Se pare că acești protestatari doresc o istorie revizuită, igienizată. Dacă nu înțelegem repede asta, dacă ne ștergem trecutul, așa cum încerca fosta Uniune Sovietică, va fi lesne de priceput care va fi viitorului nostru, fără cârmă și ancore in valorile noastre. Vom rămâne fără nimic în mâinile noastre, cu bucăți distruse din istoria și cultura noastră.
Articole cu eticheta (tag): Sever Voinescu
Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.
În susținerea tezei prorusismului și antioccidentalismului Bisericii Ortodoxe, se tot citează – și dl Schmitt reafirmă – campaniile în favoarea familiei zisă „tradițională“, cea întemeiată pe căsătoria dintre bărbat și femeie. Logica e simplă, de – iertați-mă! – cretini, și tocmai de-aia – iarăși, iertați-mă! – prinde ca focul în pădurile încinse de veri toride: nu crezi că trebuie permisă căsătoria homosexuală, păi nici Putin nu crede, te-am prins, ești putinist! Las la o parte că acest tip de deducție este de un bolșevism pur, din acela al anilor 1930. Asemănările dintre activiștii progresismului ateu și bolșevicii exaltați ai „vîrstei de aur“ a comunismului leninist sînt frapante, uneori. Dar, în acest caz, ar trebui să ne întrebăm dacă o Biserică creștină ar putea avea o altfel de poziție.
Pînă acum, doar două ţări au avut ideea să ducă această chestiune în referendum: Danemarca, în 2000 şi Suedia, în 2003. În ambele cazuri, poporul a spus „nu” şi cele două ţări au rămas cu propria monedă naţională. O fi fost rău, în 2003-2004. Dar ce bine s-a dovedit a fi în 2010-2011! Politicienii europeni, democraţi pînă în unghii, au înţeles lecţia: Uniunea Europeană se face, de fapt, fără popor, dar maşina de propagandă trebuie să continue să turuie că e cu poporul, pentru popor.
Evenimentul Zilei/ Sever Voinescu: Nu alungați religia din școală! Nu doar sondajele, dar spiritul cetății (cel puțin în măsura în care îl simt eu) indică o scădere a încrederii pe care oamenii o au în Biserică. Însă și sondajele trebuie …
Hotnews: Victor Ponta: Declaratiile lui Laszlo Tokes nu doar insultatoare, ci chiar impotriva legii penale Premierul Victor Ponta a calificat marti drept “insultatoare” si “chiar impotriva legii penale” declaratiile europarlamentarului Laszlo Tokes privind proiectul de regionalizare a Romaniei, adaugand ca …