TOKES evoca “unificarea” natiunii maghiare si vremurile ANTE-TRIANON in Parlamentul European/ Tamar Sandor, presedintele CJ COVANSA, cere schimbarea numelui Jandarmeriei locale din “Gheorghe Doja” in “Dozsa Gyorgy”

10-06-2014 2 minute Sublinieri

tokes

Europarlamentarul FIDESZ predică despre unificarea naţiunii maghiare în Parlamentul European

Reales europarlamentar pe listele FIDESZ (Ungaria), Laszlo Tokes îşi face noi calcule mutându-şi discursul privind unificarea naţiunii maghiare la popularii europeni (PPE).  Într-o declaraţie de presă dată publicităţii săptămâna trecută, Tokes “dirijează” Ziua Apartenenţei Naţionale către Parlamentul European (PE) pentru a ajunge la… Trianon. “În virtutea actualităţii politice europene, mesajul din acest an al Zilei Apartenenţei Naţionale poate fi formulat astfel din Parlamentul European. E grăitor faptul că aniversarea din 2014 a Păcii de la Trianon (1920) coincide cu ziua constituirii nou alesului Parlament European. Alcătuirea celei mai mari fracţiuni parlamentare, grupul deputaţilor Partidului Popular European, se referă la coagularea forţelor creştin-naţionale din Europa. Ca parte a acestui proces, puterea numerică concludentă a delegaţiilor populare din Ungaria (12 membri) şi România (15 membri) arată spre o coagulare a acestor forţe şi în plan naţional, ca semn al determinării partidelor cu pricina în sensul unificării lor”, afirmă Tokes. Imediat, europarlamentarul ajunge şi la unificarea peste graniţe a naţiunii maghiare.

 “Ţara mamă” şi fiii rătăcitori

“În acelaşi timp, în luarea de poziţie emisă cu ocazia Zilei Apartenenţei Naţionale, delegaţia populară maghiară condusă de Gyürk Andras a numit drept «staţie importantă» în unificarea peste graniţe a naţiunii următorul aspect: că «după aproape 100 de ani, reprezentanţii ţării-mamă şi ai maghiarilor din Slovacia, Ucraina, Transilvania şi Voivodina pot lucra din nou în acelaşi Parlament». Numărul acestora, incluzându-i aici pe deputaţii aleşi în România şi Slovacia, se ridică la 16”, calculează Tokes. Calcule care au ca punct final interesele naţionale maghiare. “Theodor Stolojan (n.r. – şeful delegaţiei popularilor români) a luat poziţie în sprijinul “susţinerii şi favorizării cetăţenilor români şi României”. La fel, Guvernul de coaliţie Fidesz-KDNP şi reprezentanţa noastră de dincolo de graniţe au drept provocare principală valorificarea intereselor naţionale maghiare. Planurile noastre se întâlnesc în acest punct, în cadrul unităţii şi diversităţii Europei”, susţine Tokes. El încheie îndemnând comunităţile de  maghiari cum să caute şi să urmeze drumul “apartenenţei naţionale”. “Ungaria şi România arată un exemplu comunităţilor noastre maghiare împărţite şi anume despre cum se poate ca, fie şi în condiţiile separării lor de acasă, drumul direcţionat al «apartenenţei naţionale» să fie căutat şi urmat”, mai afirmă Tokes.

 “Icoana vie”, lăsată fără decoraţie

În noiembrie anul trecut, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler acordat lui Tokes în 2009, la împlinirea a 20 de ani de la Revoluţie. Propunerea venea după ce, în iulie 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” a fost atacată în instanţă, iar europarlamentarul a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia şi ordinul prin care i-a fost conferită. În acest context, Tokes a dat publicităţii săptămână trecută un comunicat în care susţine că mai mulţi membri ai Congresului american i-au cerut printr-o scrisoare comună secretarului de stat John Kerry să intervină pe lângă Guvernul României şi pe lângă preşedintele Traian Băsescu în cazul Tokes Laszlo. În comunicat sunt oferite citate din scrisoarea congresmenilor americani conform cărora “România trebuie încurajată în respectarea şi păstrarea vie a unei icoane ca Tokes Laszlo şi nu în ştirbirea moştenirii anticomuniste a unui asemenea simbol şi a realizărilor Revoluţiei din 1989”. În favoarea sa, Tokes îl mai citează în comunicat şi pe un fost europarlamentar, Michl Ebner, “reprezentant de marcă al autonomiei din Tirolul de Sud”, care susţine că “a ameninţa, din această cauză, cu retragerea Ordinului «Steaua României» înseamnă nu doar ignorarea grosolană a spiritului epocii actuale şi a valorilor europene… dar înseamnă şi o identificare cu faptele lui Ceauşescu şi o negare a tuturor celor pe care pastorul Tokes le-a făcut în timpul Revoluţiei pentru ţara lui”.

Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor (UDMR), a declarat ca va adresa un memoriu conducerii Ministerului Afacerilor Interne prin care va solicita schimbarea denumirii Inspectoratului Judetean de Jandarmi Covasna din “Gheorghe Doja” in “Dozsa Gyorgy”, relateaza Agerpres.

Tamas Sandor a spus ca Dozsa Gyorgy s-a nascut in localitatea Dalnic, din actualul judet Covasna, intr-o familie de nobili maghiari si insista ca numele acestuia sa fie consemnat in limba maghiara.

“In ultimii 500 de ani, persoana lui Dozsa Gyorgy a nascut controverse, deoarece multi i-au contestat originea, numele si rolul sau social, el insusi traind intre doua limite, cel al curajului si al violentei. Insa un singur lucru este cert: Dozsa Gyorgy este al nostru, a fost un maghiar-secui, nascut intr-o familie nobiliara. Insistam asupra numelui maghiar al celui care s-a nascut odinioara la Dalnic, din acest motiv, sub semnul anului memorial, ma voi adresa in scris ministrului Afacerilor Interne, rugandu-l sa faca demersuri pentru inlocuirea numelui de Gheorghe Doja cu cel de Dozsa Gyorgy in denumirea Jandarmeriei Judetene“, a afirmat luni Tamas Sandor, care este si liderul UDMR Covasna.

Anul acesta se implinesc 500 de ani de la moartea lui Gheorghe Doja, care in anul 1514 a condus o mare rascoala taraneasca impotriva proprietarilor de pamant. Rascoala a fost inabusita in sange, iar liderul ei a fost prins, torturat si executat, fiind asezat pe un tron de fier inrosit in foc.

In memoria lui, autoritatile locale au dezvelit recent o placa comemorativa din bronz pe zidul Centrului cultural din localitatea Dalnic.

doja


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Romaniei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “TOKES evoca “unificarea” natiunii maghiare si vremurile ANTE-TRIANON in Parlamentul European/ Tamar Sandor, presedintele CJ COVANSA, cere schimbarea numelui Jandarmeriei locale din “Gheorghe Doja” in “Dozsa Gyorgy”

  1. Pingback: UNGARIA FACE PRESIUNI ASUPRA RETROCEDARILOR DIN ARDEAL. LASZLO TOKES – folosit de guvernul ORBAN in procesul de RESTITUIRE a proprietatilor revendicate de bisericile maghiare din TRANSILVANIA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare