POVESTEA PARINTELUI TANASE si cateva dintre povestile tulburatoare ale copiilor de la VALEA PLOPULUI si VALEA SCREZII
- Gandul:
În centrul social condus de preotul Nicolae Tănase la Valea Plopului şi la Valea Screzii, trăiesc astăzi 403 suflete – copii abandonaţi, copii fără părinţi pe care nimeni nu-i vrea, copii abia născuţi, mame în dificultate ori bătrâni lăsaţi de oameni fără suflet pe marginea drumului. Odinioară, îi ştia pe toţi pe nume.
“Când erau 328, am cunoscut tot, inclusiv numele. De când am sărit de la 328 la 403, nu mai ştiu această diferenţă, pentru că am fost şi foarte ocupat, şi numărul e foarte mare“, spune preotul, care a înfiinţat în 1994 Asociaţia Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi.
La început, avea în grijă câteva suflete, însă numărul lor a crescut de la lună la lună. “Locul ăsta a crescut de nevoie. Adică, nemaincăpând copiii în sat, la familiile, care îi ţineau sau în casele vechi cumpărate de noi, ne-am instalat pe prundul acesta. Apoi a trebuit să tot continuăm şi am tot construit”, povesteşte preotul.
Astfel au apărut 17 case, în cadrul Centrului Social Pro Vita pentru născuţi al Parohiei Valea Plopului şi în cel al Asociaţiei Pro Vita din Valea Screzii, în care locuiesc sute de copii.
Nu fixăm o dată de plecare, dacă faci asta îl arunci în stradă
“Sunt beneficiari de toate vârstele şi stările, fie copii în pântecele mamelor lor, fie bătrâni, fie fete care au părăsit orfelinatul la 18 ani, au venit şi au rămas la noi, fie mame cu probleme diverse, fie persoane fără adăpost. La noi se stă de la minus opt luni la plus 86 de ani. Nu fixăm o dată de plecare, pentru fixând o dată de plecare practic îl dai în stradă”, spune părintele Tănase, care încearcă să le facă un rost, să cumpere pământ şi să-i ajute să îşi facă o casă pe cei care au depăşit vârsta de 18 ani.
“Nu-l îndepărtăm nici la 18 ani, nici după aceea, nici după ce se căsătoreşte, pentru că dacă nu avem un comportament de mamă şi de tată nu-i e bine copilului. Dacă se poate, trebuie să avem comportament de părinţi: însoară, mărită, copiii vin în vizită. Însoară, mărită, nasc, părinţii sunt bucuroşi de nepoţi…” , spune părintele Tănase, el însuşi tată a şase copii, din care unul înfiat.
(…)”Cea mai mare nevoie a lor este cea de adaptare… E foarte greu pentru un copil al străzii să se adapteze între aceste dealuri. E greu de înţeles fenomenul, preferă strada decât să rămână aici, fireşte făcând anumite lucruri. Să taie lemne, să facă curăţenie şi, nu mai vorbesc, să meargă la şcoală. Trebuie să înţeleagă unde se află, într-un teritoriu mai puţin agreabil, frumos, dar oarecum sălbatic. Trebuie să înţeleagă că la noi nu se fumează, după aceea nu se înjură şi se imită copiii din sat, adică se merge la aceeaşi şcoală şi la aceeaşi grădiniţă”, spune părintele Tănase, care a turnat deja fundaţia unui after school în tabăra de copii de la Valea Screzii. Cu construcţia este însă mai greu, pentru că banii sunt puţini.
“Suntem zgârciţi la bani. Cu banul poţi cumpăra ciment şi fier beton”
“Suntem ajutaţi de oameni cu mai puţine posibilităţi, care vin la noi cu portbagajul plin, dar şi de oameni cu mai multă dare de mână, care ne dau fie alimente, fie bani. Noi cu banii suntem mai zgârciţi. Cu banul poţi cumpăra ciment şi fier beton şi mai ales teren. Noi încercăm să-i facem fiecărui copil un rost şi să-i cumpărăm teren şi să-i facem temelia la casă. Apoi, noi punem o parte din bani, dar trebuie să pună şi el o parte”, arată preotul care e regula.
-
Stirile PROTV: VIDEO. Colindele orfanilor din Valea Screzii care va multumesc pentru ca le-ati salvat Craciunul
Copiii orfani din Valea Screzii vor avea sabatori mai linistite dupa campania facuta de Stirile ProTV si Gandul.info, care a mobilizat mii de oameni sa ii ajute.
Pe internet s-au strans 110.000 de sustinatori si, concret, 94.000 de euro le salveaza Craciunul.
Intr-un cort al armatei, la zero grade, mai bine de 30 de copii canta colinde si zambesc. Se pregatesc pentru Craciun. Locul in care se tineau repetiile, bucataria, depozitul de alimente, sala calculatoarelor s-au facut scrum saptamana trecuta.
Acum mancare se face afara si este carata la fiecare casa.
Majoritatea celor care traiesc in tabara dintre dealuri sunt copii.
In tabara din Valea Screzii si in mai multe case in Valea Plopului traiesc sute de copii si mame ajunsi la limita disperarii in familiile lor.
Intr-o casa am gasit o tanara de 22 de ani, fugita din calea sotului cu un copil de doar 3 luni.
Zilele trecute, copiii au venit la Bucuresti si au tinut o sala de teatru arhiplina timp de trei ore in picioare.
Pentru ei, Stirile ProTV si Gandul.Info au lansat campania Salveaza Craciunul. S-au adunat bani si materiale de constructie.
Dupa sarbatori, bucataria si tot ce a ars va fi recladit din temelie. Cat s-a strans si cum petrec micutii Craciunul aflati duminica seara in direct din Valea Screzii, la Stirile ProTV.
Legaturi:
- INCENDIU la asezamantul Parintelui Nicolae Tanase de la Valea Screzii! Din fericire, fara victime umane. VA FI NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU
- Parintele Nicolae Tanase are nevoie de sprijinul nostru! COPIII SI BATRANII DE LA VALEA SCREZII NU MAI AU CANTINA, BUCATARIE, DEPOZIT DE ALIMENTE (video)
- PARINTELE NICOLAE TANASE. Picatura de “nebunie” a jertfei care rascumpara oceanul nepasarii generale (VIDEO). NOI CUM PUTEM AJUTA?
- PARINTELE TANASE. Conferinta de la Bucuresti, “Serile Filocalice” (audio): “TARELE COPILARIEI. COPIII CARE CRESC INTR-O LUME FARA SUFLET” (nov. 2011)
- PARINTELE TANASE DESPRE FAMILIA ORTODOXA, STATUL CRIMINAL SI NEPASAREA NOASTRA: “Nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie”
- PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: “Urmeaza pieirea!” – interviul cu titlul original: UN VARF DE LANCE IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN
- PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…” (audio, video, text)
- Parintii Nicolae Tanase si Mihail Milea despre avort si familie
- FEMINISMUL SI PERVERTIREA FEMINITATII. Cu Parintii Epifanie Teodoropulos si Nicolae Tanase, intr-un stil putin mai nonconformist…
CONTURILE CORECTE SI COMPLETE UNDE SE POT FACE DONATII PENTRU ASEZAMANTUL PARINTELUI TANASE:
RON
Titular cont Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Nr .cont bancar 2511.A01.0.1184771.0211.ROL.1
BCR Sucursala Vălenii de Munte
Cod IBAN RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001
Codul băncii 53940
Codul Swift RNCBROBU
Numele băncii Banca Comercială Română
Adresa băncii Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
EUR
Titular cont Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Nr .cont bancar 2511.A01.0.1184771.0211.EUR.3
BCR Sucursala Vălenii de Munte
Cod IBAN RO40 RNCB 0211 0118 4771 0003
Codul băncii 53940
Codul Swift RNCBROBU
Numele băncii Banca Comercială Română
Adresa băncii Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
USD
Titular cont Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Nr .cont bancar 2511.A01.0.1184771.0211.USD.2
BCR Sucursala Vălenii de Munte
Cod IBAN RO67 RNCB 0211 0118 4771 0002
Codul băncii 53940
Codul Swift RNCBROBU
Numele băncii Banca Comercială Română
Adresa băncii Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
CAD
Titular cont Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Nr .cont bancar 2511.A01.0.1184771.0211.CAD.8
BCR Sucursala Vălenii de Munte
Cod IBAN RO02 RNCB 0211 0118 4771 0008
Codul băncii 53940
Codul Swift RNCBROBU
Numele băncii Banca Comercială Română
Adresa băncii Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
Se poate face mentiunea: suma este destinata copiilor Centrului Social „Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” al Parohiei Valea Plopului
merita precizat ca se percepe comision la depunerea banilor in contul bcr.
am fost foarte surprins de aceasta tinand cont ca este o actiune din motive umanitare.
am crezut ca este util si pentru altii sa afle cand depun bani in conturile mentionate.