Valea Screzii și Valea Plopului sunt două locuri în care Părintele Nicolae Tănase a izbutit să strângă sute de copii, care nu aveau niciun rost pe lume. Sunt copii luați de pe stradă, din gări, din guri de metrou, salvați din condiții mizere și care acum au un cămin. Într-un loc în care nu există sprijinul statului, acei copii au văzut ce înseamnă să ai o viață cât de cât normală. S-au schimbat destine și povestea din Valea Screzii trebuie spusă, deoarece numai așa putem duce la alt nivel ceea ce a început Părintele Tănase acum 23 de ani. Ne dorim să schimbăm mentalități. Copiii abandonați din România au dreptul la șansă! Valea Screzii este doar vârful icebergului.
Articole cu eticheta (tag): Valea Plopului
VINO LA MARSUL PENTRU VIATA SI FAMILIE! În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase oraşe şi localităţi din România şi Republica Moldova, se va desfăşura Luna pentru viaţă 2017, având ca punct culminant Marşul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.
România ocupă locul a doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populaţia actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, faţă de o populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.
„Eu, așa cum am mai spus, sunt obișnuit cu tot felul de eșecuri. Marele meu eșec sunt cei 400 de copii români omorâți zilnic prin chiuretaj, avort, alți 400 prin atacul care se face copilului în uterul mamei prin așa-zisele anticoncepționale mecanice sau chimice care sunt, de fapt, contragestive.”
Flăcări violente au mistuit aşezământul preotului Nicolae Tănase, de la Valea Plopului – cunoscut şi ca românul care a înfiat 400 de copii. *** Clădirea cu 2 etaje s-a făcut scrum. Focul a distrus totul pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Din fericire, nimeni nu se afla înăuntru când a izbucnit incendiul.
De redresat ne putem redresa moral, religios, financiar. Spre exemplu: muncim, luptăm, ne zbatem, facem caz că ni se taie pădurile, ieşim în stradă, discutăm despre Roşia Montană şi altele, fără să ne dăm seama, de fapt, că nu e problema noastră, întrucât nu noi vom fi moştenitorii pădurilor. Atunci, de ce ne luptăm aşa mult să nu ne taie pădurile (da, e un lucru nedrept), din moment ce nu copiii noştri le vor moşteni? Ci alţii, care vor veni într-un mod paşnic, puţin pretenţioşi, foarte muncitori, din Asia, din ţările musulmane, ţările brahmaniste, confucianiste, budiste şi care vor ocupa teritoriul. Exact ce au păţit evreii, asta vor păţi românii. şi nu numai românii. Pentru că 2,8% trebuie să fie rata naşterilor ca să existe un popor. 2,1% ca să existe ca populaţie, fără cultură, tradiţii, religie etc, iar noi suntem 1,3%.
Gandul/ reportaj de Marian Sultanoiu: REPORTAJ GÂNDUL în satul cu 29 de biserici. Părintele Nicolae: „Pentru mine şi pentru satul Valea Plopului, Ceauşescu a murit definitiv” Mi se pare normal să rămâi bouche bée, auzind că într-un sat din România, în …
Hotnews: Satul cu 28 de biserici: Localitatea prahoveana Valea Plopului nu are apa curenta sau canalizare, dar are o biserica la fiecare 10 familii Valea Plopului, un sat din judetul Prahova, nu are apa curenta sau canalizare, dar are 28 de …
TVR: Ajută România: Părintele Tănase din Valea Plopului îngrijeşte sute de copii de zeci de ani Putem să ajutăm fără să cerem nimic în schimb? Putem fi generoşi cu munca şi, mai ales, cu timpul nostru? Echipa Ştirilor TVR crede că …
Putem oferi un sfat care salvează un om de la ştreang, de exemplu. Putem avea milă de sufletele celor de lângă noi, îndemnând la mântuire şi oferind ca exemplu viaţa proprie. Cea mai puternică milă şi mai de folos este mila cu propriul suflet.
Interviu cu preotul Nicolae Tanase: PARINTELE A 287 DE COPII de Silviu-Andrei Vladareanu Parintele Nicolae Tanase nu are nevoie de prezentare. Nu cred sa fie cineva care sa nu fi auzit de Valea Plopului, de Valea Screzii, de copiii de …
Gandul: SALVEAZĂ CRĂCIUNUL. Povestea părintelui Nicolae Tănase, cel care are grijă de sutele de copii din VALEA PLOPULUI şi VALEA SCREZII În centrul social condus de preotul Nicolae Tănase la Valea Plopului şi la Valea Screzii, trăiesc astăzi 403 suflete …
Lumina: [Larisa Iftime]: Un proiect de lege care deschide uşa experimentelor pe embrioni: Reproducerea umană asistată medical Noul proiect de lege privind reproducerea umană asistată medical (RUAM) are mai multe puncte vulnerabile şi, în primul rând, presupune omorârea de embrioni …
Observatorul Ph.: Incendiu la adăpostul pentru orfani al părintelui Tănase de la Valea Plopului Aseară, una dintre clădirile unde sunt adăpostiţi copiii orfani crescuţi de părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire nu …
PARINTELE NICOLAE TANASE la ProTV – 1 decembrie 2010: “O ALTA ROMANIE” “… Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta: sa mergem impreuna si …