Iar ceea ce voi promovaţi, încă o dată spun, dă-mi voie să cred în proporţie de 100 %, fără să-mi las nici măcar un procent ca marjă că aş fi în vreo eroare în momentul de faţă, sunt doar interese economice ale unor grupuri bine puse la punct care vor o Românie şubrezită definitiv! Deci nu ne ajung hoţii politici care ne-au nenorocit 28-29 de ani, au venit „salvatorii naţiunii”, să-mi fie cu iertare, şi europenii prin toate ONG-urile trimise să ne sufoce, efectiv, economic! Ăsta este scopul lor! Şi este strict părerea mea, repet! Citind, documentându-mă. Câtă nesimţire să ai tu, Ministerul Mediului din Germania, să finanţezi un ONG, tu să produci pe cărbune, dar să vii să-mi spui mie că nu am voie! Că tu, când bagi vătraiul, românule, la tine iese fum, bă! La el iese polen! Spune-mi şi mie dacă tu ai un răspuns la chestia asta! Un răspuns pertinent! Nu este normal ce se întâmplă! Este cea mai mare mizerie la care am asistat în ultimii trei ani de zile, crede-mă! Să faci o investiţie din banii tuturor românilor, că nu-i pe fonduri europene, până la urmă, de 170 de milioane, şi tu să nu produci pe motive de genul că moare vipera de sete?!
Articole cu eticheta (tag): Ministerul Economiei
Hotnews: Ministrul Nita ameninta Petrom: Daca tot stric sistemul energetic, apoi merg pana la capat Ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, spune ca nu are in plan vanzarea unui pachet de actiuni de la Petrom. “Am in vedere altceva. Daca …
Hotnews: Ministerul Economiei si ANRE au eliminat interdictiile la exporturile de gaze Interdictiile la exporturile de gaze au fost eliminate printr-un ordin comun al Ministerului Economiei, Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) si Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM). …
Cotidianul: Brazilia amendează compania Chevron cu 25 de milioane de dolari Autorităţile braziliene au anunţat joi că vor amenda compania petrolieră americană Chevron cu suma de 25 de milioane de dolari pentru deversarea de petrol în apele Atlanticului în timpul …
Money.ro: Guvernul cere liberalizarea preţurilor la curent Preţurile energiei electrice urmează să se liberalizeze până în anul 2013 pentru consumatorii industriali şi până în 2017 pentru clienţii casnici, potrivit unui proiect de lege adoptat vineri de Guvern şi transmis Parlamentului …
Iulian Iancu si Oana Stancu despre criza de energie electrica, demiterea suspecta a directorului Transelectrica si MAFIA terifianta din sistemul energetic – exportul masiv de energie, pentru profiturile uriase ale “baietilor destepti” (intermediarii), cu ramificatii pana in varful piramidei, la …
7. Hidroelectrica scoasa la mezat. PRIVATIZARILE CONTINUA NEABATUT, PE PRINCIPIUL “VINDEM TOT” 01-02-2012
Mediafax: Boc şi-a numit consilierul, Andreea Paul-Vass, în comisia de privatizare a companiei Hidroelectrica Andreea Paul-Vass, consilier pe probleme economice al premierului, a fost numită în postul de membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a companiei Hidroelectrrica, prin …
Realitatea.net: Ministrul Comunicaţiilor: Am semnat ACTA în compania onorantă a Coreei de Nord Într-un interviu acordat postului public, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat că nu el a semnat controversatul tratat ACTA, ci un ataşat comercial al României la Tokyo. …
De ce este ACTA un acord controversat? Gandul: Ministrul Comunicaţiilor, despre ACTA: Se sperie prea mulţi. Legea noastră a drepturilor de autor are prevederi mai restrictive Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, susţine că “se sperie prea mulţi” de acordul ACTA în …