Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan: CRESTINUL ADEVARAT ESTE “NEBUN INTRU HRISTOS”. Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos si Cuvioasa Parascheva/ CAND AJUNGEM LA INTALNIREA CU DUMNEZEU?

13-10-2012 13 minute Sublinieri

“Am spovedit adesea tineri care erau mahniti ca mamele lor fie nu le ingaduie sa posteasca, fie nu-i lasa sa mearga mai des la biserica si sa se spovedeasca (“ca doar nu te-ai calugarit, trebuie sa-ti traiesti viata!” – e, cel mai adesea, sloganul acestor mame). Acesti tineri pot fi intariti, prin pilda Sfantului Teofil, in “nebunia” lor pentru Hristos si incurajati sa ia aminte mai mult la dorul din inima lor, cel indreptat catre Dumnezeu, decat la aceasta “ingrijorare” a parintilor trupesti”.

***

Înaltpreasfinţia Voastră, mulţumim că aţi acceptat să reveniţi la microfonul postului nostru de radio cu prilejul acestei sărbători speciale, îndrăznesc să-i spun, cea mai populară şi, de ce nu, cea mai mare sărbătoare a Mitropoliei noastre. Cu ce gânduri întâmpinaţi anul acesta sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi, dacă îmi permiteţi, voi spune că este al V-lea hram pe care îl întâmpinaţi şi îl trăiţi în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei?

Slavă lui Dumnezeu pentru cei cinci ani! Slavă lui Dumnezeu şi pentru ceea ce, cu mila Lui, va urma spre slava numelui Său şi spre slujirea Bisericii Lui din Moldova. Întâmpin această sărbătoare precum orice credincios, cu multă şi aleasă bucurie. Pentru că bucurie este întâlnirea cu Sfinţii lui Dumnezeu, bucurie este întâlnirea cu pelerinii care vor veni, iar unii dintre ei sunt deja la Iaşi. Întâmpin această sărbătoare cu nădejde că vom fi gazde ospitaliere şi cu dragoste multă pentru toţi cei care vor fi aici în aceste zile. Mă gândesc în primul rând la mulţimea de pelerini care înfruntă frigul, probabil şi ploaia, cu mila Domnului şi slavă Lui pentru toate.Întâmpin această sărbătoare cu bucurie multă pentru că îl vom avea ca oaspete înalt şi drag pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care revine şi anul acesta în locul în care a slujit Biserica Mântuitorului Hristos din Moldova pentru aproape două decenii. Îl întâmpinăm cu drag şi pe Preafericitul Hristofor, Mitropolitul ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe de acolo. De asemenea, îl avem printre noi pe Înaltpreasfinţitul Antonie de la Kiev, Rectorul Academiei Teologice „Sfântul Petru Movilă”, din capitala Ucrainei. Vor mai veni ierarhi şi alţi ierarhi, din ţară şi din străinătate. Cu certitudine vor veni şi autorităţi ale Statului de la Bucureşti şi autorităţi locale. Împreună vom forma poporul lui Dumnezeu aşezat în genunchi la moaştele Sfintei Parascheva şi la moaştele Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos.

Legătura frumoasă dintre Ortodoxia românească şi cea ucraineană

Înaltpreasfinţia Voastră, pentru că aţi amintit de Sfântul Cuvios Teofil, a devenit o tradiţie iubită nu doar pelerinajul credincioşilor la Iaşi, de sărbătoarea Sfântei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ci şi un alt fel de pelerinaj şi anume „pelerinajul Sfinţilor” în inima Moldovei. Iată, anul acesta sunt venite aici moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, de la Kitaev, din Ucraina. Există un anumit motiv pentru care a fost ales să fie invitat Sfântul Teofil?

Am considerat că este bine, împlinindu-se anul acesta 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi, organizat împreună cu Biserica Ortodoxă din Ucraina, cu Patriarhia de Constantinopol; că este bine datorită prezenţei Kievului în momentul de la Iaşi de acum 370 de ani, să avem spre închinare, alături de moaştele Sfintei Parascheva, un sfânt din acea parte a Ortodoxiei. Prezenţa Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos, ne aduce aminte de un alt ucrainean, care a slujit, parcă, precum nimeni altul Biserica Ortodoxă din Moldova în dimensiunea sa monahală şi anume Sfântul Paisie Velicicovschi de la Neamţ şi desigur prezenţa Sfântului Teofil la Iaşi şi a delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, condusă de Înaltpreasfinţitul Antonie; ne aduce aminte de darul pe care Moldova l-a făcut Bisericii din Ucraina, în persoana Sfântului Petru Movilă. Aşadar, încercăm în acest an să trăim pentru câteva clipe acea legătură frumoasă pe care au cunoscut-o Bisericile din Moldova şi din Ucraina de-a lungul veacurilor, să o retrăim acum, pentru câteva zile, în amintirea acelui moment cu totul de excepţie din istoria Bisericii Ortodoxe Universale şi anume Sinodul de la Iaşi, de acum 370 de ani.

Înaltpreasfinţia Voastră, din viaţa Sfântului Teofil se ştie că a trăit destul de aproape de noi, aşa cum spuneaţi, atât geografic, pentru că vorbim despre Ucraina, cât şi temporal. Sfânta Parascheva se află acum aici, însă ea vine de departe, atât geografic, dar şi temporal. Se ştie că sfinţii au multe în comun, dar ce trăsături comune, duhovniceşte vorbind, îi leagă pe cei doi Sfinţi: Sfântul Teofil din Ucraina şi Sfânta Parascheva de la Iaşi?

Sfinţii au în comun dragostea lor faţă de Dumnezeu. În ceea ce priveşte legătura dintre cei doi Sfinţi, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Teofil, în primul rând, amândoi au fost cuvioşi călugări; amândoi au fost oameni ai rugăciunii, care au dorit să se detaşeze de lume şi nu din ură faţă de aceasta, ci pentru a o sluji mai bine, pentru a se jertfi pentru ea mai adânc, prin intermediul, în mod special, al rugăciunii. Pe amândoi îi uneşte, aşa cum aminteam, dorul după Dumnezeu, fără de care o fiinţă umană nu poate atinge nimbul sfinţeniei. De asemenea, putem spune că atât Sfânta Parascheva, cât şi Sfântul Teofil au fost binecuvântaţi de Dumnezeu prin darul facerii de minuni. Şi credincioşii, an de an, mărturisesc despre această binecuvântare, care face atât de bine, binecuvântare simţită de credincioşi atunci când îşi pleacă genunchii, atât la moaştele Sfântului Teofil, cât, mai ales, la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Ce înseamnă „nebun pentru Hristos”

Înaltpreasfinţia Voastră, Sfântul Teofil este numit „cel nebun pentru Hristos”. Ce înseamnă această sintagmă? Creştinii, cel puţin cei de astăzi, mai pot fi în vreun fel, duhovniceşte vorbind, „nebuni pentru Hristos”, în lumea în care trăim noi?

Am putea spune că orice creştin adevărat este un nebun pentru Hristos. Sfântul Apostol Pavel, într-una din scrisorile sale mărturiseşte: „Cuvântul Crucii este nebunie pentru unii, este sminteală pentru alţii, dar pentru cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18), binecuvântarea lui Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a împlini exigenţele Evangheliei până la ultimele consecinţe ale ei; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a fugi de slava şi aprecierea venite din partea oamenilor, pentru a primi slavă şi mântuire de la Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a descoperi bucuria în suferinţă, în necazurile şi ocările pe care le aduc oamenii. Este grea această Cruce de purtat, cel puţin în acest sens. Nebunia pentru Hristos” înseamnă a avea încredinţarea că „puterea lui Dumnezeu în slăbiciune se arată” (II Corinteni XII, 9), după cuvintele aceluiaşi Dumnezeiesc Apostol Pavel, adică încrederea totală în Dumnezeu şi neîncrederea în forţele proprii, dedicarea în exclusivitate a omului sau altoirea lui pe puterea lui Dumnezeu; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a te conduce nu după logica şi înţelepciunea omenească, ci după gândul Mântuitorului Hristos, Care spune: „Fericiţi cei săraci cu duhul…, fericiţi cei ce plâng…, fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…” (Matei V, 3-12).

Aşadar, în esenţă, orice creştin este sau, mai bine zis, trebuie să fie nebun pentru Hristos, adică puternic ancorat în Evanghelie şi nu în înţelepciunea lumii acesteia. Din păcate, trebuie să recunoaştem, puţini sunt cei care ating această desăvârşire evanghelică: a fi nebun pentru Hristos. Sfânta Parascheva a atins această treaptă; Sfântul Teofil, supranumit „cel nebun pentru Hristos” este definit în conştiinţa credincioşilor ca purtător al acestui mare dar, a fi „nebun pentru Hristos”, adică a fi întru totul detaşat de logica acestei lumi, de înţelepciunea omenească şi a trăi numai în ritmul Împărăţiei lui Dumnezeu chiar din această lume.

Exemplul vieţii Sfântului Teofil pentru creştinii de astăzi

Înaltpreasfinţia Voastră, în viaţa Sfântului Teofil se vorbeşte, printre alte multe fapte minunate, despre ocrotirea minunată pe care a trimis-o Dumnezeu asupra pruncului Toma, viitorul ieroschimonah Teofil, atunci când mama lui a dorit să scape de el, deoarece îl privea ca pe o povară, ca pe o ruşine pentru familia sa. Care este semnificaţia acestui episod pentru noi, cei de astăzi, privitor la darul naşterii de prunci?

Datorită situaţiei demografice dezastruoase în care se află Europa şi, din păcate, şi noi aici, orice exemplu bun din viaţa lumii, din viaţa Bisericii, din viaţa sfinţilor, este absolut necesar să fie mărturisit. Sfântul Teofil a avut o copilărie nefericită în familie, în mod special datorită mamei sale. În cele din urmă, prin mila Domnului, mama şi-a recunoscut greşeala că nu a avut grijă, aşa cum se cuvine, de pruncul cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Ar fi bine ca mamele şi taţii să înţeleagă că a avea copii este un mare dar de la Dumnezeu, că a-i creşte frumos este absolut o necesitate. Nădăjduiesc în faptul că mulţi pelerini, veniţi la Iaşi în aceste zile, mame tinere, taţi tineri, care au, cu darul Lui Dumnezeu, încă posibilitatea de a zămisli şi naşte copii, să citescă viaţa Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos şi să vadă, prin intermediul vieţii acestui mare sfânt, regretele mărturisite la bătrâneţe de mama lui, pentru că nu a avut în tinereţe o atitudine corespunzătoare. Şi aflând despre aceasta să înţeleagă ce înseamnă a avea un copil şi a-l creşte creştineşte şi, în cazul nostru, româneşte, adică în mod autentic ancorat în învăţătura Sfintei Scripturi şi în dobândirea cunoştinţelor necesare, pentru ca, atunci când pruncul va fi adult să fie bucurie părinţilor, bucurie ţării şi neamului.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare, cum este numită în Acatist, adună an de an, sute de mii de pelerini. În contextul destul de greu în care trăim astăzi, când oamenii sunt preocupaţi şi distraşi mai mult de cele materiale, ce mai caută atâţia oameni la Sfinţi? De ce vin atât de mulţi? Ce le pot oferi sfinţii lor?

Pentru foarte multe pricini, creştinii se îndreaptă spre locurile unde sunt sfinte moaşte. Aş aminti, pe scurt, doar de unul, şi anume: creştinii, adică noi toţi, recunoaştem că suntem păcătoşi şi recunoaştem, în acelaşi timp, că sunt sfinţii sunt oameni care au depăşit păcatul. Recunoscându-ne pe noi păcătoşi, recunoscând sfinţenia sfinţilor, alergăm către ei, pentru că sfinţenia lor ne atrage, căci acolo ar trebui să fim şi noi unde sunt ei, să avem aceeaşi viaţă pe care au avut-o ei. Neputând fi ca ei, dorim să fim cel puţin în preajma lor, să-i atingem, să-i sărutăm, să-i îmbrăţişăm. Apoi, ştim, de asemenea, că sfinţii au „uşa deschisă” la Dumnezeu, unde noi, datorită greutăţii păcatelor, cu dificultate putem ajunge, şi îi rugăm pe ei să se roage pentru noi, ca şi nouă Dumnezeu să ne deschidă uşa milostivirii Sale.

Simţim ajutorul lor şi, atunci când avem ocazia alergăm către ei, nădăjduind în mâna lor ocrotitoare, aşezată asupra creştetului nostru, care se pleacă smerit în faţa sfintelor lor moaşte.

Pelerinajul şi turismul religios

Înaltpreasfinţia Voastră şi la Iaşi şi, presupun că şi în alte locuri unde se organizează evenimente religioase de o asemenea amploare, sunt şi alte părţi ale sărbătorilor, pe care, poate, unii le caută mai mult decât pe cele duhovniceşti. Putem spune despre pelerinajul la Locurile Sfinte, la moaştele sfinţilor, la locuri ce adăpostesc icoane făcătoare de minuni, că este un act de turism cu o tentă religioasă sau pelerinajul este ceva mai profund, un act de mărturisire a credinţei, de exprimare a ei?

Turismul religios şi pelerinajul sunt două lucruri diferite. Turistul vine să vadă monumente istorice, să admire opere de artă, să trăiască pentru câteva clipe într-un peisaj frumos, pentru că, în general Locurile Sfinte sunt aşezate în munţi, în păduri, în locuri unde zarva lumii ajunge mai greu. Turistul vine să-şi întregească cultura generală într-un sit, într-un loc religios. Pe când pelerinul, îndreptându-se spre o mănăstire, spre un loc sfânt, spre sfintele moaşte, vine să se roage, să se apropie de Dumnezeu. Pelerinul vine să trăiască pentru câteva clipe într-un alt ritm, decât în ritmul agitat care, în general, îi defineşte existenţa în zilele obişnuite.

Pelerinul se îndreaptă spre Locurile Sfinte pentru  a-şi tămădui sufletul, pentru că are prea multe greutăţi care-i apasă cugetul său.Pelerinul vine la un loc sfânt pentru că simte nevoia să se curăţească înlăuntrul său de noroiul păcatelor care, puţin câte puţin, se aşează la baza acestui cuget lăuntric.

Dar există şi situaţii, slavă Domnului!, când pelerinul şi turistul se regăsesc în aceeaşi persoană. Turistul vine să vadă o operă de artă şi aceasta fiind de excepţie, de exemplu o icoană ortodoxă autentică, turistul simte, chiar dacă nu doreşte neapărat şi nu caută acest lucru, sinte, aşadar, că ceva îl atinge. Începe să-şi pună întrebări şi, dintr-o dată, este înveşmântat, cel puţin în parte, în haină de pelerin. Pelerinul, de asemenea, poate şi el cunoaşte frumuseţea unei mănăstiri, nu doar în latura sa duhovnicească pură, ci în latura arhitectonică a obiectivului, în partea artistică a acesteia. Acest lucru îi întregeşte şi pelerinului perspectiva asupra ceea ce, în cele din urmă, el caută, venind într-un loc sfânt şi monument istoric, în acelaşi timp.

La final, v-aş ruga să adăugaţi câteva concluzii ori să subliniaţi câteva lucruri care ii se par mai importante, privitor la hramul Sfintei Parascheva, poate comparativ cu anii trecuţi şi nu neapărat din punct de vedere organizatoric, să spunem, ci mai mult concluzii duhovniceşti.

Cred că şi în pelerinajul de anul acesta nu facem altceva decât să ne înscriem în aceeaşi tradiţie, deja trăită adânc şi frumos şi de noi, cei din Iaşi, şi de pelerinii care ne calcă pragul. Aşadar, nimic nou, aceeaşi fervoare, aceleaşi doruri exprimate de credincioşi, acelaşi rând de pelerini, parcă interminabil. Slavă Domnului pentru aceasta! Probabil sunt şi lucruri noi, în sensul că sunt oameni noi, chipuri noi, oameni care au aflat, prin diferite căi, despre binefacerile Sfintei Parascheva şi se îndreaptă. Dar avem aceeaşi ambianţă sacră a tot ceea ce se întâmplă aici, avem aceeaşi intensitate a credinţei şi, bineînţeles, aceeaşi Sfântă Parascheva, mult folositoare, mult ocrotitoare, mult binecuvântătoare, mult sfinţitoare şi credincioşii simt acest lucru. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, vă sărutăm dreapta, vă mai aşteptăm la Radio Trinitas şi vă rugăm să ne binecuvântaţi!

Bucurie sfântă! şi rugăciunile Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos să ne ocrotească în aceste zile, să le avem frumoase pentru sufletele noastre şi pentru slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Doamne ajută!

(Transcriere şi adaptare pentru doxologia.ro de diac. Marian Pătraşcu)

Zilele acestea, o sintagma noua (pentru unii) a intrat in constiinta opiniei publice: “nebun pentru Hristos”. Cei mai familiarizati cu literatura aghiografica cunosc foarte bine acest tip de caracterizare a unor sfinti, specific mai ales spatiului ortodox rusesc. Aducerea, de la Kiev la Iasi, a moastelor Sfantului Cuvios Teofil ne obliga la a clarifica sensul acestei sintagme si de a deslusi intelesul pe care-l poate avea pentru noi, cei de azi. Mai ales ca termenul “nebun” este, in limbajul curent, asociat unei stari patologice, incompatibila cu specificul vietii traite in sfintenie. Asa incat, inca de la inceput, trebuie precizat ca “nebunia” Sfantului Teofil (ca si a altor sfinti) nu se refera la anumite boli sau neputinte de ordin psihic. Un sfant “nebun pentru Hristos” nu este o persoana bolnava mintal, care nu mai detine controlul asupra comportamentului si gandirii sale, ci este un credincios care alege sa se faca pe sine nebun, din dorinta fierbinte de a se apropia cat mai mult de Dumnezeu, alegand o purtare si un limbaj care pot sminti pe cei din jur, dar prin care se feresc de slava desarta (lauda) pe care ar putea-o primi de la lume. Spre deosebire de un nebun (bolnav mintal) care nu poate alege sa se comporte ca un om sanatos, cel care se face pe sine “nebun pentru Hristos“, poate renunta oricand la comportamentul acesta al sau.

Dintr-un anumit punct de vedere, orice sfant poate fi numit “nebun pentru Hristos”. Pentru ca sfintenia se dobandeste indreptandu-ne catre Dumnezeu cu o dragoste “nebuna”, in care esti dispus sa te rupi de toti si de toate, inclusiv de familie, daca aceasta se face piedica in calea catre Dumnezeu. Sfanta Cuvioasa Parascheva, pe care o cinstim in mod deosebit in aceste zile, a facut multe lucruri “nebunesti” in viata ei: a oferit, pe cand era doar o copila, hainele sale scumpe copiilor mai necajiti, fiind mustrata de ai sai; a impartit toata averea mostenita de la parintii sai si s-a retras spre a trai viata monahala; a revenit in patria sa, spre sfarsitul vietii, dar nu a spus nimanui cine este, traind ca o straina. Tot acest comportament al sau ar putea fi lesne catalogat de catre un om obisnuit ca fiind unul “nebunesc”. Dar singura ei dorinta a fost aceea de a implini poruncile din Evanghelie, ascultand in mod desavarsit de Mirele Hristos, in pofida unor reguli sau cutume ale comunitatii in care s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii sale. Iar astfel de fapte “nebunesti” am putea gasi in viata oricarui sfant canonizat de Biserica Ortodoxa.

Sfintii “nebuni pentru Hristos” se disting totusi de cei care nu sunt numiti ca atare in sinaxare si calendare bisericesti, intrucat au avut un comportament, voit si pronuntat, mai “scandalos” in ochii lumii. Spre exemplu, Sfantul Vasile din Moscova, care a trecut la cele vesnice pe 2 august 1557, obisnuia sa sarute cu lacrimi colturile caselor in care se organizau chefuri si se faceau fapte dezmatate, spre surprinderea multor trecatori. Dar el facea acest lucru nu pentru ca aprecia cele ce se petreceau in acele case, ci pentru ca ii vedea pe ingerii pazitori ai acelora stand, intristati, afara, si se ruga pentru indreptarea celor care o luasera pe cale desfraului si a betiei. Un astfel de comportament, considerat ciudat chiar si de mai marii sai pe linie bisericeasca, a avut si Sfantul Teofil, prezent la Iasi, zilele acestea, printr-o particica din sfintele sale moaste. Acesta a refuzat, chiar de la nastere, sa fie alaptat de mama sa (care a nascut doi gemeni, pe Toma – care a devenit Teofil, dupa calugarie – si pe Calinic), preferand fiertura de cartofi si legume in locul laptelui matern. Faptul ca alegea sa posteasca, prunc fiind, ne indica faptul ca Toma era rodul rugaciunii multor inaintasi cu viata sfanta (tatal sau era preot si provenea dintr-o familie foarte credincioasa). Mama sa, Eufrosina, nu a putut primi o asemenea “jignire” din partea fiului sau si a incercat, cu mintea intunecata de ura si de superstitii, in mai multe randuri, sa-l ucida, dar pruncul a fost salvat de fiecare data de puterea lui Dumnezeu. Spre finalul vietii, si-a cerut iertare de la acest copil al sau, care a fost crescut, succesiv, de mai multe familii, pana la momentul in care a intrat in manastire. Nici in manastire insa Teofil nu a fost inteles si acceptat, fiind catalogat ca “incapatanat si nesupus” si ca facand multa sminteala printre credinciosi prin “ciudateniile” sale. Oamenii insa il iubeau si il cautau pentru milostenia sa si pentru cuvantul sau cel cu multa putere. Uneori le dadea celor care-l cautau la chilie cate un obiect – un ciob, o aschie, un capat de lumanare, chiar o bucata de balega – prin care atragea atentia, in mod profetic, persoanei respective, asupra unor lucruri ce urmau sa i se intample. Dar evita, cel mai adesea, sa dea ochii cu pelerinii, facand din chilia sa un loc de nevizitat, plin de mizerie si de lucruri asezate in dezordine, care “sa-i aminteasca in permanenta despre mizeria si neoranduiala din sufletul sau”.

“Va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca”

Cateva lucruri poate intelege crestinul de azi luand aminte la vietile unor astfel de “nebuni pentru Hristos”. Mai intai, noi nu putem sa ne numim crestini daca nu alegem sa-L iubim pe Hristos mai mult decat orice altceva de pe lumea aceasta. Iar iubirea noastra sa fie atat de puternica, incat sa biruiasca, la nevoie, orice reguli sau comportamente carora li se supune lumea. Atitudinea Eufrosinei fata de fiul sau, Toma, o regasim, din pacate, si la alte mame din zilele noastre, atunci cand isi ucid copiii prin avort sau cand nu-si apropie copilul de Biserica, nu-l invata nimic despre Dumnezeu or, mai grav, chiar il impiedica pe acesta sa implineasca poruncile evanghelice. Am spovedit adesea tineri care erau mahniti ca mamele lor fie nu le ingaduie sa posteasca, fie nu-i lasa sa mearga mai des la biserica si sa se spovedeasca (“ca doar nu te-ai calugarit, trebuie sa-ti traiesti viata!” – e, cel mai adesea, sloganul acestor mame). Acesti tineri pot fi intariti, prin pilda Sfantului Teofil, in “nebunia” lor pentru Hristos si incurajati sa ia aminte mai mult la dorul din inima lor, cel indreptat catre Dumnezeu, decat la aceasta “ingrijorare” a parintilor trupesti.

Dar sunt multe alte momentele in care esti pus in situatia de a te comporta “firesc” (adica in mod conformist, precum cei din jurul tau), dar poti alege calea unui comportament mai “nebunesc”: atunci cand alegi sa mananci de post, desi toti colegii te indeamna sa mananci de frupt; cand esti intr-un mijloc de transport in comun si esti singurul care-si face cruce, la trecerea prin dreptul unei biserici; cand spui o rugaciune si iti faci cruce inainte de a lua masa intr-un loc public samd. Si prin astfel de gesturi, noi Il marturisim pe Hristos si ne facem, cumva, nebuni in fata oamenilor care nu-L iubesc pe Dumnezeu. In nici un caz nu trebuie sa-i imitam pe sfintii nebuni pentru Hristos in comportamentul exterior (adica sa umblam murdari, sa avem camerele in dezordine etc.), dar, daca tinem la comuniunea cu Dumnezeu mai mult decat la parerea oamenilor din jur, nu ne vom sfii a da o marturie crestina oriunde in aceasta lume.

In final, mai trebuie sa reflectam asupra unui alt tip de nebunie, nu pentru, ci impotriva lui Dumnezeu, despre care vorbea Sfantul Antonie cel Mare, cand zicea ca “va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca si, de vor vedea pe cineva ca nu-i nebun, se vor scula asupra lui strigandu-i ca-i nebun, pentru ca nu-i ca ei”. Si vremea aceea a cam venit. Cati tineri nu sunt considerati ciudati de catre colegii lor doar pentru ca doresc sa nu aiba nici un fel de relatii sexuale inainte de casatorie? Cate mame nu sunt considerate inconstiente doar pentru ca aleg a naste totii copiii, fara a avorta pe nici unul? Cati credinciosi nu sunt blamati doar pentru ca au ravna pentru cele sfinte mai mult decat de patru ori pe an, uneori fiind certati chiar de catre cei care au datoria de a-i apropia de Dumnezeu? Daca-i binecuvantam pe toti cei care ne sunt stavila in unirea noastra deplina cu Hristos – Domnul si Mantuitorul, ne vom face partasi si multor jigniri. Caci si despre Hristos au indraznit sa spuna multi dintre contemporanii Sai: “Are demon si este nebun. De ce sa-L ascultati?” (Ioan 10, 20).

Momentul potrivit pentru a sosi la orice Sfântă Taină este înainte ca aceasta să înceapă. Din păcate, a devenit un obicei a majorității creștinilor ortodocși să ajungă târziu la Biserică. Nu este vorba despre întârzierile ocazionale datorate circumstanțelor neprevăzute, ci de o practică obișnuită de a întârzia datorată lipsei grijii de a ajunge la timp.

Oare are acest lucru vreo importanţă? În mod evident, da, deși nu în viziunea tuturor, cu toate acestea nu numai că ne încetinim urcușul nostru duhovnicesc prin faptul că întârziem în mod constant, dar îi deranjăm, de asemenea, și pe frații și surorile noastre în Domnul care au ajuns la timp și care se află deja în comuniunea rugăciunii cu Dumnezeu.

Prin urmare, ar trebui să facem eforturi să ajungem cu câteva minute mai devreme de începerea slujbei, nu numai pentru a ne pregăti din punct de vedere fizic, ci mai important, pentru a ne despărți de bagajul lumesc pe care îl luăm cu noi – pentru ca „grija cea lumească să o lepădăm” – grijă care, fie că suntem conștienți sau nu, are un impact profund asupra tuturor celor din jurul nostru. Asemenea acțiuni izvorâte din credință nu numai că ne hrănesc propriul suflet, dar și trimit un mesaj important copiilor, vizitatorilor și celor care ne judecă. Să ne gândim cât de ciudat este pentru vizitatori și pentru cei care vin doar din curiozitate și care de cele mai multe ori ajung mai devreme la Biserică, să găsească locașul de închinare aproape gol.

Este absolut vital să ne amintim în mod constant de marea binecuvântare pe care ne-a dat-o Dumnezeu în Sfânta Ortodoxie! O Biserică Ortodoxă este acea parte a creației lui Dumnezeu, care a fost aleasă și recuperată din lumea aceasta pentru Împărăția lui Dumnezeu. Înăuntrul zidurilor sale Dumnezeul cel Ceresc locuiește și se mișcă; cerescul și pământescul se întâlnesc; îngerii îl asistă pe preot în timpul Sfintei Liturghii iar Sfinții și membrii Bisericii Triumfătoare li se alătură credincioșilor în timpul Sfintelor Slujbe. Ca să zicem așa, noi, venind la Biserică, părăsim lumea aceasta și intrăm în regatul cel ceresc, deoarece „în biserica Ta fiind, în cer a sta ni se pare”. Cine ar vrea să întârzie la aşa ceva?

Având în vedere aceste realități spirituale, deosebit de semnificative, trebuie să începem să ne apropiem de Sfintele Taine cu o nouă atitudine de smerenie și cucernicie. Oare nu ne străduim noi să ajungem la serviciu și la întâlnirile lumești la timp? Atunci cât efort ar trebui să depunem, ca să ajungem la timp la întâlnirea noastră cu Împărăția lui Dumnezeu?

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, IPS Teofan Savu, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan: CRESTINUL ADEVARAT ESTE “NEBUN INTRU HRISTOS”. Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos si Cuvioasa Parascheva/ CAND AJUNGEM LA INTALNIREA CU DUMNEZEU?

  1. E greu. I’aproape imposibil
    Să spui tot timpul Adevărul,
    Să-ţi recunoşti vinovăţia,
    Să faci ce-a spus Mântuitorul.

    Să nu înşeli în nici o formă,
    Să nu înjuri, să nu curveşti,
    Să ierţi oricui, orice tot timpul
    Şi chiar pe duşmani să-i iubeşti.

    E greu. I’aproape imposibil
    Să fii moral, să fii curat
    Şi să-ţi păzeşti până şi gândul
    Să nu alunece-n păcat.

    E greu ca pentru oricare vină,
    Să faci canon de pocăinţă,
    Să -ţi spui păcatul la duhovnic
    Şi să trăieşti pentru credinţă.

    E greu. I’aproape imposibil
    Să fii cu sufletul curat
    Când lumea cere şi oferă
    Doar bucuria din păcat.

    Pare-o povară şi-o osândă
    Să fii plăcut lui Dumnezeu
    Şi să alegi din ce-ţi dă lumea,
    Doar ce-i povară şi ce-i greu.

    Să nu fii lacom şi nici mândru
    Şi să trăieşti în umilinţă,
    În post şi-n canonicitate,
    În chingi impuse de credinţă.

    De-aceia lumea osândeşte
    Şi desconsideră credinţa,
    Şi-şi face scut libertinajul
    Şi ce justifică ştiinţa.

    De-aceia’n ură şi pe faţă
    Omul căzut şi imoral
    Acuză grav ortodoxia
    Şi-i zice rit medieval.

    Alege bucurii murdare,
    Şi libertăţi ca în apus,
    Dispreţuind şi Adevărul
    Şi jertfa Domnului Iisus.

    De’aceia-şi vrea ortodoxia
    Mai reformată mai uşoară
    Mai păcătoasă, mai lumească,
    Spre’a nu-l mai face de ocară.

    Cu multă ură şi revoltă
    Acuză omul păcătos
    Şi viaţa ortodoxă sfântă
    Şi legea Domnului Hristos.

    Dar culme e că tot acesta
    Vrea cinste publică. Dreptate.
    Vrea Adevăr şi transparenţă.
    (Vrea si păcat şi demnitate ).

    Întreg poporul zace-n rele
    Şi-n viaţa cea destrăbălată
    Dar nu acceptă să şi primească
    Şi… ,consecinţa ca răsplată.

    Cârteşte şi se răzvrăteşte
    Când plata gravelor păcate
    Aduce jugul sărăciei
    Boli grele, chin, război şi moarte.

    De la cel mic pâ’n la cel mare
    Tot omul zace în ruşine
    Şi nu’nţelege că prin rele
    N’ai cum să mai ajungi la bine.

    Că răul de la fiecare
    Consumă totul, nimiceşte
    Natura, viaţa şi făptura
    Şi sufletul îl pustieşte.

    Că orice rău făcut pe lume
    Loveşte în semenul tău,
    Strică familia şi neamul
    Şi legile lui Dumnezeu.

    Prin rău, prin fals şi prin minciună
    Nu dăinuieşte bucuria
    Şi pe’ne-drept şi fără vină
    Se defăimează’ortodoxia.

    E greu. I’aproape imposibil
    Să spui tot timpul Adevărul
    Dar prin biserică şi taine
    Te sprijină Mântuitorul.

    Doar prin Hristos şi pocăinţă
    Poţi fi şi vrednic şi curat
    Şi-un sprijin pentru neam şi ţară
    Ca ortodox adevărat.

    Credinţa ortodoxă pare,
    În lume, astăzi nebunie.
    Dar numai ea sfinţeşte omul
    Şi-i dă divină vrednicie.

  2. Frumoasă şi inspirată imagine a-ţi ales admin. Păstorul în mijlocul turmei încredinţată lui de Dumnezeu. Chip de înalt păstor ce nu striveşte cu autoritatea, care radiază ortodoxească dragoste în tot firescul ei, care mângâie şi apropie, care cheamă şi înalţă. Smerenie plină de naturaleţe dar şi de greutatea înaltei răspunderi ce o poartă. Pe chipul şi în făptura IPS Teofan aceste sunt foarte naturale. Vocea sa este plină de armonie de afectivitate şi angajare Fragilitatea fapturii marturiseşte puterea rugăciunii sale, şi firescul îngenuncherii înaintea Domnului Domnilor şi Stăpânului tuturor. Să multumim lui Dumnezeu pentru acest parinte blând şi rugător să-l iubim şi să-l ajutăm cu toata dragostea dariurea şi rugaciunile noastre.

  3. Imi cer iertare ca indraznesc sa vorbesc de cele lumesti dupa un articol cu asemenea incarcatura duhovniceasca.Dar ceea ce s-a intamplat anul acesta la pelerinajul de la Iasi a reusit sa sminteasca pana si pe cei mai buni crestini.Ca martor ocular pot sa marturisesc ca traseul ales nu a fost deloc un urcus duhovnicesc,o asceza care sa bucure sufletul incarcat,ci o incercare care a intins nervii la maxim si a smuls mii de regrete pentru faptul de a fi acolo.Traseul de formula 1 ducea pelerinul de doua ori pana la portile Mitropoliei.Cand credeai ca ai ajuns coborai panta si o luai de la inceput pe alte stradute intortocheate.In noaptea premergatoare hramului coada s-a urnit greu,jandarmii au scapat situatia de sub control nereusind sa potoleasca “setea’ de sfintenie a celor care se bagau in fata.Si iata cum pelerinii erau crispati,caci venisera cu necazurile lor in fata Cuvioasei si gasisera acum un alt necaz.Salvarile carau des persoane surmenate de cele 24 de ore de asteptare.
    Cu tot respectul pentru Inaltul Teofan si echipa sa “manageriala”,care prevazuse culmea afluxul masim de pelerini,dar cred ca se putea evita acesta situatie care apus din nou Biserica intr-o lumina defavorabila.
    Iertati…

  4. Frate Cristi, nu cred că acest mod de interpretare aduce folos cuiva, ( ortodoxeşte) vobind. Suntem în Valea plângerii, este adevarat (dupa spusele sfinei scripturi), dar a plângerii neputinţelor proprii şi a păcatelor proprii ( tot ortodoxeşte vorbind). Nu vreau ca prin ce spun să atrag oprobiu cuiva asupra frăţiei tale, vreau doar să spun că ispititorul a vrut (şi pare a fi reuşit) să-ţi fure câstigul ( în totalitate). Nu cred ca IPS Teofan (ori echipa), face itininerariul pelerinajului şi până la urmă, oricare ar fi fost el (acel itinerar), tot acelaşi nr. de persoane ţi-ar fi fost înainte, după cum nu este sfinţia sa vinovat de insuccesele echipelor de jandarmi. În esenţă traseul cred că fost tot cel parcurs an de an la hram.

    Altceva mi s-a părut a fi cu adevărat o reală problemă acolo. Avalanşa de pelerini aduşi de interese ce nu ţintesc nici desăvârşirea, nici succesul duhovnicesc.

    Sa simţit (puternic), un alt duh în masa de pelerini faţă de anii trcuţi. Oameni care nu se tem că prin comportamet smintesc şi realmente chinuie pe cei din jurul lor, care aprind nonşalant ţigara, şi se napustesc ca hienele la ispita unei sarmale sau a unui pahar cu ceai sau cafea, care pun metru cu metru probleme jardarmilor,etc. Mulţi, foarte mulţi romi au dat năvală la sfânta. Desigur că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor şi fiecare are plata sa, dar socot ca există şi se amplifica riscul denaturării acestei sublime şi mântuitoare manifestări, că multa mediatizare a lui (numai într-o anumită direcţie), deschide larg porţile celor ce vin cu alte interese si scopuri, şi că cei cu adevărat sinceri vor trece prin iadul unor încercări cum nu şi pot închipui. Dumnezeu a lăsat grâul în amestec cu neghina. Nimeni nu pote fi oprit, in nici un fel şi pentru nici un motiv, (fară îndoială), dar o informare ortodoxă corectă si o educaţie a bunului simţ se poate face prin mijloacele de care dispun şi statul şi instituţiile clericale în această privinţă

    . Iertare frate Cristi. Cu siguranţă că acestea te-au copleşit iar oboseala, acel duh ( de care am vorbit), şi ispita te-au facut să uiţi de cununile răbdarii şi de puterea crediţei care în neputinţă se dobândeşte.

  5. @nicolae mirean
    Regretele pentru participarea la pelerinaj nu au fost ale mele ci ale celor din jurul meu.Exprimarea mea a fost deficitara.
    Cat despre numeroasele persoane care isi aprindeau des tigara la rand,nu m-au mai smintit ca altadata.Simplul fapt de a rezista 24 de ore pentru a cinsti un sfant denota o vointa si o minima credinta,pe care multi crestini practicanti nu o pot manifesta astfel,desi nu au motive binecuvantate.Mereu am judecat si preotii care impartasesc persoanele care fumeaza.Dupa niste neputinte si caderi am observat ca acesti oameni se lupta cu o patima cumplita.nu pot lasa tigara si multi duhovnici ii incurajeaza cerandu-le o perioada minima de pauza pentru a-i impartasi.
    Raman la parerea,desi judec,ca mentalitatea asta cum ca Ceausescu era bun si nu stia de suferintele oamenilor e falimentara.Pastorul Moldovei trebuie sa fi stiut de suferinta pelerinilor.Nu conteaza numarul celor ce sunt in fata ta,conteaza ca pelerinii sa fie tratati ca oameni si nu ca…

  6. spre rusinea mea , nu pot vorbi din proprie experienta despre acest lucru si poate ca ar fi fost mai bine , chiar , sa stau in banca mea . De aceea voi spune doar atat : mi se pare un mare , un enorm examen acest pelerinaj , cu siguranta importanta lui nu poate depasi insasi inchinarea la Sf. Moaste ale Preacuvioasei dar o analiza a felului cum treci acest examen iti poate fi de un real ajutor . Se pare ca va trebui sa mai aman un asemenea pelerinaj pentru un timp , pana cand ma voi simti cat de cat pregatit .

    Doamne , miluieste-ne !

  7. Iertare frate Cristi. Am greşit cu acest comentariu facut în grabă. Te rog sincer iartă-mă. De mentalitatea ceauşistă de care vorbeşti (şi pe care nu am putut-o suferi), nădăjduiesc sa mă ferească Dumnezeu. Ce a ptut, sau ce nu a facut şi putea face, înaltul ierarh de la Iasi, mă feresc să comentez ptr. ca nu ştiu nimic concret legat de aceasta. Dacă am cuvinte de preţuire şi de susţinere pentru sfinţia sa (mai totdeauna), le am în cele ce cunosc şi le-am cunoscut personal, le am văzut şi trăit. Nu mă cunoaşte personal, şi personal nu am ceva de câştigat facând aceasta (în mod ceauşist). Cât priveşte cele din comentariu legat de fumători (şi alte patimi aşa este). Nu condamn neputinţa nimănui. Totuşi rămân la cele ce am spus, că este nevoie acută de educaţie măcar pe baza bunului simţ, (acolo cât se stă la rând, macar pe acele difuzoare din când în când), de interpretarea ortodoxă corectă a acestei manifestări, pentru a nu se denatura (cum tinde să se întâmple) şi pentru a nu da prilej (concret) de dispreţ şi de batjocorire a cultului sfintelor moaşte de către mulţii şi înverşunaţii lui adversari.

  8. Sunt multe ispite frate Cristi, dar hai sa incepem acel urcusi duhovnocesc in inimile noastre, scapand de ispita supra-corectitudinii…sa ne rugam mai mult pt. noi si pt ceilalti.
    Iarta-ma!

  9. A fost un an in care am stat aproape 48 de ore la rand si am simtit roadele. Alteori am stat mai putin. Am inghetat, m-a plouat, mi-a trecut os prin os si am facut rabdare peste rabdare. Am vazut oameni bolnavi si batrani si copii. Fiecare avea o durere, un plans sau o bucurie pe care le duceau cu ei la Cuvioasa. Chiar si ala care fuma un pachet de tigari si uneori devenea recalcitrant. Chiar si pe el Cuvioasa il chema la ea. Cine sunt eu sa judec. Anul asta am intrat in fata. Mi-e rusine sa zic asta. Am venit de departe si am luat cu mine in masina o mama cu 3 copii mici. Am stat la Liturghie apoi am stat pe langa gard si m-am bucurat ca puteam fi macar aproape de Sfanta mea draga. Oamenii care ieseau mi-au zis ca au stat cam 24 de ore, jandarmii din capatul cozii mi-au zis ca o sa dureze cam tot atat. Incepuse sa ploua si era frig. Gandindu-ma la copii care erau uzi si obositi m-am hotarat sa plec si pentru prima data din ultimii fara sa ma inchin la sfintii mei dragi decat de departe. Si totusi fiindca mi s-a ivit ocazia am trecut peste reguli si m-am dus prin fata la Cuvioasa si la Sfantul Teofil. L-am luat ca pe un dar. Daca Sfanta nu ar fi ingaduit nu cred ca as fi putut intra. Sunt o ticaloasa, nimeni nu mi-a zis absolut nimic, iar sfintii mi-au umplut sufletul de pace si bucurie, parca mai multa decat atunci cand am stat 48 de ore. Doar ca atunci m-am dus la ei biruitoare, statusem 48 de ore, iar acum, acum eram ca un pisoi plouat care scapase pe usa intredeschisa in casa si se astepta sa fie scos afara cu matura. Dar Sfintii nu-s asa, ei sunt buni. Si daruiesc celui din ultimul ceas cat si celui din primul. Doar ca de data asta simt ca pe cat sunt ei de buni pe atat sunt eu de ticaloasa. Si totusi mi-au daruit bucurie regeste. Si as vrea sa dau fiecarui din cei care au stat in plus poate 4-5 secunde la rand din cauza mea, macar tot pe atatia stropi din bucuria mea, si tot mi-ar mai ramane. Mult milostiva Cuvioasa Paraschiva roaga-te pentru noi pacatosii. Sfinte Teofil roaga-te pentru noi.Amin!

  10. Pingback: PELERINII SFINTEI PARASCHEVA (2012). Urcusul multumitor spre imbratisarea sfintilor - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. @ nicolae mirean
    “Altceva mi s-a părut a fi cu adevărat o reală problemă acolo. Avalanşa de pelerini aduşi de interese ce nu ţintesc nici desăvârşirea, nici succesul duhovnicesc.

    Sa simţit (puternic), un alt duh în masa de pelerini faţă de anii trecuţi”

    “socot ca există şi se amplifica riscul denaturării acestei sublime şi mântuitoare manifestări, că multa mediatizare a lui (numai într-o anumită direcţie), deschide larg porţile celor ce vin cu alte interese si scopuri, şi că cei cu adevărat sinceri vor trece prin iadul unor încercări cum nu şi pot închipui.”

    Confirm si eu acelasi sentiment.

  12. Deşi este un abuz (având în vedere nr. de comentarii ce le-am făcut) mă simt dator să clarific ceia ce iată a reluat şi fratele Cosmin. Anul acesta au venit foarte mulţi romi şi nu numai, şi nu o spun numai eu, ci şi presa locală (a se vedea evenimentul ro. ) Vorbeam de oameni ce nu cunosc abc-ul ortodox, care nu au o legatură sau nici o legătură cu biserica, cu un duhovnic ori cu tainele bisericii, de vânatorii de miracole, şi de alte categorii. A nu se înţelege că spun acestea cu patimă, ori stăpânit de ura de rasă, sau mai ştiu ce, ci din dorinţa de a lamuri cele afirmate şi a nu fi interpretat astfel. Multa mediatizare a sărbătorii şi a minunilor nu este în dauna nimănui (însa) este o mare lipsă să nu se vorbească şi despre cum se cinstesc şi se venerază sfintele moaşte, despre minuni şi false minuni, despe înşelare şi autoînşelare, despre vânatorii de miracole şi despre cerinţa unui comportament (măcar civilizat, nu zic ortodox) în rândul celor ce stau atâtea ore la rând. Socot că este o neîmplinire a datoriei celor ce trebuie să lumineze poporul şi să aducă cinste adevărată lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi oprit. Toţi suntem chemaţi la mântuire şi la cinstirea lui Dumnezeu. Cu fiecare dintre noi Domnul poate face minuni. Dar fiecare trebuie să ştie bine ce aşteaptă Dumnezeu de la noi, cum se dobândesc darurile şi cum se cinstesc sfintele moaşte. Este greşit să se exagereze preţul nevoinţei statului la rând şi să ajungă să se spere sau să se pretindă înfaptuirea oricăror năzuinţe omeneşti. Statul la rând este o mare nevoinţă fără îndoială dar scopul pentru care se face această nevoinţă este hotarâtor. Nu spun mai mult pentru că cititorii acestui site ştiu mai mult decât suficient pentru că aici sa “vorbit” despe minuni şi false minuni despre vânătorii de miracole etc. Este o mare încercare să nimereşti într-un grup de asemenea căutatori, care socot că doar pentru că au stat la rând li se vor îndeplini cele mai nastruşnice năzuinţe, care cred că pot atinge de sfintele moaşte cu cele mai intime articole vestimentare etc, etc. Am şi respect şi evlavie faţă de poporul nostru, faţă de marea lui durere interioară, şi am fost şi sunt mişcat până la, lacrimi de copilaşii, de bolnavii, batrânii şi tinerii atât de răbdatori care cu mare şi sinceră credinţă stau la rând sub ploaie şi-n miez de noapte, după calatorii istovitoate care unora le luat ultimul ban. Cu dure am spus cele de mai sus,pentru că nu numai ei am vazut şi simţit cum cu paşi mărunţi ispititorul patrunde tot mai adânc şi mai sigur şi aici. Cer iertare lui Dumnezeu şi tuturor pentru îndrăzneală şi abuz.m

  13. Noi am stat duminica noaptea si pot spune ca a fost un duh foarte linistit si bun, desi am auzit in paralel si concertul primariei, cu artificii cu tot. Si anul trecut m-am tulburat la cei cu tigari si injuraturi, anul asta a fost la fel, dar slava Domnului, s-au potolit de oboseala la un moment dat. Si chiar mi-au fost dragi cei din Severin cu care am stat la coada, pentru ca venisera de la 850 km si trebuiau sa se intoarca luni acasa.

    Traseul a fost foarte asemanator cu cel de anul trecut, chiar imbunatatit, ca a izolat coada pe malul Bahluiului care ofera chiar un peisaj frumos in Iasi, desi pe ploaie poate nu s-a observat. In rest a fost identic cu cel de anul trecut, facand un slalom printre stradutele vechi din spatele Mitropoliei.

    Asa cum a spus si Ana, cei care au mai intrat peste rand nu cred ca au simtit bucuria cea mare. Pe care o simt cei care au rabdat ore intregi prin ploaie, neputintele proprii si pe cele ale vecinilor de rand. Mi-a spus o maica de la Sucevita, cand curatam pentru un hram peste inghetat: dupa ce murim o sa ne para rau ca pestele asta nu a fost mai inghetat. Cam asa si cu randul Cuvioasei Paraschiva: cand o sa murim poate o sa ne para rau ca nu a fost mai lung…

  14. Sunt şi eu doar la al doilea an de participare la acest pelerinaj, dar chiar faţă de anul trecut îndrăznesc să cer că s-a produs o schimbare vizibilă în atitudinea pelerinilor faţă de această sărbătoare. Confirm şi eu cele semnalate mai sus, iar nu de puţine ori mi s-a părut că adevăraţii pelerini sunt jandarmii, care au suportat cu stoicism toate provocările, vorbele grele, mustrările fără temei şi glumele de iarmaroc ale noastre, celor ce stăteam la rând. Nu a fost vorba nici pe departe de îmbulzeală, certuri şi alte cele după cum am înţeles că s-a prezentat la televizor, care au fost nesemnificative, însă per total am avut multe momente când nu am reuşit să înţeleg care este motivul pentru care unii pelerini au venit la hram. Am avut parte de foarte multă răutate, extrem şi neaşteptat de multă lipsă de răbdare, duh de ceartă, clevetire şi împrăştiere. Au fost foarte multe persoane care au rezistat 22 de ore într-o vigilenţă continuă şi gălăgiasă de a nu sări cineva rândul, de a nu trece în faţă, promovând cele mai absurde soluţii pentru înaintarea pelerinilor, revoluţii împotriva jandarmilor şi multe altele.

    Însă ce m-a frapat cel mai mult anul acesta, spre deoseire de anul trecut, a fost individualismul pelerinului şi spiritul de maraton. Spre deosebire de anul trecut, cel puţin în grupul meu (cu o culisare de +/- 20m) nu s-a “socializat”. Nu au vorbit pelerinii între ei, nu şi-au spus prenumele, nu şi-au povestit ale lor, bune şi rele, nu s-au hrănit şi întărit sufleteşte, nu s-au rugat împreună, nu au cântat, şi per total, parcă nu a existat comuniune. Am fost mulţi parcă împietriţi la suflet.

    Nu vorbesc de cei retraşi în rugăciune, atenţi la gândurile lor, ci de mulţi cei care vorbeam vrute şi nevrute, mulţi care am conversat cu voce tare, despre multe nimicuri. Fiecare a venit pentru el însuşi şi singurele manifestări colective mi s-au părut a fi mustrările adresate jandarmilor şi mamelor cu copii mici. Poate mi-a fost dat mie după credinţa mea să nu găsesc bucurie sfântă, dar am primit în gând ispita comparării pelerinajului cu cei aşezaţi la coadă pentru a-şi achiziţiona iPhoneuri, gândindu-mă că cei din urmă măcar sunt uniţi de o psiune sinceră, iar nu de o nevoinţă formală, asta apropo de încercări. Iertaţi-mă vă rog, pentru aceste cuvinte.

    De fapt, faţă de cele de mai sus, voiam să sugerez pe această cale necesitatea ca la momentul aşezării la coadă să fie înmânat fiecărui pelerin câte un “ghid al pelerinuli”, de câteva propoziţii, care să reamintească elementarul de civilizaţie şi de credinţă de la care se pleacă în această încercare. Câteva îndemnuri de răbdare, smerenie şi îngăduinţă faţă de ceilalţi participanţi, de părăsire a lumescului etc. Pare superfluu dar nu e. Am fost mulţi cei care am purtat cu noi pornirile cele rele până aproape de racla Sfintei. Poate că în capul listei ar trebui scris mare “milă voiesc iar nu jertfă” şi în orice caz, ar fi nevoie de câteva cuvinte privitoare la aşteptările pe care le putem avea în urma acestei jerfe. Spun asta după mintea mea, deci cu rezerve..

    Iertaţi-mă pentru cuvintele de mai sus şi pentru tulburare! Doamne, ajută!

  15. da.. după cum am spus mai sus, citind comentariul doamnei svm, cred că m-am bucurat de acest pelerinaj, după măsura sufletului meu. Iertaţi vă rog!

  16. @utzu:

    Individualismul de care vorbiti exista de multa vreme pe sub cupolele bisericilor de pe la noi, asa cum exista si in societate (iar daca nu e individualism la nivel de individ, in cel mai bun caz sunt asa numitele “bisericute”, urmatorul pas pe scara evolutiei). Lumea se invarte in jurul nostru si nu-i lucru usor pentru nimeni sa scape din acest cerc vitzios al propriului ego.

    Probabil lipsa unei comuniuni reale (nu imaginate) se vadeste cu atat mai mult in cadrul pelerinajelor (atat la drum cat si la fata locului), asa cum se vadesc si lipsurile si neputintili noastre. Dar asta trebuie sa se intample, din moment ce trecem poate prea usor peste acest aspect, in viata de zi cu zi.

    Gasesc, cu mintea mea imbacsita, ca mare folos trag cei care, in astfel de cazuri, nu asteapta nimic, nici minuni, nici altceva, ci isi tin mintea in iadul aista al lor si al celorlalti; smerindu-se si pastrandu-si cat de cat stapanirea de sine, chiar si in fumul de tigara al vecinului.
    Marturisesc, eu nu is foarte bun la sportul acesta, drept pentru care doar chibitez de pe margine.

    http://www.scribd.com/doc/33022739/Pelerinul-Roman-Ghidul-Pelerinului-Pentru-Vizitatorii-Manastirilor

    “Ghidul Pelerinului” reprezinta in fapt scrierea “Pentru vizitatorii manastirilor” apartinand lui Damian Stanoiu si publicata initial (in forma scrisa) la Tipografia Sfintei Manastiri Neamtu.

  17. @utzu:

    Relatararile au o doza de relativitate, avand in vedere ca au fost zeci de mii de pelerini. Insa nu putem considera drept experiente strict subiective relatarile ”negative” si drept obiective pe cele pozitive, sau sa filtram, cenzurandu-le pe cele negative ca sa fie ”de folos” oamenilor si sa-si inchipuie ca exista atata crestinatate revarsata pe strazi de marile praznice. Ambele sunt cel putin la fel de autentice.

  18. Indiferent de cum s-au comportat inchinatorii, un lucru este cert: nimeni in Romania nu poate aduna atatia oameni laolalta asa cum o face Sfanta Parascheva. Cred ca sunt inca multi care n-au putut fi acolo desi si-au dorit.
    La romani, dragostea pentru aceasta Sfanta este mai mare decat scarba fata de clasa politica, decat frica de saracie/criza economica, sau orice altceva.
    Doamne, miluieste-i pe romani!

  19. Citind comentariile de mai sus trebuie sa dau cativa pasi inapoi.Se vede ca trec printr-o perioada grea si vad numai partea goala a paharului.O ispita nu are neaparat un responsabil.Este opera tatalui minciunii si are victime care nu sunt insa lipsite de vina.

  20. Da, intr-adevar nici la noi nu s-a socializat prea mult cu necunoscuti, pentru ca si in fata si in spatele nostru au fost grupuri mai mari. Imi pare rau ca nu am spus mai sus ca in fata noastra era un grup foarte unit si destul de linistit si compact mixt (batrani, tineri), cu un preot de mir batran in mijloc. Poate si din respect pentru preotul batran, multi s-au mai tinut in frau, chiar si noi. Mai in fata a fost un grup mare care au si cantat la un moment dat, cand nu se auzea nimic la difuzor, doar artificiile primariei rasunau de la Palat. Multumim lui Dumnezeu si Cuvioasei ca ne-au primit si anul asta.

    Plimbandu-ne pe la Mitropolie vineri si sambata ne-au impresionat pelerinii veniti pentru cateva zile, care dorm pe unde apuca si rabda frigul 2-3 zile ca sa fie alaturi de Sfanta Paraschiva. Bineinteles ca erau si fuste sclipicioase de tiganci sau persoane interesate mai mult de ce vand tarabele, dar n-ai ce le face. Fiecare alege. Dar trag nadejde ca asa cum si noi, acum ceva ani am fost purtati de Dumnezeu in locuri sfinte, fara sa avem habar prea mult de ortodoxie sau sa apreciem ce vedem, asa multi probabil sunt purtati pe la hramuri fara sa stie de ce, dar poate vor afla… Si atunci vor fi recunoscatori, chiar si retrospectiv, pentru toate darurile lui Dumnezeu, date cu rost fiecaruia din noi.

  21. Indrăznesc să adaug, că aşa cum spune fratele “cititor” masa de pelerini vine la Cuvioasa Parscheva cu credinţa preexistentă în suflet, (mai mult sau mai puţin ortodoxă), şi aceasta scoate în evidenţă câteva aspecte care cred că ar trebui intrerpretate cât mai duhovniceşte cu putinţă, şi socotite ca un avertisment a lui Dumnezeu care voieşte poate să spună lucrătorilor că via este MARE, mare şi mănoasă, dar că lucrătorii se îngrijesc mai mult de crame decât de viţă şi de rodul ei. Domnul a spus că puţin aluat dospeşte toată frământătura. Cei ce trbuie să facă să crească credinţa:-), lipsesc însă din rând. Vin oile risipite, ranite, disperate, fară păstor. Păstorul oare nu ar trbui sa se afle în fruntea oilor sale ? , Ce frumos ar fi ca acesti pelerini să aibă păstorul în mijlocul lor. Cred că mare cinste ar încununa pe aceştia şi mult s’a bucura cerul îngerii şi sfinţii, şi multă stimă şi încredere ar avea poporul în ei. Doamne,iartă-mi îndrăzneala acestor spuse.

  22. Pai tocmai ca la noi nu a lipsit nici pastorul:)

    Nici nu mi-am dat seama pana ieri cu comentariile de aici, dar preotul batran, mic cu barba inconjurat de enoriasi blanzi, cuminti si tacuti ca niste oite probabil ne-au intarit pe cei din jur toata noaptea de duminica spre luni. Nici macar nu stiu de unde erau – din sud cred dupa accent. Atat l-am auzit pe parinte spunand cand urcam pe langa zid spre final ca urcam Golgota razand si cu tigara in mana, referindu-se la cei din spate probabil care insa s-au potolit brusc pe ultima bucata.

    Cred ca Dumnezeu inca nu ne lasa, am vazut si sambata preoti cu enoriasi din Iasi servind cate ceva de baut si mancare calde la cei din rand.

  23. Pingback: 28 octombrie – CUVIOSUL TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS. Viata, invataturile, troparul, acatistul (si audio) -
  24. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare