(VIDEO) Bulgaria, cuprinsa de razboi interetnic? HAOS SI REVOLTE LA CATIVA ZECI DE KILOMETRI DE BUCURESTI

28-09-2011 2 minute Sublinieri

–>Get Adobe Flash player

Se îngroaşă gluma în Bulgaria. Peste 2.000 de oameni au atacat o moschee din centrul Sofiei iar mişcările maselor furioase încep să semene din ce în ce mai mult cu un război interetnic. Oamenii cer reintroducerea pedepsei cu moartea şi pedepsirea cruntă a romilor implicaţi în violenţele de vineri, când un tânăr a fost ucis.

Luni seara revoltele s-au mutat din Katuniţa pe străzile marilor oraşe. Protestatarii s-au luptat cu forţele de ordine chiar în faţa sediului Parlamentului Bulgar. Poliţiştii şi jandarmii au reuşit să respingă masele de oameni. Nu au reuşit totuşi să potolească furia acestora. 2000 de oameni s-au îndreptat spre moscheea Banya Bashi pe care au încercat să o vandalizeze. Mici conflicte au început să apară peste tot în ţară. Cele mai serioase la Plovdiv.

3.000 de oameni au aruncat aici cu pietre, sticle incendiare şi chiar cu semne de circulaţie în forţele de ordine. Poliţiştii au făcut sute de arestări, în special în rândul tinerilor. Printre cei reţinuţi se numără însă şi femei.

De cealaltă partea a baricadei, romii se pregătesc să reacţioneze. În cartierele lor, au format deja grupuri distincte şi s-au înarmat cu săbii şi arme de foc. Romii ameninţă că vor tăia capul oricui va îndrăzni să-i atace.

Tensiunile au pornit vineri noaptea, după ce nepotul autoproclamatului rege al ţiganilor, Kiril Raşcov ar fi călcat intenţionat un tânăr cu maşina. Mii de oameni, în majoritate extremişti de dreapta şi ultraşi au protestat faţă de incident şi au incendiat trei dintre proprietăţile ţarului Kiro. Staborul bulgăresc şi-ar fi renegat între timp liderul.

L-au condamnat chiar la moarte şi au încercat să se dezică de el. Unul dintre liderii rromi a declarat că Ţarul ar fi un simplu rom căldărar venit din România.

Poliţia bulgară a arestat 105 de persoane după ce sute de protestatari au luat cu asalt luni noapte străzile din opt oraşe importante, printre care Sofia, Plovdiv şi Varna în cele mai mari proteste sociale care au lovit ţara în ultimul deceniu, scrie Bloomberg. În Sofia au protestat circa 2.000 de persoane, conform Sofia Echo.

Violenţele au izbucnit după ce o rudă a lui Kiril Rashkov, liderului unui clan mafiot de origine romă, a fost acuzat de sătenii din Katunitsa că este vinovat pentru moartea tânărului de 19 ani Angel Petrov în week-end. Sătenii au incendiat câteva case şi maşini ale lui Rashkov drept răzbunare.

Exprimându-şi îngrijorarea că o treime dintre cei arestaţi au vârste mai mici de 18 ani, iar câţiva chiar 12-14 ani, ministrul adjunct al internelor Vesselin Vuchkov le-a cerut părinţilor să îşi convingă copiii să nu ia parte la astfel de evenimente.

Protestatarii, mare parte dintre ei suporteri ai unor echipe de fotbal, şi adolescenţi, s-au organizat prin intermediul reţelelor sociale şi au încercat să mărşăluiască prin cartierele de romi din câteva oraşe bulgare aruncând cu pietre şi sticle. “Situaţia este sub control”, a spus Vesselin Vuchkov, ministrul adjunct al internelor. “Nu au fost victime sau pagube materiale importante. Unii oameni au fost răniţi, inclusiv doi poliţişti în Sofia şi Varna. Prezenţa poliţiei pe străzi a crescut în toată ţara pentru a preveni posibilele violenţe.

Rashkov, 69 de ani, a fost investigat timp de câţiva ani de autorităţi pentru evaziune fiscală şi pentru producerea ilegală de alcool, a spus Krassimir Stefanov, şeful Fiscului bulgar.

Cu o zi înainte, poliţia a arestat un grup de 40 de tineri în oraşul Burgas, inclusiv patru persoane cu vârsta sub 18 ani.

Autoritățile de la Sofia au blocat toate bunurile și proprietățile ”Țarului Kiro”, liderul clanului de romi considerat vinovat de uciderea unui bulgar. De asemenea, Kiril Rașkov este anchetat pentru evaziune fiscală, transmite agenția Novinite. Și azi noapte au avut loc ample manifestații împotriva romilor în mai multe orașe bulgare, pentru a treia zi consecutiv.

Rașkov a fost adus încă de luni la Sofia, televiziunea națională informând că acesta ”se află într-un loc sigur”, în contextul violențelor etnice izbucnite în ultimele zile în unele orașe din Bulgaria.

Noi proteste au avut loc azi noapte în Bulgaria, inclusiv la Sofia, iar forțele de ordine au dispersat manifestanţii, împiedicându-i să ajungă la sediul Parlamentului sau în ghetourile romilor din provincie. Manifestanţii care aveau asupra lor focuri de artificii, bastoane sau cuţite au fost arestaţi. Bulgarii au scandat sloganuri de genul “Vrem legi”.

Autoritățile de la Sofia spun că numărul total al celor arestați în ultimele zile se ridică la 300. Conform agenției Novinite, agenții fiscului din Plovdiv au fost acuzați că nu au controlat corect averea deținută de ”Țarul Kiro”.


Categorii

1. DIVERSE, Revolte populare, revolutii, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

5 Commentarii la “(VIDEO) Bulgaria, cuprinsa de razboi interetnic? HAOS SI REVOLTE LA CATIVA ZECI DE KILOMETRI DE BUCURESTI

  1. ma gandesc ca tiganii acestia care sunt “haituiti” in Bulgaria sa nu se refugieze la noi.sau o fi un inceput al unui amplu protest impotriva romilor care se va extinde si in Romania?

  2. Si in Bulgaria sunt numiti tot romi?

  3. Pingback: Biserica Ortodoxa a Bulgariei a luat atitudine fata de violentele stradale: EVENIMENTELE MARTURISESC O ACUMULARE MARE DE FURIE SI URA INTRE OAMENI...
  4. Distributia tiganilor in spatiul european (infografic).

    http://en.rian.ru/infographics/20110930/167273798.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare