Articole cu eticheta (tag): IPS Serafim

<i>“ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu”</i>. NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru EPIDEMIA DE CORONAVIRUS

1. “ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu”. NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru EPIDEMIA DE CORONAVIRUS 21-03-2020

Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!

NOI CLARIFICARI SI MESAJE DE CHEMARE LA VOT PENTRU REFERENDUM. Patru mitropoliti ai BOR, inclusiv cei din DIASPORA, indeamna la apararea Casatoriei/ IPS IOAN AL BANATULUI: <i>“Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?”</i> (VIDEO)/ PROPAGANDA MINCINOASA SI INDISIOASA “DECLIC” si CE SE ASCUNDE IN SPATELE EI?

2. NOI CLARIFICARI SI MESAJE DE CHEMARE LA VOT PENTRU REFERENDUM. Patru mitropoliti ai BOR, inclusiv cei din DIASPORA, indeamna la apararea Casatoriei/ IPS IOAN AL BANATULUI: “Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?” (VIDEO)/ PROPAGANDA MINCINOASA SI INDISIOASA “DECLIC” si CE SE ASCUNDE IN SPATELE EI? 22-09-2018

 ***** Mitropolia Banatului: Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cu privire la Referendumul din 6 și 7 octombrie     Iubiţi credincioşi Dumnezeu l-a creat pe om liber, dar și responsabil. Libertatea a fost unul din darurile primite de om, pe …

ALTE PASTORALE VII DE ÎNVIERE, CARE ÎNDEAMNĂ LA CINSTIREA FAMILIEI și a UNITĂȚII NAȚIONALE (2018). ÎPS IRINEU POPA: <i>“Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei”</i>/ ÎPS SERAFIM: <i>“Asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din istoria lui, care-l amenință cu pieirea!”</i>/ ÎPS IOAN: <i>“Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!”</i>/ PS GURIE: <i>“Unde nu e unitate, acolo e egoism, e păcat. Păcatul e dezbinare, despărțire adusă de mândrie”</i>

3. ALTE PASTORALE VII DE ÎNVIERE, CARE ÎNDEAMNĂ LA CINSTIREA FAMILIEI și a UNITĂȚII NAȚIONALE (2018). ÎPS IRINEU POPA: “Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei”/ ÎPS SERAFIM: “Asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din istoria lui, care-l amenință cu pieirea!”/ ÎPS IOAN: “Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!”/ PS GURIE: “Unde nu e unitate, acolo e egoism, e păcat. Păcatul e dezbinare, despărțire adusă de mândrie” 10-04-2018

Stiripentruviata:  IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Paștele este sărbătoarea Bisericii, a familiei și a unității noastre naționale. Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei, a realității de care depinde viitorul și dezvoltarea poporului nostru” (…) Iubiți părinți, frați și surori, …

Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: <i>“Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințenie și dârzenie”</i>. “În ultimul sfert de secol A MAI MURIT O ROMÂNIE…”; “ŢARA ARE NEVOIE DE NOI! Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise…”/ MAI AVEM TIMP PENTRU DUMNEZEU? Câtă credință mai curge prin sângele nostru?

4. Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: “Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințenie și dârzenie”. “În ultimul sfert de secol A MAI MURIT O ROMÂNIE…”; “ŢARA ARE NEVOIE DE NOI! Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise…”/ MAI AVEM TIMP PENTRU DUMNEZEU? Câtă credință mai curge prin sângele nostru? 26-12-2017

După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia. După căderea comunismului, românii au fost cu totul nepregătiţi să facă faţă concurenţei economice străine care i-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă. Astfel migrarea în străinătate a milioane de români în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, încurajată de liberalizarea avortului (peste 20 milioane de la Revoluţie) pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului. Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noi. Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise despre care Sfânta Scriptură spune că a preferat să sufere cu poporul său şi să se întoarcă în Canaan decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare a Egiptului (cf. Evrei 11, 25-26).

Mitropolitul Ieremia de Gortina despre PARTENERIATELE CIVILE HOMOSEXUALE: <i>“Gata, Dumnezeu va lua Harul Sau de la noi, deoarece am tradat legea Sa si am votat legea spucarciunii!”</i>/ IPS Serafim de Pireu: <i>“SE ACTIONEAZA IN SENSUL DISTRUGERII OMULUI”</i>. Mitropolitul acuza AMERICA si FUNDATIA DE SOROS de implicare in campania de promovare a PARTENERIATELOR GAY (Video)

5. Mitropolitul Ieremia de Gortina despre PARTENERIATELE CIVILE HOMOSEXUALE: “Gata, Dumnezeu va lua Harul Sau de la noi, deoarece am tradat legea Sa si am votat legea spucarciunii!”/ IPS Serafim de Pireu: “SE ACTIONEAZA IN SENSUL DISTRUGERII OMULUI”. Mitropolitul acuza AMERICA si FUNDATIA DE SOROS de implicare in campania de promovare a PARTENERIATELOR GAY (Video) 28-12-2015

“Si va rog, dragii mei crestini- a spus – nu ma lasati singur. Credinta si tara nu este doar a mea. Ortodoxia este si credinta voastra, Grecia este si tara voastra. Slavitul nostru popor a cazut in vremurile noastre deoarece ne-am indepartat de Dumnezeu care este Tatal nostru. Gata, Dumnezeu va lua Harul Sau de la noi, deoarece am tradat legea Sa si am votat legea spucarciunii.”

Textul integral al <b>predicilor pregatite de IPS SERAFIM de PIREU pentru vizita in România (Constanta)</b>: <i>“NOUA ERA”</i> CEA VESNICA A LUI HRISTOS vs. VECHEA <i>“NOUA ERA”</i> A ANTIHRISTULUI. Cuvinte viguroase despre MASONERIE, PANEREZIA ECUMENISMULUI si ratacirile NEW AGE (partial si AUDIO, VIDEO)

6. Textul integral al predicilor pregatite de IPS SERAFIM de PIREU pentru vizita in România (Constanta): “NOUA ERA” CEA VESNICA A LUI HRISTOS vs. VECHEA “NOUA ERA” A ANTIHRISTULUI. Cuvinte viguroase despre MASONERIE, PANEREZIA ECUMENISMULUI si ratacirile NEW AGE (partial si AUDIO, VIDEO) 09-09-2014

“Să îndrăznim să rupem lanţurile ecumeniste, să ieşim din închisoarea ecumenistă…” *** *** Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia cu tema: „«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea …

Sinaxa clericilor si monahilor din Grecia acuza MENTALITATEA PAPISTA a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. EXPUNERE PATRISTICA EXHAUSTIVA A DEVIERILOR ECUMENISTE

8. Sinaxa clericilor si monahilor din Grecia acuza MENTALITATEA PAPISTA a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. EXPUNERE PATRISTICA EXHAUSTIVA A DEVIERILOR ECUMENISTE 03-07-2012

Graiul Ortodox: 105) Sinaxa Antiecumenistă a Clericilor şi Monahilor arată: ABATERILE ŞI SAMAVOLNICIILE LEGATE DE CREDINŢA ORTODOXĂ SĂVÂRŞITE DE PATRIARHUL ECUMENIC Se impune convocarea unui Sinod Panortodox care să elibereze Biserica Ortodoxă din legăturile Ecumenismului, de care este răspunzătoare Patriarhia Ecumenică …

Carti

Documentare

Articole Recomandate