SFANTUL SPIRIDON. Minunile sfantului calator, cu papucii uzati, care se schimba in fiecare an. MARTURII ALE CITITORILOR. Tropar, acatist
Cititi si:
***
“Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Salamina, pe atunci capitala Ciprului. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Cu adevărat era Spiridon icoană și model de virtute.
Și tocmai pentru marea sa virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. După hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.
Dumnezeu îi pedepsise pe cei din insula Ciprului cu o secetă cumplită, care adusese cu sine o foamete la fel de cumplită. Toți știau că nenorocirea nu putea fi alungată decât de un om sfânt, asemeni unui al doilea Ilie, care să deschidă cerurile prin rugăciunile sale și să facă să se pogoare peste întregul ținut milostivirea lui Dumnezeu și ploaia cea binefăcătoare. Iar acest om sfânt era Sfântul Spiridon. Și Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea rugăciunea. Imediat cerul s-a înnorat, iar ploaia a început să cadă din belșug. Ploaia a ținut atât de mult, că nu s-a oprit până nu s-a rugat iarăși Sfântul. Apoi s-a făcut din nou cald. Întregul pământ s-a veselit.
*
Iată încă o minune a Sfântului Spiridon.
Un sărac, un prieten al Sfântului, de meserie agricultor, chinuit de foame, a venit la un 
bogat, cerându-i să-i împrumute o măsură de grâu, făgăduindu-i că i-o va înapoia îndată ce vor veni vremuri mai bune și va trece foametea. Bogatul însă i-a spus că el nu se învoiește să dea nici măcar un sâmbure din roadele lui, dacă nu i se plătește pentru ele. Deznădăjduit, agricultorul merse la Sfântul Spiridon, istorisindu-i ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut și l-a trimis la casa lui. Și chiar a doua zi dimineață îl vizită el însuși pe sărac, cu o mână plină de aur, pe care i-l dădu omului, ca să meargă la bogat și să-l dea amanet, primind pentru el banii necesari. Omul ajunse, plin de bucurie, la casa bogatului. Văzând aurul, acesta din urmă, care până atunci fusese crud și lipsit de milă, deveni brusc blând și iubitor. Luând aurul, îi dădu în schimb grâul de care agricultorul avea nevoie ca să-și semene ogorul și să-și hrănească familia. După ce scăpă de sărăcie, omul îi înapoie Sfântului Spiridon aurul amanetat, cu multă recunoștință.
Când îl văzu pe agricultor mulțumit, Sfântul i-a spus: „Vino să dăm aurul înapoi Preamilostivului Dumnezeu, căci El ți l-a împrumutat“. Îl luă cu sine în grădina unde Sfântul cultiva câteva legume pentru puțina sa hrană și, îndreptându-și privirea spre cer, spuse cu voce puternică:
„Doamne Iisuse Hristoase, Care poți face toate cele pe care le voiești, Care ai prefăcut toiagul lui Moise în șarpe în fața faraonului Egiptului, preschimbă și aurul acesta în ce era el mai înainte, ca toți să afle de purtarea Ta de grijă și ca să se împlinească cuvântul Scripturii, care zice că Domnul a făcut toate câte le-a voit...”
Și pe când se ruga Sfântul astfel, se petrecu o înfricoșătoare minune. Aurul cel neînsuflețit se prefăcu în animal viu, în șarpe, care îndată începu să se târască printre pietre, de unde îl și luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur.
*
Se cuvine să stăruim puțin și asupra credinței neclintite a Sfântului. Următoarea minune va dovedi cu prisosință acest lucru.
Pe când domnea marele Constantin, primul împărat al creștinilor, a avut loc cunoscutul Sinod ecumenic de la Niceea, unde sfinții părinți s-au adunat pentru a-l anatemiza pe Arie hulitorul, care afirma că Domnul Hristos ar fi o simplă creatură a Tatălui, și pentru a apăra adevărul, acela că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl. La Sinod lua parte și Sfântul Spiridon, pe atunci în vârstă de vreo 57 de ani.
Împăratul le îngăduise și unor filosofi să participe la Sinod. Aceștia, împăunați de trufie, pricepuți la a învârti vorbele, erau de partea lui Arie și combăteau cu multă îndârjire adevărul pe care îl apărau părinții. Cu toate acestea, nu reușeau să convingă. Și, pentru că dăduseră greș cu apologia lor îngustă, începuseră să recurgă la alte șiretlicuri sofistice înșelătoare.
Văzând Sfântul Spiridon viclenia și nerușinarea cu care ritorii cei mult vorbitori își băteau joc de învățăturile ortodocșilor, ceru și el cuvântul. Apropiindu-se, așadar, cu îndrăzneală de filosof, spuse:
– O, filosofule, ascultă-mă acum și pe mine, în numele Domnului Hristos.
Și începu:
Este Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului și al tuturor puterilor cerești; El l-a făcut pe om din țărână, El le-a făcut pe toate cele văzute și nevăzute; numai prin Cuvântul și Duhul Său, a creat cerul, pământul, marea, aerul, animalele; la urmă l-a creat pe om, cea mai minunată dintre făpturile Sale. El a făcut totul: stelele, luminătorii, ziua, noaptea și toate celelalte.
Astfel, noi știm că Hristos este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, credem că S-a născut pentru noi din Fecioară, S-a răstignit și S-a îngropat, iar apoi a înviat și S-a înălțat la cer, dăruindu-ne și nouă nestricăciunea și viața veșnică. Și spunem că va veni din nou să judece pe vii și pe morți, să le judece gândurile, faptele și vorbele. Și credem că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl și vrednic de aceeași cinstire.
Nu ți se par adevărate toate acestea, filosofule? întrebă Sfântul Spiridon.
După ce termină de vorbit, Sfântul luă în mâna stângă o cărămidă și atunci se petrecu o mare minune. În aer s-a aprins foc, iar pe pământ s-a vărsat apă. Lutul a rămas în mâinile Sfântului. Iar filosoful cel atât de bun de gură până atunci se trezi brusc ca un pește fără de glas.
Episcopii nu mai puteau de fericire că ortodoxia biruise prin marea minune a Sfântului Spiridon și dădeau necontenit slavă lui Dumnezeu.
*
Pe când se petreceau toate acestea, muri fiica Sfântului, Irina. Întorcându-se Sfântul de la Sinod, a fost înștiințat că fiica lui luase spre păstrare, pe când încă mai era în viață, o podoabă de aur, care rămăsese la dânsa, pentru că murise pe neașteptate.
Sfântul căută obiectul cu pricina în toată casa, dar nu-l găsi pe nicăieri. A mers, apoi, la mormântul fiicei sale și, ca și când ea nu ar fi fost moartă, ci încă vie, o strigă pe nume și o întrebă:
– Irina, fiica mea, unde ai pus bijuteria aceea de aur care ți-a fost dată spre păstrare?
Iar moarta îi răspunse, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn ușor:
– Stăpâne, am pus-o în cutare loc din casă.
Sfântul Spiridon merse acasă, căută bijuteria de-a dreptul în locul de care-i pomenise moarta și o găsi, într-adevăr, chiar acolo. O luă și i-o dădu femeii.
*
Într-o zi, noul împărat, Constantin, al Antiohiei fu lovit pe neașteptate de o boală grea. Nici unul din cei mai pricepuți medici nu izbutise să-l tămăduiască, deși pe toți îi chemase, făgăduindu-le mari răsplăți. Disperat, nemaiașteptând nici un ajutor de la oameni, împăratul își puse nădejdea numai în Dumnezeu, ca în singurul vindecător al trupului și al sufletului. Rugându-se fierbinte, într-o noapte avu un vis. Văzu un înger care îi arătă o ceată de episcopi. Printre ei, se aflau doi sfinți, episcopi și ei, dar care păreau a fi mai-marii lor. Îngerul îl înștiință că numai aceștia doi îl vor putea vindeca de boala sa. Trezindu-se din somn, împăratul începu a-și frământa mintea, întrebându-se cine ar putea fi acei doi episcopi, dar îi era cu neputință să-și dea seama.
În cele din urmă se hotărî să facă astfel: dădu poruncă să fie chemați toți episcopii virtuoși și cu viață sfântă din împărăție, sperând că îi va recunoaște printre ei pe cei pe care îngerul i-i arătase în vedenie ca fiind vindecătorii lui. Dădu poruncă scrisă tuturor orașelor din împărăție să-și invite episcopii. Și pentru că nu-l recunoscu printre ei pe cel dorit, trimise poruncă și în Cipru, să fie chemat Sfântul Spiridon. Acesta, cu harul lui Dumnezeu, cunoștea cu duhul mai înainte ce avea să i se întâmple împăratului. Așa că răspunse bucuros chemării lui.
Sfântul era îmbrăcat foarte modest, ba chiar sărăcăcios; în mâna dreaptă avea un toiag de finic, iar pe cap – potcapul. Ba mai avea atârnat de gât, după obiceiul locuitorilor orașului sfânt, un vas de lut în care ținea ulei sfințit de la Crucea Domnului. Un slujitor împărătesc, văzându-l atât de sărăcăcios, îl crezu nevrednic să se înfățișeze înaintea împăratului și-i mai trase și o palmă. Sfântul, suflet curajos și iubitor de pătimiri, îi întoarse pălmuitorului și celălalt obraz. Arătându-i atâta răbdare celui care îl insultase cu nerușinare, acesta din urmă fu copleșit de mustrări de cuget. Îndată află că cel pălmuit era episcop și-și ceru iertare cu umilință. Sfântul nu numai că îl iertă, dar îi mai și răsplăti pocăința întărindu-l cu povețe părintești și cuvinte de folos.
Cu toții l-au condus pe S
fânt, cu mult respect, la împărat.
Acesta îi privea cu multă luare aminte chipul, de la înălțimea tronului său. Mai ales îmbrăcămintea Sfântului îl atrăgea. Pricepu că pe dânsul îl văzuse în vis – îi recunoscu toiagul, potcapul, vasul atârnat de gât și îmbrăcămintea. Se ridică de pe tron și se îndreptă în grabă spre Sfântul Spiridon. Uitând de rangul său împărătesc și de toată slava lumească, înclinându-se în fața Sfântului, îi ceru, cu lacrimi în ochi, să se roage pentru dânsul. Și, într-adevăr, îndată ce mâna Sfântului atinse creștetul împăratului, bolnavul se însănătoși pe loc.
[…]
*
După aceste evenimente cutremurătoare, Sfântul Spiridon se întoarse din Antiohia în Cipru, la turma sa și la treburile zilnice. Într-o zi, un negustor oarecare vru să cumpere de la dânsul o sută de capre din turma pe care o păstorea Sfântul. Se învoiră la un preț, urmând ca apoi omul să vină să-și ia în primire caprele. Cumpărătorul însă nu avea gânduri prea curate. Plătise numai pentru 99 de capre, vrând ca, prin acest vicleșug, să-l înșele pe Sfânt și sperând să se aleagă cu un câștig mai mare.
Când veni omul, intrară amândoi în țarcul unde Sfântul ținea caprele. Acolo însă văzură cu mirare că se petrecea un lucru ciudat. Una din capre, cea pentru care omul nu plătise, nu voia cu nici un chip să le urmeze pe celelalte și se tot întorcea, cu încăpățânare, în țarc. Cumpărătorul cel viclean însă o întorcea din drum cu forța, plin de furie. De trei ori capra a vrut să meargă în țarc și a fost întoarsă cu forța de cumpărătorul care nu plătise pentru ea. Sfântul, nevrând să-l vădească pe mincinos și să-l facă de rușine în fața oamenilor, îi spuse cu blândețe:
– Copilul meu, poate că animalul nu se poartă astfel fără vreun motiv; poate că tu, grăbit fiind, ai uitat să plătești pentru ea…
Simțindu-se prins cu minciuna, omul mărturisi, rușinat, înșelăciunea pe care o pusese la cale și-și ceru iertare. După ce cumpărătorul plăti cinstit, capra se liniști ca prin minune și le urmă pe celelalte.
*
Am vorbit mai înainte de marea smerenie a Sfântului Spiridon. Deși era episcop, el nu se rușina să-și vadă de turma sa de oi și capre ca un păstor oarecare.
Pentru că încrederea Sfântului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu era nelimitată, dânsul nu-și păzea țarcul niciodată. Într-o noapte, niște hoți, găsindu-l nepăzit și văzând că puteau intra nestingheriți, furară câteva oi. Atunci când doi hoți i-au furat câteva oi, Dumnezeu i-a legat pe aceștia cu legături nevăzute. Aceștia nu mai puteau face nici o mișcare. Pradă celei mai cumplite groaze, stătură astfel țintuiți până dimineață, când sosi Sfântul Spiridon și-i găsi. Văzându-i, înțelese numaidecât ce se petrecuse. Cu rugăciunile sale, Îl înduplecă pe Domnul să-i dezlege, iar Domnul îi ascultă rugăciunea. Sfântul nu numai că nu-i pedepsi pentru fapta lor, cum ar fi procedat oricare alt om, dar îi povățui cu multă blândețe să se lase de hoție, să-și schimbe viața și să apuce drumul cel drept al pocăinței. Și le mai dărui, pe deasupra, și câte un berbec, ca să le răsplătească „osteneala“…
*
[…]
După o viață întreagă în slujba Domnului, Sfântul s-a mutat în patria cerească, pentru a sluji cu smerenie în soborul sfinților, la venerabila vârstă de 80 de ani, către anul 348 d.Hr., fiind îngropat în biserica „Sf. Apostoli“ din Trimitunda.
Când arabii au ocupat insula, ciprioții au deschis mormântul Sfântului pentru a muta sfintele moaște la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul Sfântului era întreg, iar din mormânt ieșea un miros de busuioc, semn al sfințeniei vieții sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaște au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Corfu le-a adus în insula din Grecia unde se găsesc și acum. Până în ziua de astăzi sfintele moaște întregi ale Sfântului Spiridon continuă să facă minuni cu puterea lui Dumnezeu. El este cunoscut ca „sfântul călător“, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt înlocuiți la praznicul său. Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică în ziua de 12 decembrie.
Dar nu i-a părăsit pe creștini. Doar că este acum aproape de Dumnezeu și are încă și mai mare îndrăzneală către Dânsul. Iar minunile care s-au petrecut și după trecerea sa din viața pământească le covârșesc ca număr pe cele din timpul vieții.
INTEGRAL la sursa: Doxologia – Viata Sfantului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
***
Troparul Sfantului Ierarh Spiridon – Glas 1
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
…veniti, cei suferinzi, sa dorim vindecarea, plecand crestetele noastre atingerii rugaciunii Sfantului Ierarh Spiridon…
Uitati, o minune savarsita de Sf. Spiridon este si aceea ca ne lumineaza mintea ca putem sa ne rugam lui.
Sf. Ierarh Spiridon, lauda ierarhilor şi cartea întru care mâna Tatălui a scris mărturisirea Fiului cu slovele Duhului, să ne scrie şi pe noi în cartea pomenirii Preasfintei Treimi, ca să ne arătăm cărţi ale mărtuirisirii milostivirii Sale.
un paraclis…
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2011/12/paraclisul-sfantului-ierarh-spiridon-12.html
Pentru toate minunile savarsite de Sfantul Ierarh Spiridon, sa strigam din tot sufletul impreuna:”[…] Bucura- te, ca ai bucurat cu minunile tale tot neamul crestinesc; Bucura- te, astazi si pentru mine pacatosul si ma miluieste; Bucura- te Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule se minuni”!
Acest Sfant Ierarh Spiridon, lucreaza minunat in viata tuturor celor ce se roaga lui, dar in acelasi timp, “mustra pe cei ce cu viclenie tainuiesc pacatele lor”. Intrucat articolul de fata ingaduie si marturii ale cititorilor, doresc sa aduc lauda acestui sfant prin destainuirea unor lucruri minunate care s-au petrecut in familia mea. Pe perioada a trei ani de facultate la zi, am facut naveta cu trenul. Locuind la tara, am avut printre animale si doi cai. Aveam examen la Formare duhovniceasca in sesiunea ianuarie- februarie, iar drumurile erau pline de gheata, astfel incat imi era frica sa plec la gara cu masina( erau 8 km), drum pe care, de cele mai multe ori, il faceam pe jos. Sotul meu s-a oferit sa ma duca cu caruta pentru a fi sigur ca prind trenul. Caii au mers foarte greu in acele conditii, dar ne rugam sfantului sa ne ajute. I-am povestit sotului meu(el nu citise inca) minunea cu caii din grajd, cu care trebuia sa ajunga la Sinod, dar carora le fusese capetele taiate. Insufletindu-se de acesta minune, sotul meu a capatat ca prin minune mare evlavie la acest sfant. Mai aveam ca la un km de parcurs, cand trenul a sosit deja in gara. Am apucat sa spun doar atat:”s-a dus examenul”! Trenul a plecat, iar sotul meu plin de credinta, mi-a poruncit sa SAR din caruta si alergand sa opresc trenul. Va imaginati in ce situatie eram pusa, mi se cerea, parca, imposibilul. Am facut ascultare, am SARIT si am inceput sa alerg de-a lungul caii ferate si sa fac din mana. Ca prin minune, trenul s-a oprit, iar eu, ravasita, uluita si foarte ostenita, am urcat in tren. Controlorul, mirat de o asa indrazneala, era foarte curios, unde urma sa ajung. I-am spus, mi-a dat crezare si biletul m-a costat doar jumatate din pret. Era primul meu examen, din prima sesiune, care nu s-a lasat nicidecum amanat, si pe care, l-am luat cu ajutorul sfantului, cu o nota buna. Dat fiind faptul ca mergeam mult pe jos, sfantul mi-a purtat mereu de grija sa am cu ce ma incalta. Drept pentru care, de aprox. 5 ani, imi trimite prin diferite persoane, nu cate o pereche, ci chiar mai multe. Chiar aseara, m-a incaltat minunat cu o pereche de cizme, noi, intrucat, cele pe care le purtam ma cam necajeau. Acestea sunt doar cateva din multele minuni savarsite de acest mare sfant si caruia ii aduc lauda si cinstire, recunosc, cu nevrednicie.
Dar, pentru toate minunile savarsite de Sfantul Ierarh Spiridon, strig din tot sufletul :”[…] Bucura- te, ca ai bucurat cu minunile tale tot neamul crestinesc; Bucura- te, astazi si pentru mine pacatosul si ma miluieste; Bucura- te Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule se minuni”!
[ (optional) O mica curiozitate de sarbatoarea Sf Spiridon:
La voi nu se aminteste de minunea sfantului din 1716, cand a salvat insula de armatele turcesti, aparand in fata lor cu o sabie de foc/lumina, si apoi cum a impiedicat prin alta minune pe latini sa-si faca un altar de-al lor in biserica sa (guvernatorul latin si ‘teologul’ latin care-l sfatuise pe guvernator sa faca altarul si-au pierdut amandoi viata dupa ce n-au luat in seama amenintarile sfantului ‘din vis’).
E curios ca ziarul Lumina, din 2007, aminteste de acest amanunt: http://www.ziarullumina.ro/articole;1771;0;4762;0;Sinodul-I-Ecumenic-si-caramida-Sfantului-Spiridon.html (vedeti la “Sarbatorile Sf. Spiridon”, unde se admite: “A patra procesiune se desfăşoară pe 12 noiembrie. În 1718, veneţianul Andrea Pizani a încercat să zidească, prin înşelăciune, un altar latin în biserica Sfântului Spiridon. Sfântul l-a împiedicat printr-o minune.”)
Bineinteles ca nu era nici o inselaciune, guvernatorul era latin si credea ca face ce vrea, preotii Ortodocsi au incercat sa-i spuna ca nu e bine dar el n-a ascultat… E interesant ca nu mai gasesc pe internet o descriere mai amanuntita a evenimentelor, acum cativa ani (2-3), erau pe undeva… vad doar in engleza, la http://www.whatsup-corfu.com/index.php?option=com_content&view=article&id=119:celebrationagiosspiridon-nov&catid=52:corfiot-holiday&Itemid=22
P.S. Guvernatorul n-a fost numai impiedicat (cum spune Lumina), a fost ‘terminat’… ]
[ iertare, am vazut si articolul vostru de acum doi ani… 🙂 ]
@ G:
Retrimite, te rugam, la noua postare, pericopele de azi.
frumos articol si invatatura!
Eu am cantat vreo doi ani in corul bisericii Sf. Spiridon Nou, si am simtit mereu ca ma ajuta. Este mare facator de minuni.
E ziua Sfantului Spiridon, anul 2011, o zi mare si minunata pentru noi, crestinii. As vrea sa ajung la Corfu sa vad papucii Lui prafuiti si rupti din cauza ca alearga in ajutorul nostru tot timpul, desi nu meritam. Asta s-a intamplat si acum. A venit sora mea de la munca si din vorba in vorba am aflat ca mama unei colege nu va putea merge la nunta fiicei sale care va avea loc in Rusia pentru ca nu ii dau voie managerii sa plece de ajunul Craciunului… ba ca e mult de munca, ba ca nu se dau libere inaintea Craciunului… motive ar fi destule, dar toate dispar cand intervin Sfintii. Cand am auzit de supararea femeii (plangea si nu putea sa-si imagineze ca fiica ei se va casatori si ea nu va fi acolo) am zis o rugaciune mica spre Sfantul Spiridon: “Sfinte, astazi, de ziua ta, te rog sa o ajuti pe colega Alexandrei sa primeasca acel concediu de care are nevoie. Desi e un lucru mic, pentru ea e foarte important. Te rog s-o ajuti si promit sa zic la toata lumea de minunea ta. Ia-ti papucii si mergi de o ajuta!” Zilele au trecut. Nu ma mai gandeam la femeia aceea, daca a reusit sa ia liber, dar, dupa vreo 5 zile, sora mea a zis ca acea colega e trista foarte tare, chiar se gandeste sa renunte la munca, pt ca trebuie sa fie alaturi de fiica ei. Si eu ma gandeam ca Sfantul Spiridon nu a uitat de ea, nu putea sa uite de ea pt ca el ne ajuta daca il rugam… surpriza! Dupa Craciun m-am luat de vorba cu sora mea de femeia aceea si mi-a zis vesela: “A, chiar stii, pana la urma mama Afroditei a reusit sa plece la nunta in Rusia. Are liber pana pe 5 ianuarie!” va dati seama? Nu reusea sa ia 10 minute liber, dar Sfantul Spiridon a ajutat-o sa-si ia de pe 24 dec pan ape 5 ian. Daca nu e minune, atunci ce e? Nu cred ca e pura coincidenta si ii multumesc Sfantului ca a ajutat-o si ca mi-a dovedit inca o data ca Sfintii stau acolo in cer si ne asculta rugile. Slava lui Dumnezeu pentru Sfintii Sai! Amin
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Bucurate Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!
Ma rog la Dumnezeu si la toti Sfintii sa-mi ajute sa fim sanatosi eu , sotul meu , copii mei cat si parintii care ne-au crescut si ingrijit.De cand am fost in Corfu in 2011, la racla Sf. Spiridon, i-am simtit prezenta si ajutorul in toate problemele care le-am avut pana acum.MULTUMESC din suflet pentru tot ajutorul dat.
Slava lui DUMNEZEU pentru toate!
Din pacate, pentru mine, rugaciunile nu au fost ascultate…si ma intreb cum este posibil ca cei aflati in necaz sa nu fie ascultati? Pentru cine sunt miracolele, daca nu pentru cei care le asteapta?!
@Andrada
Vorbim in ortodoxie de un Dumnezeu atoatestiutor,multmilostiv,grabnic ajutator.Ne sunt cunoscute suspinurile si neimplinirile.Dar Dumnezeu nu e un spargator de usi.Bate si asteapta sa i se deschida.Vointa noastra este libera,de noi depinde daca vrem sa-L intalnim.Vorbim cu Dumnezeu prin rugaciune,iar Dumnezeu vorbeste cu noi prin scrierile Sfintilor Parinti.Este insa un loc minunat in care aceste doua dimensiuni se impletesc spre intarirea noastra:scaunul Sfintei Spovedanii.Vrem sa vedem minuni?Cautam in jurul nostru oameni deosebiti,ortodoxi practicanti si ei ne vor conduce la izvorul din care se adapa cu apa vie:duhovnicul lor.Restul vine de la sine…
@Andrada
Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele.
Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata.
Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari.
Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.
E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.
(…)Toate aceste imprejurari produc o sensibilizare, o subtiere a fiintei noastre pentru sesizarea realitatilor de dincolo de lume, pentru cautarea unui sens al lor.
Cunoasterea de Dumnezeu e insotita de responsabilitate, de frica si de cutremur cu deosebire in astfel de imprejurari.
Ele fac sufletul mai sensibil pentru prezenta lui Dumnezeu, sau pentru prezenta lui Dumnezeu care vrea ceva deosebit cu mine, caci planul Lui deosebit cu mine e cel ce le produce.
Dumnezeu nu este cunoscut intr-o stare de indiferenta. El nu vrea sa fie cunoscut intr-o stare de indiferenta, care nu ma ajuta la desavarsire.
De aceea ma aduce in astfel de imprejurari prin care Se face transparent, din interesul Lui fata de mine.
(…)Dumnezeu ni Se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca cautam sa vedem greselile noastre care le stau la baza.
De cele mai multe ori aceste dificultati se ivesc pentru ca am uitat sa vedem, in toate cele ce avem, darurile lui Dumnezeu, si drept urmare sa le folosim si noi ca daruri fata de altii.
Caci Dumnezeu vrea ca sa ne faca si pe noi daruitori ai darurilor Sale, ca sa crestem in iubirea fata de altii facand aceasta.
Simion Metafrastul zice ca atunci cand cei ce te lauda te-au parasit si te barfesc si te persecuta, sa te gandesti ca “acestea ti s-au intamplat din dreapta judecata si porunca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, pentru ca te-ai aratat nerecunoscator fata de El. Caci cele ce le-ai dat Binefacatorului tau, acelea le-ai si luat. Si cu ce masura ai masurat, cu aceea se va masura si dreapta este judecata lui Dumnezeu care s-a facut cu tine, suflet nerecunoscator si nemultumitor, oare ai uitat de binefacerile lui Dumnezeu. Caci ai uitat marile si bogatele daruri ale Binefacatorului tau, pe care El ti ie-a facut”.
Deci atat cand ne merge bine, cat si atunci cand ne merge rau, sa ne gandim la responsabilitatea noastra fata de Dumnezeu pentru fratii nostri. In amandoua cazurile, aceasta tine, in constiinta noastra, treaz gandul la Persoana lui Dumnezeu, ne tine in relatie cu El si ne face sa cugetam la El.
Iar aceasta cugetare adanceste cunostinta noastra despre El. In primul caz, Dumnezeu ne da bunurile, invitandu-ne sa ne unim cu El si cu altii in iubire.
In al doilea caz, ne mustra pentru ca n-am facut aceasta si ne indeamna sa ne caim si sa facem in viitor ceea ce n-am facut in trecut.
In amandoua cazurile ne vorbeste Dumnezeu, chemandu-ne sa-I raspundem prin faptele noastre. El ni Se adreseaza si trezeste responsabilitatea noastra intr-un mod deosebit de patrunzator prin fetele celor lipsiti.
A spus-o aceasta El insusi (Mt. 25, 31-46). Dumnezeu pune in relief valoarea incomensurabila a omului ca om in fata Lui; ea e atat de mare, ca El insusi Se identifica cu cauza lui.
Trebuie sa ne gandim in aceste cazuri ca, asa cum Dumnezeu ne cere sa ajutam pe altii, asa cere si altora sa ne ajute pe noi, in cazul in care vom avea nevoie. “Suflete, ajuta celui nedreptatit, ca sa poti scapa din mana celui ce te nedreptateste. Si nu intarzia sa-l ajuti, ca si Dumnezeu sa te ajute sa te izbaveasca din mana celor ce te necajesc pe tine”.
Parintele Dumitru Staniloae
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-imprejurarile-concrete-vietii-68951.html
@Andrada: Iarta-ma, dar noi nu ne rugam si nu asteptam miracole.
Noi ne rugam si asteptam mila si indurare de la Dumnezeu care ne iarta pacatele si ne infiaza ca pe copiii lui pierduti. Daca se intampla sa mai faca si cate o minune pe care sa o vedem si noi clar, asta e numai pentru a ne intari noua credinta si dragostea pentru El.
La fel se intampla si cu multi sfinti la care ne rugam sa ne ajute – Maica Domnului care e grabnic ajutatoare, adica vine degraba in ajutor, sau Sf. Mare Mucenic Mina sau orice alt Sfant la care ne rugam cu multa credinta, dar si cu smerenie si putina dragoste.
Daca avem ochii deschisi, vom constata cu surprindere ca ne-au ajutat mai mult decat ne-am fi putut noi imagina, intr-un mod foarte fin si subtil dar in acelasi timp si neindoielnic.
Cateodata insa, mai suntem si incercati si nu suntem ajutati dupa cum credem noi, insa ne trebuie rabdare si staruinta in rugaciune ca sa aflam motivul… Sau poate nu suntem chiar atat de pregatiti pentru ajutorul pe care-l cerem cu inima indoita…
@Svm,
Nu era vorba de miracole, totusi… Si omul e mereu pregatit de ajutor, daca il cere, asa cred.
@Andrada,
Cum spuneam, oricine cere poate primi ajutor (acum depinde si de cerere, sa fie cat de cat rezonabila si spre binele si folosul nostru). Sa nu uitam, asadar, ce ne spune Mantuitorul:
5. Si a zis catre ei: Cine dintre voi, avand un prieten si se va duce la el in miez de noapte si-i va zice: Prietene, imprumuta-mi trei paini,
6. Ca a venit, din cale, un prieten la mine si n-am ce sa-i pun inainte,
7. Iar acela, raspunzand dinauntru, sa-i zica: Nu ma da de osteneala. Acum usa e incuiata si copiii mei sunt in pat cu mine. Nu pot sa ma scol sa-ti dau.
8. Zic voua: Chiar daca, sculandu-se, nu i-ar da pentru ca-i este prieten, dar, pentru indrazneala lui, sculandu-se, ii va da cat ii trebuie.
9. Si Eu zic voua: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
10. Ca oricine cere ia; si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide.
(Evanghelia dupa Luca, cap. 11)
si
8. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.
9. Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra?
10. Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe?
11. Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
(Evanghelia dupa Marcu cap.7)
Totul este ca rugaciunea sa fie spre binele si folosul nostru, altfel e posibil sa nu ni se implineasca rugaciunea, daca aceasta nu este spre binele nostru. Dar daca cererea este una buna, ne este ascultata. Pe langa asta trebuie sa avem si credinta (sa aveam acea incredintare interioara ca Dumnezeu ne va implini cererea):
“Iar Iisus, raspunzand, le-a zis: Adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, va fi asa.” (Marcu, 21:21)
Si orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul.
Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face. (Ioan, 14:13,14)
“Adevarat, adevarat zic voua: Orice veti cere de la Tatal in numele Meu El va va da.” (Ioan 16:23)
Sa alergam la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care este grabnic ajutatoare si ascultatoare. Roaga-te din inima Ei, are putere mai mare decat toti Sfintii caci Ea se roaga la Domnul pentru noi si este mereu ascultata (cum spune si in Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului): “Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat.”, primind intotdeauna raspuns: “cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui…”
Roaga-te la Maica Domnului, toate cererile ea le aude, mai ales cand ne rugam din tot sufletul, cu durere si le implineste. Este foarte folositor cititul Acatistelor catre Maica Domnului (al Buneivestiri, sau “Grabnic Acultatoare”, sau pentru protectie al Acoperamantului sau “Izbavitoarea”, sau pt cei invrajbiti, pentru neintelegeri cu unele persoane este “Impacarea celor invrajbiti”, sau pentru alte necazuri “Bucuria tuturor celor necajiti”, pentru suparari “Potoleste intristarile noastre”, si mai sunt si altele, “Pantanassa” pt boli, etc.
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-buneivestiri-67069.html
http://www.biserica.org/Publicatii/Acatiste/02/index.html
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-maicii-domnului-bucuria-tuturor-celor-necajiti-67073.html
http://logos.md/rugaciuni/acatiste/ajutatoare
http://www.maicadomnului.ro/acatistul-icoanei-maicii-domnului-potoleste-intristarile-noastre_l68_p0.html
http://www.sarbatori-crestine.ro/rugaciuni/acatiste-catre-maica-domnului/acatistul-maicii-domnului-izbavitoarea/
Iertare, am scris in graba…
@ Andrada: In primul rand, nu deznadajduiti. Chiar cand Dumnezeu pare ca ne paraseste, El este intotdeauna cu noi si ne iubeste la fel de mult. Chiar si cand Dumnezeu pare ca ne pedepseste, tot ceea ce ni se intampla este spre folosul nostru, chiar daca nu este evident acest lucru pe loc. Avem insa suficiente marturii de la inceputurile Bisericii si pana astazi din care intelegem ca atunci cand Dumnezeu refuza sa indeplineasca o cerere, o face cu un motiv intemeiat, pentru a ne pazi de un rau mai mare, pe care poate nu-l intelegem.
Dumnezeu nu lucreaza magic sau prin apasare pe buton, astfel incat sa credem ca o rugaciune este in mod automat ascultata si indeplinita. Cu discernamant si iubire de oameni, Dumnezeu nu indeplineste decat cele care ne sunt si de folos — nu folos financiar si lumesc, ci folos al sufletului pentru vesnicie. Iar uneori mai si intarzie cu indeplinirea, tot spre folosul nostru: prilej de pocainta, de rabdare, de a ne arata dragostea pentru cei pentru care ne rugam prin staruinta in rugaciune.
Nu exista un singur raspuns la intrebarea de ce nu indeplineste Dumnezeu cererile din rugaciuni (a spune ca nu le asculta e gresit). Cel mai bine e sa cereti sfatul duhovnicului care, afland toate amanuntele, va poate da un raspuns mai la obiect. Daca n-aveti duhovnic, cautati: orice crestin (ortodox) trebuie sa aiba duhovnic.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/19/care-rugaciuni-sunt-facatoare-de-minuni-i/
@ Andrada
Atunci cand ne rugam il preamarim pe Dumnezeu, ne rugam pentru iertarea pacatelor lasand totul in voia Sa. Trebuie sa fim constienti ca fara Dumnezeu nu se poate face nimic si ca El stie ce e mai bine pentru fiecare dintre noi. In acelasi timp, rugaciunile noastre trebuie sa plece de la pocainta si nu din dorinta de a cauta minuni sau mangaieri. Minunile se intampla in fiecare zi, in fiecare secunda. Minune este insusi faptul ca respiram si traim in acest moment. Minune este chiar faptul ca putem sa ne ridicam ochii si glasul catre Dumnezeu. Bunul Dumnezeu face minuni mereu dar noi adesea nu le vedem din cauza pacatelor noastre. Bolile si necazurile ne sunt trimise tot din mila lui Dumnezeu pentru noi si sunt trimise spre indreptare si vindecare atunci cand stim sa le primim cu smerenie dar numai Domnul stie cat trebuie sa le rabdam pentru a ne curati. Important este sa perseveram in rugaciune cu nadejdea si credinta ferma ca Dumnezeu se va milostivi ATUNCI CAND NE VA FI DE FOLOS. El stie ce e mai bine pentru fiecare dintre noi. Nu renuntati sa va rugati si Dumnezeu vazand ravna pe care o aveti va va veni in ajutor. Dar nu deznadajduti!
Se intampla un lucru care poate parea paradoxal multora dintre cei ce astazi stau departe de Dumnezeu: cu cat ne apropiem mai mult de El, cu atat lista dorintelor noastre scade.
@ Andrada
“Bine sa-L cuvantam pe Domnul, Care a luat aminte la strigarea orbului, dar sa-l fericim si pe orb, care n-a incetat sa strige catre El dupa ajutor(…).Sufletul cauta si striga, dar pana ce nu-i vine Domnul in ajutor nu i se deschid ochii si lanturile lui nu cad. Fara mine, zice Domnul, nimic nu veti putea face (In 15,5). Crestinul poate totul insa numai in Domnul Care il intareste (Filip. 4,13).
De la noi se asteapta dorinta fierbinte, cautarea si silirea de sine spre ruperea de toate impatimirile si spre intoarcerea catre Domnul. Sa te insingurezi in tine insuti si sa cazi la DOmnul in inima ta. Asa sa bati si ti se va deschide(Mt. 7,7). Totul e de la Domnul,insa primesc acestea toate numai cei care cu tarie, fara sa se crute, cauta….”
Sfantul Teofan Zavoratul, Stiinta Rugaciunii
Si nu uitati nici de Maica Domnului care este grabnic ajutatoare celor ce se roaga cu credinta.
Dumnezeu sa va intareasca si sa va binecuvanteze cu mila sa!
@ Andrada:
Mie Dumnezeu mi-a darut un copil dupa 9 ani de rugaciuni…
Sfinte Spiridon te rog ajuta-ma!
Sunt o tanara de 26 de ani, am cred ca una din cele mai proaste,rele relatii cu tatal meu…am ajuns in punctul se ne urâm. Stiu ca este unul din cele mai mari pacate sa-ti urasti parintele…incerc sa ma indrept dar nu-mi ofera ocazia, ba din contra.
Dupa cum am spus am 26 de ani, nu’s ciunga (imi cer iertare pt cei cu dizabilitati pt acest exemplu), sunt dragutza si ca mai toate fetele imi doresc si eu sa-mi intalnesc jumatatea si sa fiu fericita. Dar…simt ca se intampla ceva cu mine…am ajuns sa ma cred ultima urata de pe planeta la care nu se uita nimeni. Parca am un magnet pe langa mine dar cu efectul opus…adica resping (fara sa vreau) tot ce se apropie de mine ca barbat.
Nu-mi doresc pe cineva in sensul vulgar..ci caut o vorba buna,un suflet bun
Nu am crezut pana acum cat de mult imi afecteaza aceasta relatie nefericita cu tatal viata sentimentala.
Mi s-a spus de foarte multe persoane acest lucru.
Nu stiu ce sa fac…sunt credincioasa, am citit niste rugaciuni speciale…am mers la dezlegari…dar nimic…nu vreau sa-l mânii pe Dumnezeu dar chiar nu stiu ce sa mai fac, nu ma mai simt bine in pielea mea.
@ Andreea
Fata frumoasa de 26 de ani, as vrea sa-ti spun doua vorbe.
Ma pun in locul tau, si in anumite privinte chiar sunt, si iti spun ca eu as face asa.
In primul rand m-as pocai si m-as spovedi la duhovnicul meu cum pot eu mai bine.
Cu binecuvantarea duhovnicului as incepe un (mic) program de rugaciune pentru tatal meu. Din toata chinuiala mea, din toata frustrarea mea, m-as nevoi cu astfel de rugaciune in fiecare zi. L-as ruga pe Domnul sa inmoaie inima tatalui si a mea, sa semene in inimile noastre samanta iertarii aproapelui, sa ne dea dragoste unul altuia si sa ne acopere ochii mintii (care vad toate greselile celuilalt) si sa ne deschida ochii inimii (ochii duhovnicesti).
M-as ruga Maicii Domnului, m-as ruga oricarui Sfant la care am evlavie.
As da acatiste in fiecare Duminica la Sfanta Liturghie pentru tatal meu si pentru mine.
As incerca poate in timpul acesta sa evit un pic intalnirile cu el, ca sa las timp sa lucreze Harul lui Dumnezeu in inimile noastre.
Mi-as pune paza fortata a gurii, daca totusi m-as intalni cu el (poate stii ca un cuvant rau o data spus atarna mult mai greu decat daca ar fi ramas.. nespus).
Si in ultimul rand de fiecare data cand as fi ispitita prin atitudinea tatalui meu sa gandesc, sa vorbesc sau sa fac ceva nepotrivit, ceva rau, m-as gandi ca tatal meu este daruit MIE de Tatal ceresc, spre mantuirea mea. Ca si el, ca si mine, este fiu al LUI, ca si pentru el, Iisus Hristos s-a rastignit pe cruce, ca si pe el, ca si pe mine, Bunul Dumnezeu il asteapta sa se intoarca la pocainta, sa se intoarca acasa ca fiul risipitor.
Situatia aceasta este ingaduita de Dumnezeu, spre mantuirea voastra, a amandurora. La asta sa te gandesti. Dumnezeu va asteapta pe amandoi.
Poate el vazandu-te pe tine ca incepi sa te porti frumos cu el, ca la fiecare atitudinea rea din partea lui, tu ii raspunzi cu un cuvant bun (poti sa-i spui: nu-i nimic, tata, ca-mi spui asa, ca stiu ca Dumnezeu te iubeste si macar, de aceea, te iubesc si eu), sau macar nu zici nimic, ci doar te rogi in gand (Doamne, miluieste-ma sau Maica Domnului, miluieste-ma)
Iti spun sigur ca Bunul Dumnezeu, vazand stradania ta, vazand nevointa ta, va misca inimile voastre inspre iertare, inspre ingaduinta, inspre revenirea dragostei.
Daca esti in cautarea perechii tale, inseamna ca ai si multa energie in tine (chiar daca acum aceasta energie este indreptata spre ceva… nemantuitor).
Ei, daca ai pune aceasta energie in slujba rugaciunii pentru tatal tau, sa vezi schimbare atunci. 🙂
Hristos este Doctorul! La El si la Maicuta Sfanta sa nadajduiesti si nu te vor lasa negresit!
Dumnezeu sa va dea mila si mangaierea Lui!
Ce ganduri frumoase ai pus in cuvinte, Sim!
Draga Andreea,
E multa durere in sufletul tau, care are nevoie sa fie recunoscuta si data lui Dumnezeu… E buna rugaciunea pentru tatal tau, dar in primul rand tu ai o mare rana sufleteasca ce se cere vindecata. Si asta nu mai tine de tatal tau, ci de tine. Acum cativa ani intram des pe site-ul acesta: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node. Am invatat multe din intrebarile celorlalti, raspunsurile Maicii Siluana si din Seminarul Iertarii. Am inteles ca oricat de multe rele mi-ar fi facut cineva in trecut, e important sa imi accept durerile traite si sa cer ca Domnul sa-mi dea puterea de a ierta! Si am mai inteles ca de iertare are nevoie si cel caruia i s-a gresit, nu doar cel care a gresit…
Domnul sa te lumineze sa faci din durerea ta loc de intalnire cu Dumnezeu!
@ Andreea
Andreea, daca esti de acord, daca crezi ca e potrivit, daca simti ca ti-ar fi de folos, am putea vorbi in particular. Poti da adresa ta de email fratilor admin.
Doamne, ajuta!
@ Andreea
Relatia cu tatal tau, pare intr-adevar sa afecteze relatiile pe care incerci tu sa le ai cu barbatii, si in special posibilitatea de a-l gasi pe cel care sa-ti fie mai aproape. Totusi e de remarcat ca problemele pe care le ai tu cu parintele tau le justfici, sau se transpun pe plan fizic. Adica nefrumusetea relatiei cu tatal tau este inteleasa ca o nefrumusete fizica pe care ti-o asumi, dar, asa cum si spui, nu concorda cu realitatea. Asta poate, si ca la varsta ta esti preocupata de cum arati si ai impresia ca ceilati o percep doar pe aceasta.
Pe de alta parte, nu este exclus ca sa proiectezi in barbatii pe care ii intalnesti pe cel care iti este tata, si prin urmare sa ai tendinta sa te raportezi la ei ca la tatal tau. Ori avand, dupa cum spui, ura fata de tatal tau, prin urmare si pe ceilalti ajungi sa-i respingi, chiar daca lucrul acesta se poate face intr-un mod involuntar. De aici “reteta” ar fi simpla, caci daca ai reusi macar sa nu-l urasti pe parintele tau, si chiar si sa-l iubesti, intr-un mod firesc ai ameliora si relatiile cu ceilalti, numai ca totusi nu este asa simplu, si in plus lucrul acesta cere timp.
Acum cred ca realist ar fi sa nu astepti transformari de la tatal tau, mai ales ca omul la o varsta mai intaintata nu prea se schimba, dar acolo unde poti sa faci ceva este la tine. Cauta deci sa te cunosti mai bine, sa vezi ce poti tu sa faci, cu pasi mici la inceput si prin diferite incercari, fara sa incrucisezi bratele. Si nu uita ca iubirea inseamna si jertfa, nu inseamna doar sa astepti din partea celorlalti sa o manifeste ci ceea ce ai vrea tu sa faca altii pentru tine sa faci tu pentru ei. Aceasta incearca sa o lucrezi in relatia cu tatal tau, si sa nu te descurajezi de eventuala lui nepricepere de a-ti raspunde pe masura.
Poate ca ar mai fi de spus ca sufletul aspira la comuniunea, intelegerea -daca vrei- cu persoanele din jurul tau, dar, cum oamenii au fiecare slabiciunile lor, o relatie perfecta cu cineva nu exista, si prin urmare mai realist ar fi sa te centrezi pe ameliorarea prezenta a relatiilor cu oamenii decat sa fi in tensiunea unei asteptari perfecte, iar iubirea va veni ca un dar.
Tatal este mereu in preajma si influenteaza foarte mult. Atunci e bine sa nu aiba posibilitatea sa-ti si formeze personalitatea. Cel mai bine avand alte persoane in jur cu influenta benefica si in felul acesta sa se atenueze raul. Dar… mai e nevoie de smerenie, pt ca influenta rea genereaza stari rele, de razvratire, impulsivitate, suspiciune… Si atunci trebuie recunoscute aceste hibe. Macar din smerenie, dar si din realism, sa nu crezi ca doar dinafara vine raul sau doar de la o persoana. Pana la urma, nu trebuie insistat pe rau, sa fim obsedati de el si ca nu putem scapa de el. Ce-ar zice tata…? Ce-o sa se intample? Nu mai suport sa mai apara certuri…
Adica debarasarea de influenta rea ar trebui sa vizeze si aspectul practic, o indepartare concreta de sursa raului, dar si una interioara, care vine din smerenie. Ambele se sustin, nu doar una, ca schiopateaza cealalta.
Iar cel mai bun sprijin este un duhovnic care sa poata da sfaturi si iertare potrivita. Ca de multe ori Dumnezeu nu ajunge direct la incapatanarea noastra. E nevoie de un mijlocitor pe masura noastra.
@Andreea
Frumos a conturat raspusnul Sim, ar fi bine daca rezolvarea acestor probleme ai incepe-o de la tine, prin a pune putina ordine in suflet si a nu mai arunca toata supararea asupra tatalui tau, aflandu-ne in perioada postului poate ar fi mai indicat sa incepi prin a pune problema in mana lui Dumnezeu, daca te vei ruga cu nadejde tare sigur te va ajuta. Doamne, ajuta !