SFANTUL NEAGOE BASARAB – domnitorul isihast (†26 septembrie)

26-09-2015 Sublinieri

“Fie-ţi drag a te ruga de-a pururi, şi ţi se va lumina inima şi vei vedea pe Dumnezeu”

SAM3381a(icoana de Daniela Musat Toma)

Cititi si:

***


***

Familia ortodoxa, nr. 9 (80)/ septembrie 2015:

Sfântul Neagoe Basarab – lucrător al rugăciunii minţii, ocârmuitor al ţării

†26 septembrie

 „Fericită fie pomenirea bine-credinciosului Domn Io Neagoe Vodă, că întotdeauna creşteau si se înmulţeau bunătăţile în inima lui”,

scria în 1520 monahul Gavriil Aghioritul. Neagoe Basarab – un chip cu rară asemănare în istoria noastră, născut în duh de un sfânt isihast, Cuviosul Nifon, şi socotit pe dreptate întocmai cu acei mari şi sfinţi împăraţi bizantini prin ctitoriile sale pământeşti, dar şi pentru lucrarea sa duhovnicească.

Conştiinţa românilor de astăzi, obişnuită cu experienţa veacurilor din urmă, asociază stăpânitorii de ţară cu nişte oameni mai mult sau mai puţin îndepărtaţi de viaţa tainică a Bisericii, dacă nu chiar şi potrivnici ei, iar pe Sfântul Neagoe a ajuns să-l preţuiască doar pentru vestita sa ctitorie de la Curtea de Argeş şi pentru scrierile de învăţătură lăsate moştenire fiului său, ca simplu „monument de limbă”. Dar, ca de obicei în modernitate, scăpăm din vedere tocmai esenţialul lucrării sale, pecetluită prin îngemănarea de înţelepciune în ocârmuirea celor din afară si de iscusinţă în lucrarea celor din lăuntru, căci Sfântul Neagoe a fost unul din acele chipuri sfinte ce au trăit în lume fără să aparţină lumii, printre care strălucea cu două secole înaintea sa senatorul şi sfetnicul bizantin Constantin Palama, tatăl marelui Grigorie.

Pentru a o înţelege la adevărata însemnătate, viaţa sfântului domnitor ar trebui totodată privită în contextul epocii: conflictul dintre duhul predaniei dreptslăvitoare (isihastă, niptică, patristică) şi duhul noilor învăţături apusene (raţionaliste, scolastice, renovaţioniste) – antagonism latent încă de la sfârşitul primului mileniu de după Hristos, care s-a propagat până în contemporaneitate.

„Iar fericitul Nifon îl întărea cu învăţăturile sale”

otopeni-final-01Deşi a primit de mic dogmele cele mântuitoare ale dreptei credinţe, în care s-a înrădăcinat şi a crescut cu evlavie, Dumnezeu i-a rânduit tânărului Neagoe o întâlnire proniatoare, care l-a aşezat pe făgaşul unei vieţi de sfinţenie. Este vorba de venirea în anul 1502, la stăruinţele Domnitorului de atunci al Ţării Româneşti, Radu Vodă, pe scaunul de Mitropolit al Ungrovlahiei a Sfântului Nifon – fost Patriarh al Constantinopolului, care, în urma intrigilor de la înalta Poartă, fusese surghiunit de Sultanul Baiazid al II-lea.

Cunoscut pentru sporita sa măsură duhovnicească, acest Sfânt arhiereu a început să pună rânduială, ca un bun păstor, în noua lui turmă din ţinuturile româneşti, căci, după cum ne zice cronicarul vieţii sale, o aflase neplecată şi neascultătoare, şi Biserica răzvrătită şi cu obiceiuri rele şi nesocotite”. Insă, prin uneltirile diavolului cel urâtor de oameni, Sfântul şi-a atras vrăjmăşia multora, pentru aceste lucrări aducătoare de mântuire.

Neagoe, pe atunci tânăr dregător (postelnic, apoi mare comis), s-a apropiat neîntârziat de Sfântul Nifon, ajungând unul dintre iubiţii săi fii duhovniceşti. Iată cum stau zugrăvite acele clipe în cronică:

Aşa cum Dumnezeu a trimis corbul să-l hrănească pe Ilie Prorocul, şi aşijderea a păzit cu bucate pe Daniil Prorocul cu Avacum, tot în acest chip l-a păzit şi pe Sfântul Nifon, că îi veni în ajutor un cocon de boieri, pe care-l chema Neagoe, şi care era mai mare peste vânători. (…) Iar fericitul Nifon îl întărea cu învăţăturile sale, ca să crească şi să se înalţe în toate faptele cele bune şi să se ridice în noroc bun şi să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.

Pe cât de mult a stăruit Radu Vodă să-l aducă în ţară pe Cuviosul Nifon, pe atât de iute a căutat să scape de el când nu i-a făcut pe voie. Aşa se face că, din pricina acriviei sale arhiereşti, Mitropolitul a căzut în dizgraţia lui Radu Vodă, după ce a refuzat să binecuvânteze a doua căsătorie a unuia dintre boieri cu sora domnitorului. Vrajba de la curte a culminat cu izgonirea din ţară a Sfântului ierarh, care i-a afurisit pe cei ce săvârşiseră nedreptatea. Pierderea născătorului său în Duh a fost o mare durere pentru evlaviosul Neagoe.

„Puneţi altul, pe care veţi vrea”

Aflăm cele ce s-au întâmplat pe urmă de la un alt sfânt român, Cuviosul Ioan (Iacob):

„În Muntenia, după plecarea silnică a Cuviosului, au urmat multe necazuri şi tulburări. Din cauza secetei îndelungate şi a vânturilor celor rele, n-a rodit pământul nici pâine pentru hrana poporului şi nici păşune pentru vite, pentru aceasta a urmat foamete grea şi boli omorâtoare. La mănăstiri au fost tulburări, şi răscoale în popor. Iar boierimea s-a împărţit în tabere pentru ocuparea domniei. Din multa duşmănie ce era între ei, s-a vărsat mult sânge între fraţi, iar familia Basarabilor (din care se trăgea tânărul Neagoe, fiul duhovnicesc al Sfântului Nifon) a suferit prigoane înfricoşate şi însuşi Neagoe a scăpat prin minune de la moarte“…

neagoe-basarab-studyVăzând acestea, boierii s-au înfricoşat şi, umilindu-se la inimă, au hotărât laolaltă că singur Neagoe este cel în măsură să aducă pacea în ţară. Ducându-se la el, împreună cu tot poporul, i-au cerut într-un glas să primească tronul ţării. Atunci s-a vădit măsura duhovnicească a Sfântului Neagoe, căci a refuzat alegerea cu smeritele cuvinte:

„Puneţi altul, pe care veţi vrea, dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi”.

Toţi însă, cunoscându-i vrednicia, l-au rugat fierbinte să primească această dregătorie,

şi numai după multe stăruinţe fericitul Neagoe se plecă glasului lor şi luă coroana şi scaunul a toată Ţara Românească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni”.

De atunci, adaugă letopiseţul,

s-a potolit şi s-a împăcat ţara de gâlceava, şi bisericile se veseliră”.

Ajuns Domn al ţării, acoperit cu rugăciunile Sfântului său Părinte duhovnicesc, Neagoe, nu a dat uitării învăţăturile primite, ci a continuat să le lucreze cu înţelepciune.

În toată viaţa lui a păzit cu sfinţenie sfaturile cuviosului său Părinte, văzând cu ochii cum se împlineau toate vorbele lui”, ne încredinţează Sfântul Ioan Iacob.

„Dacă vom iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, mila Lui se va pogorî peste noi”

neagoe-basarab2Mărturie pentru cele din „inima adâncă” a domnitorului ne-a rămas scrierea pe care o cunoaştem astăzi sub numele de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie Vodădreptar dogmatic şi de viaţă duhovnicească, după predania Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, aşa cum arată şi acest citat pilduitor:

„Dacă vom iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, mila lui Hristos se va pogorî peste noi, de la dreapta Lui cea biruitoare, şi postul, şi ruga, şi curăţia, şi înfrânarea, şi smerenia, şi milostenia, şi răbdarea, şi ascultarea – că toate bunătăţile în mâinile Lui sunt. Pentru aceea, să nu ne întindem, nici să ne risipim cugetele noastre printr-alte părţi, ci numai să le urcăm la îndurătorul Dumnezeu, de la Care vine toată mila, ca să împărăţim cu Dânsul, în vecii vecilor”.

Scrierea Sfântului Neagoe a cunoscut o mare răspândire, chiar şi în afara hotarelor ţării, la curţile nobiliare ale celorlalte ţări ortodoxe, „Învăţăturile…” erau aşa de apreciate, încât la 1557 Ţarul Ivan cel Groaznic şi le însuşeşte samavolnic, punând să fie traduse din slavonă în greacă, pentru a le prezenta Patriarhului Constantinopolului sub numele lui, drept chezăşie a evlaviei şi a dreptei sale credinţe. Importanţa „Învăţăturilor…” nu este dată doar de conţinutul lor, ci şi de cadrul istoric în care au apărut, pe care îl aminteam la început, căci ele s-au contrapus unor tratate apusene cu largă răspândire la acea vreme, precum „Principele” lui Nicolo Machiavelli – exponent al tragicei decăderi a creştinismului din Apus, îmbolnăvit de o teologie ruptă de experienţa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Pe când literatura apuseană a vremii se afunda tot mai mult în cele ale războiului, ale pieirii, ale necredinţei – până la urmă ale iadului, tratatul domnitorului român căuta spre cele cereşti, arătând „treptele desăvârşirii” – treptele care-l pot urca pe om spre vederea lui Dumnezeu.

„Şi se arătă Radu Vodă lui Neagoe Vodă, şi-i făcu mare mulţumire”

După fericita adormire a Sfântului Nifon în Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte, ne spune cronicarul,

lui Neagoe Vodă i-a venit cuget şi gând bun dumnezeiesc şi a trimis dintre boierii săi credincioşi cu cărţi la Sfântul Munte al Athonului să aducă moaştele Sfinţiei sale Nifon Patriarhul, ca să curăţească şi să tămăduiască greşala lui Radu Vodă şi a altora, care îi făcuseră rău Sfinţiei sale”.

nifonlgLa sosirea lor,

„Neagoe Vodă adună tot clerul Bisericii şi toţi boierii aşteptând pe Părintele său sufletesc, apoi cuprinse în braţe racla cu moaştele Sfântului, ştiind că sunt ale iubitorului său, şi le sărută cu lacrimi şi cu multă veselie, împreună cu tot norodul creştinesc”.

Sfântul Neagoe s-a îngrijit să mijlocească iertarea lui Radu Vodă pentru prigonirea Cuviosului Nifon, punând racla cu moaştele acestuia peste mormântului fostului domnitor şi făcând priveghere de toată noaptea. Iar Hristos, ca un iubitor de oameni, a ascultat rugăciunile sfântului ucenic:

„Când fu spre sfârşitul slujbei Utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă, văzu Neagoe Vodă această descoperire: S-au rupt scoabele cele de fier şi acoperământul mormântului lui Radu Vodă şi se desfăcură marmurile, şi se ivi dinăuntru trupul lui Radu Vodă, groaznic şi întunecat, plin de puroi şi de putoare. Şi iată, se deschise racla cu moaştele Sfântului Nifon şi izvorî de la Sfântul izvor de apă, şi spălă tot trupul lui Radu Vodă, şi-l arătă luminat. Apoi iar toate încuietorile şi pietrele singure s-au închis, ca mai înainte. Şi se arătă Radu Vodă lui Neagoe Vodă, şi-i făcu mare mulţumire pentru lucrarea cea de milostenie ce a făcut-o pentru dânsul, apoi se duse dinaintea cehilor lui. Iar Neagoe Vodă îşi veni în fire şi mulţumea lui Dumnexeu şi Sfântului Nifon, facatorul-de-minuni, pentru aceasta”.

„Domn cu atâta dor de frumuseţe”

manastirea-curtea-de-arges-11Conştient că Biserica, pentru a-şi împlini lucrarea de sfinţire şi transfigurare a lumii, are nevoie şi de sprijin material, Sfântul Neagoe a zidit din temelii, pe cheltuiala sa, mănăstirea de la Curtea de Argeş, pe care, ne spune letopiseţul,

o făcu asemenea Raiului lui Dumnezeu, iar în mijloc era acea Casă dumnezeiască, stând ca şi Pomul Vieţii – însă nu tot aşa: căci dintr-acela mâncară strămoşii noştri poama morţii, iar dintr-acesta se mănâncă dătătorul-de-viaţă Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos“.

Grija fericitului domnitor s-a aplecat şi asupra lavrei de la Tismana şi a mănăstirilor Cotmeana, Cozia, Snagov şi Dealu, ca să numim doar câteva dintre cele mai cunoscute.

Sfântul Neagoe Basarab a ajutat mult şi mănăstirile din Sfântul Munte, îndeosebi cea în care s-a săvârşit Cuviosul Nifon şi se odihnesc sfintele sale moaşte, Dionisiu- unde este socotit astăzi al doilea ctitor, alături de cel care i-a dat numele, Sfântul Dionisie al Koriţei. Mănăstirea Kutlumusiu a fost reclădită şi împodobită tot prin osârdia sa, la fel şi katholikonul Marii Lavre, iar la Mănăstirea Iviru a împodobit icoana Maicii Domnului „Portăriţa”; şi-a legat numele şi prin numeroase danii către mănăstirile Pantokrator, Hilandar, Vatopedi şi Sfântul Pavel, făcându-l pe cronicar să exclame:

„Dar ce vom mai lungi cuvintele spunând toate mănăstirile pe rând? Că fu ctitor a tot Sfântul Munte”.

Sfantul Neagoe BasarabAjutorul material al Sfântului Neagoe nu s-a mărginit însă la Athos, ci a susţinut şi Constantinopolul, Ierusalimul şi Sinaiul, Meteorele şi Askalonul din Siria. Pentru toate acestea, Manuil Corinthianul, unul din arhonii Patriarhiei Ecumenice, l-a numit „basileu” (tital împăraţilor Constantinopolului) şi „autocrat al întregii Ungrovlahii”. Dar cel mai bine l-a caracterizat, surprinzător, istoricul Nicolae Iorga, spunându-i

„Domn cu atâta dor de frumuseţe, cum nu mai avusesem altul înainte de dânsul”.

Şi ce este acest dor, această „iubire de frumuseţe”, decât duhul filocalic, năzuinţa de a atinge şi a fi părtaş celor veşnice şi nepieritoare?

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Matei 6:21),

Poate şi de aceasta, Sfântul Neagoe s-a învrednicit să aibă parte, în acele vremuri tulburi, de o domnie cu pace — pace pe care a căutat şi a urmat-o, după porunca Domnului, toată viaţa sa, şi întru care s-a săvârşit, după praznicul înălţării Sfintei Cruci, pe 15 septembrie 1521.

Iată, deci, moştenirea lăsată de Sfântul Neagoe Basarab: într-o vreme în care curţile apusene erau cuprinse de febra unei „Renaşteri” ce căuta să întoarcă lumea înapoi la Antichitatea păgână, dospind apostazia şi criza modernităţii, domnitorul dreptslăvitor Ţări Româneşti întărea învăţătura cea dătătoare de viaţă a Bisericii şi opunea „noilor mode” tradiţia cea mereu actuală a Sfinţilor Părinţi.

Ce putem învăţa de la el? Să nu ne lăsăm furaţi de duhul vremii, oricât de puternic ar părea, şi ne încredinţăm „părinteştilor predanii”, ca nişte călăuze nemincinoase către Dumnezeu. Să iubim rugăciunea, „căci aceasta aduce lumină în suflet”, şi să lucrăm virtuţile, oriunde ne rânduieşte dumnezeiasca pronie, cu nădejde în Cel ce a biruit lumea. Să nu ne temem de puterile lumeşti potrivnice şi să ne-împlinim datoriile duhovniceşti, având grijă de cei încredinţaţi nouă, cu ajutorul Atotţiitorului. Căci, aşa cum ne spune Sfântul Domn Neagoe Basarab,

„pe viaţa aceasta de-acum o aşteaptă moartea şi pe slava ei o va ajunge ocara şi batjocura. Iată, acum va să ne aducă vremea şi să ne tragă către lucrurile vieţii celei veşnice şi către slava cea neschimbată”.

Radu Hagiu

Neagoe-Sorin-Efros-schitul-Icoana-Gorj-2014-IN(icoana de Sorin Efros)


Categorii

Sfantul Neagoe Basarab, Sfintii romani, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “SFANTUL NEAGOE BASARAB – domnitorul isihast (†26 septembrie)

  1. Off topic:
    Un frumos documentar al mitropolitului Ilarion Alfeev despre sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului ce ne sta inainte:
    https://www.youtube.com/watch?v=H7W9F7k_oY8

  2. Cred ca mult s-a nevoit Neagoe Basarab sa-si apere tara de necredinta, iar dovada este ca a construit cea mai frumoasa biserica dupa parerea mea, care dainuie pana azi, iar noi azi facem cea mai mare moscheee din Europa? Ce ar fi spus Mircea cel Batran,Stefan cel Mare, Mihai Viteazu despre aceasta dorinta a turcilor?Ar fi spus NU !

  3. Veacul al XVI-lea este profund marcat de activitatea în Valahia a domnitorului Neagoe Basarab. Acesta este un diplomat desăvârşit, propunând o alianţă veneţienilor, asigurând protecţia în faţa otomanilor şi menţinând pacea cu ungurii. Este un conducator luminat, de sorginte bizantină, acordând mult sprijin Bisericii. Lui i se datorează capodopera de la Curtea de Argeş, adăpostul Cuvioasei Filofteea. Este un mare filantrop aol mănăstirilor. În timpul domniei sale, ţara cunoaşte un spor demografic fără precedent, fapt ce duce la sporirea încasărilor din taxe. Este un mare ctitor în Valachia, asemeni lui Ştefan cel Mare în Moldova. Este un bun strateg militar, fiind capabil să susţină o cruciadă cu 40.000 de oşteni, cifră imensă pentru acea vreme.

    Învăţăturile transmise sunt cateheze actuale: Pe primul loc se cuvine să Îl punem doar pe Dumnezeu, „ziua şi noaptea şi în tot locul”. Creatorul universului trebuie lăudat cu „cântări nepărăsite”. Toate aceste poveţe seamănă izbitor cu ceea ce, peste veacuri, vor scrie Ioan de Kronstadt, Nicolae Velimirovici sau Ignatie Briancianinov. Abundă citate biblice, care revin mereu ca argumentare în trasarea concluziilor. Este, de fapt, o scrisoare pastorală de mari dimensiuni, un testament al politicii Raiului. Autorul este un ambasador al veşniciei, un apostol al Evului Mediu, un luminător al poporului. Este conştient de gravitatea misiunii sale: „Toate aceste lucruri eu nu legrăiesc după capul meu, ci le găsesc în Scripturi”. Este un ucenic fidel al tradiţiei pastristice, nu este un lider sectar original. Nu şochează, nu clachează, ci doar reaminteşte firul roşu al povestirii despre Iisus: iubirea. Iubirea ca dăruire, iubirea ca jertfă, iubirea ca politică de stat.

    Toate pildele biblice invocate nu au alura unei predici sau a vreunui discurs politic, ci sunt izvorâte din trăirea unui autentic isihast, prinţ al păcii. Se desprinde uşor ideea pedepsei divine asupra fiilor neascultării. Autorul nu forţează convertirea, ci rămâne parental, blând, înduioşător. Este o poveste spusă în familie, la gura sobei. Este o poveste de viaţă şi de moarte, nu este un basm neutru. Este secretul nemuririi. Autorul nu impune, ci redă exemple biblice, pline de încărcătură emoţională pentru cititorii care se regăsesc în fiecare tablou ca actori principali ai acţiunii. Neagoe evocă cu mult drag pilda Sfântului Constantin cel Mare, pe care îl admiră şi, din smerenie, nu cutează să se asemene cu el, dar tânjeşte după râvna acestuia. Ne spune şi cine va găsi fericirea: „doar acela care va câştiga îndrăzneală către lucrurile cele bune înaintea lui Hristos”.

    Seducţia păgânismului

    Morala este profund duhovnicească: suferim doar din cauza propriilor păcate, care au cauzat depărtarea de Sursa fericirii. Cel mai mare lucru pe care îl poate realiza un om pe pământ nu este acumularea, ci curăţia propriului suflet, neprihănirea, inocenţa, puritatea. Din această curăţie (despătimire) se nasc iubirea, nădejdea şi credinţa. Neagoe avertizează asupra pericolului nălucirilor eretice, care ne depărtează de Adevăr. Surprinde citarea din anumiţi sfinţi medievali, dar această argumentare întăreşte linia duhovnicească trasată încă de la debutul cărţii. Într-o epocă renascentistă timpurie, autorul apără valoarea postului: „Postul naşte ruga, ruga naşte smerenia, smerenia naşte curăţia şi curăţia naşte milotenia”. Iată valorile mărturisite, afirmate şi transmise tuturor neamurilor (generaţiilor). Dar totul porneşte de la înfrânarea postului. Nu te poţi ruga ghiftuit, nu te poţi umili lîudându-te, nu te poţi mântui rămânând egoist. Asta chiar mi-a plăcut: „Mâncarea peste măsură este ca lemnele pentru foc, cu câte bagi mai multe lemne, cu atât focul patimilor se aţâţă mai tare, iar de bagi mai puţine lemne, arde mai încet”.

    Ortodocşii rezistă într-o regiune avaro-slavă (ulterior otomano-slavă) numai prin îngăduinţă divină. Logico-istoric, trebuia să fi fost şterşi din enciclopedii. Numai că sfinţii au contrabalansat mereu ecuaţia teritorială. Inexplicabil, istoria devine ea însăşi un miracol, ca parte intrinsecă din planul etern. Adevărata platformă de luptă este Vestea Învierii. Contrar aşteptărilor, sfinţii refuză luxul decadent, preferând „nebunia” credinţei veritabile. Şi vorbim de mulţi domnitori „cuvioşi”, nu doar de Neagoe, ci de cei trei Radu cu donaţii la Athos şi de o listă adevărată de sinaxare. Nu lipsesc nici trădătorii, dar aceştia se sting singuri, prea infatuaţi, neîncărcaţi de puterea evanghelică.

    Neagoe este convins că Evanghelia are ca scop prezentarea intervenţiei divine în lume.
    Salvarea are o sursă unică: descoperirea apostolică. Domnitorul valah doreşte să ridice nivelul cultural al micii sale ţări, eliberându-şi supuşii de tirania ignoranţei şi a frivolităţii şi de seducţia stupizeniilor medievale (nu era lipsă de falsori).

    Nu există publicitate religioasă

    Mesajul mesianic este plin de discreţie, chiar anonimat. Nu se fac postere ostentative, nu se violentează bunul simţ. Nu se creştinează provincii cu sabia. Neagoe Basarab este cavalerul smereniei, un vodă al oamenilor de rând. Trăieşte ca un ascet şi predică ca un episcop. Este acel rege căutat pe vremea lui David, după ce modelul Saul eşuase. Diplomaţia creştină nu face nici un compromis, nu discriminează, nu escrochează, ci imită exemplul arhistrategilor Mihaiil, Gavriil, Uriil, Salatiil, Varahiil. Constituţia care nu se abrogă niciodată este maxima evanghelică cuprinsă în legea iubirii. Într-un singur verset, Dătătorul Legii surprinde lipsa oricărei motivaţii de a invada alte teritorii. Neagoe iubeşte divinitatea până la capăt. Dar Dumnezeu nu îi rămîne dator…

    Cine caută, are unde găsi

    Neagoe cel Sfânt respinge confuzia şi divizarea. Se luptă pentru propagarea iubirii. Simbolurile păgâne abundau pe „piaţă” şi atunci… Numai că Neagoe ştia că necredincioşii vor fi însetaţi, la un moment dat, de „altceva” şi el vroia să se asigure că vor mai avea unde să şi găsească autenticul. Domnitorul valah critică desfrâul, prostia şi lipsa de măsură. Vorbeşte despre necesitatea respectării unor principii. Fără lumina creştinismului, am fi avut o civilizaţie îngheţată (în hibernare), nimicită de barbari. Când puţini mai sperau, barbarii au pierdut.

    Învăţăturile transmise nu conţin reguli de supravieţuire animalică, instinctivă, ci sunt un ghid pentru descoperirea bucuriei (dincolo de invazii, ciume sau revolte). Orientaţi spre afaceri (oamenii sunt mereu ocupaţi, au multe de făcut), contemporanii de atunci (şi de acum) sunt lipsiţi de bucurie. Cum să ne bucurăm, când este atât de multă suferinţă în jur?! Fiecare tată îşi învaţă fiul (sau ar trebui să o facă) că bucuria credinţei nu este o banală relaxare (permisă doar în timpul liber), ci este o alegere conştientă şi responsabilă, un testament generator de putere (nu sursă de decor).

    Chiar dacă duşmanii ameninţă ţara, noi avem curajul credinţei. Porţile iadului au fost sfărâmate, iar Hristos Biruitorul ne revendică ca Adevărat Stăpân. Înţelegem că ne războim cu propriile păcate, iar Dumnezeul va veghea asupra noastră. Obiectivul rămâne mântuirea, nu neapărat şi propăşirea economică de conjunctură (în detrimentul altora). Educaţia se bazează pe prevenţie: „Fiule, evită păcatul!”. Prin păcat, omul preferă altceva (lumea, pe sine) în locul lui Dumnezeu. Rezultă devierea iubirii (înstrăinarea). Soluţia rămâne pur euharistică: murim în fiecare duminică („Toată grija cea lumească să o lepădăm”), pregătindu-ne de înviere. Tatăl îşi îndeamnă fiul să asculte de glasul Blândului Păstor, pentru a fi ferit de lupi, şacali, mistreţi. Să fie pregătit să creadă în puterea iertării. Neagoe este mai mult decât un vodă sau o cazanie.

    Neagoe este Sfântul Valahiei, protectorul nord-dunărenilor şi părintele tuturor copiilor râvnitori

    Mesajul este optimist: Dumnezeu este mai bun decât noi şi este dispus să ne ierte. Atenţie! Dumnezeu nu ne vrea tonţi, blegi sau moţăiţi, El ne vrea sprinteni, deşteptaţi, cu bună dispoziţie. Mulţumindu-ne cu daruri „mici”, nu înseamnă că acestea sunt minore, ci autentice.

    „Logica” funcţionează: Dumnezeu m-a făcut, a murit pentru mine, îmi iartă păcatele, îmi poartă de grijă… De ce m-aş teme de ceva?!

    Putem să petrecem duhovniceşte, numai să vrem

    Cea mai mare ispită este frica, iar Sfântul ne învaţă să nu ne lăsăm dominaţi de ea. Să ne gândim că în Rai nu mai există invidie şi neîncredere.

    Chiar dacă nu înţelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înţelege şi pleacă.

    Trei erori repetăm: nu Îl cunoaștem pe Tatăl, Îl răstignim pe Fiul și refuzăm ajutorul Duhului Sfânt.

    Nu ne lăsăm influențați de obiceiurile omenești, că nu după acestea vom fi judecați.

    Doamne, învață-ne ce să cerem… Iartă-ne toate și ne mântuiește… Învață-ne să împlinim poruncile Tale…

    Îndreptar: fără gram de meschinărie.

  4. Pingback: VEACUL INSELARII, VEACUL DESFRANARII. Predica Protos. Ioan Buliga (audio + text) despre PROPAGANDA EDUCATIEI SEXUALE si a SODOMIEI, inrobirea economica a tarilor si a familiilor. BUCURIILE PIERDUTE ALE COPIILOR ABANDONATI TEHNOLOGIEI. De unde sa incepem s
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate