VINE ”PRIMAVARA EUROPEANA” DUPA CEA ARABA? SI TOT PRIN TWITTER! Los Indignados (Indignatii) din Spania, model contagios de revolta anti-austeritate sau foc de paie?/ EXODUL MEDICILOR ROMANI/ GRECIA, INSOLVABILA SI DISPERATA SA PRIVATIZEZE/ Criza economica arunca orasele mici intr-o criza a supravietuirii/ SECETA LOVESTE RECOLTELE DIN EUROPA

24-05-2011 13 minute Sublinieri

Tonul a fost dat la sfârşitul săptămânii de Spania. Cetăţenii Peninsulei Iberice s-au săturat de lipsa locurilor de muncă, de sărăcie, de măsuri de austeritate. Tineretul este revoltat că, la cei mai frumoşi ani, când iese de pe băncile şcolii şi vrea să-şi clădească o carieră şi să-şi facă o familie, se trezeşte împins fără voia lui în şomaj şi dezorientat în legătură cu viitorul său.

Tinerii spanioli, care au demonstrat şi ieri, după ce socialiştii aflaţi la guvernare au suferit cea mai dură înfrângere în alegerile municipale de duminică, obţinând 27,98% din voturi faţă de 36,25% cât au câştigat conservatorii, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 53,09% din buletine. Diferenţa de peste opt puncte arată clar că spaniolii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de poli­tica socialiştilor. Patru mari regiuni, Catalonia, Ţara Bascilor, Galicia şi Andaluzia, urmează să voteaze la alte date.

La Madrid, tinerii manifestanţi au continuat şi ieri mişcarea de protest a „indignaţilor” („indignados”) în Piaţa Puerta del Sol şi au hotărât să continue mişcarea „cel puţin până duminica viitoare”, informează AFP. În acest context tensionat, toate comunele din Spania şi-au ales consilierii muncipali, iar 13 dintre cele 17 regiuni autonome şi-au ales parlamentele.

Analiştii occidentali chiar au şi asemănat manifestaţiile din Spania cu „primăvara arabă” începută în Tunisia şi în Egipt, la care a participat în special tineretul dezamăgit, consi­derându-se ca fiind o generaţie pierdută, sacrificată de incapacitatea guvernanţilor de a acţiona în timp de criză. Tinerii spanioli au răspuns unui apel apolitic lansat pe Facebook şi pe Twitter, exact după modelul revoltelor din lumea arabă.

Şi în Cehia, la Praga, s-a desfăşurat un protest de amploare, cehii fiind de asemenea nemulţumiţi de politicile de austeritate ale guvernului lor de centru-dreapta, ce vizează reforme în sistemele de pensii, de sănătate, social şi fiscal, reforme pe care popu­laţia le consideră „reforme înşe­lătoare”, îndreptate „împotriva po­pulaţiei”. „Nu sunt reforme, ci furt în plină zi”, susţin protestatarii cehi, care au cerut Guvernului „să dea bani pentru sănătate, nu pentru bănci”.

Georgia, Spania şi Cehia sunt scena unor mitinguri de amploare împotriva sărăciei şi a măsurilor de austeritate care au avut loc şi în Franţa. Francezii au ieşit şi ei în stradă înainte cu Summit-ului G8, cerând democraţie, locuri de muncă şi condamnând clasa politică aflată la pu­tere.

Până şi georgienii au ieşit pe stradă, la Tbilisi şi Batumi, cerând demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, susţinut de Occident, căruia îi reproşează că nu a luat măsuri de combatere a sărăciei şi că a pierdut parte din teritoriul ţării în conflictul cu Rusia din 2008. Poliţia a intervenit ieri asupra manifes­tanţilor în mod violent.

Capacitatea Spaniei de a-si indeplini obiectivele de reducere a deficitului a fost pusa la indoiala, luni, dupa ce socialistii au suferit o infrangere zdrobitoare in alegerile locale. Tinerii spanioli nu renunta la protestele impotriva masurilor de austeritate, a somajului si a stagnarii economiei. Miscarea populara “Toma la Plaza”, cea mai ampla miscare stradala din Spania ultimelor trei decenii, a intrat in cea de-a doua saptamana, scrie publicatia El Pais.

Alegerile de duminica (22 mai) au fost precedate de o saptamana de proteste. Socialistii au ramas fara primariile importante si au obtinut doar cateva functii in cele 17 regiuni ale tarii. Premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero a recunoscut ca infrangerea a fost mai grava decat anticipase, dar a declarat ca va ramane in fruntea Guvernului pana la sfarsitul mandatului sau, in martie anul viitor. Liderii opozitiei si-au intensificat apelurile pentru alegeri anticipate. “In luna iulie a anului trecut am declarat ca guvernul ar trebui sa-i aduca pe cetateni la vot… de atunci, lucrurile s-au inrautatit, astfel ca pozitia noastra ramane neschimbata. Ceea ce va urma nu va fi usor. Exista o mare indoiala si incertitudine in Europa, iar acest guvern nu este capabil sa mai genereze incredere,” a declarat liderul partidului de centru-dreapta, Mariano Rajoy.

In perioada premergatoare alegerilor, zeci de mii de protestatari au iesit in strada si au infiintat tabere de protest in pietele capitalei Madrid. Nemultumirea a fost reflectata in mod clar in votul exprimat duminica. Partidul Popular (PP), formatiune de centru-dreapta aflata in opozitie, a marcat cel mai bun rezultat la alegerile municipale din Spania de la revenirea tarii la democratie in anul 1978, dupa decenii de dictatura sub conducerea lui Francisco Franco.  “Ma asteptam ca Partidul Popular sa castige. Ma doare, dar ma asteptam. Cel mai important lucru acum este ca miscarea sa continue independent de politica”, a declarat Manuel Gomez, un student aflat in piata Puerta del Sol din Madrid.

Protestele tinerilor spanioli au intrat in cea de-a doua saptamana, iar acestia isi propun sa ramana in piata Puerta del Sol cel putin pana duminica viitoare (29 mai) si sa extinda miscarea si in alte cartiere ale Madridului. Miscarea sociala nu a fost initiata de niciun partid politic sau de sindicate, ci s-a nascut prin intermediul retelelor sociale, in special Facebook si Twitter. Miscarea are drept sursa de inspiratie un manifest de 30 de pagini intitulat “Indignati-va”, scris de un intelectual francez in virsta de peste 90 de ani, Stephane Hessel.

Cele mai importante momente ale miscarii populare “Toma la Plaza”:

marti, 17 mai – A inceput miscarea “Toma la Plaza”, denumita de catre publicatiile spaniole “Movimiento 15M”, cand un “mozaic” de tineri si de cetateni de toate varstele si pregatirile, someri, studenti, pensionari, salariati, au ocupat Puerta del Sol, piata aflata centrul capitalei Madrid. Inedita, spontana, colorata si pacifista, miscarea in numele “dreptului de a se indigna”, denunta dominatia exclusiva a marilor partide asupra vietii politice spaniole, injustitia sociala, coruptia politicienilor. Dar, mai ales, denunta frustarea milioanelor de spanioli care nu au un loc de munca, rata de somaj a tarii (21,3%) fiind cea mai mare din Uniunea Europeana.

joi, 19 mai – Comisia electorala a decis ca protestele vor deveni ilegale in cursul zilei de sambata, avand in vedere alegerile municipale si regionale programate in 13 din cele 17 regiuni. Premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero a afirmat ca ar putea sa nu impuna cu forta restrictia de a manifesta.

vineri, 20 mai – Zeci de mii de tineri spanioli continua protestele, pentru a cincea zi, in marile orase din Spania. Aproximativ 25.000 de oameni au ramas in piata Puerta del Sol din Madrid si dupa miezul noptii, cand a intrat in vigoare interdictia de a manifesta. Inainte de miezul noptii, manifestantii au cerut multimii sa-si acopere gura cu o panglica, intr-un “strigat mut”. Imediat dupa aceea, multimea a strigat: “Acum suntem cu totii in ilegalitate”. Prezenta politiei a fost insa discreta. Doar cateva masini de politie au ramas parcate pe strazile din jurul pietei Puerta del Sol, potrivit AFP.

sambata, 21 mai – Mii de spanioli s-au adunat pentru a sasea zi consecutiva in Madrid si in alte orase din tara.

duminica, 22 mai –Protestatarii din Puerta del Sol au ridicat un cort care gazduieste o infirmerie si altul care gazduieste calculatoare, cu ajutorul unor donatii de la sustinatori ai miscarii. Corturile se aflau in continuare in piata luni dimineata, insa multimea a fost mai mica, iar analistii sunt de parere ca va miscarea nu va reusi sa-si pastreze intensitatea. “Problema mare este ca aceasta miscare nu are nicio cale in politica formala. Nu exista niciun partid care sa vorbeasca in mod legitim in numele lor… niciun partid verde, ca si in alte tari europene, care sa-i sustina“, a declarat David Bach, profesor de Strategie in Mediul Economic si la “IE Business School” din Madrid, citat de Reuters.

luni, 23 mai –Potrivit Cadena Ser Madrid, liderii miscarii au stabilit un protocol de actiune in cazul in care vor fi evacuati din piata Puerta del Sol. Tinerii au declarat ca vor ramane in piata cel putin pana duminica viitoare (29 mai) si ca isi doresc sa extinda miscarea si in alte cartiere ale capitalei. In acest sens, au convocat o Adunare a Cartierelor pentru sambata (28 mai) si o Adunare Generala pentru duminica, atunci cand vor decide daca vor continua manifestatiile. “Momentan, am decis sa ramanem in piata inca o saptamana, dar vom ramane pana ne vom indeplini obiectivele si ne propunem sa extindem protestele si in alte cartiere din Madrid”,a declarat Juan Rubio, purtatorul de cuvant al miscarii.

Spania şi Italia sunt cele două economii care  pot dinamita întregul continent. Încă de acum un an vă semnalam posibilitatea ca una din aceste ţări să devină ţintă pentru ca, în final, să avem parte de o nouă perioadă de foc pentru UE.  (…)  Şi pentru că a venit vorba de Banca Centrală Europeană, voi aminti că aici se află cheia rezolvării problemelor Europei.  În condiţiile în care datele venite dinspre Franţa şi Germania arată prost, soluţia nu poate fi decât o abordare integrată având în centru moneda unică. Până acum statele europene s-au dovedit incapabile să creioneze o strategie economică pentru întregul continent. Eşecul luării unor decizii radicale ar putea avea ca efect amplificarea mişcărilor centrifuge şi reîntoarcerea în istorie. Ar fi de-a dreptul tragic pentru toată lumea ca progresele făcute într-o perioadă de peste jumătate de secol să se sfârşească cu un eşec răsunător. Ne apropiem cu paşi din ce în ce mai repezi de adevăratul test de maturitate al naţiunilor europene, un test care poate avea ca efect o sărăcire masivă a populaţiei. Posibil ca aceasta să fie preţul final pe care fiecare dintre noi să-l plătească pentru ideea europeană.

Romania figureaza printre primele 10 state din lume in privinta numarului de persoane calificate care emigreaza – (11,8% din total persoane care pleaca), se arata intr-un studiu publicat marti de catre Banca Mondiala. Cel putin in randul medicilor, situatie arata destul de dramatic: peste 3000 de medici (circa 7% din total) au preferat sa isi caute de lucru in alte tari, mai arata raportul BM. Primele 3 tari de destinatie sunt Spania, Italia si Ungaria.

De asemenea, in Romania vin sa munceasca persoane din Siria, Moldova, Grecia, Bulgaria, Ucraina si Rusia. Potrivit documentului, Romania mai figureaza si in randul celor mai mari culoare migratorii din lume.  In clasamentul general, Romania ocupa locul al 18-lea in privinta numarului de emigranti cu cele 2,8 milioane de persoane luate in evidenta de catre banca Mondiala. Acestia au trimis in 2010 in tara circa 4,5 miliarde de dolari. Există peste 215 de milioane de migranţi la nivel mondial. Suma remitenţelor raportate primite de ţările în curs de dezvoltare este estimata la 325 miliarde dolari în 2010.

Remitenţele contribuie în mod semnificativ la un boom investiţional în sectoarele de sănătate, educaţie şi întreprinderile mici. Dar, în acelaşi timp, pierderea de competenţe determinata  de fenomenul migratiei influenteaza negativ dezvoltarea şi furnizarea de servicii de bază în ţările de origine.

In ciuda planurilor de salvare din partea  Uniunii Europene si FMI, ratele dobanzilor pentru imprumuturile tarilor cele mai afectate de criza datoriilor (Portugalia, Irlanda si Grecia) au crescut in ultimele saptamani. Si ratele dobanzilor Spaniei sunt de asemenea in crestere. Grecia este, de fapt, insolvabila, scriu Nouriel Roubini si Stephen Mihm in cotidianul francez Les Echos.  

Chiar si cu un ajutor de pana la 10% din PIB, insotit de un plan de austeritate drastic, datoria sa public este de 1,6 ori cat PIB-ul sau. Portugalia se indreapta incetul cu incetul spre faliment si ea.  In Irlanda si Spania, pierderile uriase in sectorul bancar se adauga unei datorii publice este in crestere. Politica oficiala – Plan A-sa presupunem ca PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia si Spania) au nu o problema de solvabilitate, ci una de lichiditate si ca imprumuturile acordate le-ar deschide noi piete. Aceasta strategie este sortita esecului. Deoarece cele mai multe dintre masurile la care statele au recurs  in trecut nu sunt aplicabile

Aflate in imposibilitatea  de a recurge la tiparnita de bani, deoarece sunt prizonierii de camasei  de forta a reglementarii din zona euro, ele nu se pot baza pe o  crestere rapida a PIB-ului pentru a salva. Pentru a reveni la crestere economica, aceste tari trebuie sa recastige competitivitatea prin devalorizarea monedei lor, in scopul de a transforma deficitul comercial intr-un surplus. Iar in privinta solutiei de reducere a  costurilor fortei de munca prin mentinerea cresterilor salariale sub cresterea  productivitatii, a fost nevoie de mai mult de zece ani in Germania … Ultima cale- cea privind  deflatia a salariilor si a preturilor, pentru a reduce costurile, ar arunca tara in recesiune.

Reducerea cheltuielilor publice si private pentru a spori economiile private si puna in aplicare masuri de austeritate fiscala nu estenici ea  adecvata Prin urmare, ar trebui sa treceti la planul B: o restructurare si o reducere ordonata a datoriei publice si private. Acest lucru poate fi realizat in diferite moduri, de exemplu, de reesalonare  a graficului de rambursare si reducerea ratelor dobanzilor. Aceasta solutie ar limita riscul de contagiune si de pierdere a institutiilor financiare. Europa nu isi poate permite sa arunce banii pe fereastra  rugandu-se sa revina cresterea economica. Niciun Deus ex  machina nu va veni in ajutorul FMI sau a Uniunii Europene.

Etapa a doua vizeaza scoaterea la vanzare a societatilor Public Power Corp, OTE Telecom si Societatea apelor din Salonic. Guvernul elen spera sa obtina intre 36 si 50 mld. euro inca din prima faza a planului de redresare. Pusa, practic, la zid de agentia internationala de notare Fitch Ratings, care i-a degradat cu trei trepte supli­mentare nota datoriei pe termen lung a tarii, Grecia s-a grabit sa prezinte un nou program de relansare a eco­nomiei. Se are in vedere, pe de o parte, un amplu si ambitios plan de privatizare si, pe de alta parte, noi masuri de austeritate. De asemenea, guvernul elen a anuntat interventii bugetare suplimentare in valoare de 6 mld. euro, precum si alte 22 mld. euro in cadrul Programului pe termen mediu 2012-2015.

Georges Petalotis, purtatorul de cuvant al cabi­netului, a precizat ca obiectul tuturor acestor eforturi este de a reduce deficitul la 1% din PIB pana in 2015. Planul de privatizare, prioritate absoluta a Atenei, a fost gandit in doua etape. Prima vizeaza scoaterea la vanzare a participatiei de 75% detinuta de stat in capitalul porturilor Pireu si Salonic si a pachetului de 34% din actiunile pe care le poseda la Hellenic Postbank. Totul pana la sfarsitul anului in curs.

Faza secunda include privatizarea celor 16% din actiunile aflate sub controlul statului la operatorul de telefonie OTE Telecom. Pe lista figureaza, de asemenea, Societatea apelor din Salonic (40% participatia statului), al doilea oras ca marime din Grecia, alaturi de Public Power Corp.

In ceea ce priveste masurile de austeritate, extrem de impopulare si care, cu siguranta, vor antrena noi miscari de protest intr-o Grecie si asa zguduita, periodic, de greve generale si de manifestantii gigant, se are, printre altele, in vedere:

  • Inasprirea conditiilor de obtinere a alocatiilor de somaj
  • Reducerea anumitor plati supli­mentare la pensii
  • Contributii financiare exceptionale ale celor retrasi din activitate inainte de varsta de 60 de ani
  • Cresterea timpului de lucru pentru functionari la 40 de ore pe sapta­mana de la 37,5 in prezent
  • Cresteri de impozite
  • Reducere suplimentara a chel­tu­ie­lilor de stat

O restructurare a datoriei ar fi un dezastru

Noile masuri vor permite Greciei sa obtina ultima transa de 12 mld. euro din planul de sustinere acordat in mai 2010 de Uniunea Europeana si Fondul Mone­tar International (FMI), in valoare totala de 110 mld. euro. Ele vor pune intr-o lumina noua discutiile din inte­riorul zonei euro privind un eventual ajutor suplimentar de 50-60 mld. euro. Inte­resant este ca, in acest context, agentia internationala de rating Moody’s a avertizat, intr-un raport publicat ieri, ca o restructurare a dato­riei elene, idee intens vehiculata in ultimul timp, ar avea consecinte nega­tive inclusiv pentru alte state europene, antrenand, totodata, o degradare a notei suverane a Greciei in categoria „C”. Este ultima inaintea intrarii in incapacitate de plata. In aceste conditii, bancile elene, principalele detinatoare ale titlurilor de stat, nu vor scapa de alte revizuiri ale ratingurilor lor, in masura in care, dupa toate probabilitatile, ele vor fi chemate sa suporte o parte a acestei restructurari. Acest lucru va afecta bilantul lor. In schimb, daca bancile elene vor fi reca­pi­talizate, iar Banca Cen­trala Euro­peana va continua sa le fur­ni­zeze lichi­ditati, nota lor nu va fi afec­tata. Dar pen­tru Moody’s, acest sce­nariu este mult mai pu­tin probabil decat prima varianta. In acelasi timp, publicatia „Business Insi­der” a intoc­mit lista ta­rilor cel mai pu­ternic amenintate de fali­ment si unde Grecia figureaza pe prima pozitie. Clasamentul a fost stabilit in functie de costul contractelor credit default swap (CDS), instrumente care func­tioneaza ca polite de acoperire a riscului de default. Romania se regaseste pe pozitia a 12-a, cu doua trepte deasu­pra Italiei, sanctionata de agentia Standard&Poor’s care i-a degradat pers­pectiva datoriei, si Belgia, avertizata, la randul ei, de agentia Fitch.

Grecii isi scot banii din tara si si-i depun in bancile elvetiene, de teama ca programele de austeritate le-ar putea afecta randamentele depozitelor, noteaza Bloomberg, citand publicatia germana Handelsblatt. Germanii il citeaza pe secretarul de stat al Finantelor elene, Dimitris Kouselas. Pana in prezent, au iesit din tara 280 miliarde de euro, adica 120% din PIB-ul Greciei, mai arata Bloomberg.

Potrivit Handelsblatt, din Grecia ar fi iesit in ultimele 18 luni circa 38 de miliarde de euro cu destinatia Elvetia. Publicatia germana mai noteaza ca inspectorii vamali de pe aeroporturile greceşti au detectat o creştere semnificativă a tentativelor de scoatere din tara a valutei cu ajutorul gentilor.

Un raport realizat de experţii Societăţii Academice din România ( SAR) relevă că unul din zece români se va confrunta în următorii ani cu o criză de supravieţuire, locuitorii oraşelor mici şi mijlocii fiind expuşi unor pericole majore care le afectează serios nivelul de trai.

„Previziunile noastre depăşesc estimările oficiale, care evaluează exclusiv zonele defavorizate şi în curs de restructurare oficial declarate ca atare după 1989. Realitatea tristă e că sunt foarte multe oraşe de acest tip în România şi în plus, încă asistăm la dezvoltări exagerate ale unor comunităţi noi, care vor avea probleme într-un orizont de timp mai lung: de mediu, de perspective economice şi sociale. Astazi, unul din zece români trăiesc în asemenea zone cu probleme”, a declarat Sorin Ioniţă, reprezentant SAR şi coordonator al raportului.

Printre zonele cu grad de risc ridicat regăsim foarte multe oraşe monoindustriale apărute în jurul exploataţiilor miniere, stimulate să crească în perioada industrializării forţate. Cercetătorii SAR dau ca exemplu Moldova Nouă şi Bălăn. Sunt însă şi comunităţi dependente de alte industrii energofage care au fost subvenţionate masiv de stat. Aici regăsim Victoria din judeţul Braşov sau Zimnicea din judeţul Teleorman.

Analiza făcută de SAR arată că în actualele condiţii economice, multe dintre aşezările de acest tip au intrat pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte natalitatea şi condiţiile de viaţă locală, toate acestea fiind legate într-un cerc vicios. Ele se confruntă şi cu grave probleme de poluare, rezultat al tehnicilor învechite folosite în procesele industriale şi din această cauză nu pot deveni atractive din punct de vedere turistic. În plus, evetualele proiecte de ecologizare ar însemna costuri masive.

Toţi aceşti parametrii cumulaţi indică faptul că oraşele respective s-au dezvoltat pe baze nesustenabile . La înfiinţarea lor s-a acordat prea puţină atenţie cererii existente pe piaţă sau tendinţelor economice la nivel global. Schimbările economice şi restructurările industriei din anii ’90 au avut un impact puternic asupra procesului lor de dezvoltare, la nivel socio-economic, al serviciilor sociale, dar şi uman şi afectiv. (…)

Primăvara neobişnuit de uscată din Europa de Nord şi Centrală a afectat grav culturile şi va creşte preţurile alimentelor. Rezervele de apă scad, de la lună la lună, în multe dintre statele europene, iar meteorologii spun că până la jumătatea lunii iunie nu se aşteaptă la precipitaţii semnificative.

În Franţa, cel mai mare producător de cereale din Europa, văzut din drum, grâul este încă verde, dar când intri în tarla piciorul îţi intră printre crăpăturile pământului ca în iulie. Rădăcinile plantei sunt de culoare maro, este pipernicită şi uscată în loc să fie albă şi suplă. Vor fi puţine boabe pe spic şi deci şi recolta va fi slabă, explică fermierii din zona Seine-et Marne, aflată la 50 de kilometri de Paris, citaţi de Reuters. „Nu am văzut nicio picătură de ploaie de câteva săptămâni şi este clar că nu vom avea aceeaşi recoltă ca anul trecut. De obicei, Mama Natură repară ceea ce-a distrus, dar nu este cazul şi anul acesta“, spun agricultorii francezi.

Deficitul de precipitaţii a ajuns la 70% în ultima lună şi 50% de la începutul anului, comparativ cu mediile sezonului în ultimii ani. Rezervele de apă scad de la lună la lună, iar meteorologii au prognozat că până la jumătatea lunii următoare nu se aşteaptă la precipitaţii semnificative. Cea mai severă secetă, cea din 1976, a distrus aproape toate culturile şi a afectat cu un punct procentual creşterea PIB-ului ţării. Acum, în 42 de departamente au fost impuse restricţii la apă. Agritel, firma franceză care analizează pieţele agricole, prevede o scădere a producţiei de cereale în Franţa, cu aproximativ 11,5% faţă de anul trecut, cea mai slabă din ultimii zece ani. Aici, irigaţiile sunt limitate, fapt ce provoacă dificultăţi majore nu numai pentru cultivatorii de cereale, dar şi pentru legumicultori.

În Europa de Nord şi Centrală, deficitul de precipitaţii a fost considerabil în martie şi aprilie, potrivit unui raport publicat  de Institutul Meteo din Franţa. În Germania, al doilea mare producător de grâu din Europa, aprilie a fost una dintre cele mai secetoase luni din 1881 încoace, iar martie a fost cea mai uscată din Marea Britanie, din 1953. Consecinţele: uscarea rapidă a solului care a atins niveluri mari la începutul lunii mai. Şi autorităţile din  Regatul Unit au recurs la limitarea irigării culturilor, iar agricultorii spun că situaţia este catastrofală pentru cereale, dar sunt afctate şi culturile de mazăre, fasole, spanac, fân.

Penuria de grâu ridică şi preţul la porumb

Recoltele, compromise înainte de începerea verii   Foto: Reuters

Seceta cu care se confruntă în prezent întreaga Europă, inclusiv Franţa, Germania şi Marea Britanie, printre cei mai mari producători de grâu din Uniunea Europeană, alimentează îngrijorările privind o nouă creştere a preţurilor produselor alimentare şi probleme în aprovizionarea unor state din  Africa de Nord. „The New York Times” scrie că recolta scăzută la cereale de anul acesta va conduce la o creştere suplimentară pe piaţa mondială şi a preţului la porumb. Toată lumea se uită acum spre marii producători de cereale din regiunea Mării Negre – în special Ucraina şi Rusia – care ar mai putea compensa scăderea producţiei în Europa de Vest. Însă nici aici situaţia nu este prea roz, după vara catastrofală de anul trecut şi iarna lungă şi geroasă de anul acesta.

Primii afectaţi

În 2008 şi 2010 – când au crescut preţurile la cereale şi totul s-a reflectat în portofelul consumatorilor – s-au declanşat revolte în numeroase ţări. Statele din Africa de Nord ar urma să fie primele victime ale secetei din Franţa. Africa de Nord importă 21 de milioane de tone de grâu în fiecare an. Provocarea pentru aceste ţări este şi mai mare deoarece nu numai Franţa a căzut victimă secetei anul acesta. Şi alţi exportatori au fost afectaţi, cum este cazul Ucrainei sau al Statelor Unite. Pe fondul crizei financiare şi a măsurilor de austeritate, nici europenilor nu le va cădea prea bine o nouă creştere a preţurilor la alimente.

Căpşuni în loc de grâu

Noile autorităţi din Egipt ­s-au angajat să reducă dependenţa ţării de importurile de grâu, în special din Statele Unite şi Franţa. Această dependenţă a crescut în timpul regimului Mubarak, considerat un simbol a aservirii ţării faţă de interesele comerciale occidentale. Egiptul s-a apucat să cultive căpşuni (cu un mare consum de apă) pentru piaţa americană, în loc să semene grâu.

Ajutor de la UE

Comisia Europeană şi-a dat acordul de principiu, săptămâna trecută, pentru plata în avans a subvenţiilor europene, pentru a veni în ajutorul fermierilor. Comisarul european pentru agricultură, românul Dacian Cioloş, a dat asigurări că „în cazuri justificate, în conformitate cu Regulamentul, ar putea fi posibil să se facă plăţi în avans, înainte de 16 octombrie“, cu două luni înainte faţă de cum e stabilit în cadrul Politicii agricole comune. Ministerul francez al Agriculturii a permis agricultorilor să cosească fânul înainte de data programată, fără a le fi afectată valoarea ajutorului acordat de UE.

China poate arunca preţurile în aer

China  a avut şi ea parte de o primăvară deosebit de secetoasă  care a afectat agricultura şi aprovizionarea cu electicitate a ţării. Cele mai lovite sunt provinciile traversate de fluviul ­Yangtze, cel mai lung din ţară. Din ianuarie până în aprilie au căzut cu 40% mai puţine precipitaţii, comparativ cu media din ultimii 50 de ani. Prin urmare, culturile au fost compromise, iar cantitatea de apă din râuri a atins cote alarmant de mici.

Autorităţile chineze încearcă să aducă ploaia trăgând în nori rachete încărcate cu subsţante chimice  Foto: AFP

În prezent, seceta afectează aproximativ 1,35 milioane hectare de culturi, mai ales în provinciile Hubei, Hunan şi Gansu. În plus, Biroul pentru controlul inundaţiilor şi Cartierul general de luptă împotriva secetei estimează că peste 1,4 milioane de persoane au dificultăţi în a se aproviziona cu apă. Guvernul chinez a trimis echipe speciale de lucru în provinciile Hunan şi Hubei pentru a lupta cu seceta.

Cine aduce ploaia

Departamentul Afacerilor Civile a cerut birourilor sale locale să elaboreze planuri detaliate pentru a lupta împotriva secetei şi să estimeze numărul persoanelor care au nevoie de asistenţă guvernamentală, în special de apă de băut. Departamentele locale vor trebui să ofere, de asemenea, sprijin financiar pentru fermierii locali, ale căror venituri de pe urma cerealor şi creşterii animalelor au fost grav reduse din cauza secetei. Autorităţile încearcă să aducă ploaia trăgând în nori rachete încărcate cu substante chimice. Seceta, cea mai severă din ultimii 60 de ani continuă să afecteze provincia Jiangsu.

Unul dintre principalele lacuri cu apă dulce din provincie a secat complet, afectând alimentarea cu apă, traficul şi localnicii. Lacul Shijiu are o suprafaţă de 200 de kilometri pătrati şi o adâncime de până la opt metri, însă nu au mai rămas din el decât câteva bălţi. China, care este primul producător, dar şi consumator mondial de grâu, poate influenţa grav piaţa mondială a cerealelor dacă trece masiv la import. Guvernul chinez se luptă să ţină în frâu inflaţia ce afectează mai ales produsele alimentare.

Revenind la chestiunile serioase, tind să cred că devenise necesar ca DSK să fie înlăturat de la şefia FMI. Faptul că a fost eliberat după ce şi-a dat demisia îmi confirmă pe deplin acest lucru. Sunt numeroase scandaluri care stau să izbucnească la FMI, mare parte din ele legate de strategia de finanţare a Greciei, mai precis de eşecul care se preconizează acolo. De altfel, un bun prieten destul de apropiat de situaţie îmi spunea că de cel puţin două luni se caută un înlocuitor pentru DSK. Dacă iniţial se considera că trebuie aşteptat ca acesta să se retragă singur pentru a candida la preşedinţia Franţei, amploarea evenimentelor a făcut necesară debarcarea rapidă a lui Strauss-Kahn. Desigur, FMI trebuie condus de cineva, iar bârfele sunt în floare. Unii o dau ca sigură pe Christine Lagarde, alţii scormonesc prin BRIC-uri sau dau ca sigură alegerea unui turc pe motivul că ar fi o punte între Europa şi Asia. Bineînțeles că toate aceste speculaţii sunt gloanţe livrate aprozaristelor pentru a putea avea subiecte de bârfă. Zonele de influenţă rămân neschimbate, asta e una din regulile de bază ale actualei lumi. Numai când se va dori demolarea se va putea pune în discuţie redesenarea amintitelor zone. (…)

 


Categorii

Acordul cu FMI, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Criza preturilor, criza alimentara, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “VINE ”PRIMAVARA EUROPEANA” DUPA CEA ARABA? SI TOT PRIN TWITTER! Los Indignados (Indignatii) din Spania, model contagios de revolta anti-austeritate sau foc de paie?/ EXODUL MEDICILOR ROMANI/ GRECIA, INSOLVABILA SI DISPERATA SA PRIVATIZEZE/ Criza economica arunca orasele mici intr-o criza a supravietuirii/ SECETA LOVESTE RECOLTELE DIN EUROPA

  1. “Patru mari regiuni, Catalonia, Ţara Bascilor, Galicia şi Andaluzia, urmează să voteaze la alte date.”

    Data inexacta. In absolut intreaga Spanie s-a votat in aceeasi zi…traim in Catalunya printre altele…asa ca foarte multe lucruri din presa scrisa romaneasca despre alte tari ale Europei sunt inexacte.
    Intr-adevar indignatii au fost pe strazi, inclusiv si in orasele mari ale Catalunyei.

  2. Deci:
    As we speak: astazi in Atena, Thessalonikki si Patras cele trei mari orase ale Greciei s-a organizat concomitent o demonstratie mamut dupa modelul celei din Spania ca amploare si dupa modelul celor din Orientul Mijlociu ca organizare: facebook.

    imagini de la fata locului (centrul Atenei) in timp aprox real pe:
    http://www.skai.gr/
    Ζωντανή μετάδoση από το Σύνταγμα

    Se striga impotriva FMI si a lui Papandreou care este numit tradator.
    Oamenii isi trimit comentarii/impresii de la fata locului prin retelele de socializare.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Analistul Gerald Celente crede ca revoltele din tarile arabe si din Spania deschid calea razboiului mondial. DE CE ROMANIA AR PUTEA FI UNUL DIN PRIMII PIONI SACRIFICATI
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Studiu” Oxfam: OMENIREA SE VA CONFRUNTA CU O CRIZA ALIMENTARA FARA PRECEDENT. CAUZA: schimbarile climatice si cresterea demografica…
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » VALUL ”INDIGNATILOR” MATURA GRECIA: zeci de mii de demonstranti in Atena, mii in orasele de provinvicie. O tara de vanzare/ TRANSA DE IMPRUMUT PENTRU GRECIA, PRETEXT PENTRU ALTE DECIZII EUROCENTRISTE?/ Din minciunile prop
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SANTAJUL FOAMETEI: Franta preseaza pentru un acord al G20 asupra agriculturii: ori guvernanta globala, ori “secolul foametei”
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Sinteza money.ro: ECONOMIA GLOBALA E IN PRAGUL UNUI NOU DEZASTRU
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ilie Serbanescu: Imi pare rau de Grecia si de insulele ei, dar de Romania mi se rupe inima!… SAU DESPRE NOUL VAL AL AUSTERITATII CE NE ASTEAPTA
  9. Pingback: Razboi întru Cuvânt » NOUA ORDINE MONDIALA INSEAMNA FOAMETE: ONU, Societe Generale si presa de profil economic umfla sperietoarea foametei ce va sa vina
  10. Pingback: Stiati ca... Premierul Giorgos Papandreou are nevoie de GARDA DE CORP si cand se intalneste cu proprii colegi de partid? SAU DESPRE CINE SUNT "CERCURILE" CARE IMPIEDICA "REFORMA" IN GRECIA?
  11. Pingback: Bill Gates vrea REVOLUTIE DIGITALA pentru combaterea FOAMETEI. OMG si legaturile dintre Gates, Rockeffeler, Banca Mondiala si MONSTANTO - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Grecii sunt saraci asta-i adevarul se stie asta, 3 milioane de greci traiesc la limita saraciei, banii din afaceri inclusiv turism ajung la varfuri , societatea nu castiga absolut nimic.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare