ARGUMENTE PENTRU ORA DE RELIGIE. “Actiunea Bisericii trebuie sa fie urgenta, altfel se va condamna singura la un rol tot mai marginal”

17-12-2014 8 minute Sublinieri

clasa

  • Evenimentul Zilei/ Sever Voinescu:

Nu alungați religia din școală!

Nu doar sondajele, dar spiritul cetății (cel puțin în măsura în care îl simt eu) indică o scădere a încrederii pe care oamenii o au în Biserică. Însă și sondajele trebuie privite. La începutul anilor 90, într-unul din primele sondaje foarte profesioniste făcute în România, îmi amintesc bine care era cota de încredere pozitivă (adică cei care spuneau că au încredere mare și foarte mare) în Biserică: 88%. Acum, a ajuns la 60%. Sociologii îmi arată și faptul că pierderea aceasta de încredere s-a accentuat masiv în ultimii ani. Mai ales în ultimul. Din cele 20% pierdute în ultimii 20 de ani, jumătate au fost pierdute în ultimii 5. Prin urmare, trendul nu doar că e descendent, dar e și accelerat. Dacă cineva pe la Palatul Patriarhal e fericit cînd vede că Biserica e tot printre primele instituții în încrederea națiunii, greșește. Viitorul nu arată bine deloc. Consecința acestui declin este faptul că Biserica pierde din ce în ce mai multe bătălii importante în societate. Și dacă le-ar pierde numai ea, încă n-ar fi atît de grav, dar eu cred că scăderea încrederii oamenilor în Biserică este, mai degrabă, un lucru nefast pentru societate. Mi-e teamă să nu ajungem ca peste alți 25 de ani românii să aibă mai degrabă încredere în politicieni decît au în preoți. Astăzi, aș vrea să discut aici doar o consecință a acestui fenomen: predarea religiei în școli.

Faptul că din ce în ce mai mulți părinți privesc cu mefiență orele de religie în școală ar trebui să fie un semnal de alarmă depotrivă pentru școală și pentru Biserică. Schimbarea practicii Curții Constituționale în privința administrării orei de religie în școală (mă refer la trecerea de la regula ”cine nu dorește să facă religie spune” la regula ”cine dorește să facă religie spune”) este și ea o mărturie a unor trenduri de schimbări profunde în societate. Dacă Biserica alege să nu le vadă, vom pierde cu toții! Cred că acțiunea Bisericii în această privință trebuie să fie urgentă, altfel se va condamna singură la un rol tot mai marginal în cetate. Și, mai important, asta nu va însemna că Dumnezeu va fi din ce în ce mai puțin prezent în viețile oamenilor. Fenomenul ”nu-mi place Biserica, dar sînt credincios, mă rog în legea mea, îl recunosc pe Dumnezeu, dar nu recunosc preotul” este și el tot mai răspîndit.

Cea mai mare problemă a orei de religie pare a nu fi conținutul ei, ci predarea ei. Există profesori de religie pur și simplu idioți care le spun copiilor că dacă nu-i ascultă pe părinți și pe profesori vor muri pentru că așa pedepsește Dumnezeu păcatul. Cineva mi-a povestit situația petrecută la o școală din București, unde un neastîmpărat din clasă s-a suit într-un copac și a căzut, rupîndu-și mîna. Comentînd incidentul la ora de religie, profesorul le-a spus colegilor de clasă ai copilului rănit că Dumnezeu l-a pedepsit astfel pentru că s-a urcat în copac și oricine se va mai urca în copaci va păți la fel – Dumnezeu îi va rupe mîna sau piciorul. Sînt unul dintre cei mai aprigi susținători ai predării religiei în școli, dar dacă copilul meu ar fi într-o asemenea clasă, cu un asemenea profesor de religie, l-aș retrage imediat și aș prefera să-i fac eu, acasă, educația religioasă. Este, însă, la fel de adevărat că există și exemple luminoase. Există profesori de religie exemplari, care înțeleg că mesajul esențial este acela al iubirii nesfîrșite pe care Dumnezeu o are pentru toți oamenii. Există și profesori care încearcă să-i facă pe copii să înțeleagă etica născută din credința religioasă. Există și profesori care îi învață pe copii cultura imensă născută din tradiția creștină. Sigur, pentru că sînt strigătoare la cer, exemplele cu idioți fac prima pagina și declanșează scandalul – niciodată nu se va populariza exemplul unui profesor de religie care aduce pur și simplu lumină în sufletele copiilor, chiar dacă ei există.

Dacă Biserica este principalul vinovat pentru reculul de încredere cu care se confruntă, nu e mai puțin adevărat că și cei care se grăbesc să ia la palme clericii sînt, adesea, într-o confuzie nefericită. Există, de pildă, ideea că e mai bine să predai la școală istoria religiilor decît religia. Prima reacție a cuiva care a mai citit cîte ceva este stupefacția: istoria religiilor este ceva atît de diferit de religie pe cît diferă, să spunem, înotul de privitul la televizor al campionatelor mondiale de natație. Eu știu că există oameni (unii dintre ei oameni politici importanți) care își imaginează că istoria religiilor este un fel de poveste a tuturor religiilor lumii și că e democratic să i le povestești pe toate copilului de clasa a V-a sau de-a VIII-a, iar el să aleagă ce religie vrea. Dacă vrea. O asemenea concepție este atît de defectă în raport cu religia și cu vîrsta copilului și dovedește o asemenea imensă incultură încît face mai degrabă de rușine pe cei care o susțin. Mai există și ideea că ora de religie trebuie înlocuită cu o oră de etică. Am fost și sînt un susținător al introducerii unei ore de etică pe săptămînă în întreg ciclul de învățămînt gimnazial și liceal. Cînd eram deputat am reușit chiar să obțin promisiunea ministrului Funeriu și a secretarului de stat Oana Badea că etica va apărea în programa școlară ca oră obligatorie. Mi se pare esențial pentru un om să aibă deprinderea de a gîndi în termeni de bine și rău – că dăm înțelesuri nuanțat diferite celor două mari categorii etice pe parcursul vieții, este o altă discuție. Dar că orice acțiune omenească (proprie sau a celorlalți) se cere a fi evaluată, subiectiv firește, în termeni de bine și rău este esențial pentru orice om – altfel, nu mai e om. Însă, etică nu e același lucru cu religia, chiar dacă religia emană etică. Religia este o experiență omenească majoră și elevii trebuie să o cunoască ca atare. Nu poți să spui că suspenzi cunoașterea religiei pentru că e mai bine să știi etică decît dacă nu ai habar nici ce e religia, nici ce e etica.

De fapt, ceea ce reproșez direct activiștilor anti-religie în școală este că, furioși fiind pe Patriarh sau pe preoți din diferite motive, uită ce este, de fapt, religia. Dacă au știut vreodată. Ei urăsc ceva ce nu cunosc. Arghirofilia cîte unui episcop sau stupiditatea vreunui călugăr ne pot enerva, lungimea slujbelor și gestica vădit evlavioasă ne poate irita. Dar nimic din toate aceste impresii nu înseamnă, de fapt, cunoașterea Bisericii și, cu atît mai puțin, cunoașterea religiei.

Eu cred ca predarea religiei în școală e un lucru bun. Nu religia este sursa răului în educația noastră! Să ne gîndim la ce au copiii, de fapt, de învățat la ora de religie și să vedem dacă e rău sau bine. E rău să învețe că există deasupra noastră o putere cu mult mai mare și că nu sîntem de capul nostru pe lume? E rău să învețe că lumea și viața, supremul dar, sînt, în cele din urmă, misterioase? E rău să învețe că miracolul este posibil? Că lumea a fost creată dintr-o nesfîrșită iubire care se revarsă asupra oricui, inclusiv asupra lui, a copilului? Că Dumnezeu a venit pe pămînt și oamenii l-au răstignit pentru că oamenii greșesc adesea, dar că El, totuși, ne iubește? Ce e rău să-l înveți pe copil că e o demnitate și o onoare să fii creația lui Dumnezeu și că toți ceilalți oameni din lume, indiferent cine și cum sînt, împart aceeași demnitate și onare cu el? Și că această demnitate se împlinește într-un set de datorii pe care le ai față de ceilalți, iar cea dintîi datorie este să-i iubesti. Poți sau nu, asta e altceva. E rău să-i înveți pe copii că e bine să ierte? E rău să-i înveți că vine o zi in care chiar și cei care scapa de judecata lumii vor da seama de faptele lor? Că nimic nu rămîne fără consecințe? Ce e rău în decalogul Vechiului Testament? Ce e rău, de fapt, în religie?

Oricît v-ar enerva Catedrala și costul ei, Patriarhul și apucăturile sale, corupția politică a preoților sau cretinismul cîte unui profesor de religie, nu alungați religia din școli! N-are legătură una cu alta.

Religia în școli – urmare

Articolul meu de alaltăieri, în care sesizam direcția spre care se îndreaptă statutul religiei în sistemul nostru școlar și susțineam utilitatea păstrării materiei în curriculum, a generat multe comentarii. Pentru că le-am simțit patima, mi se pare util să fac unele precizări. Mai întîi, firește, se cuvine să mulțumesc tuturor celor care au citit articolul, să mulțumesc mai apăsat celor care au apăsat butonul ”like” (au făcut-o mai mult de 40% dintre cititori, ceea ce înseamnă foarte mult după cum îmi spun cei mai versați în citirea ratingurilor) și să mulțumesc încă și mai accentuat celor care au scris pe forum.

Chiar dacă, în imensa lor majoritate, comentatorii nu au fost de acord cu ideile mele. Totuși, am fost foarte bucuros cînd am constatat că, din puhoiul de mesaje, peste 120, am avut doar două sau trei de respins. Deși ferme sau chiar polemice, opiniile au fost, în cvasi-unanimitate, exprimate civilizat. Iarăși, mulțumiri. Important pentru acest text nu a fost faptul că cei cărora le-a plăcut (cei care au dat ”like”) au fost cu mult mai mulți decît cei cărora nu le-a plăcut (cei care au comentat) și nici că cei cărora nu le-a plăcut textul meu s-au auzit cu mult mai clar decît ceilalți. Important a fost că, dacă adun pe cei cărora le-a plăcut și pe cei care au protestat, ajung la jumătate din numărul celor care au citit textul. Mai precis, unul din doi cititori a simțit nevoia să își arate cumva adeziunea ori dezaprobarea față de ideile acelui text. Pentru mine, asta înseamnă că tema este de maximă importanță. Am impresia că am atins un punct foarte sensibil al sufletului nostru colectiv. Ce va fi de aici înainte, vom vedea. Acum, precizările.

Firește, nu voi putea răspunde fiecărei observații care mi s-a făcut. Au fost, însă, două care s-au repetat și simt nevoia să le răspund. Prima, recunosc, m-a uimit prin recurența ei. Foarte mulți cititori continuă să opună religia rațiunii, purtînd mai departe ideea că religia e ceva irațional, ca o nebunie, o iluzie, un delir, iar rațiunea este temeiul statornic, senin și indestructibil al unei vieți libere. Religia e ceva obscur, întunecat, o ignoranță cronică, în vreme ce rațiunea este lumina și singura garanție a cunoașterii. Ideea binomului religie – rațiune este destul de veche, dar meritul de a o fi înfipt puternic în convingerile noastre revine propaganei comuniste, ”materialist dialectică și istorică”. Ideea că religia este un fel de deviație explicabilă doar prin prostie ce trebuie mai degrabă evitată se prelungește în afirmația, des întîlnită la comentatorii mei, cum că la școală trebuie studiate doar materiile raționale, științifice. Întreb, atunci, ce facem cu poezia, cu pictura, cu teatrul sau cu muzica – cu artele în general? Sînt ele suficient de ”raționale” ca să fie demne de a fi predate copiilor? Dar răspunsul meu pentru această obiecție este un caz ilustru: Immanuel Kant. Nu știu dacă cei care cred că școala trebuie să se îndeletnicească exclusiv cu cele ale rațiunii ar fi de acord ca învățăturile acestui om să se predea elevilor. Se vor împotrivi, poate, aflînd că Immanuel Kant a produs cea mai convingătoare demonstrație că religia există în limitele rațiunii. Vor fi, pe de altă parte, fericiți să afle că și Kant socotea că superstițiile, ritualurile și clericalismul sînt stupidități.

Dar vor fi nemulțumiți să afle că același Kant pledează că omul trebuie să fie, prin puterea conjugată a rațiunii și inimii sale, o ființă plăcută lui Dumnezeu – la Kant, inima și rațiunea sînt motoarele complementare ale cunoașterii și omul produce plăcere lui Dumnezu deopotrivă prin cunoaștere și comportament. Asta, probabil, i-ar scandaliza pe apărătorii științelor pure, neinfectate de religie, dar aceiași s-ar liniști imediat aflînd că, printre alte încăpățînări, Kant nu a participat niciodată la o slujbă religioasă, nici măcar în cei doi ani (1776 – 1778) în care a fost rector al Universității din Königsberg, funcție care îl obliga măcar protocolar să participe la marile liturghii. Cum am spune azi, se dădea lovit de fiecare dată. Aflînd acestea, poate că iubitorii unei școli perfect raționale îi vor da venerabilului filozof undă verde spre manualele elevilor, dar vor scrîșni imediat din dinți aflînd că același Kant a scris convingător despre existența lui Dumnezeu. El care, iubitorii rațiunii vor fi acum iarăși fericiți, a spus că existența lui Dumnezeu nu poate fi dovedită teoretic. Așadar, un om precum Kant, poate fi studiat la școală sau doar acasă, în privat, dat fiind că nu e pe de-a întregul rațional, deși el e cel care a desenat conturul rațiunii în modernitate? Chiar dacă apare limpede și liniștitoare, treaba cu rațiunea nu e deloc simplă. Și mi-e teamă că dacă expulzăm complet credința din școală, tocmai rațiunea va fi aproape imposibil de predat.

În fine, a doua observație foarte prezentă căreia vreau să-i răspund este că religia e ceva intim, personal și nu are ce căuta la școală. Așadar, la școală nu discutăm lucruri intime, private, foarte personale. Prima mea reacție la acest gen de argument este aceea de a întreba dacă nu cumva chiar cei care vor scoaterea religiei din școli sînt cei care cred în necesitatea orelor de educație sexuală. Ceva mă face să cred că da. Aici ne potrivim. Și eu vreau să existe în școli ore despre sexualitate, căci utilitatea lor este evidentă. Dar întreb: de ce ar fi exercițiul sexualității ceva suficient de public ca să poată fi discutat la ore (deși este un act de o intimitate absolută), iar religia ar fi încă și mai intimă decît sexul și trebuie exclusă? Ce vreau să spun este că temele intime, private, se pot discuta oriunde, chiar și în școli, cu o singură, mare condiție: după discuție să rămînă la fel de intime. Aș spune chiar că există intimități despre care trebuie să vorbim , din nou spun, cu toate precauțiile luate. Intimitatea nu este un secret, ci un mister. Despre mistere se poate vorbi, dar doar într-un fel anume. Las pe cei înfuriați pe religie să se enerveze în fața deosebirii dintre secret și mister.

Nota noastra:

Sever Voinescu nu este tocmai un reper si suntem in raspar cu majoritatea opiniilor sale pe alte subiecte (vezi un text foarte problematic comentat aici de Mihai Somanescu), insa articolele sale despre ora de religie sunt demne de atentie (cu exceptia opiniei despre “orele de sexualitate” – oare chiar ar sustine astfel de “educatie” ca in Germania?). Altfel, observatiile sale sunt perfect indreptatite: marea, imensa majoritate a oponentilor orei de religie sunt in epoca de piatra la nivelul argumentelor – in toate sensurile. Si al vehementei, dar si al precaritatii pe continut. Ceea ce nu inseamna, insa, ca nu trebuie dusa o munca asidua de lamurire, clarificare si promovare a orei de religie.


Categorii

1. DIVERSE, Educatie, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “ARGUMENTE PENTRU ORA DE RELIGIE. “Actiunea Bisericii trebuie sa fie urgenta, altfel se va condamna singura la un rol tot mai marginal”

  1. Poate si unii din cei care au predat religia au o vina, determinandu-i pe elevi sa respinga acesta disciplina, dupa opinia mea benefica.Trebuie rabdare, talent , pricepere, blndete , multe cunostinte dobandite, ca sa-i atragi pe copii .

  2. In cat timp trebbuie Curtea sa dea motivarea deciziei? Ca a trecut deja mai mult de o luna…

  3. Pingback: Sfantul Sinod al BOR sustine ALTERNATIVA PENTRU CARDUL DE SANATATE. Sinodul a discutat si masuri pentru mentinerea OREI DE RELIGIE - Recomandari
  4. Fenomenul ”nu-mi place Biserica, dar sînt credincios, mă rog în legea mea, îl recunosc pe Dumnezeu, dar nu recunosc preotul” este și el tot mai răspîndit.

    Si de altfel cel mai perfid si mai periculos pt viata duhovniceasca a crestinilor ortodocsi. Acest fenomen produce celor care il accepta(din ignoranta , comoditate si dintr-o raportare doar la viata lumeasca),o mare cadere spirituala ce presupune trecerea la o gandire si logica de tip umanist si materialist (caracteristice vestului eretic),care pun omul si valorile umane in prim-planul vietii, respingand supranaturalul, tainele si revelatiile divine.

    Sa le luam pe rand:
    -“nu-mi place Biserica, dar sînt credincios”— pai daca nu-ti place Biserica care reprezinta trupul lui Hristos , in care se savarseste Sfanta Liturghie ,Sfintele Taine, impartasirea cu trupul si sangele Mantuitorului , atunci ce credincios poti sa fii?
    -“mă rog în legea mea”— pai daca fiecare si-ar face cate o lege a lui, am avea vreo 7 miliarde de religii pe Glob si atunci, cand te rogi in legea ta, te rogi tie insuti si in nici un caz lui Dumnezeu;
    – “îl recunosc pe Dumnezeu, dar nu recunosc preotul”— pai daca nu recunosti preotul-slujitorul lui Dumnezeu, păstorul Bisericii Sale si purtatorul Harului- cum l-ai putea oare, recunoaste pe Dumnezeu?

  5. http://www.contributors.ro/editorial/imoralitatea-orelor-de-religie/

    da, trebuie sa fie spuse anumite lucruri, altfel … pare de necrezut ce se intampla si ce se poate spune.

    Dupa cum stim insa, problema crestinismului de azi nu e cu ce se spune, ci mai ales cu ce facem noi toti, crestinii. De ce am ajuns in vremea de fata? Pentru ca noi, crestinii, aproape am esuat. Altfel n-ar lasa Dumnezeu Biserica Sa in asemenea mocirla. La inceput, numarul mare de crestini adevarati a transformat societatea pagana -un imperiu intreg- intr-una crestina, cel putin cu numele si cu intentia, dar pe masura ce tarile au ajuns crestine numai cu numele si numarul initial de crestini adevarati a inceput sa se imputineze, s-a stricat si credinta, si s-au produs si ateismul comunist/fascist/etc. pe care-l vedem in actiune.

    Dupa cum s-a postat de multe ori pe acest site, Domnul a lasat sa cada si Ierusalimul, si Constantinopolul, si Rusia apoi cu restul tarilor Ortodoxe in mainile necredinciosilor tocmai pentru ca nu mai reflectam aproape deloc credinta de pe hartie, si probabil daca nu erau turcii si ailalti am fi stricat si credinta de pe hartie, pe care, dupa cum spune Pr Rafail Noica, azi aproape ca nu o mai intelegem.

    Lasand la o parte ce spun oamenii astia, oricat ar fi de trist, ma gandesc uneori la faptul ca noi am vrea sa prezentam BOR ca fiind fara mari probleme, dar ma tot gandeam zilele astea la tactica nefericitilor astora care tot vin cu Biserica si comunismul, si mi se pare ca e un soi de curent venit de undeva, parca se incearca asocierea comunismului cu Biserica (mai multe grupari ar fi interesate sa prezinte lucrurile astfel), si asa am ajuns sa ma gandesc la situatia care mi se pare tot mai ciudata, cum ca la noi in Romania nu s-a condamnat comunismul de catre Biserica… au fost doar cateva voci ici si colo, dar nu la nivel de Sinod… Poate s-au scris deja randurile despre acest lucru (stiu ca sunt articole despre condamnarea comunismului), dar mi se pare ca e un semn cat se poate de prost. Daca ma cert cu cate un ateu de-al nostru (o mai fac din cand in cand), daca imi arunca in fata chestia asta, si daca stau la rece sa ma gandesc, ce pot zice? Cum pot justifica asa ceva la nivel de BOR? (nu ca e sarcina mea sa repar aceasta problema, am eu ale mele care trebuie indreptate, dar ma gandesc asa, la nivel de argument… imi vine cateodata sa scriu scrisoare la patriarh: “… bine, ca vreti o catedrala sau ca un episcop-doi mai calca stramb pe ici pe colo, inteleg, dar cum e posibil ca BOR sa nu fi condamnat comunismul in 25 de ani? …”)

    [ nu trebuie sa postati, ca sa nu le dam apa la moara (daca mai e nevoie) … ]

  6. @vlad tepes
    Din punctul meu de vedere, cu astfel de argumente reusesti sa convingi cel mult cititorii acestui site. Imi pare o argumentatie inchisa in ea insasi.
    Nu ca nu ai avea dreptate dar stiilul abordarii arata lipsa de efort in a intelege DE CE zic asa cei ce zic asa. Si problema asta de comunicare am vazut-o in majoritatea mediilor bisericesti oficiale.

  7. @Mugurel

    Nu stiu cu ce te ocupi sau in ce mediu te invarti, dar daca citeai cu atentie comentariul meu , ai fi vazut ca inteleg foarte bine cauzele care ii determina pe unii dintre noi sa fie sedusi de acest fenomen(chiar din discutiile purtate cu ei): din ignoranta , comoditate si dintr-o raportare doar la viata lumeasca.
    Pe de alta parte , scopul meu a fost, nu sa conving neaparat pe cineva, ci sa scot in evidenta caderea duhovniceasca pt ortodocsii care urmeaza astfel de convingeri.

  8. in discutia asta conteaza mai putin cu ce ma ocup eu sau in ce mediu ma invart. Eu spuneam ca este important sa intelegem si de ce, adica sa intelegem ce anume ii determina pe unii sa se indeparteze de biserica. Apoi, in ceea ce ne priveste pe noi, cei care ii analizam pe acestia, cu o autentica lepadare de patimile proprii, putem apoi sa incercam o comunicare cu ei. Nefacand asa nu facem decat sa lansam teorii inchise in ele insele care nu conving pe nimeni.
    E mai clar acum ce voiam sa spun?

  9. @Mugurel

    “adica sa intelegem ce anume ii determina pe unii sa se indeparteze de biserica.”

    Am enumerat de 2 ori in comentarii, motivele care ii determina pe unii sa se indeparteze de biserica. Daca nu s-a inteles, o sa le precizez si a treia oara.

  10. @Mugurel:

    eu inteleg ce spui: am trecut si eu pe-acolo si cu greu m-ar fi convins cineva ca in Biserica Il gasesc pe Dumnezeu. As incerca asadar – din perspectiva celui care a fost de ambele parti ale baricadei, ca sa zic asa – o explicatie:

    pai cred ca in primul rand e vb de lipsa de informatie. Circula o vorba la un moment dat: ‘la …, politica si fotbal toata lumea se pricepe.’ – spatiul gol fiind completat cu o profesie sau alta, de regula cea a vorbitorului care se lamenteaza astfel ca in domeniul lui de competenta nu e lasat sa se pronunte fara bruiaje din partea neavenitilor.

    Eu nu stiu daca la politica si fotbal toata lumea se pricepe, dar in materie de Dumnezeu si religie, cu siguranta asa ar parea! Pur si simplu, e o zona in care fiecare se pronunta asa, dupa cum il sageteaza, fara sa studieze un pic in profunzime ceea ce respinge atat de categoric (de ex, un prim pas ar fi citirea Noului Testament, apoi al Patericului, ceva cuvinte ale sfintilor reprezentativi etc.).

    La asta se adauga cred, in cazul romanesc, mimetismul cultural pe care il practicam din pacate intr-o maniera haotica, determinata tot de lipsa educatiei. Aici am in vedere tendinta de a prelua fara discernamant, analiza minimala si informare prealabila, scepticismul occidental fata de crestinism. Uitam din pacate ca acolo crestinismul s-a desfasurat in cu totul alti termeni, intre Biserica Catolica si cea Ortodoxa existand niste diferente efectiv monumentale! In primul rand, Biserica Ortodoxa nu a fost un actor politic de anvergura celei Catolice, rolul si implicarea ei politica fiind – asa cum se si cuvine – mai degraba sterse. Aversiunea occidentului fata de o Biserica devianta, inchizitoriala, implicata pana in crestet (sau, mai exact spus, cam de la gat in sus, pt ca marea ierarhie ecleziasta era de fapt buba acolo) in jocurile mari de putere, corupta, agresiva etc. este fireasca, de inteles. Aceeasi aversiune insa aici, in spatiul ortodox, este pur si simplu absurda: nu poti sa nu te intrebi – ce v-a facut nene Biserica Ortodoxa voua si ancestrilor vostri de o urati atat?? V-a ars pe rug? V-a trimis in cruciade? V-a schimbat regii si v-a stors banii pe indulgente??? Nimic din toate astea! Din contra, cred ca cel putin pe taram romanesc, a fost efectiv singurul factor coagulant! Impresia mea este ca noi ne-am fi ‘turcizat’ de tot (la nivel de moravuri asta s-a cam si intamplat), intr-atat de fragila si nedefinita este identitatea romaneasca. Poate ca exagerez si nu am suficiente date cand afirm asta, nu neg, dar ramane un lucru cat se poate de limpede ca aceasta Biserica nu a facut NIMIC care sa justifice ura asta isterica a unora (in special ‘pseudo-intelectualii’din cate am observat).

    In fine, un al treilea motiv consta in aceea – si aici cred ca trebuie sa fim sinceri – ca insasi Biserica nu e convingatoare! Iar aici eu una nu ma refer neaparat la cler (personal, o spun cu mana pe inima, am intalnit preoti si monahi/monahii de foarte buna calitate, experientele mele negative in aceasta zona au fost foarte, foarte, foarte rare pt a le putea considera reprezentative! De multe ori imi spun ca SINGURUL lucru cu care CU ADEVARAT ne-am putea mandri nu sunt nici talentele nostre deosebite, nici frumusetea femeilor, nici splendoarea peisajelor etc.. – astea le mai intalnesti si prin alte parti – ci Biserica si preotii ei!). Revenind: ma refer aici in special la mirenii din Biserica. In ce ma priveste, cel putin (dar am observat asta si la altii), PRIMII care inchid usa Bisericii sunt insisi mirenii! Iar aici lipsa de educatie si formalismul, procedurismul care deriva din ea, incapacitatea de a vedea fondul dincolo de forma (vorba par. Arsenie Papacioc: ‘tipic-tipic si la inima nimic’) au, din pacate, un cuvant greu de spus! PUTINA NOASTRA CREDINTA cred sincer ca este cea care ii indeparteaza de Biserica pe cei care inca nu au inteles importanta ei VITALA! De prea mult timp romanii au ales cele vremelnice in dauna celor vesnice, de prea mult timp… dinainte de comunism!

    Stiu ca citeam in Jules Michelet – altfel un duios sustinator al veleitatilor revolutionare ale Tarilor Romanesti din preajma lui 1848: acest mare istoric vorbea in termeni foarte frumosi si laudativi de romani, fiind impresionat de tragedia acestui neam. Cu toate astea nu se putea impiedica sa nu observe cu delicata uimire, intre alte ‘puncte slabe’ (gen lejeritatea moravurilor, coruptia), ca tema predominanta in folclorul romanesc este…dragostea! Dar nu dragostea crestineasca, asa cum cu bucurie pripita am fi tentati sa credem, ci dragostea… erotica! Omul era socat: totul in cantecele/povestile si vietile noastre se invartea in jurul unor teme de genul ‘m-a parasit draguta’, ‘mi-e dor de dragutul meu’, in fine, trivialitati de acest gen. Nu tu cantece eroice, nu tu exemple de inalta moralitate si curaj…nimic din toate astea.

    Lucrurile astea se reflecta din pacate si in atitudinea credinciosilor. Prea multi oameni care intra in Biserica cu mana intinsa, asteptand sa se marite, sa scape de datorii, sa aiba sanatate etc., si prea putini care, in afara ei, reactioneaza curajos si articulat in fata nedreptatii, minciunii, agresiunii – bref: in fata diavolului.

    Bineinteles, toate astea nu au nici o legatura cu Ortodoxia in sine, ci exprima doar o fractura intre adevarata Ortodoxie si ce pricep unii din ea. Nu e vina lui Dumnezeu ca noi nu Ii facem voia, ba chiar I-o rastalmacim in fel si chip!

    Sigur, si cu preotii este probabil o problema, iar daca eu nu am trait-o personal nu inseamna ca ea nu exista. Parintele Iustin Parvu a atras atentia: lipsa unor preoti cu adevarat dedicati, pusi trup si suflet in slujba oamenilor, a permis degradarea pe care o traim. Din pacate.

    Cam astea ar fi, cred eu, principalele 3 motive (lipsa de informare, mimetismul cultural si lipsa de credinta autentica a…credinciosilor). Evident, o parere…

  11. Doroteea, iti multumesc pentru raspuns si pentru timpul pe care ti l-ai luat sa scrii lucrurile acestea. Asa este. Si inca mai este timp in tara noastra ca oamenii care s-au indepartat de Biserica sa se poata intoarce atunci cand se intersecteaza cu…marturisitori care chiar stiu despre ce vorbesc.

  12. Din pacate, absolventii de Teologie seamana izbitor cu colegi de-ai lor care au licente de la alte facultati – multi chemati, putini alesi. Valabil pentru ambele “ramuri” de studiu. Iar cind modelele parohiale (ma tot codesc sa scriu preoti) sunt nepotrivite, concluzia nu poate fi decat una singura: o si mai mare distanta de biserica.

  13. @dana:

    Da, din pacate nimeni nu mai doi bani (daca s-a dat vreodata prea mult, insa astazi cu atat mai mult e evident) pe formarea omului. Totul la gramada, la forme, la cantitate, la criterii formale. Nu doar Biserica sufera aici, ci mai degraba e contaminata si ea de ce se petrece cu lumea. Dar, desigur, asta nu e scuza. Am avea nevoie, ca de picaturi de apa in desert, de oameni, si mai ales de oameni ai lui Dumnezeu.

  14. Pingback: ATEISMUL EXTREMIST DEVINE OBSCEN DE NEOBRAZAT SI PERICULOS DE AGRESIV. Jalnica sfidare mincinoasa a “VESTIRII NASTERII DOMNULUI” CONTRACOST si ideile lui Toma Patrascu (ASUR): RELIGIA E UN “SISTEM IDIOT CARE ATRAGE IDIOTI SI PRODUCE IDIO
  15. Pingback: DEPOPULAREA ROMANIEI. Numarul copiilor a scazut cu 3 MILIOANE/ “Revolutie” in programa clasei a III-a la Limba romana: ATEUL MILITANT STEPHEN HAWKING si Big Bangul pe lista de lecturi/ “AM INTRAT INTR-O TIRANIE A MINORITATII ATEE”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare