Articole cu eticheta (tag): deschiderea scolilor

Rafila își dă cu PĂREREA: redeschiderea școlilor, cauza creșterii numărului de infecții/ STUDIU elvețian: nu există o corelație clară între REDESCHIDEREA ȘCOLILOR și cazurile de infectări/ Asociație de elevi, protest față de măsurile unice din Europa luate în ȘCOLILE ROMÂNEȘTI

1. Rafila își dă cu PĂREREA: redeschiderea școlilor, cauza creșterii numărului de infecții/ STUDIU elvețian: nu există o corelație clară între REDESCHIDEREA ȘCOLILOR și cazurile de infectări/ Asociație de elevi, protest față de măsurile unice din Europa luate în ȘCOLILE ROMÂNEȘTI 03-10-2020

„FAE recunoaște importanța fără echivoc a unor astfel de măsuri adecvate, aplicabile și în România. Totuși, în același timp, se poate constata că pe lângă acestea, în țara noastră a fost impusă o serie suplimentară de măsuri ce nu se regăsesc aplicate la nivelul majorității țărilor europene”, se arată în documentul citat. Elevii regăsiți în FAE arată că în școlile din țară s-au petrecut situații reprobabile, precum acelea în care unor copii li s-a interzis să mănânce pentru a nu-și da masca jos, iar alții au fost obligați să poarte masca de protecție și la ora de sport.

DE LA NAZISM LA MASKISM. O critică franceză a politicii copilului sacrificat pe altarul angoasei iraționale a adulților. <em>„Când o să ne dăm seama oare de OROAREA la care îi supunem? Și o întrebare rămasă fără răspuns: DE CE?”</em>

2. DE LA NAZISM LA MASKISM. O critică franceză a politicii copilului sacrificat pe altarul angoasei iraționale a adulților. „Când o să ne dăm seama oare de OROAREA la care îi supunem? Și o întrebare rămasă fără răspuns: DE CE?” 04-09-2020

Va trebui să-și păstreze masca în timpul recreațiilor, în timpul cluburilor (chiar și la cel de corală… Veridic!!!), nu vor putea mânca cu prietenii lor din alte clase. Unii au lacrimi în ochi. Asta mă doare. Elevii pun întrebări multe, se fac înțeleși cu greu. Glăscioarele lor nu trec bariera măștii. Nu îndrăznesc să-i pun să repete, e obositor pentru ei, fac eforturi să înțeleg. Cei mai timizi rămân uitați. Dimineața se sfârșește, începe să le fie cald, unii încearcă să-și îndepărteze masca pentru a respira, îi privesc, nu le spun nimic, și-o reașează docil. Am dreptul să-i sancționez, am datoria s-o fac. Jalnic! Îmi vine să dau jos porcăria asta care mi se lipește de față dar îmi vine și mai tare să le-o dau jos pe-a lor, nevinovații care nu au cerut nimănui nimic. A fost prima zi de școală. I-am avut două ore. Începând de joi, sunt zile cu 8 ore de cursuri unul după altul.

Expert al SAGE, grupul științific pentru urgențe al Marii Britanii: <em>Copiii pot răspândi virusul mai mult dacă poartă măști la clasă</em> (Video)

4. Expert al SAGE, grupul științific pentru urgențe al Marii Britanii: Copiii pot răspândi virusul mai mult dacă poartă măști la clasă (Video) 26-08-2020

„dovezile despre măști sunt foarte neclare și cred că s-ar merge dincolo de dovezile pe care le avem acum. Sunt multe îngrijorări cu privire la purtarea măștilor de către copii, în special de cei mai mici, pentru că își ating fețele, își fac griji tot timpul pentru măștile lor, putând, de fapt, să răspândească și mai mult virusul. Cred că pentru copiii mici în mod clar nu e o idee bună (purtarea măștilor – n.n.). De asemenea, nu avem dovezi că ar fi utilă pentru adolescenți.”

ȘCOALA CA O MASCARADĂ. Observațiile PRO VITA București aduse proiectului MS și MEN de DESCHIDERE A ȘCOLILOR. <em>„Obligativitatea purtării măștii în sălile de clasă de către toți elevii, fără excepții va prejudicia sănătatea celor suferinzi”</em>

5. ȘCOALA CA O MASCARADĂ. Observațiile PRO VITA București aduse proiectului MS și MEN de DESCHIDERE A ȘCOLILOR. „Obligativitatea purtării măștii în sălile de clasă de către toți elevii, fără excepții va prejudicia sănătatea celor suferinzi” 25-08-2020

Există deja date consistente[1] că pentru grupa de vârstă 0-10 ani riscul expunerii la COVID-19 este foarte redus, iar pentru populația școlară de peste 10-12 ani, riscul de a dezvolta forme grave ale bolii sunt minime. De asemenea, probabilitatea ca virusul să se transmită de la copii la adulți este mult mai mică decât cea a transmiterii de la adulți la copii. Copiii se pot infecta, dar se pare că sunt puțin contagioși; riscul pentru comunitate este, așadar, unul scăzut. Cu toate acestea, propunerea de Ordin, aflată în dezbatere publică la data prezentei analize[2], insistă pe ceea ce apreciem a fi măsuri excesive, disproporționate față de situația de pericol pe care intenționează să o combată. Printre aceste măsuri, cele mai discutabile sunt separarea fizică și portul măștii pe toată durata prezenței în unitatea de învățământ.

Consilier epidemiolog al premierului Marii Britanii: LOCKDOWN-ul, o „GREȘEALĂ MONUMENTALĂ”, o „măsură primitivă”. <em>„Sub nicio formă nu ar trebui să ne întoarcem vreodată într-o situaţie în care copiii NU SE POT JUCA sau merge la școală”</em>

6. Consilier epidemiolog al premierului Marii Britanii: LOCKDOWN-ul, o „GREȘEALĂ MONUMENTALĂ”, o „măsură primitivă”. „Sub nicio formă nu ar trebui să ne întoarcem vreodată într-o situaţie în care copiii NU SE POT JUCA sau merge la școală” 25-08-2020

Închiderea școlilor nu a fost un lucru raţional din punct de vedere epidemiologic. Dovezile arată că copiii transmit foarte rar adulților și nu există nici un singur exemplu documentat de copil care să transmită unui profesor la școală. Însă, de-a lungul acestei pandemii, am fost foarte nepricepuţi în a comunica riscul real de infecție persoanelor.În loc să ne concentrăm asupra şcolilor, ar fi trebuit să ne concentrăm asupra căminelor de îngrijire. Nu ne-am gândit cu adevărat unde se află riscul, ci doar cum să înăbuşim virusul.

MĂȘTILE ÎN ȘCOALĂ. Ce se știe despre riscul infectării la copii și a focarelor în școli? De ce măsura purtării măștilor ar putea fi PUNITIVĂ și o GREȘEALĂ GRAVĂ/ Wired: <em>“E ridicol să tratezi școlile precum focare de Covid”</em>/ British Medical Journal: <em>“Copiii nu sunt super-răspânditori de Covid-19”</em>

7. MĂȘTILE ÎN ȘCOALĂ. Ce se știe despre riscul infectării la copii și a focarelor în școli? De ce măsura purtării măștilor ar putea fi PUNITIVĂ și o GREȘEALĂ GRAVĂ/ Wired: “E ridicol să tratezi școlile precum focare de Covid”/ British Medical Journal: “Copiii nu sunt super-răspânditori de Covid-19” 21-08-2020

Se pare că orice măsură, oricât de extremă ar fi, va fi luată pentru a păstra siguranța studenților și a personalului. Aceasta ar putea fi o greșeală gravă. Pe măsură ce copiii revin la școală în această toamnă, trebuie să avem o imagine atentă și echilibrată asupra tuturor măsurilor de siguranță care au fost propuse și să considerăm care sunt cu adevărat in scopuri de prudență – și care ar putea fi în schimb punitive. Cu siguranță, este adevărat că redeschiderea școlilor noastre, oricât de atentă, ar putea intensifica transmiterea virusului. Unele țări care au făcut acest lucru – Israel și Franța, de exemplu, au avut focare de infecții în rândul studenților și a personalului. Dar aceste focare au fost mici și anticipate, au declarat presei oficiali din ambele țări; iar dovezile sugerează că, în general, riscurile sunt foarte mici.

Carti

Documentare

Articole Recomandate