insa acum nu mai e stare, e transformare. Iata ca ierarhii au transformat Biserica in ritual si au obligat pe toata lumea sa se rezume la aceasta. Aici este perdeaua pe care trebuie sa o dam la o parte, ca sa se vada in spatele ei atat Biserica cea vie cat si necuratia care se ascunde. Daca suntem cu totii de acord ca necuratia a intrat in Biserica, atunci cum sa scapam de ea daca o tinem ascunsa? Nu trebuie ea rusinata? Altfel ne vom obisnui sa traim cu necuratia si o vom accepta usor. Porcul din mocirla nu stie ca e murdar, ci doar ca se simte bine.
    Si mai spun: sa nu se amageasca nimeni ca cei care conduc lumea acesta se vor multumi doar sa perverteasca Biserica si necuratia ei sa ramana ascunsa dupa perdea. O vor distrusa cu totul si definitiv. Daca vedeti astazi peste tot ura si dispret pentru tara si tot ce-i romanesc, nu mai e mult si veti vedea la fel pentru Biserica. Iar multimea din Piata Victoriei se va muta la Patriarhie. Atunci sa stie ierarhia ca nimic nu mai e de facut in ceea ce-i priveste. pentru ca ei nu pot veni cu alt program de guvernare, nu-si pot da singuri motiune de cenzura si nu pot sa se ascunda patru ani si sa revina cu alte promisiuni mai tarziu. Pentru ei va fi definitiv.

  13. @ Titus: sunt doar probleme nerezolvate cu ierarhia Bisericii, sa nu ne amagim cu mesaje de alte factura. Scoatem mizeria de sub pres, dar sa nu uitam ca viata bate filmul. O privire sumara prin scrierile parintelui mi-a intarit conluzia: Pantecul desfranatei – compromis, securitate, initieri masonice, Nunta lui Iov – “Preotul Ciprian Mega (foto), scenaristul şi producătorul filmului “Nunta lui Iov”, selecţionat în 2015 la Festivalul Internaţional de la Cannes, a creat după chipul şi asemănarea lui Sofronie un personaj despre care zice că îi va da replica celebrului actor american Tom Hanks. “E un film puternic, despre provocările de a trăi în România”, spune Mega, adăugând că inspiraţia i-a venit natural. “Nu mi-am propus să fac din Sofronie un personaj, pur şi simplu figura lui m-a inspirat. Privindu-l, analizându-l, identifici criza prin care trece Biserica”. (ebihoreanul.ro), Fascinatia Haosului (coautor)- despre ilegalitatile IPS Teodosie. Mai stiu pe cativa care nu recunosc ierarhia dar pastreaza credinta si biserica in felul lor.

  14. @Titus L
    Foarte adevarat! Totusi, nu cred ca stapanii din umbra vor indrepta “multimea” spre Patriarhie, ei fiind multumiti ca ierarhii au transformat slujbele si Biserica in ritual si nu iau atitudine fata de nimic din cele ce se intampla in lume. De vreme ce slujitorii Bisericii sunt platiti de un stat corupt, ierarhii sunt obligati sa arunce in derizoriu Biserica, cum era pe vremea comunismului, cand in temnite si la canal erau mai multi credinciosi vrednici de lauda decat inafara.

  15. @nimeni: n-o vor indrepta, zici? au si facut-o, hai sa ne amintim de „colectiv”…

    @Carmen: suntem obligati sa recunoastem ierarhia. Altfel nu avem Biserica deloc. adevarata problema nerezolvata, dupa mine, este ca trebuie sa recunoastem ierarhia ASTA. Daca ierarhia ASTA ar fi vrednica, asa cum isi canta singura la inscaunari, nici cei care i se opun din „interior” n-ar mai avea nici o cautare.

  16. @ nimeni:

    Ei, ba bine ca nu. Sunt multumiti daca Biserica va tacea pe probleme majore, cum a (re)inceput sa faca, desigur, dar tot le sta ca un ghimpe mare in coasta si simpla ei prezenta si influenta covarsitoare… Dracul uraste Crucea si numai vazand-o. Turbeaza. Iar concluzia cu aruncarea in derizoriu e exagerata, extrema si primejdioasa. Nici in vremea comunismului, daca o cercetam corect, lucrurile nu au stat deloc simplu si maniheic. Numai in locul Patriarhului Iustinian si a ierarhilor (nevanduti!) de atunci sa nu fii… Doamne miluieste si pazeste de noul val, mai mare, dar si ultimul, al ciumei bolsevice care se ridica din nou!

  17. @ Carmen:

    Tare e greu de aflat si de pastrat masura justa… Si pentru parintele Ciprian, si pentru noi. Ca sa nu arunce niciunul, in nicio parte, copilul intreg impreuna cu apa murdara… si nici albia macar. Generalizarile la adresa ierarhilor nu sunt drepte. Insa unele lucruri chiar intrec orice masura… si atunci daca o piatra se trezeste sa strige drept si neviclean… sa nu-i inchidem gura! Cam ce face, cu mijloacele lui, si Marius Iordachioaia. Si el gresind de multe ori. Nu trebuie sa trecem usor peste nici adevaruri groaznic de dureroase, mai ales cand se comit crime, fapte strigatoare la cer impotriva celor mai mici si lipsiti de aparare, abuzuri groaznice. Sa ne gandim la multimea celor groaznic de smintiti, ba chiar a celor abuzati de-a dreptul, nu doar moral unii dintre ei! Insa da, e foarte usor de cazut dincolo de muchia asta subtire, in razvratire si schisma sau de-a dreptul in necredinta. Sau sa fie folosita ca o trambulina pentru propriul ego eroizat. Sa nu fie!

  18. @ admin2: ai dreptate, e tare greu de pastrat masura justa. Ramane insa intrebarea: cui foloseste repunerea pe tapet a scandalurilor, in conditiile in care majoritatea credinciosilor le cunosc iar cei departe de Biserica gasesc dreapta alegerea facuta cu fiecare ocazie ce face deliciul presei? Sau, mai corect spus, de ce ingaduie Domnul asemenea lucruri in Biserica Sa? Inainte de a lua partea ierarhilor sau de a plange la suferinta celor lipsiti de aparare, pot spune din experienta ca nu exista durere mai sfasietoare decat cea a departarii sufletului de Dumnezeu. Si atunci cand crezi ca tii in mana ta haturile propriei tale vieti (disperarea si depresia), dar mai ales in momentul in care recunosti greseala si te intorci acasa. Cand dragostea si mila lui Dumnezeu te copleseste si sufletul te doare cu o durere mai presus de firea omeneasca, o durere care nu-si gaseste leacul decat in rugaciune.

  19. Să ne gândim la cât de multe sunt locurile în Viețile Sfinților, unde se arată cum creștinii și-au schimbat-la propriu sau la figurat-ierarhii nevrednici, care se abătuseră de la Calea cea mântuitoare și pierdeau turma…
    Nici nu au ignorat realitatea, nici nu au rupt turma-pe cât se putea.
    Apoi să ne gândim cât de ne/vrednică mai e turma de azi în a face la fel, atunci când se află față în față cu aceeași situație…
    Deci, cred că singura modalitate de a face față în zilele noastre este aceeași care a fost în toate timpurile: ascultarea de Dumnezeu mai mult decât de oameni, refuzarea fermă a orice e osânditor de suflet și nevoința sinceră (rugăciune, post și celelalte) de obște pentru fiecare situație de acest fel.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare