BREXIT: VA (MAI) FI SAU NU VA (MAI) FI? Halucinanta teza a ignorarii referendumului din Marea Britanie are precedente: UNIUNEA EUROPEANA – O CONSTRUCTIE FARA POPOR, IMPOTRIVA POPORULUI. George Soros profeteste din nou: UE SE VA DEZINTEGRA

28-06-2016 16 minute Sublinieri

maxresdefault

De dragul democraţiei, să fentăm referendumurile! De dragul Europei, să nu mai întrebăm pe cetăţenii europeni nimic!

Cam acestea sînt concluziile cele mai inteligente pe care le-am putut citi după Brexit. O iau pe rînd, nu înainte de a reaminti că teoria oricărei democraţii constituţionale spune că referendumul este sacru, pentru că este unica formă prin care poporul îşi exercită în mod direct suveranitatea. Mai sus de referendum nu poate exista nimic într-o democraţie. În mod normal, rezultatele unui referendum se aplică fără discuţie. În Uniunea Europeană, însă, realitatea democratică arată un pic altfel.

Să începem, măcar de dragul savorii poveştii, cu noi înşine. Referendumurile, în România, ţin de versiunea „realist magică” a democraţiei noastre. Noi avem experienţe aparte în materie: noi avem referendum a cărui durată se prelungeşte cu încă o noapte şi-o zi în timpul desfăşurării sale, avem referendum care se desfăşoară fără să se fi lămurit diferenţa dintre numărul alegătorilor înscrişi pe liste şi numărul alegătorilor (teoretic ar trebui să fie egale, dar nu sînt!), aşadar fără să ştim dinainte criteriul la care vom raporta validarea întregii tevaturi, avem referendum validat de Curtea Constituţională şi complet uitat după aia etc. Faptul că nimănui nu-i mai dă prin cap să aplice rezultatul validat al unui referendum şi, mai mult, nici măcar poporul care l-a plebiscitat nu ţine neapărat să vadă că statul respectă propria-i voinţă mi se pare, orice s-ar zice, ceva de un puternic specific local. Dar, noi sîntem ceva mai aparte, noi sîntem altfel (aşa zice dl Boia, aşa rămînem!), noi sîntem o eternă şi stupefiantă excepţie. Dar nici Uniunea Europeană, care, altfel, îşi plezneşte bojocii cînd vorbeşte despre democraţie şi respectul pentru cetăţeni, nu se împacă bine cu referendumul.

În Uniunea Europeană, în numele democraţiei super-rafinate, fireşte, fentarea referendumului a devenit o practică politică acceptabilă. În 2005, naţiunile europene au fost chemate să voteze referendar o Constituţie a Europei. În Franţa, 55% s-au opus acestei Constituţii, iar în Olanda, 62%. După aceste două eşecuri, caravana referendumurilor europene s-a oprit. Nu de alta, dar urmau Marea Britanie şi Danemarca unde exemplele francez şi olandez s-ar fi perpetuat  aproape sigur. După ceea ce s-a numit „o perioadă de reflecţie”, politicienii europeni au găsit soluţia: în locul unui Tratat Constituţional, care cerea clar referendumuri, mai bine facem un Tratat al Uniunii, care amendează, de fapt, Tratatele anterioare (Maastricht şi Roma, cu modificări ulterioare). Aşa s-a născut Tratatul de la Lisabona, Biblia de azi a Uniunii Europene. Găselniţa a fost excelentă pentru că acest Tratat a fost ratificat exclusiv în Parlamentele naţionale şi Uniunea a evitat, cu succes, poporul. A existat o singură excepţie, cea a Irlandei, care a fost prinsă pe picior constituţional greşit cu acest Tratat şi a avut nevoie de o modificare constituţională ca să poată aproba Tratatul de la Lisabona în Parlament, aşa că a făcut un referendum. Rezultatul a fost negativ. Cînd a fost întrebat direct, poporul irlandez a respins Tratatul. Atunci, politicienii au găsit ceva şmecherii constituţionale, irlandezii au mai organizat un referendum nu, însă, pentru Tratat ca atare, ci pentru modificarea propriei Constituţii astfel încît Tratatul să poată fi aprobat, ca în toate celelalte ţări, în Parlament. Aşa, referendumul a trecut şi, evitînd confruntarea cu prostimea europeană, Uniunea a făcut un pas uriaş înainte, spre victoria finală. Cînd cu introducerea monedei euro, treaba a fost la fel de complicată. O ţară aderă la spaţiul euro prin decizia Parlamentului naţional. Pînă acum, doar două ţări au avut ideea să ducă această chestiune în referendum: Danemarca, în 2000 şi Suedia, în 2003. În ambele cazuri, poporul a spus „nu” şi cele două ţări au rămas cu propria monedă naţională. O fi fost rău, în 2003-2004. Dar ce bine s-a dovedit a fi în 2010-2011! Politicienii europeni, democraţi pînă în unghii, au înţeles lecţia: Uniunea Europeană se face, de fapt, fără popor, dar maşina de propagandă trebuie să continue să turuie că e cu poporul, pentru popor.

După Brexit, am auzit o grămadă de analişti şi politicieni autohtoni evocînd posibilitatea nerespectării votului dat de britanici în referendumul din 23 iunie. Zice-se, referendumul a fost consultativ, iar Parlamentul britanic ar putea să decidă să nu-l urmeze. Unora, li s-ar părea că aşa se va salva Europa. Nimănui, însă, nu i se va părea ciudat că, de la o vreme, măreaţa şi superba Uniune Europeană se tot salvează de proprii cetăţeni. Are cineva curajul să răspundă întrebării: de ce au ajuns cetăţenii ţărilor Uniunii să o deteste? În afara răspunsurilor clasice: că sînt proşti şi nu înţeleg minunăţiile bruxelleze sau că sînt manipulaţi de javrele populiste, ar putea cineva să dea şi un răspuns ceva mai articulat şi mai profund? În ceea ce-i priveşte pe britanici,  nu cred că vor asculta de şmecheraşii continentali care susţin că e absolut democratic să organizezi un referendum şi apoi să faci invers decît spune poporul pretinzînd, în continuare, că eşti o mare şi autentică democraţie. A fost, se pare acum, o decizie greşită. Dar a fost o decizie democratică. Nu mai poţi spune că eşti o democraţie dacă nu urmezi rezultatul unui referendum. Iar Marea Britanie este o democraţie. Chiar dacă, acum, doare…

Votul anti-emigrație din Marea Britanie și-a găsit o explicație halucinantă: dacă n-ar fi existat baronii locali ahtiați după șpăgi în țări precum România, muncitorii străini n-ar mai fi dat buzna în UE.

Nu e vorba de o glumă, cum ne asigura autorul încă din starul demonstrației-e vorba de Vlad Mixich, editorialist Hotnews. “Să va povestesc pe scurt despre rolul important jucat de Liviu Dragnea, Vasile Blaga & Co. în rezultatul Brexitului. Și nu e deloc o glumă (…).Mirela nu are nicio vină că a venit la muncă în Anglia. Și nimeni nu-i poate reproșa englezului din Birmingham că-și apară prin vot anti-UE salariul. Dar ca întotdeauna, continentul nostru este construit din reacții în lanț. Lăcomia rapace a baronilor politici care conduc România de peste un deceniu a împins milioane de români să-și caute norocul în celălalt capăt al Europei, generând presiuni economice și sociale care ar putea fi suportate de autohtoni un an sau doi, dar nu zece”.

Deci singurul impediment pentru dezvoltarea unor afaceri de succes la sate e șpaga, comportamentul fanariot al autorităților. Așa cum și în micile orașe de provincie, cândva monoindustriale iar acum cvasi-falimentare, singura barieră pentru demararea unor afaceri mici și mijlocii ar fi corupția politicienilor. Autorul nu se întreabă însă care mai e structura economiei românești în acest moment, de ce venituri dispun locuitorii satelor, de ce nu creditează băncile micile afaceri. Iar în ceea ce privește miliardele de euro infuzate de Europa în România, n-ar strica să comparăm nivelul subvențiilor și să ne întrebăm de ce fermierul german primește dublu față de cel român și apoi să nu ne mai mirăm de ce este nevoie ca hipermarketurile să facă jumătate din achiziții pe lanțul scurt, cumpărând preponderent pe plan local.

Rămâne de văzut dacă eliminarea baronilor cu DNA-ul în România va calma și temerile angajaților britanici, cel puțini căpșunarii români n-ar mai avea motive să plece din țară pe logica autorului articolului.

Mai mare-n evul ce ni s-a predat o altă întâmplare nu există. Așa zice Doinaș și așa gândește, în izolarea sa din Downing Street nr. 10, nea Cameron. Deși evul e devreme, la începutul său abia, prostia secolului s-a petrecut sub ochii noștri larg uimiți și încă nu ne revenim. Căutăm, pe lângă patul din care am căzut brusc, niște bandă izolatoare care să țină cioburile Europei unul lângă altul. E greu, pentru că nu ne așteptam la asta. Nimeni nu se aștepta. Părea o glumă seacă, englezească. Dar s-a dovedit a fi o glumă proastă. Tot englezească. A fost o alegere definitorie nu pentru o națiune, ci pentru o generație globală. Când ai de ales între Monty Python și Mister Bean și alegi Mister Bean, îi faci pe români să se simtă bine. Adică nu doar ei sunt fascinați de umorul ieftin, tip Vacanța Mare, ci e un fenomen universal. Iată, Doamne, că nu suntem singuri pe lume!

Dar ar fi greșit să judecăm opțiunea poporului britanic. Deși nu a fost opțiunea sa, neapărat. Tabloidele britanice, cele mai vândute tabloide din lume, probabil, alea în care extratereștrii au deja procese de paternitate cu englezoaicele bete de prin Ibiza, au mințit cum nimeni nu îndrăznește să mintă într-o societate normală. Și n-au pățit și nici nu vor păți nimic. Pseudo-politicienii care au condus campania pro-Brexit au mințit, la rândul lor, fără pic de rușine. […] Nu, nene, nu merge. Nu la nivelul ăsta!

Și, totuși, există oameni care găsesc iezi de sacrificat și în cazul ăsta. Nimeni, zic tăpălagii, nu e mai vinovat decât pensionarii britanici. Ce convenabil…

Știm, mulți dintre noi, să citim statistici, sondaje, cifre oficiale. Dar de ce am lua toate astea de bune? De ce am mușca la prima momeală prost aruncată?

Da, cifrele spun ceva despre electoratul care a votat pentru ieșirea din UE a Marii Britanii. Dar sunt aceleași cifre/numere care în noaptea referendumului dădeau partida pro-europeană drept câștigătoare. Numărarea voturilor, cea oficială, nu oferă absolut nici un fel de date despre demograficul votanților. Singurele date referitoare la vârstă, ocupație etc. vin de la companiile de sondare a opiniei publice. exact alea care au dat greș la exit-poll-uri. Deci, totuși, despre ce vorbim?

S-a dovedit clar că toate companiile britanice de sondare a opiniei publice furnizează date false. Și, culmea, pe aceste date își bazează analizele tăpălagii presei noastre. Pensionarii, temă favorită în multiple campanii electorale, sunt vinovații principali pentru Brexit.

Hai, băi, reveniți-vă! Oricât de proști ați fi, nu se poate să fiți atât de proști… În ziua în care vreo autoritate electorală din orice țară a lumii va reuși să furnizeze date exacte despre vârsta, ocupația și opțiunile sexuale ale votanților, va fi clar că trebuie să împrăștiem cenușa democrației deasupra europei, locul în care s-a născut cu multă vreme în urmă. Dar asta încă nu se întâmplă și sper că nu se va întâmpla niciodată. Însă ridicolul nu recunoaște limite și nici nu acceptă constrângeri…

“Unda de şoc şi consecinţele votului pentru ieşirea Marii Britanii din UE vor dura ani de zile. Este un truism să spunem că cele mai multe pieţe financiare regretă decizia Marii Britanii, dar trebuie să respectăm forţele care ne-au împins acum spre ceea ce mereu a fost perceput ca un accident inevitabil”, scrie Jim Reid, responsabil pentru strategiile Deutsche Bank. „Nu am fost sigur că va fi Brexit, dar eram convins că va urma ceva: în Spania au avut loc duminică alegeri generale anticipate, nu trebuie să uitam alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie şi nici referendumul pentru modificarea constituţiei din Italia, în luna octombrie, unde Senatul ar urma să îşi vadă reduse prerogativele. Pretutindeni este loc de o revoltă împotriva sistemului care nu a reuşit să producă suficientă creştere economică pentru categoriile defavorizate, astfel încât acestea să nu resimtă efectele nocive ale globalizării şi migraţiei”.

Este relevantă analiza votului Brexit pe categorii sociale. Au votat pentru rămânerea în UE 57% dintre cei din categoriile înstărite, 49% dintre cei cu venituri medii, 36% dintre muncitorii calificaţi şi 36% dintre muncitorii cu slabă calificare sau necalificaţi. Prin urmare, este limpede că avem de a face cu o luptă de clasă. Fie că este vorba despre gobalizare, imigraţie, inegalitate, creştere economică slabă sau o combinaţie a acestor factori, este destul de clar că status quo-ul nu mai poate dura într-un regim democratic. În cele din urmă va apărea o reacţie. Brexit a fost o reacţie importantă, iar faptul că Marea Britanie are o rată de creştere economică bună în ultima perioadă poate indica că probabilitatea apariţiei unor alte asemenea reacţii în alte state cu o creştere redusă este mare”, scrie Jim Reid.

Votul pentru Brexit a fost o revoltă a celor fără de putere, scrie Charles Hugh-Smith pe blogul său. „Prima strategie de a păstra puterea este de a le da celor fără de putere iluzia bine administrată că au autonomie şi putere de decizie. Această iluzie face din democraţie o unealtă de control foarte eficientă”, scrie Hugh-Smith.

“A doua strategie pentru a menţine puterea este limitarea opţiunilor oferite celor lipsiţi de putere. A le oferi false opţiuni, de exemplu între două variante funcţionale echivalente, oferă iluzia puterii şi în egală măsură menţine status-quo-ul elitelor de la putere, indiferent de alegerea făcută de mase. De exemplu, celor fără putere li se oferă posibilitatea de a alege între republicani şi democraţi sau între conservatori şi laburişti. Pe oricine vor alege, puterea va servi în continuare elitele, care nu fac decât să vorbească cu o singură voce pe două guri.”

În cazul în care cei fără putere încep să devină agitaţi, situaţia este gestionată prin aducerea în prim-plan a ameninţărilor exterioare, războaie, estimări economice apocaliptice, toate urmând să se concretizeze în cazul în care elitele ar pierde puterea. În cazul în care teama nu mai are efectul scontat din cauza utilizării excesive a acestei strategii, urmează să se aplice strategia divide et impera, prin controverse sociale ce sunt puse în scenă prin intermediul presei şi care distrag atenţia categoriilor sociale vizate.

În cele din urmă, categoriile de la baza piramidei sociale au foarte puţine ocazii pentru a-şi exprima nemulţumirea – petiţiile lor nu ajung nicăieri, plângerile sunt ignorate, iar demonstraţiile nu rezolvă în cele din urmă nimic. Prin urmare, când apare rarisima ocazie de a pune presiune pe elitele de la putere, aceste categorii sociale profită de ea, iar Brexitul a fost o asemenea ocazie.

Elitele de la putere din Marea Britanie ce au susţinut rămânerea în UE nu au făcut altceva decât să repete strategia care a funcţionat în ultimii 50 de ani – să sublinieze beneficiile sistemice ale apartenenţei la UE şi să scoată în evidenţă scenariile contracţiei economice în cazul părăsirii Uniunii. Din păcate pentru elitele sistemului, în ultimul deceniu beneficiile apartenenţei la UE nu au fost resimţite la baza societăţii, au fost iluzorii sau mult prea mărunte pentru a conta în viaţa de zi cu zi a familiilor. Beneficiile UE, ale globalizării s-au concentrat tot mai mult la vârful piramidei, acolo unde cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi.

Analiştii de main stream au dreptate atunci când spun că tocmai categoriile sociale defavorizate vor avea de suferit mai mult de pe urma ieşirii din UE. Însă campania fricii pe care a dus-o tabăra REMAIN nu a funcţionat. Se poate ca Brexitul să nu avantajeze deloc acele categorii care au beneficiat cel mai puţin de pe urma apartenenţei la UE. Se poate să nu fi fost în interesul lor să voteze astfel. Se pare însă că plăcerea incomensurabilă de a priva elitele conducătoare de legitimitatea lor democratică a meritat acest sacrificiu.

Britanicii au votat joi pentru ieşirea din UE, dar liderii lor ar putea, în acord cu experţii de la Bruxelles, să evite BREXIT-ul, explică analişti citaţi de Associated Press.

„UE este cam ca Hotelul California din cântecul celor de la Eagles. Poţi face check out oricând, dar nu poţi pleca niciodată cu adevărat”, a explicat unul dintre colaboratorii centrului de analiză IDEAS de la London School of Economics, Tim Oliver.

O mare parte din incertitudine vine din ambuguitatea privind ceea ce înseamnă cu adevărat Brexit. Abandonarea Europei poate însemna orice, de la o retragere completă din instituţiile UE, până la o serie de retrageri limitate din unele sectoare, care să lase stâlpii integrării europene, precum libera circulaţie a forţei de muncă, intacţi.

„Ieşirea poate însemna un milion de lucruri diferite” şi oferă autorităţilor britanice o marjă considerabilă de manevră pentru a rămâne în anticamera UE, în timp ce euroscepticii se ceartă între ei despre unde este ieşirea, a subliniat Oliver.

Unii experţi cred că Londra va ajunge, în mare, de unde a plecat.

Marea Britanie, la fel ca alte ţări zdruncinate de revolte ale euroscepticilor, va negocia, pur şi simplu, „un nou acord, aproape identic cu cel vechi, îl va deghiza într-un limbaj opac şi îl va ratifica”, a apreciat profesorul de ştiinţe politice de la Universitatea Princeton Andrew Moravcsik. „Opinia publică, în mare parte ignorantă în legătură cu Europa, este întotdeauna de acord”, a adăugat el.

Un astfel de demers nu ar fi nou. Acorduri şi tratate reîmpachetate au mai salvat proiectul european în trecut. După ce alegătorii irlandezi au respins reformele UE în 2008, politicienii de la Dublin au obţinut concesii modeste din partea omologilor lor europeni şi au supus documentul la vot în anul următor, când rezultatul a fost pozitiv. Cosmetizări similare au transformat un „nu” irlandez într-un „da” privind Tratatul de la Lisabona în 2009 şi au asigurat un „da” danez în 1993 privind Tratatul de la Maastricht.

Dar chiar şi cei care spun că un al doilea referendum este posibil, sunt conştienţi că această soluţie nu este uşoară în cazul Marii Britanii.

„Este cale lungă până acolo şi este posibil să nu se întâmple niciodată”, a explicat un expert în Drept constituţional european la University College Dublin, Gavin Barrett.

Drumul către un al doilea referendum în Marea Britanie este mult mai îngust, parţial pentru că – spre deosebire de cazul Irlandei – conducerea este divizată în privinţa Europei. Dacă euroscepticul Boris Johnson va deveni premier – o posibilitate tot mai mare în prezent – şansele unui al doilea vot scad şi mai mult.

Directorul adjunct al Catedrei de studii constituţionale de la University College London, Alan Renwick, explică faptul că o astfel de reîmpachetare a acordului este posibilă numai „ dacă alegerile din 2020 sunt câştigate de un partid cu o platformă în care să figureze un al doilea referendum şi încercarea de a intra din nou” în UE.

Acest lucru este puţin probabil ţinând cont de peisajul politic actual, dar nimic nu este exclus în totalitate în ceea ce priveşte un potenţial Brexit.

(sursa: News.ro)

În zilele care au urmat după referendum, Marea Britanie a intrat într-un vid politic. Primul ministru a spus că își dă demisia, iar promotorii taberei “Leave” au fost foarte discreți în aparițiile publice. Vecinii și prietenii sunt supărați și alarmați. Mândria multor britanici a dispărut. Ce se întâmplă de acum încolo, vom părăsi sau nu Europa?, se întreabă unii. Mai presus de toate, care este planul? Publicația The Telegraph prezintă posibilitățile Regatului. Iată-le:

Marea Britanie iese din UE și va încerca să devină un fel de Singapore european (o națiune independentă care se află în afara tuturor acordurilor comerciale europene)

• Marea Britanie părăsește UE, dar rămâne în schema mai largă de tranzacționare europeană, de exemplu, prin a deveni un membru al Spațiului Economic European (precum Norvegia) sau Asociația Europeană a Liberului Schimb (ca Elveția). În ambele cazuri, se va negocia o relație complexă cu piața unică a UE dar și regimul migrației

• UE va trece printr-o transformare majoră iar Marea Britanie va decide printr-un referendum sau printr-un alt mod să rămână într-un Uniune foarte schimbată.

• Marea Britanie nu va părăsi UE dar va avea o relație nouă cu Uniunea, printr-un acord. În felul acesta încrederea publicului în politica democratic va fi menținută.

Marea Britanie nu va părăsi UE, nu se schimbă nimic iar încrederea publicului în democrație se va prăbuși. Campania pro-Brexit nu a dar prea multe informații legate de ceea ce se va întâmpla dacă britanicii aleg Leave. Acum, cei care au militat pentru Ieșire trebuie să se unească în jurul unor decizii îndrăznețe și, dacă se poate, într-un spirit pozitiv, scriu jurnaliștii de la The Telegraph. Din punct de vedere procedural, punctul de plecare al Exit-ului îl reprezintă articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, referitor la modul cum un stat membru va ieși din Uniune. Notificarea Bruxelles-ului în baza acestui articol va fi făcută printr-un vot în Parlamentul britanic. David Cameron, premierul demisionar, a anunțat că nu el e cel care va face demersurile pentru Ieșire, ci urmașul său în funcție. Unul din liderii taberei Leave, Boris Johnson, fostul primar al Londrei, a spus că nu este nicio grabă pentru invocarea articolului 50. Este un indiciu că Marea Britanie este dispusă la o negociere prelungită cu partenerii săi din UE iar scopul major al britanicilor este acela de a începe efectiv o reformare a Uniunii. Și întrebarea care se pune este: Chiar vrea Marea Britanie să facă parte dintr-o Europă schimbată? Dacă se va invoca totuși articolul 50, moment în care Ieșirea va fi ireversibilă, atunci probabil vor fi foarte clare indentificate contururile unui New Deal, adică a unui nou acord cu UE. Dincolo de Canalul Mânecii, au început să se distingă foarte clar două tipuri de politicieni: liderii naționali și cei din vârful administrației de la Bruxelles. Liderii naționali din UE sunt precauți și nuanțați, vorbind despre necesitatea unei reforme semnficative a UE. Dar de unde să se înceapă? Liderii cu sediul la Bruxelles, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, în frunte, cer Marii Britanii să iasă cât mai repede din UE și insistă că nu vor mai fi negocieri cu Londra. Ei cred că o reformă a UE va însemna mai multă putere pentru statele membre și mai puțin pentru ei.

În luna februarie a acestui an, David Cameron și liderii UE au ajuns la un acord, după două zile de negocieri, prin care Marea Britanie urma să aibă un statut special în Uniune. Conform acestui statul special, Londra putea suspenda, timp de şapte ani, ajutoarele sociale pe care le acordă imigranţilor din Uniune, care vor veni pe teritoriu britanic după intrarea în vigoare a mecanismului, nu şi pentru cei care se află deja acolo. De asemenea, alocaţiile pentru copiii care nu şi-au urmat părinţii în Marea Britanie şi au rămas acasă vor fi reduse. În plus, centrul financiar din Londra îşi va putea menţine distanţa faţă de regulile financiare impuse în zona euro, iar Marea Britanie nu va trebui să ia parte la integrarea, din ce în ce mai puternică, a blocului comunitar. Toate aceste măsuri vor intra în vigoare doar dacă britanicii decid la referendum să rămână în Uniunea Europeană. Se pare că textul acestui acord va fi îngropat. The Telegraph notează că în prezent Londra stă mai rău tactic decât înaintea negocierii din februarie. Partenerii UE nu vor mai putea lua în serios nicio schemă de reformă. Concluzia este că status-quo-ul UE de acum este de neconceput din punct de vedere politic, scrie The Telegraph. Tratatele UE trebuie să se schimbe în următorii ani iar capitalele UE, inclusiv Londra, au nevoie de un început pentru o schimbare reală. Chiar dacă îi place sau nu, David Cameron va trebui să ia niște decizii înainte să plece. Este posibil (și fără îndoială probabil) ca Marea Britanie să nu iasă din UE în următorii ani, susține publicația amintită. Nu este exclus să existe un al doilea referendum, dar cu o întrebare și cu un rezultat diferite. Este de asemenea posibil ca Londra să părăsească oficial UE în doar câteva luni și să aibe apoi statutul Norvegiei sau Elveției.

O expresie îndrăzneaţă a democraţiei, Brexit, va rămâne fără efect, sau va avea unul singur: după finalizarea reconstrucţiei palatului Hohenzollern din Berlin, Angela Merkel va deveni urmaşa lui Wilhelm al II-lea. Să mă explic.

Cu moartea lui Stalin şi plânsetele isterice după marele conducător şi înţelept inovator nu a murit comunismul, şi nici Brexit nu va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană. Ambele momente marchează doar începutul unei noi ere politice. Aşa cum au urmat patru decenii de comunism asupritor, vom asista la o ascensiune a Germaniei de dimensiuni imperiale, pe româneşte… Reich, de natură să transforme Regatul Unit în country-cluburi dezbinate. Brexit este doar la prima vedere măciuca dată în moalele capului marii Uniuni Europene, îndreptătoare a castraveţilor, protectoare a porcilor de cuţitele balcanicilor şi fermecătoare jefuitoare a resurselor naţionale. Plângem în toate direcţiile: Marii Britanii de milă, oare cui îşi va mai vinde mărfurile, dar şi Germaniei, pentru spulberarea visului Europei unite. Emoţiile politice sunt iraţionale. Londra nu este satul Lovrin dinBanat, iarGermaniamai are nevoie de zece generaţii de filosofi şi poeţi ca să treacă drept visătoare.

După câteva zile de doliu şi mahmureală, în care marii gânditori au văzut sfârşitul lumii, am face bine să revenim la normal. Iar această normalitate o impune Berlinul. Prudenţa cancelarului german în alungarea Marii Britanii din UE este primul pas spre o soluţie neaşteptată, dar unică în această situaţie: Rămânerea în Uniunea Europeană. Să fim serioşi, joaca de-a divorţul o cunosc mai toate familiie bune. Iar a vota de două ori despre viitorul Europei este un exerciţiu deja cunoscut în Europa. Au mai votat şi danezii, olandezii, irlandezii şi francezii în referendumuri anti-Bruxelles. De ce să nu viseze şi Londra la cai verzi pe pereţi, ca în final tot Merkel să o plimbe pe regina Angliei, într-o zi, în scaunul cu rotile?

Intenţia premierului britanic de a demisiona în toamnă înseamnă totodată că, în cazul în care conservatorii britanici nu vor forma un nou guvern, vor avea loc alegeri anticipate. O posibilă victorie a laburiştilor ar însemna şi o relativare a referendumului de săptămâna trecută. UK nu va depune până la formarea unui nou cabinet cererea de părăsire a Uniunii Europene. Deci după calmarea spiritelor, londonezii au de stabilit dacă rămân în Regat, la fel cei din Dublin sau din Edinburgh despre rămânerea/întoarcerea în Uniunea Europeană. Dacă nici respingerea de către Paris a Constituţiei Europene nu a pus proiectul UE pe butuci, atunci foarte posibil ca nici Brexit să nu aibă consecinţe. Din 16 referendumuri critice la adresa UE, doar opt au avut consecinţe clare, şi doar relative. Danemarca şi Suedia au respins definitiv moneda comună, iar Greonlanda a părăsit Comunitatea Europeană (1982). Mă îndoiesc că Londra va merge pe urmele acesteia. Referendumul care a dus la Brexit nu este mandatoriu într-o ţară fără constituţie. După opt sute şi un an de la semnarea Magna Carta (1215), actul fundamental al libertăţilor democratice, sub domnia Regelui John “Lackland” (“fără ţară”), se închide cercul. A rămas doar o democraţie fără ţară, în care votul este un act firesc, fără consecinţe, doar un simplu ventil al emoţiilor trecătoare.

Incultura politicienilor de la Bucureşti este consecinţa slăvirii mitului colivei, care nu-şi are rostul la catafalcul Brexit. Măcar din lecţiile de bâjbâit pe engleză pe care le-au avut putea să se prindă de ei ideea că decenţa este un sinonim pentru “very british”. Londra nu are nevoie de sfaturile şi de lacrimile nimănui. Când flota din Lovrin va învinge flota Mongoliei pe Bega, iar pe insulele Fidji se va citi Sadoveanu la Liceul Klaus Iohannis, probabil că îi va cere şi Elisabeta a II-a lui Mugur Isărescu un sfat.

Până atunci vom asista de pe tuşă la umilirea fără precedent a Regatului Unit din partea Germaniei. Londra are de ales între integritatea statală în UE sau un Brexit pe bucăţi, deoarece Scoţia va părăsi Regatul Unit şi se va îndrepta glonţ spre Bruxelles. A rămâne în UE deoarece îţi tremură chiloţii pentru secesionism nu poate fi o virtute. Doar o cerere de exit a Uniunii nedepusă ar deschide porţile negocierilor pentru o nouă Uniune (şi) sub influenţă britanică.

După paraşutarea eşuată lui Rudolf Hess asupra Angliei în 1941, animat de viziunea unificării anglo-saxonilor cu germanicii, aterizarea Germaniei pe Insulele Britanice este astăzi una uşoară. Brexit va intra în istorie ca momentul în care adjectivul “Mare” în dreptul Britaniei a devenit istorie. Cei 2 ani pentru extragerea din UE curg din momentul trimiterii cererii de părăsire, dar Regatul Unit nu va depune, fără consecinţe. Elveţia a avut o cerere de aderare la Uniune timp de 25 de ani, fără să se fi concretizat vreodată. În acest timp, a negociat la sânge, în folosul ei. Şi să ne amintim, expresia “Perfidul Albion” n-a fost inventată la Berna!

Și în Washington Post. Bravo băieți! Hitler, Stalin, Mussolini ar fi mândri de voi. Întâi dispar drepturile sociale, după aia drepturile politice și vom termina cu drepturile civile.

Dacă pornim de la premisa că anumite lucruri nu trebuie să fie decise de popor, rămâne să mai stabilim și cine anume decide ce trebuie decis de popor și ce nu. Iar ăluia îi spunem Duce, Furher, Tovarăș Secretar-General. Și el ne călăuzește către luminița de la capătul tunelului.

Se conturează tot mai clar noul totalitarism de secol XXI. E și la noi plin de discursuri de acest gen. Dacă prostimea se revoltă, trebuie să-i punem cumva botniță.

Hai, că în curând se fac o sută de ani de la anii 30′. Să sărbătorim cum se cuvine și să-i punem capăt. Să fie un singur guvern global, condus de oameni înțelepți, care știu ce-i bine pentru toți. Că dacă îi lași pe proști să decidă, se alege praful.

Capitalism fără democrație. Fără drepturi sociale, fără drept de vot, și cu dreptul de a fi redus la tăcere pentru că se simte x ofensat de ceea ce spui, de a ți se lua copilul pentru că nu urmezi cele mai noi metode de parenting, de a fi supraveghat și ascultat pentru siguranța ta, de a fi săltat fără mandat pentru siguranța tuturor, și se vor mai adăuga și altele. Ce mai, un viitor luminos cât cuprinde!

Investitorul miliardar George Soros a declarat sâmbătă că votul Marii Britanii pentru a părăsi Uniunea Europeană face “dezintegrarea UE practic ireversibilă” și a chemat la o reconstrucție aprofundată a Uniunii Europene pentru a o salva, informează Reuters.

Soros, care a avertizat înaintea referendumului de joi asupra unui colaps financiar în cazul în care Marea Britanie votează să părăsească UE, a declarat de asemenea că efectele deciziei probabil vor afecta Marea Britanie. “Marea Britanie în cele din urmă ar putea sau nu fi relativ mai bine decât alte țări prin ieșirea din UE, dar economia și oamenii ei vor suferi în mod semnificativ pe termen scurt și mediu”, a scris el într-un comentariu pe site-ul Project Syndicate.

Soros a realizat profituri uriașe în 1992 când a pariat contra lirei britanice retrasă din mecanismul European Exchange Rate Mechanism (ERM), amintește Reuters. El a avertizat cu privire la un colaps similar la începutul acestei săptămâni, înainte de vot, și a prezis că victoria Brexit-ului va prăbuși lira sterlină cu cel puțin 15%, probabil chiar mai mult de 20%, pentru a ajunge sub 1,15 dolari, într-un articol în ziarul britanic The Guardian.

Vineri, lira sterlină a coborât în jur de 10% la sută, la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani, dar nu a ajuns niciodată sub 1,32 dolari. Nu se cunoaște dacă Soros a pariat contra lirei. Un purtător de cuvânt al lui Soros a refuzat să comenteze dacă investitorul a făcut bani la pariuri pentru Brexit, notează Reuters.

“Acum, scenariul catastrofal de care mulți se temeau s-a materializat, ceea ce face dezintegrarea UE practic ireversibilă”, a scris Soros. “Piețele financiare din întreaga lume probabil vor rămâne în criză atât timp cât procesul lung și complicat al divorțului politic și economic de UE este negociat”, adaugă el.

Potrivit lui Soros, consecințele pentru economia reală ar fi comparabile cu criza financiară din 2007-2008.

UE a încetat să își satisfacă cetățenii și aspirațiile lor, adaugă el, chemând totodată la reconstrucția ei.

“După Brexit, noi toți cei care credem în valorile și principiile pe baza cărora UE a fost concepută trebuie să ne strângem pentru a o salva reconstruind-o temeinic”, a scris el. “Sunt convins că în timp ce consecințele Brexit-ului vor apărea în următoarele săptămâni și luni, tot mai mulți oameni ni se vor alătura”, adaugă el.


Categorii

1. DIVERSE, Alexandru Racu, Articolele saptamanii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “BREXIT: VA (MAI) FI SAU NU VA (MAI) FI? Halucinanta teza a ignorarii referendumului din Marea Britanie are precedente: UNIUNEA EUROPEANA – O CONSTRUCTIE FARA POPOR, IMPOTRIVA POPORULUI. George Soros profeteste din nou: UE SE VA DEZINTEGRA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: ACESTI NEBUNI OCULTISTI CARE CONDUC LUMEA SI “ACTELE” LOR “RATATE”: Presedintele Comisiei Europene vorbeste cu (si despre)…. conducatori ai ALTOR PLANETE! Ce poate fi in spatele referintei lui Jean-Claude Juncker la EXTRATERE
  2. BREXIT THE MOVIE (documentar PRO Brexit, publicat înainte de referendum, în mai)

    https://www.youtube.com/watch?v=UTMxfAkxfQ0 (în lb. engleză și subtitrat doar în engleză – explicabil având în vedere care era publicul țintă)

    Published on May 12, 2016

    BREXIT THE MOVIE is a feature-length documentary film to inspire as many people as possible to vote to LEAVE the EU in the June 23rd referendum.

  3. Euroscepticul Boris Johnson este foarte mandru de strabunica sa, care avea sifilis, si a fost ingropata in fata altarului unei biserici elvetiene, numind-o “pioniera a ingrijirii sexuale”.
    Anna Catharina Bischoff, who died in 1787, was a direct maternal ancestor of Boris Johnson, the Foreign Secretary.
    Boris said his grandmother had spoken about her aristocratic ancestors, but nobody in the family believed her claims.
    On hearing of his new relation, Boris Johnson Tweeted: “Very excited to hear about my late great grand ‘mummy’ – a pioneer in sexual health care. Very proud.”
    After the death of her husband she returned to Basel, and her body showed she had undergone extensive mercury treatments, which were thought to he be a cure for syphilis at the time.
    http://www.telegraph.co.uk/science/2018/01/25/syphilis-ridden-18th-century-mummy-dug-swiss-church-relative/

  4. Dezmembrarea UE continua cu Italia: În ciuda revoltei partidelor care au câştigat alegerile, Preşedintele a pus prim ministru un fost director FMI, care este specialist în tăierea cheltuielilor şi austeritate.
    Preşedintele Sergio Mattarella, 75 ani, care a fost instalat ca preşedinte de guvernul anterior, se confruntă cu cereri de demitere după ce a refuzat să îl numească pe populistul Paolo Savona, 81 ani, membru devotat al partidului Mişcarea Cinci Stele (M5S) în funcţia de ministru al finanţelor.
    „În ţara asta poţi fi un criminal condamnat, poţi fi condamnat pentru fraudă fiscală, sub investigaţie pentru corupţie şi încă poţi fi ministru. Dar dacă critici Europa, nu poţi fi ministrul economiei”, spune Luigi di Maio, lider al M5S.
    Luigi di Maio, liderul M5S a cerut în luna aprilie organizarea unor noi alegeri parlamentare în luna iunie pentru a depăşi impasul politic cauzat de eşecul partidelor de a forma o coaliţie guvernamentală după alegerile din luna martie.
    Italia nu mai are guvern încă de la încheierea alegerilor din 4 martie.
    http://www.zf.ro/business-international/italia-pragul-imploziei-ciuda-revoltei-partidelor-au-castigat-alegerile-presedintele-pus-prim-ministru-director-fmi-poreclit-domnul-foarfeca-specialist-taierea-cheltuielilor-austeritate-17233803

    Italy’s populists blame Germany for thwarted effort to form government
    “We have a basic principle, and according to that only Italians make decisions for Italy, not the Germans,” said Matteo Salvini, head of the Euro-skeptic League party, formerly known as Northern League. Mr. Mattarella vetoed the choice of economist Paolo Savona as finance minister because of his avowed hostility to the euro. “We won’t let anyone blackmail us,” Mr. Salvini said. “A minister the Germans don’t like is exactly the right minister for us.”
    “Germany is once again the best ally and the greatest gift for the anti-Europeans of Italy.”
    Federico Fubini, Corriere della Sera
    https://global.handelsblatt.com/politics/italy-populists-blame-germany-government-mattarella-928786

  5. Ultima “poveste de succes” a feminismului: Theresa May se va confrunta miercuri cu un vot de neîncredere din partea parlamentarilor, în contextul nemulţumirilor legate de acordul pentru Brexit negociat cu oficialii Uniunii Europene
    https://www.mediafax.ro/externe/breaking-theresa-may-se-va-confrunta-cu-o-motiune-de-demitere-in-parlamentul-britanic-17782963

    Aflată în prag de DEMITERE, Theresa May e UMILITĂ în Parlament: ‘A imobilizat complet guvernul, nu are susținerea cabinetului, partidului și a țării’
    May a decis luni să amâne sine die votul prevăzut în Camera Comunelor asupra acordului încheiat cu Uniunea Europeană pentru retragerea ţării sale din blocul comunitar, de teamă că deputaţii britanici vor respinge acest acord.
    https://www.stiripesurse.ro/aflata-in-prag-de-demitere-theresa-may-e-umilita-in-parlament-a-imobilizat-complet-guvernul-nu-a_1310483.html

    Theresa May is what a feminist looks like
    https://blogs.spectator.co.uk/2018/02/theresa-may-is-what-a-feminist-looks-like/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare