ACTA: autoritatile romane nu stiu ce au semnat dar SUSTIN proiectul INTRUZIV, raportorul Parlamentului European isi da DEMISIA ACUZAND ”MASCARADA”

30-01-2012 8 minute Sublinieri

De ce este ACTA un acord controversat?


  • Gandul: 

Ministrul Comunicaţiilor, despre ACTA: Se sperie prea mulţi. Legea noastră a drepturilor de autor are prevederi mai restrictive

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, susţine că “se sperie prea mulţi” de acordul ACTA în condiţiile în care acesta „nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri”. iar legea drepturilor de autor are prevederi mai restrictive.

“Se sperie prea mulţi şi  ştiţi de ce se sperie: unu – este acest mediu virtual care este destul de activ şi doi – legea noastră a drepturilor de autor are prevederi care sunt mai restrictive decât ceea ce recomandă ACTA.  ACTA nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri, ci sunt recomandări”, a declarat Valerian Vreme, pentru gândul.

Ministrul Comunicaţiilor a precizat că acordul „vine doar să sincronizeze şi să sprijine ţările între ele în lupta împotriva contrafacerii, pirateriei pe internet şi furturilor”.

„Este un acord complex. Se referă la tot ceea ce înseamnă pirateria, începând cu pirateria cu parfumuri, cu blugi şi aşa mai departe. Nu trebuie să fie o îngrijorare pentru că avem o lege foarte clară unde sunt articole mai restrictive, iar, cel puţin în viziunea noastră, articolele din acest acord nu sunt articole care să aibă acţiuni exprese pentru România”, a mai spus Vreme.

ACTA – Tratatul care a DIVIZAT lumea. Ce a semnat România? Varujan Pambuccian: „Ideea Poliţiei pe Internet este periculoasă”

Semnarea în secret la Tokyo de către România a Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) ridică mari semne de întrebare asupra modului în care s-a negociat acest document şi ce repercusiuni va avea el asupra utilizatorilor de Internet dacă va fi adoptat de Parlamentul European.

Nu am datele să mă pot pronunţa în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informaţie“, a fost declaraţia-surpriză a premierului după ce România a semnat pe 26 ianuarie la Tokyo, alături de alte 21 de state europene, documentul ACTA.

În fapt, afirmaţia lui Emil Boc dezvăluie mecanismele prin care s-a ajuns la semnarea acestui Tratat global. Comisia Europeană a fost cea care a purtat negocierile pentru acest acord, fără ca în ţările semnatare să existe o dezbatere publică asupra documentului final. În afară de statele din zona europeană şi-au mai pus semnătura pe Tratat SUA, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Coreea de Sud. De remarcat că printre ţările care NU au semnat Acordul se numără Rusia, China, ţările africane şi cele din America Latină.

Documentul urmează să ajungă în luna mai în Parlamentul European unde va fi supus votului. În afara grupului popularilor europeni, din care face parte şi PDL, celelalte grupuri parlamentare şi-au exprimat reticienţa în a vota acest tratat.

Principalul semn de întrebare asupra ACTA este reprezentat de cât de mult protejează acest tratat drepturile de proprietate intelectuală în raport cu imixtiunea pe care o presupune în viaţa privată a utilizatorilor de internet.

Lipsa de transparenţă în negocierea acordului l-a determinat pe raportorul Parlamentului European al Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), Kader Arif, să-şi dea demisia din această funcţie.

“Condamn întregul proces care a condus la semnarea acestui acord, şi anume lipsa consultării societăţii civile, lipsa transparenţei încă de la începutul negocierilor, întârzieri repetate ale semnării textului fără nicio explicaţie, respingerea recomandărilor Parlamentului aşa cum au fost formulate într-o serie de rezoluţii“, scrie Arif, motivându-şi demisia.

Renate Weber, europarlamentar PNL: “Mă îndoiesc că guvernanţii au ştiut ce semnează”

Europarlamentarul PNL, Renate Weber, a declarat pentru gândul că negocierile pentru ACTA au fost ţinute în secret şi că se îndoieşte că “guvernanţii români au ştiut ce semnează

“Fiecare guvern, în fiecare ţară trebuiau să aibă loc dezbateri publice pentru că prevederile din ACTA sunt foarte importante. Nimeni nu sprijină contrafacerea sau pirateria. Internetul şi pirateria pe Internet sunt doar o parte a acestui tratat”, a afirmat Weber.

Europarlamentarul PNL a precizat că tratatul urmează să ajungă în Parlamentul European în câteva luni şi va fi supus votului plenului pentru a intra în vigoare. Ea a spus că se opune ca, în numele luptei împotriva pirateriei, să se treacă în extrema cealaltă prin impunerea cenzurii pentru un număr uriaş de utilizatori.

“Dacă vă uitaţi la ţările care au semnat tratatul, veţi vedea că nu sunt neapărat ţările care contrafac produse sau piratează. Marii beneficiari ai contrafacerii şi ai pirateriei, de la China la Rusia, la Africa şi toată America Latină lipsesc din tratat, ei nu au semnat tratatul. De ce cer eu mai mult de la cetăţenii europeni decât cer de la restul lumii?!”, a atras atenţia liberala.

Renate Weber a spus că prevederea prin care providerii de Internet au obligaţia să vadă ce fac utilizatorii reprezintă o intruziune în viaţa privată.

“Sunt o persoană care apără dreptul de proprietate intelectuală, dar trebuie să vedem între ce limite apărăm, nu trebuie să vorbim de două lumi diferite una cu obligaţii, iar alta una face ce vrea ea”, a subliniat europarlamentarul PNL. Potrivit acesteia, în Parlamentul European nu se mai pot depune amendamente, eurodeputaţii trebuind să decidă dacă resping sau aprobă acest document.

Varujan Pambuccian: “Mi-e teamă că seamănă cu chestia aia cu lupta împotriva terorismului”

Rezerve în privinţa ACTA are şi liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian.

Este o foarte mare greşeală, pe partea de Internet. Sigur că pirateria şi contrafacerile trebuie eliminate cât se poate de mult. Dacă observaţi, ţările în care se face cea mai mare contrafacere nu sunt cuprinse în acest Tratat, şi mă refer la China. Ideea de a introduce o a doua, a treia poliţie în Internet mi se pare extrem de periculoasă. Nu mai are legătură cu obiectivul documentului, ci cu diminuarea masivă a libertăţii în Internet, ceea ce nu este în ordine deloc”, a declarat pentru gândul deputatul.

Pambuccian susţine că a stat de vorbă cu ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, care nu este nici el de acord cu reglementările privind Internetul.

Guvernul nu avea cum să pună subiectul în dezbatare publică, atât timp cât Comisia Europeană nu l-a pus în dezbatere publică. Este o porcărie de diminuare a suveranităţii statului. Nu suntem stat federal. Comisarii europeni pentru cine reprezintă?!”, susţine Pambuccian.

Deputatul, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, a declarat că în România există o lege antipiraterie şi o lege malware.

“Noi nu avem nevoie nebunii în plus, iar pentru antipiraterie există şi legislaţie. Mi-e teamă că seamănă cu chestia aia cu lupta împotriva terorismului. Dacă ştim că un grup de hoţi locuieşte într-un apartament asta ne dă dreptul să percheziţionăm toate apartamentele?“, este raţionamentul prezentat de Pambuccian pentru respingerea ACTA.

Ponta: Nu am spus că nu vom aplica sau ratifica ACTA, dar trebuie o dezbatere publică

Preşedintele PSD Victor Ponta a atras atenţia asupra faptului că ţări precum Germania sau Olanda nu au semnat Tratatul.

“România, dacă este o ţară europeană, are obligaţia, înainte de a-şi asuma prin Guvern adoptarea acestui acord, să îl prezinte. Eu îmi doresc ca cei care semnează în numele României să prezinte ceva ce li se va aplica. Nici măcar nu s-a anunţat că se va semna acest acord. Nici măcar primul-ministru nu ştia ce a semnat România, a declarat pentru gândul Victor Ponta.

 

El a adăugat că astfel de acorduri nu pot fi semnate decât după consultarea cetăţenilor, pentru ca aceştia să nu rămână cu impresia că sub un anumit pretext lise accesează datele cu caracter personal şi lucrurile care ţin de viaţa privată.

“Un principiu corect cum este protecţia drepturilor de autor poate duce la încălcare altor principii la fel de corecte cum ar protecţia datelor personale şi intruziunea în viaţa privată. Întotdeauna trebuie să păstrezi un echilibru, dar trebuie să ştii despre ce e vorba. Guvernul şi ministrul de resort nu ştiu despre ce este vorba şi nu au consultat populaţia. Trebuie să existe un echilibru între protejarea unui drept şi apărarea unor drepturi la fel de legitime cum ar fi securitatea datelor cu caracter personal şi la viaţa privată”, a afirmat liderul PSD.

El a precizat că, dacă va ajunge la guvernare, va suspenda ACTA până nu există o dezbatere publică.

“Nu am spus că nu vom aplica sau ratifica ACTA, ci termenul folosit de mine este un termen special pe care l-am ales să transmit că nu se aplică acest acord în România până nu există o dezbatere publică şi până când nu îşi spune toată lumea părerea. De aceea am folosit termenul de suspendare, şi nu de retragere a României din acest acord sau de neaplicare”, a subliniat Victor Ponta.

Reacţii antiACTA

În timp ce în Polonia s-a ajuns la manifestaţii de stradă anti-ACTA, în România grupul Anonymous a postat câteva mesaje pe youtube.

Salutări, cetăţeni ai României, noi suntem Anonymous! În timp ce protestele voastre pierd din intensitate din cauza vremii nefavorabile şi politicienii voştri îşi continuă circul pe ecranele televizoarelor, Parlamentul European a semnat ACTA, care impune o dictatură pe Internet: fiecare aspect al vieţii activităţii voastre pe Internet va fi monitorizat. Ar trebui să ştiţi că dincolo de jocuri video, filme şi divertisment în general, există lucruri importante care îi aduc pe oameni împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza şi primi informaţie este luat odată ce ACTA a fost semnat”, se arată în mesajul hackerilor.

Argumentele împotriva Tratatului

Pe site-ul www.accessnow.org au fost postate argumentele împotriva ACTA.

ACTA îi forţează pe furnizorii de Internet să desfăşoare activităţi de supraveghere la nivelul reţelelor proprii şi să pună la dispoziţia deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală datele personale ale presupuşilor făptuitori.

ACTA riscă să aibă implicaţii grave generate de faptul că nu reuşeşte să stabilească un echilibru între protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi apărarea drepturilor fundamentale ale societăţii, ca întreg, cum ar fi libertatea de exprimare, liberul acces la informaţie şi cultură şi viaţă privată.

Parlamentul European a subliniat deja, în cadrul unui studiu asupra Acordului, aspectele problematice ale acestuia, inclusiv cele de natură juridică, menţionând că este “dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care ACTA le oferă cetăţenilor UE în plus faţă de cadrul internaţional existent.”

ACTA îşi propune să creeze o nouă instituţie, “Comisia ACTA”, fără să definească însă obligaţiile sau garanţiile necesare pentru ca acest organism sa funcţioneze într-o manieră deschisă, transparentă şi inclusivă, care să permită exercitarea unui control public asupra acţiunilor sale.

  • RTV:

Ministerul Economiei va avea consultări publice privind ACTA. Actul nu schimbă legea

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), un document care nu poate fi aplicat înainte de parcurgerea mai multor etape, inclusiv ratificarea în Parlament, şi care nu modifică legea în domeniul proprietăţii intelectuale, susţine Guvernul. Ministerul Economiei are atribuţii în domeniul deoarece tratatul se referă în principal la protejarea comerţului ilegal şi încurajarea competitivităţii, potrivit sursei citate.

“Semnarea de către România a acestui acord nu echivalează cu intrarea sa în vigoare, este doar o etapă. Acordul va intra în vigoare în România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale, în primul rând trebuie ca Parlamentul European să îşi dea avizul conform, lucru care estimăm că se va întâmpla undeva în vară, după care încep şi procedurile de ratificare a acestui acord în parlamentele naţionale. Independent şi concomitent cu acest lucru, va fi adoptat acest acord şi de Consiliul Uniunii Europene. Dacă în cadrul consultărilor cu societatea civilă şi în timpul dezbaterilor din Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, atunci nu se va întâmpla acest lucru “, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Potrivit acesteia, negocierile au început oficial în 2008, iar textul a fost prezentat public în noiembrie 2010, cu organizarea de către CE a patru conferinţe publice pe această temă. Purtătorul de cuvânt al Executivului a susţinut totodată că acest acord nu prejudiciază libertăţile personale ale utilizatorilor de internet şi nu va institui măsuri suplimentare de supraveghere a traficului pe internet, blocând anumite site-uri.

ACTA nu presupune modificarea legislaţiei naţionale şi comunitare în materie de proprietate intelectuală. Pentru exportatorii români şi comunitari, aplicarea ACTA va contribui la protejarea pe piaţa internaţională a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, a drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, brevetelor, desenelor, modelelor, indicaţiilor geografice. Toţi cei care utilizează internetul în mod legal şi nu fac comerţ ilegal, fie că vorbim de muzică, filme şi orice fel de produse , pot sta liniştiţi ca şi până acum, iar cei care comercializează produse fără să plătească, drepturi de proprietate intelectuală, răspund în faţa legii”, a spus Muntean.

Întrebat de jurnalişti cum va fi aplicat acordul dacă nu este modificată legislaţia în vigoare, purtătorul de cuvânt a susţinut că documentul prevede o mai bună colaborare între toţi semnatarii acordului pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală şi combaterea traficului de produse contrafăcute.

Întrebat în continuare dacă este adevărat că vor fi monitorizate adresele de e-mail, iar corespondenţa va fi copiată, oficialul guvernamental a răspuns negativ. “Nu, potrivit legislaţiei în vigoare acest lucru se poate face dacă există o plângere care se consideră a fi justificată, dacă Parchetul cere şi primeşte acest mandat, atunci poate să solicite providerului de internet informaţii şi se poate acţiona în penal. dar ACTA nu modifică aceste lucruri”, a spus Muntean.

Ea a mai arătat că acordul ar fi trebuit semnat de către ambasadorul român, dar acesta nu a ajuns încă la post, astfel că documentul a fost parafat din partea României de către însărcinatul cu afaceri din cadrul misiunii de la Tokyo, în baza dreptului conferit prin memorandum al Guvernului. Reprezenzanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, joi, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

ACTA face prima victimă. Raportorul Parlamentului European a demisionat: “Acordul este o mascaradă”

Raportorul PE al Acordului internaţional pentru combaterea contrafacerilor (ACTA), francezul Kader Arif, a demisionat vineri denunţând negocierile cu privire la acest text controversat pe care l-a calificat drept o “mascaradă”, afirmând că lansează “un semnal de alarmă”, relatează BBC News Online. Kader Arif a declarat că “nu a mai văzut niciodată până acum asemenea manevre” din partea oficialilor care pregătesc tratatul. Acest acord internaţional a fost semnat de 22 de state ale Uniunii Europene (UE), însă, pentru a intra în vigoare, este necesar ca tratatul să fie ratificat de Parlamentul European (PE). O dezbatere în acest sens este programată în iunie. Arif a criticat dur eforturile depuse în vederea avansării unor măsuri înainte ca dezbaterile să aibă loc.

“Condamn întregul proces care a condus la semnarea acestui acord, şi anume lipsa consultării societăţii civile, lipsa Kader_Ariftransparenţei încă de la începutul negocierilor, întârzieri repetate ale semnării textului fără nicio explicaţie, respingerea recomandărilor Parlamentului aşa cum au fost formulate într-o serie de rezoluţii”, scrie Arif, motivându-şi demisia.

Demisia sa survine după o serie de proteste în Polonia, unde mii de demonstranţi au ieşit în stradă pentru a denunţa semnarea acordului, cu banere pe care se putea citi “Nu cenzurii” şi “Internet liber“. La începutul săptămânii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk. În afara UE, tratatul a fost mai fost semnat de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Coreea de Sud.

“Acest acord poate avea consecinţe majore asupra vieţii cetăţenilor”, scrie Arif. “Cu toate acestea, se face totul pentru a împiedica PE să îşi spună cuvântul. Vreau să lansez un semnal de alarmă puternic opiniei publice despre această situaţie inacceptabilă. Nu voi lua parte la această mascaradă”, subliniază el.

Tratatul a produs controverse încă de când WikiLeaks a publicat, în 2008, o versiune a textului, la doi ani după începerea negocierilor. Detaliile relevate au fost confirmate ulterior, în 2010. În cazul în care va fi ratificat, acesta propune consolidarea “aplicării drepturilor de proprietate intelectuală” în ţările participante. El sugerează crearea de standarde internaţionale în abordarea încălcărilor copyright-ului şi măsuri preventive cu închisoarea şi amenzi.

De ce este ACTA un acord controversat


Categorii

1. DIVERSE, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Internet, New Media, Noile Tehnologii, Teroarea "terorismului", Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “ACTA: autoritatile romane nu stiu ce au semnat dar SUSTIN proiectul INTRUZIV, raportorul Parlamentului European isi da DEMISIA ACUZAND ”MASCARADA”

  1. ,,să ordone contravenientului real sau, eventual, contravenientului presupus”

    ,,informații privind orice persoană implicată în orice aspect al încălcării, reale sau presupuse”

    ,,pentru a păstra dovezi relevante cu privire la încălcarea presupusă”

    ,,instrumente utilizate la comiterea infracțiunii presupuse”

    ,,asupra documentelor justificative relevante în raport cu infracțiunea presupusă”

    ,,O parte poate presupune că”

    ,,inclusiv identificarea persoanelor terțe despre care se presupune că”

    ,,prin activitatea despre care se presupune că aduc atingere unui drept”

    ,,sechestrul activelor a căror valoare corespunde celei a activelor care rezultă sau sunt obținute, în mod direct sau indirect, prin activitatea despre care se presupune că aduc atingere unui drept”

    ,,a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare”

    http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0380:FIN:RO:PDF

  2. Pingback: ACTA si onoarea de a semna alaturi de Coreea de Nord. “SUNTEM DIN CE IN CE MAI APROAPE DE O SOCIETATE ORWELLIANA PERFECTA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare