RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA

11-05-2014 15 minute Sublinieri

AJUTOR PENTRU FRATII NOSTRI DIN SIRIA INSANGERATA, care da, in zilele noastre, noiane de MARTIRI nestiuti, tratati cu nepasare

2_0

  • Doxologia:

Bunica Ana și frații creștini din Siria

„Avem și noi săracii noștri! La mai toate colțurile, cineva te roagă să îl ajuți! Mai mult, au fost inundații în sudul țării și multe sate sunt devastate. Au nevoie urgentă de ajutor material. Pe cei din Siria sa-i ajute organizațiile mondiale de binefacere, noi să ne vedem de ai noștri!”

Aceste cuvinte le-am auzit și le-am citit de multe ori, zilele acestea. Și, au partea lor de adevăr – pentru că trăim într-o lume în care suferința și necazurile se înmulțesc, de la zi la zi. Familii care nu au cu ce să-și trimită la școală copiii, bătrâni care nu reușesc să-și cumpere medicamente și chiar tineri care nu dispun de un loc de muncă stabil, toate sunt cazuri pe care le avem zilnic în fața ochilor.

Cu toate acestea, ceva ar trebui să ne facă să privim dincolo de suferința ce ne înconjoară. Calitatea de a fi creștin doboară barierele geografice, naționale sau culturale. Toți suntem popor al lui Dumnezeu” și trup tainic al lui Hristos”, așa cum bine a intuit, încă din primele zile ale creștinismului, Sfântul Apostol Pavel.

Mereu m-au fascinat cuvintele din epistolele Sfântului Ignatie Teoforul: „Biserica ce locuiește vremelnic în Antiohia, cei dimpreună cu el” scrie o scrisoare către Biserica lui Dumnezeu care locuieşte vremelnic în Filipi”. Acum aproximativ 2.000 de ani, comunitățile creștine purtau corespondență și se ajutau între ele. De la un capăt la altul al lumii romane, creștinii formau un singur popor. Avem exemplul episcopului oriental Policarp al Smirnei, care a făcut un drum din Siria până la Roma, pentru a ajuta comunitatea creștină din capitala Imperiului Roman.

Au trecut 2.000 de ani și nu s-a schimbat nimic, am putea spune. Da, pentru că noi, astăzi, avem șansa de a reînnoda o tradiție de două milenii. Avem șansa de a ne manifesta ca popor al lui Dumnezeu, dincolo de barierele care ne despart.

Avem săracii și amărâții noștri, Dumnezeu știe cât de mulți, dar și frații creștini din Siria și nu doar creștini au nevoie disperată de mâna noastră dăruitoare. Pentru că acești semeni ai noștri nu se confruntă 1_3doar cu sărăcia. Oamenii aceștia mor și umplu calendarele și sinaxarele de sfinți și martiri pentru credință, într-un Dumnezeu Răstignit din dragoste pentru noi, oamenii.

Zilele acestea, sursele media prezentau niște fotografii ce păreau sustrase din filmul lui Mel Gibson. Erau creștini răstigniți, întocmai ca și Mântuitorul nostru! Cu lejeritate, Statul Islamic al Irakului și Levantului, un grup jihadist fundamentalist, a revendicat răstignirea a doi creștini sirieni. Pe una dintre Cruci era pusă și vina: Acest om a fost potrivnic musulmanilor”. Adică, a urmat până la capăt lui Hristos!

Situația prin care trec acești frați ai noștri este critică. În doar doi ani de război civil, 100.000 de oameni au fost uciși, conform statisticilor ONU. În realitate, cifra aproape se dublează. Alți aproximativ 6,5 milioane de cetățeni sirieni au luat calea exilului spre Liban, Iordania, Cipru, Rusia și Turcia. În țările de adopție sunt înregimentați în tabere de refugiați, în condiții neprielnice vieții. Acum câteva luni, un copil din Yarmuk mărturisea următoarele: „Ca să supravieţuim, tata tăia iarbă de lângă gard şi o punea în mâncarea puţină pe care ne-o dădeau soldaţii. Am mâncat iarbă că să trăiesc!”.

Toate aceste sunt doar o fărâmă din ceea ce se petrece sub ochii noștri, în anul 2014, într-o lume care acordă asistență juridică și socială până și animalelor de companie. Frații din Siria nu speră la o viață mai bună, ci doar la dreptul la viață – un sentiment pe care noi, occidentalii, l-am uitat de mult timp.

În tot acest tablou, care nouă ni se pare desprins dintr-un film, se întrevede o scânteie de speranță. Cu mâna 3_1tremurândă, bunica Ana, paralizată și țintuită la pat de câteva luni, cu o pensie cât alții risipesc într-o seară la mall, a trimis la biserică trei lei pentru creștinii din Siria! Nici nu știu cum a aflat de colecta Patriarhiei Române, însă bătrâna aceasta a demonstrat ceva ce noi exprimăm doar cu buzele – creștinii sunt un singur trup!  Din puținul ei, a ținut să participe la darul pentru „Biserica ce locuiește vremelnic în Siria”!

Dacă și tu, frate, simți că ești parte a trupului Bisericii, precum bunica Ana, mai ai o șansă! În duminica aceasta se încheie Colecta Națională pentru ajutorarea creștinilor din Siria! Puținul tău, cu puținul meu și cu puținul altora poate constitui mult pentru frații din Siria însângerată!

Siria, considerată una dintre ţările musulmane care ofereau siguranţă creştinilor, a devenit, în urma conflictului dintre regimul lui Bashar al-Assad şi rebelii islamici fanatici, „un altar de jertfă“ al creştinilor. Musulmanii dintre rebelii fanatici îi obligă pe creştini să treacă la islamism, îi răpesc sau chiar îi omoară.Acum, în Siria, sunt martiri“, ne-a spus pr. Gheorghe Costea, preotul românilor din Siria şi Liban, în interviul acordat ziarului nostru.

Care era situaţia creştinismului în Siria înainte de începerea conflictului?

În Siria am întâlnit mai multe forme de creştinism. În primul rând creştini ortodocşi, care sunt cei mai numeroşi, 1,1 milioane din cei 20 de milioane de locuitori a Siriei, adică 5-6%. Aceştia aparţin de Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, patriarhie care continuă tradiţia Patriarhiei Antiohiei începută de la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi, în Siria mai există alte două patriarhii: Patriarhia Greco-Catolică (3%) şi Patriarhia Siro-Iacobită (0,5%). Toate cele trei patriarhii au sediul la Damasc. Totodată, în Siria sunt creştini armeni, mai numeroşi decât siro-iacobiţii, romano-catolici, uniaţi şi maroniţi. În total creştinii ajungeau la aproximativ 10% din populaţia ţării.

Aţi stat în mijlocul creştinilor din Siria peste doi ani, de la sărbătoarea Învierii din anul 2009 până în vara anului 2011. Cum era viaţa unui creştin în Siria?

Bashar-al-Assad-su_1925765bRegimul actual, un regim dictatorial, dar laic, a fost împotriva oricărei manifestări de tip fanatic sau extremist şi a dat o foarte mare libertate minorităţilor. Trebuie să precizăm că regimul lui Bashar al-Assad, actualul preşedinte al Siriei, este un regim care face parte şi el dintr-o minoritate, alawiţii, o sectă care derivă din shiism, dar tot musulmană. Dacă majoritatea populaţiei din Siria este sunită (70%), alawiţi sunt doar 15%, iar restul fac parte din alte secte musulmane: druzi, ismaeliţi şi alţi shiiţi. De aceea dintru început el a conlucrat destul de mult cu minorităţile, le-a dat destule drepturi şi totodată a încercat să conducă ţara din punct de vedere laic, fără implicare religioasă. Trebuie să precizăm că înainte de conflict existau în guvern atât miniştri alawiţi şi suniţi, cât şi 4 miniştri creştini. Deci s-a încercat o conducere laică a ţării. De aceea, creştinii putem să spunem că o duceau mai bine decât în alte ţări din Orientul Mijlociu.

Atât timp cât nu se revoltau împotriva regimului, nu erau persecutaţi. Ceea ce pentru creştini este tocmai împlinirea învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Faptul că îi lăsau să-şi manifeste cultul, să-şi ridice biserici, să-şi pună clopote la biserici, pentru ei a fost privit ca un privilegiu destul de mare, având în vedere trecutul de prigoană pe care l-au avut. Astfel că acum mulţi îi consideră pe creştini aliaţi ai guvernului. pr-gheorghe-costeaTeama creştinilor de acolo este că dacă regimul lui al-Assad va cădea, se va ajunge la o islamizare a ţării, ca în Irak, unde mulţi au părăsit ţara, iar alţii au fost chiar omorâţi, martirizaţi.

În Siria, creştinii trăiau normal. Erau prezenţi în toate păturile sociale, participau la toate activităţile economice, sociale şi culturale. Chiar şi eu, personal, pot spune că eram respectat de musulmani când mă vedeau îmbrăcat în reverendă. Ei ştiau că nu sunt unul de al lor, şeic sau imam, însă mă considerau om de religie, slujitor al lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat după izbucnirea conflictului?

Chiar şi unii dintre creştini îmi spuneau că acum ar fi bine să merg mai mult în civil. Opoziţia, chiar dacă la început era formată din islamişti moderaţi, încetul cu încetul a fost acaparată de islamişti fanatici, încât acum putem spune că o mare parte din opoziţie este dominată de aceştia. De aceea şi frica creştinilor de acolo că, dacă va cădea regimul, va urma o prigoană destul de mare. Trebuie să spunem că din datele pe care le avem acum, din cei 1,1 milioane de creştini ortodocşi din Siria, cam 300-400 de mii au părăsit ţara. Sunt şi destul de mulţi care au murit.

Dar sunt foarte mulţi răpiţi. Islamiştii fanatici au răpit, din aprilie, chiar şi doi episcopi, unul ortodox şi altul siro-iacobit.

Creştinii sunt răpiţi sau ucişi în Siria din cauza adeziunii pro-regim sau a credinţei în Hristos?

Unii sunt ucişi pentru susţinerea conducerii ţării, ca cei care lucrează în sistemul administrativ sau crestinismul-persecutat-in-siria-9luptă alături de armata de apărare siriană. Creştinii sunt văzuţi şi ca susţinători ai americanilor, deci tot o naţiune creştină, şi astfel musulmanii din zonă se răzbună pe creştini pentru atacurile din Irak şi din celelalte ţări.

Însă, dacă la început a fost o luptă împotriva susţinătorilor regimului, acum putem vorbi şi de o luptă împotriva creştinului care este non-musulman. Sunt zone în Siria controlate de rebeli care le cer creştinilor să plătească gizia (cizye) – tributul pentru non-musulmani introdus de Mohamed – pentru ca să rămână creştini. Şi nu este o sumă foarte mică. Iar cei care nu plătesc sunt obligaţi să se convertească. Sunt anumite zone în care islamiştii mult mai fanatici nu acceptă decât convertirea sau părăsirea teritoriului. Astfel, mulţi părăsesc ţara.

Totodată, creştinii sunt răpiţi şi pentru răscumpărare, deoarece, fiind prigoniţi cu ani în urmă, au strâns mulţi bani. Şi din răpiri s-au obţinut sume destul de mari. Din păcate, sunt şi cazuri când cu toate că a fost plătită răscumpărarea, totuşi creştinii au fost ucişi. Chiar este un preot catolic, care a fost decretat de către Vatican ca martir şi care a murit în 2009. 00b-fr-fadi-jamil-haddad-27-10-12-syria-civil-warEste şi un preot ortodox, Fadi Jamil Haddad, care a fost răpit şi omorât în 2012 pentru că îi ajuta pe creştinii care se aflau în aceste zone de conflict dintre rebeli şi forţele guvernamentale.

Părinte, sunt martiri acum în Siria?

Da, acum sunt martiri. Precum părintele Fadi, au mai fost şi alţii omorâţi când mergeau să ajute sau să plătească recompensa pentru anumiţi creştini răpiţi. Şi sunt unii care au fost omorâţi chiar pentru faptul că au mărturisit că sunt creştini şi nu au dorit să se convertească. Eu cred că aceştia pot fi socotiţi martiri. Perioada persecuţiilor nu s-a încheiat, există martiri şi în zilele noastre!

Cum vedeţi viitorul conflictului din Siria?

Ne rugăm pentru pace, după cum ne-a îndemnat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi după cum se roagă creştinii de acolo şi de pretutindeni. Pentru creştini, cea mai importantă armă trebuie să fie rugăciunea, cum ne-a îndemnat şi Preafericirea Sa.

Însă, după încetarea conflictului, vor rămâne urmări destul de adânci. Ştiu că se vorbeşte în Siria că ar fi nevoie de peste 20 de ani pentru refacerea a tot ceea ce s-a distrus. Iar dacă se va schimba regimul, există frica că va fi destul de mult haos. Deja unii lideri moderaţi ai opoziţiei au fost omorâţi de către cei fanatici, pentru că nu converg cu ceea ce văd ei pentru viitorul Siriei: un stat islamic şi condus după legea islamică. Deci, nu este deloc un viitor paşnic pentru creştini.

  • Doxologia:

Cum e în război!?

Citeam mai de demult că războiul, acest ospăț al morții, este o lecție a istoriei pe care niciodată popoarele nu şi-o amintesc îndeajuns, deși, în cazul nației românești, cel de Independență de la 1877 ar trebui definit drept actul prin care am rezistat nedreptăților cu prețul sângelui, câștigându-ne independența față de puterile asupritoare prin jertfa a peste zece mii de confrați.

Noi, cei de astăzi, din mila Domnului, citim ori aflăm ce înseamnă războiul. Cu greu ne putem imagina cum e să trăiești prin tranșee cu spaima unei morți iminente, pândind din toate părțile, sau să te strecori prin ploile de schije și gloanțe, ori să înfuleci un codru de pâine uscat, înghițit cu năduf și lacrimi, printre împușcături înăbușite sau în șuierul ascuțit al ghiulelelor. Așa au luptat frații noștri români în Războiul de Independență, câştigându-ne libertatea şi posibilitatea de a ne bucura de tot ce-i sfânt și românesc. De aceea se cade să ne amintim de ei, căci nu au fost puțini. Toți tineri, cu fețe îngrijorate și doruri nenumărate. V-ați întrebat vreodată cum e să lupți nu doar pentru idealuri naționale, ci pentru viața proprie? Cu baioneta ori pușca în mâini, mulți dintre eroii noștri au rezistat, ori nu, uraganelor de gloanțe. Oare cine ar izbuti să redea în cuvinte potrivite încleștarea de pe front sau forfota din spatele lui? Cine poate simți astăzi, ca oarecând înaintașii, mirosul morții bântuind peste tot? Cine va reuşi să descrie sentimentele camarazilor ce-și numărau colegii măcelăriți de arme, rămași în tina umezită de sângele lor? Chiar atunci când tunurile ori armele încetau a mai urla, moartea tot înspăimânta, căci mulți ostași loviţi de gloanțele ucigașe zăceau pretutindeni, așteptându-şi izbăvirea de la brancardieri ori doctori, care încercau de multe ori imposibilul. Alteori, constatând sfârșitul bravilor luptători, îi puneau pe tărgi, devenite năsălii, rânduindu-i spre înmormântare. Nici preoților de pe front nu le-a venit ușor. Trebuiau să le insufle curaj și credință celor care își vedeau sfârșitul atât de aproape.

Arhim. Chiriac NicolauAm scris acum câtăva vreme despre un monah nemțean trimis în acest război, Arhimandritul Chiriac Nicolau. M-am întrebat câți preoți de azi am avea curajul părintelui Chiriac? Dând dovadă de patriotism, de jertfă, dar și de mare râvnă misionară, a cerut implicarea în slujirea ostașilor români de pe câmpul de luptă. Arhimandritul Chiriac a fost confesor al brigăzii de ostași din garnizoana Galați, oficiind totodată slujbele de înmormântare la zeci și sute de soldați. Au avut ei parte de clopote trase, după cum o cere tradiția noastră ortodoxă, la despărțirea sufletelor de lumea pământeană? Mă tem că nu! Zgomotele cazmalelor și hârlețelor ce săpau de zori gropi pentru ei înlocuiau arămile sunătoare ale sfintelor locașuri. Iar preoții de pe fronturi, înălțându-și glasurile, rosteau rânduiala pogribaniei în prezența batalioanelor care se descopereau în fața priveliștii îndurerate, rugându-se pentru camarazii căzuți la datorie.

Într-un cuvânt, războiul aduce răni, sânge și moarte. Nu puține suferințe colaterale îl însoţesc: evacuări; familii despărțite; mame tânguindu-și feciorii pieriți în lupte; soții văduve cu pruncuții în brațe, căutând cu disperare ajutor; copii orfani jelindu-și soarta crudă; sate pustiite; pământuri părăginite; văi cu ape cristaline și răsunătoare ori crânguri însorite rămase fără pașii ori brațele muncitoare ale celor plecați fără întoarcere.

Noi nu ne-am dorit război, ci ne-am văzut nevoiți să-l purtăm, fiindcă nu exista altă cale de a ne elibera de sub dominația turcească. Împrejurările istorice deveniseră favorabile, căci în 1875 izbucnise răscoala în Bosnia şi Herțegovina, iar în 1876 cea din Bulgaria. Încă o circumstanță propice îndeplinirii visului românesc de libertate a oferit-o în 1877 Rusia, declanșând un nou război împotriva Turciei.  La 4 aprilie 1877, țara noastră parafa pactul cu Rusia prin care permitea armatei imperiale să-i tranziteze teritoriul şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. Imperiul Otoman a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor, luând o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave românești încărcate cu cereale, bombardarea orașelor Brăila și Reni, atacarea pichetelor de frontieră. În aceste condiții, Ministrul de Război Alexandru Cerna a ordonat trupelor române să răspundă hotărât la orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul sesiunii de la sfârșitul lui aprilie, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state.

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, pe atunci Ministru de Externe, a proclamat independența României, iar a doua zi documentul a căpătat putere de lege, prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma direcționându-se către armată. Respectând înțelegerea cu Rusia țaristă, armata română s-a concentrat în Oltenia de sud. În iunie, trupele ruse au trecut Dunărea, începând intervenția militară pe teritoriul Imperiului Otoman. stc385462 La Plevna s-au lovit de rezistența lui Osman Paşa, comandatul oștirilor turcești, văzându-se obligate să oprească înaintarea. În aceeași lună, armata română a intrat în vârtejul războiului de peste Dunăre. Numărul oștenilor români se ridica la aproximativ 100.000 de oameni, dispunând de 108 tunuri. Oastea română a declanşat ofensiva la finele lui august, cucerind reduta Griviţa 1, apoi, la început de noiembrie, cetatea Rahova, pe când Plevna a rezistat până la 28 noiembrie, fiind încercuită de trupele ruso-române. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, mișcare sortită eșecului, ducând la capturarea lui.

După căderea Plevnei, acțiunile combatante au sporit. Trupele române au cucerit Vidinul, iar cele ruse au pornit către Constantinopol. În situația nou creată, Turcia a fost nevoită să ceară un armistițiu, astfel că la 19 februarie 1878 s-a semnat înțelegerea de la San Stefano. În tratatul de pace, printre altele, se recunoştea şi independența României. Condițiile acestuia, favorabile României, au fost întărite de către țările apusene la Congresul de la Berlin din vara anului 1878, țara noastră fiind recunoscută ca stat independent.

Și toate acestea prin jertfa eroilor noștri, care reprezintă memoria vie a istoriei națiunii românești. De aceea, ziua de 9 mai a fiecărui an să ne fie un binecuvântat prilej de a le fi recunoscători pentru jertfa vieții scrijelită pe răbojul istoriei cu sângele lor vărsat pentru ca noi astăzi să trăim liberi, manifestându-ne în mod plenar credința, cultura și datinile strămoșești.

„Plecat-am nouă din Vaslui…”

Până la venirea comuniştilor la putere, ziua de 10 mai era ziua naţională a românilor. Între anii 1866 şi 1947 (când a fost proclamată Republica Populară Română), regele, curtea, oştenii şi poporul participau, în un-rege-pentru-romani-carol-i-18448793biserici, la slujbe de laudă şi mulţumire, iar familia regală ieşea în mijlocul bucureştenilor, asistând la celebra bătaie cu flori de la şosea şi la focurile de artificii din Cişmigiu. Sărbătoarea se mai numea şi „ziua triplei coroane”, deoarece era legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării.

În primul rând, pe 10 Mai 1866, Carol I a venit în Bucureşti, capitala României, unde a depus jurământul în faţa Parlamentului. Tot în această dată, dar în anul 1877, Carol I proclamă independenţa României. De asemenea, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României. După 1947, regimul comunist a încercat să înlăture urmele monarhiei, mutând Ziua Independenţei României pe data de 9 mai. În sfârşit, să nu uităm că pe data de 10 mai 1877 s-a realizat practic unirea Principatelor cu Dobrogea.

Războiul de Independenţă al României (Războiul Ruso-Româno-Turc) din 1877-1878 a fost un pas important al României spre unificarea deplină. Folosindu-se de lupta dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, România şi-a declarat independenţa faţă de cele două mari puteri (puterea suzerană era Imperiul Otoman, iar puterea protectoare era Imperiul Ţarist), devenind o ţară importantă în Balcani. După aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, proclamarea independenţei şi recunoaşterea internaţională a acesteia au înlăturat legăturile de subordonare faţă de Imperiul Otoman, punând capăt oricărei asupriri străine.

„Sunt fericit că putui muri luptându-mă pentru ţara mea, frumoasa mea Românie…“

Plevna 1877La acţiunile militare desfăşurate la sud de Dunăre au participat peste 52.000 militari români, din care peste 10.000 au pierit în încleştările de la Plevna, Rahova, Smârdan, Tatargik, Belogradcik şi Vidin. Ziarul „România liberă” din 3 septembrie 1877 subliniază eroismul ostaşilor români: „S-au luptat ca nişte lei copiii Carpaţilor! Împotriva întăriturilor păgâne, care zvârleau plumbi încinşi, ei şi-au aruncat piepturile înflăcărate. Au murit mulţi dar au murit ca eroi, au murit jertfindu-se pentru o patrie adevărată, pentru dreptatea trecutului glorios al României”.

Între numeroasele mărturii privind luptele purtate de ostaşii români pentru cucerirea independenţei noastre de stat se numără şi scrisorile expediate de pe front în anii 1877 – 1878 de către căpitanul Grigore Bănulescu, întors de pe front cu gradul de maior. Scrisorile sunt adresate soţiei sale şi evocă momente dramatice înregistrate pe tot parcursul războiului. Iată, spre ilustrare, un fragment din scrisoarea expediată în ziua de 31 august 1877, imediat după un mare asalt asupra Plevnei:

Dragă Titza,

În scrisoarea aceasta nu vei avea mult de citit, căci din cauză că mă grăbesc să nu pierd poşta, trebuie să fiu mai scurt şi, prin urmare, pentru a termina scrisoarea mai iute sînt silit a-ţi scrie mai puţin. Dar îţi voi da, cu toate acestea, cîteva noutăţi care cred că te interesează, căci ele tratează despre cîmpul de luptă. Iată-le: în luptele de la 27, 30 şi 31 august au căzut următorii ofiţeri, parte morţi, parte răniţi; la 27 august au căzut răniţi căpitanul Morţun, care va pierde mîna, poate, şi locotenentul Marinescu din Reg. nr. 5 de linie şi sublocotenentul Hartel din artilerie, iarăşi uşor rănit. Din gradele inferioare au căzut peste 130, între care şi caporalul Iancu Pastia care, fiind grav rănit de o bucată de obuz (care i-a rupt pîntecele) a murit peste trei ore în durerile cele mai mari, însă era de un curaj fără egal şi în ultimele momente a murit zicînd: „Mor foarte vesel, căci poziţia (reduta) s-a luat şi sînt fericit că putui muri luptîndu-mă pentru ţara mea, frumoasa mea Românie“. (…)

În luptele de la 30 şi 31 august, numărul ofiţerilor morţi şi răniţi se urcă la 55, între care maiorul Şonţu, căpitanul Valter Mărăcineanu, Cracalia, Panu Nicolae, Măcărescu, Buşilă şi Romano şi alţi foarte mulţi locotenenţi şi sublocotenenţi, ale căror nume nu le ştiu, iar grade inferioare au căzut aproape la 2000 cu morţi şi răniţi, din care 1300 la 1400 sînt răniţi şi restul morţi.

Trebuie să se ştie că a fost un măcel teribil, căci reduta aceea mare, foarte importantă pentru turci şi cronica-razboiului-caderea-plevnei-18436022alte poziţiuni s-au luat mai mult cu pieptul, afară de citeva focuri ale trăgătorilor, care împuşcau din mers şi de focul neîntrerupt al artileriei noastre, altfel, cum zisei, s-a luat mai mult cu pieptul la asalt, dar, în fine, s-a luat şi trupele noastre se menţin în ele făcînd chiar mult rău turcilor, care au atacat cu multă înverşunare poziţiile pe toată linia aliată ruso-română chiar în noaptea de 31 august spre 1 septembrie şi fură respinşi de români cu mari pierderi, lâsînd pe cîmpul de luptă peste 3000 de morţi şi răniţi, pe care nu-i pot ridica, iar ruşii au pierdut trei redute cu pierderi enorme […], pe cînd la noi Vodă, văzînd că mor atît de mulţi ofiţeri, a dat ordin să nu mai iasă toţi în capul coloanei, ci să meargă fiecare la plutonul său, căci toţi ofiţerii, cum se da semnalul de asalt, fugeau înaintea coloanei şi se duceau ca nebunii urmaţi ca nişte eroi de soldaţii toţi, pînă cînd cădeau zdrobiţi de gloanţele şi obuzele turceşti. Această conduită a ofiţerilor a făcut ca toată armata să fie bravă şi să cîştige victorii mari asupra turcilor în toate luptele. (…)” (Sursa: Dumitru Văcariu, Noi mărturii privind eroismul ostaşilor români, Cronica nr. 48 (618), vineri, 2, decembrie 1977)

Biserica Ortodoxă a avut un rol important în susţinerea soldaţilor români, cărora preoţii militari le-au insuflat curajul şi bărbăţia, întărindu-le încrederea în victorie şi în dreptatea cauzei pentru care luptau. Numeroşi preoţi încadraţi în serviciul religios al armatei s-au aflat permanent în mijlocul soldaţilor, iar o parte dintre ei şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. Cei care au supravieţuit războiului au fost decoraţi cu medalii – „Virtutea militară“, „Serviciul credincios“ – sau au primit ordinul „Steaua României“ în gradul „Crucea de cavaler“. Meritele deosebite ale clerului român au fost recunoscute şi apreciate şi de conducerea armatelor 15-viteji-Carol-I-Razboiul-de-Independenta-din-1877ruseşti: ţarul Alexandru al II-lea a acordat ordinul „Sfânta Ana“, în diferite clase, mitropoliţilor Calinic Miclescu şi Iosif Naniescu şi arhim. Ieronim Ştefănescu, iar ordinul „Sfântul Vladimir“, episcopului Melchisedec al Dunării de Jos.

Între preoţii militari care au fost prezenţi pe front, în anii 1877-1878, amintim: Ieromonahul Narcis Creţulescu, de la garnizoana Iaşi, Ieromonahul Irinarh Grădeanu, de la garnizoana Brăila, Protosinghelul Agatanghel Guţu, de la garnizoana Craiova, arhimandriţii Ignatie şi Ghenadie Merişescu, de la garnizoana Bucureşti. În Războiul de Independenţă, pe lângă preoţii militari, au mai fost angajaţi şi alţi preoţi, la propria lor cerere, unul dintre ei, Gavrilă Ursu, confesorul Regimentului IV Artilerie din Iaşi, fiind decorat cu “Virtutea Militară”. De asemenea, armata română a fost ajutată şi de sute de călugări şi călugăriţe, care s-au pus voluntar în serviciul ei, în calitate de infirmieri şi brancardieri. Activitatea clericilor români în timpul războiului s-a manifestat şi prin servicii divine şi rugăciuni pentru biruinţă, prin pastoralele ierarhilor şi cuvântările preoţilor, prin articole şi apeluri, prin îndemnuri şi strângeri de ajutoare în folosul ostaşilor de pe front, al familiilor lor, prin ofrande şi material sanitar pentru răniți.

Ziua Independenţei sau Ziua Victoriei reprezintă un bun prilej pentru ca fiecare dintre noi să-şi amintească de efortul uriaş, economic şi militar, al armatei şi al întreg poporului român, pus în slujba ţării,  precum şi de jertfele miilor de eroi căzuiţi la datorie, pentru suveranitatea ţării. Trei divizii româneşti au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea ei, ceea ce a însemnat o importantă jertfă pentru ţara noastră.

La capătul războiului, România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente, îi erau recunoscute Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, obţinând egalitatea juridică cu toate statele suverane, creându-se, astfel, premisele pentru Marea Unire din 1918.

independenta-03

Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Irina Nastasiu, Istorie, Martiri si jertfe in zilele noastre/ Biserica rastignita, Pagini Ortodoxe, Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria, Suferinta de langa noi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA

  1. Am fost astazi la Patriarhie in ideea donarii unei sume pentru Siria, dar fiindca am ajuns pe la 13:30-14:00 mi s-a spus ca s-au strans la finalul Sfintei Liturghii.

    Am intrebat daca se mai pot totusi dona zilele urmatoare si mi s-a spus ca maine pana la 12:30-13:00 as putea sa revin si sa merg la acea cladire pe stanga cum se coboara de la Patriarhie pe drumul opus drumului catre Unirea si ca se vor putea dona si maine, ca idee pentru cine ar mai fi interesat.

  2. @ ROrtodox:

    Multumim! Foarte utila informatie, nadajduim sa fie vazuta de cat mai multi. Din pacate, colecta a fost foarte slab mediatizata la timpul potrivit.

  3. Imi e din ce in ce mai clad ca SUA si UE finanteaza razboaiele si teroristii. Desigur, noile razboaie sunt purtate impotriva crestinilor, ce aliati ar putea fi mai buni decat un popor care uraste de moarte crestinii? Recomand citirea unui interviu cu un sirian ortodox care a facut studiile in Romania http://demascarea-inselatoriei.blogspot.ro/2014/05/interviu-cu-un-sirian-ortodox-despre-razboiul-din-siria.html

  4. Am fost si s-a rezolvat.

    Este in felul urmator: Mergeti pe drumul pe care am scris mai sus, si pe urma intrebati cum puteti ajunge la casierie ( e destul de greu de gasit ), iar acolo se strang donatiile ( cu chitanta cu nume / prenume pe care se specifica motivul donatiei )

    In plus, am intrebat daca se mai pot zilele astea strange, si mi s-a spus ” se vor strange toata saptamana iar apoi vedem, poate facem un cont.. ”

    Deci, daca doriti sa dati vreun ban in directia aceasta mergeti la casierie, si banuiesc ca daca Patriarhia va vedea un interes in aceasta privinta va face si acel cont, eu asa am inteles din ce mi s-a spus.

    O zi buna!

  5. Daca Kievul nu plateste 3,5 mld dolari pana pe 2 iunie ,Gazprom va inchide total livrarile catre Ucraina (posibil si catre alte state din Europa) – Cate zile va rezista populatia ucraineana fara gaz in gospodarii si apartamente??

  6. Calaii lui baphomet de la Washington -via- organizatiile teroriste decimeaza poporul sirian si darama bucata cu bucata orasele si satele – Acolo se desfasoara ororile iadului -foarte multi copii rupti in bucati sau cu inima scoasa – media alternativa e plina de marturii si fotografii in schimb mainstreamu’ sta pres si linge talpoiul …stim noi cui

  7. – De ce seamana istoria omenirii cu un experiment teribil?
    Care este -protocolul- sau legea fundamentala ce nu poate fi eludata si care atarna de gatul speciei umane?
    Exista erori de proiectare in arhitectura acestei specii?
    De ce omul nu-si poate depasi conditia tragica?
    De ce este inregistrata in arhitectura noastra spirituala predispozitia spre genocid? Spunea Pr Dumitru Staniloae intr-un interviu din 1992 ca “experimentul inca nu s-a terminat si Dumnezeu mai are alternative pentru omenire ” – De ce se discuta DOAR in cercurile teologice inalte aceste aspecte extrem de sensibile?

  8. @ Stef:

    Aoleu, ce sunt hulele astea? Adica Dumnezeu face experimente pe noi si a facut erori in proiectarea omului? Ce inseamna “specie umana”? Ne indoim de autenticitatea acelui citat pe care il pui pe seama pr. Staniloae. Care este sursa si care e contextul?

    Din tot ceea ce spui, ramanem si noi cu o intrebare, fara de care nu stim de pe ce baze plecam fiecare: crezi in Dumnezeu, in Ortodoxie, cunosti ceva din invatatura dogmatica ortodoxa? E foarte departe de adevar ca aceste subiecte s-ar discuta doar in cercuri teologice inalte – trebuie doar sa intelegem niste chestiuni fundamentale care tin de creatie si de libertatea daruita omului, de ingaduinta lui Dumnezeu care NU inseamna predestinare, de caderea lui Adam, etc. Sunt lucruri tratate inclusiv in predici sau in capitole de carti publicate pe acest site, dar chiar nu avem acum vremea sa cautam si sa explicam cu de-amanuntul. Cine are… e invitatul nostru. Numai sa stim totusi care sunt premisele comune de discutie, ca sa nu riscam sa aducem aici toate hulele filosofilor atei.

  9. @ admin
    Bine , nu voi continua cu alte detalii si intrebari care ar putea deranja sau sminti – Poate a sistemul meu de gandire si evaluare asupra existentei nu imi ofera raspunsurile fundamentale de care am nevoie – Nu cunosc in detaliu invatatua dogmatica ,in schimb la intrebari ca cele de mai sus nu am gasit pana acum raspunsuri clare – Atat cat am reusit sa inteleg si sa observ ,in istoria omenirii – atat cat este cunoscuta – contine o serie de anomalii – Interventionismul divin (atat cat s-a manifestat) in societatea umana NU pare sa rezolve problemele grave de sistem si de gandire – Asta e parerea mea sincera! Acum se contureaza acum un model tot mai clar al interventiei finale doar dupa ce mari nenorociri vor curata la propriu planeta de locuitori – Suntem in pragul unei noi extinctii si abominatii absurde ca cele din Siria ne pot lovi si pe noi. Majoritatea oamenilor nu inteleg natura si sistemul de forte spirituale care se manifesta si care guverneaza pe acest pamant si ACCESUL acestor forte in planul nostru existential.

  10. Am avea rugamintea ca fratii care pot raspunde lui Stef, sa incerce sa o faca. Multumim!

  11. Stef:

    Iarta-ma, dar pari dezorientata. Eu sint poate cel mai nepotrivit om de pe aici sa iti raspund, pentru ca toti sint mai stiutori si mai fara de pacate decit mine. Deci o sa aleg o singura intrebare, pentru ca sint sigura ca altii te pot lamuri mult mai bine. Si daca cauti cu adevarat raspunsuri cu sinceritate si rabdare (sinceritate si rabdare=2 conditii esentiale pentru aflarea Adevarului), le vei gasi.

    “Exista erori de proiectare in arhitectura acestei specii?”

    Nu exista erori de proiectare in arhitectura. Dumnezeu ne-a creat LIBERI. Avem libera alegere intre bine si rau. Omul prefera sa aleaga raul, pacatul, destrabalarea, neascultarea de poruncile lui Dumnezeu, sa se iubeasca pe sine mai mult decit pe Dumnezeu. Daca nu ne-ar fi creat liberi, ar fi ca un dictator. Si atunci, cum am putea sa il iubim? Dumnezeu este mult-rabdator si iertator, nu face greseli. Ne da sanse. Multe sanse sa ne indreptam, sa ne reintoarcem la Tatal nostru, noi fiii sai pierduti. Chiar si atunci cind noi gresim, ne asteapta zile, luni, ani, zeci de ani sa ne indreptam. Este lupta pentru putere, nemultumirea cu simplitate, mindria, slava desarta, pacatele noastre cele ce aduc razboiul. Ce sens ar fi avut ca Dumnezeu sa ne creeze si dupa aia sa aduca tot felul de razboie sa ne distruga? Razboiele vin tocmai din cauza ca omul nu asculta de Dumnezeu.

    Situatia din Siria ne deranjeaza teribil pe toti. Insa martirii Lui Dumnezeu din Siria vor fi rasplatiti. Si cei ce ii omora si participa financiar la mass murder de asemenea vor fi rasplatiti dupa faptele lor.

    Domnul si Maica Sa sa te lumineze si sa iti daruiasca descoperirea Adevarului. Si daca esti intr-un impas sau nu l-ai cunoscut inca pe Dumnezeu dar vrei sa il afli, sa Ii intinzi o mina si sa-l cunosti, Il vei gasi–sau mai bine zis, te va gasi El pe tine. Totul este sa vrei cu adevarat sa descoperi Adevarul.

  12. Cat de GREU este sa fii si sa traiesti ca si CRESTIN in tarile musulmane:

    https://ro.stiri.yahoo.com/o-femeie-din-sudan-riscă-să-fie-executată-din-cauza-religiei-sale-050736462.html

    In tarile musulmane, precum SUDANUL, esti OBLIGAT, nu de catre “rebeli” fanatici ca sa “abjuri” de la Crestinism, si sa primesti “islamul”, ci chiar de catre INSTITUTIILE statului.

    Si cand te gandesti cat de “toleranti” pot fi europenii cu acesti INADAPTABILI adepti ai religiei musulmane….

    Dumnezeu sa aiba mila de fratii nostri CRESTINI care MOR si sunt TORTURATI pentru Hristos, si care nu au nici o VINA in lumea in care traiesc decat aceea ca IL ADORA pe “Printul si DOMNUL PACII si VIETII Eterne”!

    Cand am momente de “traire IN DESERT” a unor clipe dintr-o zi, daca se intampla (ca alta data uit complet de asta…) SA IMI AMINTESC de “persecutiile” CRESTINILOR care se petrec in Tarile care sut OSTILE Crestisnismului, intru pe youtube si imi accesez niste clipuri video cu aceste prigoniri, care ma AJUTA mai mult decat orice altceva ca sa imi dau sema de “FALSITATEA” si “NEAUTENTICITATEA” si “starea caldicica” de asa-zis “crestin” pe care o traiesc in viata mea, si nu de putine ori ajung la lacrimi.

    Iata cum isi traiesc CREDINTA Crestina fratii nostri crestini care traiesc in tarile in care CRESTINISMUL este PERSECUTAT in mod public:

    http://www.youtube.com/watch?v=QYyNrgkKf6o

    http://www.youtube.com/watch?v=jus0zmymWmg

    http://www.youtube.com/watch?v=EFZPOk5uk8A

  13. Draga Stef,

    La indemnul fratilor admin, indraznesc sa iti spun si eu cateva cuvinte ca o incercare de raspuns la framantarile tale. Inainte de toate, asa cum a zis si Emma, te sfatuiesc sa indrepti in rugaciune aceste intrebari catre Domnul si, daca esti sincer in cautarile tale, El te va lumina negresit. Primul pas ca sa fim siguri ca nu gresim calea, este acela de a ne gasi un duhovnic care sa ne indrume pasii in cautarile noastre si sa ne fie alaturi mai ales atunci cand ne ispiteste indoiala.
    Referitor la “protocolul” sau “legea fundamentala” dupa care ne-a creat Dumnezeu ea exista si se numeste IUBIRE. Iubirea neconditionata, jertfelnica, iertatoare si indelung rabdatoare a lui Dumnezeu. Nu exista alt protocol in afara de acesta 🙂 Si pentru ca Iubirea – aceea adevarata, care s-a jertfit pentru noi pana la moarte- nu se putea darui altfel decat in deplina libertate, pentru a fi acceptata liber de catre oameni, Dumnezeu ne-a daruit posibilitatea de a alege sau nu sa fim cu El. Este adevarat, daca privim retrospectiv in istoria omenirii, vedem ca omul nu a folosit aceasta libertate cu intelepciune ci mai degraba distructiv, astfel incat toate puterile sale sufletesti si rationale s-au intunecat pana la alienare completa. Pentru a recupera conditia umanitatii noastre cazute a fost nevoie ca Dumnezeu sa se intrupeze si sa traiasca in trup ca om, ca sa ne intoarca din blestemul neascultarii. Blestem nu inseamna in nici un caz o situatie de predestinare inscrisa in codul nostru genetic ci pur si simplu degradarea fiintei noastre (trupesti si sufletesti) datorita indepartarii de Dumnezeu. Tot asa cum o planta care creste in intuneric este lipsita de vitalitate si se dezvolta firav, omul care se desparte de Dumnezeu se ofileste si nu isi mai poate indeplini menirea, nici nu mai este liber. “Interventia Divina” de care vorbesti, nu a avut rostul sa creeze o lume perfecta exterioara, aici, pe pamant, ci de a recupera esenta fiintei umane din interior, relatia noastra cu Datatorul Vietii. “Interventia” aceasta se produce mai ales in interiorul nostru, adevaratele si cele mai minunate efecte ale ei producandu-se cu precadere asupra organului vital al omului, inima. De aceea va spun ca omul isi poate depasi conditia tragica cu ajutorul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfant. Martori ne sunt nenumaratii Sai prieteni, sfintii pe care ii cinstim si pe care ii avem modele de urmat, adevarate “forte spirituale” care ne sunt aproape si se roaga pentru noi. Desigur, asta nu inseamna ca ar trebui sa visam la o lume ideala pe pamant, in care nu mai exista tragedii si durere…inseamna ca miza depasirii conditiei noastre tragice, de a trai intr-o lume cazuta, este mult mai mult decat crearea unei societati utopice; miza este aceea a devenirii noastre intru fiinta, a recuperarii conditiei noastre de fii ai lui Dumnezeu.
    Maica Domnului sa te lumineze in cautarile tale si sa te acopere cu rugaciunile ei!

  14. Emma si Elena va multumesc pentru raspuns si timpul acordat – Poate ca rationamentele mele reci si imperative nu sunt potrivite in aceasta speta – Nu pot afirma ca am o relatie autentica, cu Dumnezeu – Cred ca problema cea mai mare e lipsa unei forme de incredere in actiunea si puterea lui Dumnezeu.

  15. Stef:

    Cu placere. Insa noi nu te putem ajuta asa cum te poate ajuta un duhovnic bun. Si iarta-ma dar rationamentul personal, m-a bintuit si pe mine si tocmai asta m-a tinut departe de Dumnezeu. Din cauza ca nu ai o relatie autentica cu Dumnezeu, gindurile tale sint afectate. Nu numai Dumnezeu ne influenteaza gindurile si tocmai aici este marea primejdie. De aceea este f. important sa avem un duhovnic. Chiar si cu un duhovnic, este greu uneori sa bintuim gindurile ce nu sint de la Dumnezeu, d-apai sa mai incercam asta singuri! Duhovnicii ne indruma, ne da “retete” ptr. bolile noastre trupesti si sufletesti, si ne dezleaga de pacate. Fara ei, nu ajungem prea departe! Intelegem totul dupa mintea noastra, care din cauza pacatelor, este afectata mai mult decit realizam, mai ales la inceput, fara nici o experienta duhovniceasca.

    Daca esti in dubiu si inca nu esti gata sa faci acest pas catre un duhovnic, iti recomand macar sa vezi filme ortodoxe, sint citeva f. bune pe youtube facute de greci si de rusi. Uite aici este unul cu Sfintul Vasile cel Mare. Vei vedea atit ce a reusit acest om minunat sa realizeze in timpul unor prigoane (fiindca tot vorbiram de prigoana din Siria) si erezii, cit si relatia lui cu alti sfinti.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/01/vasile-cel-mare-leul-lui-hristos-film-documentar/

    Si iarta-ma, eu nu sint persoana care sa fie in stare sa te sfatuiasca, nu am un dar al cuvintului, dar am socotit ca poti gasi inspiratie si ajutor macar din filmul asta, daca alt pas nu poti sa faci deocamdata. Insa asa cum a spus si sora Elena, duhovnicul este cel ce te poate ajuta cu mult mai mult decit noi–este cheia ta catre Dumnezeu, caci dezlegindu-ti pacatele, iti va descuia lacatul pe care l-ai pus camerei tale. Nu rationaliza prea mult, lasa-te in miinile Sale. Orice ai fi facut, te iarta! Domnul te asteapta, sa ii deschizi usa, dar este incuiata. De tu vei face un pas spre El, El va face 10 spre tine 🙂

    Domnul si Maica Sa sa te lumineze si sa iti descopere calea spre mintuire.

  16. @ Vela:

    Asa este! Si eu mai imi dau cite un reality check cu videouri din astea sa ma mai trezesc la crunta realitate a fratilor nostri persecutati!

    Noi sintem (inca) destul de liberi si nu sintem in stre sa fim atit de devotati Ortodoxiei cum sint acesti crestini traumatizati si masacrati! Sa ne fie spre exemplu si crestere duhovniceasca!

    Dumnezeul Puterilor sa ii intareasca si sa ne intareasca si pe noi de or veni timpurile astea si pe la noi pe-acasa!

  17. Pingback: MARTURIE DIN SIRIA. “Biserica Antiohiei s-a jertfit acum, dar va veni vremea cand o alta Biserica va trebui sa se jertfeasca” - Recomandari
  18. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  19. Pingback: Mesajul marturisitor de Craciun al IPS Ierotei Vlachos: “BISERICA ESTE UNA SI ACEASTA ESTE ORTODOXIA. Opinia cum ca exista mai multe biserici este o credinta stramba. Trebuie sa invatam drept adevarul si sa marturisim credinta noastra. SA VA RUGATI
  20. Apropo de dilemele comentatorului Stef. Le inteleg intrucatva, si am un punct de vedere: personal, cred ca explicatia sta intr-o forta exterioara fiintei umane (si anume ‘raul’,adica diavolul) despre care ni se vorbeste, cum spunea un teolog catolic(sau protestant, nu mai stiu) – Denis de Rougemont, in extraordinara sa carte ‘Partea diavolului’, pe care o recomand calduros si care a fost editata prima oara de o editura ortodoxa, abia apoi de Humanitas – din prima pana in ultima pagina a Bibliei.

    Aceasta forta, stim prea bine, uraste omul si il vaneaza ‘ca un leu’, cu salbaticie si ura. In mod normal, fiinta umana beneficiaza de o protectie atata timp cat, in drumul ei, rezoneaza cu Vointa Divina. Dar ‘raul’ face tot posibilul sa o deturneze de la acest drum pentru a-i ‘sparge’ protectia si a o ttransforma astfel in prada sa. Salbaticia acestor violente care strabat istoria omenirii, atata cat o cunoastem noi, vine tocmai din aceasta ura teribila care il poseda. Personal. cred ca toti calaii lumii (ma refer aici la schingiuitori, tortionari, criminali etc.) sunt efectiv posedati de demoni ucigasi, carora le-au permis accesul la fiinta lor intr-un fel sau altul, ca urmare a diferitelor devieri de la Cale si Adevar.

    In fine, ce vreau sa spun este ca aceasta cruzime nu cred sincer ca sta in firea umana, pt ca – apropo de ‘fire’ – FIRESC este ca omul sa nu poata suporta asa ceva macar din instinct de autoconservare, daca nu din Harul pe care l-a primit oricum prin intrupare. Aceasta cruzime este specifica diavolului, iar el o exercita prin intermediul acelora care i-au cazut prada si pe care, efectiv, ii poseda.

  21. Iar in legatura cu interventia lui Dumnezeu/puterea Lui de a interveni cred ca si aici am o parere :).

    Personal – si asta o spun mai ales din experienta proprie – nu ma indoiesc nici o clipa de puterea Domnului, o cunosc si am avut prilejul sa remarc in numeroase randuri cat de genial, amplu si neasteptat functioneaza interventia Sa. Simt nevoia sa punctez de la bun inceput aceasta premisa ’empirica’.

    In ce priveste sensurile (teo)logice, cred ca trebuie pornit de la urmatoarele idei: 1. Dumnezeu a creat omul LIBER, libertatea este unul din principiile fundamentale ale Creatiei(par. rafail Noica o numea ‘o infricosatoare libertate’). 2. omul a inteles sa isi exercite libertatea departandu-se de Vointa Creatorului Sau. Iar Acesta i-a ingaduit asta, pt ca Dumnezeu, imi imaginez, nu Isi doreste ca fiii Lui, copiii Lui, sa ramana langa El de frica sau in pofida vointei lor. Dumnezeu a pregatit pt acesti fii ce era mai bun si frumos, dar – evident – conditia este sa respecti Legea Divina, care are sensurile, ritmurile, etapele sale. 3. Cum s-a indepartat omul de Vointa Creatorului? Care a fost alegerea gresita, in ce a constat ea? Pai omul a vrut – atentie! – ‘sa cunoasca Binele si Raul’, intocmai ca Dumnezeu, desi fusese avertizat ca nu este inca momentul, ca nu e pregatit pt asta (avea interdictie de a se hrani cu fructele Pomului Cunoasterii). Ori, in momentul in care imi exercit libertatea in sensul de a afla anumite lucruri mai devreme decat e cazul, precipitand ritmurile naturale, primesc asta pt ca Legea Libertatii este la randul ei una Divina.

    Ei, si, deci, cam asta nii se intampla noua, oamenilor: avem ce am cautat, ce am dorit. Cunoastem ‘Binele’ si ‘Raul’ (care este sinistru) pe pielea noastra, direct.

    Dar aici, cred eu, este si o taina – motivul pentru care, se spune, ingerii ‘invidiaza’ omul (chiar si ingerii buni, aceia care, dupa cum se stie, au ca principala trasatura o fidelitate neclintita fata de Dumnezeu): si anume aceea ca, in Intelepciunea Sa, Domnul a facut din aceasta cadere o fantastica posibilitate de implinire. Pt ca, daca izbutim, sub perpetua Sa asistenta (odata cazuti, El, in marea Lui Iubire, tot nu ne-a abandonat), sa trecem testul acestei cunoasteri, vom reajunge la El din convingere si, mai mult, ca niste adevarati ‘ostasi’ (este expresia biblica) experimentati in lupta cu acest rau care incearca sa paraziteze si inhate Creatia lui Dumnezeu.

    Nu stiu daca am fost prea clara si prea exacta, dar e ceea ce simt cu toata fiinta mea si, mai mult, ce mi s-a confirmat prin tot ce am trait si citit.

  22. Pingback: Dreptcredinciosul voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT, “păstorul cel bun” al neamului, OM AL CREDINTEI SI OM AL EVANGHELIEI | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta drea
  24. Pingback: "Preoții români. Jertfă și rugăciune pentru Unire" (DOCUMENTAR TRINITAS TV - VIDEO) - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare