Articole cu eticheta (tag): viata in Hristos

PREASFINȚITUL IGNATIE al Hușilor (și video): <i>“SĂ NU-I CREDEȚI pe cei care vă spun că a fi credincios înseamnă doar A TRĂI CREDINȚA ÎN INIMA NOASTRĂ, a fi om bun, a avea lumina în suflet. ESTE FALS!  Noi avem nevoie de HRISTOS DIN ÎMPĂRTĂȘANIE, pe care Îl primim într-un cadru liturgic. SLUJBELE BISERICII nu ţin de exteriorul vieţii în Hristos, nu sunt simple ritualuri!”</i>/ Cum a fost Sărbătoarea Învierii în vremea noii molime: CA ACUM 2000 DE ANI, CU BISERICILE ÎNCHISE ȘI PĂZITE MILITAR…

1. PREASFINȚITUL IGNATIE al Hușilor (și video): “SĂ NU-I CREDEȚI pe cei care vă spun că a fi credincios înseamnă doar A TRĂI CREDINȚA ÎN INIMA NOASTRĂ, a fi om bun, a avea lumina în suflet. ESTE FALS! Noi avem nevoie de HRISTOS DIN ÎMPĂRTĂȘANIE, pe care Îl primim într-un cadru liturgic. SLUJBELE BISERICII nu ţin de exteriorul vieţii în Hristos, nu sunt simple ritualuri!”/ Cum a fost Sărbătoarea Învierii în vremea noii molime: CA ACUM 2000 DE ANI, CU BISERICILE ÎNCHISE ȘI PĂZITE MILITAR… 26-04-2020

La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.

DESPRE MARTIRIUL CRESTIN DIN ZILELE NOASTRE. Meditatie a parintelui Andrei Coroian

2. DESPRE MARTIRIUL CRESTIN DIN ZILELE NOASTRE. Meditatie a parintelui Andrei Coroian 24-09-2016

Duhul lumii este duhul comodității, duhul egoismului, duhul plăcerilor senzuale, duhul modei și divertismentului, duhul lăcomiei, al mâniei, urii și răzbunării. Acest duh dă naștere robiei, opresiunilor, războaielor, suferințelor, bolilor, terorismului, precum și altor flageluri, care tulbură pacea umană. Ce trebuie să facem noi creștini, care este atitudinea noastră potrivită, în aceste condiții de luptă vădită cu forțele răului?

<i>INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!</i>/ O alta Pastorala de Inviere plina de miez si gust al Duhului: <b>PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?</b>/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere (VIDEO)

6. INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!/ O alta Pastorala de Inviere plina de miez si gust al Duhului: PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere (VIDEO) 21-04-2012

Doxologia: Intrati intru bucuria Domnului! *** “Cine cunoaşte harul Învierii, cine se face una cu dragostea Crucii lui Hristos nu mai poate să trăiască indiferent şi detaşat faţă de tragedia lumii ce s-a smintit din Dumnezeu!“ Citynews: Pastorala episcopului Devei …

Carti

Documentare

Articole Recomandate