S.O.S.! DRAME SFASIETOARE ALE COPIILOR SI PARINTILOR DE LANGA NOI… (I) Sa ajutam, sa daruim macar un suspin de rugaciune acestor familii greu incercate, iar cine poate si mai mult… (VIDEO)

6-12-2012 15 minute Sublinieri


Andreea are nevoie de ajutor pentru a lupta cu boala

Mă priveşte cu ochii mari, rotunzi, fără să spună nimic. Nu vorbeşte despre boala ei, deşi mama i-a spus pe şleau că are cancer. A văzut şi copila în Spitalul Fundeni, din vară, de când a început să meargă acolo, zeci de copii cu priviri suferinde, cu perfuzii în mână şi cu părul căzut. S-a trezit într-o zi, imediat după ce s-a întors din excursia organizată de şcoală, cu o febră puternică şi cu o tuse ce nu o slăbea. Eu eram deja internată la spitalul <<Emilia Irza>> cu sora ei geamănă, Gabriela, şi ea bolnavă. Când am văzut că Florentina, fiica mai mare, mi-a adus-o şi pe Andreea, mai mult moartă decât vie, am crezut că leşin. Medicii au depistat că are boala Hodgkin, stadiul III cu celularitate mixtă, cu adenopatii pulmonare multiple. Am fost trimşi la Spitalul Fundeni, unde am început curele cu citostatice”, povesteşte Maria Gheorghe, mama copilei. Fetiţei i-a căzut părul, s-a îngrăşat, a avut momente în care nu putea să mănânce nimic, zile în care organismul ei respingea tratamentul şi atunci lacrimile îi curgeau deznădăjduite pe obrazul palid al copilei, frângând inima mamei. Două-trei zile acasă, săptămâni întregi la spital. Aşa s-ar descrie viaţa Andreei. Are 9 ani şi 4 luni, iar de-acum, vreme de cel puţin 3 ani, aşa cum i-au spus medicii, universul ei va fi spitalul.

Mama începe să plângă. Dumnezeu greu a încercat-o. Încă de la naşterea gemenelor, femeia a trebuit să înfrunte boala Gabrielei, una dintre gemene. S-a născut cu retard sever şi tetrapareză spastică. Abia acum, la aproape 9 ani şi jumătate, fata a învăţat să-şi facă nevoile la oliţă, să articuleze câteva cuvinte şi să facă câţiva paşi. Părinţii şi-au acceptat soarta şi au încercat să-şi ducă crucea fără să crâcnească. Au continuat să aibă grijă de copii, să încerce să îi ţină curaţi şi sănătoşi. Însă cea mai mare problemă a lor era lipsa hranei. ”Când ne aşezam dimineaţa la masă, de exemplu, ne trebuie cam 3-4 pâini. Mâncăm gem cu margarină, altceva nu am ce să le dau”, spune mama şi se scuză mereu atunci când lacrimile o împiedică să vorbească. Andreea şi Gabriela mai au doi fraţi: Florentina (15 ani) şi Cristian (16 ani). Dorinţă a mamei a fost ca ei să înveţe. Şi cei doi au ascultat-o. La lumina lumânării, câteodată cu mâinile îngheţate sloi de la gerul din camăruţa în care se înghesuie toţi 6, nu au pregetat. De când stă cu Andreea prin spitale, mama s-a văzut nevoită să o roage pe Florentina să rămână câteodată acasă, cu Gabriela. Şi fata se supune, ştiind că în lipsa ei, sora mai mică nu s-ar putea nicicum descurca. Visele ei prind contur doar când literele se adună pe câte un carneţel. În realitate, îşi spune că sărăcia, boala şi greutăţile în care se învârte familia sa o vor împiedica să ajungă vreodată altceva decât un om care se luptă să supravieţuiască. Mama nu-i lasă să deznădăjduiască, ci mereu să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Cum ia banii, primul gând este să le cumpere rechizite şi pâine, cam câte 10 pe zi. ”An de an trebuie să mă duc cu Gabriela la comisie pentru prelungirea certificatului de handicap I, eu fiind însoţitorul ei. Şi o comisie vine acasă la noi să vadă cum trăim. Deşi stăm într-o singură cameră, iar bucătăria se afla într-un fel de magazie, se minunează cum de reuşesc să îi ţin pe copii curaţi şi îngrijiţi”, spune mama.

Andreea a intrerupt şcoala, de când zilele şi le petrece prin spitale. Ar fi trebuit să fie clasa a III-a, ca sora ei geamănă, care urmează şcoala specială.

”De vreo două săptămâni îmi cere Florentina 15 lei pentru a lua o carte pentru şcoală, de fiecare dată îi spun, <<mamă nu am azi, poate aduce taică-tu ceva din banii pe care îi ia muncind cu ziua>>. Şi fata mea plânge, iar eu ştiu că nu am cum să o ajut. Lemne nu cred că mai avem decât pentru o lună de zile. Oamenii buni ne mai dau hăinuţe pentru copii. Dar este greu, vine iarna, copiii au nevoie de geci groase, de încălţăminte. Dacă eu sunt mereu la spital cu Andreea, nu prea mă mai pot ocupa de casă, nu pot merge pe nicăieri să muncesc, aşa cum făceam în trecut. Pentru că sunt însoţitor de handicap, trebuie să plătesc la cantina socială la care mergem de trei ori pe săptămână pentru a lua mâncare. Taxa este de 1.770.000 de lei. Mi se pare mult pentru venitul nostru de câteva milioane, dar nu am încotro. Mai mult pentru pâine mă duc, că nu mai trebuie să cumpărăm noi”, explica Maria Gheorghe şi, din când în când  îşi potoleşte fetiţa ce se joacă cu un băţ.

A ajuns să se teamă, de când nu mai stă zi de zi acasă, ca nu cumva, din cauza sărăciei, băiatul să o ia pe căi greşite, iar Florentina să nu se înrăiască şi să ajungă o răzvrătită. Femeia simte cum greutăţile, foamea, igrasia din casă, zona rău famată în care locuiesc ar putea să le aducă şi mai mari necazuri. Andreea a ajuns să simtă cum bucuria îi inundă sufletul când la spital soseşte masa. Iar când un copil mai mofturos refuză hrana şi i-o dăruieşte ei, simte că parcă l-a apucat pe Dumnezeu de picior. 

Mama cu cei 4 copii are nevoie de ajutorul nostru. De bani pentru hrană, medicamente, îmbrăcăminte, lemne, curent. Inimile bune şi generoase să se unească şi să aducă bucurie celor 4 copii chinuiţi. Niciodată o fapta bună nu va trece neobservată în faţa Domnului. Să le fim, aşadar, alături!

Ajutor pentru 4 copii!

Pentru cei care vor să doneze, pe numele mamei, Gheorghe Maria, la BRD, agenţia Teiul Doamnei, Bucureşti, s-a deschis următorul cont în lei: RO28BRDE441SV99742244410.

Pentru mai multe detalii, familia Andreei poate fi contactată la numărul de telefon: 0784.740.375

***

Până s-o vedem noi bine cade şi-şi pocneşte genunchiul de pietrele de pe terasament. Credeţi-mă, nu v-aţi dori să cădeţi printre liniile de cale ferată. “Tot timpul păţesc aşa”, icneşte de durere copila de nouă ani. După gară, cum sari liniile, e strada Ecaterina Teodoroiu, iar în capătul ei, în buza pădurii, dai la o parte rufele aşezate la uscat şi găseşti casa familiei Cosma.

Renata, la nouă ani, cântă la vioară deja de trei. Şi asta e singura dată când am văzut-o căzută. În rest, în viaţa acestei copile nu există decât o singură direcţie. Înainte. Dar, întâi de toate, să-i cunoaştem familia, pentru că şi ea este motivul drumului cu-n singur sens pe care porneşte Renata.

Ion, tatăl, de cum intrăm în casă, se ascunde de camera de filmat. “Mi-e oarecum”, înghesuie toată jena într-o moldovenească sinceră. Îi e “oarecum” pentru că, şomer fiind, nu poate să mai aducă acasă nici măcar pâinea caldă pe care o primea, pe lângă salariu, la brutăria unde căra saci de făină. Slujba pe care o găsise după ce fusese disponibilizat de la CFR. Adică, luat matematic, domnul Ion Cosma este unul dintre cei 442.196 de şomeri prinşi în statisticile oficiale din România. Aşa cum şi casa lor, de peste linii, o găsiţi la capitolul fără apă şi canalizare alături de alte 2.812.477 de gospodării. Păcat că nu s-a făcut şi recensământul oficial al telegondolelor din România. S-ar fi constatat, aşa impersonal, că telegondola din Piatra Neamţ merge în gol de dimineaţa până seara pe curentul municipalităţii. Dă bine la recensământ.

Bine că şi familia Cosma a primit din nou curent. Nu pe degeaba şi nu ca să ardă becul în gol.

“Trebuie să o susţinem! Trebuie! Nu are cum să nu ajungă, să ajungă cât mai departe, să ajungă cineva. Să-şi facă facultatea, să meargă la conservator!”. Pentru asta becul nu arde în gol. De lângă soba cu lemne, care şi încălzeşte şi găteşte, dragostea unei mame bagă pe foc orice statistică oficială.

Doamna Ionela îşi ascunde cei 38 de ani sub o căciulă trainică, iar vorbele le aruncă nu prea deschis de ruşinea danturii: “Acum trei ani am rămas fără serviciu şi eu, şi soţul, am mai încercat noi să ne găsim pe ici pe colo. Şi aşa s-au adunat facturile”. Până când le-a fost tăiat curentul. Renata are nouă ani şi talentul nu vine aşa hodoronc-tronc. Îţi dai seama după vioara tocită, împrumutată de la Liceul de Muzică din oraş. Sunt 22 în clasă, dar nu mulţi îşi mai atârnă partitura cu un cârlig de rufe, în timp ce se visează peste zece ani “la televizor, cântând pe scene!”.

Până atunci mai are mult de îndurat şi de răbdat. De răbdat, concret. Dacă în general “răbdatul” se leagă în frază de tot soiul de aşteptări sau capricii spirituale, aici e cât se poate de concret.

“De multe ori nu am avut ce mânca în casă şi stăteam şi răbdam”. Asta auzi, concret, din gura unui copil de 9 ani, spus cu maturitatea celui care ştie că singura lui salvare este faptul că: “din clasa I nu m-am mai dezlipit de ea”. De ea, de vioară.

Foamea este – ştiu, sună rece, dar asta e – un alt membru al familiei. Despre foame vorbeşte şi tatăl Renatei: “Mă duc oriunde, când ţi-e foame te duci”, mama Renatei: “Pentru mâncare lupţi. Atât. Te bucuri ca să ai o bucată de pâine ca să dai la copil. Eu pot să rabd, dar măcar lui să-i dau să mănânce. Am luptat! Făceam ceva ca să fac rost de bani. Că era o cartoafă prăjită, orice.”

Casa familiei Cosma are trei camere şi o bucătărioară atinsă de ploaie şi s-ar numi, după standardele urbane, o locuinţă improprie. În spate soba, jos duşumeaua din lemn trainic cândva, iar sus – pe tavanul arcuit spre interior – e construit un fel de piedestal invers pe care stă victorios, şi veţi vedea de ce spun asta, becul.

În total, în familie sunt patru suflete: uitasem prins în recensământul telegondolelor să o număr pe bunica, şi faci o mare greşeală dacă nu o numeri pe bunica Elena. Ea e paznicul tuturor lucrurilor care intră prin ogradă, dar şi al notelor care nu îi ies Renatei în orele de studiu. La 60 de ani, bunica, nu mai are îndoieli, “sunt sigură că o să mearga fata mea mai departe si are să o asculte o lume întreagă.”

La intrare, un cuier cu pantofi aşezaţi la linie. Ultimele în rând, cizmuliţele roz ale Renatei. Doamna Cosma are dreptate şi nu prea. Nu a luptat doar pentru mâncarea copilei. Sunt două motive de bucurie astăzi în familia Cosma. “Hai să vă arăt” şi coteşte rapid spre cămăruţa ei de unde se întoarce încărcată cu haina nouă, bluza şi pantalonii pe care îi va purta a doua zi la şcoală. Plus cizmuliţele cele noi puse deja, numai cât să sară în ele, la intrare.

Cel de-al doilea motiv de bucurie ne este prezentat de doamna Cosma, cu ajutorul soţului. “Vino aici şi înfiletează! Uitaţi! Asta e marea victorie: lumina!”.

Câteodată viaţa, ca şi becurile, se înfiletează după cum îţi doreşti. A fost suficient ca un ziar local să descrie situaţia în care este familia, pentru ca cineva de la echipa de fotbal din Piatra Neamţ să citească şi să nu lase lucrurile aşa.

La începutul lui noiembrie, un meci, Ceahlăul – Oţelul, a fost dedicat Renatei, iar încasările din bilete, 25 de milioane de lei vechi, au însemnat banii care au redat curentul electric familiei. Şi o mare bucurie Renatei. O bucurie făcută părinţilor: “Mi-au mulţumit ei mie! Şi m-am bucurat, toată ziua am sărit în sus şi ziceam: Am lumină, am lumină!”.Are acum şi trei viori, după meciul în care a devenit cunoscută mai mulţi oameni au vrut să o ajute. E mare lucru să-i vezi pe aceşti oameni cum se învârt în jurul copilului lor, cum îşi pun speranţele în drumul ei.

“Când n-am avut lumină? Nici nu vreau să-mi aduc aminte. Hai că vara am mai dus-o cum am mai dus-o, era bine pentru că se întuneca târziu. Repeta, ei i-a venit ideea. Se mai ducea la un stâlp aici de luminat lângă linie si repeta”. Mândria omului care vede în copilul său viaţa pe care el nu a avut-o. Noi nu am spus la şcoală, copiii sunt mai răutăcioşi în ziua de azi, râd de ea, fetiţele sunt mai sensibile. Am fost chemat la şcoală de multe ori, <<domne’, ce se întâmplă de tot plânge acolo?>>. E, şi o jigneau copiii. Acum am cumpărat cizmuliţele alea...”, se alătură discuţiei domnul Ion.

“Să aibă încredere în mine”, vine din celălalt colţ al camerei ecoul Renatei. Cum să nu aibă încredere. Nu au să-i dea decât încredere. “Dacă înveţi şi ai voinţă e imposibil să nu ajungi. (…) Dacă copilul învaţă ajunge. Nu are ce să-i facă nimeni, nimeni niciodată”. Domnul Ion mai are o jenă, îi mai este “oarecum” şi dintr-un alt motiv. “Sunt mai negru la faţă”. Mai contează dacă sunt sau nu ţigan? “Şi dacă aş fi, care e problema?”, se înfurie omul.

La cele 100 de kilograme, domnul Ion nu are complexe: “Mie nu mi-e ruşine pe chestia asta. Si oamenii chiar dacă spun că noi nu facem ură de rasă, dar totuşi există chestia aia, rasismul ăla la noi există. Cine? Ţigan, dă-l în (…). Sunt şi ţigani între ţigani, sunt ţigani care au ajuns mari oameni. Sunt şi ţigani nenorociţi care nu le place munca. Eu nu iau nici social, cu toate că am fost rugat. Şi am zisda ce fac cu socialul? Să-mi dai un milion şi să stau acolo degeaba ca nenorociţii? Dă-mi, frate, de muncă! Nu am nevoie de socialul vostru. Pot munci! Am văzut la televizor din ăştia care şi-au făcut certificate din alea. Munca este grea, mai ales munca de jos. Dar se câştigă bănuţul ăla când transpiri, ştii să-l preţuieşti.”

Ce sfaturi mai bune îi puteţi da dumneavoastră micuţei Renata? Citiţi cu atenţie cum din sărăcia lui, din foamea lor, printre culesul de bureţi şi fier vechi, acest om a găsit cea mai mare bogăţie pe care i-o poate da un tată copilului: “Aşa am învăţat-o şi pe ea. Băi, fată, prin munca ta, ceea ce faci tu, munca ta din mână, cutia ta, viorica ta, nu ţi-o ia nimeni, nimeni niciodată. Cu aia te duci, aia te reprezintă. Eu aşa am învăţat-o: să nu-ţi fie ruşine niciodată, dacă unul îţi spune în mijlocul străzii: băi, scoate vioara şi cântă! Hai că scot şi cânt. Şi noaptea din somn dacă te trezeşte cânţi.”

Şi cântă, falsează, mai şi scârţâie uneori după urechile mai pretenţioase. Dar merge înainte. Uitaţi-vă la ea şi spuneţi-i voi, dacă îndrăzniţi, că trebuie să se oprească.

Claudiu Pândaru este director editorial al ziarului Gândul

***

Traiesc cu teama in suflet ca nu va mai fi langa mine si totodata il rog pe Dumnezeu sa ne dea timp si sa ne ajute sa mergem mai departe, cum ne-a ajutat si pana acum! Nu stiu daca as putea sa mai traiesc daca s-ar intampla ceva” (mama Anei-Maria, septembrie 2012, interviu filmat)

De cateva zile meditez asupra semanticii cuvantului „suferinta” si asupra conceptului numit „fatalitate”. De ce unii dintre semenii nostrii traiesc suferinte inimaginabile? De ce aceste fiinte umane care au suflet, au inima, au minte, au emotii si sentimente de iubire,  sunt prinse in caruselul unor suferinte cumplite, greu de inteles? Ieri, un om drag si important in viata mea, imi spunea sa iau un concediu pentru ca am devenit usor labila emotional. Imi vazuse rictusul fetei, cel care preceda lacrimile. Scriam reportajul despre Ana-Maria, fetita a carei poveste o veti afla astazi si nu ma puteam impiedica sa nu retraiesc flash-uri cu momentele din interviul filmat; afirmatiile si viata acestui copil sunt greu de introiectat (inteles in profunzime), sunt aproape imposibil de trecut doar prin filtrul rational si acceptat ca atare.


 

Mama fetitei s-a casatorit cand era inca foarte tanara. Nu avusese parte de iubirea neconditionata a mamei. Acum, la maturitate, nu isi explica de ce mama ei nu a fost capabila sa o iubeasca, sa o pretuiasca, sa o protejeze de rau, sa o povatuiasca de bine.

Primele luni din casnicie au decurs in termeni pozitivi; a ramas insarcinata si barbatul ei s-a schimbat radical. A inceput sa consume alcool si apoi sa o jigneasca, sa o umileasca si chiar sa o loveasca. A aflat ca este insarcinata cu gemeni si a inteles totodata ca nu este o casnicie in care sa reziste fizic si psihic. A cerut ajutorul mamei ei, dar n-a gasit intelegere aici. A cerut ajutorul fratelui ei si nu a gasit disponibilitate nici aici. Nu era loc si pentru ea si pentru viitorii ei copii, in casa in care ar fi trebuit sa gaseasca protectie, iubire si intelegere. S-a intors inapoi, cu lacrimile suroind de tristete si frica. Calvarul a continuat ani in sir. A plecat de nenumarate ori de acasa, a cerut ajutorul politiei locale in van, si-a aparat nu odata copiii, cu pretul vietii ei.

Solutia Protectiei Copilului a fost sa-i ia copiii si sa-i plaseze intr-un centru maternal familial. A trait socul vietii ei de mama. A urlat de durere, s-a rugat sa scape, a cautat disperata solutii. A mers sa-si caute sprijin la mama sotului ei. A fost lovita, amenintata si injurata si de aceasta femeie. In aceste conditii  au venit pe lume Robert si Jasmina, mai apoi, fetita noastra, Ana-Maria. In conditii de panica, depresie si anxietate. Tresarea din orice, ii era frica de orice, se supunea cu oroare. Nu va spun mai mult. Va pot oferi studii si teorii efectuate/dezvoltate de psihologi de-a lungul deceniilor, prin toate tarile cu statistica semnificativa in ceea ce priveste violenta in familie. In familia aceasta exista deja doua roluri complementare: calau si victima.

Intr-un ziar local gorjan, care a dorit sa sprijine cauza acestui copil atat de incercat,  am citit un comentariu pe care il aud des, din pacate: daca a trait rau cu barbatul ei de ce s-a mai apucat sa faca copii sau de ce a mai stat langa el?! Cand un complex de imprejurari iti sunt defavorabile luarii sau infaptuirii unei decizii, salvarea vine doar atunci cand o noua situatie iti permite sa te salvezi! Un alcoolic si un sadic, asa cum inteleg ca este acest om, trage de victima sa cu mijloace tortionare imposibil de combatut fara ajutor extern. Iar ajutorul extern i-a fost refuzat acestei mame: politia si familia! Nu este nici locul, nici momentul sa extind teoria, dar sper din suflet sa intelegeti dincolo de cuvinte. Nici macar in filme nu vedeti ceea ce traiesc aceste femei si acesti copii batuti de soarta, victime ale unor oameni total dezechilibrati. Mania, va spun, aduna in sine o forta fizica si psihica aproape neomeneasca! Nu te poti opune, decat daca vrei cu adevarat sa mori. In haita, un lup care nu este „alpha” pleaca capul in fata conducatorului, atunci cand stie ca nu are sanse de izbanda in lupta dreapta. Insa, in familiile acestea, nu exista lupta dreapta, doar CRUZIME imposibil de inteles, daca nu ai vazut cu ochii tai macar o singura data; nu indraznesc sa spun „daca nu ai trait”. Aceasta cruzime paralizeaza omul normal din punct de vedere afectiv, emotional si mental. Eu, personal, nu pot intelege cruzimea. In copilarie, aparam copiii si animalele maltratate, tipand atat de tare, incat il impiedicam pe cel care facea rau, sa mai faca rau. Nu o data am fost lovita in demersul acesta inconstient. Nu stiu daca, astazi, ca adult, as mai fi capabila sa uit de mine si sa ma arunc in apararea celuilalt, intr-un act total irational, care imi pune viata in pericol.

Copiii erau batuti laolalta cu mama. Mama isi apara copiii si bataia era deturnata catre ea. A fost injunghiata cu cutitul, lovita cu toporul, calcata in picioare, siluita, umilita, lovita in repetate randuri cu pumnul in cap. Zilele bune erau  acelea cand primea doar cateva palme. Ana-Maria a fost taiata la picior cu cutitul de tatal ei pentru ca a  cerut o bucatica de carne in farfuria cu ciorba. Da, stiu, o sa-mi spuneti ca fabulez, ca n-am verificat. Sa nu uitati ca sunt psihoterapeut si ca detin abilitatea necesara sa constat si sa discern adevarul de mistificare. Intuitiv si rational. Exista simptomatologie posttraumatica, exista semnalmentele maltratarii, exista postura comportamentala, exista expresii faciale, exista semne ale cruzimii pe corpul femeii si al copilului. Exista semne clare ale traumei emotionale. Exista marturia mamei si a copiilor deopotriva.

Nu povestesc toate aceste lucruri ca sa impresionez o minte sau un suflet. O fac pentru ca vreau sa subliniez faptul ca una dintre cauzele aparitiei cancerului cerebral este chiar aceasta suferinta emotionala extrema si continua a mamei si a copilului. Exista studii in oncologie si psihologie (in special facute de americani si canadieni) care afirma ca emotionalitatea negativa prelungita, atat a mamei, cat si a copilului, conduce in mod direct si semnificativ la aparitia bolii.

Aseara, mama imi povestea, fara sa cunoasca aceste teorii, ca Anusca, cum isi spune siesi Ana-Maria noastra, nu o data i-a reprosat (intr-un act intuitiv veritabil) tatalui ei strigandu-si supararea si deznadejdea:

–         Tu esti vinovat! Tu m-ai imbolnavit!

In disperarea de a-si reintregi familia, de a-si aduce si ceilalti trei copii alaturi de ea, mama si-a gasit un job de menajera in Italia. Fetele au ramas in „grija” tatalui. Insa mama trimitea bani si unei vecine care lua fetele sa manance la ea si pe care o ruga sa le fie „aproape”. Era singura solutie viabila care i-ar fi permis sa achizitioneze o casa. Fetele n-au rezistat prea mult timp in „compania” tatalui astfel incat mama a fost obligata sa-si abandoneze job-ul din Italia.

Pe Ana-Maria tatal ei o batea cel mai tare.  Paraliza de frica si nu se proteja. Jasmina fugea!

–         De ce, de ce ne bate, mami? Mami, dar eu sunt un copil, de ce ma bate?

In cele din urma, Protectia Copilului i-a luat mamei si ceilalti doi copii, mai intai pe Robert si apoi si pe Jasmina, fara posibilitatea ca mama sa-i mai poata aduce inapoi, langa ea, cel putin pana cand nu va demonstra ca are cu ce sa-i intretina si ca are o casa care sa-i apartina si in care sa locuiasca. Ana-Maria s-a imbolnavit exact in perioada in care viata lor incepuse sa ia o turnura pozitiva: de cateva luni locuiau toate trei (mama si cele doua fete) intr-un centru maternal din Gorj.

Boala a debutat cu voma. A doua zi, cand s-a trezit din somn, Ana-Maria avea un strabism pronuntat.  Medicii de la Spitalul Judetean din Targu-Jiu au cerut un RMN, iar rezultatul a fost aproape letal pentru mama si asa vulnerabila in fata suferintei: tumora in trunchiul cerebral si hidrocefalie. Sunt transferate la spitalul Bagdasar Arsene, din Bucuresti.

17 noiembrie 2009. Anei-Maria ii este introdus chirurgical un shunt de drenaj al lichidului cefalorahidian.

30 noiembrie 2009. Suporta o interventie chirurgicala de rezectie a tumorii. Operatia este o reusita. Le suntem recunoscatori domnului doctor Iliescu si domnului doctor Tascu!

–         De ce tocmai mie mi se intampla, mami, in loc sa stam acum linistite?

–         Nu stiu Anusca-Babusca, numai Dumnezeu stie. O sa fie bine. Ne ajuta Doamne-Doamne!

Ana-Maria  a dorit sa stie concret cum se numeste boala ei. A inteles corect si cunoaste consecintele bolii.

Sunt transferate la IOB si incepe batalia cu boala canceroasa. Timp de un an de zile au stat doar in spital. Mai intai a facut 30 de sedinte de radioterapie, apoi 10 cure de citostatice. Boala a dat inapoi un an, apoi a recidivat! Acum urmeaza un tratament cu citostatice foarte puternice. Din pacate, „stemodalul” nu se gaseste pe lista de medicamente gratuite, iar mama trebuie sa achizitioneze 80 de tablete, la fiecare doua luni. O cutie cu cinci tablete costa 400 ron:

–         Am ajuns sa cersesc banii acestia! Sunt disperata! Sub nici o forma nu ne permitem sa intrerupem medicamentatia! Nu mai dorm de grija si pentru grija ei de cand s-a imbolnavit. Pur si simplu, reusesc sa atipesc doua ore intre cinci si sapte dimineata.

Mama a trimis documentatia la doua clinici: din Boston si din San Francisco. In acest moment, chiar zilele trecute medicii din Boston au asigurat-o ca sunt interesati sa o ajute pe Ana-Maria in conditii speciale. Au vorbit deja cu doi medici italieni, de la Institutul Oncologic din Milano, sa preia ei fetita si, in colaborare, sa incerce sa-i salveze viata. Fiind in Europa, costurile vor fi mai mici. Este o veste extraordinara! Ideal ar fi sa poata obtine formularul S2 si mama sa acopere doar costurile de cazare, alimente si transport pe durata tratamentului (6-8 luni). Altminteri, estimam ca suma cheltuielilor medicale va depasi 60.000 euro, cat am luat in calcul ca ar fi costat-o drumul, investigatiile, biopsia si planul de tratament in America, dar fara tratament. In discutia de aseara, vorbeam cu mamica Anuscai despre coincidentele acestea pozitive ale vietii, despre faptul ca nimic nu este intamplator. Dumnezeu nu deschide usi fara un deznodamant miraculos.

Sa va spun ca nu mai are vene? Ca este intepata de zeci de ori, pana cand se reuseste recoltarea sangelui sau administrarea vreunui medicament, fara sa se planga?

–         Se ridica de pe scaun linistita si ii spune medicului sau asistentei: Va multumesc, sa stiti ca nu m-a durut!

Insoteste cate un copil temator de intepaturi, se aseaza pe scaun si roaga asistenta sa o intepe pe ea prima, ca sa ii arate piciului ca nu o sa-l doara. Picteaza, oooo, da, deseneaza ca o zeita! Anul trecut a luat premiul 3 pe tara, la desen. Desene realizate in conditii „speciale”, adica conectata la perfuzii!

Sa va spun ca vorbeste ca un om mare? De fapt, este un OM MARE, intr-un trup de copil! In timpul interviului mi-a spus plangand in hohote ca ii este foarte, foarte dor de fratii ei! Momentul acela m-a daramat! Isi ascunsese capusorul in papusa din brate si se zguduia de plans!

Traiesc amandoua cu 1200 lei pe luna. O DOAMNA din Bucuresti a facut pentru ele un gest incredibil: le-a inchiriat un apartament micut in Targu-Jiu. Le este teama sa dea drumul la caldura pentru ca stiu ca nu vor avea cu ce sa plateasca intretinerea. Ana-Maria are nevoie de o alimentatie speciala, iar mama „uita” sa manance cand nu sunt in spital.

Cand boala a recidivat, mama ei a intrat intr-o depresie cumplita:

–         Sincer, nu voiam sa mai traiesc! Am avut o perioada in care nu puteam nici sa vorbesc!

A trezit-o Anusca cu o palma. I-a dat o palma mamei ei si i-a spus:

–         Mama, iesi imediat din starea asta! Ce se intampla cu tine!? Vrei sa mori? Nu stii ca ma fac bine? Nu intelegi ca Doamne-Doamne ne iubeste si eu ma fac bine?!

Intr-o dimineata, mama a surprins-o plangand:

–         De ce plangi, mama?

–         Mami, nu ma mai intreba, stii tu!

–         Ce sa stiu, Anusca? Despre ce vorbesti?

–         Ei, bine, stii tu, nu-mi mai aminti! Acolo „jos”, unde s-au dus alti copii de pe sectie, de aici! Plang pentru ca tu o sa te duci acolo „jos” (in mormant) si pe mine cine o sa ma mai iubeasca!?

Interviu video Ana-Maria (septembrie 2012):

–         Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, Anusca?

–         Asistenta, ca sa fac bine toti copiii! De ce ma intrebi?

–         Eram curioasa!

–         Ti-ai facut prieteni la spital, printre copii?

–         Daaa, multi, dar mi-e dor de Paul!

–         Daaa, frumos! De ce sufera Paul?

–         Are ca si mine, meduloblastom, mi se pare!

–         Te-a durut dupa ce ai fost operata?

–         Of! Da, m-a durut foarte tare!

–         Ce ti-ai dori sa faci acum?

–         Sa fiu langa fratii mei! Mi-e dor de fratii mei, foarte mult! (incepe sa planga, cu nasul in papusa din brate;  corpul ei micut si umflat de cortizon se zguduie de plans; plange cu sughituri!).

–         Ce-ar trebuie sa faca un copil ca sa fie fericit?

–         Nu stiu ce sa zic (se gandeste putin): sa se joace! Ca viata sa fie frumoasa pe Pamant, copiii trebuie sa se joace, sa fie impreuna! Pentru mine, fericirea inseamna sa fiu cu fratii mei, sa fiu cu mama mea!

–         La ce te gandesti cand privesti in urma, Anusca?

–         Nu mi-as mai dori sa mai traiesc asa! N-as mai trai suferinta care am trait-o pana acum!

–         Si acum, ce-ti doresti acum, uite, te mai intreb odata?

–         Vreau sa fiu cu fratii mei, dar vreau sa ma fac si bine! Domnul Iisus Hristos ne iubeste si ne ajuta!

–         Ce sfat i-ai da mamei tale?

–         Sa nu mai planga! Sa nu mai fie necajita, ca eu o iubesc pe mama! (incepe sa planga)!

Si noi te iubim, Anusca-Babusca, draga noastra!

Astazi suntem Ingerii tai fara aripi (stiu ca tu ii vezi cu aripi si stii ca sunt copii) care, laolalta, isi doresc sa lupte alaturi de tine si pentru tine. Fiecare cum poate!

Salvam un copil! Atat.

Toata pretuirea si recunostinta noastra:

–         Voua, romanilor de pretutindeni! Voua OAMENILOR cu un suflet cat CERUL!

–         Oanei Stancu, Ingerul Anei-Maria in campania VREAU SA AJUT si al multor alti copii bolnavi.

–         Domnului doctor Adrian Iliescu si domnului doctor Alexandru Tascu pentru ca au facut tot ce le-a stat in putinta sa-i salveze viata fetitei noastre in timpul operatiei de rezectie a tumorii!

–         Doamnei Georgeta, din Bucuresti, un alt Inger minunat care ii este aproape  fetitei noastre!

– ASOCIATIEI PAVEL, pentru ceea ce face pentru copiii bolnavi de cancer internati la IOB!

2 euro, 10 lei. Atat. Sms simplu, fara text.

Sa nu oferiti cei doi euro altfel decat cu speranta si cu bucurie! Cu compasiune, adica cu iubire!

Dana Dumitra Dumitrache

danad@antena1.ro

021/ 20 30 246

Ana-Maria va este recunoscatoare pentru cei 2 Euro donati prin sms trimis la 8848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE (le multumim ca sunt alalturi de noi in Campania aceasta),

De asemenea, puteti dona (Ana-Maria va multumeste si pentru acest gest minunat) prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Prin PayPal (pentru romanii din strainatate). Mentionati numele copilului.

Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “pentru Busuioc Ana-Maria”

CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

Va rugam sa cititi si:


Categorii

Apeluri, Articolele saptamanii, Documentare/ Reportaje, Suferinta de langa noi, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “S.O.S.! DRAME SFASIETOARE ALE COPIILOR SI PARINTILOR DE LANGA NOI… (I) Sa ajutam, sa daruim macar un suspin de rugaciune acestor familii greu incercate, iar cine poate si mai mult… (VIDEO)

  1. Pingback: SFANTUL NICOLAE. Predica Parintelui Arsenie Boca despre cel mai iubit sfant al crestinatatii: “INIMA LUI DE PARINTE AL CRESTINILOR A ARS CA O FACLIE” -
  2. Sa nadajduim ca “tacerea” mormantala a cititorilor pe aceste cazuri cutremuratoare sa fie doar un semn al amutirii in fata suferintei si sa nu fie doar o masura a indiferentei? 🙁

  3. @admin indiferenta ucide de multe ori observam acest lucru,putin oameni sunt care mai se gandesc la cei din jurul lor.Toate astea pe fondul actualului sistem demonic masonic stresul,saracirea oamenilor,neajunsurile,sanatatea precara etc. De multe ori am observat ca tot omul sarac ajuta mai repede de cat ar face-o un om bogat care nu vezi macar un banut.Aceste cazuri ar trebui sa fie mai promovate pentru ca acesti micuti nevinovati sa fie ajutati. Dumnezeu sa va ajute.

  4. Si eu sper ca este doar un semn al amutirii. Pentru mine este si o constatare ca aceste drame se intampla mai mult decat credem, decat putem observa, sau ne-am sili sa observam, si se vor intampla din ce in ce mai mult.

    Macar sa fim alaturi cu inima de persoanele in suferinta. Sa le aratam ca ne pasa, ca nu sunt uitati, daca nu putem oferi ajutor material.

  5. Nu cred că poate fi cineva indiferent la cele scrise aici DACĂ a citit! Fie el creştin sau nu..
    Apoi mai e şi ruşinea.. unii dintre noi o ducem nemeritat de bine!

  6. De multe ori am fost aproape de situatia familiei Renatei.Nici nu mai stiu de cate ori am vrut sa scap de un serviciu in care te simti ca un negru pe plantatie,cu oameni mediocrii in jur,majoritatea neamurile sefului.Un salariu minim pe economie inseamna pentru o familie supravietuire.Daca renunti nu te-ar intelege nimeni.Daca ramai devii un om fara coloana vertebrala,fara personalitate,care e la cheremul ciocoilor noi.

  7. Pt. mine astfel de cazuri sunt coplesitoare. Mai exact, suferinta lor este coplesitoare, f. greu de purtat, desi nu pot spune ca am fost o persoana menajata dpdv al cantitatii de suferinta pe care a trebui sa o gestionez pana acum, la fel ca multi altii de aici.

    Si mai este, evident, si rusinea, cum spunea cineva mai sus. Aceste cazuri ne dau pe fatza impietrirea … Majoritatea dintre noi o ducem foarte bine, desi ne plangem non-stop ca nu avem bani, ca o ducem greu, etc. Si poate asa si este, comparativ cu un standard pe care ni-l fixam de trebuie sa avem si aia si aia si cealalta. Dar comparativ cu acesti oameni, care sunt MULT mai multi decat ne imaginam si care sufera langa noi, o ducem EXTREM de bine si ne-am putea rupe ceva sa le dam si lor, sa le usuram putin suferinta (chiar daca nu vom putea sa le-o eliminam de tot, caci nu suntem budisti).

    Cu toate astea nu o facem, sau o facem mult prea putin si mult prea rar. Cu siguranta vom da socoteala pt. asta la Judecata …

  8. @admin, poate ca multi dintre noi nu prea stium ce sa comentam in astfel de cazuri, poate numai din adincul sufletului un “Doamne”

  9. O, vino, vino Doamne,
    Mângâie poporul Tău.
    O, vino, vino Doamne,
    Şi scoate-ne din jugul celui rău.

    Pe Tine azi Te cheamă, în jale şi-n durere
    Şi mâna ce se’ntinde şi ochiu’abia deschis.
    Coboară-Te şi’alină şi-adu o mângâiere,
    Acolo unde uşa spre milă s-a închis.

    O, vino, vino Doamne,……

    Coboară-Te şi’alină atâta’ndurerare
    Ce-n ochi şi-n glas şi-n suflet, atâţia o închid,
    Şi şterge atâtea lacrimi, străine şi amare,
    Deschide uşi ce oameni azi nu le mai deschid.

    O, vino, vino Doamne……

    C’amar loveşte moartea, în case’nfometate
    Şi plânge adânc în cuget, poporul Tău întreg.
    Adu-ne iar lumina, Cerscule Împărate,
    Ca să’nţeleag’odată şi cei ce nu’nţeleg.

    O, vino, vino Doamne…..

    Deschide larg în suflet, chemările iubirii,
    Să mergem unde ura, cu ură a ucis
    Ca să deschidem vieţii, cărările’nfrăţirii,
    În locu’n care calea, spre ceruri s-a închis.

    O, vino, vino Doamne…..

    Adu-ne iar lumina, cunoaşterii divine
    Smerite-n ascultare, în Har, prin Duhul Sfânt,
    Să ne trăim credinţa şi viaţa ortodoxă,
    În dragostea de Tine şi semeni pe pământ.

  10. Pingback: Arhim. Simeon Kraiopoulos: SUFERINTA, BINECUVANTARE SAU BLESTEM? Care este sensul suferintei? -
  11. Nu stiu cui folosesc comentariile noastre care nu tin de foame.Dupa atatea lectii teoretice duhovnicesti,ar fi cazul sa le punem in practica.Sigur,nici noi nu avem daca nu taiem nimic din lista de rasfaturi pentru Craciun.Eu sunt mai directa si stiu ce spun. Ultima experienta o am nu de mult.Am vrut sa ajut la vanzarea unei carti in favoarea PRO VITA si am incasat mai multe insulte,ironii decat bani.In final am recuperat din buzunarul meu,Slava Lui Dumnezeu.Oamenii sunt nepasatori pentru ca sunt lipsiti de dragoste.Daca l-ar iubi cu adevarat pe Dumnezeu(ma refer la crestini),ar vedea in fiecare suferind Chipul Lui Dumnezeu,care sta la usa si bate.In cele din urma macar o lacrima,o rugaciune…

  12. sa ne rugam SF Efrem cel Nou pentru ei, ca este grabnic ajutator

  13. Eu, Maria, am toata disponibilitatea de a lua spre ocrotire si buna creste o fata sarmana sau din vreo familie numeroasa. Ma gandesc la cele din familii defavorizate. Eu am ramas vaduva acum o luna si am o casa mare in care as putea gazdui permanent o fata sau 2 mai marisoare13/14-20 ani, pe care le-as putea implica activitati formativ- educative cu posibilitatea de a avea si un loc de munca in judetul Harghita. M-as bucura sa pot ajuta cu masa, casa si sprijin material si eu niste suflete aflate in nevoie. Adresa mea la care imi puteti scrie mariadanduvb@yahoo.com

  14. Pentru cei din Iasi, cititi va rog al doilea caz de aici si poate dati o mana de ajutor, e chiar impresionant!

    http://www.formula-as.ro/2012/1046/s-o-s-34/cazuri-de-extrema-urgenta-15812

  15. Eu, Maria, am toata disponibilitatea de a lua spre ocrotire si buna creste o fata sarmana sau din vreo familie numeroasa. Ma gandesc la cele din familii defavorizate. Eu am ramas vaduva acum o luna si am o casa mare in care as putea gazdui permanent o fata sau 2 mai marisoare13/14-20 ani, pe care le-as putea implica activitati formativ- educative cu posibilitatea de a avea si un loc de munca in judetul Harghita. M-as bucura sa pot ajuta cu masa, casa si sprijin material si eu niste suflete aflate in nevoie. Adresa mea la care imi puteti scrie mariadanduvb@yahoo.ro
    Imi cer scuze ca din graba am scris gresit adresa mea in loc de yahoo.ro am scris yahoo.com

  16. ati mentionat posibilitate transmiterii donatiei prin paypal.
    care este contul de paypal al primitorului donatiei? multumesc

  17. Pingback: TOT MAI MULTI ROMANI AU AJUNS MURITORI DE FOAME. Numarul saracilor care traiesc din mila publica s-a dublat in ultimul an (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: S.O.S.! DRAME SFASIETOARE ALE COPIILOR SI PARINTILOR DE LANGA NOI…(II) (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: De Izvorul Tamaduirii, sa ridicam un suspin catre Cer si sa intindem o mana de ajutor! ALTI FRATI MAI MICI AI LUI HRISTOS RASTIGNITI PE CRUCILE VIETII ACESTEIA, ale caror dureri le-am putea alina sau tamadui... (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandar
  20. Pingback: SAVALIADA – proiectul parintelui Mihail Milea de la Buzau sau CURAJUL IUBIRII “NEBUNE” DE DUMNEZEU SI DE APROAPELE. Interviuri si reportaje video, audio - Recomandari
  21. Pingback: Sa-i imbracam pe cei goi, sa-i ajutam pe cei sarmani! – CAMPANII UMANITARE IN SLUJBA UNOR FAMILII SARACE (video) - Recomandari
  22. Pingback: SUFLETE SUFERINDE care pot primi o mangaiere si o mana de ajutor… macar DE CRACIUN (I) (VIDEO) - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare