Articole cu eticheta (tag): intrajutorare

PĂRINTELE (DAN) DAMASCHIN, preotul din Iași care DĂRUIEȘTE NĂDEJDE și care știe să asculte GLASUL VIEȚII și al SUFERINȚEI FRAȚILOR CELOR MICI AI LUI HRISTOS. Grăuntele de Lumină 2021 a ajuns la aproape 9000 de copii (NOI REPORTAJE și INTERVIURI VIDEO)

1. PĂRINTELE (DAN) DAMASCHIN, preotul din Iași care DĂRUIEȘTE NĂDEJDE și care știe să asculte GLASUL VIEȚII și al SUFERINȚEI FRAȚILOR CELOR MICI AI LUI HRISTOS. Grăuntele de Lumină 2021 a ajuns la aproape 9000 de copii (NOI REPORTAJE și INTERVIURI VIDEO) 14-05-2021

Minunea Grăuntelui de Lumină cu cei 8952 de copii, împlinită în ajun de Învierea Domnului Iisus Hristos va avea mult timp ecou în inimile copiilor fericiți, ale donatorilor jertfelnici și ale unei lumi întregi.

Ce lucrare minunată se poate săvârși atunci când oamenii darnici și harnici, plini de iubire și credință în Domnul Iisus Hristos, Dăruiesc Lumină!

<i>“GRAUNTELE DE LUMINA 2020”</I>. PARINTELE DAN DAMASCHIN combate bolile cu rugaciunea si EPIDEMIA DE SARACIE CRUNTA din zona Iașilor cu o noua CAMPANIE DE MILOSTENIE CONTAGIOASA. Cum putem ajuta copiii si mamele nevoiase de pe lista parintelui de la Asociația ,,Glasul Vietii”?

2. “GRAUNTELE DE LUMINA 2020”. PARINTELE DAN DAMASCHIN combate bolile cu rugaciunea si EPIDEMIA DE SARACIE CRUNTA din zona Iașilor cu o noua CAMPANIE DE MILOSTENIE CONTAGIOASA. Cum putem ajuta copiii si mamele nevoiase de pe lista parintelui de la Asociația ,,Glasul Vietii”? 06-03-2020

N-am crezut niciodată că dărnicia și dragostea dumneavoastră ne va ajuta să devenim oaza de bunătate pentru atâtea suflețele. La o simplă medie de 5 copii de mamă, practic într-o singură zi asigurăm supraviețuirea a 942 de persoane timp de 1 săptămână.
Mădălina ne-a întrebat cum stăm cu lista?

Glumeam, de fapt toate mamele ne întreabă îngrijorate: copiii noștri mai primesc ceva de Paște?

Ce să le spun?

Domnul Hristos să ne țină în brațele Sale acum și în veșnicie!

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA (Emoționantele și pilduitoarele reportaje de Crăciun 2016-2019 ale echipei de la TVR1) – OAMENI MINUNAȚI și SFINȚI SINGURATICI NEȘTIUȚI de lângă noi (I). <i>“Oameni ca ei nu se vor mai naște pe acest pământ!”</i>. PENTRU EI ÎNCĂ NE MAI ȚINE DUMNEZEU…

3. IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA (Emoționantele și pilduitoarele reportaje de Crăciun 2016-2019 ale echipei de la TVR1) – OAMENI MINUNAȚI și SFINȚI SINGURATICI NEȘTIUȚI de lângă noi (I). “Oameni ca ei nu se vor mai naște pe acest pământ!”. PENTRU EI ÎNCĂ NE MAI ȚINE DUMNEZEU… 31-12-2019

„Oamenii astia sunt sfinti, sfinti in adevaratul sens al cuvantului. Sunt blanzi, plini de o intelepciune nativa, cuminte, frumoasa. Nu am vazut oameni asa intelepti nici macar printre profesorii universitari. Ei sunt tot ce are mai frumos aceasta tara.”

PARINTELE DAN DAMASCHIN, misionarul neobosit al Iasilor – interviuri despre viata sa si despre INVIEREA DOMNULUI: <i>“Provocarea este de A RENASTE DE BUNA VOIE, nu de nevoie!”</i> (si VIDEO)

4. PARINTELE DAN DAMASCHIN, misionarul neobosit al Iasilor – interviuri despre viata sa si despre INVIEREA DOMNULUI: “Provocarea este de A RENASTE DE BUNA VOIE, nu de nevoie!” (si VIDEO) 29-04-2019

Îmi doresc din toată inima să găsim în această Înviere bucuria renașterii prin suferință așa cum și Hristos ne-a adus Învierea după răstignirea Sa. Și provocarea Paștelui 2019 pentru mine este ceea ce ne lipsește nouă: a renaște de bună voie, nu de nevoie! Iar pentru aceasta nu e nevoie decât să te uiți la ceilalți. Aș fi bucuros ca și cei care nu au suferit și o duc bine să-și ajute aproapele.

Selectii din cele mai frumoase PASTORALE la NASTEREA DOMNULUI (2015) ale ierarhilor români, din care RAZBATE PUTERNIC DUH DE INGRIJORARE FATA DE INCERCARILE CARE SE PREGATESC BISERICII SI ROMANIEI: <i>“Să fim cu luare aminte asupra primejdiilor ce pot să vină asupra noastră, de nu ne vom ține strâns unul lângă altul în unirea duhului românesc la Sânul Sfintei Maici Biserica”; “DOAMNE, NU LASA SA FIE SFARTECAT SFANTUL ANTIMIS AL TARII!”</i>

5. Selectii din cele mai frumoase PASTORALE la NASTEREA DOMNULUI (2015) ale ierarhilor români, din care RAZBATE PUTERNIC DUH DE INGRIJORARE FATA DE INCERCARILE CARE SE PREGATESC BISERICII SI ROMANIEI: “Să fim cu luare aminte asupra primejdiilor ce pot să vină asupra noastră, de nu ne vom ține strâns unul lângă altul în unirea duhului românesc la Sânul Sfintei Maici Biserica”; “DOAMNE, NU LASA SA FIE SFARTECAT SFANTUL ANTIMIS AL TARII!” 24-12-2015

“Mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este cea dintâi faptă care ne va apăra în anul următor de întunericul ce se abate peste lume din toate părţile, inclusiv peste ţara noastră“.

“Unirea în cuget, frăția în Duhul este una din cele mai mari puteri ale unui neam. Să ținem unul la altul și fiecare la neamul nostru, făcând împreună un zid pe care să nu-l poată dărâma nicio meșteșugire a dușmanilor care caută să ne învrăjbească”.

RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA

6. RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA 11-05-2014

Siria, considerată una dintre ţările musulmane care ofereau siguranţă creştinilor, a devenit, în urma conflictului dintre regimul lui Bashar al-Assad şi rebelii islamici fanatici, „un altar de jertfă“ al creştinilor. Musulmanii dintre rebelii fanatici îi obligă pe creştini să treacă la islamism, îi răpesc sau chiar îi omoară. „Acum, în Siria, sunt martiri“, ne-a spus pr. Gheorghe Costea

<i>DE CE NU SUNTEM CA MUNTENEGRENII?</i> <b>Invata-vom, oare, ceva din LECTIA DE OMENIE SI EROISM “FIRESC” a fratilor nostri?</b>/ MARTURII, MINUNI si INVATAMINTE dupa accidentul teribil de Rusalii (VIDEO): <i>“Acum pot spune: da, Dumnezeu exista!”</i>

7. DE CE NU SUNTEM CA MUNTENEGRENII? Invata-vom, oare, ceva din LECTIA DE OMENIE SI EROISM “FIRESC” a fratilor nostri?/ MARTURII, MINUNI si INVATAMINTE dupa accidentul teribil de Rusalii (VIDEO): “Acum pot spune: da, Dumnezeu exista!” 02-07-2013

De ce nu vom fi niciodata ca muntenegrenii
Simplu. Pentru ca ei prefera sa actioneze, in timp ce noi preferam sa flecarim. Pentru ca ei prefera seriozitatea, in timp ce noi preferam barfa, intrigile de budoar si vulgul. Pentru ca ei sunt solidari, in timp ce noi suntem dezbinati. Pentru ca la ei curajul, omenia, altruismul, compasiunea sunt trasaturi definitorii ale caracterului si ale natiunii (lucru dovedit si in istoria lor, ca si la sarbi de altfel), in timp ce la noi au ajuns sa fie doar cuvinte goale, de parada. Pentru ca la ei, ca sa-l citez pe parintele Arsenie Boca, ”crestinismul este o stradanie de toate zilele, nu doar o afacere de duminica”. Pentru ca la ei ajutorarea celui aflat in suferinta si grija fata de aproape, indiferent cine ar fi acesta, sunt sentimente reale, pe cand la noi se reduce totul doar la nivel minim, individual: familia, prietenii si cam atat.

Carti

Documentare

Articole Recomandate