Articole cu eticheta (tag): mass-media si Biserica

PARINTELE STARET AL MANASTIRII PUTNA vorbeste despre ispita abatuta asupra obstii manastirii – INTERNAREA FORTATA A 31 de MONAHI, ASIMPTOMATICI, declarati a fi fost “pozitivi” pentru Covid: <i>“Scopul lor a fost INDUCEREA PANICII”</i>

1. PARINTELE STARET AL MANASTIRII PUTNA vorbeste despre ispita abatuta asupra obstii manastirii – INTERNAREA FORTATA A 31 de MONAHI, ASIMPTOMATICI, declarati a fi fost “pozitivi” pentru Covid: “Scopul lor a fost INDUCEREA PANICII” 26-05-2020

Acum două săptămâni, când am încheiat slujba, erau la poartă cei veniți ca să ne testeze pe toți, fără a avea un ordin. Dar despre acestea voi vorbi altădată mai în amănunt, după ce vor veni acasă și ceilalți, cealaltă jumătate, că jumătate ne-am întors și toți suntem sănătoși. Niciunul nu am tușit. Niciunul nu am avut temperatură, nici cei de la spital, cu darul lui Dumnezeu, încă 15 care mai sunt acolo. Toți sunt asimptomatici, așa cum am declarat și am spus lucrul acesta de atâtea ori. Dar cei care sunt din mass-media aceasta lacomă și hulpavă după știri senzaționale, au făcut dintr-o ispită un mare tărăboi.

IPS TEODOSIE despre VANAREA SFINTEI IMPARTASANII PUBLICE si apropierea momentului implinirii proorociei lui Daniel despre “URACIUNEA PUSTIIRII IN LOCUL CEL SFANT”. <i>“Iata, au venit cei de la presa sa ma vada ca impartasesc. Ati venit degeaba. Tot vom impartasi! Cel mai sfant lucru este socotit acum ca o osanda, ca cel mai rau”</i> (VIDEO, TEXT)

2. IPS TEODOSIE despre VANAREA SFINTEI IMPARTASANII PUBLICE si apropierea momentului implinirii proorociei lui Daniel despre “URACIUNEA PUSTIIRII IN LOCUL CEL SFANT”. “Iata, au venit cei de la presa sa ma vada ca impartasesc. Ati venit degeaba. Tot vom impartasi! Cel mai sfant lucru este socotit acum ca o osanda, ca cel mai rau” (VIDEO, TEXT) 18-05-2020

Si iata ce lucru nefiresc in vremea noastra: cei care se impartasesc cu Hristos sunt vinovati ca nu respecta nu stiu ce regula. Iata, au venit cei de la presa sa ma vada ca impartasesc. Ati venit degeaba. S-au impartasit copiii in biserica. Dar tot vom impartasi! Pentru ca cel mai sfant lucru este socotit acum ca o osanda, ca cel mai rau. Asa intelegem proorocia Sfantului Prooroc Daniil: “Cand va veni uraciunea pustiirii si va sta la locul cel sfant, cine citeste sa si inteleaga!”.

REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: <i>“BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise”</i> (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și participa la slujbe în CIPRU și GRECIA? ÎPS IEROTHEOS: <i>“Biserica este tratată mai rău decât supermarketul și decât salonul de coafură”</i>/ GERMANIA: Ramadanul musulmanilor determină ceea ce Paștile creștinilor nu a putut…

3. REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: “BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise” (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și participa la slujbe în CIPRU și GRECIA? ÎPS IEROTHEOS: “Biserica este tratată mai rău decât supermarketul și decât salonul de coafură”/ GERMANIA: Ramadanul musulmanilor determină ceea ce Paștile creștinilor nu a putut… 01-05-2020

Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să steala distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.

PARINTELE MILEA DE LA BUZĂU, la revenirea în Biserică, după ce a suferit un INFARCT, despre MINUNILE din viața sași despre VIZITA PAPEI în România: <i>“Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţi, dar NU negociez credinţa ortodoxă”</i>/ PĂRINTELE DAMIAN despre manipularea și DUBLA MĂSURĂ a MASS-MEDIA română în relația cu catolicismul și Ortodoxia

4. PARINTELE MILEA DE LA BUZĂU, la revenirea în Biserică, după ce a suferit un INFARCT, despre MINUNILE din viața sași despre VIZITA PAPEI în România: “Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţi, dar NU negociez credinţa ortodoxă”/ PĂRINTELE DAMIAN despre manipularea și DUBLA MĂSURĂ a MASS-MEDIA română în relația cu catolicismul și Ortodoxia 04-06-2019

Noi, românii, avem acest mare dar pe care nici un popor nu îl are: noi îi primim pe toţi, ne rugăm pentru toţi, îi luăm în braţe pe toţi. Eu aşa fac. Şi musulmanul l-am luat în braţe. Am fost în Kosovo cu ajutoare, am dat la ortodocşi şi la catolici şi la musulmani, am fost peste tot. Aceasta este Ortodoxia. Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţii, dar NU negociez credinţa ortodoxă, care este unică, este inspirată, este dumnezeiască, este jertfelnică, este mărturisitoare. Avem acest mare tezaur. De aceea, să ne bucurăm că suntem ortodocşi şi să-i respectăm pe toţi, indiferent ce credinţă are, dragii mei să fim solidari în orice faptă bună pe care o săvîrşesc, în orice act de creaţie literară să ne sprijinim, dar când e vorba de Ortodoxie, aceasta nu se negociază dragii mei, ea este unică, inspirată de Dumnezeu.

ITO 2017 – TINERII ORTODOCȘI DE LA IAȘI și “TĂCEREA VINOVATĂ A PRESEI”. Și simpla adunare-împreună deranjează, dar este ea, oare, suficientă?

5. ITO 2017 – TINERII ORTODOCȘI DE LA IAȘI și “TĂCEREA VINOVATĂ A PRESEI”. Și simpla adunare-împreună deranjează, dar este ea, oare, suficientă? 06-09-2017

Plus de asta, am observat că orice informaţie din aceasta cu creştini în general şi ortodocşi în special, aflaţi în situaţii OK (campanii umanitare, deschideri de spitale, de lăcaşuri de ajutorare, etc) este ignorată cu succes de presa asta cool şi la modă. Aşa o fi ordinul. Cu toate acestea, chiar dacă tu ai impresia că dacă nu scrii, nu a existat, realitatea e tot aia, iar tu joci în alt film care nu e al tău. Ce mai încoace şi încolo, dacă eşti creştin nu e cool, nu e primetime şi rişti să râdă toţi progresiştii de stradă sau de partid unimsalvămist de tine. 6.000 de tineri în stradă nu e o chestie cool, dacă sunt ortodocşi.

”SMERENIA” META-FARISEILOR. Trupa Taxi si o pleiada de vedete de lux au pornit o …cruciada ANTI-CATEDRALA ORTODOXA. Anticlericalism pentru tinerii frumosi si liberi. REACTII la “virusul” perfid al <i>lemnului si spatiilor mici</i>. GRIGORE LESE SE DEZICE DE PROIECT: <i>“Eu nu am probleme cu construcția Catedralei, nu am ce căuta într-o poveste din asta. O să cer să mă scoată afară din videoclip!”</i> (UPDATE)

6. ”SMERENIA” META-FARISEILOR. Trupa Taxi si o pleiada de vedete de lux au pornit o …cruciada ANTI-CATEDRALA ORTODOXA. Anticlericalism pentru tinerii frumosi si liberi. REACTII la “virusul” perfid al lemnului si spatiilor mici. GRIGORE LESE SE DEZICE DE PROIECT: “Eu nu am probleme cu construcția Catedralei, nu am ce căuta într-o poveste din asta. O să cer să mă scoată afară din videoclip!” (UPDATE) 08-04-2016

Catedrala se construieste pentru a oferi un simbol…Un simbol al ortodoxiei, al specificului national, al diferentei intr-un ocean al globalizarii…Daca nu va convine, mutati-va cortul de protest in fata catedralelor din Occident la care cascati gura cand treceti pe acolo dar cand vine vorba de o varianta tarzie ortodoxa, va limitati imediat cu smerenie bugetara la solutii modeste, din lemn… Ah, pe voi va chinuie gandul ca finantele publice sunt secatuite…ce ziceti atunci de un canticel impotriva achizitiilor de F16 second hand, de fregate prafuite si impotriva cazari de tehnica Nato care ne transforma intr-o tinta pentru Ivan…?

Carti

Documentare

Articole Recomandate