Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan: CRESTINUL ADEVARAT ESTE “NEBUN INTRU HRISTOS”. Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos si Cuvioasa Parascheva/ CAND AJUNGEM LA INTALNIREA CU DUMNEZEU?

“Am spovedit adesea tineri care erau mahniti ca mamele lor fie nu le ingaduie sa posteasca, fie nu-i lasa sa mearga mai des la biserica si sa se spovedeasca (“ca doar nu te-ai calugarit, trebuie sa-ti traiesti viata!” – e, cel mai adesea, sloganul acestor mame). Acesti tineri pot fi intariti, prin pilda Sfantului Teofil, in “nebunia” lor pentru Hristos si incurajati sa ia aminte mai mult la dorul din inima lor, cel indreptat catre Dumnezeu, decat la aceasta “ingrijorare” a parintilor trupesti”.

***

• Doxologia: IPS Teofan: „Orice creştin adevărat este un «nebun pentru Hristos»”

Înaltpreasfinţia Voastră, mulţumim că aţi acceptat să reveniţi la microfonul postului nostru de radio cu prilejul acestei sărbători speciale, îndrăznesc să-i spun, cea mai populară şi, de ce nu, cea mai mare sărbătoare a Mitropoliei noastre. Cu ce gânduri întâmpinaţi anul acesta sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi, dacă îmi permiteţi, voi spune că este al V-lea hram pe care îl întâmpinaţi şi îl trăiţi în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei?

Slavă lui Dumnezeu pentru cei cinci ani! Slavă lui Dumnezeu şi pentru ceea ce, cu mila Lui, va urma spre slava numelui Său şi spre slujirea Bisericii Lui din Moldova. Întâmpin această sărbătoare precum orice credincios, cu multă şi aleasă bucurie. Pentru că bucurie este întâlnirea cu Sfinţii lui Dumnezeu, bucurie este întâlnirea cu pelerinii care vor veni, iar unii dintre ei sunt deja la Iaşi. Întâmpin această sărbătoare cu nădejde că vom fi gazde ospitaliere şi cu dragoste multă pentru toţi cei care vor fi aici în aceste zile. Mă gândesc în primul rând la mulţimea de pelerini care înfruntă frigul, probabil şi ploaia, cu mila Domnului şi slavă Lui pentru toate.Întâmpin această sărbătoare cu bucurie multă pentru că îl vom avea ca oaspete înalt şi drag pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care revine şi anul acesta în locul în care a slujit Biserica Mântuitorului Hristos din Moldova pentru aproape două decenii. Îl întâmpinăm cu drag şi pe Preafericitul Hristofor, Mitropolitul ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe de acolo. De asemenea, îl avem printre noi pe Înaltpreasfinţitul Antonie de la Kiev, Rectorul Academiei Teologice „Sfântul Petru Movilă”, din capitala Ucrainei. Vor mai veni ierarhi şi alţi ierarhi, din ţară şi din străinătate. Cu certitudine vor veni şi autorităţi ale Statului de la Bucureşti şi autorităţi locale. Împreună vom forma poporul lui Dumnezeu aşezat în genunchi la moaştele Sfintei Parascheva şi la moaştele Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos.

Legătura frumoasă dintre Ortodoxia românească şi cea ucraineană

Înaltpreasfinţia Voastră, pentru că aţi amintit de Sfântul Cuvios Teofil, a devenit o tradiţie iubită nu doar pelerinajul credincioşilor la Iaşi, de sărbătoarea Sfântei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ci şi un alt fel de pelerinaj şi anume „pelerinajul Sfinţilor” în inima Moldovei. Iată, anul acesta sunt venite aici moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, de la Kitaev, din Ucraina. Există un anumit motiv pentru care a fost ales să fie invitat Sfântul Teofil?

Am considerat că este bine, împlinindu-se anul acesta 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi, organizat împreună cu Biserica Ortodoxă din Ucraina, cu Patriarhia de Constantinopol; că este bine datorită prezenţei Kievului în momentul de la Iaşi de acum 370 de ani, să avem spre închinare, alături de moaştele Sfintei Parascheva, un sfânt din acea parte a Ortodoxiei. Prezenţa Sfântului Teofil, cel nebun pentru Hristos, ne aduce aminte de un alt ucrainean, care a slujit, parcă, precum nimeni altul Biserica Ortodoxă din Moldova în dimensiunea sa monahală şi anume Sfântul Paisie Velicicovschi de la Neamţ şi desigur prezenţa Sfântului Teofil la Iaşi şi a delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, condusă de Înaltpreasfinţitul Antonie; ne aduce aminte de darul pe care Moldova l-a făcut Bisericii din Ucraina, în persoana Sfântului Petru Movilă. Aşadar, încercăm în acest an să trăim pentru câteva clipe acea legătură frumoasă pe care au cunoscut-o Bisericile din Moldova şi din Ucraina de-a lungul veacurilor, să o retrăim acum, pentru câteva zile, în amintirea acelui moment cu totul de excepţie din istoria Bisericii Ortodoxe Universale şi anume Sinodul de la Iaşi, de acum 370 de ani.

Înaltpreasfinţia Voastră, din viaţa Sfântului Teofil se ştie că a trăit destul de aproape de noi, aşa cum spuneaţi, atât geografic, pentru că vorbim despre Ucraina, cât şi temporal. Sfânta Parascheva se află acum aici, însă ea vine de departe, atât geografic, dar şi temporal. Se ştie că sfinţii au multe în comun, dar ce trăsături comune, duhovniceşte vorbind, îi leagă pe cei doi Sfinţi: Sfântul Teofil din Ucraina şi Sfânta Parascheva de la Iaşi?

Sfinţii au în comun dragostea lor faţă de Dumnezeu. În ceea ce priveşte legătura dintre cei doi Sfinţi, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Teofil, în primul rând, amândoi au fost cuvioşi călugări; amândoi au fost oameni ai rugăciunii, care au dorit să se detaşeze de lume şi nu din ură faţă de aceasta, ci pentru a o sluji mai bine, pentru a se jertfi pentru ea mai adânc, prin intermediul, în mod special, al rugăciunii. Pe amândoi îi uneşte, aşa cum aminteam, dorul după Dumnezeu, fără de care o fiinţă umană nu poate atinge nimbul sfinţeniei. De asemenea, putem spune că atât Sfânta Parascheva, cât şi Sfântul Teofil au fost binecuvântaţi de Dumnezeu prin darul facerii de minuni. Şi credincioşii, an de an, mărturisesc despre această binecuvântare, care face atât de bine, binecuvântare simţită de credincioşi atunci când îşi pleacă genunchii, atât la moaştele Sfântului Teofil, cât, mai ales, la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Ce înseamnă „nebun pentru Hristos”

Înaltpreasfinţia Voastră, Sfântul Teofil este numit „cel nebun pentru Hristos”. Ce înseamnă această sintagmă? Creştinii, cel puţin cei de astăzi, mai pot fi în vreun fel, duhovniceşte vorbind, „nebuni pentru Hristos”, în lumea în care trăim noi?

Am putea spune că orice creştin adevărat este un nebun pentru Hristos. Sfântul Apostol Pavel, într-una din scrisorile sale mărturiseşte: „Cuvântul Crucii este nebunie pentru unii, este sminteală pentru alţii, dar pentru cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18), binecuvântarea lui Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a împlini exigenţele Evangheliei până la ultimele consecinţe ale ei; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a fugi de slava şi aprecierea venite din partea oamenilor, pentru a primi slavă şi mântuire de la Dumnezeu. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a descoperi bucuria în suferinţă, în necazurile şi ocările pe care le aduc oamenii. Este grea această Cruce de purtat, cel puţin în acest sens. „Nebunia pentru Hristos” înseamnă a avea încredinţarea că „puterea lui Dumnezeu în slăbiciune se arată” (II Corinteni XII, 9), după cuvintele aceluiaşi Dumnezeiesc Apostol Pavel, adică încrederea totală în Dumnezeu şi neîncrederea în forţele proprii, dedicarea în exclusivitate a omului sau altoirea lui pe puterea lui Dumnezeu; „nebunia pentru Hristos” înseamnă a te conduce nu după logica şi înţelepciunea omenească, ci după gândul Mântuitorului Hristos, Care spune: „Fericiţi cei săraci cu duhul…, fericiţi cei ce plâng…, fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…” (Matei V, 3-12).

Aşadar, în esenţă, orice creştin este sau, mai bine zis, trebuie să fie nebun pentru Hristos, adică puternic ancorat în Evanghelie şi nu în înţelepciunea lumii acesteia. Din păcate, trebuie să recunoaştem, puţini sunt cei care ating această desăvârşire evanghelică: a fi nebun pentru Hristos. Sfânta Parascheva a atins această treaptă; Sfântul Teofil, supranumit „cel nebun pentru Hristos” este definit în conştiinţa credincioşilor ca purtător al acestui mare dar, a fi „nebun pentru Hristos”, adică a fi întru totul detaşat de logica acestei lumi, de înţelepciunea omenească şi a trăi numai în ritmul Împărăţiei lui Dumnezeu chiar din această lume.

Exemplul vieţii Sfântului Teofil pentru creştinii de astăzi

Înaltpreasfinţia Voastră, în viaţa Sfântului Teofil se vorbeşte, printre alte multe fapte minunate, despre ocrotirea minunată pe care a trimis-o Dumnezeu asupra pruncului Toma, viitorul ieroschimonah Teofil, atunci când mama lui a dorit să scape de el, deoarece îl privea ca pe o povară, ca pe o ruşine pentru familia sa. Care este semnificaţia acestui episod pentru noi, cei de astăzi, privitor la darul naşterii de prunci?

Datorită situaţiei demografice dezastruoase în care se află Europa şi, din păcate, şi noi aici, orice exemplu bun din viaţa lumii, din viaţa Bisericii, din viaţa sfinţilor, este absolut necesar să fie mărturisit. Sfântul Teofil a avut o copilărie nefericită în familie, în mod special datorită mamei sale. În cele din urmă, prin mila Domnului, mama şi-a recunoscut greşeala că nu a avut grijă, aşa cum se cuvine, de pruncul cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Ar fi bine ca mamele şi taţii să înţeleagă că a avea copii este un mare dar de la Dumnezeu, că a-i creşte frumos este absolut o necesitate. Nădăjduiesc în faptul că mulţi pelerini, veniţi la Iaşi în aceste zile, mame tinere, taţi tineri, care au, cu darul Lui Dumnezeu, încă posibilitatea de a zămisli şi naşte copii, să citescă viaţa Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos şi să vadă, prin intermediul vieţii acestui mare sfânt, regretele mărturisite la bătrâneţe de mama lui, pentru că nu a avut în tinereţe o atitudine corespunzătoare. Şi aflând despre aceasta să înţeleagă ce înseamnă a avea un copil şi a-l creşte creştineşte şi, în cazul nostru, româneşte, adică în mod autentic ancorat în învăţătura Sfintei Scripturi şi în dobândirea cunoştinţelor necesare, pentru ca, atunci când pruncul va fi adult să fie bucurie părinţilor, bucurie ţării şi neamului.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare, cum este numită în Acatist, adună an de an, sute de mii de pelerini. În contextul destul de greu în care trăim astăzi, când oamenii sunt preocupaţi şi distraşi mai mult de cele materiale, ce mai caută atâţia oameni la Sfinţi? De ce vin atât de mulţi? Ce le pot oferi sfinţii lor?

Pentru foarte multe pricini, creştinii se îndreaptă spre locurile unde sunt sfinte moaşte. Aş aminti, pe scurt, doar de unul, şi anume: creştinii, adică noi toţi, recunoaştem că suntem păcătoşi şi recunoaştem, în acelaşi timp, că sunt sfinţii sunt oameni care au depăşit păcatul. Recunoscându-ne pe noi păcătoşi, recunoscând sfinţenia sfinţilor, alergăm către ei, pentru că sfinţenia lor ne atrage, căci acolo ar trebui să fim şi noi unde sunt ei, să avem aceeaşi viaţă pe care au avut-o ei. Neputând fi ca ei, dorim să fim cel puţin în preajma lor, să-i atingem, să-i sărutăm, să-i îmbrăţişăm. Apoi, ştim, de asemenea, că sfinţii au „uşa deschisă” la Dumnezeu, unde noi, datorită greutăţii păcatelor, cu dificultate putem ajunge, şi îi rugăm pe ei să se roage pentru noi, ca şi nouă Dumnezeu să ne deschidă uşa milostivirii Sale.

Simţim ajutorul lor şi, atunci când avem ocazia alergăm către ei, nădăjduind în mâna lor ocrotitoare, aşezată asupra creştetului nostru, care se pleacă smerit în faţa sfintelor lor moaşte.

Pelerinajul şi turismul religios

Înaltpreasfinţia Voastră şi la Iaşi şi, presupun că şi în alte locuri unde se organizează evenimente religioase de o asemenea amploare, sunt şi alte părţi ale sărbătorilor, pe care, poate, unii le caută mai mult decât pe cele duhovniceşti. Putem spune despre pelerinajul la Locurile Sfinte, la moaştele sfinţilor, la locuri ce adăpostesc icoane făcătoare de minuni, că este un act de turism cu o tentă religioasă sau pelerinajul este ceva mai profund, un act de mărturisire a credinţei, de exprimare a ei?

Turismul religios şi pelerinajul sunt două lucruri diferite. Turistul vine să vadă monumente istorice, să admire opere de artă, să trăiască pentru câteva clipe într-un peisaj frumos, pentru că, în general Locurile Sfinte sunt aşezate în munţi, în păduri, în locuri unde zarva lumii ajunge mai greu. Turistul vine să-şi întregească cultura generală într-un sit, într-un loc religios. Pe când pelerinul, îndreptându-se spre o mănăstire, spre un loc sfânt, spre sfintele moaşte, vine să se roage, să se apropie de Dumnezeu. Pelerinul vine să trăiască pentru câteva clipe într-un alt ritm, decât în ritmul agitat care, în general, îi defineşte existenţa în zilele obişnuite.

Pelerinul se îndreaptă spre Locurile Sfinte pentru  a-şi tămădui sufletul, pentru că are prea multe greutăţi care-i apasă cugetul său.Pelerinul vine la un loc sfânt pentru că simte nevoia să se curăţească înlăuntrul său de noroiul păcatelor care, puţin câte puţin, se aşează la baza acestui cuget lăuntric.

Dar există şi situaţii, slavă Domnului!, când pelerinul şi turistul se regăsesc în aceeaşi persoană. Turistul vine să vadă o operă de artă şi aceasta fiind de excepţie, de exemplu o icoană ortodoxă autentică, turistul simte, chiar dacă nu doreşte neapărat şi nu caută acest lucru, sinte, aşadar, că ceva îl atinge. Începe să-şi pună întrebări şi, dintr-o dată, este înveşmântat, cel puţin în parte, în haină de pelerin. Pelerinul, de asemenea, poate şi el cunoaşte frumuseţea unei mănăstiri, nu doar în latura sa duhovnicească pură, ci în latura arhitectonică a obiectivului, în partea artistică a acesteia. Acest lucru îi întregeşte şi pelerinului perspectiva asupra ceea ce, în cele din urmă, el caută, venind într-un loc sfânt şi monument istoric, în acelaşi timp.

La final, v-aş ruga să adăugaţi câteva concluzii ori să subliniaţi câteva lucruri care ii se par mai importante, privitor la hramul Sfintei Parascheva, poate comparativ cu anii trecuţi şi nu neapărat din punct de vedere organizatoric, să spunem, ci mai mult concluzii duhovniceşti.

Cred că şi în pelerinajul de anul acesta nu facem altceva decât să ne înscriem în aceeaşi tradiţie, deja trăită adânc şi frumos şi de noi, cei din Iaşi, şi de pelerinii care ne calcă pragul. Aşadar, nimic nou, aceeaşi fervoare, aceleaşi doruri exprimate de credincioşi, acelaşi rând de pelerini, parcă interminabil. Slavă Domnului pentru aceasta! Probabil sunt şi lucruri noi, în sensul că sunt oameni noi, chipuri noi, oameni care au aflat, prin diferite căi, despre binefacerile Sfintei Parascheva şi se îndreaptă. Dar avem aceeaşi ambianţă sacră a tot ceea ce se întâmplă aici, avem aceeaşi intensitate a credinţei şi, bineînţeles, aceeaşi Sfântă Parascheva, mult folositoare, mult ocrotitoare, mult binecuvântătoare, mult sfinţitoare şi credincioşii simt acest lucru. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, vă sărutăm dreapta, vă mai aşteptăm la Radio Trinitas şi vă rugăm să ne binecuvântaţi!

Bucurie sfântă! şi rugăciunile Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos să ne ocrotească în aceste zile, să le avem frumoase pentru sufletele noastre şi pentru slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Doamne ajută!

(Transcriere şi adaptare pentru doxologia.ro de diac. Marian Pătraşcu)

• Ziarul de Iasi: pr. Constantin Sturzu: Nebun pentru Hristos

Zilele acestea, o sintagma noua (pentru unii) a intrat in constiinta opiniei publice: “nebun pentru Hristos”. Cei mai familiarizati cu literatura aghiografica cunosc foarte bine acest tip de caracterizare a unor sfinti, specific mai ales spatiului ortodox rusesc. Aducerea, de la Kiev la Iasi, a moastelor Sfantului Cuvios Teofil ne obliga la a clarifica sensul acestei sintagme si de a deslusi intelesul pe care-l poate avea pentru noi, cei de azi. Mai ales ca termenul “nebun” este, in limbajul curent, asociat unei stari patologice, incompatibila cu specificul vietii traite in sfintenie. Asa incat, inca de la inceput, trebuie precizat ca “nebunia” Sfantului Teofil (ca si a altor sfinti) nu se refera la anumite boli sau neputinte de ordin psihic. Un sfant “nebun pentru Hristos” nu este o persoana bolnava mintal, care nu mai detine controlul asupra comportamentului si gandirii sale, ci este un credincios care alege sa se faca pe sine nebun, din dorinta fierbinte de a se apropia cat mai mult de Dumnezeu, alegand o purtare si un limbaj care pot sminti pe cei din jur, dar prin care se feresc de slava desarta (lauda) pe care ar putea-o primi de la lume. Spre deosebire de un nebun (bolnav mintal) care nu poate alege sa se comporte ca un om sanatos, cel care se face pe sine “nebun pentru Hristos“, poate renunta oricand la comportamentul acesta al sau.

Dintr-un anumit punct de vedere, orice sfant poate fi numit “nebun pentru Hristos”. Pentru ca sfintenia se dobandeste indreptandu-ne catre Dumnezeu cu o dragoste “nebuna”, in care esti dispus sa te rupi de toti si de toate, inclusiv de familie, daca aceasta se face piedica in calea catre Dumnezeu. Sfanta Cuvioasa Parascheva, pe care o cinstim in mod deosebit in aceste zile, a facut multe lucruri “nebunesti” in viata ei: a oferit, pe cand era doar o copila, hainele sale scumpe copiilor mai necajiti, fiind mustrata de ai sai; a impartit toata averea mostenita de la parintii sai si s-a retras spre a trai viata monahala; a revenit in patria sa, spre sfarsitul vietii, dar nu a spus nimanui cine este, traind ca o straina. Tot acest comportament al sau ar putea fi lesne catalogat de catre un om obisnuit ca fiind unul “nebunesc”. Dar singura ei dorinta a fost aceea de a implini poruncile din Evanghelie, ascultand in mod desavarsit de Mirele Hristos, in pofida unor reguli sau cutume ale comunitatii in care s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii sale. Iar astfel de fapte “nebunesti” am putea gasi in viata oricarui sfant canonizat de Biserica Ortodoxa.

Sfintii “nebuni pentru Hristos” se disting totusi de cei care nu sunt numiti ca atare in sinaxare si calendare bisericesti, intrucat au avut un comportament, voit si pronuntat, mai “scandalos” in ochii lumii. Spre exemplu, Sfantul Vasile din Moscova, care a trecut la cele vesnice pe 2 august 1557, obisnuia sa sarute cu lacrimi colturile caselor in care se organizau chefuri si se faceau fapte dezmatate, spre surprinderea multor trecatori. Dar el facea acest lucru nu pentru ca aprecia cele ce se petreceau in acele case, ci pentru ca ii vedea pe ingerii pazitori ai acelora stand, intristati, afara, si se ruga pentru indreptarea celor care o luasera pe cale desfraului si a betiei. Un astfel de comportament, considerat ciudat chiar si de mai marii sai pe linie bisericeasca, a avut si Sfantul Teofil, prezent la Iasi, zilele acestea, printr-o particica din sfintele sale moaste. Acesta a refuzat, chiar de la nastere, sa fie alaptat de mama sa (care a nascut doi gemeni, pe Toma – care a devenit Teofil, dupa calugarie – si pe Calinic), preferand fiertura de cartofi si legume in locul laptelui matern. Faptul ca alegea sa posteasca, prunc fiind, ne indica faptul ca Toma era rodul rugaciunii multor inaintasi cu viata sfanta (tatal sau era preot si provenea dintr-o familie foarte credincioasa). Mama sa, Eufrosina, nu a putut primi o asemenea “jignire” din partea fiului sau si a incercat, cu mintea intunecata de ura si de superstitii, in mai multe randuri, sa-l ucida, dar pruncul a fost salvat de fiecare data de puterea lui Dumnezeu. Spre finalul vietii, si-a cerut iertare de la acest copil al sau, care a fost crescut, succesiv, de mai multe familii, pana la momentul in care a intrat in manastire. Nici in manastire insa Teofil nu a fost inteles si acceptat, fiind catalogat ca “incapatanat si nesupus” si ca facand multa sminteala printre credinciosi prin “ciudateniile” sale. Oamenii insa il iubeau si il cautau pentru milostenia sa si pentru cuvantul sau cel cu multa putere. Uneori le dadea celor care-l cautau la chilie cate un obiect – un ciob, o aschie, un capat de lumanare, chiar o bucata de balega – prin care atragea atentia, in mod profetic, persoanei respective, asupra unor lucruri ce urmau sa i se intample. Dar evita, cel mai adesea, sa dea ochii cu pelerinii, facand din chilia sa un loc de nevizitat, plin de mizerie si de lucruri asezate in dezordine, care “sa-i aminteasca in permanenta despre mizeria si neoranduiala din sufletul sau”.

“Va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca”

Cateva lucruri poate intelege crestinul de azi luand aminte la vietile unor astfel de “nebuni pentru Hristos”. Mai intai, noi nu putem sa ne numim crestini daca nu alegem sa-L iubim pe Hristos mai mult decat orice altceva de pe lumea aceasta. Iar iubirea noastra sa fie atat de puternica, incat sa biruiasca, la nevoie, orice reguli sau comportamente carora li se supune lumea. Atitudinea Eufrosinei fata de fiul sau, Toma, o regasim, din pacate, si la alte mame din zilele noastre, atunci cand isi ucid copiii prin avort sau cand nu-si apropie copilul de Biserica, nu-l invata nimic despre Dumnezeu or, mai grav, chiar il impiedica pe acesta sa implineasca poruncile evanghelice. Am spovedit adesea tineri care erau mahniti ca mamele lor fie nu le ingaduie sa posteasca, fie nu-i lasa sa mearga mai des la biserica si sa se spovedeasca (“ca doar nu te-ai calugarit, trebuie sa-ti traiesti viata!” – e, cel mai adesea, sloganul acestor mame). Acesti tineri pot fi intariti, prin pilda Sfantului Teofil, in “nebunia” lor pentru Hristos si incurajati sa ia aminte mai mult la dorul din inima lor, cel indreptat catre Dumnezeu, decat la aceasta “ingrijorare” a parintilor trupesti.

Dar sunt multe alte momentele in care esti pus in situatia de a te comporta “firesc” (adica in mod conformist, precum cei din jurul tau), dar poti alege calea unui comportament mai “nebunesc”: atunci cand alegi sa mananci de post, desi toti colegii te indeamna sa mananci de frupt; cand esti intr-un mijloc de transport in comun si esti singurul care-si face cruce, la trecerea prin dreptul unei biserici; cand spui o rugaciune si iti faci cruce inainte de a lua masa intr-un loc public samd. Si prin astfel de gesturi, noi Il marturisim pe Hristos si ne facem, cumva, nebuni in fata oamenilor care nu-L iubesc pe Dumnezeu. In nici un caz nu trebuie sa-i imitam pe sfintii nebuni pentru Hristos in comportamentul exterior (adica sa umblam murdari, sa avem camerele in dezordine etc.), dar, daca tinem la comuniunea cu Dumnezeu mai mult decat la parerea oamenilor din jur, nu ne vom sfii a da o marturie crestina oriunde in aceasta lume.

In final, mai trebuie sa reflectam asupra unui alt tip de nebunie, nu pentru, ci impotriva lui Dumnezeu, despre care vorbea Sfantul Antonie cel Mare, cand zicea ca “va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca si, de vor vedea pe cineva ca nu-i nebun, se vor scula asupra lui strigandu-i ca-i nebun, pentru ca nu-i ca ei”. Si vremea aceea a cam venit. Cati tineri nu sunt considerati ciudati de catre colegii lor doar pentru ca doresc sa nu aiba nici un fel de relatii sexuale inainte de casatorie? Cate mame nu sunt considerate inconstiente doar pentru ca aleg a naste totii copiii, fara a avorta pe nici unul? Cati credinciosi nu sunt blamati doar pentru ca au ravna pentru cele sfinte mai mult decat de patru ori pe an, uneori fiind certati chiar de catre cei care au datoria de a-i apropia de Dumnezeu? Daca-i binecuvantam pe toti cei care ne sunt stavila in unirea noastra deplina cu Hristos – Domnul si Mantuitorul, ne vom face partasi si multor jigniri. Caci si despre Hristos au indraznit sa spuna multi dintre contemporanii Sai: “Are demon si este nebun. De ce sa-L ascultati?” (Ioan 10, 20).

• Doxologia/ Virtutea punctualității la ortodocşi

Momentul potrivit pentru a sosi la orice Sfântă Taină este înainte ca aceasta să înceapă. Din păcate, a devenit un obicei a majorității creștinilor ortodocși să ajungă târziu la Biserică. Nu este vorba despre întârzierile ocazionale datorate circumstanțelor neprevăzute, ci de o practică obișnuită de a întârzia datorată lipsei grijii de a ajunge la timp.

Oare are acest lucru vreo importanţă? În mod evident, da, deși nu în viziunea tuturor, cu toate acestea nu numai că ne încetinim urcușul nostru duhovnicesc prin faptul că întârziem în mod constant, dar îi deranjăm, de asemenea, și pe frații și surorile noastre în Domnul care au ajuns la timp și care se află deja în comuniunea rugăciunii cu Dumnezeu.

Prin urmare, ar trebui să facem eforturi să ajungem cu câteva minute mai devreme de începerea slujbei, nu numai pentru a ne pregăti din punct de vedere fizic, ci mai important, pentru a ne despărți de bagajul lumesc pe care îl luăm cu noi – pentru ca „grija cea lumească să o lepădăm” – grijă care, fie că suntem conștienți sau nu, are un impact profund asupra tuturor celor din jurul nostru. Asemenea acțiuni izvorâte din credință nu numai că ne hrănesc propriul suflet, dar și trimit un mesaj important copiilor, vizitatorilor și celor care ne judecă. Să ne gândim cât de ciudat este pentru vizitatori și pentru cei care vin doar din curiozitate și care de cele mai multe ori ajung mai devreme la Biserică, să găsească locașul de închinare aproape gol.

Este absolut vital să ne amintim în mod constant de marea binecuvântare pe care ne-a dat-o Dumnezeu în Sfânta Ortodoxie! O Biserică Ortodoxă este acea parte a creației lui Dumnezeu, care a fost aleasă și recuperată din lumea aceasta pentru Împărăția lui Dumnezeu. Înăuntrul zidurilor sale Dumnezeul cel Ceresc locuiește și se mișcă; cerescul și pământescul se întâlnesc; îngerii îl asistă pe preot în timpul Sfintei Liturghii iar Sfinții și membrii Bisericii Triumfătoare li se alătură credincioșilor în timpul Sfintelor Slujbe. Ca să zicem așa, noi, venind la Biserică, părăsim lumea aceasta și intrăm în regatul cel ceresc, deoarece „în biserica Ta fiind, în cer a sta ni se pare”. Cine ar vrea să întârzie la aşa ceva?

Având în vedere aceste realități spirituale, deosebit de semnificative, trebuie să începem să ne apropiem de Sfintele Taine cu o nouă atitudine de smerenie și cucernicie. Oare nu ne străduim noi să ajungem la serviciu și la întâlnirile lumești la timp? Atunci cât efort ar trebui să depunem, ca să ajungem la timp la întâlnirea noastră cu Împărăția lui Dumnezeu?

Legaturi:

• MARELE HRAM DE LA IASI, Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cuvantul INALTULUI TEOFAN (2012). Pr. Ioan Valentin Istrati: Hramul Sfintei Parascheva – asediu la porţile luminii
• SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA. Predici audio ale parintilor Hrisostom (Putna) si Damaschin (Sihastria Putnei), cantari, minuni, marturii. PENTRU CE NE RUGAM SFINTEI SI CE MINUNI SAVARSESTE SI ASTAZI PENTRU CREDINCIOSI?
• SFANTA PARASCHEVA, OCROTITOAREA MOLDOVEI. Viata Cuvioasei, cantari la hram si cuvantul IPS Teofan la marele praznic al Iasilor (2011)
  
• IPS HIEROTHEOS VLACHOS LA IASI (2011) – predica si interviu de Cuvioasa Parascheva (VIDEO): SFINTELE MOASTE SUNT DOVADA CEA MAI MARE CA DUMNEZEU ESTE VIU
• OSTROV (INSULA) (filmul ortodox integral, subtitrat)